Fondatorul homeopatiei: christian friedrich samuel hahnemann

FONDATORUL HOMEOPATIEI: CHRISTIAN FRIEDRICH SAMUEL HAHNEMANN

Hahnemann s-a nascut la data de 10 aprilie 1755 in orasul medieval Meissen, unul din domeniile margrafiatului familei Weiten. Pe la mijlocil lunii aprilie din anul 1843 s-a imbolnavit de un catar bronsic de care nu a reusit sa scape si astfel a murit la Paris in ziua de 2 iulie 1843, la varsta de 88 ani.

Tatal sau era pictor la fabrica de Portelan din Meissen, fondata in 1710 de August cel puternic. Samuel Hahnemann a studiat mai multe limbi printre care si latina, greaca, ebraica si a tradus lucrari de chimie si de medicina din limbile engleza, franceza si italiana. A inceput sa studieze medicina la Lipsca, iar in 1777 a urmat la Viena anul III, care a fost hotarator pentru el, intr-o nota autobiografica el il aminteste cu gratitudine pe maestrul sau, medicul Joseph Quarin. La data de 10 august 1779 sustine examenul de licenta. La Dessau a lucrat in Laboratorul de la Mohrenapotheke iar la data de 1 decembrie 1782 s-a casatorit cu Henriette Kuchler, fiica adoptiva a farmacistului. Din aceasta casatorie au rezultat 10 copii.

Nemultumit de maniera traditionla de abordare a artei medicale, denumita de Hahnemann anti-practica sau chiar paliativ, aceasta bazandu-se pe principiul "contraria contraris curanatu" (alopatia) - pentru care uneori se recurge la tratamente drenante precum luarea de sange, clisme, aplicarea de lipitori - el intreprinde cercetari si in jurul anului 1790 a descoperit ca in corpul sanatos medicamentele provoaca fenomene de intoxicare asemanatoare bolii inpotriva careia acestea au fost utilizate.

Hahnemann a efectuat experimente pe sine insusi cu coaja de china: "Pentru experiment am luat timp de cateva zile de doua ori pe zi patru stropi de china; ulterior s-au manifestat toate simptomele obisnuite febrei intermitente, si totusi fara a avea senzatia de frison. Am incetat sa iau medicamentul si m-am vindecat din nou". Dupa aceasta Hahnemann a afirmat: "Substantele care produc un fel de febra, elimina simptoamele febrei intermitente".

Aceste concluzii au fost publicate in 1796 in gazeta din Hufeland intr-un articol intitulat: "Experiment asupra unui nou principiu pentru descoperirea puterilor de vindecare a medicamentelor cu unele observatii asupra actualelor principii" (simila similibus).

Insusi Hahnemann si-a sustinut aceasta lucrare fundamentala a sa, prezentand eficacitatea unui numar de 51 de plante si 3 substante anorganice.

In acest moment a inceput pentru Hahnemann o faza instabila, critica, in parte incununata de succes si adeseori lipsita de speranta. Cu toate acestea el nu si-a pierdut cumpatul si a continuat sa cerceteze si sa observe.

Anul 1812: acordarea titlului de profesor la Universitatea de Lipsca cu lucrarea: "De Helleborismo veterum". Publicatiile cele mai importante sunt: in anul 1805 "Heilkunde der Erfahrung (Medicina experimentala); in 1810 "Organon der rationalen Heilkunst" (Organonul medicinii rationale); in anii 1811-1821: "Reine Arzneimittellehre" (Materia medicala pura) in 6 volume; in anii 1828-1930 "Die chronischen Krankheiten" (Bolile cronice) in 5 volume.

VIATA SI TEORIA LUI HAHNEMAMM SE IMPART

IN DOUA PERIOADE IMPORTANTE

Prima perioada - de la 1796 pana la 1821 - corespunde orientarii critice fata de stiintele naturale.

Bazele acestei perioade sunt principiul de similitudine si experimentarea medicamentelor pe subiecti sanatosi. Homeopatia este o parte din medicina scolastica.

Homeopatia este empirism. Hahnemann preda la Universitatea din Lipsca (1811-1821).

A doua perioada de la 1821 la 1843 corespunde orientarii clasice.

Hahnemann paraseste de buna voie Universitatea - homeopatia nu mai face parte din medicina scolastica - principiul devine lege - la cele doua principii fundamentale ale homeopatiei se adauga cel al potentarii, urmeaza in 1828 teoria Psora - la empirism se adauga naturalismul, in primul capitol din Organon Hahnemann scrie:"suprema si unica vocatie a medicului este aceea de a insanatosi persoanele bolnave, ceea ce se cheama a vindeca".

HOMEOPATIA SE BAZEAZA PE TREI PRINCIPII

FUNDAMENTALE

I.   PRINCIPIUL SIMILITUDINII

Definitia data de Hahnemann: "Pentru a vindeca in mod bland, rapid, sigur si de durata, alege pentru fiecare boala un medicament care poate provoca o boala similara celei pe care urmeaza sa o tratezi".

Similia = patologia si starea (pacientului)

Similibus = farmacologia

Curentur = terapia

In afara formularii diagnosticului - conform celor invatate la Universitate - medicul homeopat are sarcina de a stabili, alaturi de cadrul clinic, si cadrul corespunzator al tratamentului (Martin Stubler).

Acele medicamente care provoaca neplaceri la indivizii sanatosi, sunt in masura sa atenueze tulburari asemanatoare la indivizii bolnavi sau sa le elimine, daca sunt folosite in doze reduse (Mathias Dorcsi).

Presupunerea indispensabila este sa reactioneze la stimulul vizat si redus de medicament si sa fie reactivat un raspuns normal. Deja Hipocrat stia din experienta ca boala deriva dintr-o cauza asemanatoare si ca aceasta cauza asemanatoare insanatoseste din nou. Chiar si in istoria greaca gasim un exemplu: "regele Telefos din Misia nu reusea pentru mult timp sa-si vindece ranile sale. Atunci a intrebat oracolul lui Phoeebus Apolo si a obtinut raspunsul enigmatic conform caruia numai lancea care l-a lovit ar fi putur sa-l vindece.

Marii medici Podalirius si Macaon au inteles sensul oracolului. Au luat pilitura din lancea lui Ahile cu care facuse ranile si au aplicat-o peste acestea. Astfel, inaintea ochilor eroilor adunati, ulceratia purulenta incepu sa se vindece, in cateva ore regele se vindeca.". (Schwab, G., 60). Exemple de similitudine: lacrimarea data de raceala de tipul Alliun Cepa - tulburari de somn de tipul Coffea arabica.

II.       EXPERIMENTAREA MEDICAMENTELOR PE UN INDIVID SANATOS

Definitia dupa Hahnemann: "Nu ne ramane altceva de facut decat sa experimentam pe om medicamentele ce urmeaza a fi analizate".

Deja Virchow lauda farmacologia experimentala a lui Hahnemann, care se diferentia intr-un mod atat de evident de precedenta alcatuire a teoriei medicamentelor, bazata mai mult sau mai putin pe observatii clinice (Virchow, R., 66)

Dupa medicul Martin Stubler: "Caracteristica specifica medicinii homeopatice consta in faptul ca medicamentele nu sunt selectionate in laborator, nu sunt experimentate cu ajutorul testelor si apoi incercate pe animale. Ele sunt incercate pe on, in mare masura pe medici (capabili sa reactioneze).

Datorita experimentarii medicamentelor pe subiecti umani, Hahnemann este considerat ca predecesor al farmacologiei clinice, in special al farmacodinamiei, al teoriei eficacitatii medicamentelor si a veninurilor asupra organismului uman.

Din ansamblul experimentarilor medicamentului rezulta un cadru care permite sa se obtina cunostinte vaste. Daca medicamentul a fost bine experimentat el trebuie sa aiba un efect bun asupra bolnavului.

Se formuleaza patogeneza medicamentului. Daca cadrul clinic al pacientului coincide cu cadrul patogenetic al medicamentului, rezulta simila-similibus; mai lipseste doar curentur, administrarea medicamentului, tratamentul.

Homeopatul si medicul american Kent compara cadrul clinic al pacientului si cel al medicamentului cu cheia unui lacat: "Ambele trebuie sa se potriveasca perfect unul cu celalalt".

In acest context modalitatile au un rol important.

Agravarea si ameliorarea cu Este nevoie de etc. (Documenta Homeopatica - Haug Verlag volumul 2 pag.123). "Ca si cum ar fi fost infipt un cui" (Colocynthis) Exemplu al experimentarii medicamentului in volumul 2 pagina 13 de Martin Stubler.

UN CAZ DEMONSTRATIV AL UNUI PACIENT BOLNAV DE MASTOIDITA SUBFEBRILA SEPTICA CONCOMITENT CU O NECROZA OSOASA PERSISTENTA CU SCURGEREA DUN URECHI DE PUROI COROZIV TRATAT PE CALE HOMEOPATICA CU HEKLA LAVA.

Un pacient de 27 ani care deja suferise o interventie radicala bilaterala, aproape surd, trebuia sa suporte pentru a doua oara un tratament clinico-chirurgical pentru o necroza osoasa persistenta cu scurgeri  din urechi de puroi corosiv si pentru o mastoidita subfebrila septica concomitenta. El s-a adresat medicului sau de familie numai pentru o trimitere pentru internarea in spital.

In Islanda exista un teritoriu unde animalele de pasunat sufera de diferite tipuri de maladii ale oaselor, intrucat in locul respectiv beau apa vulcanica care contine urme ale unei pietre deosebite. Este vorba de o piatra denumita Hekla Lava care este compusa din silicati de aluminiu, de magneziu, de calcar si de fier. Diferite feluri de experimentari clinice ale empirismului homeopatic au demonstrat eficacitatea terapeutica a acestei pietre, mai ales in mastoiditele necrozante.

Pacientul a luat Hekla Lava in dilutie la puterea a opta zecimala, si astfel s-a intamplat ca in loc sa suporte o noua operatie, febra a scazut in aceeasi zi, iar durerile au disparut. Dupa alte doua saptamani, secretia care curgea din ureche a incetat si s-a creat o epitelizare a intregii zone a operatiei radicale. La putin timp dupa aceea s-a restabilit si facultatea auditiva intr-un mod atat de evident, incat nu se mai putea observa nici o urma a scaderii anterioare a auzului. Aceasta stare s-a mentinut pana in ziua de azi, fara a mai fi nevoie de administrari suplimentare. Aceasta obsevatie a avut loc in urma cu opt ani.

III.     MEDICAMENTUL

Se administreaza ca stimul adecvat. Cu cat stimulul coincide mai mult, cu atat mai mica este doza necesara.

In timpul experimentarilor sale Hahnemann a constatat ca se folosesc substante extrem de puternice, de exemplu tinctura saturata de camfor ca remediu similar pentru tratamentul holerei, cand pot avea reactii excesive care nu servesc la vindecare. El a descoperit ca medicamentul homeopatic corespunzator provoaca o agravare la inceput. El a ajuns astfel la concluzia ca era necesara o atenuare a bolii determinata de medicament, care s-a dovedit chiar mai puternica decat boala naturala. A inceput deci sa dilueze medicamentele iar rezultatele terapeutice s-au imbunatatit. Primul experiment de diluare a medicamentelor s-a facut cu un caz de Veratrum ajuns in situatia de a fi fara nici o speranta in anul 1797 din cauza "unei colice vindecata pe neasteptate". Acest caz s-a vindecat dupa o periculoasa agravare initiala. (Hahnemann in Hufeland Journal, volumul3, pagina 3, 1797). O epidemie de scarlatina din anul 1799 a fost depasita cu succes prin utilizarea unor nemaiauzite dilutii de Belladonna. Hufeland a scris in jurnalul sau, punand urmatoarea intrebare: "Ce actiuni poate provoca 1/100.000 DINTR-UN GRAUNTE DE BELLADONNA?" (Gotha, 1801).

In cursul experientelor sale empirice a stabilit ca prin diluarea (1:100) a medicamentelor se pot trata cu succes bolile acute, in schimb in bolile cronice nu se reusea sa se obtina rezultate notabile.

In calitatea sa de experimentator, Hahnemann s-a ocupat de "forta vitala" (energia vitala) si de lipsa sa de sintonie ca urmare a influentei dinamice daunatoare vietii a unui agent patogen.

Aceasta perturbare a fortei vitale trebuia sa fie de un tip spiritual, deoarece medicamentele spirituale puteau sa-l vindece - medicamente care si-au pierdut caracterul lor de substanta (Numarul lui Loschmidt 10 sau numarul lui Avogadro).  S-a dezvoltat procedeul potentelor diluand tinctura mama in proportie de 1:100, potentand si dinamizand din cand in cand calitatea medicamentului obtinut cu ajutorul a zece lovituri puternice.

Hahnemann si-a modificat de mai multe ori pe parcursul anilor convingerile sale cu privire la metoda de dinamizare. El scrie in prefata cartii sale "Boli cronice"  "pentru a obtine dinamizare eficace este necesar sa se efectueze CEL PUTIN 10 lovituri energice, daca este posibil izbind de un corp solid suficient de rezistent si de elastic".

Hahnemann mai afirma in "Organon" la paragraful 270:

"In cazul unor dilutii centezimale obtinute prin izbiri energice cu masini corespunzatoare, se obtin medicamente, mai ales pentru dilutii inalte, cu efect imediat dar lipsite de o actiune de durata in timp si chiar periculoase, in special la pacientii debilitati. Medicamentele obtinute prin izbiri cu mana, dimpotriva, dezvolta o energie importanta si o actiune delicata care totusi se dovedeste a fi extrem de benefica pentru organismul bolnav".

La bolnavii cronici obtine la inceput perioade de vindecare cu medicamente homeopatice, cu toate acestea nu-i vindeca; a mai constatat apoi ca in mod neasteptat la alte nivele interveneau nivele patologice mai profunde care necesitau un alt medicament. Hahnemann a descoperit si a formulat teoria Psora.

LIMITELE HOMEOPATIEI

Ca orice forma de tratament, si homeopatia are limitele sale si nu se poate vorbi de o medicina miraculoasa sau universala. Adesea o persoana trebuie sa-si schimbe modul sau de viata, obiceiurile alimentare si sa tina cont de conditiile de mediu.

O reactie a organismului mai este posibila: LIMITA PSIHO-NEUROLOGICA: nevroze foarte grave, cazuri grave de schizofrenie, de epilepsie. LIMITA DATORATA SUBSTITUTIEI: de exemplu diabetul insulinodependent. Ultima si cea mai importanta limita este, pentru orice medic, cunoasterea propriei capacitati si a posibilitatilor medicamentului sau.

Asadar noi vedem, recunoastem, constatam intotdeauna la nivel individual ca homeopatia este un medicament la nivel individual, ca homeopatia este un medicament al fiintei vii, al intregului, al personalitatii, al individului, cu preocuparile sale, cu suferintele sale, cu nevoile si sperantele sale. Cu ajutorul unei terapii stimulante ea este in masura sa readuca ordinea, sa creeze un echilibru.

Homeopatia nu vorbeste de boli ci de bolnavi, de intreaga persoana. Homeopatia este umana, este subiectiva, figurativa, intuitiva, calitativa, holistica si, mai inainte de toate, nedaunatoare.

Ea este o doctrina naturalista, toate experimentele sunt facute in vivo. Hahnemann a fondat totusi o forma de terapie care uneste principii spirituale si materiale, intelepciunea psihologica si subtila cunoastere a materiei.

Intrucat Hahnemann, pornind de la o cale orientata la inceput spre stiinte naturale, intr-un proces de experienta si de cunostinte naturaliste, nu era inclinat spre medicina scolastica, citez unele declaratii in acest sens: in paragraful 74 din Organon el mentioneaza ca vechea alopatie a fost inlocuita cu chimioterapia, in care bolile iatrogene sunt mai degraba multiplicate si agravate; adevarata boala este manipulata in maniera paliativa si ea ramane netratata. Prin supresiune (terapia supresoare) se produc deplasari intr-un alt sistem, asa-numitele "Metaschematisme". Tratamentul placebo are inca efecte minime.

In capitolul 67, in aceeasi lucrare Organon, se "admit metode de tratament paliative in mod expres pentru cazuri urgente" pana cand va fi restabilit efectul de stimulare si reactivitatea organismului la medicamentele potentate. Homeopatiei i se contrapune teoria stiintelor naturale - medicina scolastica - o medicina abstracta - o doctrina a bolilor. Experimentele sunt efectuate exclusiv in vitro, si ele trebuie sa aduca rezultate masurabile, reproductibile si analitice. Un exemplu practic: privit in mod analitic, nu exista nici o diferenta intre un om viu si un om mort.

CATEVA REFERIRI ASUPRA TEORIEI PSORA CARE SE CONTRAPUNE VECHIULUI TESTAMENT

Il citez pe profesorul Friedrich Weinreb, cunoscut drept cel mai mare cunoscator al Vechiului Testament (Documenta Homeopatica - Haug Verlag - Volumul 9):

Cuvantul Psora reprezinta conceptul fundamental al teoriei bolilor cronice a lui Hahnemann. Cuvantul "Psora" a fost mentionat pentru prima data de Moise in urma cu circa 3400 de ani. Hahnemann indica sursa exacta: Cartea a 3-a a lui Moise, Capitolul 13 si 21, in cartea lui Moise Psora inseamna "lepra". Dupa "lepra" un preot poate recunoaste daca un om este imoral. Daca un preot sufera de "lepra", el nu poate sacrifica nici o victima. Aceasta "lepra" apare la "exterior". Pielea arata starea noastra interioara, intrucat acest "exterior" este si el supus legii multiplicitatii, impenetrabilitatii, simbolizat prin numarul 70, in comparatie cu nucleul ascuns 1.

Cuvantul Zoraath, "lepra" in limba ebraica se compune din "Zor" interpretat ca radacina a cuvantului, in afara de "lepra" ca traducere principala, mai inseamna si necesitate, presiune, durere. Tot aici este cuprins si cuvantul Or, care inseamna piele si par. Litera O (omega) simbolizeaza numarul 70 iar cu acesta multiplicitatea exteriorului.

Psora, "lepra", necesitatea, presiunea, durerea apar pe piele atunci cand omul este coplesit. Atata timp cat omul le domina, pana cand le tine inauntrul sau, nu apare, nu este Psora. Pielea, exteriorul sunt date omului ca urmare a pacatului originar. Pacatul originar: usorul devine greu. Apar tulburari. Omul cade de la 1, din eternitate, din nucleu in infinita multiplicitate exterioara.

Lui O (omega) i se opune A (alfa). A in ebraica inseamna Eu, Ar inseamna lumina. Ar, lumina este invelisul omului in paradis, invelisul unitatii. Prin cunoasterea arborelui stiintei binelui si a raului, pe care omul a cunoscut-o prin pacatul originar, omul, intrucat a devenit gol, i s-a dat pielea: Or - pielea, Omega - multiplicitatea infinita.

Atata timp cat omul procedeaza la cercetarea binelui si a raului prin gandirea rationala, el este gol. Toata stiinta lui este imperfecta. Prin stiinte el pierde unitatea cunoasterii lui Dumnezeu. Un om cu Psora este imoral. Imoralul nu cunoaste calea spre exterior, el nu o cauta. El se increde doar in lumea exterioara, traieste numai in aceasta.

Weinreb manifesta in aceasta privinta reflectii asupra fiintei medicale: medicul poate ajuta numai daca el insusi merge pe calea sa, daca el are incredere in sine insusi, in convingerea ca boala este doar manifestarea exterioara si ca, totusi, cauza se gaseste in interiorul fiecarei fiinte umane. Toate straduintele si aspiratiile medicilor pe parcursul vietii lor au drept tinta eternitatea. Dar, in cele din urma, numai Dumnezeu este cel care vindeca.

Medicul trebuie sa se examineze pe sine insusi, sa analizeze daca activitatea sa este orientata spre lume sau spre Dumnezeu. Omul fara credinta "ii divinizeaza pe giganti". Aceasta este o imagine extrasa din Vechiul Testament: "la sfarsitul drumului prin desert, niste giganti inchid calea poporului lui Israel, contra carora acesta trebuie sa lupte". Cuvantul "gigant" are, in ebraica, aceeasi semnificatie la plural a cuvantului "medic". Fiinta medicala, dar si orice alt concept despre lume, aparut pentru propria satisfactie a omului, precum materialism, suprarealism, parapsihologie etc., atata timp cat se refera doar la sine insusi, impiedica adevarata salvare, asa precum au facut gigantii cu poporul lui Israel. Medicul trebuie sa identifice si sa depaseasca acest pericol. Adevaratul comportament al medicului culmineaza in credinta. Dumnezeule (natura), fii calea mea.

Hahnemann recunoaste ca in ceea ce priveste aceste boli cronice, venerice, cum subliniaza el in mod repetat, este vorba de "parti izolate" ale unei boli originare profunda, care trebuia sa fie de natura miasmatic-cronica, deoarece nu poate fi niciodata eliminat de forta unei constitutii robuste, nu poate fi niciodata invins de dieta sau de obiceiuri de viata mai sanatoase si nu dispare niciodata de la sine.

Hahnemann distinge trei miasme cronice:

psorica - ca forma de reactie hipotonica

sicotica - ca forma de reactie hiperergica (gonoree, negi)

luetica - ca forma de reactie distructiva (sifilis)

Dupa medicul primar Dr. M. Dorcsi

diateza limfatica

diateza litiazica

diateza distructiva

CATEVA REFERIRI ASUPRA ENERGIEI VITALE

Sinteza de Dr. J. Barros

(Vol.5, pag.41, Documenta Homeopathica - Haug Verlag)

Fiinta vie devine unitate biologica in momentul conceperii sale. Dar cum este influentat un individ de inceputul vital si stimulant? Energia exista si a existat dintotdeauna, ea nu este creata. Acest fenomen energetico-biologic este integrat in fiinta vie. Energia exista in Univers, fiind vorba de energia cosmica. Materia nu este nimic altceva decat forme stabilizate de energie. "Fiintele vii se compun din molecule fara viata".

Energia vitala se modifica daca este supusa la influenta unor stimuli dinamici. Modificarea energiei vitale a fiintei umane trebuie sa fie inteleasa pe baza principiului dinamismului morbos: FIECARE BOALA POSEDA UN DINAMISM MORBOS CARACTERISTIC CAZULUI SAU.

Hahnemann aplica pentru miasma urmatoarea teza: o tulburare a fortelor vitale, a fortei dinamice este o tulburare imateriala care exista in orice fiinta vie si care regleaza armonia sa.

Energia vitala modificata de noxe dinamice (caracterul daunator) este o energie vitala bolnava care se manifesta prin simptoame. Daca tulburarea energiei vitale duce la o predominanta a simptoamelor psorice, este vorba de Psora iar acest lucru este valabil pentru fenomenele sicotice, distructiv-miasmatice.

Fenomenele fundamentale ale PSOREI sunt: anxietatea, inhibitia, disfunctii; cele de la SICOZIS: anxietate evidenta, laudarosenie, productivitate etc. Iar cele ale DISTRUGERII sunt: angoasele, rationalitatea excesiva, distrugerea, etc.

Medicamentele homeopatice se compun aproape in exclusivitate din energie si sunt folosite pentru a provoca reactia energiei vitale. Energia vitala modificata poate fi imbunatatita numai cu ajutorul stimularilor dinamice, asa cum este cazul medicamentelor homeopatice.

In aceasta privinta il citez pe Erich Fromm:

"Nasterea nu este un fenomen momentan, ci este un proces de durata. Obiectivul vietii este acela de a se naste complet, iar tragedia sa este ca cea mai mare parte dintre persoane moare inainte de a fi complet nascuta. A trai inseamna a te naste in fiecare moment. Moartea apare atunci cand nasterea se termina. Din punct de vedere fiziologic, sistemul nostru celular se gaseste intr-o continua nastere; din punct de vedere fiziologic, nasterea celei mai mari parti dintre oameni se sfarseste la un moment dat. Unii se nasc morti. Ei continua sa traiasca din punct de vedere fiziologic, in timp ce din punct de vedere spiritual doresc sa se intoarca in pantecele mamei, in pamant, in intuneric, in moarte.

Multi altii continua sa inainteze pe cararea vietii dar, cu toate acestea, nu sunt capabili sa taie, ca sa zicem asa, complet cordonul ombilical. Ei raman in simbioza cu mama, tata, familia, rasa, satul, patura sociala, banii, zeii etc. Nu vor fi niciodata ei insisi si de aceea nu se vor naste niciodata complet".

Si Goethe stia toate acestea si ne avertizeaza:

Cand observati natura trebuie

intotdeauna sa fiti atenti la unu si la tot

inauntru nu este nimic, afara nu este nimic

intrucat ceea ce se afla inauntru, este si afara.

Asa intelegeti numaidecat renumitul secret sacru.

REZUMAT

Samuel HAHNEMANN si principiul similitudinii

Samuel HAHNEMANN, nascut in Saxonia, la Meissen, in 1755, medic chirurg, a renuntat foarte curand la profesiunea sa deoarece a fost deziluzionat de tratamentele aplicate atunci.

Pentru a-si castiga traiul si pentru a asigura intretinerea numeroasei sale familii traducea texte antice de medicina si, chiar in timpul unei astfel de traduceri, si-a dat seama de o proprietate surprinzatoare a arborelui China: coaja, folosita in mod curent la tratamentul febrei intermitente datorata malariei, provoca la persoanele care o manipulau aceleasi simptome ale malariei.

El a verificat pe sine insusi acest fenomen insolit si, prevazand ca aceasta ar deveni o regula generala, a experimentat in acelasi mod mai multe substante.

Rezultatul acestei experiente i-a confirmat exactitatea modului sau de a gandi, si dupa multi ani de studii si experimentari a enuntat Principiul de Similitudine in felul urmator:

"Bolile se vindeca cu medicamente care provoaca la un individ sanatos simptoamele respectivei boli".

Acest principiu poate fi explicat astfel:

Toate substantele active provoaca la un individ sanatos un ansamblu de simptoame care caracterizeaza substanta.

Orice individ bolnav prezinta o simptomatologie caracteristica acelei boli.

Vindecarea, adica suprimarea tuturor simptoamelor, va fi obtinuta administrand bolnavului substanta care a provocat la individul sanatos aceleasi simptome.

Doza infinitezimala

Aceasta substanta va fi administrata

in doze foarte mici

sau in doze infinitezimale

Intr-adevar, in doze ponderale puternice, substanta care la omul sanatos provoaca aceeasi simptomatologie ca si a omului bolnav, nu va putea decat sa conduca la o agravare a bolii.

Hahnemann a folosit la inceput doze slabe, inca apropiate de dozele ponderale, in continuare a descoperit actiunea dozei infinitezimale, obtinuta prin diluari succesive a substantei de baza, si deci lipsita de toate efectele nedorite.

Materia medica

Modul de examinare a oricarei substante a fost stabilit in felul urmator de Hahnemann: se administreaza la un anumit numar de subiecti, considerati sanatosi, o anumita cantitate de substanta.

Aceasta substanta, dupa zile sau saptamani de experimentare, va provoca acestor subiecti un oarecare numar de simptoame care vor fi notate pe parcurs.

Simptoamele comune a diversilor subiecti vor fi apoi reunite, ordonate si "evidentiate" (unele simptoame banale vor avea mai putina valoare decat celelalte mai caracteristice). Aceasta colectie de simptoame a fost definita PATOGENIA substantei supusa examinarii.

Ansamblul patogeniilor unui numar foarte mare de substante constituie MATERIA MEDICA HOMEOPATICA.

Cunoasterea materiei medicale permite medicului sa compare simptoamele acuzate de bolnav cu cele descrise in patogenie si de a decide apoi daca este cazul sa foloseasca acel medicament.

Simptoamele vor putea fi astfel suprapuse pe cadrul patologic, despre care medicul va putea sa-i spuna bolnavului sau ca este "Natrum Muriaticum" sau un "Ignatia" etc.

Aceasta cercetare, bazata pe examenul clinic al bolnavului si pe raspunsurile date de acesta, este de cele mai multe ori lunga si delicata.

Pe timpul vizitei, medicul se va putea hotari sa verifice, pe baza de teste, daca simptoamele bolnavului corespund cu cele ale medicamentului ales, ale carui caracteristici (agravare sau ameliorare cu caldura, cu umiditatea, la o anumita ora din zi, dorinta sau repulsie pentru unele alimente etc.) vor putea fi de mare importanta pentru alegerea medicamentului.

Intr-adevar, fata de cele ce s-au spus mai sus, nu intotdeauna un anumit medicament corespunde unei anumite boli si doua persoane afectate de aceeasi boala, tusa convulsiva de exemplu, nu vor prezenta intotdeauna aceleasi simptoame.

Desigur vor tusi amindoi cu acelasi ton caracteristic, dar multe dintre simptoame difera: prezenta sau absenta senzatiei de sufocare, prezenta sau absenta vomei, unuia i se agraveaza boala in timpul zilei iar celuilalt in timpul noptii iar medicamentele prescrise nu vor fi in aces caz aceleasi.

Diferentele intre Medicina Alopatica si Medicina Homeopatica

Alopatia este o metoda terapeutica care, pentru a vindeca o boala, foloseste substante care produc efecte contrare fata de natura bolii respective. De exemplu, cine are febra foloseste un febrifug pentru a face sa-i treaca febra. Medicamentul alopatic este indreptat catre cauza si catre efectele bolii, actioneaza ca atare si necesita asadar doze masurabile, ponderale.

Medicamentul homeopatic, dimpotriva, modifica terenul bolnavului, pune asadar bolnavul in conditii de vindecare, deoarece stimuleaza apararea naturala a organismului impotriva agentului raspunzator de boala.

Modul de a actiona al medicamentului homeopatic este comparabil cu cel al catalizatorilor, substante a caror prezenta in doze infinitezimale este esentiala pentru producerea multor reactii chimice. Tocmai de aceea, folosirea medicamentului alopatic este de neinlocuit (insusi Hahnemann este de acord) atunci cand organismul nu mai este in masura sa reactioneze la stimulul medicamentului homeopatic.

Medicamentul alopatic si medicamentul homeopatic se diferentiaza prin modul de a actiona, dar nu sunt in antiteza. Studii recente au demonstrat ca cele doua metode terapeutice pot sa se completeze reciproc, iar medicul homeopat va putea asocia, atunci cand va considera necesar pentru vindecarea pacientului sau, un tratament alopatic cu un tratament homeopatic.

Medicamentul homeopatic

Substantele de baza

Sunt numeroase si apartin regnului vegetal, mineral si animal.

Homeopatia nu este medicina plantelor medicinale, chiar daca materiile prime de origine vegetala constituie baza multor medicamente.

Se folosesc intr-adevar si substante care apartin regnului mineral, regnului animal (albina si veninul sau, furnica rosie, veninuri de la unii serpi etc.) derivate de organe, produse de origine biologica (bioterapice, nosodice). Toate aceste diverse substante sufera un anumit numar de tratamente inainte de a deveni medicamente homeopatice propriu-zise.

Diluarea

A dilua din punct de vedere homeopatic o substanta inseamna a o aduce, prin diminuarea succesiva a concentratiei, la o concentratie la care nu vom mai avea nici un efect toxic nedorit, ci numai raspunsul homeopatic dorit.

Dilutiile centezimale

O parte din tinctura mama (sau o parte din substanta solida de baza) se adauga la 99 parti dintr-o substanta inerta (respectiv fara nici o actiune terapeutica); aceasta substanta inerta sau excipient este un amestec de alcool etilic si de apa in cazul dilutiilor lichide, sau de lactoza in cazul dilutiilor solide (sau triturate).

Se amesteca cu grija prin izbire (cel putin de 100 ori) in cazul dilutiilor lichide, pentru triturari in mojar in cazul dilutiilor solide; aceasta operatiune se numeste dinamizare si este indispensabila pentru a potenta activitatea medicamentului homeopatic.

Se obtine astfel prima dilutie centezimala hahnemanniana 1CH.

O parte din aceasta dilutie 1CH amestecata, in aceleasi conditii ca si prima, cu 99 parti de excipient va forma a doua centezimala hahnemanniana (sau 2CH) etc.

Dilutiile zecimale

Amestecand in aceeasi maniera o parte din substanta de baza cu 9 parti de excipient, se obtine prima zecimala hahnemanniana (1DH sau 1X sau 1D) si asa mai departe.

Dilutiile Korsakoviene

Au fost puse la punct de Korsakov pentru a obtine rapid si usor mai multe dilutii succesive. Procedeul prevede utilizarea unui flacon de sticla de 15 ml cu dop din material inert in care se introduc 5 ml de Tinctura Mama, apoi se amesteca prin izbire (de cel putin 100 ori), dupa care flaconul se goleste pana la ultima picatura prin aspiratie si rasturnarea flaconului respectiv. In acest flacon se introduc 5 ml de apa distilata, adica o cantitate care reprezinta de circa 99 ori volumul Tincturii Mame de plecare care a ramas aderenta la peretii flaconului.

Se amesteca prin izbire (de cel putin 100 ori) si se obtine astfel prima diluare Korsakoviana sau 1K.

Flaconul este din nou golit pana la ultima picatura, apoi se introduc 5 ml de apa distilata, se dinamizeaza din nou si se obtine in acest mod a doua dilutie Korsakoviana sau 2K.

Se fac atatea operatii analoge pana se obtine dilutia dorita.

De ce se folosesc diferite dilutii ale unui aceluiasi medicament?

Cu cat mai mare este posibilitatea de suprapunere intre cele doua simptoame bolnav- medicament, cu atat mai mult medicamentul va putea fi prescris in doze inalte (dilutii).

Nu este in orice caz corect sa se spuna ca la diferite solutii corespund forte diferite; dilutia 15CH nu este mai puternica decat 4CH, dar corespunde la un caz sensibil diferit.

Formele farmaceutice

Dilutiile mentionate anterior servesc pentru a prepara, urmand metodele oficiale ale farmacopeii fraceze sau germane, diverse forme farmaceutice.

Unele sunt comune cu tratamentele alopatice: de exemplu comprimatele, picaturile, supozitoarele, fiolele, pomezile, unguentele, linimentele etc.

Altele sunt forme farmaceutice destinate exclusiv tratamentelor homeopatice.

Granulele in tuburi

Sunt tuburi care contin 110 granule, mici sfere de zaharoza si lactoza impregnate cu substanta diluata al carei nume este inscriptionat pe tub.

Globulele in doza unica

Sunt tuburi mai mici care contin un gram de multe sfere de lactoza sau zaharoza impregnate cu substanta diluata al carei nume este inscriptionat pe tub.

In lipsa unor indicatii medicale precise

Granulele: vor fi numarate, puse in dopul dozator si evitand sa le atingeti cu degetele, se vor lasa sa se dizolve lent sub limba.

Globulele: intregul continut al tubului se va lasa sa se dizolve sub limba, in acelasi fel cu granulele.

Picaturile: vor fi numarate si de cele mai multe ori diluate in putina apa naturala, apoi tinute in gura timp de cateva secunde.

Substantele triturate: cantitatea de pulbere prescrisa va fi luata din flacon cu o masura speciala si pusa direct in gura, sau dizolvata in putina apa minerala naturala.

Microgranulele cantitatea prescrisa va fi luata din flacon cu o masura adecvata si pusa direct in gura, sau dizolvata in putina apa minerala naturala.

In timp ce va tratati prin homeopatie este recomandabil sa se evite folosirea de esente, camfor si arome puternice, precum si un consum exagerat de cafea si tutun. Evitati de asemenea menta sub orice forma (pastile, apa de gura, pasta de dinti cu mentol).

Folositi de preferinta o pasta de dinti recomandata pentru uz homeopatic.

Fara sfatul medicului dumneavoastra nu luati alte medicamente, nici homeopatice si nici alopatice.

AGRAVAREA HOMEOPATICA

Se poate intampla, mai ales pe durata primelor zile de tratament homeopatic, ca unele dintre simptoamele dumneavoastra sa se agraveze: sa stiti ca aceasta agravare este de obicei scurta; in cazul in care persista, instiintati-l pe medicul dumneavoastra, care se va gandi asupra schimbarii tratamentului sau posologiei.

PASTRAREA MEDICAMENTELOR

Medicamentele homeopatice, pentru a-si mentine nealterata activitatea lor, trebuie sa fie pastrate in conditii normale de temperatura si umiditate, departe de surse electromagnetice, de surse directe de lumina si de substante puternic mirositoare (de exemplu camfor, uleiuri esentiale, eter, amoniac).

Scurta introducere in medicina homeopatica

Homeopatia, din cuvintele grecesti "homoios" = similar, si "pathos" = suferinta, durere, se naste ca terapie medicala multumita genialei intuitii a lui Dr. Friedric Samuel Hahnemann (1755 - 1843), un medic saxon care isi avea cabinetul de lucru in Lipsia.

Termenul Homeopatie a fost creat de catre acelasi Hahnemann, si este mentionat pentru prima oara in 1820 in cartea sa "Organolul artei de a vindeca".

Principiul pe care se bazeaza terapia dezvoltata de catre Hahnemann consta in faptul ca aceeasi substanta poate sa prezinte, in functie de doza, un efect reversibil care variaza de la toxic la curativ.

Acest principiu, cunoscut apoi cu numele de "principiul Similitudinii", a mai fost de fapt enuntat si in antichitate, mai intai de catre Hippocrate (460 - 361 i.Hr.) si apoi de catre Paracelsus (1493 - 1541).

Hahnemann, medic laureat al Universitatii din Lipsia, a ajuns la descoperirea unei noi metode de a trata bolnavii, ca urmare a descoperirilor intamplatoare si fortuite. Dupa ce a profesat arta medicala dupa canoanele epocii, nesimtindu-se in sintonie cu aceste practici, el s-a hotarat foarte repede sa intrerupa activitatea medicala si sa se dedice traducerii textelor stiintifice.

Tocmai ca urmare a unei traduceri din limba engleza a uni text: "Materia Medica" a lui Cullen, echivalent al unui tratat al nostru de farmacologie, s-a intamplat ca el a observat un paradox care l-a condus la ideatia ulterioara a medicinei homeopatice.

De fapt, in capitolul dedicat "chininei", se raporta cum ca culegatorii de scoarta de china, din care se extrage chinina, se imbolnaveau des, prezentand febra intermitenta, simptom tipic al bolnavilor de malarie.

Intrucat chinina era remediul de electie pentru tratamentul malariei, in mod evident aceasta reprezenta un fapt paradoxal.

Din acest motiv, indemnat de curiozitate, el s-a hotarat sa experimenteze pe el insusi aceasta substanta, pentru a-i verifica actiunea.

Spre marea lui surprindere, el a observat ca scoarta de china, administrata in doze mari, provoaca simptomatologia tipica bolnavilor de malarie, cu febra intermitenta, si ca aceeasi scoarta de china deconcentrata, traversand dilutiile in progresie geometrica (1 : 10 sau 1 : 100), cu lactoza, pana cand ajungea sa aiba concentratiile cele mai joase, era in masura sa faca sa dispara aceeasi simptomatologie.

Repetand experienta cu alte substante, el avu numeroase confirmari ale acestei actiuni de reversibilitate a actiunii, variind de la toxic la curativ, si ajunse astfel la formularea principiului similitudinii care se afla la baza medicinei homeopatice.

"Simila similibus curentur"

In practica el a observat ca, cu cat mai mult se dilua o substanta in masura sa produca la o persoana sanatoasa, in doze ponderale, o anumita  simptomatologie, cu atat mai mult aceasta aceeasi substanta isi crestea propria actiune terapeutica; aceste experimente au fost numite "patogeneza".

Unele substante experimentate fiind foarte toxice, chiar la concentratii joase, pentru a le reduce efectele toxice secundare el a fost nevoit sa efectueze o serie de deconcentrari (sau diluari) succesive si, neavand la dispozitie nici un mijloc de analiza chimica instrumentala, pentru a avea siguranta in privinta deconcentratiei pe care o obtinea in mod intamplator, si in privinta reproductibilitatii remediilor astfel preparate, el a stabilit definitia metodei de preparare a remediilor lui.

Aceasta metoda prevedea deconcentrarile (diluarile succesive ale substantei de baza intr-un solvent hidro-alcoolic pentru substante solubile si in lactoza pentru substantele insolubile).

Un alt aspect fundamental pentru principiul hahnemannian, pentru a fi activ din punct de vedere terapeutic, este necesitatea de a produce o serie de agitari si scuturari intre o dilutie si alta.

Tipul de diluare pus la punct de Hahnemann astfel incat sa fie practic ca si procedura a fost stabilit ca deconcentrari 1/10 si 1/100, intercalate de o "agitare" specifica, realizata de scuturari ritmice, pe care Hahnemann le-a numit "Dinamizari", el considerand ca aceste agitari incarcau energetic medicamentul.

Numarul diluarilor era cuprins in general intre 1 si 30.

Aceste dilutii au fost numite de tip infinitezimal, intrucat ele purtau concentratia initiala la valori foarte scazute.

De fapt, astazi stim ca, deja dupa ce am efectuat de 9 ori o dilutie 1 la 100 a unei aceeasi substante, nu mai avem siguranta ca vom gasi nici macar o molecula din substata initiala, intrucat este depatit numarul lui Avogadro*.

Amintindu-ne ca in epoca lui Hahnemann nu se cunostea nimic despre chimia fizica, si cu atat mai putin despre structura materiei, ipoteza sa (care prevede o agitare a solutiei diluate pentru a-i creste eficacitatea) poate fi acceptata fara indoiala. Chiar si faptul ca a codificat un numar fix de scuturari (100) intre o dilutie si alta, garanteaza, daca nu altceva, macar o perfecta omogenitate a solutiei.

Faptul ca in medicina homeopatica se afirma ca efectul terapeutic scade invers proportional cu doza, a dat peste cap toate canoanele clasice ale farmacologiei epocii, unde modelul de baza experimental aseza in relatie progresiva efectul cu doza.

Aceasta revolutie conceptuala provoaca primele discutii asupra validitatii medicinei homeopatice.

In ciuda atacurilor primite, asupra bazei conceptului, a dilutiei infinitezimale si a dinamizarii, terapia homeopatica a inceput sa se dezvolte si multumita numeroaselor succese terapeutice obtinute mai ales acolo unde terapia medicala normala dadea gres.

Modele farmacologice clasice (relatie directa)

- efectul in functie de doza -

			Efect

Modele homeopatice

(relatie indirecta a efecului in functie de doza)

- patogeneza hahnemanniana -

			Efect

Hahnemann a publicat primele sale studii asupra Homeopatiei in 1796, si mai apoi in 1810 (la varsta de 55 de ani) a publicat opera de baza dupa care se va dezvolta intreaga medicina homeopatica: Organonul artei vindecarii

Faima lui Hahnemann curand trecu granitele regiunii, si discipolii sai si cei care il apreciau se inmultira intre timp.

In 1835, murindu-i prima sotie, el se recasatori cu o femeie de treizeci de ani din Franta, care l-a convins sa se mute la Paris, unde el a murit la varsta de 88 de ani.

RASPANDIREA HOMEOPATIEI

Hahnemann a avut numerosi discipoli si persoane care il apreciau, printre care Jahr, Von Boenninghausen, Griesselich, Hering (caruia i se datoreaza  introducerea Homeopatiei in Statele Unite), F.H.Quinn (care a dezvoltat Homeopatia in Marea Britanie), Guidi (care a dezvoltat-o in Franta) si Necker (medic al armatei austriece care ocupa Napoli).

In 20 de ani terapia homeopatica a avut uneori soarta de partea ei, iar alteori nu, insa ea s-a dezvoltat cu atat mai mult in numeroase tari. In prezent medicamentele homeopatice sunt prezente in:

EUROPA   ASIA AFRICA

Franta, Germania    India Tunisia

Belgia, Olanda    Pakistan Algeria

Anglia, Suedia    Israel Maroc

Elvetia, Norvegia  Kenya

Spania, Portugalia  Africa de Sud

Romania, Grecia Togo

Rusia, Polonia    Ghana

Cehia, Slovacia Coasta de Fildes

Ungaria

AMERICA DE NORD  AMERICA DE SUD AUSTRALIA

Statele Unite ale Americii   Argentina Australia

Canada   Brazilia Noua Zeelanda

Mexic   Peru

Columbia

Unele natiuni au reglementat cu legi si farmacopee productia si comercializarea produselor homeopatice.