Fiziologia intestinului gros

FIZIOLOGIA INTESTINULUI GROS

Dupa determinarea digestiei si absortiei intestinale, continutul intestinului subtire este eliminat in intestinul gros. Substantele alimentare aflate in stadii diferite de degradare (glucidele) sau nedegradate (protidele) sufera transformari chimice sub actiunea florei bacteriene saprofite din colon.

Activitatea florei bacteriene intestinale

Flora intestinala este alcatuita din bacterii aerobe si anaerobe, dupa mediul cu oxigen sau lipsit de oxigen in care isi desfsoara activitatea. Primele constituie flora de fermentatie aeroba,

se afla in colonul proximnal indeplineste rol digestiv.

Flora de putrefactie anaeroba se afla cantonata in colonul distal Bacteriile anaerobe transforma protidele nedegradate in aminoacizi. Degradarea aminoacizilor se realizeaza prin reactii chimice de dezaminare si decarboxilare formand amine biogene (histamina, tiramina).

In urma absortiei, ajuag prin vena porta la ficat unde sunt neutralizate. Alte amine sunt reprezentate de substantele toxice (cadaverina si putrescerina); ele imprima mirosul neplacut materiilor fecale si sunt eliminate din organism prin defecatie. Prin dezaminarea reductiva a aminoacizilor se formeaza NHs₇ substanta toxica pentru sistemul nervos central.

Flora intestinala anaeroba de putrefactie indeplineste urmatoarele

Functii in organism:

mentinerea homeostaziei mediului intern;

functie digestiva, prezentata anterior;

participa la sinteza si absorbtia vitaminelor hidrosolubile (vitaminele B ₁ , si liposolubile

(vitamina K); apararea specifica a organismului prin producerea de imunoglobulinei de

catre limfocite din peretele intestinului gros.

Functia secretorie a intestinului gros. Mucoasa colonului este mai groasa decat cea a intestinului subtire si lipsita de valvule conivente si vilozitati intestinale. Ea indeplineste rol secretor prin mucusul pe care-l produc glandele Lieberkuhn.

Aceasta protejeaza mucoasa intestinului gros de;

-actiunea factorilor mecanici ce ar putea-o leza;

-actiunea factorilor chimici, reprezentati prin substante toxice de origine endogena

si de origine exogena, ajunse accidental in organism;

pastrarea integritatii mucoasei impiedica actiunea florei intestinale patogene ce se poate dezvolta la acest nivel.

-mucusul are si rol de liant- integreaza resturile digestive continute in chilul intestinal, in urma prelucrarii in boluri fecale.

Motilitatea intestinului gros.

Caracteristica musculaturii netede a intestinului gros o constituie dispozitia fibrelor musculare longitudinale i n 2-3 tenii.

Contractiile musculaturii netede a intestinului gros sunt: tonice, segmentare si peristaltice.

Contractiile tonice sunt mai pregnante in regiunea sfincterelor anale.

Contractiile segmentare imprima colonului aspectul de haustre mobile, fregmentand intestinul gros. Ele favorizeaza contactul continutului cu mucoasa colonului, permitand absortia apei si a electrolitilor si invelirea cu mucus a bolului fecal, care sufera o miscare de 'du-te vino' pe distante mici.

Contractiile peristaltice sunt rapide; ele favorizeaza propulsia materiilor fecale in intestinul gros ele imping in masa continutul intestinal din colonul proximal in cel distal, depozitandu-l in colonul sigmoid, in timp ce rectul ramane gol.

Reglarea motilitatii intestinului gros se realizeaza in primul rqnd pe cale nervoasa si, in mod secundar, pe cale umorala. Activitatea motorie a intestinului gros este mai putin studiata, deci si prezenta centrilor de automatism. Hormonul digestiv gastrina stimuleaza motilitatea intestinului gros, alaturi probabil si de alti hormoni (CCK si motilina).

In concluzie, mucoasa intestinului gros indeplineste: rol secretor, prin producerea de mucus; rol de absorbtie a apei si electrolitilor; un minor rol endocrin.

DEFECATIA

Defecatia consta in golirea continutului portiunii distale a intestinului gros. Are loc dupa terminarea digestiei si absorbtiei intestinale. Din chilul intestinal eliminat din intestinul subtire (400-500 ml/zi) in cel gros, se formeaza in colon, in urma prelucrarii mecanice si fizice, materiile fecale. Volumul variaza in functie de cantitatea si natura alimentelor ingerate.

Compozitia chimica a materiilor fecale este mai putin dependenta de regimul alimentar. Materiile fecale contin 75% apa si 25% rezid u uscat . Culoarea materiilor fecale este data de produsii metabolici rezultati din pigmentul bilirubina, ce poarta numele de stercobilina.

Defecatia este un reflex motor digestiv complex:

vegetativ neconditionat, prezent la copil dupa nastere, pana la varsta de 14-15 luni,

consta in eliminarea involuntara a materiilor fecale;

vegetativisomatic, reflexconditional ce se instaleaza dupa varsta de 14-15 luni si persista

intreaga viata; consta in eliminarea voluntara' a materiilor fecale.

Ea se desfasoara in doua faze succesive: faza colica, de propulsare a materiilor fecale din colonul proximal in cel distal; faza rectala, de evacuare a materiilor fecale prin orificiul anal, in mediul extern.

Materiile fecale ajunse in ampula rectala provoaca distensia peretilor rectali si stimularea mecanoreceptorilor localizati la acest nivel.

Impulsurile nervoase descarcate de interoceptori sunt conduse atat la centrii nervosi medulari cat si la cei supramedulari. Astfel: prin fibrele viscerosenzitive parasimpatice ale nervului pelvic, la centrul parasimpatic al defecatiei, situat in nucleul pelvic din maduva sacrala 82 - 84 .prin fibrele viscerosenzitive simpatice ale nervilor splanhnici la centri simpatici din maduva lombara L₁L2; Prin fibrele somatosenzitive ale nervilor rusinosi la maduva spinarii iar de aici, la scoarta cerebrala, prin cai ascendente specifice, putin cunoscute.

In cazul cand conditiile sunt prielnice defecatiei, impulsurile descarcate de centri nervosi, transmise pe cai aferente

Defecatia devine posibila prin relaxarea simultana a celor doua sfinctere anale, intern si extern, concomitent cu stimularea motilitatii intestinului gros (in special a rectului). La acestea se adauga contractia musculaturii somatice abdominale, ce functioneaza ca o presa, comprimand colonul si rectul. In cazul unei interventii chirurgicale pe abdomen, defecatia devine dificila pentru scurt timp.

ABSORBTIA INTESTINALA

In urma proceselor de digestie, substantele alimentare sunt transformate in forme simple, absorbabile, din lumenul tubului digestiv, prin epiteliul mucoasei digestive, in mediul intern.

Segmentul structurat pentru pentru absortie este intestinul subtire, dar cantitati mici de substante alimentare se absorb si din stomac sicolon.

Mucoasa intestinului subtire prezinta formatiuni specializate pentru absorbtie (vilozitatile intestinale), care maresc suprafata de contact a alimentelor cu mucoasa intestinala. Acest proces este favorizat de contractia vilozitatilor intestinale, care detennina mobilizarea produsilor absorbiti.

Prin absorbtie, substantele nutritive inpreuna cu vitaminele, electrolitii si apa trec bariera intestinala si ajung in circulatia sanguina, in cea mai mare parte; fac exceptie lipidele, care trec in circulatia limfatica. Dupa absorbtie, substantele nutritive iau parte la procesele metabolice care incep chiar in enterocite

Absorbtia se realizeaza prin doua mecanisme:

- pasiv - are loc fara consum de energie si este posibila grate unor procese fizice de

difuziune s osmoza

- activ - are loc cu consum de energie. In ansportul, situat in general la polul apical al enterocitului, este implicat si un transportor, care se combina cu substanta ce trebuie transportata.

Absorbtia ntestinala   presupune trecerea substantelor nutritive prin bariera intestinala urmata de trecerea lor prin membrana bazala, de unde ajung in sange sau limfa.

Absorbtia glucidelor se face sub forma de monozaharide - pentoza (C₅ ) si hexoza (C₆).

Procesul de absorbtie a glucozei consta in trecerea ei prin polul apical al enterocitului, posibila prin interventia unui transportor comun pentru glucoza si Na . Din citoplasma, glucoza trece prin membrana bazala, in sangele venos capilar al vilozitatii intestinale.

Odata trecuta in sange, glucoza este trecuta prin vena porta la ficat. Intensitatea absortiei este mai mare in portiunea proximala a mucoasei intestinului subtire.

Absorbtia protidelor se realizeaza sub forma de vezicule de pinocitoza la nou-nascuti. Dupa aceasta varsta protidele se absorb sub forma de aminoacizi. Acestia strabat polul apical al enterocitului, ce priveste spre lumen, prin absorbtie activa, dependent de ATP. Transportul aminoacizilor din citoplasma acestor celule, prin membrana bazala in sange, are loc prin difuziune.

Aminoacizii absorbiti ajung prin vena mezenterica superioara in vena porta iar in final, in ficat, unde sunt metabolizati in calitati variabile. Aminoacizi ramasi parasesc ficatul, ajung in circulatia sistemica si de aici sunt extrasi de tesuturi si utilizati o parte pentru sinteza de protide specifice iar alta parte sunt metabolizi. Intensitatea absorbtiei aminoacizilor este mai mare in duoden si scade spre jejun.

Absortia lipidelor. Are loc la nivelul enterocitelor, prin mecanism pasiv. Cresterea concentratiei de saruri biliare provenite din bila in timpul digestiei intestinale, determina emulsionarea lipidelor si formarea de micelii hidrosolubile.

Din hidroliza lipidelor rezulta in intestinul subtire produsi absorbabili. In lumenul intestinului subtire, acesti produsi (cu exceptia glicerolului) formeaza micelii hidrosolubile, in asociere cu sarurile biliare. La polul apical al enterocitului, sarurile biliare se desprind de micelii, sunt transportate spre portiunea distala a intestinului subtire si reabsorbite in ileon.

Dupa ce strabat membrana bazala a enterocitului, ei sunt preluati de capilarele limfatice centrale, ajung in limfa si apoi, prin circulatia sistemica, in ficat.

Acizii grasi cu mai putin de 10-12 atomi de C, in molecula nu sunt reesterificati in triacilglicerol; ei parasesc celula, asemenea glicerolului, si ajung in vasele de sange.

Absorbria vitaminelor depinde de gradul lor de solubilitate. Cele hidrosolubile (vitaminele B₁,B₂ B₆) se absorb activ si rapid prin mucoasa portiunii proximale intestinului subtire. Vitamina B₁₂, se absoarbe in portiunea distala a intestinului subtire Absoria vitaminelor lipo solubile D, E si K) este dependenta de absorbtia sarurilor biliare si are loc printr-un mecanism asemanator absorbtiei lipidelor.

Absorttia apei se realizeaza in raport cu absorbtia sarurilor minerale, electrolitilor si substantelor osmotic active (protide). Apa poate traversa mucoasa gastrointestinala in ambele sensuri, in functie de variatia presiunii osmotice. Ionii de sodiu cantonati in chilul intestinal pot creste presiunea osmotica prin atragerea apei din lichidul interstitial, cu efect laxativ asupra materiilor fecale.

Absorttia electrolitilor.

Absorbrtia Na⁺ este pasiva si se realizeaza prin membrana polului apaical al enterocitului si activ prin membrana bazala. Absorbtia Na⁺ este cuplata cu cea a glucozei si a aminoacizilor.

Absorbitia Cl are loc la nivelul mucoasei gastrointestinale, prin mecanism pasiv (duoden - jejn); urmand calea de absorbtie a Na⁺, se absoarbe la schimb cu HCOa (ileon-colon).

Absorbtia Ca²⁺ este activa, cu intensitate mare in portiunea proximala a intestinului subtire. Parathormonul stimuleaza activitatea vitaminei D₃ si, prin intermediul calcitriolului, cu intensitate mare in portiunea proximala a intestinului subtire.

Absorbtia Fe . O parte din Fe   continut in alimente se absoarbe ca Fe , dupa prelucrare, cealalta parte fiind eliminata prin fecale. Fierul trivalent, in prezenta enzimelor oxidoreducatoare si a HCL din sucul gastric, este redus la Fe ⁺, forma sub care se absoarbe activ prin mucoasa portiunii proximale a intestinului subtire..

O alta parte a Fe poate difuza prin membrana bazala a enterocitului si ajunge in sange care il conduce spre tesuturile hematopoietice, in vederea sintezei de hemoglobina sau depozitarii excesului, sub forma de feritina.

AFECTUIUNILE STOMACULUI:

Pentru localizarea organelor si afecfiunilor abdominale s-a efectuat o impartire topografica a abdomenului in noua regiuni conventional prin trasarea a doua linii orizontale (superioara uneste marginea falselo coaste si inferioara uneste splinele iliace antero-superioare) si doua linii verticale ( tree prin mijlocul arcadelor crurale)

Afetiunile stomacului se manifesta prin urmatoarele simptome:

- modificarea apetitului

- senzatia de presiune sau balonare

- durere de intensitate variabila, localizata sau cu iradiere, semitardiva( apare in timpul sau imediat dupa masa), hipertardiva( apare la 5-6 ore dupa masa).

- eructatia

- regurgitatia si varsatura

- hematemeza

Examenul obiectiv al stomacului consta in inspectia generala care ofera informatii pentru tipul constitutional, starea de nutritie a pacientului, culoarea tegumentelor, modificarile de volum, forma si ale aspectului peretelui abdominal.

Palparea abdomenului se efectueaza cu pacientul in decubit dorsal cu gambele usor flectate pe coapse, iar coapsele pe bazin sau in ortostatism.

Zgomotul normal obtinut prin percutia abdomenului (zgomot sonor) este hipersonor la prezenta crescuta de aer in intestine (ocluzii, meteorism) sau matitate si submatitate in acumulare de lichid, sarcina, tumori etc.

Auscultatia abdominala are valoare in ocluziile intestinale, paralizia musculaturii intestinale sau ileus paralitic.

Obligatoriu pentru pacientul cu suferinta digestiva examenul obiectiv este completat cu tuseul rectal pentru segmentul terminal digestiv.