Dezvoltarea calitatii motrice - indemanarea

Dezvoltarea calitatii motrice - indemanarea

Definitie: Capacitatea de a selectiona si efectua rapid si corect actiuni motrice, adecvate unor situatii neprevazute, cu o eficienta crescuta. Pe fondul dezvoltarii ei se perfectioneaza mecanismele coordonarii unor miscari complicate, conditie a insusirii corecte a deprinderilor tehnico-tactice si folosirii lor in situatii variate.

O astfel de conditie este prevazuta in sporturile bazate pe o tehnicitate crescuta, pe miscari reactive si pe situatii din concurs care solicita o putere de adaptabilitate marita a sportivului. Acestor caracteristici li se adauga si cele in care sportivul are nevoie sa-si redobandeasca echilibrul pierdut prin alunecari, ciocniri, impiedicari, sa se adapteze conditiilor neobisnuite ale locului de concurs (timp nefavorabil cu vant, ploaie, ninsoare), ale spatiului de concurs (terenul desfundat, dur si inegal, luminozitatea, dimensiunile salii) si ale calitatii inventarului de lucru (aparatura, forma, elasticitatea si greutatea lui).

Indemanarea se obtine in procesul invatarii, al antrenarii unui numar mare si variat de priceperi si deprinderi motrice si se concretizeaza in conditiile variate de concurs. Aceasta calitate nu este solicitata de executarea actiunilor simple si cunoscute. Dar ea devine cu atat mai necesara, cu cat obiectivul invatarii si al executarii sunt actiuni noi, complexe care pot fi efectuate in conditii schimbatoare, ce reclama orientarea rapida si adecvata. In aceste cazuri nevoia dezvoltarii indemanarii este invocata in perioada de inceput si mai putin atunci cand deprinderea se automatizeaza, fara sa dispara insa vreodata, pentru ca, in concurs, indemanarea poate fi confruntata cu realitati neanticipate, care solicita solutii selective si eficiente. Stabilitatea deprinderii, perfecta ei automatizare constituie o premisa a adaptarii la situatii perturbatoare, efect pe care nu-l putem insa sconta atunci cand nivelu ei de perfectionare este inca scazut. Actul reflex, involuntar de corectare, de reechilibrare a sportivului in timpul actiunii motrice scapa controlului constiintei sale, care ulterior intervine si analizeaza efectele obtinute. In aceste conditii, bagajul tehnico-tactic al sportivului sustinut de o buna pregatire fizica reprezinta o garantie a asa-zisei "prezente de spirit" in rezolvarea favorabila a unei situatii noi, cu un grad sporit de dificultate. Rezulta deci ca indemanarea constituie un gen de liant care unifica intr-un moment al concursului valorile celorlalte calitati motrice si caracteristicile biomecanice ale tehnicii insusite. Nu intamplator, unii autori (V. Ludu) considera indemanarea ca o calitate a asa-zisei inteligente motrice, care are evident o sursa genetica, dar care se si cultiva prin procesul de antrenament.

Bazele fiziologice si biochimice ale indemanarii. Forme de evidentiere.

Fundamentarea biologica a acestei calitati este inca insuficienta in raport cu celelalte calitati motrice de baza. Plasticitatea si mobilitatea proceselor nervoase fundamentale, activitatea nervoasa superioara si a analizatorilor joaca un rol determinant in evidentierea indemanarii prin puterea lor de cuprindere si prelucrare a informatiilor (semnale auditive, optice, kinestezice, tactile si vestibulare). De asemenea, relatiile cortico-subcorticale, nivelul de coordonare a contractiilor musculare si folosirea schemelor mentale si legate de executia actiunilor motrice, in timpul invatarii si perfectionarii in conditii de dificultate reprezinta tabloul sinoptic psiho-fiziologic care evidentiaza mecanismele indemanarii. Informatiile sunt insa putine, indeosebi cele biochimice pentru a permite cunoasterea modului cum se formeaza prin antrenamente asa-zisul simt al miscarii, specific indemanarii in conditii atat de variate: simtul apei, al zapezii, al mingii, al portii, al echilibrului, al ritmului si tempoului.

In modul de evidentiere a indemanarii, a dezvoltarii acestei calitati atat de eterogene in desfasurare, spre deosebire de celelalte calitati motrice de baza - forta, rezistenta si viteza - mai usor de masurat si chiar vizualizat, un rol important il joaca tipul de sistem nervos central al sportivului, temperamentul lui. Astfel, tipul slab temperamental, melancolic isi insuseste mai greu fundamentul indemanarii, dat de numarul mare de deprinderi stabil insusite, avand nevoie de o cantitate foarte mare de repetare, de sustinere permanenta a tonicitatii si puterii de receptionare a comenzilor si informatiilor date de antrenor, de evitarea pauzelor sau de scurtarea lor nemotivata. Tipul puternic neechilibrat, temperamentul coleric isi insuseste inegal actiunea motrica, dar activ, uneori prea combativ, atitudine care trebuie controlata si dirijata de antrenor catre starile de calm si autodirijare. Tipul puternic echilibrat, insa incert, temperamentul flegmatic deprinde, in general, lent, dar sigur si stabil datorita unei angajari constiente si tenace in repetare, indiferent de dificultatea actiunii motrice. In sfarsit, tipul puternic echilibrat, dar mobil, temperamentul sanguin, isi insuseste rapid, statornic si creator actiunea motrica de coordonare in conditiile unor antrenamente variate, pline de fantezie, atat de compatibile cu realitatea concursului care reclama prioritar indemanarea.

Formele de manifestare a indemanarii urmeaza clasificarea consacrata: exista o indemanare generala si una specifica, adica cea in regim de viteza, de forta si de rezistenta si cea proprie diferitelor ramuri si probe. Relatia dintre indemanare si celelalte calitati motrice este indiscutabila, pentru ca in orice actiune care se doreste sa fie prompta, adecvata si eficienta este nevoie mai intai de viteza, de forta, pentru a o impune si a invinge rezistenta opusa, mai cu seama in momentele critice ale concursului, care de obicei apar in finalul lui. Dar dintre toate calitatile motrice de baza, indemanarea este indestructibil legata de factorul pregatirii tehnico-tactice, sursa perfectionarii ei constituind-o in ultima analiza multitudinea deprinderilor dobandite.

Mijloacele de dezvoltare a indemanarii.

In inventarul mijloacelor care contrbuie la dezvoltarea acestei calitati consemnam doua mari categorii, pe acre le diferentiem conventional dupa directia actionarii si dimensiunea efectelor:

- mijloace directe:

Exercitii efectuate in conditii neobisnuite, provocate in antenament prin schimbarea conditiilor standard ale concursului, a aparatelor si instalatiilor omolagate. Astfel, aruncarea sulitei, cu modificarea lungimii si vitezei elanului, a schimbarii tempoului miscarii saritorului in lungime, in inaltime, efectuarea sariturilor cu schiuri de pe trambuline diferite, modificarea greutatii si elasticitatii obiectului ce trebuie aruncat, ridicat etc.;

Exercitii in "oglinda" folosite in atletism (sarituri), in canotaj, caiac, canoe, in gimnastica artistica (sportiva) - de exemplu, saritura cu rostogolire ventrala cand pe piciorul stang, cand pe cel drept, adica atat pe piciorul tare, cat si pe cel slab, modificandu-se astfel pozitia elanului saritorului fata de stacheta;

Exercitii pe tern variat, in conditii naturale sau prin introducerea unor miscari suplimentare care complica actiunea motrica (cand deprinderile cunt perfect insusite);

Exercitii combinate, printre care unele noi, cu caracter de intrecere - de exemplu -, pentru atletii saritori - sarituri inapoi cu intoarceri de 360⁰, aruncarea mingii medicinale prin diferite procedee si in directii variate - inainte, inapoi, lateral. Caracterul de intrecere al acestor exercitii stimuleaza "creatia" motrica de care sportivul are nevoie in concurs, favorizeaza instalarea unei stari emotionale necesare sporirii numarului de repetare, care si in acest caz reprezinta sursa dezvoltarii si perfectionarii;

- mijloacele indirecte sunt furnizate de jocurile dinamice si sportive, frecvent inserate, in pregatirea generala a sportivului, in momentele de refacere prin odihna activa. Ele contin acele situatii unice care reclama solutii operative, exacte si economice, care la dau in final eficienta. Cu cat situatiile sunt mai distantate, mai neasteptate, mai complicate si in permanenta schimbare, cu atat efectul dezvoltarii este mai evident. De asemenea, indemanarea poate fi perfectionata prin practicarea ramurilor de sport combinate - biatlon, pentatlon, heptatlon si decatlon.

Metodele de dezvoltare a indemanarii.

Metodologia dezvoltarii indemanarii se bazeaza pe un ansamblu de reguli, aparent distincte, dar care, coroborate asigura efectul scontat.

Mentionam ca trebuie retinute cateva criterii:

- stabilirea gradului de dificultate al coordonarii miscarii (mai usoara, mai complicata);

- respectarea parametrilor de precizie in executarea miscarii respective, a caracteristicilor de spatiu, de timp si dinamica efectuarii ei, care se evidentiaza prin simplitate, cursivitate si economicitate energetica;

- reducerea timpului de insusire a carui durata indica gradul de indemanare a sportivului;

- necesitatea invatarii in permanenta a unor noi deprinderi si procedee tehnico-tactice, in ideea extinderii antrenamentului care era orientat anterior doar in directia concursului sportiv;

- folosirea unor tempouri crescute in schimbarea actiunilor motrice, in trecerea rapida de la una la alta;

- realizarea dozarii prin cresterea dificultatii de coordonare;

- interrelatia dintre indemanare si volumul miscarilor repetate. Intr-o lectie de antrenament volumul exercitiilor de indemanare este mai mic, in general, dar mai des inclus in ciclul saptamanal;

- marirea eficientei exercitiilor de indemanare prin plasarea lor la inceputul lectiei de antrenament (dupa incalzire). Concomitent cu prospetimea excitabilitatii neuromusculare ele prezinta avantajul ca reclama intervale de refacere relativ scurte.

Cu cat se incepe mai devreme dezvoltarea acestei calitati (respectiv la varsta copilariei si junioratului) cu atat efectele vor fi mai mari.

Planificarea dezvoltarii indemanarii.

Indemanarea este permanent dezvoltata pe parcursul ciclului anual. In perioada pregatitoare sunt incluse mijloace din categoria celor cu actiune directa si indirecta, care favorizeaza dezvoltarea indemanarii generale, iar in cea competitionala mijloacele specifice proprii concursului fiecarei ramuri si probe in parte.