 |  |
|
Regulile analizate mai sus constituie dreptul comun in materia contractului de vinzare-cumparare. Pentru unele varietati de vinzare, insa, Codul civil sau alte acte normative prevad anumite reguli speciale; astfel sint vinzarile de bunuri care se fac dintr‑un gen limitat (vinzarea dupa greutate, numar sau masura), vinzarile afectate de conditie sau termen (vinzarea pe incercate si vinzarea cu pact de rascumparare), vinzarile in care natura obiectului vindut determina unele reguli speciale (vinzarea unei mosteniri si de drepturi litigioase).
Aceasta varietate de vinzare (pe unitate de masura) are ca obiect lucruri de gen, dar dintr‑un lot bine determinat, deci dintr‑un gen limitat (genus limitatum) si este necesar sa se procedeze la cintarire, numarare sau masurare fie pentru individualizarea cantitatii vindute din lot (de exemplu se vind 100 kg de cartofi cu 500 lei/kg dintr‑o cantitate mai mare), fie pentru determinarea pretului (se vinde tot lotul cu 500 lei/kg).
In ambele ipoteze, vinzarea este perfecta din momentul in care partile au cazut de acord asupra lucrului si asupra pretului; deci in caz de neexecutare din partea vinzatorului, cumparatorul este in drept sa ceara fie executarea contractului, fi rezolutiunea cu daune-interese (art. 1300 Cod civil).
Pina la cintarire, numarare sau masurare, proprietatea si riscurile nu se transmit, pentru ca nu este individualizat lucrul vindut sau nu este determinat pretul, iar in caz de pieire determinarea nici nu ar fi posibila. Daca pieirea este fortuita, vinzatorul nu va putea fi obligat sa plateasca daune-interese, dar nici nu va putea cere pretul (suporta riscul lucrului si riscul contractului).
Vinzarea dupa greutate, numar sau masura nu trebuie confundata cu vinzarea cu gramada (in bloc). Aceasta vinzare are ca obiect o cantitate determinata prin masa ei (de exemplu griul aflat intr‑un hambar). In acest caz, si pretul este determinat global, pentru intreaga cantitate (art. 1299 Cod civil).
Cu toate ca este vorba de lucruri de gen care nu sint cintarite, numarate sau masurate in momentul incheierii contractului, totusi proprietatea si riscurile trec asupra cumparatorului din acel moment, deoarece obiectul vinzarii (lucrul vindut si pretul) este bine individualizat.
Vinzarea pe incercate este un contract incheiat din momentul realizarii acordului de vointa, in care se prevede conditia suspensiva a incercarii lucrului de catre cumparator (art. 1302 Cod civil). Dar el nu poate refuza obiectul pe simplul motiv ca nu‑i place; vinzatorul in acest caz poate cere expertiza. Deci lucrul poate fi refuzat numai daca in mod obiectiv este necorespunzator (in caz contrar conditia ar fi pur potestativa si vinzarea ar fi nula in baza art. 1010 Cod civil). Vinzatorul are facultatea de a fixa termen potrivit pentru incercare si raspuns. In lipsa stipulatiei, apreciaza instanta.
Fiind vorba de o conditie suspensiva, pina la indeplinirea conditiei (raspuns pozitiv) - desi contractul este incheiat in momentul realizarii acordului de vointa - riscul pieirii fortuite a lucrului este in sarcina vinzatorului (proprietar sub conditie rezolutorie), deoarece vinzarea sub conditie suspensiva nu este translativa de proprietate. Dupa indeplinirea conditiei cumparatorul devine proprietar al lucrului in mod retroactiv, adica din ziua incheierii contractului.
Vinzarea pe incercate nu trebuie confundata cu "vinzarea" pe gustate. Sint marfuri (de exemplu vinul) pe care cumparatorul le gusta inainte de a le cumpara. Aceste "vinzari" nu se socotesc incheiate decit dupa ce cumparatorul a gustat marfa si a declarat ca ii convine (art. 1301 Cod civil). El poate insa refuza pe simplul motiv ca nu‑i place.
Vinzarea pe gustate nu este o vinzare sub conditie, deoarece in acest caz conditia care ar afecta vinzarea ar fi pur potestativa si vinzarea ar fi nula in totalitatea ei. De aceea "vinzarea" pe gustate nu exista inainte de a‑si fi dat acordul cumparatorul, dupa gustare, iar proprietatea se transmite dupa individualizarea bunului.
Vinzarea cu pact de rascumparare este o vinzare supusa unei conditii rezolutorii exprese care consta in facultatea pe care si‑o rezerva vinzatorul de a lua lucrul vindut, restituind pretul si cheltuielile facute de cumparator, intr‑un anumit termen, reluarea operind cu efect retroactiv atit impotriva cumparatorului (succesorilor lui in drepturi), cit si impotriva tertilor dobinditori de drepturi asupra bunului vindut (cu rezerva art. 1909-1910 Cod civil si a uzucapiunii), numai fructele percepute pina la rascumparare nefiind supuse restituirii.
O asemenea vinzare (art. 1371-1387 Cod civil) este nula de drept (art. 4 din Legea contra cametei din 1931) chiar daca pactul de rascumparare este incheiat printr‑un alt inscris, dar care, potrivit vointei partilor, face parte integranta din contract. Interdictia privind vinzarea cu pact de rascumparare nu priveste actele de retrocesiune prin care cumparatorul unui bun, printr‑un contract separat si ulterior vinzarii initiale, il revinde fostului vinzator.
Vinzarile cu pact de rascumparare sint interzise intrucit de cele mai multe ori ascund imprumuturi cu dobinzi camataresti (garantate real cu bunul respectiv), imprumutatorul impunind stipularea in contractul de vinzare-cumparare, drept pret, a unei sume disproportionat de mari fata de suma imprumutata, diferenta reprezentind dobinda. In plus, daca imprumutatul nu reuseste sa plateasca la termenul convenit suma trecuta in contract drept pret, pierde definitiv bunul respectiv pentru o suma care, de regula, este mult inferioara valorii lui. Dar, intrucit contractul este lovit de nulitate, imprumatatul redobindeste bunul, urmind sa restituie suma dovedita a fi fost imprumutata, cu dobinzile legale.
Vinzarea afectata de o conditie rezolutorie este nula de drept numai daca reprezinta o vinzare cu pact de rascumparare. In lipsa pactului de rascumparare, conditia rezolutorie (ca si cea suspensiva) poate fi prevazuta in contract, potrivit regulilor generale. De exemplu cumparatorul isi poate rezerva dreptul de a restitui lucrul cumparat - in termenul si conditiile prevazute in contract - in proprietatea vinzatorului, pina la restituire suportind riscul pieirii fortuite in calitate de proprietar sub conditie rezolutorie.
Vinzarea (cesiunea) unei mosteniri (art. 1399-1401 Cod civil) este un contract prin care titularul unui drept succesoral instraineaza cu titlu oneros acest drept altei persoane. Ea poate avea loc numai dupa deschiderea mostenirii. Mostenirea nedeschisa nu poate fi instrainata, sub sanctiunea nulitatii absolute (nulla est viventis hereditas), nici chiar cu consimtamintul persoanei despre a carei mostenire este vorba (art. 702 si 965 al. 2 Cod civil), intrucit poate trezi dorinta mortii (votum mortis) unei alte persoane.
Vinzarea are ca obiect mostenirea dobindita de vinzator: fie dreptul asupra unei universalitati (patrimoniul persoanei decedate), daca este singurul mostenitor, fie cota-parte indiviza asupra universalitatii, daca sint mai multi mostenitori (fractiune de patrimoniu). Daca mostenitorul (mostenitorii in caz de pluralitate) instraineaza drepturi (bunuri) determinate din mostenirea deschisa, se aplica regulile generale ale vinzarii, nefiind vorba de o mostenire, de drepturi asupra unei universalitati. Tot astfel, nici legatarul cu titlu particular nu poate fi vinzatorul unui drept succesoral, caci - desi este succesor - nu dobindeste o universalitate sau o fractiune dintr‑o universalitate (avute in vedere de art. 1399-1400 Cod civil), ci bunuri determinate.
Intrucit vinzarea are ca obiect o universalitate, ea cuprinde tot activul mostenirii (respectiv cota-parte); in consecinta, vinzatorul este obligat sa predea cumparatorului fructele percepute, creantele incasate sau pretul lucrurilor vindute din masa succesorala, daca nu exista o conventie contrara (art. 1400 Cod civil). Se renasc prin efectul vinzarii datoriile vinzatorului fata de succesiune stinse prin confuziune.
In schimb si cumparatorul - deoarece dobindeste in cadrul universalitatii si pasivul mostenirii - este dator sa restituie vinzatorului sumele platite de acesta pentru datoriile si sarcinile mostenirii, in lipsa de conventie contrara. Tot astfel, se renasc prin efectul vinzarii si creantele vinzatorului fata de succesiune stinse prin confuziune (art. 1401 Cod civil).
Datoriile mostenirii fata de alti creditori decit vinzatorul trec asupra cumparatorului in cadrul universalitatii dobindite, dar aceasta transmitere nu produce efecte fata de creditorii mostenirii, pentru ca cesiunea de datorie intre vii (spre deosebire de creante) nu este admisa de Codul civil, iar debitorul nu poate sa‑si substituie o alta persoana fara consimtamintul creditorului (substituirea este prevazuta de lege numai pentru cazul transmisiunii mortis causa, cind o alta solutie nu este de conceput). In consecinta, creditorii vor putea urmari pentru datoriile succesiunii pe vinzatorul care a putut instraina numai drepturile succesorale, dar nu si calitatea sa de mostenitor (semel heres, sempel heres). Daca a fost urmarit de creditorii mostenirii, vinzatorul se va putea intoarce impotriva cumparatorului pe calea actiunii in regres. Cumparatorul va putea fi urmarit si de creditorii succesiunii, dar numai pe calea actiunii subrogatorii (oblice), deoarece el nu a devenit debitorul lor direct.
In ce priveste obligatia de garantie, vinzatorul raspunde numai de calitatea sa de mostenitor (al universalitatii sau al unei cote-parti din universalitate), nu si de continutul universalitatii transmise (garantie de drept), garantie care poate fi modificata prin conventia dintre parti (garantie conventionala), specificindu‑se (in sensul agravarii ei) cu de‑amanuntul obiectele cuprinse in mostenire (art. 1399 Cod civil). Iar exonerarea de garantie (de exemplu pentru micsorarea drepturilor succesorale ale vinzatorului prin aparitia unui alt mostenitor) poate fi stipulata in limitele permise in materie de evictiune (art. 1339-1340 Cod civil), fiind aplicabile si dispozitiile care guverneaza drepturile cumparatorului evins (art. 1341 si urm.).
Daca mostenirea cuprinde si dreptul de proprietate asupra unui teren, contractul trebuie sa fie incheiat in forma autentica (art. 2 al. 1 din Legea nr. 54/198), iar pentru opozabilitatea vinzarii fata de terti - in functie de natura drepturilor instrainate-dobindite - este necesara indeplinirea formelor de publicitate (drepturile cumparatorului provenind din contract, iar nu "din succesiune", in sensul art. 28 din Legea nr. 7/1996).
Dreptul litigios, supus unei contestatii judiciare, poate forma obiectul vinzarii (cesiunii) indiferent ca este un drept real sau de creanta, inclusiv drept de proprietate intelectuala sau drepturi succesorale (cind intre mostenitori exista neintelegeri cu privire la drepturile dobindite prin mostenire sau cu privire la masa de impartit). Intrucit aceasta vinzare are ca obiect sansele cistigarii-pierderii procesului, contractul este aleatoriu (emptio-venditio spei), astfel incit - spre deosebire de cesiunea de drept comun comutativa (art. 1392 Cod civil) - vinzatorul nu garanteaza existenta dreptului cedat, caci aceasta ar fi echivalent cu garantarea cistigarii procesului, ceea ce nu este posibil.
Daca s‑a facut o asemenea instrainare, adversarul cedentului (pirit sau reclamant in proces) are posibilitatea de a elimina din proces pe cesionar, platindu‑i suma cu care a cumparat dreptul litigios impreuna cu cheltuieli si dobinzi (art. 1402 Cod civil). Aceasta operatiune se numeste retract litigios, iar cel care il exercita retractant. Dreptul la retractul litigios a fost creat de legiuitor pentru a preveni specularea drepturilor litigioase.
Pentru exercitarea retractului litigios se cer intrunite urmatoarele conditii:
a) Sa existe un proces inceput, dar neterminat asupra fondului dreptului (art. 403 Cod civil). Procesul trebuie sa fie in curs de judecata atit in momentul cesiunii, cit si in momentul exercitarii retractului. Un viitor (eventual) proces nu justifica exercitarea retractului litigios, asa cum el nu s‑ar justifica nici dupa terminarea procesului printr‑o hotarire definitiva si irevocabila (cu autoritate de lucru judecat), cind dreptul nu mai este litigios. Totodata procesul trebuie sa fie asupra fondului dreptului (de exemplu daca se refera la modul de compensare a doua creante, care nu se contesta si dintre care una este cedata, retractul nu poate fi exercitat). Reprezentind o derogare de la dreptul comun, conditiile retractului sint supuse unei interpretari restrictive.
b) Cesiunea sa fie facuta in schimbul unui pret. In cazul donatiei, schimbului, contractului de intretinere etc. "numararea pretului" prevazut in art. 1402 Cod civil nu are cum sa se efectueze, deci retractul nu poate fi exercitat.
c) Manifestarea vointei de a exercita retractul litigios trebuie sa fie insotita de faptul material al cesiunii, cu dobinzile aferente din ziua platii, si ale cheltuielilor facute de cesionar (art. 1402 Cod civil);
d) Retractul litigios sa fie exercitat inaintea instantei cu ocazia dezbaterii procesului sau pe cale extrajudiciara, printr‑o notificare.
Daca aceste conditii sint indeplinite, efectele retractului litigios nu pot fi anihilate printr‑o retrocesiune voluntara sau prin anularea cesiunii obtinuta printr‑o hotarire ca urmare a unei actiuni intentate posterior exercitarii retractului, proces facut de coniventa (in complicitate) intre cedent si cesionar.
In cazurile limitativ prevazute de lege retractul litigios nu se poate exercita:
cind cesiunea s‑a facut catre un comostenitor sau coproprietar al dreptului cedat (cesiunea are ca scop sa puna capat indiviziunii);
cind cesiunea s‑a facut la un creditor spre plata creantei (dare in plata);
cind cesiunea s‑a facut catre posesorul fondului asupra caruia exista dreptul litigios. Legea se refera la ipoteza in care dreptul de creanta litigios este garantat cu o ipoteca (privilegiu) ce greveaza imobilul unui tert (de exemplu dobinditorul imobilului ipotecat) si creditorul reclamant vinde creanta litigioasa proprietarului imobilului grevat (care nu are calitatea de debitor, fiind obligat numai propter rem; res, non persona debet). In acest caz debitorul pirit nu poate exercita retractul litigios, fiindca proprietarul imobilului grevat cumpara creanta ipotecara de la creditorul reclamant - chiar pe un pret mai mic - nu in scopuri speculative, ci pentru a pune imobilul la adapost de eventuala urmarire din parte creditorului reclamant (in ipoteza cistigarii procesului).
La aceste trei cazuri prevazute de Codul civil se poate adauga si ipoteza prevazuta de art. 5 din Legea nr. 54/1998: cind litigiul are ca obiect dreptul de proprietate asupra unui teren agricol din extravilan, iar cesionarul (cumparatorul) dreptului litigios beneficiaza de dreptul de preemptiune (de exemplu este proprietarul terenului invecinat), retractul litigios nu poate fi exercitat. In conflictul dintre dreptul la retractul litigios si dreptul de preemptiune, prioritate are cel din urma. Coproprietarul, care are si el drept de preemptiune - este prevazut si in Codul civil printre persoanele fata de care retractul litigios nu poate fi exercitat.
Prin efectul retractului litigios, vinzarea dreptului se desfiinteaza fata de retractant cu efect retroactiv, ca si cum ar fi vorba de indeplinirea unei conditii rezolutorii. Deci daca cesionarul (cumparatorul) dreptului litigios ar fi constituit drepturi (de exemplu ipoteca) in folosul altora (cind dreptul litigios este real) sau daca creditorii cesionarului ar fi infiintat poprire asupra crentei cumparate de debitorul lor, toate aceste acte ramin fara efect fata de retractant (care nu poate fi obligat nici la despagubiri sau vreo alta plata), fiindca cesiunea (vinzarea) dreptului litigios este desfiintata fata de el cu efect retroactiv (se produce rezolutiunea cesiunii).
Pe de alta parte, prin efectul exercitarii retractului litigios, se stinge procesul, intrucit retractantul - dobindind dreptul litigios instrainat de adversarul din proces - se substituie in drepturile cumparatorului si cumuleaza calitatile incompatibile de reclamant si pirit.
In schimb, intre cedent si cesionar retractul nu produce nici un efect. Intre ei continua sa produca efecte cesiunea (vinzarea); cesionarul, daca n‑a platit, ramine debitorul pretului. Fata de retractant, insa, cedentul nu are nici o actiune pentru plata pretului cesiunii (nici actiune oblica) fiindca, prin definitie, acesta nu este debitorul cesionarului, intrucit i‑a "numarat" pretul real al cesiunii si accesoriile (art. 1402 Cod civil).
Acest document nu se poate descarca
| E posibil sa te intereseze alte documente despre:
|
| Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com | Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site. { Home } { Contact } { Termeni si conditii } |
Documente similare:
|
Cauta document |