Schimbul de locuinte (voluntar)

Schimbul de locuinte (voluntar)[1]

I.1.1.       Conditii

Potrivit art. 33 din Legea nr. 114/1996, "titularii de contracte de inchiriere pot face intre ei schimb de locuinte, cu avizul autoritatii care a aprobat inchirierea sau, dupa caz, al proprietarului locuintei".

Schimbul poate avea loc intre doi sau mai multi locatari din aceeasi cladire, din cladiri diferite din aceeasi localitate sau chiar din cladiri aflate in diferite localitati (de exemplu in caz de mutari reciproce in diferite localitati din cauza serviciului, din motive familiale etc.). In toate cazurile, insa, intelegerea dintre locatari referitoare la schimb nu produce efectele juridice ce ii sint specifice (substituirea reciproca in drepturi si obligatii) decit cu acordul ("avizul") autoritatii care a aprobat inchirierea (in cazul fondului locativ de stat), respectiv cu acordul proprietarului locuintei care formeaza obiectul schimbului (in celelalte cazuri). Cu conditia aprobarilor corespunzatoare, schimbul poate avea ca obiect si locuinte facind parte din fondul de stat, pe de o parte, si proprietate particulara, pe de alta parte; legea nu distinge in aceasta privinta.

I.1.2.       Efecte

Contractul de schimb de locuinte incheiat in conditiile prevazute de lege produce efectele unei duble cesiuni de creanta, avind ca obiect drepturile de folosinta locativa. Datorita consimtamintului locatorului (prevazut de lege pentru validitatea schimbului), dubla cesiune va avea ca obiect nu numai drepturile locatarilor in cauza, dar si obligatiile lor, ei fiind liberati fata de locatorii initiali. Cu alte cuvinte, prin schimbul de locuinte - reglementat special de lege - se realizeaza nu numai o dubla cesiune, dar - ope legis - si o dubla delegatie perfecta (confundata cu o novatie prin schimbare de debitori).