Efectele imprumutului de consumatie

Efectele imprumutului de consumatie

I.1.1.       Obligatiile imprumutatului

A.      Obligatia de restituire

Principala obligatie a imprumutatului este de a restitui la scadenta lucruri de acelasi gen, in aceeasi cantitate si de aceeasi calitate (art. 1584 Cod civil), indiferent de eventuala sporire sau scadere a valorii lucrurilor dintre momentul incheierii contractului si acela al platii.

Imprumutatul este obligat sa restituie lucrurile imprumutate chiar daca aceasta obligatie nu ar fi prevazuta in inscrisul constatator al contractului, deoarece ea trebuie sa fie subinteleasa ca o consecinta fireasca, odata ce se dovedeste ca predarea s‑a facut cu titlu de imprumut.

B.       Scadenta obligatiei de restituire

Imprumutatorul nu poate cere restituirea inainte de termen (art. 1581 Cod civil), iar in lipsa stipularii unui termen, instanta va determina termenul restituirii dupa imprejurari (art. 1582 Cod civil); la fel si in cazul cind s‑a stipulat ca imprumutatul va plati cind ii va fi cu putinta sau va avea mijloace (art. 1583 Cod civil).

Art. 1583 Cod civil este aplicabil si in cazul in care partile indica sursa materiala a restituirii lucrurilor (sumei) imprumutate (de exemplu prin vinzarea casei). O atare prevedere este calificata in literatura de specialitate drept un termen suspensiv incert, care se transforma de catre instanta, la cererea creditorului, intr‑un termen cert - calificare discutabila, deoarece termenul incert presupune un eveniment care este sigur ca se va produce (fiind incerta numai data producerii lui), or in cazul dat nu exista aceasta siguranta (debitorul poate sa nu vinda casa, proprietatea transmitindu‑se prin mostenire); astfel fiind, ipoteza se asimileaza cu lipsa stipularii termenului de restituire ("va avea mijloace" - art. 1583 Cod civil), cind instanta poate sa dea imprumutatului un termen potrivit cu imprejurarile (art. 1582 Cod civil).

Aceeasi calificare (imprumut fara termen) si aceeasi dispozitie este aplicabila si in cazul in care imprumutatul se obliga sa restituie lucrurile cind va voi (cum voluero); daca contractul s‑ar considera nul in baza art. 1011 Cod civil (conditie pur potestativa din partea debitorului), imprumutatul ar fi obligat la restituire imediata, ceea ce contravine intentiei partilor.

C.      Prescriptia actiunii in restituire

In functie de scadenta obligatiei de restituire se rezolva problema privind inceputul cursului prescriptiei extinctive:

in cazul imprumutului cu termen, la expirarea termenului - cind se naste si dreptul la actiune al imprumutatorului - incepe sa curga prescriptia (art. 7 al. 1 si 3 din Decretul nr. 167/1958);

daca termenul restituirii nu a fost stipulat (art. 1582 Cod civil) sau cind s‑a stipulat ca imprumutatul sa plateasca cind va putea sau va avea mijloace (art. 1583 Cod civil) sau cind va voi sau se indica numai sursa restituirii:

restituirea nu poate fi ceruta imediat;

obligatia de restituire exista, termenul restituirii urmind a fi stabilit de instanta.

Daca se indica numai sursa restituirii, actiunea prin care se solicita instantei stabilirea termenului (cert) precede, cu necesitate, actiunea in pretentii, prima actiune putind fi exercitata oricind (deci este imprescriptibila), iar pentru cea de‑a doua prescriptia incepe sa curga de la data expirarii termenului de plata stabilit de instanta in temeiul art. 1583 Cod civil. Dupa raminerea definitiva a celei de‑a doua hotariri incepe curgerea termenului de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita.

Opinia dominanta este ca in toate ipotezele in care partile nu au stipulat termenul restituirii, acesta urmind sa fie stabilit de instanta, problemele in discutie urmeaza a fi solutionate pe o cale mai simpla, mai operativa.

Trebuie avut in vedere faptul ca, pentru stabilirea termenului restituirii, instanta trebuie sa verifice, pe baza probelor din dosar, existenta obligatiei de restituire, caci nu poate stabili termenul obligatiei de restituire fara a constata existenta obligatiei. De aceea nu este necesara si oportuna actiunea in pretentii, chiar daca imprumutatorul nu a cerut direct obligarea la executare. Stabilind termenul obligatiei de restituire, instanta obliga de fapt pe debitor la restituire; inseamna ca de la data stablita incepe curgerea termenului de prescriptie, dar nu a actiunii in pretentii (a dreptului material la actiune), ci a dreptului de a cere executarea silita, asemanator (dar nu identic, fiindca termenul in acest caz este diferit ca natura juridica) situatiei cind "prin hotarire s‑a acordat un termen de gratie".

Mai dificila este problema prescriptiei in privinta acestei actiuni unice in justitie: actiunea este imprescriptibila sau, dimpotriva, este supusa dispozitiilor art. 7 al. 2 din Decretul nr. 167/1958 care prevede ca in obligatiile "al caror termen de executare nu este stabilit, prescriptia incepe sa curga de la data nasterii raportului de drept"?

In favoarea solutiei dupa care actiunea (pentru stabilirea termenului, respectiv a actiunii unice) poate fi intentata "oricind", deci este imprescriptibila, pledeaza considerentele ca art. 7 al. 2 "priveste drepturile subiective nascute dintr‑un act juridic cu executie imediata" si cind "momentul nasterii dreptului la actiune coincide cu momentul nasterii dreptului subiectiv". Or, in materie de imprumut, imprumutatorul nu poate cere restituirea imediata, caci aceasta ar contraveni scopului contractului.

Pe de alta parte:

art. 7 al. 2 se refera la obligatiile al caror termen de executare nu este stabilit (sau care urmeaza sa se execute la cererea creditorului), neconditionind incidenta dispozitiei de nasterea dreptului la actiune, adica exact situatile vizate de art. 1582-1583 Cod civil. Sintem deci in situatia "in care modalitatea-termen lipseste cu desavirsire dintr‑un act juridic"

imprescriptibilitatea ar contraveni rostului prescriptiei de "mobilizarea titularilor drepturilor subiective sa‑si valorifice drepturile lor intr‑un termen cit mai scurt . de vreme ce creditorul ar putea intirzia, cit ar dori, data la care ar cere executarea obligatiei de la debitor";

in materia drepturilor de creanta opereaza principiul prescriptibiltatii, exceptiile (putine la numar) fiind prevazute expres de lege si nu vizeaza ipotezele in discutie;

este adevarat ca imprumutatorul nu poate cere imediat restituirea lucrului imprumutat, dar daca a omis stipularea termenului in contract, poate cere instantei, chiar imediat, in baza art. 1582-1583 Cod civil, stabilirea termenului obligatiei de restituire (momentul nasterii dreptului la actiune coincide cu momentul nasterii dreptului subiectiv).

Pentru aceste motive, se considera ca prescriptia incepe sa curga - in toate ipotezele vizate de art. 1582-1583 Cod civil - de la data incheierii contractului, potrivit art. 7 al. 2 din Decretul nr. 167/1958. Fara referire directa la aceasta dispozitie, solutia a fost aplicata de instanta suprema in cazul unor imprumuturi cu caracter repetat, succesive si in care nu s‑a prevazut termenul restituirii, stabilind ca prescriptia nu se raporteaza la data ultimului imprumut (imprumuturile neavind caracter de unicitate), ci se calculeaza "pentru fiecare imprumut de la data acordarii lui" deci restituirea se poate cere in termen de 3 luni de la data incheierii fiecarui contract de imprumut (fara termen), ceea ce este in deplina concordanta cu art. 3 si 7 al. 2 din Decretul nr. 167/1958.

Potrivit regulilor generale aplicabile si in materie de imprumut, dupa implinirea termenului de prescriptie obligatia de restituire a imprumutatului subzista ca o obligatie civila imperfecta, naturala; ca atare, in caz de restituire benevola a lucrului imprumutat - cu sau fara cunoasterea implinirii termenului de prescriptie - imprumutatul nu are dreptul sa ceara inapoierea prestatiei efectuate (art. 1092 al. 2 Cod civil si art. 20 al. 1 din Decretul nr. 167/1958). Cu atit mai mult, este valabila conventia noua prin care imprumutatul, dupa implinirea termenului de prescriptie, se obliga sa restituie lucrul imprumutat; o asemenea conventie reprezinta o novatie valabila a obligatiei civile imperfecte intr‑una perfecta, a carei executare se poate obtine prin constringere.

In materie de imprumut sint aplicabile si dispozitiile referitoare la suspendarea sau intreruperea termenului de prescriptie.

D.      Raspunderea imprumutatului

Daca la scadenta, desi in principiu genera non pereunt, imprumutatul este totusi in imposibilitate de a restitui lucruri de aceeasi natura, el va face plata in bani, dupa valoarea pe care o au lucrurile la termenul si in locul unde urmeaza a se face restituirea (art. 1585 al. 1 Cod civil), iar daca termenul si locul restituirii nu au fost determinate, dupa valoarea lucrurilor din momentul si in locul incheierii contractului (art. 1585 al. 2 Cod civil).

Reglementarea din art. 1585 Cod civil (fara corespondent in materie de comodat sau depozit) este derogatorie de la regulile generale ale raspunderii contractuale, putind avantaja, respectiv dezavantaja pe una dintre parti; de exemplu daca pretul lucrurilor de gen imprumutate a crescut, plata valorii lor dupa momentul termenului stipulat sau al incheierii contractului nu asigura imprumutatorului posibilitatea procurarii altor lucruri asemanatoare (cantitativ si calitativ) cu cele imprumutate. Textul trebuie interpretat si aplicat restrictiv, numai in cazul executarii obligatiei de restituire (prin echivalent) la scadenta stabilita in contract sau de instanta. In caz de intirziere in executare, evaluarea daunelor-interese compensatorii urmeaza a se face, potrivit regulilor generale, dupa momentul in care se pronunta hotarirea.

In caz de intirziere, imprumutatul datoreaza si daune-interese moratorii (dobinzi), potrivit regulilor generale, insa numai de la data "cererii prin judecata a imprumutului" (art. 1586 Cod civil).

I.1.2.       Obligatiile imprumutatorului

Raspunderea pentru vicii. In principiu, imprumutatorul nu are nici o obligatie (pozitiva). Eventualele cheltuieli de conservare sint in sarcina imprumutatului (ca proprietar). Art. 1580 Cod civil care dispune ca imprumutatorul este raspunzator (delictual) de daunele cauzate prin viciile ascunse ale lucrului - cunoscute de el si necomunicate imprumutatului - la fel ca si comodantul, este lipsit de importanta practica (lucrurile fungibile si consumptibile numai in mod exceptional pot provoca daune).