Lumea greaca in secolul al iv-lea i.hr. problematica generala

Lumea greaca in secolul al IV-lea i.Hr. Problematica generala

Secolul al IV-lea i.Hr. reprezinta in istoria lumii grecesti una dintre perioadele cele mai incitante, si aceasta in primul rand datorita caracterului sau fundamental contradictoriu.

Referirea curenta este "criza secolului al IV-lea" si aceasta in conditiile in care in istoria civilizatiei grecesti, de la teatru si filosofie si pana la sculptura, secolul al IV­-lea i.Hr. reprezinta una dintre perioadele in care efervescenta dezvoltarilor originale atinge culmile care au si dus lumea greaca la calitatea de spatiu fondator al civilizatiei europene.

O asemenea "constatare" a determinat pentru multa vreme stari psihotice istoriografiei marxiste si marxizante, "principiile fundamentale" ale relatiei dintre "existenta materiala" si "viata sociala" fiind fundamental afectate.

Este drept, secolul al IV-lea i.Hr. cunoaste cateva modificari esentiale la nivelul existentei sociale si politice. Cetatea ca forma fundamentala de articulare a lumii grecesti inregistreaza schimbari ale mecanismelor de functionare, schimbari care au ca efect tensiuni sociale persistente sau disfunctionalitati institutionale.

Istoriografia secolului nostru a cunoscut teorii succesive pentru intelegerea acestei realitati. Aceste teorii insa comit cateva erori de raportare importante, cum ar fi: neintelegerea complexitatii de evolutie a structurilor urbane in lumea greaca, exprimata prin extrapolarea unor cazuri mai bine cunoscute la intreaga realitate a lumii grecesti (prioritar Atena si Sparta); conceperea mecanismelor sociale si economice antice ca fiind rezultatul unor deprinderi si actiuni asemenea celor moderne, fapt evident eronat, atata vreme cat actiunile si deprinderile umane, mai cu seama cele economice, sunt fundamental diferite in epocile pre-moderne fata de epoca moderna (societatile pre­moderne necunoscand concepte fara de care omul modern nu ar intelege nimic din ceea ce i se intampla, ca de pilda conceptul de profit); concentrarea precumpanitoare asupra realitatilor economice sau a celor politice fara a se acorda suficienta importanta rolului mecanismelor mentale in declansarea si intretinerea crizei etc.

Prima tentativa explicativa de mare importanta la care vrem sa ne referim este cea a lui Mihail Rostovtzeff, dezvoltata in a sa The Social and Economic History of the Hellenistic World. Tentativa lui Rostovtzeff se construieste pe imaginea generala a unei disproportii economice intre spatiul metropolitan si cel colonial, raport rasturnat in secolul al IV-lea fata de secolul precedent, prin cresterea importantei coloniilor in detrimentul oraselor-mama. Rostovtzeff utilizeaza o terminologie economica moderna (marfa, banca, capital, profit etc.) si integreaza informatia unui mecanism explicativ de asemenea modernizant. Aceasta deformeaza realitatile secolului al IV-lea, secol ce functiona dupa cu totul alte mecanisme, fiind produsul unei cu totul alte mentalitati.

In anul 1962, C. Mosse isi publica punctul de vedere asupra crizei secolului al IV-lea, punct de vedere care va deveni una dintre teoriile cele mai cunoscute privind aceasta problema. C. Mosse credea ca polis-ul devine disfunctional in secolul al IV-lea, in primul rand datorita unei certe crize agrare, criza provocata de polarizarea proprietatii funciare. Astfel, proprietatile mai mari se extind treptat, inghitind proprietatile mai mici, vecine. Aceasta creeaza o stare de dezechilibru fundamental pentru cetate, deposedand de pamant un numar mare de cetateni, care astfel pierd una dintre calitatile lor esentiale, cea de proprietar de pamant. C. Mosse argumenteaza cu un caz mai bine documentat - Atena. In anul 1972, reluand o teorie propusa de catre Finley inca din 1953, C. Mosse renunta sa mai considere "criza" cetatii atenienilor ca fiind rezultatul polarizarii proprietatii funciare. Teoria ramanea in discutie pentru alte cetati.

In anul 1975, cehul Jan Pecirka propunea o noua solutie pentru a explica aceeasi criza, in cazul special al Atenei. Pentru el, premisa o constituie caracterul anormal al acestei cetati, Atena fiind, asa cum am vazut deja, in primul rand datorita dimensiunilor, o exceptie. In viziunea elenistului de la Praga, "criza" polis-ului atenian este in mod esential rezultatul unui dezechilibru economic, dezechilibru cu efecte speciale asupra valorilor fundamentale ale cetatii. "Criza" pare a fi fost una de crestere economica. Aceasta crestere are insa loc in domenii netraditionale pentru cetate, in primul rand dezvoltandu-se mestesugurile si comertul. De aceste activitati se ocupau insa necetatenii, metecii, indeletnicirile cetatenesti fiind cele agricole. Aceasta face ca la Atena sa apara o disproportie evidenta intre importanta strainilor pentru cetate si neapartenenta lor la cetate, atata vreme cat conceptia antica (explicit exprimata de catre Aristotel) da cetateanului trei calitati esentiale, cea de proprietar al unui lot de pamant in chora cetatii, cea de participant la decizia politica si cea de aparator inarmat al cetatii. Cetatea inseamna pentru greci totalitatea cetatenilor. Secolul al IV-lea aduce, deci, Atenei o crestere a importantei si consistentei economice a strainilor, a celor care nu faceau, deci, parte din polis. In viziunea lui Pecirka, pentru cazul particular al Atenei, "criza" de aici apare ca fiind, in mod esential, o criza a valorilor traditionale ale cetatii, cu toate consecintele institutionale si politice pe care o asemenea realitate le putea provoca.

Acest model a fost conceput pentru Atena si orice tentativa de extrapolare a sa este total nejustificata. In ultima instanta, "criza" secolului al IV-lea, "criza" cetatii, este rezultatul unor cauze foarte diferite, iar formele sale de manifestare concrete nu sunt nici ele mai uniforme.

Exista totusi cateva realitati generale ce exprima "criza", cateva simptome certe ale acesteia, evidente pentru ansamblul lumii grecesti. Unul dintre acestea il reprezinta reaparitia masiva a mercenariatului. Mercenarii in lumea greaca reprezinta o realitate veche, atestata inca din secolul al IV-lea, mai ales la curtile unor regi orientali si cu deosebire la curtea persana. Secolul al IV-lea inregistreaza insa o adevarata explozie a acestui fenomen. Mercenariatul ajunge sa reprezinte o realitate sociala dominanta, iar armatele de mercenari, o forta politica de care trebuie sa se tina seama.

Mercenariatul nu poate sa nu fie legat si de aparitia unor noi tehnici militare, unele dintre ele ultraspecializate, necesitand deci tehnicieni, ca si de schimbarea modalitatilor de purtare a razboiului in teritoriu. Astfel, infanteria usoara si formatiunile de cavalerie inlocuiesc in multe situatii razboiul falangelor hoplitice. Pe de alta parte, secolul al IV-lea aduce si ideea apararii teritoriului rural al cetatii, lupta impotriva fortificatiilor (pana atunci orasele fortificate erau mai curand ocolite) schimband fizionomia militara a acestei lumi, razboiul cerand specialisti in construirea si apararea punctelor fortificate, ca si specialisti ai asediului.

Armatele de mercenari, ajungand o forta esentiala pentru echilibrul politic al secolului al IV-lea, pot determina si rolul unor personalitati in acea lume, fie ca este vorba despre beneficiarul fortei mercenarilor (in primul rand tiranii ce reapar acum), fie ca este vorba chiar de catre comandantii trupelor de mercenari.

Un foarte interesant text din acest veac, Poliorceticele lui Aeneas Tacticianul, discutand protocolul primirii ambasadelor, pune pe acelasi loc pe ambasadorii trimisi de cetati, de tirani, sau de armate.

Puterea nemasurata a unor asemenea generali poate fi lesne inteleasa daca evocam numai cazul amiralului Lysandros, care in cea mai conservatoare dintre cetati - Sparta - beneficiind de trupele ce le are in directa subordine si de amicitia personala a regelui persan, reuseste sa se substituie deciziei corpului civic.

Un alt caz important pentru aceasta realitate noua pe care secolul al IV-lea o consacra, este Anabasis a lui Xenofon, text ce relateaza campania celor 10.000 de mercenari greci in slujba satrapului Lydiei, Cyrus cel Tinar, in incercarea sa de a uzurpa autoritatea fratelui sau Artaxerxes, Marele Rege.

Dupa dezastrul de la Cunaxa si moartea lui Cyrus, cei 10.000, in incercarea de a se salva catre mare, se organizeaza asemenea unei cetati. In acest sens, cele mentionate de Xenofon sunt revelatoare (Anabasis, III, 1): "Dupa aceea se intoarsera la unitati, chemandu-l la ei pe strateg - acolo unde acesta mai era in viata - iar daca el lipsea, pe loctiitorul lui si la fel pe lohag, daca era teafar. Cand se adunara cu totii, se asezara in fata locului unde se tin armele; strategii si lohagii sa tot fi fost o suta la numar. In timp ce se petreceau aceste lucruri, era aproape de miezul noptii. Atunci Hieronim din Elida, cel mai in varsta dintre lohagii lui Proxenos, incepu sa vorbeasca astfel: «Strategi si lohagi, noi, care vedem situatia de fata, am socotit nimerit sa ne adunam pentru a va ruga sa luam o hotarare, pe cat se va putea mai buna. Spune tu, Xenofon, si aici ceea ce ne-ai spus si noua». Atunci Xenofon vorbi astfel: «Stim cu totii ca regele si Tisaferne au prins dintre ai nostri pe aceia pe care au putut pune mana si este limpede ca-i pandesc si pe ceilalti, ca sa-i dea pieirii, daca le va sta in putinta. Socot ca trebuie sa facem orice pentru a nu cadea nicicand in mainile barbarilor, ci mai curand ei in mainile noastre. Sa va dati bine seama ca voi cei care sunteti aici, aveti in fata un moment hotarator.

Intr-adevar, toti soldatii isi atintesc privirile asupra voastra si daca va vor vedea descurajati, vor fi si ei niste fricosi. Daca insa voi va veti arata gata de a porni impotriva dusmanului, incurajandu-i si pe ceilalti, fiti siguri ca va vor urma, cautand sa ia pilda de la voi. Poate ca se si cuvine ca sa va deosebiti intrucatva de ei, deoarece sunteti strategi, taxiarhi si lohagi si, in timp de pace, voi aveati intaietatea in ceea priveste solda si onorurile. Acum, asadar, fiind razboi, va trebui ca voi sa va aratati mai presus decat soldatii, sa fiti cu grija fata de ei si sa va straduiti pentru ei, oricand va fi nevoie.

Si acum, mai mult ca oricand, cred ca veti aduce un mare folos armatei daca va veti ingriji sa alegeti cat mai curand strategi si lohagi in locul celor ce au pierit si, ca sa vorbesc pe scurt, va spun ca, fara comandanti, nu ne putem astepta la nimic bun sau folositor, mai ales in razboi, unde se stie ca disciplina este salvarea armatei si ca nesupunerea i-a pierdut pana acum pe multi.

Dupa ce veti alege pe comandantii de care avem nevoie, cred ca va fi foarte nimerit sa-i adunati si pe ceilalti soldati si sa-i incurajati. Poate ca ati observat cat de dezamagiti s-au dus la arme si cat de abatuti s-au dus la posturi. Asa ca, atata timp cat vor fi in aceasta stare sufleteasca, nu stiu cum s-ar putea cineva folosi de ei, daca va fi nevoie, fie ziua, fie noaptea. Daca insa li se vor abate gandurile in alta parte, ca sa nu cugete numai la greutatile pe care le vor avea de indurat, ci si la acelea pe care le pot produce altora, vor fi mult mai bine dispusi. Stiti, fara indoiala, si voi ca nu multimea oamenilor si nici forta sunt acelea care aduc victoriile in razboaie. Ele se datoresc acelor ostasi care, sprijiniti de zei, pornesc cu sufletele imbarbatate impotriva dusmanilor si carora vrajmasii, de cele mai multe ori, nu le rezista.

Am credinta, soldati, ca cei care cauta prin toate mijloacele sa-si crute viata in razboi, de cele mai multe ori, mor in mod rusinos si nedemn; dimpotriva, cei care sunt incredintati ca moartea este o lege comuna tuturora si de neinlaturat, lupta pentru un sfarsit glorios; pe acestia ii vad mai degraba ajungand intr-un fel oarecare la adanci batranete si, cat timp traiesc, sunt mai fericiti. Convinsi de acest lucru si aflandu-ne intr-o astfel de imprejurare, trebuie ca, in primul rand, noi sa fim curajosi, indemnandu-i si pe ceilalti».

Dupa ce spusese acestea, tacu. Vorbi apoi Cheirisophos: «Xenofon, stiam despre tine doar ca esti atenian; acum insa te felicit pentru cuvintele si pentru faptele tale si as dori sa am cat mai muti oameni ca tine, caci, intr-adevar, pentru toti ar fi o binefacere. Acum, soldati, sa nu mai pierdem o clipa; retrageti-va si alegeti-va sefii care va lipsesc, dupa care veniti in mijlocul taberei, aducandu-i pe cei alesi; apoi vom aduna acolo si pe ceilalti soldati. Sa fie de fata si crainicul Tolmides».

Dupa ce vorbi, se ridica pentru a nu mai pierde vremea si spre a se putea ocupa de cele trebuincioase. Intre timp se alesesera strategii: in locul lui Clearh - Timasion din Dardania; in locul lui Socrate - Xanticles din Ahaia; in locul lui Agias - Cleanor din Arcadia; in locul lui Menon - ­Philesios din Ahaia, iar atenianul Xenofon - in locul lui Proxenos".

Mercenariatul recrudescent in secolul al IV-lea exprima si o stare de evidenta tensiune in lumea geaca.

Un alt simptom al crizei este reaparitia semnificativa a tiraniei. Secolul al V-lea cunoscuse supravietuiri tiranice izolate, mai ales in Sicilia. Secolul al IV-lea va readuce insa formula tiranica in multe cetati, inclusiv in Grecia metropolitana, facand din acest fenomen o realitate importanta pentru elenitate.

Tiranii "recenti" sunt comandanti de grupuri mercenare, experti intr-ale razboiului, unii dintre ei (spre pilda Dionysios cel Batran al Syracusei sau Iason din Pherai), beneficiind de aceste calitati in instaurarea si mentinerea autoritatii lor.

Si tirania recenta, asemenea tiraniei clasice, este rezultatul unei stari de stasis (stare de tensiune in interiorul cetatii), stare de tensiune care si acum se manifesta in modul cel mai vizibil pin reaparitia lozincilor "traditionale" - "stergerea datoriilor" si "reimpartirea pamanturilor".

Tiranii acestui secol prefigureaza imaginea monarhului elenistic. Ei sunt fondatori de biblioteci si protectori ai artelor, comportamentul lor are de multe ori o importanta componenta teatrala (spre pilda, cazul lui Clearchos din Heracleea Pontica).

Este evidenta insa caracterul cu mult mai agresiv si dimensiunile cu mult mai spectaculoase pe care autoritatea tiranilor secolului al IV-lea o cunoaste fata de cea a predecesorilor.

"Criza" cetatii este in mod clar exprimata si de starea de incordare sociala (stasis) ce obsedeaza contemporaneitatea. Astfel, Aristotel vorbeste despre doua cetati diferite in fiecare cetate, aflandu-se in stare de confruntare.

Congresul de la Corinth, Congres arbitrat de catre Macedonia dupa victoria lui Philip II de la Cheroneea, propune eliminarea starii de stasis ce cuprinsese intreaga lume greaca. Pentru aceasta stare de tensiune, societatea greaca a gasit ea insasi o solutie - pacea generalizata in interior si razboiul extern, evident impotriva Imperiului persan. Succesiv campionii propusi sunt Dionysios al Siracusei, Iason din Pherai si, in cele din urma, Filip al Macedoniei.

In acest secol, succesiv Sparta (beneficiind la inceput si de sprijinul persan), Atena (mai ales dupa ce va reconstitui Liga de la Delos), Theba si, in cele din urma, regatul septentrional al Macedoniei, isi vor adjudeca hegemonia elenitatii.

Modalitatile concrete in care "criza" se instaleaza si evolueaza in cetatea greaca a secolului al IV-lea, difera de la oras la oras, de la o zona la alta. Cauza generala o reprezinta criza valorile fundamentale ale cetatii (coeziunea civica; implicarea corpului cetatenesc in asigurarea militara a cetatii; functionarea principiilor autonomiei polis-ului si al autosuficientei gospodariei agricole; articularea deciziei colective; asigurarea preponderentei autoritatii economice a corpului cetatenesc, in defavoarea strainilor locuind in cetate; functionarea modalitatii firesti de raportare a individului la cetate ca la mediul sau natural de existenta s. a.).

Elementele componente ale acestei "crize" ne sugereaza o perioada de "tranzitie" cu ale carei dificultati suntem, din nefericire, cu totii familiarizati.