Hotarele Daciei Romane

Hotarele Daciei Romane

Dupa anii 101-102, Banatul si vestul Olteniei au apartinut, probabil provinciei Moesia Superior si au ramas, astfel, in anul 106, alaturi de alte teritorii anexate, dupa infrangerea lui Decebal. De-a lungul epocii romane, hotarele provinciei Dacia au cunoscut o anumita fluctuatie, izvoarele antice nu precizeaza traseul frontierelor Daciei romane.

Este sigur ca importantul document cartografic cunoscut sub numele de Tabula Peuntingeriana nu reda intreaga provincie si ca, de altminteri, el a fost intocmit in a doua jumatate a secolului al III-lea sau, eventual, in secolul al IV-lea.

Dupa cat se stie in prezent, frontiera Daciei romane pornea de la varsarea Tisei in Dunare si urca, pe Tisa, pana la Partiscum (Szeged), la confluenta acesteia cu Muresul.

In continuare, hotarul urca pe Mures pana la Micia (Vetel, judetul Hunedoara) de unde cotea brusc spre nord-vest; este posibil ca un val de pamant cu santul de aparare spre vest, recent identificat pe teren si care inchide Depresiunea Zarandului, sa reprezinte frontiera provinciei in aceasta zona. Desi in Muntii Apuseni traseul nu poate fi precizat, este sigur ca limita vestica a provinciei era in asa fel fixata, incat sa includa regiunea aurifera.

Urma sigura a hotarului se regaseste la Bologa (judetul Cluj), unde un castru inchidea valea Crisului Repede. De aici frontiera urca pe culmea Mesesului si ajungea la Porolissum (Moigrad, judetul Salaj), indreptandu-se apoi spre est, la nord de Tihau (judetul Salaj) si Ilisua (judetul Bistrita-Nasaud). Frontiera mergea apoi pe la poalele Muntilor Vulcanici, ajungand la Olteni (judetul Covasna) si la Angustia (Bretcu, judetul Covasna).

Cotind spre vest, hotarul provinciei era marcat de castrul de la Cumidava (Rasnov, judetul Brasov), el iesea din munti, prin pasul Bran si ajungea la Rucar (judetul Arges), de unde taia in diagonala partea apuseana a Campiei muntene si atingea Dunarea, la Flamanda (mun. Turnu-Magurele, judetul Teleorman).

Din acest punct si pana la gura Tisei, Dunarea forma hotarul provinciei Dacia, in vremea lui Hadrian, se modifica pe o mica portiune, granitele provinciei Dacia si anume, fasia de teren din sud-estul Transilvaniei, de la Angustia (Bretcu) pana la Caput Stenarum (Boita), care sub Traian a apartinut Moesiei Inferior, ca si sudul Moldovei, este anexata Daciei, traseul continuandu-se de-a lungul Oltului (Aluta), pana la varsarea acestuia in Dunare. Hadrian a stabilit si organizat, astfel, linia de aparare pe Limes Alutanus.

O alta modificare a granitelor Daciei a avut loc in vremea lui Septimius Severus (193-211), care ridica, cu scopul de a largii apararea liniei Oltului, un alt limes, la 10 pana la 50 de km. est de Olt: Transalutanus, datorita atacurilor carpice din 245-247, acest limes nu a rezistat si a fost abandonat, hotarul provinciei revenind pe Olt, in vremea lui Filip Arabul, pana la retragerea autoritatilor romane din Dacia, in vremea lui Aurelian, granitele provinciei au ramas in perimetrul aratat.

Restul teritoriului, Moldova, nord-estul si nordul Transilvaniei, precum si Crisana, cu toate ca nu au fost incluse in provinciile amintite, au fost in legaturi multiple cu acestea, mentinandu-se permanent in zona de influenta a romanitatii. (H. Daicoviciu, M. Petrescu-Dambovita, 1995, p. 219-220).