Producatorul. Costul si productivitatea

Producatorul. Costul si productivitatea

Existenta oamenilor se bazeaza pe consum, dar pentru a consuma trebuie mai intai sa producem. Din punct de vedere economic, producator este oricine care prin actiunile sale sau in colaborare realizeaza, face sa apara noi bunuri. Toti producatorii au comun un comportament rational. Toate genurile de unitati economice - societati comerciale de orice fel, adminstratii si menaje sau gospodarii produc, iar rationalitatea economica a comportamentului lor se manifesta in mod specific in concordanta cu natura si rolul activitatilor pe care le realizeaza. Aici ne vom concentra atentia pe producatorii denumiti generic societati comerciale care in conditiile actuale au un aport covarsitor la realizarea productiei si dezvoltarea societatii in orice tara. In mod generic acestui gen de producator i se spune firma, iar uneori intreprindere. Modul de organizare si functionare al acestora, dimensiunile si rezultatele lor sunt extrem de diferite. In stiinta economica s-a demonstrat ca scopul acestora este profitul a carei realizare se leaga strans de satisfacerea unor nevoi individuale, de grup sau sociale.

Factorii de productie

Orice productie este conditionata in mod determinant de utilizarea unor mijloace foarte diferite denumite factori de productie. Prin interactiunea dintre acestia se creeaza noile bunuri. Factorii de productie sunt extrem de numerosi si de diferiti, se clasifica intr-o multime de feluri, dar in cele din urma se pot reduce la trei mari categorii- munca, natura si capitalul.

Munca reprezinta toate formele de actiuni constiente, specific umane, realizate cu un scop bine stabilit in cadrul carora se folosesc aptitudinile, experienta si cunostintele, se consuma energie fizica si intelectuala in mod creativ obtinandu-se noi bunuri. Are urmatoarele caracteristici: este cel mai felxibil factor de productie, este singurul factor constient si creativ, este regenerabil si reproductibil cantitativ si calitativ.

Natura este formata din toate conditiile pe care omul le gaseste de-a gata in mediul natural in care el a aparut si pe care le foloseste in activitatea economica. Dintre factorii naturali deosebit de important este pamantul in care se includ si resursele de apa. Acesta constituie locul pe care ne ducem viata, ne desfasuram toate activitatile, din care ne asiguram cele mai diferite resurse si pe care il cultivam spre a obtine bunuri. Alti factori naturali sunt: lumina si caldura cosmica, influentele care se rasfrang asupra pamantului ca urmare a interactiunilor dintre planete, etc.

Capitalul este totalitatea mijloacelor (bunurilor de orice fel) la care oamenii recurg atunci cand realizeaza activitati economice pentru a obtine ceea ce si-au propus. In economia capitalista mijloacele folosite in activitatea economica pentru a produce bunurile necesare se numeste capital tehnic. Acesta are o structura complexa, iar componentele sale sunt foarte diferite intre ele. In acest sens distingem:

capitalul fix format din mijloace care participa la mai multe cicluri de productie, se consuma treptat si se inlocuiesc la intervale mai mari de timp (dupa mai mult de un an). Exemple: masini, utilaje, cladiri etc.;

capitalul circulant format din mijloace care se consuma in intregime intr-un singur ciclu de productie (fabricatie) si se inlocuieste dupa fiecare cilu la care a participat. Acesta include: materiile prime, materialele, combustibilii, energia si apa.

In decursul existentei sale capitalul fix este afectat de uzura - un proces complex cauzat de mai multi factori care-i determina deprecierea treptata si inlocuirea. Uzura se prezinta sub doua forme:

a)   uzura fizica, respectiv deprecierea ca urmare a folosirii iin activitatea economica si actiunii factorilor naturali;

b)       uzura morala - deprecierea determinata de progresul tehnico-stiintific care se concretizeaza in fabricarea de masini, utilaje si instalatii noi, superioare celor in functie, in reducerea pretului lor sau in posibilitatea de a cumpara la un pre' mai mic un echipament echivalent din punct de vedere tehnologic.

Deprecierea capitalului fix reprezinta un proces de pierdere treptata a valorii sale, proportional, corespunzatoare uzurii fizice si morale care se calculeaza si se recupereaza prin includerea sa in pretul produselor relizate cu capitalul fix respectiv atunci cand acestea se vand.

Productia este prin continutul sau un proces de combinare a factorilor de productie care se exprima printr-o relatie de tipul Q = f(a,b,c, . ) unde a,b,c, sunt factorii utilizati. Functia de productie se exprima cel mai des ca o relatie intre doi factori de tipul Q sau X = f(K,L) in care K = capitalul; L = munca.

In general productia are caracter elastic, se modifica in timp la intervale mai lungi sau mai scurte.

Perioada scurta sau termenul scurt este intervalul de timp in decursul caruia cel putin un factor de productie ramane constant.

Perioada lunga sau termenul lung este intervalul de timp in care toti factorii de productie sunt variabili.

A modifica toti factorii de productie inseamna a modifica "scara" productiei, a permanentiza un alt volum al productiei.

Rezultatul obtinut dintr-o activitate (productie) reprezinta produsul total (PT) adica un produs, sa spunem produsul X intr-o cantitate anume.

Pentru a masura aportul factorilor se recurge la:

a) conceptul de productivitate, ceea ce potrivit notatiei noastre inseamna:

productivitatea medie a muncii: PML sau W1 = X/L

productivitatea media a capitalului: PMK sau WK = X/K

Produsul obtinut se poate exprima in unitati fizice - naturale si/sau in unitati valorice sau conventionale.

Productivitatea unui factor astfel calculata este aparenta sau altfel spus are caracter aparent pentru ca, de fapt, productia respectiva este obtinuta cu participarea mai multor factori, iar cand se face calculul este considerata numai ca rezultat al unui singur factor.

Raportul dintre capital si munca este denumit coeficient de intensitate a capitalizarii si are o semnificatie deosebita in calculul productivitatii factorilor.

Coeficientul de intensitate a capitalizarii = K/L

Tot pentru a releva contributia fiecarui factor de productie la ceea ce se produce se mai recurge si la produsul marginal sau productivitatea marginala a fiecarui factor. Aceasta exprima variatia productiei determinata de o variatie infinit de mica a cantitatii factorului respectiv. Masoara ritmul variatiei productiei sau derivata functiei de productie in raport cu variatia factorului considerat.

PmL sau WmL = dX/dL unde X - produsul (productia)

L = munca

PmL sau WmK = dX/dK unde: X - produsul (productia)

K = capitalul

Daca factorul vizat nu este perfect divizibil

PmK sau WmK = DX/DL

PmK sau WmK = DX/DK

Factorii de productie constituie substanta costului.

Costul reprezinta consumul de factori de productie in expresie valorica. Distingem:

costul total (C) - cheltuielile necesare productiei unei cantitati determinate dintr-un bun. Se compune din:

cost fix (CF) - cheltuielile a caror marime este independenta in raport cu volumul productiei;

cost variabil (CV) - cheltuielile a caror marime se modifica in functie de volumul productiei;

costul total (C) = cost fix (CF) + cost variabil (CV).

Costul mediu (CM) - cheltuielile totale pentru obtinerea unei unitati dintr-un bun. CM = C/X

Costul marginal (Cm) - masoara variatia costului total pentru obtinerea unei unitati in plus din produsul avut in vedere. Exprima ritmul variatiei costului total, adica derivata functiei costului total in raport cu productia Cm = dC/dX.

2. Dinamica productiei si costului

In mod inevitabil, in timp, atat productia cat si costurile se modifica.

Pe termen scurt acest proces se observa in primul rand sub forma in care evolueaza productia medie sau produsul mediu si produsul marginal.

Cand creste factorul munca (L) este normal - sa presupunem ca se mareste si volumul productiei (PT). Ritmul in care creste productia este relevat prin dinamica sau evolutia produsului marginal al muncii (PmL).

• Daca produsul marginal al muncii (PmL) este poyitiv si crescator, productia creste din ce in ce mai repede.
• Daca PmL este pozitiv si descrescator, productia creste din ce in ce mai lent.
• Daca PmL este negativ, productia scade.

Exemplu: daca o exploatare agricola utilizeaza in fiecare zi un muncitor in plus va accelera cresterea productiei pentru ca initial capitalul ramanea incomplet folosit, iar cu fiecare nou muncitor va fi mai bine folosit si productia creste. In acest proces intervine relatia capital - munca (K/L). Cand aceasta relatie atinge nivelul la care productivitatea pe ora de munca (WL/ora) este maxima productia va continua sa creasca dar mai lent (cu o ratie descrescatoare). Daca in continuare creste cantitatea de munca (L) se ajunge la un punct in care suprafata cultivata si capitalul pe un muncitor vor fi atat de mici incat productia va scadea in loc sa creasca. In acest punct PmL devine negativ. Aceasta evolutie este expresia legii randamentelor descrescande atributia francezului TURGOT (1724 - 1781). Intr-un enunt modern vorbim de legea randamentelor neproportionale potrivit careia: la o stare data a tehnicilor si tehnologiilor de productie, daca se foloseste o cantitate crescatoare dintr-un factor de productie, ceilalti ramanand constanti, produsul marginal al factorului variabil respectiv la un anumit moment, in mod inevitabil, va scadea.

Legea randamentelor neproportionale ne avertizeaza la ce sa ne asteptam ca urmare a modului in care evolueaza produsul marginal al unui factor. Exista deci o relatie matematica obiectiva intre marimea medie si cea marginala.

Un exemplu: intr-o grupa de studenti la examen cand studentul marginal primeste o nota superioara  mediei acelei grupe, media va creste si invers, daca nota sa este mai mica decit media, aceasta scade. Concluzia: cele doua valori sunt identice cand media atinge nivelul sau superior.

Faza I: PML creste cat timp PmL > PML; ambele marimi cresc;

II: PML creste, iar PmL scade;

III: PML si PmL scad;

IV: PmL este negativ.

Doua din aceste faze sunt ineficiente sub aspect tehnic: a) in faza I nu exista destul (suficient) factor variabil pentru a utiliza la maxim factorul fix sau factorii de marime fixa pe care-i are la dispozitie producatorul; nu se ajunge la raportul K/L ideal pe plan tehnic. Un producator rational cauta sa realizeze eficienta maxima a factorilor de productie si de aceea va amplifica folosirea factorului munca cel putin pana in punctul in care produsul sau marginal (PmL) este maxim si devine descrescator; b) faza a IV-a este de asemenea irationala: cine este rational nu utilizeaza munca dincolo de punctul in care s-ar diminua productia in loc sa mareasca. Nu va merge deci dincolo de punctul in care PmL devine negativ pentru ca prudctia totala se va diminua.

Concluzii:

producatorii rationali actioneaza astfel incat productivitatea marginala a factorilor sa fie intotdeauna descrescatoare si pozitiva;

eficienta maxima a factorului munca utilizat este atinsa atunci cand productia medie este maxima (punctul B);

daca intreprinderea doreste record de productivitate pe ora il are in punctul A;

daca doreste insa profit trebuie sa mearga pana in punctul B;

dincolo de acest punct nu se va obtine cel mai bun rezultat din intreaga munca folosita;

eficienta este deci faza a III-a in care PML si PmL sunt descrescatoare si pozitive.

Evolutia costului mediu si costului marginal. Functia costului este C = CF + CV (X) unde: C - costul total; CF - costul fix; CV - costul variabil; X - volumul productiei.

Pe termen scurt CF include suma factorilor care au costuri fixe. In exemplul nostru CV este factorul munca. CF se include in costul total (CT), dar nu influenteaza variatia acestuia (CT). De aceea, cand se pune problema evolutiei costului, ceea ce conteaza este numai costul variabil (CV).

Producatorul este interesat de cresterea productiei, iar acesta il obliga sa-si puna problema: cum evolueaza costul total (CT) cand creste productia bunului X? Din punct de vedere rational, costul total (CT) creste, dar cu ce ritm? Ritmul este prin natura si definirea sa costul marginal (Cm) care este determinat de productivitatea marginala.

In exemplul de pana acum factorul variabil a fost munca (L). Costul marginal va fi deci costul muncii pentru o variatie marginala a productiei dintr-un bun (X). Daca exprimam munca (L) in ore-munca, costul suplimentar al productiei care este de fapt costul sau marginal depinde deci de:
- costul unei ore de munca adica de salariul nominal pe ora notat cu W;

- cantitatea de bunuri produse intr-o ora de munca.

La un salariu pe ora care se formeaza pe piata muncii, cu cat cantitatea de produse creste, costul unei unitati suplimentare scade. Deci: cu cat productivitatea marginala a muncii (PmL) este mai mare cu atat costul marginal (Cm) al productiei este mai mic si invers. Acest rationament il putem extinde si la relatia dintre productia medie sau produsul mediu si costul muncii.

La un pret al factorilor de productie existent la un moment dat, costul mediu si costul marginal variaza in sens invers cu modificarea productiei medii si marginale.

Concluzie: legea randamentelor descrescatoare este intr-un anumit sens echivalenta unei legi a costurilor marginale crescatoare.

Explicatie: randamentele descrescatoare atesta o scadere a productivitatii, iar aceasta induce cresterea costurilor.

3. Productivitatea si costurile pe termen lung

Pe termen lung toti factorii de productie sunt variabili. De aceea pentru producator, din punct de vedere economic, se pun doua probleme:

• combinarea factorilor de productie este optima? Daca nu, se pune problema inlocuirii capitalului cu munca sau invers?
• talia sau marimea intreprinderii este optima? Aceasta poate fi schimbata pe doua cai:

a) prin modificarea celor doi factori in aceeasi masura (proportie), fara a modifica ponderea fiecarui factor;

b) prin schimbarea raportului capital / munca in favorarea unui factor ceea ce modifica scara productiei prin substituire.

De aici decurg, pe termen lung, trei tipuri de comportament ale producatorilor:

alegerea unei combinatii optime intre capital (K) si munca (L) la un volum dat al productiei;

modificarea scarii (proportiilor) productiei fara substituire de factori de productie;

modificarea scarii productiei cu substituire de factori de productie.

Toate aceste comportamente presupun ca producatorul sa opteze intre cei doi factori de productie in cadrul combinarii lor. Pe producator il preocupa ca orice combinatie intre K si L sa nu-i diminueze productia, iar daca ar dori sa-si mareasca productia, vrea sa stie care este cea mai buna combinatie intre cei doi factori. Desigur, toate acestea privesc atat cantitatile de factori de productie cat si costurile lor. In acest sens pentru a releva cum trebuie sa decida (aleaga) producatorul vom recurge la cateva instrumente deosebit de importante.

a) Izocuantele. O izocuanta este o curba care indica toate combinatiile K-L, in conditiile unei tehnici date prin care se asigura aceeasi cantitate de produse (Q).

Exista o infinitate de izocuante si fiecare corespunde unui nivel dat al productiei. Reflectand rationalitatea producatorului, izocuantele sunt descrescatoare si convexe:

punctele A si B reprezinta combinatii K-L ce asigura aceeasi productie. In punctul A se folosesc 3K si 1L apoi celelalte combinatii.

Punctul C reprezinta o combinatie K-L ce asigura o productie Q1 superioara fata de Qo;

Cand K creste, L scade si invers pentru ca un producator rational nu utilizeaza un factor pana la punctul in care productivitatea sa marginala devine negativa;

Productia creste prin trecerea de la o curba la alta; C > A si C > B.

Deplasarea pe o curba de la stanga la dreapta implica diminuarea capitalului si cresterea cantitatii de munca. Aceasta inlocuire a unui factor cu altul se numeste rata marginala de substituire tehnica (RMST).

RMST intre K si L masoara variatia cantitatii de K care este necesara pe lungimea unei izocoante, pentru a compensa o variatie infinit de mica a L.

RMST = - dK/dL

Pe o izocoanta exista o infinitate de combinatii posibile intre K si D din care trebuie aleasa aceea care permite costul minim sau similar profitul maxim.

b) Constringerea bugetara. Dreapta izocostului

Costul total al productiei = C = (Pk . K) + (Pl . L)

in care: Pk - costul capitalului

PL - costul muncii

Se poate transforma aceasta ecuatie, astfel incat sa se exprime K in functie de L. Formula C = (Pk . K) + (Pl . L) este echivalenta cu Pk . K = C - (PI . L) si daca impartim cei doi termeni ai acesteia prin Pk se obtine: K = C/Pk - (Pl/Pk . L).

Aceasta este o ecuatie de forma y = ax + b si este reprezentabila printr-o dreapta denumita dreapta izocostului a carei panta este - PL/PK. Dreapta AB este dreapta bugetului si de-a lungul sau sunt posibile o infinitate de combinatii in functie de veniturile producatorului si de preturile factorilor.

Combinatia optima a factorilor de productie

Odata stabilita productia care maximizeaza profitul, intreprinderea trebuie sa aleaga din totalul de combinatii posibile din punct de vedere tehnic de pe o izocoanta pe aceea al carui cost este minim.

Combinatia K - L optima este aceea realizata cand Pm ale celor doi factori ponderata cu preturile lor sunt egale

Efectele variatiilor pretului relativ al factorilor. Presupunem ca salariul creste si pretul capitalului ramane constant. Pentru ca L devine mai scumpa, producatorul este tentat sa utilizeze mai putina L si mai mult K. Inainte de cresterea Pl, (pretului muncii) productivitatile marginale ponderate prin preturi erau egale. Dupa cresterea Pl, productivitatea marginala unei unitati monetare cheltuita pentru munca scade fata de cea cheltuita pentru capital, care a ramas constanta. Producatorul rational va substitui L cu capitalul pana cand egalitatea intre productivitatile marginale ponderate cu preturile corespunzatoare lor se restabileste.

Tendinta de expansiune a intreprinderii. Cand intreprinderea mareste volumul productiei sau "scara productiei", ea atinge izocoante mai ridicate si mai la dreapta. Pentru fiecare nivel al productiei, combinatia K - L optimala este determinata prin tangenta unei noi izocoante cu o dreapta a unui izocost. Aceasta deplasare a punctului de tangenta a unei noi izocuante cu dreapta altui izocost descrie (arata) cum evolueaza combinatiile factorilor, pentru un pret al factorilor relativ constanta cand cresc capacitatile de productie.