Procedura fiscala

PROCEDURA FISCALA

1. Consideratii introductive

Organizarea generala fiscala

Finantele publice, prin dimensiunile si complexitatea lor, nu-si pot indeplini functiile lor economice si sociale fara un program fiscal, pe timp determinat, in care sa se prevada veniturile si cheltuielile unei anumite perioade.

Un astfel de program trebuie sa tina seama de nevoile publice ale perioadei respective si veniturile necesare satisfacerii acestor nevoi, precum si de posibilitatile reale pentru perceperea veniturilor publice.

In stabilirea veniturilor publice s-ar putea ajunge la grave inechitati in repartitia sarcinilor fiscale, asupra personaelor juridice si fizice, daca nu s-ar proceda pe baza unui program fiscal, adica a bugetului public, care sa tina seama de raportul dintre dimensiunea nevoilor sociale de ansamblu si puterea contributiva a membrilor societatii.

Intr-adevar, numai prin intermediul bugetului public se poate stabili un echilibru intre nevoile colective ale societatii si mijloacele banesti cu care ele se pot acoperi.

Astfel, bugetul public, a devenit actul juridic in care sunt prevayute si in prealabil de organul de stat competent, veniturile si cheltuielile anuale ale statului, unitatilor administrativ-teritoriale sau ale institutiilor publice.

El prezinta u tablou evaluativ si comparativ al veniturilor publice, adica indica sursele banesti ale bugetelor publice, adica sursele banesti ale bugetelor publice, pe categorii de obligatii fiscale sau nefiscale.

In acelasi timp, in bugetele locale si in bugetul asigurarilor sociale de stat, elaborate in mod autonom si aprobate de organele competente, sunt stabilite de asemenea veniturile publice in volumul lor total si pe categoriile principale de venituri.

La stabilirea termenelor de incasare a veniturilor publice se tine seama de categoria veniturilor publice, particularitatile ramurilor in care ele se obtin si periodicitatea stabilita pentru realizarea lor(semestrial, trimestrial, lunar).

La nivel micoreconomic, bugetele proprii de venituri si cheltuieli ale persoanelor juridice, indica totalitatea veniturilor acestora si modalitatile de participare la constituirea veniturilor publice.

Astefl, sumele datorate bugetelor publice sunt cuprinse distinct in bugete proprii de venituri si chetuieli ale persoanelor juridice, pe total an si trimestre, pentru fiecare categorie de venit public: impozit pe profit, taxa pe valoarea adaugata, impozit pe salarii, impozit pe cladiri.

In acest fel, exista un program atat la macroeconomic, reprezentat prin bugetul public national, care cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetele locale, cat si la nivel microeconomic constand in bugetele proprii de venituri si cheltuieli ale persoanelor juridice. Astfel, se asigura un echilibru intre venituri si cheltuieli, in raport de conditiile concrete economico-soaciale ale fiecaruia an in parte.

Competenta autoritatilor fiscale

Aparatul fiscal, reprezinta organele de stat care au atributii in aplicarea legislatiei fiscale, in acest sens: "aparatul fiscal nefiind altceva, decat mijlocul prin care statul isi aplica legile cu caracter fiscal".

Actele normative fiscale, prevad competente si atributii in legatura cu stabilirea si perceperea impozitelor si taxelor pentru administratia publica centrala si locala.

Conducerea generala a activitatii executive in domeniul finantelor publice. Este exercitat de guvern, in cadrul atributiei sale constitutionale de a exercita "conducerea generala a administratiei publice".

In acelasi timp, Legea privind finantele publice, stabileste raspunderea Guvernului pentru realizarea prevederilor bugetare, dupa adopatrea bugetului de stat si a bugetului asigurarilor de stat, de catre Parlament, avand obligatia de a examina periodic executia bugetului public national si de a stabili masuri pentru imbunatatirea echilibrului financiar.

Ministerul Finantelor Publice, ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, raspunde de realizarea bugetului de stat, dupa adoptarea lui de catre parlament si luarea masurilor pentru asigurarea echilibrului financiar-valutar.

In exercitarea atributiilor sale fiscale, Ministerul Finantelor Publice are atributii importante in asigurarea realizarii politicii fiscale, in organizarea stabilirii si incasarii veniturilor publice, in indrumarea si controlul modului de stabilire a impunerilor de identificare a veniturilor si de incasare a impozitelor si taxelor de la persoanele juridice si fizice, in organizarea si exercitarea jurisdictiei fiscale, in virarea din conturile persoanelor juridice in contul bugetului de stat, a impozitelor si altor venituri publice neachitate la termen, inclusiv a majorarilor de intarziere.

Ca o atributie specifica, mentionam obligatia Ministerului Finantelor Publice, de a organiza trezoreria centrala a finantelor publice, precum si trezorerii in cadrul directiilor generale ale finantelor publice, administratiilor financiare, circumscriptiilor fiscale orasenesti si perceptiilor rurale, asigurand in acest fel, executia bugetului de stat, bugetelor asigurarilor sociale de stat si bugetelor locale, prin incasarea veniturilor publice, pe baza unei evidente stricte, pe fiecare contribuabil, din care sa rezulte obligatiile de plata, sumele incasate si debitele ramase de incasat.

Consiliile locale si cele judetene, ca autoritati administrative, asigura administrarea finantelor comunelor, oraselor si judetelor conform principiului autonomiei locale.

In acest scop, consiliile locale si cele judetene, sunt abilitate sa aprobe bugetele anuale, in care sunt prevazute veniturile si cheltuielile unitatilor administrativ-teritoriale pentru fiecare an financiar.

Sursele locale de venituri publice, sunt in prezent impozitele si taxele locale, prevazute de lege. In acelasi timp, legea, privind administratia publica locala, prevede dreptul consiliilor locale si a celor judetene, de a stabili impozite si taxe, potrivit legii.

Este vorba de o lege care sa reglementeze un nou sistem al impozitelor si taxelor locale, intr-o structura unitara, pentru a asigura aplicarea principiului constitutional al autonomiei financiare a unitatilor administrativ-teritoriale.

Trezoreriile teritoriale ale finantelor publice, au largi atributii in executarea bugetului de stat, bugetului asigurarilor sociale de stat, si bugetelor locale, prin incasarea veniturilor publice pe baza unei evidente stricte pe fiecare contribuabil din care sa rezulte obligatia de plata, sumele incasate si debitele ramase de incasat, asigurarea finantarii.

Acestea raspund de stabilirea impunerii, urmaresc incasarea la termenele stabilite, a impozitelor si taxelor datorate de catre agentii economici si ceilalti contribuabili, aplicand majorarile prevazute de lege in cazul nerespectarii termenelor de plata.

Pentru a se putea realiza aceste raspunderi, s-a instituit obligatia generala a agentilor economici si a celorlalti contribuabili de a achita, la termenele stabilite, impozitele si taxele datorate bugetului de stat, bugetului asigurarilor sociale si bugetelor locale.

Titlul de creanta fiscala

In doctrina fiscala, titlul de creanta fiscala este definit ca fiind "actul juridic prin care se constata si individualizeaza obligatia baneasca a fiecarui platitor de venituri bugetare".

Recent, Legiuitorul a definit titlul de creanta, intr-un mod asemanator, prevazandu-se ca este actul, prin care, potrivit legii, se constata si se individualizeaza obligatia de plata privind creantele bugetare, intocmit de organe de specialitate sau de persoane imputernicite potrivit legii".

Ca atare, prin titlul de creanta fiscala (numit si bugetara), se concretizeaza obligatia ce revine contribuabilului fata de bugetul public, de a achita intr-o masura impozitul pe profit, impozitul pe salarii, taxa pe valoarea adaugata, accizele, contributiile pentru securitatea sociala si alte venituri publice.

Trasaturi.

a). este un act juridic de natura declarativa de drepturi si obligatii, pentru ca obligatiile fiscale, izvorasc exclusiv din normele fiscale, titlul de creanta fiind acela care constata (nu creeaza) obligatia fiscala ce revine unui anumit subiect de impunere ;

b). are caracterul unui "titlu de creanta", intrucat constata existenta unei creante a bugetului, adica dreptul statului de a primi o anumita suma de bani;

c). titulul de creanta fiscala, este intocmit in forma scrisa de catre subiectele de drept carora le este incredintata calcularea sumelor datorate bugetului public.

In acest sens, persoanele juridice intocmesc titlurile de creanta privind atat impozitele, taxele si alte plati datorate bugetului public, cat si impozitele pe care au obligatia de a le retine de la persoanele carora le platesc unele venituri.

Organele fiscale locale intocmesc titlurile de creanta fiscala, privind impozitele pe venit, impozitele si taxele locale datorate mai ales de persoanele fizice si alte venituri publice pentru care se prevede competenta acestui organ.

Constituie titluri de creanta fiscala, urmatoarele acte:

Pentru obligatiile bugetare provenite din impozite si taxe, care se determina de catre organele de specialitate pe baza declaratiilor de impunere, titlul de creanta il constiutie procesul verbal de impunere sau acrtul declarativ al contribuabilului;

Pentru obligatiile bugetare care se stabilesc de catre platitor, titlul de creanta il reprezinta documentul de evidenta intocmit de acesta;

Pentru diferentele constatate intre obligatiile de plata determinate de platitor si cele legal datorate, inclusiv pentru majorarile de intarziere datorate pentru neplata la termen a impozitelor, taxelor si alte venituri, diferente stabilite cu ocazia veniturilor efectuate de organele competente, titlul de creanta este actul ce cuprinde rezultatele verificarii;

Pentru obligatiile de plata constatate in vama, titlul de creanta il constituie declaratia vamala;

Pentru obligatiile bugetare care se percep prin plata directa, reprezentand taxe pentru prestarea unor servicii sau taxe de timbru, titlul de creanta il reprezinta documentul de plata sau actul, pe care s-au anulat timbrele fiscale mobile;

Pentru obligatiile de plata a amenzilor, titlul de creanta il reprezinta procesul verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a amenzii intocmit de organul competent;

Pentru obligatiile de plata a amenzilor, cheltuielilor judiciare sau a altor creante bugetare stabilite de instanta judecatoreasca sau de procuror, titlul de creanta, il constituie, dupa caz, incheierea dispozitivului hotararii judecatoresti, sau ordonanta procurorului;

Pentru obligatiile de plata a majorarilor de intarziere, titlul de creanta il constituie actul prin care se constata suma de plata.

Modurile de stingere a obligatiilor fiscale

Potrivit prevederilor legale, obligatiile bugetare individualizate prin titlul de creanta in sarcina contribuabililor se sting prin urmatoarele modalitati: plata, compensarea, anularea,scaderea si prescriptia.

1.Plata, este principalul mod de stingere a obligatiilor fiscale. In mod obisnuit, plata se face de buna voie, din initiativa contribuabililor, persoane juridice sau fizice sau platirorilor creantelor fiscale.In caz contrar, se aplica masurile legale de constrangere in cadrul executarii silite.

Persoanele juridice platesc impozitele, taxele si alte venituri publice, prin decontare fara numerar, prin intermediul ordinului de plata depus la banca comerciala care au contul.

Persoanele fizice efectueaza plata datoriilor catre bugetul public in numerar direct la organele competente, in a incasa veniturile publice, prin mandat postal ori prin aplicare de timbre fiscale.

Plata obligatiilor se face distinct pentru fiecare suma datorata in parte, in contul bugetului corespunzator, in ordinea vechimii acestora, astfel:

Restantele din anii precedenti, odata cu majorarile de intarziere aferente;

Restantele anului curent, odata cu majorarile de intarziere;

Sumele datorate la termenele legale de plata;

Sumele cu termene scadente viitoare.

In cazul cand obligatia fiscala nu a fost achitata de debitor, la plata sumei datorate este obligat, in conditiile legii:

Mostenitorul care a acceptat succesiunea debitorului decedat;

Cel care preia in tot sau in parte, drepturile si obligatiile persoanei juridice supuse reorganizarii.

Obligatia mentionata revine si persoanelor care isi asuma obligatia de plata, printr-un angajament de plata sau printr-un act de garantie incheiat in forma autentica.

Plata veniturilor publice trebuie facuta la termenele de plata prevazute de sumele referitoare la scadenta obligatiilor fiscale, care implica periodicitatea platilor si data pana la care se efectueaza acestea, fara a se suporta sanctiuni.

La stabilirea termenelor de plata se au in vedere marimea venitului, necesitatea alimentarii ritmice a fondului bugetar public, posibilitatile de plata ale contribuabililor, conditiile specifice de realizare a veniturilor impozabile etc.

Platile se fac zilnic, semidecadal, chenzinal, lunar, trimestrial sau de doua ori pe an.

In cazul in care termenul de plata al obligatiei bugetare expira intr-o zi nelucratoare, plata se considera in termen, daca este efectuata in ziua imediat urmatoare.

Obligatiile bugetare stabilite de organele competente, prin documente de verificare sau de constatare, se platesc in termen de cel mult 15 zile de la data semnarii sau a comunicarii documentului de verificare sau constatare, care constituie si instiintare de plata.

Contestatiile depuse de platitori, cu privire la stabilirea obligatiilor bugetare efectuate cu ocazia verificarilor, nu suspenda obligatia acestora la plata sumelor datorate.

In cazul platilor in numerar, obligatia bugetara se considera achitata la data inscrisa in documentul de plata, eliberat de unitatile de specialitate.

Pentru platitorii care au cont bancar, data platii este data la care bancile debiteaza contul platitorului pe baza instrumentelor de decontare specifice, confirmate prin stampila si semnatura autorizata a acestora. Orice obligatie bugetara neachitata la scadenta genereaza plata unor majorari calculate pentru fiecare zi de intarziere, pana la data achitarii sumei datorate, inclusiv.

In cazul constatarii unor diferente de obligatii bugetare stabilite de organele competente, calculul majorarilor de intarziere incepe cu ziua imediat urmatoare scadentei obligatiei bugetare la care s-a stabilit diferenta pana in ziua platii inclusiv.

Bancile sunt obligate sa vireze sumele reprezentant venituri bugetare in aceeasi zi in care a debitat contul platitorului. In caz contrar, majorarile de intarziere datorate pentru neplata in termen, sunt suportate de catre banci.

La sumele reprezentand majorari de intarziere stabilite potrivit legii, la amenzile de orice fel, precum si la sumele incasate efectiv prin poprire pe salarii si pensii de la persoanele fizice, nu se datoreaza majorari.

O masura specifica legislatiei fiscale romane, o constituie plafonarea cuantumului majorarilor de intarziere care, conform unor acte normative, nu pot depasi debitul datorat. Plafonarea majorarilor este exclusiv de natura legala, deoarece limitarea minimului sau maximului acestora, se poate fixa numai prin acte normative. O stabilire pe cale conventionala a limitei maxime sau minime a majorarilor de intarziere nu este posibila, deoarece, aplicarea acestor sanctiuni fiscale este specifica raporturilor juridice fiscale, in care partile au pozitii diferite, nu egale cum este cazul in privinta raporturilor juridice contractuale.

2.Compensarea, este un mod specific de stingere a obligatiilor fiscale. In procedura fiscala romana, sumele platite in plus peste cele datorate legal cu titlu de impozite, taxe sau alte venituri publice pot fi compensate cu obligatii banesti reciproce sau restituite platitorului.

Compensarea sumelor platite in plus, cu datoriile restante ori viitoare, este posibila si necesara daca aceiasi contribuabili au datorii restante ori viitoare fata de bugetul public, existand deci, creante reciproce intre stat si subiectii impunerii. Acest mod de stingere a obligatiei fiscale este admis limitat, in conditiile prevazute de lege.

Potrivit prevederilor C.Pr.Fiscala, se compenseaza sau se restituie platitorului urmatoarele sume:

Cele platite fara existenta unui titlu de creanta;

Cele platite in plus fata de obligatia bugetara;

Cele platite ca urmare a unei erori de calcul;

Cele platite ca urmare a aplicarii eronate a prevederilor legale;

Cele de rambursat de la bugetul de stat, potrivit legii;

Cele stabilite prin hotarari sau decizii ale organelor jurisdictionale sau administrative.

Sumele platite in plus, se compenseaza dupa cum urmeaza:

Cu obligatii bugetare restante din anii precedenti;

Cu obligatii bugetare scadente din anul in curs;

Cu obligatii bugetare viitoare, numai la cererea platitorului.

In sensul alineatului pecedent, prin obligatii bugetare din anii precedenti se intelege debitul provenit din impozite, taxe, si alte venituri bugetare, precum si majorarile de intarziere aferente.

Compensarea sumelor se face de organul de specialitate competent, din oficiu sau la cererea platitorului in termen de 30 de zile, cu alte obligatii bugetare, indiferent de natura lor.

Organul competent va instiinta in scris pe platitor despre masura compensarii, luata in termen de 7 zile de la data efectuarii operatiunii.

Rambursarea sumelor provenind din taxa pe valoarea adaugata si din accize, precum si restituirea taxelor de timbru si a altor venituri bugetare se fac conform prevederilor legale aplicabile in materie.

Se practica compensarea alternativ cu restituirea, insa cand urmarirea se face impotriva persoanelor fizice, de catre organele financiare locale, compensarea are doua forme: obisnuita si extinsa din oficiu.

Compensarea obisnuita, este reglementata alternativ cu restituirea sumelor incasate fara baza legala de la aceleasi persoane, ca urmare unei impuneri sau taxari eronate, evaluarii exagerate a bunurilor, impunerii unor venituri sau bunuri exceptate etc. Se considera o compensare obisnuita deoarece, se practica intre stat si aceleasi persoane fizice, subiecti ai impunerii.

Compensarea extinsa din oficiu, este prevazuta cu aplicabilitate subsidiara, in ce priveste sume ramase ca platite in plus si dupa compensarea obisnuita cu sume datorate de aceeasi persoana, precum si de membrii familiei sale. Sumele aparute in plus, dupa compensarea cu cele datorate de aceeasi persoana fizica, se compenseaza, in continuare, din oficiu, cu sumele datorate din restante pe anul in curs sau pe anii precedenti de aceeasi persoana sau membrii familiei sale cu care gospodareste impreuna (sot, sotie, copii si parinti) inscrisi in evidentele fiscale pana la data aparitiei plusului. In realitate are loc o dubla extindere a compensarii din oficiu, pe de o parte in timp, intrucat opereaza asupra unor restante datorate pe anul in curs, sau pe anii precedenti, iar pe de alta parte, la debitori, deoarece se aplica pentru sume datorate atat de acceasi persoana fizica cat si de unii membrii ai familiei sale cu care gospodareste in comun. In masura in care, si dupa aceasta compensare efectuata din oficiu, raman totusi sume platite in plus, fara baza legala, ele se pot restitui, la cererea contribuabililor.

Taxele de timbru se pot restitui, compensa sau vira in contul datoriilor din alte taxe sau impozite, indiferent daca platitorul este persoana juridica sau persoana fizica, numai in urmatoarele cazuri: se refuza autentificarea unui act; plata in plus s-a facut dintr-o gresita interpretare a legii; plata s-a facut fara titlu; impacarea sotilor sau retagerea actiunii de divort, in tot cursul judecatii, situatie in care se restituie jumatate din taxa de timbru, la cererea celui care a platit-o. Taxele platite prin aplicarea si anularea de timbre fiscale, precum si taxele platite pentru servicii prestate de notariatul public, nu se restituie. Compensarea se efectueaza prin trecerea plusului in contul altor taxe de timbru datorate, precum si prin viza pentru folosirea documentului de plata, pentru justificarea platii taxei la un alt act sau serviciu taxabil, decat cel pentru care s.a facut plata initial.

Modurile de stingere a obligatiunilor fiscale

Anularea obligatiei fiscale

Reprezinta un alt mod specific de stingere a obligatiilor fiscale, care poate interveni pe doua cai: prin norme cu caracter general se poate dispune, in mod exceptional, stingerea obligatiilor fiscale; prin decizii ale organelor administratiei publice, competente se poate aproba anularea obligatiilor fiscale, de la caz la caz, la cererea debitorilor.

Aceasta ultima cale de anulare a obligatiilor fiscale se aplica, in principiu, numai pentru majorarile de intarziere si amenzi, organul competent fiin Ministerul Finantelor.

In situatii deosebite cum sunt calamitatile naturale, starea de necesitate si altele asemenea, la propunerea Ministerului Finantelor, Guvernul poate aproba anularea unor categorii de obligatii bugetare.

De asemenea, in situatiile in care cheltuielile de executare pot fi mai mari decat cuantumul obligatiilor supuse executarii silite , organele Ministerului Finantelor pot aproba anularea debitelor respective. Aceste doua competente de anulare a obligatiilor bugetare au fost introduse, pentru prima data, prin Ordonanta Guvernului nr.11/1996.

Scaderea

In caz de insolvabilitate a debitorului, obligatiile bugetare urmarite de organele financiare pot fi scazute din evidenta acestora.

Procedura de insolvabilitate este aplicabila in urmatoarele situatii:

Debitorul nu are venituri sau bunuri urmaribile;

Cand, dupa incetraea executarii silite pornite impotriva debitorului raman debite neschimbate;

Debitorul a disparut sau decedat fara sa lase avere;

Debitorul nu este de gasit la domiciliul sau sau sediu, orin in alte locuri unde exista indicii ca a avut avere, nu se gasesc venituri sau bunuri urmaribile;

Debitorul a fost supus procedurii de reorganizare si lichidare judiciara, care, potrivit legii, a fost inchisa;

Cand potrivit legii, debitorul persoana juridica isi inceteaza existenta in alt mod decat cel prevazut la lit. e si au ramas neachitate obligatiile bugetare.

In cazurile in care se constata ca debitorii au dobandit venituri sau bunuri urmaribile dupa declansarea starii de insolvabilitate, organele de executare vor lua masurile necesare de rebitare a sumelor si de executare silita.

2. Executarea silita

Impozitele si taxele se pot realiza prin mai multe procedee, astfel:

Incasarea sau plata directa a impozitelor si taxelor, procedeu care se aplica la cea mai mare parte a creantelor fiscale datorate de persoanele juridice;

Retinerea si varsarea la bugetul public a impozitului datorat;

Impunerea si debitarea efecuate de organele fiscale care au competenta de a calcula, trece in rolurile fiscale si urmari incasarea unor categorii de impoyite si taxe;

Anularea de timbre fiscale si emiterea de recipise CEC, procedeu utilizat pentru incasarea de taxe de timbru.

Neplata la termenele legale a impozitelor, taxelor si a celorlalte venituri bugetare, atrage atat aplicarea majorarilor de intarziere cat si executarea silita ca ultim mijloc de recuperare a creantelor bugetare restante si deci de realizare a veniturile bugetare.

Masurile asiguratorii au fost concepute si reglementate pentru a se garanta recuperarea creantelor bugetare ce urmeaza a fi stabilite de catre instante judecatoresti.

Potrivit Cosdului de Pr. Fiscala, masurile asiguratorii ce pot fi dispuse in instanta sunt:

Poprirea asiguratorie asupra veniturilor debitorului;

Sechestru asigurator asupra bunurilor mobile;

Ipoteca asiguratoare asupra bunurilor imobile.

Masurile asiguratorii astfel dispuse vor fi aduse la indeplinire de catre organul de executare, care va urma procedura stabilita pentru executarea silita a creantelor bugetare, incheind un proces verbal in care va consemna toate operatiunile efectuate.

Organul de executare va putea cere instantei completarea masurilor dispuse anterior, in cazul in care prin aceste masuri nu se asigura realozarea integrala a creantei bugetare, iar organul de executare constata existenta altor venituri sau bunuri ale debitorului ce pot constitui obiectul acestor masuri.

Pentru creante bugetare administrate de Ministerul Finantelor, precum si de catre instituii publice sunt abilitate sa aduca la indeplinire masurile asiguratorii si sa efectueze procedura de executare silita, organele de specialitate ale Directiilor generale ale finantelor, unitatile subordonate Directiei Generale a Vamilor, numai pentru creante determinate in vama precum si Directia de specialitate din cadrul Ministerului Finantelor care sunt denumite in continuare, organe de executare.

Personalul organelor de executie imputernicite sa aplice masuri de executare silita, indeplineste o functie ce implica exercitiu autoritatii de stat.

Pentru efectuarea procedurii de executare silita, este competent organul de executare a carui raza teritoriala se gasesc bunurile urmaribile, coordonarea intregii executari, revenind organului in a carui raza teritoriala isi are sediul sau domiciliul debitorul.

Organul de executare coordonator, va sesiza in scris celelalte organe, comunicandu-le titlul executiv in copie, certficat, situatia debitorului , contul in care se vor varsa sumele incasate precum si orice alte date utile privind identificarea debitorului si a bunurilor ori veniturilor supuse executarii silite

In cazul debitorilor solidari, debitul de comunica spre executarea silita a unui singur organ de executare coordonator al intregii executari silite. Organul de executare coordonator este cel in a carei raza teritoriala isi are domiciliul sau sediul debitorul, despre care exista indicii ca detine mai multe venituri sau bunuri urmaribile.

Organul de executare coorodnator inscrie in intregime debitul in evidentele sale si ia masuri de executare silita, comunicand intregul debit, fiecarui organ de executare in a carui raza teritoriala domiciliaza sau isi are sediul ceilalti debitori.

Organele de executare au obligatia de a face demersurile necesare pentru identificarea domiciliului sau sediul debitorului, precum si a bunurilor si a veniturilor urmaribile. In cazul in care titlul executiv ia fost transmis spre executare de catre un alt organ decat cele ale Ministerului Finantelor, organul de executare ii va confirma primirea, in termen de 30 de zile.

Daca debitorul nu este de gasit la domiciliul sau sau la sediu cunoscut, organul de executare este obligat sa solicite organelor de politie sa faca cercetari, precum si sa ceara relatii de Oficiul Registrului Comertului sau de la orice persoana fizica sau juridica, ori de la alte organe competente, in scopul stabilirii locului unde se afla debitorul si obtinerii oricaror date detinute in legatura cu acesta.

Cand se constata ca domiciliul sau sediul debitorului se afla pe raza teritoriala a altui organ de executare, titlul executiv impreuna cu dosarul executarii, vor fi trimise acestuia, instiintand daca este cazul, organul de la care s-a primit titlul executiv.

Organele de politie, Registrul Comertului si celelalte persoane sunt obligate sa dea de indata relatii, solicitate de organul de executare, fara perceperea vreunei taxe sau vreunui tarif.

La cererea organului de executare, banvile sunt obligate sa-I furnizeze in scris relatiile solicitate, necesare urmaririi debitorilor prin poprire, precum si pentru luarea altor masuri privind realizarea creantelor bugetare, respectarea normelor privind secretul bancar.

In cazul in care debitorul nu-si achita obligatiile de plata, organul de executare ii va transmite o instiintare de plata, prin care I se notifica acestuia suma de plata datorata. In termen de 15 zile, debitorul urmeaza sa-si achite obligatiile restante sau sa faca dovada achitarii acestora.

Instiintarea de plata este un act premergator executarii silite. Daca debitorul nu a efectuat plata in termenul prevazut in instiintarea de plata, organul de executare va incepe executarea silita prin comunicarea unei somatii, prin care ii va face cunoscut debitorului ca in termen de 15 zile este obligat sa efectueze plata sumelor datorate.

Somatia va cuprinde datele de identificare a debitorului, data emiterii, semnatura si stampila organului de executare si va fi insotita de o copie certificata, de pe titlul executiv.

Somatia este obligatorie si se va comunica deboitorului dupa cum urmeaza:

Prin posta, la domiciliul sau sediul debitorului, dupa caz, cu o scrisoare recomandata cu confirmare de primire;

Prin functionarii organelor de executare, potrivit dispozitiilor privind comunicarea citatiilor si a altor acte de procedura care se aplica in mod coerspunzator, sau prin publicare in cotidiene de larga circulatie.

Daca legea nu prevede altef, organul de executare va inceta de indata orice executare silita, in cazul in care debitorul, odata cu plata creanti bugetare, achita cheltuielile de executare, majorarile de intarziere, dobanzile, precum si orice alte sume stabilite in sarcina sa, potrivit legii.

Creantele bugetare, altele decat cele pentru care executarea silita se efectueaya de catre organele Ministerului Finantelor se executa prin imputerniciti proprii ai organelor administratiei publice publice centrale sau locale, dupa caz.

Organele financiare competente in desfasurarea procedurii de executare silita pot utiliza aceste forme succesiv sau concomitent, nemaifiind obligate sa respecte ordinea de mai sus, asa cum se intampla in regimul instituit, prin reglementarea anterioara (O.G. nr.11/1996).

Executarea prin proprire

Poprirea, reprezinta acea forma de executare silita prin care creditorul urmareste sumele pe care o terta persoana le datoreaza debitorului urmarit.

Ea consta in indisponibilizarea in mainile tertului debitor al contribuabilului urmarit si obligarea acestuia de a plati direct creditorului urmaritor ceea ce datoreaza creditorului sau(debitorul urmarit).

Aceasta forma de executare silita presupune, de regula, trei subiecte: creditorul propritor (cel care solicita infiintarea popririi), debitorul poprit(cel care este obligat fata de creditorul popritor) si tertul poprit (care este debitorul contribuabilului).

Sunt supuse executarii silite prin poprire, potrivit legii, orice sume urmaribile, repezentand venituri si disponibilitati banesti in lei si valuta, datorate cu orice titlu debitorului de catre terte persoane. Poprirea asupra veniturilor debitorilor, persoane fizice sau juridice, se infiinteaza de catre organul de executare, printr-o adresa care va fi trimisa tertului poprit, impreuna cu o copie certificata de pe titlul executoriu. Totodata, va fi instiintat si debitorul, despre infiintarea popririi. Poprirea nu este supusa validarii. Procedura executarii silite, prin poprire, presupune urmatoarele etape:

Infiintarea popririi este decisa de organul financiar urmaritor, dupa expirarea termenului de plata la care obligatia fiscala trebuie executata si se realizeaza prin comunicarea catre tertul poprit, a unei adrese impreuna cu o copie certificata a titlului executiv.

Debitorul, va fi instiintat despre infiintarea popririi, pentru a I se da posibilitatea exercitarii dreptului sau de a contesta masurile de executare nelegale.

In cazul in care, anterior inceperii executarii silite, poprirea a fost infiintata, ca masura obligatorie, ea va deveni executorie, prin comunicarea unei copii certificate a titlului executor tertului poprit si instiintarea despre aceasta a debitorului;

Tertul porpit are obligatia ca in termen de 5 zile de la comunicarea infiintarii popririi sa instiinteze organul financiar de executare, daca datoreaza sau nu vre o suma de bani debitorului.

Poprirea se considera infiintata la data la care tertul poprit, prin instiintarea trimisa organului de executare confirma, ca datoreaza debitorului suma de bani ce urmeaza a fi indisponibilizata, sau la data expirarii termenului de 5 zile, in care tertul poprit trebuie sa comunice aceasta instiintare organului de executare.

In cazul in care tertul poprit nu face aceasta comunicare sau sustine ca nu datoreaza numic debitorului urmarit, precum si in situatia in care nu indisponibilizeaza sumele ce fac obiectul popririi, orice parte interesata, va sesiza Judecatoria in a carei raza teritoriala isi are sediul sau domiciliul tertul poprit.

Instanta astfel sesizata, va cita de urgenta pe creditorii urmaritori, pe debitor si pe tertul poprit. Daca din probele administrate va rezulta ca tertul poprit este debitorul contribuabilului urmarit, instanta va mentine poprirea, iar in caz contrar, o va desfiinta.

In masura in care se constata ca suma datorata de tertul poprit debitorului urmarit, este insuficienta acoperirea creantei fiscale si daca exista bunuri mobile sau imobile ale debitorului ce pot fi urmarite, se va renunta la executarea silita prin poprire, urmand a fi folosite celelalte doua forme de executare silita.

Tertul poprit este obligat ca imedita dupa infiintarea popririi, sa retina sumele respective si sa le verse in conturile indicate de organele de executare.

In ipoteza in care tertul poprit ar fi o banca, la care debitorul isi are conturile, prin noua reglementare s-a introdus procedura de realizare a creantelor bugetare prin decontare bugetara.

Organul de executare va comunica bancii o copie a titlului executoriu, debitorul fiind instiintat despre aceasta masura. Prin comunicarea catre banca a titlului executoriu, sumele in lei si valuta existente in conturile debitorului vor fi indisponibilizate.

Din momentul indisponibilizarii sumelor si pana la acoperirea integrala a creantei, banca nu va putea face nici o plata, care ar putea dimunua aceste sume.

Daca debitorul isi executa obligatia in termen de 15 zile, prevazut in somatia comunicata de organul de executare, indisponibilizarea inceteaza total sau partial corespunzator sumei achitate.

In situatia in care banca nu poate acoperi in aceeasi zi creanta bugetara din sumele indisponibilizate, va urmari executarea creantei din incasarile zilnice realizate in conturile debitorului.

Executarea silita imobiliara

Urmarirea bunurilor mobile ale debitorului, reprezinta o modalitate de executare silita indirecta a creantei bugetare. Bunurile mobile ale debitorului sunt valorificate prin vanzarea la licitatie sau prin alte modalitati, suma de bani astfel obtinuta fiind destinata a acoperi obligatia de plata ce revine contribuabilului urmarit.

Procedura executarii silite mobiliare cuprinde urmatoarele etape:

Somatia de plata- Organele financiare urmaritoare, vor declansa procedura executarii silite mobiliara, prin somatia de plata, adresata debitorului, in sensul indeplinirii obligatiei bugetare;

Identificarea bunurilor mobile urmaribile - prin identificare, organele financiare vor selectiona bunurile asupra carora se va aplica sechestrul, in functie de valoarea acoperirii obligatiei bugetare;

Aplicarea sechestrului asupra bunurilor mobile selectionate, se face de catre organul de executare, printr-un proces verbal de sechestru.

Prin aplicarea sechestrului,bunurile sunt indisponibilizate, debitorul neputand dispune de ele decat cu aprobarea organului de executare.

Bunurile sechestrate, vor putea fi lasate in custodia debitorului, a creditorului, sau a altei persoane desemnate de organul de executare.

In ipoteza in care custode, este numita o alta persoana decat debitorul sau creditorul, organul de executare ii va stabili o indemnizatie in functie de activitatea depusa.

In masura in care printre bunurile sechestrate se gasesc si bunuri ce fac obiectul gajului, ce garanteaza executarea creantelor altor creditori, organul de executare va trimite si acestora cate un exemplar al procesului verbal de sechestru.

Bunurile debitorului pot face obiectul mai multor urmariri silite, asupra lor putand fi instituite mai multe masuri de sechestru.

Valorificarea bunurilor mobile sechestrate, se face pe calea vanzarii prin licitatie publica, sau, prin alte modalitati ce permit realizarea sumelor necsare acoperirii creantei bugetare.

De la data incheierii procesului verbal de sechestru, debitorului i se acorda un termen de 30 zile, in care isi poate executa obligatia bugetara.

Dupa expirarea acestui termen, organul de executare are posibilitatea de a valorifica bunurile prin urmatoarele modalitati:

prin vanzare in regim de consignatie;

prin vanzare directa unui cumparator;

prin vanzare la licitatie;

alte modalitati admise de lege.

Alegerea unei modalitati, se poate face prin intelegerea partilor. De asemenea, este reglementata posibilitatea debitorului, ca in termen de 30 zile de la data incheierii procesului verbal de sechestru, sa procedeze el insusi, la vanzarea bunurilor sechestrate, dar numai cu acordul organului de executare.

Executarea silita imobiliara

La fel ca executarea silita mobiliara, urmarirea bunurilor imobile, reprezinta o procedura de realizare indirecta a creantei bugetare, presupunand valorificarea bunurilor urmarite, silit.

Competenta in ceea ce priveste sedfasurarea acestei forme de executare, revine organului financiar in raza caruia sunt situate imobilele ce fac obiectul executarii silite, iar daca domiciliul sau sediul debitorului se afla in raza teritoriala a altui organ de executare, acesta din urma, va coordona intreaga procedura de executare silita.

Procedura executarii silite imobiliare, presupune aceleasi etape ale executarii silite mobiliare (somatia, identificarea bunurlor, aplicarea sechestrului, valorificarea bunurilor).

Contestatia la executare

Orice persoana interesata poate face contestaie impotriva masurilor de executare silita, luate de organul de executare.

Contestaia poate fi facuta si impotriva titlului executoriu, in temeiul caruia a fost pornita executarea, in masura in care acest titlu nu este repezentat de hotararea unei instante judecatoresti sau a altui organ juridictional.

Instanta competenta sa judece contestaia, va fi cea in a carei raza teritoriala se afla organul care a emis sau a confirmat titlul executoriu, in cazul in care contestatia la executare are ca obiect titlul executoriu.

Termenul in care poate fi facuta contestatia la executare este de 15 zile, si va incepe sa curga la urmatoarele etape:

de la dfata cand contestatorul a luat cunostinta de inceperea executarii silite sau de actul de executare pe care il contesta:

de la data cand contestatorul a luat cunostinta in orice mod de refuzul organului competent de a indeplini un act de executare;

de la data cand cel interesat a luat la cunostinta, in orice mod, de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le contesta.