Profesiunile comerciale si necomerciale

Profesiunile comerciale si necomerciale

Profesiunea comerciala asa cum  rezulta din legea comerciala se defineste in functie de doi (even­tual trei) parametri: savarsirea de fapte de comert obiective, ca o profesiune obis­nuita (si in nume propriu).

In literatura juridica s-au purtat discutii daca anumite categorii de persoane, cum sunt: asociatii societatilor comerciale, meseriasii, agricultorii au sau nu calitate de comerciant.

In ceea ce ii priveste pe asociatii societatii in nume colectiv (dar si a asociatilor comanditati din societatea in comandita simpla sau pe actiuni), care raspund neli­mitat si solidar pentru obligatiile sociale, s-a considerat, traditional, ca au calitatea de comerciant. Aceasta opinie se intemeiaza pe faptul ca in firma societatii este cuprins si numele unuia dintre asociati, ceea ce ar fi insemnat ca asociatul exercita personal comertul prin intermediul societatii. S-a mai invocat si argumentul ca asociatii socie­tatii sunt declarati in faliment odata cu societatea. Aceasta conceptie a fost abando­nata de o parte din autori si a fost respinsa si in practica judiciara.

In realitate, asociatii din societatea in nume colectiv nu dobandesc, prin sim­pla calitate de asociat, calitatea de comerciant. Nu este insa exclusa posibilitatea ca un asociat sa aiba calitatea de comerciant dobandita anterior, societatea putand fi constituita nu numai de catre necomercianti, ci si de comercianti sau de necomer-cianti impreuna cu comercianti.

O problema controversata s-a pus in legatura cu calitatea de comerciant a persoanelor interpuse (prete-nom) care exercita faptele de comert, intr-o opinie, s-a afirmat ca persoana interpusa (mandatarul prete-nom) are calitatea de comerciant, deoarece ceea ce intereseaza este numele sub care se savarsesc faptele de comert. Alti autori au sustinut, dimpotriva, ca aceasta calitate de comerciant o are adevara­tul stapan al afacerii (mandantul prete-nom), intrucat actul simulat este nul, daca fraudeaza legea, in sfarsit, o alta parere este in sensul ca au calitatea de comerciant atat o persoana interpusa, cat si persoana care exercita in realitate comertul.

Recent, s-a exprimat o adeziune la prima dintre parerile sus-mentionate, prin care se sustine ca are calitatea de comerciant mandatarul prete-nom, argumentandu-se in sensul ca tertii au in vedere persoana cu care intra in raporturile contrac­tuale, bazandu-se pe creditul pe care aceasta il are in activitatea pe care o des­fasoara.

In ceea ce-1 priveste pe meserias (persoana care, pe baza cunostintelor do­bandite prin scolarizare sau practica, executa anumite operatiuni de prelucrare si transformare a obiectelor muncii sau presteaza anumite servicii), caracteristica acti­vitatii pe care el o presteaza consta in munca sa personala calificata asupra materiei ori in prestarea unor servicii.

In cazul cand o persoana desfasoara o activitate personala limitata la exer­citarea meseriei sale, pe baza comenzilor clientilor si cu materialele acestora, acti­vitatea respectiva are caracter civil (locatio opera) si, in consecinta, este supusa legii civile.In aceasta situatie calitatea de comerciant a meseriasului este exclu­sa. Dar, daca meseriasul cumpara el materialele si executa anumite marfuri pe care le vinde clientilor sau meseriasul nu lucreaza singur, ci ajutat de alte persoane, se pune din plin problema daca, in acest caz, dobandeste sau nu calitatea de comer­ciant. Problema este controversata. Dupa unii autori, meseriasul nu devine cornerciant, nici intr-o astfel de situatie, chiar daca efectueaza operatiuni comerciale (cum­pararea de marfuri pentru a le prelucra si revinde), aceasta intrucat asemenea ope­ratiuni ar fi accesorii exercitiului meseriei (accesorium sequitur principalem). Dupa o.alta opinie, cat timp meseriasul se limiteaza la exercitarea meseriei sale el nu are calitatea de comerciant. Dar, din moment ce savarseste si fapte de comert, in con­ditiile prevederilor art. 7 C. com., meseriasul dobandeste si calitatea de comerciant. Deci, el este considerat comerciant, in cazurile in care cumpara marfuri in vederea prelucrarii si revanzarii (art. 3 pct. l C. com.).

Legea nr. 26/1990, privind registrul comertului, nu pune capat acestei controverse ci, dimpotriva s-ar parea ca mentine aceasta situatie de incertitudine prin aceea ca disp.art. l alin. 3 din lege prevede ca meseriasii nu sunt tinuti de obligatia inma­tricularii in registrul comertului, intr-adevar, este vorba de o scutire de o obligatie profesionala (pentru comercianti), asemanatoare celei prevazute de art. 34 C. com., potrivit carora dispozitiile din cod referitoare la comercianti nu se aplica colporto­rilor, comerciantilor care fac micul trafic ambulant, carausilor sau acelor al caror comert nu iese din cercul unei profesiuni manuale. De asemenea, prin disp. art. l alin. 2 al legii se prevede ca in sensul legii sunt comercianti persoanele fizice care exercita in mod obisnuit acte de comert, societatile comerciale, regiile autonome si organi­zatiile cooperatiste. Meseriasii nu sunt mentionati, indiferent ca-si exercita numai meseria sau savarsesc si unele acte de comert.

Potrivit unei pareri recent exprimate in literatura juridica, de scutirea pre­vazuta de art. l alin. 3 al Legii nr. 26/1990 ar trebui sa beneficieze numai meseriasii care se limiteaza la exercitiul meseriei lor. De indata ce exercitarea meseriei este insotita de savarsirea unor fapte de comert, scutirea nu ar fi operanta, deoarece, savarsind fapte de comert obiective cu caracter profesional, meseriasul a devenit comerciant si, in aceasta calitate, este obligat sa se inmatriculeze in registrul co­mertului.

S-ar parea ca aceasta din urma parere este neintemeiata, intrucat, pe langa faptul ca legea nu distinge, atunci cand il scuteste pe meserias de obligatia de inma­triculare, mai trebuie corelate dispozitiile art. l alin. 3 din Legea nr. 26/1990, cu pre­vederile art. 34 teza finala din C. com. care face mentiunea expresa ca nu se aplica prevederile legale referitoare la comercianti persoanelor "al caror comert nu iese din cercul unei profesiuni manuale'. Or, meseriasul se afla tocmai intr-o atare situatie juridica (in sensul ca desi savarseste si fapte de comert el totusi nu iese din sfera profesiunii sale manuale).

Agricultorii (persoane care se ocupa cu cultivarea pamantului) nu desfasoara o activitate care sa aiba tangenta cu cea a comerciantului. Dar si ei vand produsele pe care le-au cultivat. Art. 5 din Codul comercial prevede ca nu sunt considerate fapte de comert aceste operatii. Ca atare, asa cum s-a subliniat in literatura juridica, intrucat vanzarea produselor agricole nu este o fapta de comert, ci un act juridic civil, inseamna ca agricultorii nu au calitatea de comercianti.

Intocmai ca si in cazul meseriasilor, prin disp. art. l din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului, se prevede ca agricultorii nu au obligatia de a se inmatricula in registrul comertului, in literatura juridica s-a exprimat parerea ca in acest caz n-ar fi vorba de o "scutire' de obligatia de inmatriculare, ci de o "excludere' a acestei obligatii, deoarece art. 5 C. com. prevede in mod expres ca agricultorii nu au calitatea de comercianti. Am vazut insa ca intr-o formulare mai larga ("persoane al caror comert nu iese din sfera unei profesiuni manuale') si disp. art. 34 din C. com. contine o astfel de preve­dere pentru meseriasi.

Trebuie insa subliniat ca in masura in care un agricultor ar savarsi fapte de comert, in conditiile prevederilor art. 7 C. corn., cumparand, de exemplu, produse agricole pentru revanzare si ar desfasura aceasta activitate ca o profesiune, el devine comerciant si, ca atare, va avea obligatiile acestuia, printre care si aceea de a se inmatricula in registrul comertului. O atare remarca este perfect intemeiata, pentru ca, in acest caz, activitatea desfasurata de agricultor (ca o profesiune care excede activitatea sa de agricultor), "iese din sfera unei profesiuni manuale', asa cum pre­vede art. 34 C. com.

Rezumand cele de mai sus, in principiu, se poate spune ca este comerciant cel care face in mod obisnuit acte de comert, adica cumpara spre a revinde. Spre deosebire de comerciant, meseriasul, agricultorul, cel care exercita o profesiune li­berala nu cumpara spre a revinde.

Aceasta bariera limitatoare este insa relativa, iar dispozitiile Codului comercial lasa in obscuritate destule probleme, pe care practica judiciara, de regula, le solutio­neaza in favoarea caracterului comercial al intreprinderii.

Adesea acest lucru reprezinta o problema de proportie. De exemplu, un agricultor determinat care are 10 vaci de lapte, nu va fi comerciant daca realizeaza de pe pamantul sau cel putin jumatate din hrana necesara vacilor sale. Dar, daca el cumpara aceasta hrana si vinde laptele orasenilor, acest lapte nu reprezinta decat o transformare a hranei pe care a cumparat-o. Situatia devine si mai clara in cazul laptariilor sau crescatoriilor de porci care se implanteaza in apropierea oraselor daca, in mod accesoriu, ele se organizeaza in scopul transformarii propriilor produse spre a le revine mai bine. Dar, o exploatare agricola nu face comert daca cultivatorul de vita de vie sau de sfecla isi construieste propriile distilerii sau fabricute de zahar pen­tru a-si trata mai bine, in mai bune conditii, produsale. insa daca ei cumpara de la vecini struguri sau sfecla ei devin comercianti, caci cumpararea in scopul revinderii constituie tocmai trasatura comerciantului.

Lucrurile sunt identice si in ceea ce-1 priveste pe meserias (artizan). Cuvantul artizan este neutru, din punct de vedere comercial. Unii artizani sunt comercianti altii nu. Nu sunt comercianti cei care nu utilizeaza niciodata, ca mana de lucru, decat membrii familiilor lor si care nu cumpara decat cea mai mica parte din ceea ce va fi valoarea productiei lor.

Cu privire la artizani, s-a mai considerat ca se asimileaza cu o cumparare in scop de revanzare obtinerea serviciilor altuia in vederea revanzarii produsului. Dar, nu constituie act de comert situatia cand serviciile civile ale intreprinzatorului sunt considerate ca absorbind si acoperind nevoile sale de personal. Acesta este cazul agricultorului, ca si acela al profesiunilor liberale (medic, avocat, notar) care folo­sesc salariati, chiar destul de numerosi uneori.

Cu toate acestea, legea atribuie, in ansamblul lor si datorita naturii lor, carac­ter comercial unor intreprinderi desi nu exista cumparare in scopul revinderii. Este vorba de intreprinderile comerciale prin obiectul lor. Orice intreprindere de manu­factura, comision, transport, orice intreprindere de furnituri, agentie sau birou de afaceri, de banca, schimb sau curtaj, spectacole publice, Codul comercial le con­sidera ca fiind acte de comert. Cuvantul de intreprindere folosit de Codul comercial este conceput ca organizare pentru a fi in masura sa produca acte profesionale. De exemplu, intreprinderea de spectacole publice consta in faptul de a se organiza pen­tru a fi in masura sa dea o serie de spectacole. Toate contractele vor fi acte de co­mert, intrucat actul initial este o intreprindere de spectacole.

Sunt insa si lucruri mai putin clare in aceasta privinta. De exemplu, in ceea ce priveste intreprinderea de publicatii, cele mai multe din aceste intreprinderi au ca­racter comercial si, de altfel, sunt si societati de capitaluri. Dar, trebuie sa se ia in considerare si scopul urmarit. Editarea unei publicatii pur stiintifice nu poate fi con­siderata ca un act de comert, insa, un jurnal de informatii generale are acest carac­ter, editorul fiind un comerciant de noutati.

Exista dificultati si in ceea ce priveste cinematografia care constituie in acelasi timp un domeniu al artei dar si al comertului. Producatorul unui film este ca jurna­listul: daca produce un film pentru a realiza un beneficiu prin metode comerciale, el este comerciant, dar daca el se pune in serviciul unei propagande dezinteresate si nu mai mult, daca nu vizeaza decat o creatie artistica, el nu trebuie considerat co­merciant, in orice caz, distribuitorii filmului si exploatantii salilor de cinematograf sunt comercianti, caci ei primesc o marfa pe care o revand altuia, sub o alta forma, in vederea obtinerii de beneficii.

Mai trebuie reamintit ca independent de obiectul lor toate societatile care imbraca forme comerciale sunt considerate ca avand calitatea de comercianti.

Problema diferentierii profesiunilor comerciale de cele necomerciale se pune nu numai in legatura cu persoanele fizice, ci si cu persoanele juridice sau morale, cum sunt: regiile autonome; societatile comerciale; organizatiile cooperatiste; asociatiile si fundatiile; statul, in general, si organele administratiei publice centrale si locale, in special.

Regiile autonome sunt organizate in ramurile strategice ale economiei natio­nale, fiind persoane juridice care functioneaza pe baza de gestiune economica si autonomie financiara (art. 2 si 3 din Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unitatilor de stat ca regii autonome si societati comerciale cu capital de stat). Ele sunt proprietare ale bu­nurilor din patrimoniul lor, iar prin activitatea desfasurata trebuie sa-si acopere chel­tuielile din veniturile realizate si "sa obtina profit' (art. 5 si 6 din Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unitatilor de stat ca regii autonome si societati comerciale cu capital de stat).

Pe de alta parte, art. l alin. 2 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertu­lui prevede in mod expres ca regiile autonome au calitatea de comercianti.

In raport cu prevederile legale sus-mentionate concluzia nu poate fi decat aceea ca regiile autonome au calitatea de comerciant, in consecinta, ele sunt supu­se unor reglementari care sunt aplicabile societatilor comerciale: legea impozitului pe profit, legea privind organizarea si functionarea controlului financiar, legea con­tabilitatii etc.

Calitatea de comerciant a regiilor autonome se dobandeste din momentul infiintarii lor prin hotararea guvernului sau, respectiv, prin decizia organului admi­nistratiei publice locale.

Societatile comerciale au, in mod evident, calitatea de comerciant. De altfel, in art. 7 C. corn., se prevede in terminis ca pe langa persoanele fizice, au calitatea de comerciant si societatile comerciale. Au aceasta calitate toate cele cinci categorii de societati comerciale reglementate prin Legea nr. 31/1990: societatea in nume colec­tiv; societatea in comandita simpla; societatea pe actiuni; societatea in comandita pe actiuni si societatea cu raspundere limitata.

Prin lege nu se prevad conditii pentru ca societatile comerciale sa doban­deasca calitatea de comerciant si aceasta deoarece, spre deosebire de persoanele fizice, care, in principiu, au vocatia oricarei profesiuni, in cazul societatilor comer­ciale acestea au o unica finalitate: de a se constitui in scopul desfasurarii unei acti­vitati comerciale.

Persoana fizica dobandeste calitatea de comerciant prin savarsirea de fapte de comert, cu caracter profesional, pe cand societatea comerciala dobandeste aceasta calitate din insasi momentul constituirii ei, independent de savarsirea vre­unui fapt de comert. Este de facut precizarea ca societatea este comerciala numai daca obiectul ei, prevazut obligatoriu in actul constitutiv, este acela de a savarsi unul sau mai multe fapte de comert obiective.

Organizatiile cooperatiste au si ele calitatea de comerciant, acest lucru fiind prevazut in mod expres in art. l alin. 2 din Legea nr. 26/1990..

Organizatiile cooperatiste fiind comerciante sunt supuse obligatiilor care revin comerciantilor. Ele dobandesc calitatea de comerciant de la data infiintarii lor, in conditiile legii.

Asociatiile si fundatiile, care sunt infiintate si functioneaza in baza Ordonanta de Guvern 26/2000, nu au calitatea de comerciant intrucat scopul infiintarii lor este desfa­surarea unei activitati dezinteresate, nu obtinerea unui profit. Dar, ele pot savarsi anumite fapte de comert, asa cum rezulta din disp. art. 46 alin.1 lit.b din O.G.nr.26/2000 ca asociatiile si fundatiile obtin venituri din activitati economice directe. De exemplu, o asociatie organizeaza un restaurant cu circuit inchis pentru membrii sai sau editeaza o publicatie prin care sunt raspan­dite ideile si activitatile pe care ea le desfasoara.

In astfel de situatii, cand sunt savarsite fapte de comert, raporturile juridice rezultate din savarsirea acestor fapte sunt supuse legilor comerciale.

Statul, judetul si comuna, asa cum prevede art. 8 din C. com., nu pot avea calitatea de comerciant. Aceste dispozitii ale Codului comercial nu mai sunt, in conditiile actuale, corespunzatoare, deoarece in prezent, activitatea statului si a unitatilor sale administrativ-teritoriale nu mai priveste, asa cum era in trecut, numai serviciile publice. Statul intervine activ in economie, indeosebi in domeniile strategice (cum ar fi, de exemplu, energia, transporturile, posta, telefonul, telegraful) si chiar monopolizeaza exploatarea unor resurse sau industrii. Asadar, statul savar­seste, pe langa actele de autoritate, necesare functionarii serviciilor publice, si acte cu caracter privat, motiv pentru care, in literatura juridica s-a considerat ca, in aceasta postura, este subiect al raporturilor comerciale, cu toate ca statul (si unitatile sale teritoriale) nu au calitatea de comerciant. Drept urmare, numai faptele sale de comert  intra sub incidenta legilor comerciale.

Savarsirea de fapte de comert de catre stat si unitatile sale teritoriale priveste numai serviciile publice cu gestiune privata, adica serviciile publice cu profil indus­trial si comercial.