Politici anticriza (anticiclice)

POLITICI ANTICRIZA (ANTICICLICE)

Datorita efectelor negative ale unor faze ale ciclului economic asupra unei parti insemnate a populatiei active, dar si a celorlalte categorii de populatie, mai ales in secolul nostru, dupa criza din 1929-1933, teoria economica si-a intensificat preocuparile pentru gasirea unor cai, solutii, masuri de atenuare a fluctuatiilor ciclice si indeosebi de reducere a efectelor nedorite ale crizelor. De aceea, masurile respective sunt socotite ca masuri sau politici anticriza.

Aceste politici se pot grupa in doua mari categorii:

politici bazate pe influentarea cererii agregate;

politici bazate pe influentarea ofertei agregate;

1. Politicile bazate pe sporirea cererii agregate si, indeosebi, a cererii de bunuri - capital pornesc de la teoria lui Keynes, dupa care cauza principala a fluctuatiilor activitatilor economice o reprezinta modificarile nedorite ale cereri agregate (in special ale cererii pentru bunuri de investitii) in raport cu posibilitatile si evolutia efectiva ale ofertei agregate.

Pentru atenuarea efectelor negative ale fluctuatiilor ciclice se folosesc mai multe mijloace si instrumente de politica economica: cheltuieli publice, sistemul de impozite si taxe, rata dobanzii si masa monetara, sistemul asigurarilor sociale etc. Folosirea lor a fost fundamentata de catre Keynes , fiind integrate in masuri anticriza, care au devenit componente ale politicii economice pe termen scurt. Ele sunt promulgate de catre stat si aplicate prin organismele sale, prin institutiile financiare si alti agenti economici, intr-o anumita logica si corelare, in functie de conditii si gradul de cunoastere a realitatilor economice.

Aceste politici se realizeaza prin aplicarea urmatoarelor masuri:

a)    sporirea cheltuielilor publice, in perioada de criza, pentru investitii, iar in perioada de expansiune (boom prelungit) reducerea cheltuielilor publice pentru investitii;

b)    reglarea sistemului de impozite si taxe prin:

reducerea impozitelor, a taxelor (chiar scutirea) in perioada de recesiune in scopul de a spori cererea atat pentru bunurile de consum cat si pentru bunurile de investitii);

sporirea impozitelor, a taxelor in perioadele de boom prelungit.

c)   reglarea ratei dobanzii si a masei monetare (reducerea dobanzii si cresterea masei monetare in perioada de recesiune si invers);

d)   asigurarea unui sistem de asistenta sociala pentru paturile cele mai sarace in vederea mentinerii cererii si acestor categorii la un nivel care sa nu coboare sub pragul saraciei absolute.

In perioada postbelica se considera ca au aparut anumiti factori stabilizatori care au o actiune automata asupra cererii agregate si anume:

sistemul fiscal progresiv prin care se absoarbe la buget (in interesul public) o parte mai mare din veniturile acelor categorii de populatie cu venituri mai mari si se redistribuie categoriilor de populatie cu venituri mai mici;

generalizarea asistentei pentru somaj;

cresterea rolului firmelor mari si foarte mari care pot mentine cheltuielile de investitii la un nivel ridicat chiar in perioadele de recesiune;

relativa rigiditate a preturilor si salariilor stabilite in principalele tari in consens de catre patronat-sindicat.

2. Politicile anticiclice bazate pe stimularea ofertei sunt, in general, politici de orientare liberala si considera ca rolul principal in asigurarea echilibrului pietei trebuie sa revina ofertei, deci intreprinzatorului si nu consumatorului.

Printre masurile propuse in cadrul acestor politici mai importante sunt:

realizarea unor reforme structurale orientate spre extinderea concurentei si asigurarea deplinei liberalizari a preturilor;

renuntarea la orice tendinta de administrare a preturilor din partea statului, pentru ca numai astfel se poate ajunge la o concurenta loiala si la sporirea eficientei; statului ii revine rolul de a asigura buna functionare a pietei libere si a mecanismelor sale;

folosirea unor parghii economice care sa imbunatateasca perspectivele de profit ale producatorilor, stimulandu-i astfel sa-si mentina si sporeasca oferta .

In acest cadru, statului ii revine rolul de a asigura prestarea unor servicii pentru intreprinzatori (firme) care se dovedesc neatragatoare pentru sectorul particular din cauza randamentului scazut al capitalului in aceste sectoare.

Se preconizeaza reducerea impozitelor si taxelor pe profit, pe veniturile intreprinzatorilor in scopul cresterii investitiilor si deci, sporirii ofertei.