Locul tarilor in curs de dezvoltare in economia mondiala

LOCUL TARILOR IN CURS DE DEZVOLTARE IN ECONOMIA MONDIALA

Obiective operationale

Dupa parcurgerea acestui capitol, studentii vor putea sa:

- identifice caracteristicile tarilor cu economie in curs de dezvoltare;

- exemplifice tarile cu economie in curs de dezvoltare.

Cuvinte cheie: economie nationala, economie sociala de piata, piata libera, tranzitie, tari dezvoltate, tari cu economie in curs de dezvoltare.

Majoritatea tarilor lumii o formeaza cele cu economii in dezvoltare. In afara tarilor cu regim comunist (R.P. Chineza, R.D.P. Coreeana, Vietnam, Cuba), atat fostele tari coloniale, cat si cele excomuniste sunt in plin proces de transformare sistemica, de tranzitie catre economia de piata.

Un raport PNUD (1992) sublinia ca "Tarile in dezvoltare au realizat in 30 de ani acelasi progres uman pentru care tarilor industriale le-au trebuit aproape 100 de ani". Cu toate acestea, decalajele economice N - S se mentin iar subdezvoltarea nu a disparut. Exista diferite teorii referitoare la gama factorilor responsabili de aceste decalaje. Ele poarta amprenta pozitiei ideologice si a zonei de provenienta a autorilor acestor teorii.

Factorii naturali si socioculturali, desi nu sunt decisivi, ei pot influenta procesul dezvoltarii economice. Structuralistii (Raul Prebish, Celso Furtado - CEPAL) recomanda industrializarea si imbunatatirea raportului de schimb si de asemenea o reforma a structurilor economice si politice.

Neomarxistii (Samir Amin, André Frank) considera subdezvoltarea ca rezultat al colonialismului, al dominatiei Nordului imperialist asupra Sudului. Stabilirea unor relatii echitabile a fost de fapt pilonul filozofiei primelor strategii ale dezvoltarii adoptate de catre ONU incepand cu 1974.

Ideile promarxiste au gasit teren acolo unde saracia a fost mai mare (tari din Africa si Asia).

Incepand cu 1980 unele dintre aceste tari revin la relatiile cu fostele metropole refuzand internationalismul sovietic. In acest grup neomogen de TCD (tari in curs de dezvoltare) se afla 60 de tari foarte sarace, aflate la periferia economiei mondiale. PNB al acestora este de 100-400 USD/locuitor (1996), iar alte caracteristici ale economiei lor sunt:

- ritm de crestere economica foarte scazut si o productivitate a muncii foarte slaba;

- economie de subzistenta, inchisa;

- piata interna nu este capabila sa stimuleze viata economica;

- grad redus de alfabetizare;

- comunitati etnice care nu s-au constituit in natiuni;

- speranta de viata este putin peste 50 de ani;

- slaba dezvoltare institutionala;

- o mica parte a terenului arabil este cultivata si predomina populatia rurala.

O categorie distincta in aceasta grupa de state o reprezinta cea a "noilor state industrializate" cum ar fi: Argentina, Brazilia, Chile, Mexic si America Latina si din Asia de Sud-Est - Coreea de Sud, Taiwan, Hong-Kong, Singapore, Malaiezia, Thailanda. Noile state industrializate din S-E Asiei dispun de:

- rate anuale de crestere economica intre 5,7 - 8%;

- investitii straine productive;

- exporturi competitive;

- acumulare de capital fizic si uman;

O alta categorie de state in curs de dezvoltare este cea a tarilor producatoare si exportatoare de petrol grupate incepand cu anul 1960 in OPEC.

Ele se diferentiaza in raport cu PNB/locuitor astfel:

- Emiratele Arabe Unite (1,7 mil. locuitori), Quator (500 mii locuitori), Kuweit cu un PNB cuprins intre 15000-17000 USD/loc.

- Arabia Saudita, Omar, Bahreim 5000-8000 USD/locuitor

- Congo, Ecuador, Siria, Algeria, Iran intre 1000-3000 USD/loc;

- Nigeria (100 mil. locuitori), Indonezia (184 mil. locuitori) si celelalte state membre OPEC cu un PNB/loc cuprins intre 310 USD - 700 USD.

In esenta, conceptul de dezvoltare economica este multidimensional - el fiind privit ca fiind capacitatea unei economii nationale de a genera si sustine o crestere anuala a PIB-ului/locuitor sau in plan mai larg a PNB/locuitor.

Dar experienta multor popoare din lumea a III-a a demonstrat ca, chiar daca acestea au inregistrat o crestere a produsului intern pe locuitor, saracia si somajul s-au extins, iar neechitatea distribuirii veniturilor a atins forme alarmante.

Banca Mondiala arata ca dezvoltarea inseamna imbunatatirea calitatii vietii, iar in special in tarile sarace o calitate mai buna a vietii inseamna mai mult decat venituri mai mari pe locuitor.

Aceasta imbunatatire a calitatii vietii presupune:

pe de o parte satisfacerea nevoilor materiale (alimente, locuinta, sanatate, protectie sociala);

pe de alta parte educatie si afirmarea personalitatii umane, precum si posibilitatea de a alege.

In conditiile in care unul dintre aceste elemente lipseste sau se caracterizeaza printr-o oferta slaba, atunci se poate vorbi de o subdezvoltare absoluta.

Pe 8 iulie 2003 a fost publicat indicele dezvoltarii umane (IDU - publicat de ONU) pe anul 2003, la calcularea sa tinandu-se seama de urmatorii parametrii:

longevitatea sau speranta de viata la nastere;

gradul de alfabetizare a populatiei;

nivelul (gradul) de frecventare a cursurilor primare, secundare si superioare de invatamant;

produsul intern brut pe cap de locuitor;

mortalitatea infantila;

dotarea cu echipamente electrocasnice si automobile;

accesul la informare (mass-media, telecomunicatii);

gradul de urbanizare;

egalitatea sexelor.

Subdezvoltare - este reversul dezvoltarii. Ea reprezinta o situatie economica in care persista niveluri reduse ale standardului de viata, persista saracia absoluta, rate de crestere economica scazute, nivel redus al consumului, rate ridicate ale mortalitatii si ale natalitatii.

Trasaturi ale subdezvoltarii: saracie absoluta, dependenta fata de exterior, crestere economica slaba, rate ridicate ale mortalitatii si ale natalitatii.

Natiunile Unite au definit limita saraciei absolute ca fiind nivelul veniturilor de 1 dolar pe zi, ajustat cu paritatea puterii de cumparare. Astazi aproximativ 1,3 miliarde de oamenii traiesc sub aceasta limita a saraciei.

PNUD identifica 9 probleme majore ale tarilor subdezvoltate:

speranta de viata - a crescut mult in ultimii 30 de ani ajungand la o medie de 63 de ani, iar in unele tari chiar la 70

sanatatea - doar 2/3 din populatia acestor tari are acces la serviciile de sanatate; 1,3 miliarde de oameni nu au acces la apa potabila, iar in Africa Subsahariana un adult din 40 este seropozitiv

hrana - in ultimii 30 de ani numarul tarilor in care s-a asigurat necesarul de hrana s-a dublat de la 25 la 50. Totusi 15% din populatia lumii nu are hrana suficienta, iar un copil din 3 sufera de malnutritie

educatia - gradul de alfabetizare a crescut la 65%, restul d populatiei adulte fiind analfabeta

venituri si saracie - 1,3 miliarde traiesc in saracie absoluta, definita prin venituri prea mici pentru a asigura mijloacele de subzistenta. In Africa aproape jumatate din populatie se afla sub pragul de saracie

copii - in ultimii 30 de ani, mortalitate infantila a fost redusa cu mai mult de 50%, dar cu toate acestea malnutritia si bolile in general ucid mai mult de 34.000 de copii in fiecare zi

femeile - doua treimi din totalul analfabetilor din tarile cele mai sarace ale lumii sunt femei. Femeile acced intr-un numar de doua ori mai mic  decat barbatii in invatamantul superior

securitate - aproximativ 35 de milioane de oameni sunt refugiati

mediul - in ultimii 20 de ani ponderea familiilor rurale cu acces la apa potabila a crescut de la sub 10% la 60% - padurile tropicale sunt distruse in fiecare secunda cu o suprafata egala cu marimea unui teren de fotbal.

La intalnirea G8 (G7+ Rusia) din iulie 2000, identificand saracia drept una dintre cele mai grave probleme ale omenirii, a fost elaborat raportul privind saracia globala, care vizeaza ca pana in anul 2015 populatia ce traieste in saracie sa scada la cifra de 815 milioane. Dar se pare ca in anul 2008 numarul saracilor poate fi chiar mai mic, de aproximativ 700 de milioane. Aceasta cifra se poate atinge daca regiunile cele mai sarace ale lumii (Asia de Sud si Africa Subsahariana) vor inregistra progrese in plan economic si social.

Ceea ce nelinisteste Comunitatea Internationala este adancirea decalajelor dintre tarile dezvoltate si cele in dezvoltare si implicit agravarea contradictiilor dintre cele doua categorii de state.

Subdezvoltarea este o criza de structura a economiei mondiale si mentinuta la nivel mondial ea devine principalul obstacol in calea cresterii schimburilor economiei internationale.

Subdezvoltarea nu reprezinta un fenomen omogen, care sa se manifeste identic in toate partile lumii, de gradul de subdezvoltare este diferit de la o regiune la alta. Intr-o economie dualista gradul de subdezvoltare va fi determinat de importanta (?) relativa a sectorului ramas in urma in PIB.

O trasatura a economiei mondiale contemporane continua sa fie starea de dependenta a sudului subdezvoltat fata de nordul dezvoltat. Aceasta dependenta se manifesta mai ales in plan financiar, alimentar si desigur tehnologic. Dar si nordul in unele cazuri este dependent de sud. Aceasta dependenta se manifesta  in primul rand din punct de vedere al resurselor naturale (Elvetia, Japonia, Belgia nu au resurse de exemplu) dar si din punct de vedere al potentialului de desfacere, in sensul ca tarile subdezvoltate si cele in dezvoltare, cu potentialul lor demografic urias (mai mult de 75% din populatia lumii se afla in tarile subdezvoltate si cele in dezvoltare) constituie cea mai importanta rezerva de expansiune a pietei mondiale pe termen lung, cu atat mai mult cu cat unele piete occidentale dau semne de saturatie.

Cauzele care influenteaza negativ functionarea pietelor produselor primare, care continua sa aiba ponderea cea mai ridicata in totalul exporturilor acestor tari (subdezvoltate si in dezvoltare) sunt:

pe de o parte obstacolele tarifare si netarifare ridicate practicate de tarile dezvoltate,

pe de alta parte instabilitatea preturilor care este determinata de evolutia raportului dintre cerere si oferta.

Comertul de produse primare depinde  in cea mai mare parte de tarile industrializate, importatoare a acestor produse si ca urmare lor le revine sarcina elaborarii unor programe adecvate care sa influenteze acest segment al pietei.

Cea care promoveaza o politica de accelerare a dezvoltarii economice a tarilor in dezvoltare, dar si a celor subdezvoltate, dar si o rezolvare a problemei produselor primare este UNCTAD (Conferinta Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare).

UNCTAD a fost creata in 1964 in urma primei  sesiuni a conferintei care a avut loc la Geneva si face parte din sistemul Natiunilor Unite, fiind specializata in probleme comertului si dezvoltarii pe plan mondial. Are 188 de tari membre la care se adauga si numeroase organisme interguvernamentale si ONG, care participa la lucrarile sale in calitate de observatori. Statele participante se impart in 4 grupuri in functie de criterii economice si geografice:

Grupul A: al tarilor in dezvoltare din Africa si Asia;

Grupul B: al tarilor dezvoltate membre OCDE (Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica);

Grupul C: al tarilor latino-americane;

Grupul D: al fostelor tari socialiste, astazi cu economii in tranzitie.