Sistemul economiei mondiale

SISTEMUL ECONOMIEI MONDIALE

1. Statele si economiile nationale

Societatile transnationale

3. Organizatiile economice interstatale

4. Piata mondiala

5. Diviziunea mondiala a muncii

6. Relatiile economice internationale

7. Ordinea economica mondiala

Obiective:

Dupa parcurgerea acestui capitol, studentii vor putea:

- sa inteleaga rolul statului si al economiei nationale in economia mondiala;

- sa-si implementeze notiunile de societati transnationale, organizatii economice interstatale, piata mondiala, diviziune mondiala a muncii, relatii economice internationale, ordine economica mondiala.

Cuvinte cheie: stat, nivel de dezvoltare, relatiilor de schimb, avantaj comparativ, avantaj competitiv, putere economica.

Afirmam in capitolul anterior ca economia mondiala este "neomogena"; este un sistem complex, care, pe langa economiile nationale cuprinde si alte componente fundamentale (societati transnationale, organizatii economice interstatale), precum si o serie de elemente derivate (piata mondiala, relatiile economice internationale, diviziunea internationala a muncii, ordinea mondiala). Determinate de componentele fundamentale ale economiei mondiale, acestea din urma, la randul lor, le influenteaza dezvoltarea[1].

Rolul statului si al economiei nationale in economia mondiala

Chiar daca in prezent sunt tot mai multi specialisti care considera ca, sub impactul globalizarii, statul natiune si economiile nationale in forma actuala nu mai au un viitor indelungat, este destul de putin probabil ca acestea sa dispara[2].

Statul, o notiune abstracta des utilizata in trecut, dar mai ales in prezent, este o entitate politica, formata dintr-un teritoriu delimitat de frontiere, din populatie si putere institutionalizata.

In notiunea de stat sunt inglobate mai multe elemente, care reprezinta structuri si institutii, abilitate, in limite bine stabilite prin legile fundamentale (Constitutia, in primul rand), sa ia decizii privind organizarea intregii vieti politice, economice si sociale intr-o perioada istorica data, intr-un teritoriu delimitat si in numele unei natiuni.

Mai simplu spus, suport al existentei economiei nationale - statul - este o suma de institutii care indeplinesc un anumit scop sau obiectiv.

Margaret Hilda Thatcher aprecia ca o corecta politica economica depinde de modul in care statul apreciaza care sunt atributiile care ii revin lui si care atributii cad in sarcina populatiei. Astfel, se considera ca fiind foarte ineficiente cele doua extreme in organizarea statului:

Prima extrema, "laisser-faire" - maxima economica a liberalismului, atribuita, in mod frecvent[4], economistului francez Vicent de Gournay - promoveaza ideea neinterventiei statului in economie; se considera ca interventia statului in economie duce la erodarea inevitabila a libertatii. Astfel, la baza liberalismului economic se afla principiul individualismului - doctrina care preconizeaza limitarea cat mai mult cu putinta a rolului statului in cadrul activitatilor economice si sociale si incurajarea initiativei private.

Cealalta extrema "socialismul pune la baza statul, ca administrator al bunurilor societatii, bunuri comune, care sa stea la baza dezvoltarii intregii societati. Prima definitie data conceptului de socialism apartine francezului Pierre Leroux "O ideologie care nu sacrifica niciunul din termenii LIBERTATE, EGALITATE, FRATERNITATE si care ii impaca pe toti intr-o adevarata sinteza".

Observatie:

Rolul intermediar intre aceste doua extreme il joaca statul interventionist, care are sarcina de a contracara factorii destabilizatori si a corecta impactul negativ al dereglarii vietii economice si sociale.

Dincolo de forma de organizare a statului, important este ca economiile nationale raman si in prezent, elementul cheie al economiei mondiale.

Economia nationala reprezinta o entitate rezultata din dezvoltarea schimbului reciproc de activitati intre membrii unei comunitati umane, pe ansamblul teritoriului unui stat national

Economia nationala este un sistem complex de activitati economice si sociale, fiind totodata deschis comunicatiei cu exteriorul

Independenta economica a unui stat nu poate fi confundata cu ignorarea cerintelor ce decurg din dezvoltarea mondiala, ci presupune capacitatea de a lua in considerare aceste cerinte in cadrul unei strategii proprii.

O economie nationala trebuie sa aiba capacitatea de a controla si rezista presiunilor economice si politice din exterior, de a elimina unele efecte negative, deficiente ale pietei mondiale

Structura economiilor nationale

Economiile nationale sunt structurate atat pe sectoare, cat si pe ramuri de activitate economica.

Astfel, o economie nationala cuprinde trei sectoare (componente mai cuprinzatoare de activitati economice):

sectorul primar (agricultura, silvicultura, industria extractiva);

sectorul secundar (ramurile industriei prelucratoare, constructiile);

sectorul tertiar (serviciile).

In ultimul timp, in tarile dezvoltate industrial se contureaza al patrulea sector - cel al cercetarii stiintifice.

Pe de alta parte, economia nationala reprezinta totalitatea ramurilor de activitate economica existente la un moment dat, considerate in stransa lor interdependenta Elementul de legatura dintre ramuri il constituie piata nationala.

Potrivit specialistilor, prin ramura a economiei nationale se intelege ansamblul de activitati desfasurate in scopul producerii aceleiasi categorii de produse sau al furnizarii aceleiasi categorii de servicii.

Evaluarea performantelor economiilor nationale

Statele-natiune si economiile nationale respective sunt extrem de diferite din punctul de vedere al potentialului economic si al nivelului de dezvoltare.

Potentialul economic al unei tari poate fi exprimat in functie de evolutia unor factori precum

Marimea populatiei. In functie de numarul de locuitori, se disting tari mari (peste 50 milioane de locuitori), mijlocii (15-50 milioane), mici (tari care au mai putin de 15 milioane locuitori). Ca si bogatiile pamantului, populatia face parte din potentialul economic dat.

Specializarea in productie. Gradul de valorificare a potentialului dat al unei economii nationale va depinde de specializarea sa in productie. Astfel, economiile nationale pot fi: industriale, cu orientare industriala (cele in curs de industrializare), sau cu orientare primara (cele predominant agrare).

Din punct de vedere economic, cele mai utilizate criterii de clasificare sunt cele legate de dimensiunea PIB sau PNB (indicator ce reflecta potentialul economic al unei tari), sau de nivelul de dezvoltare al tarii respective.

Produsul intern brut (PIB) exprima marimea valorii adaugate brute a bunurilor economice ajunse in ultimul stadiu al circuitului economic, produse in interiorul tarii de catre agentii economici autohtoni si straini, intr-o anumita perioada de calcul, de regula, un an. Deci, PIB = CF + FBCF + VS + (E - I), unde CF - consumul final, FBCF - formarea bruta a capitalului fix, VS - variatia stocurilor, E - exporturi, I - importuri.

Produsul national brut (PNB) exprima rezultatele activitatii agentilor economici autohtoni, care actioneaza in interiorul tarii ori in afara acesteia, obtinute in decursul unei anumite perioade de calcul. Se determina prin corectarea marimii PIB, la preturile pietei cu marimea soldului (pozitiv sau negativ) a valorii adaugate brute a agentilor economici nationali din strainatate si cea obtinuta de agentii economici straini din interiorul tarii, exprimata in preturile pietei (SVAB_pp). Deci, PNB_pp = PIB_pp ± SVAB_pp. 

Statele-natiuni difera nu numai ca marime si potential economic, ci si ca nivel de dezvoltare.

Nivelul de dezvoltare este o notiune complexa, ce desemneaza, in ultima instanta capacitatea unei tari de a satisface cerintele de baza si de a crea bogatie pentru cetatenii sai[7].

Definirea nivelului de dezvoltare nu include doar aspecte economice, ci si sociale, cum ar fi speranta de viata sau nivelul de educatie, respectarea drepturilor fundamentale ale omului sau egalitatea intre sexe.

Din punct de vedere al nivelului de dezvoltare, tarile se grupeaza in tari dezvoltate si tari in dezvoltare. Trebuie subliniat ca tarile dezvoltate sunt mult mai omogene decat cele in dezvoltare. Grupul tarilor in dezvoltare (din care fac parte cele mai multe tari ale lumii) este unul extrem de eterogen, in care alaturi de tari avansate sunt si tari extrem de sarace.

Observatie:

PIB pe locuitor (sau PIB real pe locuitor) este unul dintre cei mai utilizati indicatori cu care opereaza institutiile internationale (ca Banca Mondiala sau ONU) pentru a aprecia nivelul de dezvoltare al unei tari. PIB real pe locuitor este expresia PIB nominal pe locuitor, ajustat cu puterea de cumpararea a monedei respective, dat fiind faptul ca nivelul preturilor este diferit de la o tara la alta si, prin urmare, valoarea banilor nu este aceeasi.

Societatile transnationale (STN)

Societatile transnationale nu sunt "actori" noi ai tabloului economic international. Inca din secolele al XVIII-lea si al XIX-lea, firmele private au constituit liantul intre producatorii si consumatorii din diferite colturi ale lumii. Astazi, ele au devenit deschizatori de drumuri catre piete, investitii si tehnologie, trei dintre cerintele de baza ale integrarii de succes in economia globala.

O societatea transnationala poate fi definita ca acea entitate economica formata dintr-o firma-mama si din filialele ei in mai multe tari, care este caracterizata de internationalizarea productiei, care se bazeaza pe un "bazin" international de resurse umane, materiale si financiare, si care promoveaza la scara globala un anumit set de valori proprii[8]

Societati transnationale exista in toate sectoarele economice, ele afirmandu-se, in primul rand, in tarile dezvoltate cu economie de piata, multe ajungand sa aiba o forta economica mai mare decat a unui stat-natiune.

Organizatiile economice interstatale

Una dintre trasaturile noi, definitorii ale economiei mondiale postbelice, este proliferarea organizatiilor economice internationale.

Organizatiile economice interstatale au luat fiinta ca o incercare de raspuns la diferite probleme cu care se confruntau statele lumii.

Cea mai importanta organizatie internationala din lume este Organizatia Natiunilor Unite, fondata in 1945 dupa Al Doilea Razboi Mondial, are 192 de state membre. ONU (cu sediul central situat in New York) are misiunea de a asigura pacea mondiala, respectarea drepturilor omului, cooperarea internationala si respectarea dreptului international.

Din organizatiile speciale ale ONU fac parte, printre altele, Fondul Natiunilor Unite pentru Copii (UNICEF - United Nations Children's Fund, fondat in 1964, cu sediul la New York, SUA), PNUD - Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (United Nations Development Programme, fondat in 1965 si cu sediul la New York), PNUE - Programul Natiunilor Unite pentru Mediul Inconjurator (United Nations Environment Programme, fondat in 1972, cu sediul la Nairobi, Kenya), Conferinta Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare (UNCTAD - United Nations Conference on Trade and Development, fondata in 1946 cu sediul la Geneva, Elvetia) etc.

ONU lucreaza cu diferite organizatii autonome: UNESCO (Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura), OIS (Organizatia Internationala a Sanatatii), OIM (Organizatia Internationala a Muncii), BIRD (Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare), FMI (Fondul Monetar International) si altele.

Piata mondiala

Formarea economiei mondiale s-a datorat in mare masura dezvoltarii pietei mondiale.

Conturarea pietei mondiale a inceput in secolul XVI si a devenit atotcuprinzatoare odata cu adancirea diviziunii mondiale a muncii, cu generalizarea productiei de tip capitalist.

Piata mondiala nu este o notiune geografica, ci una economica, reprezentand ansamblul relatiilor de schimb care se stabilesc intre agentii economici din tari diferite, pe baza cererii si a ofertei. 

Piata mondiala are un caracter complex, datorita particularitatilor componentelor sale, a multitudinii participantilor la schimburile economice internationale, intr-un cuvant, datorita diversitatii economiei mondiale.

De asemenea, piata mondiala este eterogena, fiind alcatuita din segmente specifice tranzactiilor cu diferite categorii de bunuri sau servicii, in practica existand o piata mondiala a autoturismelor, a obiectelor de arta petrolului, a mobilei, a asigurarilor etc.

In concluzie, piata mondiala exprima totalitatea relatiilor care se stabilesc intre producatorii si consumatorii din tari diferite, intre economiile nationale, in procesul schimbului de activitati care are loc pe plan international, prin intermediul tranzactiilor economice, datorita diviziunii internationale a muncii[9].

Diviziunea mondiala a muncii

Baza obiectiva a interdependentelor o reprezinta diviziunea mondiala a muncii.

Intr-o acceptiune generala, diviziunea mondiala a muncii este expresia specializarii indivizilor sau grupurilor de agenti economici, care participa la activitatea economica mondiala.

Principalii factori care determina specializarea internationala a unei economii nationale sunt:

- conditiile naturale care pot favoriza un anumit gen de activitate;

- marimea teritoriului si a populatiei, fiecare tara avand un anumit potential de resurse naturale si umane si, implicit, posibilitati diferite de specializare a productiei;

- nivelul aparatului de productie si gradul sau de diversificare care se refera la calificarea fortei de munca, disponibilitatile de capital, organizarea activitatilor productive, etc.;

- traditiile economice care pot favoriza sau defavoriza specializarea in productia de un anumit fel;

- factorii extraeconomici cum sunt: razboaiele, asuprirea coloniala, mentinerea unor puternice ramasite feudale sau a unor mentalitati anacronice, etc.

Specializarea unei tari in vederea exportului nu se face la voia intamplarii sau dupa bunul plac al unor guvernanti.  Trebuie sa se tina seama atat de avantajul comparativ, cat si de avantajul competitiv care caracterizeaza diversele structuri economice.

De-a lungul timpului, tarile dezvoltate, cu economie de piata, si-au schimbat de mai multe ori specializarea; nu acelasi lucru se poate spune despre tinerele state independente, care, in majoritatea lor, au pastrat aceeasi specializare ingusta, initiala.

In cazul tarilor dezvoltate, specializarea internationala este rezultatul unor decizii cu caracter constient, dar care nu apartin in primul rand statului, ci indeosebi marilor firme private aflate sub imperiul fortelor pietei[11].

6. Relatiile economice internationale

Diviziunea mondiala a muncii, specializarea internationala in productie, au creat necesitatea stabilirii unor raporturi economice intre statele-natiune, intre agentii economici.

Relatiile economice internationale exprima totalitatea raporturilor, a schimburilor si tranzactiilor economice dintre tarile lumii, formate in virtutea diviziunii mondiale a muncii si care definesc ordinea economica mondiala[12].

Una din trasaturile definitorii ale relatiilor economice internationale o constituie multilateralismul, respectiv ansamblul de raporturi simultane si coordonate la scara subregionala, regionala sau mondiala, intre state independente si suverane. Alaturi de statul-natiune, societatile transnationale, organizatiile economice interstatale, joaca un rol din ce in ce mai important in promovarea acestor relatii.

Existenta relatiilor economice internationale face posibila dezvoltarea fluxurilor economice internationale[13], acestea din urma stand la baza formarii diferitelor segmente ale pietei mondiale.

Fluxurile economice internationale au o tendinta de diversificare, ceea ce face ca, din punctul de vedere al continutului, sa fie eterogene. De exemplu, fluxul international de mijloace de productie poate lua forma exporturilor de materii prime, materiale, echipamente, masini si utilaje etc., fiecare prezentand particularitati in ceea ce priveste evolutia cererii si a ofertei, formarea preturilor s.a.

Ordinea economica mondiala

Sistemul economiei mondiale se caracterizeaza printr-o anumita organizare interna, generata de structuri, mecanisme si raporturi intre actorii sai principali, organizare care conduce la existenta unei anumite ordini mondiale.

Ordinea economica mondiala exprima modalitatea de organizare in timp si spatiu a elementelor economiei mondiale, altfel spus, raporturile de putere care exista intre componentele sistemului economic mondial

Intr-o definitie generala, puterea este capacitatea cuiva de a impune vointa sa altcuiva, fie pe cale pozitiva (prin libera acceptare), fie pe cale negativa (prin constrangere). Cu alte cuvinte, puterea mai poate fi definita si ca actiunea de a determina pe cineva sa faca ceea ce nu doreste sa faca, sau sa impiedice pe cineva sa faca ceea ce doreste sa faca[14]. Exercitarea puterii se poate realiza pe cale militara, pe cale economica, politica sau prin influenta .

Puterea militara este un mijloc traditional de impunere a vointei unui stat si de a determina o anumita ordine internationala. In acest sens, exemplele sunt destul de numeroase, de altfel, actuala ordine internationala este determinata intr-o proportie semnificativa de rezultatul confruntarii militare din cel de-al doilea razboi mondial.

Modalitatea economica de a determina ordinea mondiala este una dintre cele mai intalnite cai de a influenta raporturile de putere. Japonia, de exemplu, s-a impus in economia mondiala prin forta economica si nu pe cale militara.

Puterea politica poate determina si ea un anumit sistem de relatii internationale. De exemplu, SUA isi foloseste forta politica pentru a convinge Israelul sa negocieze cu tarile arabe din Orientul Mijlociu.

In ceea ce priveste influenta, ea exprima capacitatea de a exercita presiuni asupra unui stat, altele decat cele legate de utilizarea in mod implicit sau explicit a fortei sau a sanctiunilor economice. Poate ca exemplul cel mai ilustrativ in ceea ce priveste influenta la nivel mondial este cel al Bisericii Catolice. Vaticanul nu dispune de putere militara si nici de o forta economica semnificativa, dar exercita o influenta deosebita in relatiile internationale.

Presiunile exercitate de Biserica Catolica sunt considerate a fi fost foarte importante in rasturnarea comunismului in Europa de Est. De asemenea, incheierea pacii in Mozambic intre gherile militare si trupele guvernamentale s-a realizat tot prin exercitarea influentei Vaticanului.

Din punct de vedere al sferei de exercitare a puterii, se poate vorbi despre puteri regionale, puteri mondiale si "superputeri".

Prin "putere regionala" se poate intelege un stat care are un rol important in cadrul unei anumite zone de pe glob, de exemplu, Mexicul in America Centrala, Israelul in Orientul Mijlociu, India in Asia de Sud etc.

Prin "putere mondiala" se intelege un stat care are posibilitatea de a juca un rol hotarator pe mai multe planuri (Franta, Marea Britanie, Germania, Japonia).

Prin "superputere" se intelege un stat care dispune de pluridimensionalitatea puterii (in toate campurile de putere mentionate anterior). Cu toate ca SUA isi mentine inca pozitia de lider mondial, secolul XXI ar putea aduce noi superputeri: Uniunea Europeana, Rusia, China si chiar India sau Brazilia.