Ocuparea factorului munca

OCUPAREA FACTORULUI  MUNCA

Raportul dintre cererea si oferta de munca prezinta o importanta esentiala pentru echilibrul pietei muncii, iar prin legaturile dintre aceasta piata si piata bunurilor si serviciilor, pentru echilibrul macroeconomic.

Echilibrul macroeconomic implica, in mod necesar, si echilibrul pietei muncii, iar acesta are mare importanta economica si social - politica.

Echilibrul pietei muncii poate si trebuie sa fie abordat din mai multe puncte de vedere:

a) echilibrul functional, care defineste zona de compatibilitate a ocuparii factorului munca si cresterii productivitatii muncii in conditii strict determinate de productie;

b) echilibrul structural, care exprima modul de distribuire a factorului  munca pe sectoare, ramuri, activitati, calificari, profesii, pe teritorii etc, in conditiile date ale nivelului productiei, tehnicii si productivitatii muncii;

c) echilibrul intern intre nevoia sociala de munca si resursele de munca, conditionat si acesta de nivelul productiei si al productivitatii muncii.

Legatura dintre productie (Y), pe de o parte, si cantitatea de munca (L) si productivitatea muncii (W_L), pe de alta parte, se poate exprima printr-o functie de productie:

Y = f (L,W_L)

Aceasta inseamna ca, la un nivel dat al productivitatii muncii, volumul productiei este in functie de volumul muncii prestate sau de numarul celor ocupati. Folosirea intregului potential de munca al economiei reprezinta un factor al cresterii P.I.B. si venitului national, iar cresterea productivitatii suplimenteaza aceste posibilitati de sporire a productiei.

Piata muncii poate fi in echilibru daca, pentru un nivel dat al salariilor, cantitatile de munca oferite si cantitatile de munca cerute se echilibreaza.

Piata muncii se afla in dezechilibru daca ofertele si cererile de munca nu se echilibreaza. Daca cererea de munca depaseste oferta de munca piata este in situatie de supraocupare, iar daca oferta de munca este mai mare decat cererea de munca, piata este in situatia de subocupare.

Termenul de subocupare are doua sensuri:

- situatia in care oferta de munca este mai mare decat cererea de munca a intreprinderilor, dar oferta si cererea de bunuri pot fi echilibrate;

- situatia in care, la nivelul unei intreprinderi, forta de munca este subutilizata in raport cu posibilitatile sale productive.

In conditii determinate ale volumului si ritmului de crestere a productiei si respectiv a productivitatii muncii, din confruntarea cererii si ofertei sau a nevoii de munca si a resurselor disponibile de munca rezulta nivelul ocuparii de echilibru a factorului munca.

Din modul in care se pot combina factorii respectivi, din punctul de vedere al ocuparii factorului  munca pot rezulta trei situatii :

a) oferta si cererea de munca sunt egale, caz in care ocuparea de echilibru (facand abstractie de structura ofertei si cererii) este egala cu ocuparea deplina;

b) oferta de munca (resursele de munca) este mai mica decat cererea de munca (nevoia de munca), situatie in care dezechilibrul imbraca forma deficitului factorului munca, iar ocuparea de echilibru necesita fie resurse de munca suplimentare (la nivelul cresterii economice dorite sau asteptate), fie o crestere mai accentuata a productivitatii muncii ;

c) oferta de munca (resursele disponibile) depaseste cererea de munca (nevoia de munca), in acest caz nivelul ocuparii de echilibru fiind inferior celui al ocuparii depline, iar o parte a factorului  munca ramane fara utilizare.

Un concept mult utilizat in literatura economica este cel de ocupare deplina ("full emploiment", "plein emploi").

Ocuparea deplina, astfel incat orice individ apt de munca si care doreste sa se angajeze sa poata gasi un loc de munca, nu este posibila in economia de piata contemporana; se considera ca ocuparea deplina nu trebuie inteleasa in sensul utilizarii integrale a resurselor de munca, al economiei fara somaj. Privita astfel, ocuparea deplina a ofertei de munca se defineste, astazi, printr-o populatie apta de munca ocupata in proportie de 95-98% sau ca o rata a somajului de 2-5% (rata naturala a somajului).

In functie de aceasta rata se vorbeste, de obicei, despre starea de subocupare a factorului munca (cand rata efectiva a somajului este mai mare decat cea naturala) sau de supraocupare (cand rata efectiva a somajului e mai mica decat cea naturala).

Implicatiile economico-sociale sunt diferite: in cazul subocuparii se iroseste munca sociala, aparand probleme sociale, creste presiunea asupra salariului, iar in cel al supraocuparii factorului munca devine rara si scumpa, salariile crescand mai repede decat productivitatea muncii.

Ocuparea deplina este definita si ca volum de ocupare care permite sa se obtina cu ajutorul factorilor de productie volumul cel mai important al productiei in raport cu nevoile indivizilor si ale colectivitatii. Astfel, ocuparea deplina nu semnifica faptul ca fiecare are un loc de munca, ci faptul ca locurile de munca existente dau randamente maxime.

In mod absolut, ocuparea se exprima prin numarul total al celor utilizati in activitatea sociala. In mod relativ, se exprima prin rata ocuparii (I_O), determinata ca raport procentual intre numarul celor ocupati si populatia apta de munca: