Instrumentele de realizare a veniturilor publice

INSTRUMENTELE DE REALIZARE A VENITURILOR PUBLICE

§. 1. Notiunea de fiscalitate si notiunea de politica fiscala

In literatura economica, fiscalitatea este definita ca fiind un sistem de constituire a veniturilor statului prin redistribuirea venitului national, cu ajutorul impozitelor si taxelor, reglementate prin norme juridice (denumit si sistem fiscal).

In literatura de specialitate sistemul fiscal este format din totalitatea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor varsaminte obligatorii provenite de la persoanele fizice si juridice.

Fiscalitatea reprezinta un domeniu complex, dar si foarte dens, concret, juridic prin excelenta si deschis catre alte ramuri de drept (si nu numai, daca avem in vedere legaturile sale stranse cu economia si politicul), desi perceptia publicului cu privire la aceasta este una preponderent negativa

Politica fiscala este reprezentata de "arta" determinarii caracteristicilor generale ale impozitului (de fapt, a tuturor formelor de prelevare catre buget a unor sume de bani destinate a fi cheltuite in scop public) in functie de datele economice si psihologice oferite de societate.

Politica fiscala a fost definita ca fiind ansamblul instrumentelor de interventie a statului, generate de procese specific financiar-fiscale: formarea prin impozite si taxe a veniturilor fiscale, alocarea cheltuielilor bugetare, asigurarea echilibrului fiscal.

Politica fiscala se afla la granita dintre politica bugetara (pe baza careia se iau decizii privind amploarea cheltuielilor publice si se stabilesc proportiile in care acestea urmeaza sa fie acoperite din impozite) si tehnica fiscala (care consta in stabilirea si aplicarea modalitatilor de asezare a impozitelor).

Politica fiscale, ca instrument de interventie a statul, poate actiona in atingerea unor obiective precum:

- stimularea agentilor economici in vederea realizarii unor investitii in diferite domenii de activitate;

- cresterea calitatii si competitivitatii produselor si serviciilor;

- stimularea exporturilor;

- protejarea mediului inconjurator etc.

§. 2. Dreptul statului de a impune. Principiile impunerii

Dreptul statului de a impune obligatii fiscale pe seama carora sa-si asigure in mod corespunzator cuantumul veniturilor publice necesare indeplinirii functiilor sale poate fi fundamentat pe diferite aspecte, fiind elaborate mai multe teorii in acest sens.

Teoria organica - conform careia dreptul de a institui sistemul de impunere reprezinta un produs necesar al dezvoltarii istorice a popoarelor, intrucat statul insusi s-a nascut din natura omeneasca. Asa fiind, dreptul de impunere se justifica prin necesitatea organizarii vietii de stat care presupune constituirea fondurilor banesti necesare sustinerii respectivei activitati de interes general, comun.

Teoria sociologica - conform careia statul este stapanul absolut (rezultat din framantarile organizarilor sociale) si reprezinta forta brutala a minoritatilor organizate in vederea impunerii impotriva majoritatii stapanite; conform acestei teorii, vointa detinatorilor puterii echivaleaza cu dreptul deoarece aceasta emana de la ei si - prin urmare - vointa suveranului determina normele de conduita sociala. Pentru exercitarea puterii in interesul intregii societati este necesara instituirea unui sistem de impunere care sa asigure mijloacele banesti acoperitoare ale nevoilor de functionare si intretinere a aparatului de stat.

Teoria contractului social - sustine ca statul s-a nascut in baza unui contract, incheiat intre oameni si autoritatea statala, scopul acestei intelegeri fiind acela de a se asigura si apara de o maniera unitara interesele individuale; in asemenea conditii, dreptul de institui un sistem de impunere la nivelul societatii reprezinta rezultatul intelegerii dintre stat si contribuabili.

Teoriei echivalentei impozitele justifica dreptul de impunere al statului, prin realizarea unei echivalente intre serviciile realizate si garantate de stat si cotele de impunere stabilite.

Teoria sacrificiului sustine ca ratiunea impozitului este justificata de insasi natura statului, in sensul ca acesta este un produs necesar al dezvoltarii istorice; asa fiind, necesitatea recunoasterii unei organizari statale determina si recunoasterea dreptului la impunere. Dreptul statului de a stabili si percepe impozite reprezinta consecinta directa a obligatiilor sale de a indeplini functii si sarcini de stat (adica publice).

Principiile impunerii sunt:

- maxima justitiei - potrivit careia cetatenii fiecarui stat trebuie sa contribuie la cheltuielile publice atat cat le permit facultatile proprii (adica - in principiu - in raport cu marimea veniturilor pe care le realizeaza sub protectia statului);

- maxima certitudinii - conform careia obligatia fiecarui cetatean trebuie sa fie corect prestabilita si nu arbitrara;

- maxima comoditatii - impune ca toate contributiile sa fie pretinse si incasate la termene, urmandu-se procedeul care este mai convenabil contribuabilului;

- maxima economiei - pretinde ca toate contributiile sa fie stabilite de o maniera care sa determine scoaterea din buzunarul cetateanului a cat mai putin posibil fata de ceea ce urmeaza sa intre in trezoreria statului.

§. 3. Contribuabilii

Prin contribuabil (subiect platitor) se intelege persoana fizica sau juridica care datoreaza, in temeiul legii, sume de bani la buget.

Contribuabililor le sunt stabilite prin lege obligatii fiscale diferite, in raport cu cuantumul veniturilor realizate intr-o perioada determinata de timp, cu marimea averii detinute (respectiv cu volumul bunurilor si serviciilor dobandite, instrainate ori folosite/consumate) sau in functie de tipul de activitate desfasurata ori de gama de acte sau servicii (indeplinite de autoritatile publice ori de catre persoane asimilate) de care au beneficiat.

Contribuabilii pot fi grupati pe doua mari categorii: contribuabili persoane juridice si contribuabili persoane fizice.

Contribuabilii persoane juridice

Contribuabilii persoane juridice sunt entitatile colective legal constituite care - actionand in nume propriu sau in numele altor persoane - intra sub incidenta legii fiscale, devenind debitori ai bugetului (intrucat realizeaza venituri, detin sau dobandesc bunuri, presteaza servicii sau executa lucrari, detin ori tranzactioneaza valori, toate din categoria celor impuse). Contribuabil, persoana juridica romana este orice persoana juridica care a fost infiintata in conformitate cu legislatia Romaniei sau care are locul de exercitare a conducerii efective in Romania. Contribuabil, persoana juridica straina este orice persoana juridica care nu este persoana juridica romana.

Contribuabilii persoane juridice pot fi grupati, din punct de vedere fiscal, in urmatoarele categorii:

- persoane juridice romane, care la randul lor se subimpart in persoane juridice propriu-zise (care, avand personalitate juridica proprie, au calitatea de subiect de drept distinct) si unitati economice fara personalitate juridica.

Entitatile din prima subcategorie pot fi persoane juridice cu activitate economica[1] sau persoane juridice fara scop lucrativ , iar cele din cea de-a doua subcategorie pot fi: unitati economice apartinand unor persoane juridice propriu-zise , asociatii in participatiune sau societati civile .

- persoane juridice straine[6] care - desfasurand activitati economice sau economico-sociale pe teritoriul tarii noastre - intra sub incidenta legislatiei fiscale.

Contribuabilii persoane fizice

Orice persoana fizica - rezidenta sau nerezidenta in Romania - dobandeste calitatea de contribuabil din momentul in care (si pe toata perioada de timp in care) realizeaza venituri, detine si tranzactioneaza bunuri sau valori, din categoria celor impuse, pe teritoriul tarii noastre.

Persoana fizica rezidenta este orice persoana fizica ce indeplineste cel putin una dintre urmatoarele conditii:

a) are domiciliul in Romania;

b) centrul intereselor vitale ale persoanei este amplasat in Romania;

c) este prezenta in Romania pentru o perioada sau mai multe perioade ce depasesc in total 183 de zile, pe parcursul oricarui interval de 12 luni consecutive, care se incheie in anul calendaristic vizat;

d) este cetatean roman care lucreaza in strainatate, ca functionar sau angajat al Romaniei intr-un stat strain.

Persoana fizica nerezidenta este orice persoana fizica care nu este persoana fizica rezidenta.

Prin exceptie, nu este persoana fizica rezidenta un cetatean strain cu statut diplomatic sau consular in Romania, un cetatean strain care este functionar ori angajat al unui organism international si interguvernamental inregistrat in Romania, un cetatean strain care este functionar sau angajat al unui stat strain in Romania si nici membrii familiilor acestora.

In principiu, rezidentii datoreaza impozite pentru toate veniturile realizate intr-un an fiscal, oricare ar fi locul de provenienta a acestora ("venitul mondial"), in timp ce nerezidentii sunt obligati a plati impozite numai pentru veniturile obtinute pe teritoriului statului a carui suveranitate fiscala se exercita.

Cazierul fiscal

In scopul asigurarii unei administrari eficace a impozitelor si taxelor datorate la buget, precum si pentru intarirea masurilor de combatere a evaziunii fiscale, in tara noastra s-a organizat un sistem de evidenta si urmarire a disciplinei financiare a contribuabililor, numit cazier fiscal.

Cazierul fiscal este organizat de Ministerul Economiei si Finantelor si este gestionat atat la nivel central (cazierul fiscal national), cat si la nivelul directiilor generale ale finantelor publice judetene si a municipiului Bucuresti (cazierul local).

In cazierul fiscal se tine evidenta tuturor contribuabililor (persoane fizice si juridice, asociati, actionari, reprezentanti legali ai unor persoane juridice etc.) care au savarsit fapte sanctionate prin legislatia financiar-fiscala. Sistemul de evidenta cuprinde date privind, pe de o parte, sanctiunile aplicate contribuabililor pentru savarsirea faptelor prevazute de lege si, pe de alta parte, masurile de executare silita aplicate contribuabililor in legatura cu faptele pagubitoare comise, ramase definitive si irevocabile.

Contribuabilii care figureaza in evidenta cazierului fiscal  pot cere rectificarea datelor inscrise, daca acestea nu corespund situatiei reale ori inregistrarea lor nu s-a facut cu respectarea prevederilor legale, urmandu-se o procedura speciala reglementata de lege.

Datele cuprinse in cazierul fiscal pot fi prezentate sintetic intr-un certificat de cazier fiscal.

Certificatul de cazier fiscal trebuie prezentat - in mod obligatoriu - la infiintarea societatilor comerciale, la solicitarea inscrierii - in registrul special - a asociatiilor si fundatiilor, precum si pentru autorizarea exercitarii unor activitati independente.