Garantiile reale

Garantiile reale

Garantiile reale reprezinta modalitatea uzuala clasica de asigurare a platii. Cel care incheie un contract sinalagmatic poate retine bunul care trebuie sa-1 livreze (in virtutea acestui contract), pana cand cealalta parte contractanta face plata pretului. Asa, de exemplu, intreprinderea care repara o masina are dreptul sa o retina atata vreme cat n-a fost platit pretul reparatiei. Ceilalti creditori ai debitorului nu vor putea sechestra util aceasta masina decat platind mai intai intreprinderea care a retinut masina.

Acest gen de garantie este incomplet, deoarece creditorul, in lipsa unei ga­rantii mai largi, daca va elibera masina (desi putea s-o retina) isi pierde garantia.

Garantiile reale se caracterizeaza prin "dreptul de preferinta', adica daca bu­nul este vandut, titularul acestuia trebuie in primul rand sa indestuleze din pret pe creditorul garantat. Si, de asemenea, creditorul garantat poate cere vanzarea pentru a trece inaintea altor creditori ai debitorului.

Cel mai adesea, in cazul garantiei reale, la dreptul de preferinta se mai adauga un "drept de urmarire', in virtutea caruia, atunci cand bunul a fost instrainat inainte de stingerea datoriei, si creditorul nu a cunoscut acest fapt, acesta poate cere ca bu­nul sa fie vandut la licitatie pentru a putea fi indestulat din pret. El poate deci urmari chiar la tertii dobanditori, bunul afectat de garantia reala.

Garantia reala poate consta fie dintr-un amanet, fie dintr-o ipoteca.

Exista amanet cand bunul este sustras posesiei debitorului (care astfel nu-1 va putea deturna, distruge sau deteriora) si trece in mainile creditorului sau ale unui tert (insarcinat sa-1 retina in interesul creditorului).

In cazul ipotecii, bunul este pastrat de debitor sau daca acesta il instraineaza, creditorul care si-a inscris ipoteca sa, il va putea lua din mainile dobanditorului, pen­tru a putea fi indestulat din pret.

Orice garantie reala este in acelasi timp si un bun incorporai, caci dreptul ti­tularului sau are un obiect abstract (desi se exercita asupra unui lucru).

Deci, garantia reala este un bun incorporai care are un caracter accesoriu dintr-un indoit punct de vedere: in ceea ce priveste creanta, el nu exista decat pen­tru a garanta creanta si dispare o data cu ea, iar, in ceea ce priveste bunul care este afectat de garantie, garantia dispare o data cu disparitia bunului, dar creditorul poate sa-1 urmareasca la un dobanditor.

O intreaga tehnica juridica asigura circulatia bunului in acelasi timp cu circu­latia creantei garantate.

Garantiile conventionale in afaceri pot fi de diferite feluri:

a) Ipoteca imobiliara. Imobilele se preteaza mai bine decat mobilele corpo­rale la ipoteca.

Ipoteca insa este o garantie greoaie si supusa unor reguli de drept minutioase, costisitoare si complexe, privind publicitatea sa.

Ipoteca care necesita un act notariat, antreneaza drepturi fiscale si cheltuieli de publicitate oneroase. De aceea, ea nu este folosita in afaceri decat pentru a se garanta creante pe termen lung, cand aceste cheltuieli se pot amortiza pe o durata suficient de mare.

Ipoteca imobiliara este un drept real care dezmembreaza proprietatea.

Primul creditor care-si va inscrie ipoteca in registrul de publicitate va fi prefe­rat celor inscrisi dupa el si va putea opune ipoteca dobanditorilor al caror titlu va fi publicat ulterior in registru.

b)  Gajul comercial. Aceasta garantie este adesea folosita in afaceri. Ca si creditorul ipotecar, creditorul gajist poseda asupra lucrului un drept real, desprins din dreptul de proprietate.

Gajul priveste intotdeauna bunuri mobile si este, de fapt, un amanet, care pre­supune deci deposedarea debitorului. Acest lucru este jenant, dar nu intotdeauna.

Exista momente cand marfa sau alte valori sunt fara miscare si chiar stanje­nesc. Daca ele stagneaza, sunt depuse la un tert pentru garantarea creditorului. Acesta este rolul magazinelor generale. Comerciantul care-si incredinteaza marfurile magazinelor generale, primeste doua "titluri la ordin' pe care el le poate pune in cir­culatie: recipisa (al carei purtator va fi proprietar al marfurilor, in locul depozantului originar) si warrantul (prin andosarea caruia depunatorul originar va da aceste mar­furi in gaj).

Magazinele generale vor pastra marfurile in contul celui caruia ii vor apartine.

In mod similar, bancile, atunci cand debitorii poseda valori mobiliare, pot sa le primeasca in depozit, in acelasi timp, se poate stipula de la banca un avans in bani, cu garantia acestor valori mobiliare. Deci, se constituie un gaj.

Pentru un gaj civil, validitatea acestuia necesita, in afara deposedarii debi­torului, un inscris, prin care sa se indice data constituirii gajului. Dar, in materie co­merciala se dispenseaza de aceasta obligatie (vezi Codul comercial).

Cand este vorba de titluri la ordin sau nominale se recurge in mod curent (pentru a fi gajate) la aceleasi forme de transmitere a proprietatii lor: daca este vorba de un titlu la ordin, acesta este andosat, iar daca este vorba de un titlu nominal, se transfera pur si simplu gajul (in registre).

Pot fi date in gaj si mobilele incorporale, o creanta, un brevet de inventie. Dar, in astfel de cazuri, trebuie indeplinite aceleasi formalitati ca in cazul transferului de proprietate.

Gajul comercial este mult mai usor de realizat decat ipoteca imobiliara. Cum in astfel de cazuri debitorul este deja deposedat, creditorul nu mai are nevoie sa pro­cedeze la sechestrare. Daca nu este platit la termen, el poate vinde bunurile gajate si sa-si obtina, pe aceasta cale, pretul.

Se impune insa creditorului ca vanzarea sa fie facuta la licitatie, care se va face prin intermediul unui curtier (daca este vorba de marfuri), unui agent de schimb (daca este vorba de valori cotate in bursa) sau unui comis-evaluator de obiecte scoase la licitatie, ori un notar (daca este vorba de obiecte mobiliare).

Inainte de a-si realiza pe aceasta cale dreptul sau, creditorul gajist are un drept de retentie, gratie caruia el va fi, de regula, platit inaintea creditorilor care au un privilegiu general asupra bunurilor debitorului, cum este fiscul sau salariatii de­bitorului, caci acestia nu vor putea sa preia bunul decat dupa ce au platit creditoru­lui gajist.

c) Ipoteca mobiliara. Dreptul francez interzice, in principiu, debitorului sa constituie o ipoteca asupra bunurilor sale mobile, caci o eventuala deturnare a lor ar face iluzorie garantia. La fel si in dreptu! romanesc (art. 1751 C. civ).

Dar, tehnicile moderne au facut sa apara multe cazuri cand bunurile mobile pot si trebuie sa fie inscrise in registre care permit sa fie regasite, in aceste conditii, este suficient sa fie inscrise ipotecile care lovesc aceste bunuri pentru a fi asigurata securitatea atat a dobanditorilor, cat si a creditorilor. Si aceasta, intrucat dobanditorul avertizat nu va plati niciodata pretul acestor bunuri mai inainte de a se fi asigurat, ve­rificand aceste registre, ca sunt libere de ipoteca. Si, de asemenea, el va putea sa-si inscrie dobandirea bunului inaintea oricarui act prin care s-ar dispune de acesta.

Tot asa, imprumutatorul de bani nu va elibera suma respectiva mai inainte de a verifica in aceleasi registre daca ipoteca sa precede orice act de instrainare.

Este suficient deci, pentru ca toata lumea sa fie garantata, de a se decide (ceea ce, in general, se face prin lege), ca primul dobanditor sau primul creditor ale carui drepturi au fost inscrise va fi preferat celorlalti (ale caror drepturi nu-1 vor putea vatama).

In felul acesta s-a constituit un anumit numar de garantii analoage ipotecilor imobiliare. Iata care sunt acestea:

Ipoteca asupra instrumentelor de lucru

Primele instrumente de munca care au fost inscrise in registre prin care se constata drepturi in legatura cu ele au fost navele. Ipoteca maritima si ipoteca flu­viala asupra vaselor de pe rauri sunt stabilite prin lege, incredintandu-se aceasta sarcina functionarilor care tin registrele de inmatriculare.

Prin alte legi s-a permis ceea ce se numeste punerea in gaj a automobilelor (care este o gajare fictiva, intrucat nu comporta o deposedare), care ulterior a fost extinsa asupra tractoarelor si remorcilor. O atare punere in gaj nu este posibila decat in profitul celor care imprumuta banii necesari cumpararii de automobile si celor care vand automobile pe credit, in Franta s-a profitat de cerinta ca pentru punerea in circulatie a automobilelor sa se obtina "carte gri', pentru eliberarea careia se tine un registru numerotat al proprietarilor de automobile. Pe aceste registre se fac si inscrierile de punere in gaj a automobilelor.

In mod fictiv, creditorul gajist este presupus ca fiind proprietarul automobilu­lui, exact ca si in cazul amanetului efectiv. Ca atare, el poate vinde automobilul la li­citatie pentru a putea sa-si obtina banii din pretul vanzarii. Din acest moment, drep­tul sau de retentie asupra lucrului impiedica pe creditorii privilegiati si chiar fiscul, de a-si exercita drepturile lor asupra automobilului.

Este permisa si amanetarea utilajului si echipamentelor din cadrul intreprin­derilor. Este o garantie avand un obiect bine determinat, deci mai precisa si mai sta­bila decat in cazul amanetarii fondurilor de comert, luate in ansamblul lor.

Pentru a se individualiza piesele materialului sau utilajului, creditorul poate sa aplice pe ele o marca vizibila, paralizand astfel posibilitatea de deturnare.

Aceasta garantie nu poate fi acordata decat vanzatorului de material si de uti­laje care sunt gajate, ca si imprumutatorului de fonduri care sunt folosite pentru achizitionarea lor.

Desi poarta asupra unor mobile corporale si intareste privilegiul vanzatorului, aceasta garantie este considerata de legiuitor ca un diminutiv al amanetului fon­durilor de comert si face obiectul publicitatii in registrele tribunalului de comert. Dar, in acelasi timp, aceasta garantie depaseste amanetul deoarece se refera la obiecte care (cum este cazul materialelor si utilajelor ce apartin intreprinderilor) sunt imo­bile prin destinatie, deci supuse ipotecii imobiliare, inlaturandu-se astfel amanetarea fondurilor. Creditorul inarmat cu un amanet al utilajului este preferat, in ceea ce priveste pretul de vanzare a acestui gaj, creditorilor ipotecari inscrisi cu privire la uzina, ca fiind creditori amanetari asupra fondurilor de comert.

Ipoteca asupra marfurilor si a altor bunuri mobiliare

Caracterul mobil al marfurilor constituie o piedica in calea amanetarii unui fond de comert. Mijlocul normal de a se putea obtine credit pe baza lor consta in depunerea lor in magazine generale pentru ca apoi sa poata fi warrantate. Numai ca marfurile raman aici blocate, atata vreme cat depunatorul nu a acoperit warantul. Comerciantul, deci, nu le va putea utiliza decat platindu-1 pe gajist. Posesia marfurilor este pierduta pentru el.

Dar, exista intreprinderi care doresc sa faca din aceste marfuri a caror posesie o au, un instrument de garantie reala. Pentru aceasta, prin legi speciale, sunt organi­zate garantii asupra acestor marfuri, garantii care in realitate sunt ipoteci mobiliare. In felul acesta s-au creat o serie de ipoteci mobiliare care sunt prezentate sub nu­mele fals de warrant (warrantul agricol, alte warrante).

Warrantul agricol. Agricultorii constituie garantii reale asupra unor mobile cum sunt: alimentele, animalele si instrumentele agricole pe care le poseda (war-rantele agricole).

Dar, cel care imprumuta pe o asemenea baza este un creditor care isi asuma riscuri, bancherii o stiu si de aceea nu au incredere; caci, de regula, prin legea civila se prevede ca dobanditorul de buna credinta al unui bun mobil devine proprietarul acestuia din momentul intrarii in posesiunea lui. Este deci suficient ca animalele warrante sa fie ridicate de un cumparator, pentru ca gajul purtatorului warrantului sa se evapore instantaneu. Este adevarat ca legea prevede condamnarea corectionala a debitorului, dar aceasta nu-1 face pe creditor sa-si recapete banii imprumutati.

De aceea, warantele agricole nu prezinta interes decat in cazul cand o ga­rantie indirecta poate fi data creditorului printr-o reglementare conexa, de obicei, fis­cala. Caci, statul instituie un control special asupra unor produse agricole: vin, tutun si intr-o anumita masura, grau. Aceste produse nu pot circula si nu pot fi negociate decat pe baza unor titluri eliberate de administratie.

Daca, deci, administratia este prevenita de existenta unui warrant cu privire la aceste produse si daca ea nu autorizeaza circulatia si plata lor decat dupa plata cre­ditorului purtator al warrantului, creditorul va avea astfel o garantie efectiva.

Alte warrante. Hotelierii, petrolistii si in general industriasii, pot recurge la warrante.

Warrantele hoteliere nu poarta asupra marfurilor ci asupra materialelor si mobilierului hotelurilor. Hotelierul poate constitui asupra acestor bunuri o garantie pentru a putea obtine imprumuturi. Dar, aceasta siguranta este fragila. Mai intai, creditorul nu are nici un drept de urmarire contra cumparatorului de buna credinta a mobilierului, in cazul unei instrainari facute de debitor.

De asemenea, warrantul hotelier poate fi concurat de amanetarea fondului de comert, din care face parte si mobilierul, ca si de ipoteca stabilita asupra imobilului care apartine hotelierului, ipoteca care greveaza, in acelasi timp, imobilul, ca si accesoriile sale care constituie imobile prin destinatie. Daca imobilul nu apartine hotelierului ci a fost inchiriat, purtatorul warrantului este in concurenta cu privilegiul locatorului.

Precautiile luate prin lege impotriva acestor riscuri sunt insuficiente.

Warrantul petrolier da o mare garantie, pentru aceleasi ratiuni ca si in cazul warrantelor agricole.

Industriasii din domeniul petrolului sunt constransi de stat sa pastreze unele stocuri de securitate. Tocmai aceste stocuri ei le dau in garantie purtatorului de war­rant petrolier. Or, statul vegheaza ca aceste stocuri sa fie pastrate si, ca atare, el nu va lasa sa iasa si sa circule petrolul decat pe baza unor titluri de miscare, in felul acesta, purtatorii de warranturi vor gasi echivalentul gajului lor la debitor.

Warrantele industriale au drept obiect marfurile de anumite categorii si anu­mite tipuri determinate (lasate in mainile imprumuiatorilor).

Legiuitorul a voit ca, permitand sa fie date in gaj, sa faciliteze creditul pentru cel care le-a fabricat, intr-o economie dirijata aceasta garantie este subordonata unor scrisori de autorizatie eliberata de ministerele economice. Gratie acestora, in­dustriasul va putea obtine, pe baza marfurilor pe care le are in stoc, creditele nece­sare pentru a fabrica altele. Dar exista pericole. Daca produsele sunt vandute si livrate, gajul dispare; si daca nu au fost fabricate altele, creditorul isi pierde garantia. De aceea, se permite creditorului sa verifice, din timp in timp, stocurile. Warrantul este mai ales valorizat printr-un aval.

Warrantul industrial, ca si warrantul petrolier, in loc sa aiba drept obiect cor­puri certe, individualizate prin contract, se refera la bunuri de gen, care se reinnoiesc si se inlocuiesc.