Suspendarea conditionata a executarii pedepsei

Suspendarea conditionata a executarii pedepsei

In practica instantelor judecatoresti se intalnesc situatii cand se pronunta condamnari la pedepse mici, anume cand este vorba de infractiuni mai usoare. In asemenea situatii, se pune problema daca astfel de condamnari usoare trebuie executate intotdeauna. In cazul acestor condamnari instanta poate ajunge uneori la concluzia ca un condamnat se poate indrepta si fara executarea pedepsei, pronuntand suspendarea conditionata a acesteia. Suspendarea conditionata a executarii pedepsei, este o masura de individualizare a reactiei penale pe care o poate lua instanta de judecata prin pronuntarea unei hotarari de condamnare. Ea consta in suspendarea pe o anumita durata denumita termen de incercare, a executarii pedepsei aplicate, cu obligatia pentru cel condamnat de a avea o comportare corecta in tot acest timp. Daca a expirat termenul de incercare si condamnatul a avut o purtare buna, el este reabilitat si reintegrat fara vreo restrangere a drepturilor pentru fapta penala savarsita. Daca insa condamnatul nu are o buna purtare si savarseste, in termenul de incercare o alta infractiune, suspendarea executarii pedepsei se revoca, iar condamnatul este tinut sa execute atat pedeapsa a carei executare fusese suspendata, cat si pedeapsa aplicata pentru noua infractiune. Suspendarea conditionata a executarii pedepsei este o masura de politica penala bazata pe increderea in posibilitatea indreptarii condamnatului si observarea comportarii acestuia pe durata suspendarii pedepsei. Desi, institutia suspendarii conditionate a executarii pedepsei a fost adoptata si reglementata in cadrul legislatiilor penale contemporane, ea are totusi o importanta deosebita fiind destinata sa duca la realizarea scopului pedepsei, fara executarea efectiva a acesteia, evitandu-se astfel neajunsurile pe care le atrage dupa sine privatiunea de libertate: indepartarea condamnatului de familie si de modul de viata obisnuit, contactul cu infractori recidivisti periculosi care il pot antrena in continuare pe calea infractiunii. Astfel, institutia suspendarii conditionate se remarca mai cu seama prin faptul ca: ajuta, stimuleaza pe unii condamnati ca sa nu mai comita infractiuni si prin felul acesta, contribuie la indreptarea acestor condamnati fara a se mai impune executarea pedepsei; sunt evitate totodata cheltuielile pe care le implica executarea pedepsei in penitenciar. O serie de autori precum Vintila Dongoroz sau Ion Oancea spuneau ca, de fapt aceasta institutie nu urmareste indepartarea condamnatilor la pedepse de scurta durata de mediul nociv al inchisorilor, ci rolul sau este acela de a realiza scopul pedepsei prin stimularea eforturilor de autoreeducare ale condamnatului. Nu putem fi de acord in totalitate cu aceasta opinie intrucat oricat de bine organizat ar fi un penitenciar, acesta tot mai exercita o influenta negativa asupra unor condamnati astfel incat crearea unei atmosfere propice pentru indreptarea acestora joaca un rol la fel de important in asigurarea succesului aplicarii acestor masuri. Asa cum am mentionat anterior, institutia suspendarii conditionate a executarii pedepsei, a fost introdusa pentru prima data prin Legea conflictelor de munca din 1920 si Legea sindicatelor profesionale din 1921 iar in legislatia penala a fost introdusa prin Codul penal de la 1936. Acesta prevedea posibilitatea suspendarii conditionate a executarii pedepsei de cel mult 2 ani inchisoare corectionala, detentie simpla (in materie politica) sau amenda, indiferent de cuantum, iar revocarea suspendarii atragea executarea integrala a pedepselor, care nu se puteau contopi. Cu unele mici modificari, suspendarea conditionata a executarii pedepsei, in aceeasi conceptie franco-belgiana de la finele secolului trecut, este prevazuta si in Codul penal de la 1968, prin dispozitiile cuprinse in. art 81-86 care prevad conditiile in care poate fi dispusa, efectele imediate si definitive pe care le produce, precum si consecintele nerespectarii conditiilor sub care este acordata. S-a prevazut conditia repararii integrale a pagubei numai pentru infractiunile prin care s-a produs o paguba avutului obstesc. Putem spune in aceste conditii ca piatra de temelie a institutiei suspendarii conditionate a executarii pedepsei o reprezinta Codul de la 1936. Principiul fundamental de la care s-a pornit a fost urmatorul: celui condamnat pentru prima oara si pentru infractiuni care ar atrage o pedeapsa privativa de libertate ,de scurta durata - cel mult 2 ani- i se da posibilitatea de a se indrepta nu prin efectul discutabil al pedepsei, ci prin propria lui vointa, punandu-l la incercare sa probeze, printr-o conduita ireprosabila in tot timpul fixat, ca pentru el pedeapsa nu e necesara. Bineinteles ca aceasta incercare se acorda, daca din circumstantele faptului si din conduita sa anterioara, rezulta ca el merita o consideratie deosebita si justifica asteptarile conform carora pe viitor conduita lui va fi buna chiar fara executarea pedepsei. Daca, toti penalistii au fost de acord asupra principiului, s-a discutat totusi, pe de o parte modalitatea termenului de incercare, daca el trebuie fixat prin lege sau din contra lasat la facultatea judecatorului, care sa-l fixeze cum va crede el de cuviinta inauntrul unui maximum fixat de lege, iar pe de alta parte se discuta daca trebuie aplicata mai intai pedeapsa si apoi pronuntata suspendarea, sau din contra sa se acorde inainte de orice pedeapsa. In sistemul legii franceze durata de incercare e de 5 ani si suspendarea se acorda dupa ce s-a pronuntat pedeapsa. Codul belgian si legea engleza, arata ca durata poate fi liber fixata de judecator in limitele unui maximum fixat de lege la 5 ani. In codul japonez durata este fixata la 7 ani, iar in cel norvegian si transilvanean la 3 ani. Cat despre suspendare, in sistemul legii anglo-americane, suspendarea se acorda inainte de a interveni vreo condamnare sau cu alti termeni, se suspenda insasi pronuntarea hotararii. La noi s-a inlaturat sistemul anglo-american si s-a adoptat sistemul francez, admitandu-se ca mai intai sa se pronunte condamnarea si apoi sa urmeze suspendarea, iar termenul de incercare sa fie fixat prin lege. Acest termen a fost fixat in 1936 la 3 ani plus durata pedepsei. S-a admis, de asemenea, ca suspendarea executarii pedepsei nu are efect asupra masurilor de siguranta pronuntate si nici asupra condamnarii la despagubiri civile. S-au precizat, de asemenea, cazurile cand suspendarea nu poate avea loc si s-a reglementat si situatia condamnatului care, in timpul suspendarii pedepsei, ar comite o noua infractiune; s-a precizat ca suspendarea executarii nu se aplica in caz de concurs real de infractiuni, sau de contopire de pedepse, cand instanta a pronuntat o pedeapsa mai mare de un an, precizandu-se in art. 68 urmatoarele: condamnarea se considera inexistenta, daca a expirat termenul de incercare, fara sa fi survenit vreuna din cauzele de revocare a suspendarii pedepsei. Codul penal din 1936 cu mici modificari a fost inlocuit de cel din 1968 care, la randul sau, a suferit o serie de modificari prin Legea nr. 104/1992 .Modificarile au vizat conditiile de aplicare a suspendarii, in sensul liberalizarii acestora in vederea extinderii campului de incidenta ale acestor masuri. Astfel, limita maxima a pedepsei inchisorii care poate fi suspendata a fost ridicata de la 2 la 3 ani, iar in caz de concurs de infractiuni de la 1 la 2 ani. In ce priveste persoana infractorului, in locul conditiei negative ca acesta sa nu mai fi fost condamnat anterior la pedeapsa inchisorii, fara limita, s-a introdus conditia ca el sa nu fi fost anterior condamnat la pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni. In fine, cu privire la obligatia de reparare a pagubei, aceasta a fost extinsa la toate infractiunile prin care s-a produs o paguba. De asemenea, au fost aduse modificari institutiei suspendarii si prin Legea nr.140/1996 pentru modificarea si completarea Codului penal, pe de o parte excluzandu-se de la incidenta acestei masuri infractiunile grave iar pe de alta parte prevazandu-se o modalitate noua de reparare a pagubei, ca cerinta pentru acordarea suspendarii. Aceasta lege a suferit unele modificari prin Legea 197/2000 care a ridicat limita pedepsei-pentru care poate fi acordata suspendarea-in cazul infractiunilor intentionate si a mai completat art.86¹ alin.3C.pen..Trebuie mentionat, in legatura cu evolutia legislatiei in materie, faptul ca prin Legea nr.104/1992 a fost introdusa si in dreptul nostru penal o forma speciala de suspendare a executarii pedepsei, sub denumirea de 'suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere', dupa modelul francez al suspendarii executarii pedepsei cu punere la incercare (sursis avec à l'épreuve). Inca de la primele sale reglementari, aceasta institutie si-a dovedit efectul benefic intrucat, in toate tarile unde a fost aplicata a avut un efect mai salutar si mai eficace asupra condamnatului decat executarea pedepsei. Conditiile pentru acordarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei sunt prevazute in art. 81 C. pen.; ele se impart in conditii OBIECTIVE si SUBIECTIVE, primele referindu-se la condamnare, iar celelalte la persoana condamnatului. Indeplinirea conditiilor prevazute de lege, nu atrage obligativitatea aplicarii institutiei, ci acordarea ei ramane la latitudinea instantei de judecata. Suntem de parere ca conditia esentiala pentru aplicarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei este, fara indoiala, aptitudinea subiectiva a persoanei faptuitorului de a se corija, de a se elibera de mentalitatea si de deprinderile antisociale care l-au antrenat pe calea infractiunii, prin eforturi facute sub amenintarea pedepsei la care a fost condamnat si de a carei executare poate scapa numai printr-o conduita corecta si deci prin autoreeducare. Aceasta conditie nu poate fi considerata indeplinita anticipat pe baza prezumtiei ca orice infractor este capabil de un asemenea efort. Dimpotriva, trebuie sa se constate posibilitatea reala de indreptare pe care ar prezenta-o faptuitorul, constatare ce trebuie sa rezulte din anumite date obiective, care sa reflecte aceasta posibilitate. Se intelege ca principala sursa a acestor date o constituie conduita anterioara a faptuitorului si comportarea lui in insasi savarsirea infractiunii pentru care urmeaza sa se aplice suspendarea executarii pedepsei. Posibilitatea aplicarii suspendarii conditionate a pedepsei isi afla deci o limita obiectiva in gravitatea faptei savarsite care reflecta, totodata, starea de periculozitate a persoanei. Existenta unei fapte grave si a unei vadite stari de periculozitate face ca aplicarea acestei institutii sa fie nu numai ineficace, dar si de-a dreptul primejdioasa pentru apararea intereselor societatii. Oricare ar fi situatia faptuitorului, ceea ce va fi precumpanitor in acordarea suspendarii este gradul deosebit de pericol social pe care il prezinta fapta a carei savarsire a pricinuit o tulburare alarmanta a relatiilor penale normale. Trebuie, cu alte cuvinte, sa se tina seama in aplicarea masurii suspendarii executarii si de constiinta sociala, de constiinta juridica a oamenilor si de atitudinea pe care acestia o manifesta impotriva infractiunilor grave care reclama, in general, o reactiune represiva severa. Lasarea in libertate a unui infractor condamnat pentru o fapta grava poate crea un sentiment de nesiguranta, in ceea ce priveste savarsirea in viitor a unor astfel de fapte.Astfel, pentru a se putea acorda suspendarea conditionata a executarii pedepsei trebuie sa se tina seama de o serie de conditii, care privesc: NATURA SI MARIMEA PEDEPSELOR APLICATE - condamnarea cu suspendarea executarii pedepsei se aplica in cazul infractiunilor de o gravitate mai scazuta, ce se reflecta in pedeapsa aplicata de instanta si nu in cea prevazuta de lege. Astfel, art. 81 lit. b C. pen. prevede ca, pentru a se putea dispune suspendarea conditionata, pedeapsa aplicata de instanta trebuie sa fie de cel mult 3 ani inchisoare sau amenda. Inainte de modificare, art. 81 lit. a C. pen. prevedea ca suspendarea se putea aplica daca pedeapsa era inchisoarea de cel mult 2 ani sau amenda, iar pentru infractiunile contra avutului public, pedeapsa aplicata era de cel mult 1 an. In prezent cuantumul de 3 ani inchisoare priveste toate categoriile de infractiuni fata de care se poate dispune suspendarea executarii pedepsei. Prin pedeapsa aplicata trebuie sa intelegem pedeapsa in intregul ei asa cum a fost pronuntata prin hotararea de condamnare, iar nu fractiunea de pedeapsa ramasa neexecutata dupa deducerea duratei detinerii preventive, ori in urma unei gratieri partiale sau, in fine, - in cazul admiterii unui recurs extraordinar - dupa ce s-a scazut timpul executat din pedeapsa. Daca s-ar admite ca este posibil a se suspenda conditionat doar o parte din pedeapsa - aceea care nu a fost executata ori considerata ca executata - s-ar ajunge la situatia ca la expirarea termenului de incercare, condamnatul sa nu mai fie reabilitat pentru intreaga condamnare, ceea ce, desigur, nu se poate concepe. La cuantumul de 3 ani, stabilit de lege pentru a se putea acorda suspendarea conditionata a executarii pedepsei, se poate ajunge prin stabilirea pedepsei in limitele prevazute in norma incriminatoare sau prin recunoasterea circumstantelor atenuante si deci coborarea pedepsei sub minimul special. Cand pedeapsa aplicata consta in amenda, nu intereseaza daca la aceasta sanctiune s-a ajuns prin alegerea amenzii dintre cele doua pedepse alternative prevazute in norma sau prin inlocuirea inchisorii cu amenda, ca efect al recunoasterii circumstantelor atenuante, in conditiile art. 76 lit. e C. pen. Suspendarea conditionata se poate aplica si in cazul concursului de infractiuni daca pedeapsa stabilita de instanta este de cel mult 2 ani inchisoare si sunt indeplinite conditiile legii, avandu-se in vedere pedeapsa globala aplicata ansamblului de fapte, cu sau fara spor. Inainte de modificarea adusa prin Legea nr. 104/1992 pedeapsa stabilita de instanta, in caz de concurs de infractiuni, trebuia sa fie de cel mult 1 an iar daca una din faptele concurente era contra avutului public, pedeapsa aplicata trebuia sa fie de cel mult 6 luni inchisoare. In urma modificarii aduse, pedeapsa de 2 ani priveste toate situatiile concursului de infractiuni, indiferent de faptele reunite in structura sa. In ipoteza concursului, masura suspendarii trebuie aplicata pedepsei rezultante. Nu se poate dispune masura suspendarii numai pentru pedeapsa uneia dintre infractiunile in concurs iar pentru celelalte executarea in regim de detentie, intrucat, pentru intregul concurs de infractiuni trebuie sa se aplice o singura pedeapsa globala, ca sanctiune a ansamblului de fapte, potrivit art. 34 C. pen. Legiuitorul a fost mai prevazator fata de autorul unui concurs de infractiuni, reducand limita pedepsei inchisorii a carei executare poate fi suspendata conditionat, avand in vedere pericolul social mai mare al faptelor si periculozitatea sporita a faptuitorului. Condamnarea cu suspendare, in cazul concursului, se va putea dispune si atunci cand instanta a aplicat pedeapsa inchisorii de 2 ani la care a adaugat amenda conform art. 34 lit. c, C. pen. In acest caz, termenul de incercare va fi determinat de pedeapsa inchisorii (2 ani plus durata pedepsei a carei executare s-a suspendat). O serie de probleme se pot ivi atunci cand pentru una din pedepsele aferente infractiunilor in concurs, care, impiedica aplicarea art.81 C.pen., a intervenit - anterior condamnarii definitive - o cauza de stingere a executarii. INFRACTIUNILE PENTRU CARE NU POATE FI DISPUSA SUSPENDAREA - prin legea nr.140/1996, pentru modificarea si completarea Codului penal, a fost introdus in textul art.81 C. pen., un alineat nou, in care se prevede ca suspendarea conditionata a executarii pedepsei nu poate fi dispusa in cazul infractiunilor intentionate pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 12 ani, precum si in cazul, infractiunilor de vatamare corporala grava, viol si tortura. Aceasta limita a fost ridicata de la 12 la 15 ani prin Legea 197/2000. Legiuitorul a voit sa excluda de la beneficiul suspendarii conditionate a executarii pedepsei pe infractorii care au savarsit infractiuni intentionate grave, oricare ar fi natura acestora, sau infractiunile de violenta grava. S-a dorit sa se evite riscul la care societatea s-ar expune prin lasarea in libertate si fara supraveghere a infractorilor periculosi. REPARAREA PREJUDICIULUI CAUZAT PRIN INFRACTIUNE - daca repararea de bunavoie a prejudiciului provocat persoanei vatamate prin fapta sa constituie o dovada ca infractorul intelege caracterul antisocial al faptei sale, in cazul in care pretinde sa i se acorde incredere prin suspendarea conditionata a executarii, este firesc si logic ca el sa faca aceasta dovada prin repararea pagubei pricinuite prin infractiune. Cu toate acestea, Codul penal de la 1968 nu pretindea o astfel de reparatie ca cerinta a suspendarii decat in cazul infractiunilor prin care se provocau pagube avutului obstesc. Aceasta restrangere nejustificata a fost eliminata in urma modificarii aduse institutiei suspendarii prin Legea nr.104/1992, legea prevazand ca, in cazul condamnarii pentru o infractiune prin care s-a produs o paguba, instanta poate dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei numai daca paguba a fost integral reparata, pana la pronuntarea hotararii. Practic, deci instanta nu poate pune in discutie suspendarea executarii pedepsei chiar daca ar aprecia ca celelalte conditii sunt indeplinite, cata vreme nu are la dosar dovada indeplinirii acestei obligatii. Prin Legea nr.140/1996, dispozitiile art. 81 alin. 4, privitoare la obligatia repararii pagubei au fost completate, in sensul ca instanta poate dispune suspendarea cand paguba a fost integral reparata sau plata despagubirii este garantata de o societate de asigurari. PERSOANA CONDAMNATULUI - in cadrul conditiilor suspendarii, persoana condamnatului intereseaza sub raportul periculozitatii sale decurgand, in primul rand din fapta si din imprejurarile in care acesta a fost savarsita, iar in al doilea rand din antecedentele sale penale. Pentru acordarea suspendarii legea impune conditia ca persoana sa nu mai fi fost condamnata anterior la pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni. Conditia de a nu mai fi suferit anterior o condamnare superioara limitei de 6 luni, a fost introdusa in cod prin Legea nr. 104/1992. Inainte de aceasta modificare, Codul penal in art. 81 lit.b, a impus cerinta ca persoana sa nu fi fost condamnata anterior la pedeapsa inchisorii oricat de mica ar fi fost aceasta pedeapsa. Se admite posibilitatea acordarii, chiar daca persoana a suferit o condamnare anterioara la pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni, daca aceasta intra in vreunul din cazurile prevazute in art. 38 C. pen. (condamnari pentru infractiunile savarsite in timpul minoritatii, pentru infractiunile amnistiate, dezincriminate, condamnari pentru fapte din culpa precum si condamnari in privinta carora a intervenit reabilitarea sau pentru care s-a implinit termenul de reabilitare). Daca persoana a fost anterior condamnata la pedeapsa inchisorii cu suspendarea executarii sau a executarii pedepsei intr-o inchisoare militara si s-au respectat conditiile impuse de lege, intrucat la expirarea termenelor prevazute de lege este reabilitata de drept, in viitor va putea beneficia pentru pedeapsa aplicata unei noi infractiuni, de suspendarea conditionata. In situatia in care condamnarea anterioara a constat in amenda, institutia suspendarii se poate aplica. CONVINGEREA INSTANTEI CA SCOPUL PEDEPSEI POATE FI ATINS FARA EXECUTAREA PEDEPSEI - pe langa conditiile sus mentionate, pentru acordarea suspendarii executarii pedepsei se mai cere ca instanta de judecata sa aprecieze ca scopul pedepsei poate fi atins chiar fara executarea acesteia. Legea nu arata acele elemente pe care instanta trebuie sa le ia in considerare pentru a aprecia daca se impune sau nu suspendarea conditionata a executarii pedepsei, lasand astfel instantelor cele mai largi posibilitati in ceea ce priveste depistarea si aprecierea semnificatiei lor. In aceste conditii, instanta trebuie sa realizeze o analiza completa a personalitatii infractorului urmarind in acest sens comportarea sa in viata sociala, la locul de munca, inainte si dupa savarsirea infractiunii si numai in masura in care se dovedeste ca savarsirea faptei se datoreste unui concurs accidental de imprejurari si ca, pentru indreptarea sa, nu este necesara executarea efectiva a pedepsei, se poate dispune suspendarea acesteia. Avand a se pronunta, in unele cauze concrete asupra suspendarii conditionate a executarii pedepsei, instanta a decis, de exemplu, ca folosirea unor mijloace viclene - intocmirea unor liste de plata fictive, distrugeri si inlocuiri de acte, fie pentru a comite, fie pentru a acoperi o delapidare - nu permite a se aprecia ca pe viitor conduita inculpatului va fi buna chiar fara executarea pedepsei; de asemenea, a hotarat ca adoptarea unei pozitii nesincere in cursul procesului, prin negarea savarsirii faptei sau prin incercarea de a invinui de savarsirea infractiunii alte persoane, constituie o imprejurare de natura a invedera lipsa unor garantii suficiente in sensul ca, pentru indreptarea faptuitorului nu este necesar ca el sa execute pedeapsa. Elementele de fapt ce stau la baza convingerii instantei ca faptuitorul este apt a se indrepta, chiar fara sa execute pedeapsa, uneori pot coincide cu cele retinute de instanta ca circumstante atenuante. Suspendarea conditionata a executarii si reducerea pedepsei ca efect al circumstantelor atenuante fiind, ambele, mijloace de individualizare a pedepsei, nimic nu se opune - in principiu - ca aceleasi date, imprejurari, stari sau situatii sa se afle la baza folosirii amandurora. Dar cum, pentru a putea dispune suspendarea conditionata a executarii, se cere indeplinirea unei conditii specifice - aptitudinea faptuitorului de a se indrepta fara executarea pedepsei, care nu este ceruta si pentru constatarea circumstantelor atenuante, spre a se putea face aplicarea art. 81 C. pen., este necesar a se exprima intotdeauna motivandu-se corespunzator concluzia la care s-a ajuns - daca datele, imprejurarile, starile etc. retinute ca circumstante atenuante, permit sa se aprecieze ca aceasta conditie specifica este indeplinita. Din cele examinate mai sus rezulta ca suspendarea conditionata a executarii pedepsei nu este un drept al condamnatului, ci o facultate a instantei de judecata care este libera sa aprecieze - chiar daca sunt indeplinite celelalte conditii - din oficiu sau la cererea condamnatului daca este sau nu cazul sa se acorde suspendarea. Instanta poate decide sa respinga cererea acestuia si este obligata sa motiveze acordarea suspendarii (art. 81 alin. ultim C.) pen., aceasta motivare dand posibilitatea instantei de control judiciar sa verifice temeinicia acestei masuri. In practica s-a decis insa ca misiunea instantei de a motiva suspendarea, nu constituie motiv de netemeinicie a hotararii sau o incalcare esentiala a legii, daca din actele dosarului rezulta ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 81 C. pen.