In practica instantelor judecatoresti se intalnesc situatii cand se pronunta condamnari la pedepse mici, anume cand este vorba de infractiuni mai usoare. In asemenea situatii, se pune problema daca astfel de condamnari usoare trebuie executate intotdeauna. In cazul acestor condamnari instanta poate ajunge uneori la concluzia ca un condamnat se poate indrepta si fara executarea pedepsei, pronuntand suspendarea conditionata a acesteia.
Suspendarea conditionata a executarii pedepsei, este o masura de individualizare a reactiei penale pe care o poate lua instanta de judecata prin pronuntarea unei hotarari de condamnare. Ea consta in suspendarea pe o anumita durata denumita termen de incercare, a executarii pedepsei aplicate, cu obligatia pentru cel condamnat de a avea o comportare corecta in tot acest timp. Daca a expirat termenul de incercare si condamnatul a avut o purtare buna, el este reabilitat si reintegrat fara vreo restrangere a drepturilor pentru fapta penala savarsita. Daca insa condamnatul nu are o buna purtare si savarseste, in termenul de incercare o alta infractiune, suspendarea executarii pedepsei se revoca, iar condamnatul este tinut sa execute atat pedeapsa a carei executare fusese suspendata, cat si pedeapsa aplicata pentru noua infractiune.
Suspendarea conditionata a executarii pedepsei este o masura de politica penala bazata pe increderea in posibilitatea indreptarii condamnatului si observarea comportarii acestuia pe durata suspendarii pedepsei. Desi, institutia suspendarii conditionate a executarii pedepsei a fost adoptata si reglementata in cadrul legislatiilor penale contemporane, ea are totusi o importanta deosebita fiind destinata sa duca la realizarea scopului pedepsei, fara executarea efectiva a acesteia, evitandu-se astfel neajunsurile pe care le atrage dupa sine privatiunea de libertate: indepartarea condamnatului de familie si de modul de viata obisnuit, contactul cu infractori recidivisti periculosi care il pot antrena in continuare pe calea infractiunii. Astfel, institutia suspendarii conditionate se remarca mai cu seama prin faptul ca:
1) ajuta, stimuleaza pe unii condamnati ca sa nu mai comita infractiuni si prin felul acesta, contribuie la indreptarea acestor condamnati fara a se mai impune executarea pedepsei.
2) sunt evitate totodata cheltuielile pe care le implica executarea pedepsei in penitenciar.
O serie de autori precum Vintila Dongoroz sau Ion Oancea spuneau ca, de fapt aceasta institutie nu urmareste indepartarea condamnatilor la pedepse de scurta durata de mediul nociv al inchisorilor, ci rolul sau este acela de a realiza scopul pedepsei prin stimularea eforturilor de autoreeducare ale condamnatului. Nu putem fi de acord in totalitate cu aceasta opinie intrucat oricat de bine organizat ar fi un penitenciar, acesta tot mai exercita o influenta negativa asupra unor condamnati astfel incat crearea unei atmosfere propice pentru indreptarea acestora joaca un rol la fel de important in asigurarea succesului aplicarii acestor masuri.
Asa cum am mentionat anterior, institutia suspendarii conditionate a executarii pedepsei, a fost introdusa pentru prima data prin Legea conflictelor de munca din 1920 si Legea sindicatelor profesionale din 1921 iar in legislatia penala a fost introdusa prin Codul penal de la 1936. Acesta prevedea posibilitatea suspendarii conditionate a executarii pedepsei de cel mult 2 ani inchisoare corectionala, detentie simpla (in materie politica) sau amenda, indiferent de cuantum, iar revocarea suspendarii atragea executarea integrala a pedepselor, care nu se puteau contopi.
Cu unele mici modificari, suspendarea conditionata a executarii pedepsei, in aceeasi conceptie franco-belgiana de la finele secolului trecut, este prevazuta si in Codul penal de la 1968, prin dispozitiile cuprinse in. art 81-86 care prevad conditiile in care poate fi dispusa, efectele imediate si definitive pe care le produce, precum si consecintele nerespectarii conditiilor sub care este acordata. S-a prevazut conditia repararii integrale a pagubei numai pentru infractiunile prin care s-a produs o paguba avutului obstesc.
Putem spune in aceste conditii ca piatra de temelie a institutiei suspendarii conditionate a executarii pedepsei o reprezinta Codul de la 1936. Principiul fundamental de la care s-a pornit a fost urmatorul: celui condamnat pentru prima oara si pentru infractiuni care ar atrage o pedeapsa privativa de libertate ,de scurta durata - cel mult 2 ani- i se da posibilitatea de a se indrepta nu prin efectul discutabil al pedepsei, ci prin propria lui vointa, punandu-l la incercare sa probeze, printr-o conduita ireprosabila in tot timpul fixat, ca pentru el pedeapsa nu e necesara. Bineinteles ca aceasta incercare se acorda, daca din circumstantele faptului si din conduita sa anterioara, rezulta ca el merita o consideratie deosebita si justifica asteptarile conform carora pe viitor conduita lui va fi buna chiar fara executarea pedepsei.
Daca, toti penalistii au fost de acord asupra principiului, s-a discutat totusi, pe de o parte modalitatea termenului de incercare, daca el trebuie fixat prin lege sau din contra lasat la facultatea judecatorului, care sa-l fixeze cum va crede el de cuviinta inauntrul unui maximum fixat de lege, iar pe de alta parte se discuta daca trebuie aplicata mai intai pedeapsa si apoi pronuntata suspendarea, sau din contra sa se acorde inainte de orice pedeapsa. In sistemul legii franceze durata de incercare e de 5 ani si suspendarea se acorda dupa ce s-a pronuntat pedeapsa. Codul belgian si legea engleza, arata ca durata poate fi liber fixata de judecator in limitele unui maximum fixat de lege la 5 ani. In codul japonez durata este fixata la 7 ani, iar in cel norvegian si transilvanean la 3 ani.
Cat despre suspendare, in sistemul legii anglo-americane, suspendarea se acorda inainte de a interveni vreo condamnare sau cu alti termeni, se suspenda insasi pronuntarea hotararii.
La noi s-a inlaturat sistemul anglo-american si s-a adoptat sistemul francez, admitandu-se ca mai intai sa se pronunte condamnarea si apoi sa urmeze suspendarea, iar termenul de incercare sa fie fixat prin lege. Acest termen a fost fixat in 1936 la 3 ani plus durata pedepsei. S-a admis, de asemenea, ca suspendarea executarii pedepsei nu are efect asupra masurilor de siguranta pronuntate si nici asupra condamnarii la despagubiri civile.
S-au precizat, de asemenea, cazurile cand suspendarea nu poate avea loc si s-a reglementat si situatia condamnatului care, in timpul suspendarii pedepsei, ar comite o noua infractiune; s-a precizat ca suspendarea executarii nu se aplica in caz de concurs real de infractiuni, sau de contopire de pedepse, cand instanta a pronuntat o pedeapsa mai mare de un an, precizandu-se in art. 68 urmatoarele: condamnarea se considera inexistenta, daca a expirat termenul de incercare, fara sa fi survenit vreuna din cauzele de revocare a suspendarii pedepsei.
Codul penal din 1936 cu mici modificari a fost inlocuit de cel din 1968 care, la randul sau, a suferit o serie de modificari prin Legea nr. 104/1992 .Modificarile au vizat conditiile de aplicare a suspendarii, in sensul liberalizarii acestora in vederea extinderii campului de incidenta ale acestor masuri. Astfel, limita maxima a pedepsei inchisorii care poate fi suspendata a fost ridicata de la 2 la 3 ani, iar in caz de concurs de infractiuni de la 1 la 2 ani. In ce priveste persoana infractorului, in locul conditiei negative ca acesta sa nu mai fi fost condamnat anterior la pedeapsa inchisorii, fara limita, s-a introdus conditia ca el sa nu fi fost anterior condamnat la pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni. In fine, cu privire la obligatia de reparare a pagubei, aceasta a fost extinsa la toate infractiunile prin care s-a produs o paguba.
