Recursul

RECURSUL

Recursul este o cale ordinara de atac, de reformare, in drept, admisibila in cazurile prevazute de lege intrucat se adreseaza spre rezolvare unei alte instante decat cea care a pronuntat hotararea atacata.

Atat Codul de procedura penala din anul 1936 cat si reglementarea actuala asa cum rezulta din modificarile intervenite de dupa anul 1990 au adoptat pentru recurs o devolutie mai diversificata prin care instanta de recurs are posibilitatea de a face unele constatari de fapt si unele aprecieri priviind denaturarea probelor , fie in raport de probele din dosar, fie de inscrisurile noi depuse in recurs.

Parcurgerea gradelor de jurisdictie: fond, apel, recurs constitue o posibilitate pentru partile implicate intr-un conflict de drept penal si de drept procesual penal si nu o obligativitate. Este ultima cale ordinara de atac.

Recursul nu poate fi promovat atat timp cat hotararea primei instante poate fi apelata. In mod obligatoriu, o hotarare judecatoreasca trebuie supusa mai intai caii de atac apelului si apoi recursului cu exceptia infractiunilor pentru care legea prevede ca punerea in miscare a actiunii penale se face la plangerea prealabila a persoanei vatamate (art. 279).

Spre deosebire de calea de atac a apelului, care este o cale devolutiva de atac, recursul este o cale de reformare, in sensul ca rezolvarea lui este supusa unei alte instante decat cea care a pronuntat hotararea atacata si are drept scop, in caz de admitere a recursului, casarea hotararii recurate sau inlocuirea ei cu o hotarare bazata pe materialul probator corect administrat in cauza si pe o interpretare justa a legii incidente in cauza.

Spre deosebire de apel unde in virtutea efectului devolutiv se procedeaza la o noua judecata a cauzei, sub toate aspectele de fapt si de drept instanta de recurs examineaza cauza in limitele cazurilor de casare prevazute in art. 385⁹.

Asadar, recurentul are obligatia de a arata prin cererea de recurs cazurile de casare pe care isi intemeiaza aceasta cerere, fara insa ca aceasta obligatie sa conduca la nulitatea recursului.

Cand recursul se constitue intr-o cale de atac ordinara unica nu este limitat la cele 21 de cazuri prevazute de art. 385⁹, instanta avand obligatia sa examineze din oficiu intreaga cauza sub toate aspectele.

Hotararile care pot fi atacate cu recurs ( recurate ) art. 385¹

Reglementarea actuala a recursului prevede ca acesta se indreapta impotriva:

a) sentintele pronuntate de judecatorii in cazurile prevazute de lege;

de exemplu, sentintele de dezinvestire cu exceptia cele de declinare de competenta.

b) sentintele pronuntate de tribunalele militare, in cazul infractiunilor contra ordinii si disciplinei militare sanctionate de lege cu inchisoare de cel mult 2 ani;

c) sentintele pronuntate de curtile de apel si Curtea militara de apel;

d) sentintele pronuntate de sectia penala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie cand au judecat in prima instanta;

d¹) sentintele privind infractiunile pentru care punerea in miscare a actiunii penale se face la plangerea prealabila a persoanei vatamate;

e) deciziile pronuntate ca instante de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curti de apel si curtea militara de apel;

f)  sentintele pronuntate in materia executarii hotararilor penale, afara de cazul cand legea prevede altfel, precum si cele priviind reabilitarea.

Incheierile pronuntate de prima instanta in cauzele in care impotriva sentintelor se poate declara recurs pot fi si ele recurate insa numai odata cu sentinta atacata.

Fac exceptie incheierile pronuntate de prima instanta care pot fi atacate separat cu recurs.

Din aceasta categorie fac parte:

- incheierea prin care judecatorul in timpul urmarii penale dispune luarea, revocarea, inlocuirea, incetarea de drept sau prelungirea duratei masurii preventive, precum incheierea de respingere de propunerii de arestare preventiva (art. 140³ alin. 1);

- incheierea data in prima instanta si in apel prin care se dispune luarea, revocarea, inlocuirea, incetarea de drept sau prelungirea duratei masurii preventive, precum si incheierea prin care se dispune mentinerea arestarii preventive;

Incheierea prin care judecatorul in cursul urmaririi penale sau intanta, in cursul judecatii, repinge cererea de revocare, inlocuire sau incetare de drept a masurii preventive nu este supusa recursului (art. 140³ si art. 141 alineate finale) .

- incheierea prin care instanta a solutionat cererea de eliberare provizorie sub control judiciar sau pe cautiune a invinuitului sau inculpatului (art. 160⁹ alin. 1);

- incheierea data de prima instanta in legatura cu plangerea facuta impotriva modului in care s-au dispus ori s-au aplicat masurile asiguratorii, in conditiile art. 168 alin. (2) si art. 169 alin. (1);

- incheierea instantei de judecata prin care s-a confirmat masura de siguranta a internarii medicale (art. 162 alin. 1);

- incheierea instantei de judecata prin care s-a dispus suspendarea judecatii cauzei, in conditiile art. 303 alin. (3) si art. 303¹ alin. (1).

Incheierile prin care s-a admis ori s-a respins abtinerea, recuzarea nu pot fi atacate cu recurs nici odata cu fondul si nici separat.

Deasemenea nu pot fi atacate cu recurs incheierile prin care s-a refacut un inscris pierdut sau un dosar pierdut in conditiile art. 509.

Nu pot fi atacate cu recurs sentintele in privinta carora persoanele prevazute in art. 362 nu au folosit calea apelului ori cand apelul a fost retras, daca legea prevede aceasta cale de atac. Persoanele prevazute in art. 362 pot declara recurs impotriva deciziei pronuntate de apel, chiar daca nu au folosit apelul, daca prin decizia pronuntata in apel a fost modificata solutia din sentinta si numai cu privire la aceasta modificare.

Declararea recursului ( art.385⁴)

Declaratia de recurs se depune la instanta a carei hotarare se ataca. Declaratia de recurs facuta de persoana aflata in starea de detinere poate depune declaratia de recurs la administratia locului de detinere.

Exista posibilitatea ca sa se declare oral de catre persoana abilitata de lege sa faca recurs. Declaratia orala de recurs se consemneaza intr-un proces verbal, fapt ce il exonereaza pe recurent sa mai intocmeasca o declaratie scrisa.

Cererea de recurs inregistrata sau atestata in conditiile legii, se inainteaza de indata instantei competente.

Titularii recursului (art. 362)

Titularii recursului sunt identici cu cei ai apelului (art.362):

A.    procurorul, in ceea ce priveste latura penala si latura civila a cauzei;

Recursul procurorului in ce priveste latura civila este inadmisibil in lipsa recursului formulat de partea civila cu exceptia cazurilor in care actiunea civila se exercita din oficiu.

B.    inculpatul, in ceea ce priveste latura penala si latura civila a cauzei;

C.    partea vatamata numai in ceea ce priveste latura penala a cauzei;

D.    partea civila, partea responsabila civilmente, in ceea ce priveste latura penala si civila a cauzei;

E. martorul, expertul, interpretul, avocatul, numai cu privire la cheltuielile judiciare precum si orice persoana care a fost vatamata printr-o masura sau printr-un act al instantei.

Termenul de declarare a recursului (art. 385³)

Termenul de declarare a recursului este de 10 zile daca legea nu dispune altfel.

Astfel, pentru procuror termenul curge de la pronuntare. Daca procurorul nu a

participat la dezbateri, termenul curge de la data inregistrarii la Parchet a adresei de trimitere a dosarului. Dupa redactarea hotararii judecatoresti, instanta trimite de indata dosarul la Parchet urmand sa fie restituit instantei, dupa expirarea termenului de recurs.

Pentru partile prezente la dezbateri sau la pronuntare, termenul curge de la pronuntare.

In celelalte cazuri precum si in cazul inculpatilor arestati, minori, militari in termen, rezervisti, concentrati in unitatile militare, termenul de recurs, de 10 zile, curge de la comunicare.

La cererea partii interesate instanta poate dispune repunerea in termenul de declarare a recursului sau constata declarat peste termen recursul respectiv. In ambele situatii ( repunerea in termen si recursul peste termen ), partea trebuie sa faca dovada imposibilitatii obiective a exercitarii caii de atac a recursului, in ternenul prevazut de lege.

Efectele recursului

1. Efectul suspensiv de executare (art. 385⁵)

Recursul suspenda executarea hotararii atacate atat cu privire la latura penala a cauzei cat si cu privire la latura civila a cauzei.

Declararea recursului suspenda numai dispozitiile priviind persoana care l-a declarat si calitatea sa procesuala.

Efectul suspensiv de executare al declaratiei de recurs este o consecinta a prezumtiei de nevinovatie intrucat atata timp cat nu exista o hotarare definitiva aceasta prezumtie opereaza si nu este justificata executarea vreunei dispozitii dintr-o hotarare cata vreme aceasta nu este definitiva.

In cazul repunerii in termenul de recurs sau al recursului peste termen, legea prevede ca instanta poate dispune suspendarea hotararii recurate.

Efectul suspensiv de executare nu isi produce efectele in cazurile in care legea dispune ca declararea acestei cai de atac nu dispune suspendarea hotararii atacate. De exemplu daca prin sentinta in prima instanta sau prin decizia instantei de recurs s-a dispus achitarea sau incetarea procesului penal ori condamnarea in conditiile art. 350 alin. (3) lit. a) - d) si alin. (6), inculpatul arestat preventiv este pus de indata in libertate, chiar daca procurorul a declarat recurs, acesta neavand efect suspensiv de executare.

Nu suspenda executarea recursul declarat impotriva unei incheieri prin care s-a luat masura arestarii preventive (art. 141), s-a prelungit durata acesteia (art. 559 alin. 9), s-a confirmat masura internarii medicale (art. 162 alin. 6), a fost rezolvata o plangere impotriva masurii asiguratorii (art. 168 alin. 2) sau a fost suspendata judecata (art. 303 alin. 3).

Hotararile prin care s-au dispus masurile educative sunt deasemenea executorii chiar daca inculpatii minori au declarat recurs.

2. Efectul devolutiv (art. 385⁶)

Prin efect devolutiv al unei cai de atac ordinare se intelege transmiterea cauzei spre o noua judecata, de la instanta a carei hotarare a fost atacata la instanta careia ii revine atributia, potrivit legii sa judece si sa solutioneze acea cale de atac .

Efectul devolutiv nu promoveaza, la instanta careia i se transmite cauza prin declararea caii de atac, o reeditare a judecatii care a avut loc, ci o noua judecata cu caracter autonom, care are ca obiect reexaminarea acelor dispozitii din hotarare care au fost gresit sau nelegal solutionate

Instanta judeca recursul numai cu privire la persoana care l-a declarat, numai cu privire la persona la care se refera declaratia de recurs si numai in raport cu calitatea pe care o are recurentul in proces.

Instanta de control judiciar examineaza cauza prin prisma cazurilor de casare prevazute in art.385⁹.

In exercitarea controlului judiciar este obligatorie respectarea principiului 'non reformatio in pejus' ( neagravarea situatiei in propria cale de atac ), art. 385⁸.

In recursul declarat de procuror in favoarea unei parti, instanta de recurs nu poate agrava situatia acestuia.

Pentru recurs, exista o limitare in ceea ce priveste exfectul devolutiv, limitare care nu se intalneste in calea de atac a apelului, si aceasta se refera la motivele pentru care se exercita calea de atac.

3. Efectul extensiv al recursului (art. 385⁷)

Daca efectul devolutiv limiteaza examinarea cauzei numai cu privire la persoana care a declarat recurs si la persoana la care se refera recursul, efectul extensiv obliga instanta de recurs sa examineze cauza, prin extindere, si cu privire la partile care nu au declarat recurs, fara sa le poate crea acestor parti o situatie mai grea.

Extinderea are loc fata de persoanele din aceeasi cauza, adica recursul unui inculpat permite instantei de recurs sa examineze cauza si asupra celuilalt inculpat care nu a declarat recurs.

Extinderea nu poate avea loc fata de o parte cu interese constrare, de exemplu de la inculpat la partea civila.

Extinderea poate opera numai daca exista un recurs declarat in termen si admisibil.

Procurorul chiar dupa expirarea termenului de recurs poate cere extinderea recursului declarat de el in termen si fata de alte persoane decat acelea la care s-a referit, fara a se putea crea acestora o situatie mai grea.

Cazurile in care hotararile recurate sunt supuse casarii (art. 385⁹, art. 385⁶)

Art. 385⁹ prevede 'cazurile in care se poate face recurs', desi in alte dispozitii privitoare la recurs se foloseste expresia 'motivele de casare', 'motivele de recurs' sau 'temeiurile invocate'.

Cazurile de casare sunt erori de procedura si de judecata prevazute in art. 385⁹, au un caracter general in sensul ca se aplica in toate cazurile penale.

Legea foloseste denumirea 'motive de recurs' atunci cand se refera la acele incalcari ale legii intr-o cauza concreta, de natura a se incadra intr-unul din cazurile de casare.

Motivele de recurs se formuleaza de catre partile din proces care au declarat recurs.

Cazurile de casare in reglementarea actuala numai sunt impartite in cazuri de casare de forma si cazuri de fond cum erau prevazute in Codul de procedura penala din 1936.

Prin Legea nr. 141/1996 s-a mai adaugat cazul de casare prevazut de punctul 17¹ al art. 385⁹ si au fost reformulate trei cazuri de casare prin care s-a existins controlul instantei de recurs.

Prin Legea nr. 356/2006 s-au adus noi modificari cazurilor de casare prevazute la pct. 12 si 18 ale art. 385⁹ si a fost abrogat cazul de casare prevazut de pct. 17¹.

Cazurile de casare prevazute in art. 385⁹ pot fi impartite in: cazuri de casare care se refera la incalcarea normelor de procedura, incalcarea normelor legii penale si a celei civile si cazuri care constituie o grava eroare de fapt in solutionarea cauzei.

In raport cu cele expuse distingem intre:

a) cazuri de casare rezultand din nulitati absolute (art. 385⁹ pct. 1 - 7, 10 si 11).

a) nu au fost repectate dispozitiile privind competenta dupa materie si dupa calitatea persoanei ( atrage nulitatea absoluta a hotararii );

b) instanta nu a fost legal sesizata;

c) instanta nu a fost compusa potrivit legii ori s-au incalcat prevederile art. 292 alin. (2) sau existat un caz de incompatibilitate;

d) sedinta de judecata nu a fost publica, afara de cazurile cand legea prevede altfel;

e) judecata a avut loc fara participarea procurorului sau a inculpatului, cand aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f)  urmarirea penala sau judecata a avut loc in lipsa aparatorului, cand prezenta acestuia era obligatorie;

g) cand judecata inculpatului minor s-a efectuat fara intocmirea referatului de evaluare in cauzele cu infractori minori;

10. instanta nu s-a pronuntat asupra unei fapte retinute in sarcina inculpatului prin actul de sesizare.

11. instanta a admis o cale de atac neprevazuta de lege sau introdusa tardiv

b) cazuri de casare rezultand din nulitati relative (art. 385⁹ pct. 8, 9, 10 si 21)

h) cand nu a fost efectuata expertiza psihiatrica a inculpatului, in cazurile si conditiile prevazute de art. 117 alin. (1) si (2);

i)  hotararea nu cuprinde motivele pe care se intemeiaza solutia ori motivarea solutiei contrazice dispozitivul hotararii sau aceasta nu se intelege;

j)  instanta nu s-a pronuntat cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esentiale pentru parti, de natura sa garanteze drepturile lor si sa influenteze solutia procesului;

21. cand judecata in prima instanta sau in apel a avut loc fara citarea legala a unei parti sau care, legal citata, a fost in imposibilitate de a se prezenta sau de a instiinta despre aceasta imposibilitate.

Cazuri de incalcare a legii materiale penale si civile (art. 385⁹ pct. 12 - 17, 19, 20)

12. cand instanta a pronuntat o hotarare de condamnare pentru o alta fapta decat cea pentru care condamnatul a fost trimis in judecata, cu exceptia cazurilor prevazute in art. 334, art.337;

13. cand inculpatul a fost condamnat pentru o fapta care nu este prevazuta de legea penala;

Cazurile de casare care se refera la incalcarea legii materiale se impart in cele care se refera la o solutie inversa, contrara legii, si apoi cele care se refera la o aplicare gresita a legii.

Cazurile de casare care se refera la o solutie contrara legii fata de solutia legala sunt cele prevazute de art. 385⁹ pct. 13, 15 si 16:

13. cand inculpatul a fost condamnat pentru o fapta care nu este prevazuta de legea penala;

15. cand persoana condamnata a fost inainte judecata in mod definitiv pentru aceeasi fapta sau daca exista o cauza de inlaturare a raspunderii penale, pedeapsa a fost gratiata ori a intervenit decesul inculpatului;

16. cand, in mod gresit, inculpatul a fost achitat pentru motivul ca fapta savarsita de el nu este prevazuta de legea penala sau cand, in mod gresit, s-a dispus incetarea procesului penal pentru motivul ca exista autoritate de lucru judecat sau o cauza de inlaturare a raspunderii penale ori ca a intervenit decesul inculpatului sau pedeapsa a fost gratiata;

Cazurile de casare care se refera la o aplicare gresita a legii penale sunt cele prevazute de art. 385⁹ pct. 14 si 17:

14. cand s-au aplicat pedepse gresit individualizate in raport cu criteriile prevazute de art.72 C.pen. sau in alte limite decat cele prevazute de lege;

17. cand faptei savarsite i s-a dat o gresita incadrare juridica;

Cazuri speciale de casare (art. 385⁹ pct. 19 si 20)

19. cand judecatorii de fond au comis un exces de putere, in sensul ca au trecut in domeniul altei puteri constituite in stat;

20. cand a intervenit o lege penala nefavorabila condamnatului.

Cazuri de verificare a situatiei de fapt retinuta de instanta de fond (art. 385⁹ pct. 18)

18. cand s-a comis o eroare grava de fapt, avand drept consecinta pronuntarea unei hotarari gresite de achitare sau de condamnare.

Toate aceste cazuri pot fi invocate atat cu privire la solutionarea laturii penale

cat si a laturii civile.

Cazurile prevazute in alin.1 al art.385⁹, pct.1-7, 10, 13, 14, 19 si 20 se iau in considerare, intotdeauna, din oficiu iar cele prevazute la pct.11, 12, 15, 17 si 18 se iau in considerare numai daca au influentat asupra hotararii in defavoarea inculpatului.

Ori de cate ori instanta, din oficiu, ia in considerare motivele mentionate este obligata sa le puna in discutia partilor.

Motivarea recursului

Conform art.385¹⁰, recursul trebuie sa fie motivat.

Motivele de recurs se formuleaza in scris, prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat care trebuie depus la instanta de recurs, cu cel putin 5 zile inaintea primului termen de judecata.

In cazul in care nu sunt respectate aceste dispozitii, instanta va lua in considerare numai cazurile de casare prevazute in art. 385⁹ alin. 3 adica acele cazuri care se iau in considerare din oficiu.

Dispozitiile referitoare la motivarea recursului nu se aplica in cazul prevazut in art. 385⁶ alin. (3) cand recursul poate fi motivat si oral in ziua judecatii.

Judecarea recursului (art. 385¹⁴)

Spre deosebire de apel, recursul este o cale de atac exclusiv de drept ceea ce inseamna ca instanta de recurs nu poate controla fondul cauzei, cu exceptia hotararilor care, potrivit legii, nu sunt atacabile cu apel.

Prin urmare, judecarea recursului se face numai cu privire la chestiunile de drept adica recursul va viza in direct hotararea atacata iar nu procesul sub toate aspectele sale.

Potrivit art.385¹⁴, instanta, judecand recursul, verifica hotararea atacata, pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul cauzei si a oricaror inscrisuri noi prezentate la instanta de recurs.

Instanta de recurs este obligata sa se pronunte asupra tuturor motivelor invocate fie de procuror, fie de inculpat.

Potrivit art.385¹¹, judecarea recursului se face cu citarea partilor.

Cand inculpatul este arestat, judecata nu poate avea loc decat in prezenta acestuia.

In recurs, partea care a declarat recursul va fi numita recurent iar partea la care se refera recursul declarat se numeste intimat.

Ca si in apel, in structura judecatii in recurs intalnim urmatoarele etape:

masuri premergatoare;

sedinta de judecata;

deliberarea si

pronuntarea hotararii.

Raportul scris (art. 385¹²)

Presedintele instantei de recurs, primind dosarul, va fixa un termen pentru judecarea recursului si poate delega, totodata, pe unul din membrii completului de judecata sa faca un raport scris asupra recursului.

La Inalta Curte de Casatie si Justitie, raportul poate fi intocmit de un judecator sau de un magistrat asistent.

Raportul va cuprinde urmatoarele date:

A.    obiectul procesului;

solutiile pronuntate de instante;

faptele retinute de ultima instanta;

observatii asupra conditiilor de admisibilitate a recursului;

expunerea, pe scurt, a motivelor de recurs, fara a se arata si opinia raportorului;

semnalarea cazurilor de casare din oficiu, aratate in art.385⁹ alin.3.

Magistratul raportor va trebui sa faca parte, in mod obligatoriu, din compunerea completului de judecata.

Raportul mai trebuie sa contina observatii cu referiri, daca este cazul, la jurisprudenta interna, precum si la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor omului fara a se arata opinia raportorului.

In raport se va semnala din oficiu si cazurile de casare aratate in art.385⁹ alin. (2)

Dezbaterea recursului

Potrivit art.385¹³ alin.3, dupa citirea raportului, cand s-a dispus intocmirea acestuia, presedintele completului da cuvantul raportorului, apoi recurentului, intimatului si, in final, procurorului. Daca printre recursurile declarate se afla si recursul procurorului, primul cuvant il are acesta.

Lipsa raportului sau necitirea lui se sanctioneaza cu nulitatea relativa.

Ca si la judecata in fond, ultimul cuvant il are inculpatul.

Deliberarea si luarea hotararii are loc ca si in apel.

Solutionarea recursului

Potrivit art.385¹⁵, instanta, judecand recursul, pronunta una din urmatoarele solutii:

A.    respinge recursul mentinand hotararea atacata:

a) daca recursul este tardiv sau inadmisibil;

b) daca recursul este nefondat.

admite recursul casand hotararea atacata si:

a) mentine hotararea primei instante cand apelul a fost gresit admis;

b) achita pe inculpat sau dispune incetarea procesului penal in cazurile prevazute in art.11;

c) dispune rejudecarea de catre instanta a carei hotarare a fost casata pentru vreunul din cazurile prevazute in art. 385⁹ alin. (1) pct. 3 - 5, pct. 6 teza a doua, pct. 7 -10 si pct 21, si rejudecarea de catre instanta competenta in cazul prevazut in art. 385⁹ alin. (1) pct. 1

Cand recursul priveste atat hotararea primei instante cat si hotararea instantei de apel, in caz de admitere si dispunerea rejudecarii de catre instanta a carei hotarare a fost casata, cauza se trimite la prima instanta, daca ambele hotarari au fost casate si la instanta de apel daca a fost casata numai hotararea acesteia.

In cazul in care admite recursul declarat impotriva deciziei pronuntate in apel, instanta de recurs desfiinteaza si hotararea primei instante, daca se constata aceleasi incalcari de lege ca in decizia recurata.

Inalta Curte de Casatie si Justitie, daca admite recursul cand este necesara administrarea de probe, dispune rejudecarea de catre instanta a carei hotarare a fost casata.

d) dispune rejudecarea de catre instanta de recurs, cazurile prevazute in art. 385⁹ alin. (1) pct. 11 - 20, precum si in cazut prevazut in art. 385⁶ alin. (3).

Cand instanta de recurs caseaza hotararea si retine cauza spre rejudecare potrivt art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d), se pronunta prin decizie si asupra probelor ce urmeaza a fi administrate, fixand termen pentru rejudecare.

La termenul fixat pentru rejudecare, instanta este obligata sa procedeze la ascultarea inculpatului prezent, atunci cand acesta nu a fost ascultat la instantele de fond si apel precum si atunci cand aceste instante nu au pronuntat impotriva inculpatului o hotarare de condamnare.

In caz de admitere al recursului, hotararea atacata se caseaza in intregime dar in limitele prevazute in art. 385⁶ si 385⁷.

Decizia instantei de recurs trebuie sa cuprinda in partea introductiva mentiunile prevazute in art. 355 iar in expunere temeiurile de fapt si cele de drept care au condus la respingerea sau admiterea recursului ori la adoptarea solutiilor prevazute in art. 385¹⁵ pct. 2.

Dispozitivul trebuie sa cuprinda solutia data de instanta de recurs, data pronuntarii deciziei si mentiunea ca pronuntarea s-a facut in sedinta publica.

Daca instanta retine cauza spre rejudecare, in decizie se mentioneaza probele ce urmeaza a fi administrate.

Partea din hotarare care nu a fost casata ramane definitiva si devine executorie la data pronuntarii hotararii instantei de recurs.

instanta de rejudecare trebuie sa se conformeze hotararii instantei de recurs si se pronunta in limitele in care hotararea a fost casata.

Caile extraordinare de atac

1.Notiuni generale

Activitatea de infaptuire a justitiei impune, printre altele, si nevoia stabilitatii hotararilor pronuntate si ramase definitive, hotarari care intra in autoritatea lucrului judecat.

Odata ce hotararea judecatoreasca a ramas definitiva, creste increderea opiniei publice in actul de justitie iar executarea dispozitiilor cuprinse in hotararile judecatoresti pot fi puse in executare in mod operativ.

Autoritatea de lucru judecat este exprimata si prin principiul non bis in idem, principiu care nu permite declansarea unei proceduri judiciare cu privire la aceeasi fapta si la aceeasi persoana daca s-a pronuntat o hotarare definitiva.

Cu toate acestea, practica a demonstrat ca exista anumite situatii in care unele din cauzele solutionate, sa cuprinda erori grave de fapt ori de drept. Daca aceste erori grave de fapt ori de drept nu mai pot fi remediate prin intermediul cailor ordinare de atac, prin care sa se dispuna restabilirea legalitatii aflarii adevarului si a indreptarii hotararilor gresit pronuntate.

In consecinta, caile extraordinare de atac reprezinta remedii procesuale, mijloace legale prin intermediul carora se procedeaza, in anumite cazuri expres si limitativ prevazute, la repararea erorilor pe care le contin hotararile judecatoresti penale definitive.

Spre deosebire de caile de atac ordinare, care se exercita numai impotriva hotararilor penale nedefinitive, caile de atac extraordinare se exercita numai impotriva hotararilor care au ramas definitive.

Codul de procedura penala din anul 1936 cat si Codul din 1864 reglementa drept cai de atac extraordinare doar recursul extraordinar si revizuirea.

Recursul extraordinar era reglementat sub doua forme: recursul in interesul legii si recursul ministrului justitiei.

Dupa 1949, recursul extraordinar s-a transformat intr-o cale de atac eficienta mai intai sub denumirea de 'cerere de indreptare', apoi sub cea de 'recurs in supraveghere'.

Codul de procedura penala din 1968 a mentinut cele trei cai de atac extraordinare, intr-o alta reglementare si cu denumirile de contestatie in anulare, revizuire si recurs extraordinar.

Prin Legea nr. 145/1993 de modificare si completa a Codului de procedura penala s-au adus schimbari si in reglementarea cailor de atac extraordinare, mai ales in privinta recursului extraordinar, care sub denumirea de recurs in anulare a prevazut anumite cazuri in care poate fi exercitat.

A fost reinstituit recursul in interesul legii in vederea interpretarii si aplicarii unitare a legilor de procedura penala.

Prin Legea 576/2004 pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala a fost desfintata calea de atac extraordinara a recursului in anulare prin abrogarea dispozitiilor art. 409 - 414¹.

Prin Legea nr. 45/1993 in Codul de procedura penala a fost introdus un nou capitol intitulat 'Caile extraordinare de atac' respectiv contestatia in anulare, revizuirea si recursul in interesul legii.

Contestatia in anulare

1. Notiune

Contestatia in anulare reprezinta o cale de atac extraordinara si a fost introdusa in legislatia procesual penala prin Codul de procedura penala de la 1936, care prevedea trei cazuri in care putea fi exercitata, toate referindu-se la error in procedendo, caracteristic contestatiei contra unei hotarari lovite de nulitate.

Reglementarea actuala a mai prevazut un caz de contestatie in anulare pentru error in judicando, caracteristic unei cai de atac de retractare, de natura a schimba solutia din hotararea atacata si nou caz de error in procedendo.

Astfel, contestatia in anulare a luat locul contestatiei contra hotararii, devenind, astfel, o cale de atac distincta de contestatia la executare.

Contestatia in anulare are o natura juridica mixta, fiind atat o cale de anulare cat si de retractare.

Caracterul de anulare deriva din imprejurarea ca prin exercitarea ei se urmareste desfiintarea unei hotarari definitive, ca urmare a indeplinirii unor acte procedurale cu incalcarea legii.

Caracterul de retractare rezulta din faptul ca aceasta se adreseaza intotdeauna instantei care a pronuntat hotararea definitiva atacata, provocand un autocontrol judecatoresc.

S-a exprimat opinia ca actiunea pe calea contestatiei in anulare se intemeiaza atat pe nulitati care acte de procedura ( art.386 alin.1, lit.: a, b, d ) cit si pe nulitati care privesc erori de judecata ( art.386 alin.1, lit. c ).

2. Cazurile de contestatie in anulare

Cand procedura de citare a partii pentru termenul la care s-a judecat cauza de catre instanta de recurs nu a fost indeplinita conform legii (art. 386 lit. a).

Pentru indeplinirea acestui caz de contestatie in anulare se cer intrunite urmatoarele conditii:

pentru termenul la care s-a judecat cauza de catre instanta de recurs, procedura de citare fata de acesta parte nu a fost indeplinat potrivit legii;

partea care invoca incalcarea dispozitiilor referitoare la citare, sa nu fi participat la judecarea cauzei de catre instanta de recurs.

Cand partea dovedeste ca la termenul la care s-a judecat cauza de catre instanta de recurs, a fost in imposibilitate de a se prezenta si de a incunostiinta despre aceasta impiedicare (art. 386 lit. b)

Pentru acest caz se cer a fi indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:

F. partea sa fi fost in imposibilitate de a se prezenta la termenul la care s-a judecat cauza in recurs;

G.    partea sa fi fost in imposibilitate de a incunostiinta instanta despre aceasta impiedicare.

Imposibilitatea de prezentare cat si cea de incunostiintare a instantei trebuie sa fie cazate de un caz fortuit sau de o cauza de forti majora.

Cand instanta de recurs nu s-a pronuntat asupra unei cauze de incetare a procesului penal dintre cele prevazute la art.10 lit. f) - i¹⁾, cu privire la care existau probe la dosar (art.386 alin.1, lit.c).

Cand impotriva unei persoane s-au pronuntat doua hotarari definitive de condamnare (art.386 alin.1, lit.d).

Cand, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de catre instanta de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385¹⁴ alin. 1 ori art. 385¹⁶ alin. 1.

Prin Legea nr. 356/2006 s-a prevazut obligatia instantei de recurs ca, inainte de solutionarea recursului sa procedeze la ascultarea inculpatului prezent atunci cand acesta nu a fost ascultat la instantele de fond si de apel, s-au atunci cand aceste instante nu au pronuntat impotriva inculpatului o hotarare de condamnare.

Instanta de recurs are obligatia de a-l asculta pe inculpat si cu ocazia rejudecarii, daca inculpatul nu a fost ascultat anterior la judecarea recursului.

3. Hotararile penale susceptibile de contestatie in anulare

Contestatia in anulare poate fi exercitata numai impotriva unei hotarari penale definitive.

Pentru cazurile de la art. 386 lit. a), b), c) si e) poate fi atacata cu contestatie in anulare numai hotararea penala pronuntata de instanta de recurs.

Pentru cazul contestatiei in anulare prevazut in art. 386 lit. d), se poate exercita contestatia in anulare impotriva ultimei hotarari penale ramase definitive care potrivit art. 416 - 417, poate fi o sentinta a primei instante, o decizie a instantei de apel sau o decizie a instantei de recurs.

4. Titularii contestatiei in anulare

Potrivit art. 387 alin. 1, contestatia in anulare poate fi introdusa de oricare dintre parti iar pentru cazurile prevazute in art. 386 lit. c) si d), si de catre procuror.

In cererea de contestatie in anulare pentru motivele prevazute in art. 386 lit. a) - c) si e) trebuie sa se arate toate cazurile de contestatie pe care le poate invoca contestatorul si toate motivele aduse in sprijinul acestora .

Pentru primele doua cazuri, procurorul nu poate face contestatie in anulare intrucat, nefiind citat in cauza, nu se comite nici o incalcare cu privire la procedura de citare.

5. Termenul de introducere a contestatiei in anulare

Potrivit art .388, pentru cazurile de contestatie in anulare prevazute in art. 386 lit. a) - c) si e), cererea poate fi introdusa de catre persoana impotriva careia se face executarea, cel mai tarziu in 10 zile de la inceperea executarii, iar de catre celelalte parti, in termen de 30 de zile de la data pronuntarii hotararii a carei anulare se cere.

Desi legea nu face nicio referire pentru termenul in care procurorul poate formula o contestatie in anulare consideram ca termenul este tot de 30 de zile de la data pronuntarii deciziei instantei de recurs.

Pentru cazul de contestatie in anulare prevazut in art. 386 lit. d) cererea poate fi introdusa oricand, deoarece la orice data este justificata desfiintarea ultimei hotarari ramasa definitiva.

6. Instanta competenta

Potrivit art. 389, instanta competenta sa rezolve contestatia in anulare pentru cazurile prevazute in art. 386 lit. a) - c) si e), este instanta de recurs care a pronuntat hotararea a carei anulare se cere, iar pentru cazul prevazut la lit. d), instanta la care a ramas definitiva ultima hotarare.

Suspendarea executarii

Potrivit art. 390, dupa introducerea contestatiei in anulare si pana la solutionarea acesteia, instanta competenta poate sa dispuna suspendarea executarii hotararii a carei anulare se cere.

Participarea procurorului nu este obligatorie. Solutionarea cererii de suspendare a executarii hotararii are loc in camera de consiliu, fara citarea partilor.

Suspendarea executarii hotararii se dispune prin incheiere motivata si dureaza pana la solutionarea contestatiei.

Admiterea in principiu

Potrivit art. 391, in situatia in care contestatia in anulare se intemeiaza pe unul din cazurile prevazute in art. 386 alin.1, lit. a) - c) si e), instanta va examina contestatia in camera de consiliu, fara citarea partilor.

Sedinta de judecata in care are loc admiterea in principiu nu este publica, partile nu sunt citate, lipsesc dezbaterile iar instanta se limiteaza doar la examinarea actelor si probelor din dosar.

Dupa examinarea cererii de admitere in principiu, instanta poate da una din solutiile de admitere sau respingere a cererii.

Daca instanta constata ca cererea este facuta in termenul prevazut de lege, ca motivul pe care se intemeiaza este din cele prevazute in art. 386 alin.1, lit. a) - c), si ca in sprijinul contestasiei exista dovezi aflate la dosar, instanta va admite in principiu contestatia si va dispune citarea partilor, prin incheiere.

Daca instanta constata ca nu au fost indeplinite conditiile legii, respinge contestatia in anulare, printr-o decizie definitiva.

In cazurile prevazute de art. 386 alin.1, lit. d), nu are loc o examinare prealabila, deci o admitere in principiu, ci se trece direct la judecata contestatiei.

Judecarea contestatiei

Instanta, judecand contestatia, asculta partile si pe procuror si, daca o gaseste intemeiata, admite contestatia si desfiinteaza hotararea a carei anulare se cere, prin decizie.

Dupa desfiintarea hotararii a carei anulare se cere prin contestatie, instanta procedeaza fie de indata, fie acordand un termen, dupa caz, pentru rejudecarea recursului sau va proceda la rejudecarea cauzei dupa casare.

Rejudecarea are loc conform cu regulile aplicabile in materia recursului.

Sentinta data in contestatie este supusa apelului, iar decizia data in apel este supusa recursului.

Revizuirea

Notiune

Este posibil ca, uneori, organele competente sa retina o situatie de fapt eronata, urmare a materialului probatoriu administrat dar care, in realitate, poate fi rezultatul unui concurs de circumstante inselatoare, aparent veridice ori a unor marturii mincinoase sau a substituirii probelor ori a ascunderii lor.

In acest mod, instantele pronunta hotarari nelegale si netemeinice in ceea ce priveste aflarea adevarului, in existenta vinovatiei sau inexistenta acesteia, a stabilirii faptuitorului in vederea tragerii la raspundere penala.

Ca atare, prin intermediul revizuirii, legiuitorul a avut in vedere indreptarea unor erori judiciare legate de fondul cauzei.

Nu vor putea fi revizuite incheierile date pe parcursul judecatii, sentintele de dezinvestire, hotararea prin care instanta se pronunta asupra cererii de recuzare, hotararea definitiva prin care se solutioneaza cererea de intrerupere a executarii pedepsei.

Revizuirea are o natura juridica tipica, deosebindu-se de contestatia in anulare.

In timp ce contestatia in anulare are in vedere numai motive vizand greseli de procedura, revizuirea se sprijina pe greseli de fond in solutionarea cauzei.

Cazurile de revizuire

Potrivit art.394, revizuirea poate fi ceruta cand:

a) s-au descoperit fapte sau imprejurari ce nu au fost cunoscute de instanta la solutionarea cauzei;

b) un martor, expert, interpret a savarsit infractiunea de marturie mincinoasa, in cauza a carei revizuire se cere;

c) un inscris care a servit ca temei al hotararii a carei revizuire se cere, a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecata, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penala a comis o infractiune in legatura cu cauza a carei revizuire se cere;

e) cand doua sau mai multe hotarari judecatoresti definitive nu se pot concilia.

Cazurile de la lit. b), c), si d) constituie motive de revizuire, daca au dus la darea unei hotarari nelegale sau netemeinice.

In cazul prevazut de lit. e), toate hotararile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii.

Persoanele care pot cere revizuirea

Potrivit art. 396, pot cere revizuirea oricare parte din proces, sotul si rudele apropiate ale condamnatului, chiar si dupa moartea acestuia.

Procurorul poate, din oficiu, sa initieze procedura revizuirii.

Cererea de revizuire se adreseaza procurorului de la parchetul care a judecat cauza in prima instanta.

Dupa introducerea cererii de revizuire procurorul asculta, daca este cazul, persoana care solicita revizuirea.

In cazut in care este necesara efectuarea de cercetari pentru a verifica temeinicia cererii de revizuire, procurorul dispune aceasta masura prin ordonanta.

Pentru efectuarea actelor de cercetare procurorul poate delega organul de cercetare penala.

Termenul de efectuare a actelor de cercetare este de 2 luni si curge de la data introducerii cererii de revizuire.

Dupa efectuarea cercetarilor, procurorul inainteaza intregul material impreuna cu conocluziile sale instantei competente.

Termenul de introducere a cererii

Cererea de revizuire poate fi introdusa in mod diferit, dupa cum este in favoarea sau in defavoarea condamnatului.

Potrivit art. 398, cererea in favoarea condamnatului se poate face oricand, chiar si dupa moartea acestuia.

Cererea in defavoarea condamnatului se poate face in termen de 1 an, care curge, pentru cazurile de revizuire prevazute in art. 394 lit. a) - d), de la data cand faptele sau imprejurarile au fost cunoscute de persoana care face cererea. Pentru cazurile de la lit. b), c) si d), daca sunt constatate prin hotarare definitiva, termenul curge de la data cand faptele sau imprejurarile au fost cunoscute de persoana care face cererea.

Revizuirea in defavoarea inculpatului nu se poate face cand a intervenit o cauza care impiedica punerea in miscare a actiunii penale sau continuarea procesului penal.

Competenta sa judece cererea de revizuire este instanta care a judecat cauza in prima instanta.

Ca si in cazul contestatiei in anulare si in cazul revizuirii, instanta, daca din probele stranse in cursul efectuarii cercetarii de procuror rezulta date suficiente, poate admite, in principiu, cererea de revizuire.

Odata cu admiterea in principiu a cererii, instanta poate suspenda motivat, in tot sau in parte, executarea hotararii supuse revizuirii.

In cazul admiterii cererii de revizuire pentru existenta unor hotarari ce nu se por concilia, cauzele in care aceste hotarari au fost pronuntate se reunesc, in vederea rejudecarii.

Judecarea cererii de revizuire se desfasoara potrivit regulilor de procedura privind judecarea in prima instanta.

Revizuirea in cazul hotararilor Curtii Europene a Drepturilor Omului

Prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 207/2000 s-a introdus un caz de reexaminare a hotararii definitive, prin care s-a incalcat un drept prevazut de conventia Europeana a Drepturilor Omului in temeiul unui recurs in anulare.

Intrucat recursul in anulare a fost desfintat prin Legea nr. 576/2004 acest caz de reexaminare a fost prevazut in art. 408¹, fiind modificat prin Legea nr. 356/2006.

Pentru a se promova o cerere de revizuire pe acest temei se cer a fi indeplinite urmatoarele conditii:

- sa existe o hotarare definitiva a Curtii Europene a Drepturilor Omului, care constata incalcarea unui drept prevazut de Conventia Europeana printr-o hotarare definitiva a unei instante judecatoresti din Romania;

- incalcarea dreptului sa produca in continuare consecintele care nu pot fi remediate decat prin revizuirea hotararii pronuntate;

Cererea de revizuire poate fi formulata de persoana al carei drept a fost incalcat, de sotul si rudele apropiate ale condamnatului, chiar si dupa moartea acestuia, precum si de procuror.

Cererea de revizuire se introduce la Inalta Curte de Casatie si Justitie care judeca cererea in complet de 9 judecatori.

Termenul de introducere este de 1 an de la data ramanerii definitive a hotararii Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Instanta poate dispune, din oficiu, la propunerea procurorului sau la cererea partii suspendarea hotararii atacate.

Participarea procurorului este obligatorie; partile se citeaza, iar cel arestat este adus la judecata.

Revizuirea pentru acest caz se judeca direct in fond fara a mai fi necesara examinarea in principiu a cauzei.

Cand instanta constata ca cererea este fondata o admite si:

a) desfiinteaza, in parte, hotararea atacata sub aspectul dreptului incalcat si, rejudecand cauza cu aplicarea dispozitiilor priviind judecata in recurs, inlatura consecintele incalcarii dreptului daca acest lucru este posibil;

b) desfiinteaza hotararea si, cand este necesara administrarea de probe dispune rejudecarea de catre instanta in fata careia s-a produs incalcarea dreptului, aplicandu-se dispoztiile privind judecata in recurs.

Decizia pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie nu este supusa niciunei cai de atac.

Recursul in interesul legii ( art.414² )

Codul de procedura penala din anul 1936, prevedea recursul in interesul legii ca forma a recursului extraordinar pentru uniformizarea, interpretarea si aplicarea unitara a legilor penale si de procedura penala.

Recursul in interesul legii a fost desfiintat in anul 1949 in locul sau fiind introduse cererea de indreptare, transformata apoi in recurs in supraveghere.

Prin Legea nr. 5/1952 pentru organizarea judecatoreasca, plenul Tribunalului Suprem a fost investit cu dreptul de a adopta decizii de indrumare, in vederea 'aplicarii unitare a legilor in activitatea de judecata'.

Aceasta prevedere a fost inscrisa in Constitutia din 1965 si apoi in Legea nr. 58/1968 pentru organizarea judecatoreasca.

Prin Legea nr. 56/1993 a Curtii Supreme de Justitie s-a dat in competenta acesteia de a judeca si solutiona recursurile in interesul legii, iar prin Legea nr. 45/1993 s-a introdus in Codul de procedura penala art. 414² care prevede recursul in interesul legii ca o cale extraordinara de atac, fiind inlaturat dreptul acestei instante de a emite decizii de indrumare.

Recursul in interesul legii se exercita de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, direct sau ministrul justitiei, precum si colegiile de conducere ale curtilor de apel si ale parchetelor de pe langa acestea.

Cererile de recurs in interesul legii se solutioneaza de sectiile unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu participarea a cel putin 3/4 din numarul judecatorilor in functie.

La sedinte participa procurorul general sau un reprezentant al acestuia.

Inalta Curte se pronunta prin decizie cu majoritatea voturilor judecatorilor prezenti.

Deciziile se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I si sunt obligatorii pentru instante.