Puterea doveditoare a marturiei

PUTEREA DOVEDITOARE A MARTURIEI

1. Principiul liberei aprecieri a marturiei de catre instanta de judecata

In sistemul probelor legale, in care forta doveditoare a probelor era prestabilita in mod rigid de lege si in care rolul judecatorului se rezuma la o simpla aplicare mecanica a dispozitiilor legii, fara nici o libertate de apreciere, valoarea marturiei era taxata dupa criteriul calitativ al puterii de convingere a marturiilor: o singura marturie nu era suficienta (testis unus, testis nullus); ea trebuia sa fie confirmata de o a doua marturie, iar daca mai multi martori depuneau in mod diferit, hotarator era numarul martorilor care au depus in acelasi fel, considerandu-se ca 'adevarat' ceea ce au declarat cei mai multi martori[1]. Nici in conditiile de astazi insa, de multe ori, o singura marturie nu este suficienta pentru a forma convingerea judecatorului.

Cu toate acestea puterea doveditoare a marturiei depinde de masura in care ea poate determina intima convingere a judecatorului despre realitatea faptelor relatate de martor[2]. Este indiferent numarul martorilor care confirma o marturie, caci depozitia unui singur martor poate avea o mai mare forta de convingere si deci o mai mare putere doveditoare, decat depozitiile mai multor martori impreuna.

Principiul liberei aprecieri de catre instanta a puterii doveditoare a marturiei este un principiu de baza al probatiunii judiciare, in dreptul nostru care nu cunoaste nici un fel de exceptie. Daca exista cazuri de interzicere a ascultarii unor persoane ca martori din cauza lipsei lor de discernamant, a condamnarii penale sau a unei suspiciuni de lipsa de obiectivitate si daca exista cazuri de scutire a unor persoane de obligatia de a depune marturie din cauza indatoririi lor de a pastra secretele de serviciu sau secretul

profesional ori din consideratia de a nu se expune ele insele, sau de a nu expune persoanele ce le sunt apropiate, la pedepse penale sau la dispretul public[3], apoi nu exista nici un caz in care puterea doveditoare a unei marturii sa fie impusa judecatorilor de lege.

Pentru a determina intima convingere a judecatorului, marturia trebuie sa emane de la un martor de buna credinta si sa fie veridica, sa inspire judecatorului increderea ca reflecta in mod exact realitatea obiectiva. Cercetand diferitele marturii depuse de mai multe ori neconcordante, in corelatie cu celelalte probe existente la dosar in ansamblul lor, instanta de judecata trebuia sa aprecieze cu multa atentie fiecare marturie in parte pentru a-si da seama care din ele, si in ce masura reflecta in mod exact realitatea. In motivarea hotararii instanta trebuie sa arate modul si rezultatul aprecierii sale,elementele care au determinat-o sa se intemeieze pe anumite marturii, sa retina pe unele numai in parte si sa inlature pe altele, pentru ca astfel hotararea pronuntata sa fie convingatoare, iar instantele superioare de control judiciar sa aiba posibilitatea de a-i verifica temeinicia.

Sub acest dublu aspect buna credinta a martorului si verdicitatea marturiei - vom cerceta in cele ce urmeaza problema complexa si dificila a aprecierii marturiei, de care depinde puterea ei doveditoare, dupa care vom arata insemnatatea motivarii de catre instanta de judecata a rezultatului acestei aprecieri in hotararea pronuntata.

2. Buna-credinta a martorului

Exista imprejurari care pot inlatura sau altera buna-credinta a martorilor, ca de exemplu: interesul mai apropiat sau mai indepartat, al unui martor ca procesul sa fie solutionat intr-un anumit fel; relatiile de rudenie sau de amicitie ale unui martor cu una dintre parti; dorinta de razbunare; invidia ori resentimentele unui martor fata de una dintre parti sau de familia acesteia etc.

Instanta de judecata va trebui sa cerceteze cu atentie pozitia martorului atat fata de modul de solutionare al procesului, cat si fata de partile in proces, spre a-si putea da seama daca nu exista cumva asemenea imprejurari care pot da nastere la suspiciuni in ce priveste buna-credinta a martorului. Cunoscand existenta unor asemenea imprejurari, instanta va trebui sa puna la incercare sinceritatea martorului prin mijloace adecvate, care pot varia de la caz la caz, cum ar fi intre altele acela de a pune intrebari martorului asupra unor fapte cunoscute de instanta din alte probe existente la dosar si de care martorul are cunostinta spre a vedea daca acesta le relateaza exact sau in mod voit deformat etc. Lipsa de sinceritatea a martorului poate rezulta si din felul cum el isi face marturia, cum ar fi de exemplu: relatarea unor fapte dintr-un trecut mai indepartat cu o precizie si cu un lux de amanunte care dau de banuit, expunerea unor imprejurari favorabile unei parti si defavorabile celeilalte fara a avea cunostinta personal despre ele si fara a indica sursa de unde le cunoaste pentru ca sa nu poata fi controlate, caracterul tendentios al marturiei, pasiunea suspecta pe care o pune martorul in infatisarea intr-un anumit fel a faptelor de care are cunostinta, imbinarea marturiei cu aprecieri subiective privind comportarea unei parti, incercarea martorului de a pleda cauza unei parti etc.[4]

In toate cazurile in care exista suspiciuni cu privire la sinceritatea unui martor va trebui ca instanta sa inlature marturia in tot sau in parte.

Veridicitatea marturiei

O data ce instanta de judecata si-a format convingerea despre buna-credinta a martorului, ea trebuie sa paseasca mai departe si sa cerceteze daca depozitia acelui martor reflecta in mod exact realitatea obiectiva. In acest scop instanta trebuie sa tina seama de conditiile in care martorul a perceput faptele la care se refera marturia, de masura in care acesta le-a pastrat in memorie si, in fine, de felul in care le relateaza, elementele care variaza de la caz la caz, de la martor la martor si a caror justa apreciere

presupune, pe langa o cercetare foarte atenta, atat cunoasterea psihologiei martorului, cat si experienta[5].

Modul perceptiei depinde cantitativ si calitativ de o serie de conditii, unele obiective, altele subiective[6]. Locul si timpul in car un fapt s-a produs sau savarsit, durata desfasurarii acestuia, pozitia martorului in raport cu locul unde faptul s-a petrecut, in masura in care cele petrecute au putut fi vazute sau auzite sunt conditii obiective. Intensitatea interesului pe care martorul il are fata de anumite locuri sau fapte, gradul sau de atentie, starea organelor de simt ale martorului, starea sa psihologica, varsta, nivelul sau cultural, ocupatia, cunostintele sale de specialitate in legatura cu faptele petrecute etc. sunt conditii subiective.

Instanta de judecata trebuie sa stabileasca cu precizie conditiile obiective si subiective in care martorul a perceput faptele pe care le relateaza pentru a-si putea da seama de masura in care acesta le-a putut percepe si de exactitate a perceptiei sale. Masura in care martorul a pastrat in memorie faptele percepute depinde si ea de conditiile obiective si subiective. Durata timpului care a trecut de la data producerii sau savarsirii faptului la care martorul a asistat pana la data chemarii sale in fata instantei judecatoresti pentru a-l relata este factorul obiectiv care are o influenta hotaratoare in ce priveste, pastrarea faptului perceput in memoria martorului. Cu cat acest interval de timp este mai indelungat, cu atat ceea ce s-a petrecut in trecut se estompeaza, devine nesigur, se sterge treptat din memorie.

Desigur, aceasta depinde si de factorul subiectiv al facultatii de memorizare a martorului dupa cum acesta are o memorie obisnuita sau mai slaba ori mai puternica. Experienta ne arata ca pastrarea in memorie a perceptie privind alte persoane este mai durabila atunci cand a avut loc in legatura cu faptele referitoare la persoana insasi a martorului. Astfel, intamplarile petrecute la casatorie, la sarbatorirea unei aniversari a

martorului etc., se intiparesc mai bine si pentru un timp mai indelungat in memoria acestuia.

De asemenea, o perceptie prin mijlocul unui simt se memorizeaza mai bine cand este insotita si de o perceptie printr-un alt simt caci cele doua perceptii isi servesc una alteia ca suport in memorie. Astfel, perceptia prin simtul auzului a unei intelegeri verbale dintre doua persoane se intipareste mai bine si mai durabil in memoria martorului cand e insotita si de o perceptie prin simtul vederii a faptului ca partile si-au dat mana sau ca au baut ceva ca adalmas in semn de perfectare a intelegerii.Instanta de judecata trebuie sa tina seama asadar de timpul ce s-a scurs de la intamplarea faptului litigios si de conditiile in care martorul care l-a perceput a putut sa-i pastreze in memorie spre a putea aprecia in mod just depozitia acestuia .

Felul cum martorul relateaza faptul perceput si memorizat, prezinta cea mai mare importanta caci zadarnic ar fi perceput faptul litigios, zadarnic l-ar fi pastrat in memorie, daca nu reuseste sa-l relateze in mod fidel. S-a spus ca martorii sunt 'ochii si urechile' justitiei si pe drept cuvant caci fara martori justitia ar fi paralizata. Dar nu-i suficient ca martorii sa existe. Ceea ce ei au perceput prin simtul vederii sau al auzului, ceea ce au pastrat in amintire prin insusirea memoriei trebuie sa stie sa exprime prin vorbe. Ei trebuie sa reuseasca sa impartaseasca in mod exact si corect faptul perceput si memorizat organelor justitiei.

Felul cum martorul relateaza instantei de judecata ceea ce cunoaste despre faptul litigios, depinde de modul cum este audiat, de nivelul sau cultural, de greutatea sau usurinta cu care-si exprima ideile, de starea psihologica in care se afla. Experienta ne arata ca martorii care nu au deprinderea de a relata in instanta ­si acestia sunt marea majoritate sunt de multe ori emotionati si chiar intimidati de solemnitatea justitiei, de prezenta publicului in sala de sedinta si nu reusesc sa relateze tot ce stiu si nici sa relateze in mod exact ceea ce stiu. Experienta ne mai arata de asemenea, ca unii martori sugestionati de intrebarile care li se pun raspund altfel cum le-ar fi relatat daca l-ar fi expus spontan sau ca daca sunt intrerupti, isi pierd firul expunerii si nu mai sunt in stare sa continue. Dupa cum in mod just s-a aratat intreruperea si injonctiunea de a 'veni la subiect' poate duce la denaturari grave desi nevoite in declaratia martorului sau la omitere a unor fapte pe care martorul nu le mai relateaza considerandu-le ca secundare desi poate ele erau esentiale in proces[8].

Ascultarea martorilor este o operatie deosebit de delicata si dificila. De felul cum ea este condusa si indeplinita poate depinde uneori soarta unui proces.

Ducerea la bun sfarsit a acestei operatii in sensul ca martorii sa declare exact si corect tot ceea ce stiu despre faptele in litigiu, cere pe langa experienta si cunoasterea psihologiei martorului multa rabdare si un deosebit tact din partea presedintelui instantei. Aceasta trebuie sa ajute martorul emotionat sau intimidat sa-­si recapete stapanirea de sine, sa lase pe martor sa relateze faptele ce cunoaste cum poate el mai bine[9] - prin expunerea spontana sau prin raspunsuri la intrebari sa formuleze intrebarile puse de parti astfel incat sa nu se sugereze martorului raspunsurile, sa nu intrerupa pe martor decat cand aceasta este necesar si atunci cu prudenta si sa puna el insusi intrebari martorului pentru a verifica obiectivitatea pentru a limpezi eventualele sale contradictii ca si pentru a completa probatoriu in aspectele ramase nelamurite.

Instanta de judecata trebuie sa tina seama si de unele trasaturi speciale ale caracterului unor martori cum sunt: o imaginatie mai bogata, inclinatie spre fabulatie, tendinta de a se afirma, de a-si da importanta etc. care pot deforma depozitia unui martor chiar daca acesta e de buna-credinta.

Aprecierea justa a declaratiei martorului sub multiplele aspecte infatisate buna-credinta, perceptia, memorizarea si relatarea faptelor cuprinse in depozitie este una din

sarcinile cele mai importante dar si cele mai grele ce revin instantelor judecatoresti in special instantelor de fond. De felul cum instantele judecatoresti isi indeplinesc aceasta sarcina depinde de cele mai multe ori stabilirea starii de fapt, care este hotaratoare in solutionarea litigiilor.