Notiunea si izvoarele dreptului civil roman

NOTIUNEA SI IZVOARELE  DREPTULUI CIVIL ROMAN

1.Notiunea de drept in general

Dreptul ar putea fi definit ca ansamblu de norme sau reguli de conduita instituite sau sanctionate de catre stat in cadrul functiei legislative si a caror aplicare si respectare este asigurata prin exercitarea functiilor sale : administrativa si judecatoreasca[1].

2. Definitia dreptului civil

Definitia dreptului civil trebuie sa releve trasaturile sale proprii ca ramura de sine statatoare a dreptului rational privat roman.

Astfel, putem defini dreptul civil ca fiind ramura dreptului unitar roman care reglementeaza raporturile patrimoniale si personal-nepatrimoniale dintre subiectele de drept, persoane fizice sau persoane juridice, pe baza egalitatii lor in drepturi

3. Analiza elementelor esentiale ale definitiei

Din definitia data dreptului civil, putem desprinde si analiza elementele esentiale ale reglementarii sale. Astfel, urmeaza a se retine:

a) ca este format din grupari de norme care reglementeaza aspecte comune sau apropiate unele de altele. Este de retinut ca gruparile de norme juridice civile se numesc institutii juridice. Asa, de exemplu, se poate vorbi de institutia juridica a dreptului de proprietate, a raspunderii civile delictuale sau de institutia contractelor;

b) ca dreptul civil se incadreaza si apartine dreptului unitar al tarii noastre. Asa fiind, putem conchide ca dreptul civil prezinta aceleasi trasaturi esentiale pe care le are dreptul national roman, din care face parte;

c) in ceea ce priveste obiectul reglementarii propriu-zise, este format din doua mari categorii de raporturi juridice : patrimoniale si nepatrimoniale. Raporturile patrimoniale au in vedere drepturile subiective si obligatiile lor corelative, care pot fi exprimate si evaluate in bani. in concret, este vorba de drepturi de creanta si drepturi reale;

d) sub aspectul caracterului obligatiilor lor, normele juridice civile se impart in imperative si dispozitive. Se considera ca ponderea semnificativa in cadrul dreptului civil o au normele dispozitive, in timp ce normele imperative sunt specifice pentru celelalte ramuri ale dreptului;

e) in ceea ce priveste calitatea subiectelor care participa la raporturile juridice civile, specificul dreptului civil consta in faptul ca acestea sunt persoane fizice si juridice. Cat priveste pozitia in cadrul raporturilor juridice civile este de retinut egalitatea lor juridica, neexistand subordonare una alteia.

4.Scurta privire asupra izvoarelor dreptului civil in general

Notiunea de lege are o acceptiune generala. Prin urmare, in sens larg, notiunea de lege are menirea sa acopere toate actele nor­mative a caror respectare este asigurata prin forta coercitiva a statului.

In sens strict, notiunea de lege desemneaza numai actele normative emise de puterea legislativa a tarii: Parlamentul (Senatul si Camera deputatilor). Luand in considerare acest sens, va trebui sa observam ca, la randul lor, legile sunt organice si ordinare.

Atribuim calificativul de lege fundamentala Constitutiei, care detine rolul suprem in ierarhia izvoarelor dreptului in general si, implicit, a dreptului civil. Principalele izvoare de drept civil sunt urmatoarele:

Constitutia - reprezinta legea fundamentala a tarii si sta la baza tuturor celorlalte legi. Dintre institutiile de baza ale dreptului civil care sunt consacrate in Constitutie retinem proprietatea, cu cele doua forme ale sale, publica si privata, si libera initiativa a tuturor participantilor la viata economica. In legatura cu cele doua forme ale dreptului de proprietate retinem si trasaturile lor caracteristice reglementate prin Constitutie. Astfel, proprietatea publica este inalienabila, iar proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal, indiferent de titular[4].

Codul civil - este cel mai important izvor de drept civil, deoarece grupeaza in cuprinsul sau majoritatea normelor acestei ramuri de drept. Codul civil roman dateaza din anul 1864 si a fost pus in aplicare la l decembrie 1865. Este copiat dupa codul francez de la 1804. Realitatile social-economice din tara noastra au impus modificarea, completarea si abrogarea multor dispozitii cuprinse in codul civil.

Legile - se caracterizeaza prin aceea ca, in comparatie cu codurile civil, comercial, al familiei, au un obiect determinat in ceea ce priveste reglementarile pe care le contin. Legile ordinare care contin reglementari cu privire la obiectul dreptului civil reprezinta si ele un izvor important al acestei ramuri. O insemnatate deosebita o au legile care privesc reorganizarea societatilor de stat ca regii autonome si societati comerciale si legea fondului funciar.

Ordonantele si hotararile guvernului - se emit pe baza si in vederea executarii legilor. Aceste hotarari nu contin reglementari care sa exceada sau sa depaseasca legile aflate in vigoare, ele sunt subordonate legilor aflate in vigoare si au menirea sa asigure aplicarea lor. Ca argument al acestei sustineri, mentionam faptul ca, in cuprinsul lor, de regula, se face trimitere la legea careia ii asigura aplicarea.

Problema altor izvoare de drept civil

1. Obiceiul (cutuma)

In subsidiar fata de lege, un alt izvor de drept intalnit in sistemul nostru de drept este obiceiul sau cutuma. El cuprinde o regula de conduita cristalizata in timp si respectata cu constiinta caracterului sau obligatoriu. Obiceiul sub forma de datini, traditii, practici religioase, a constituit principala modalitate de ordonare a relatiilor sociale in comuna primitiva, in conformitate cu interesele asigurarii existentei si securitatii colectivitatii

Obiceiul, cel mai vechi izvor de drept, joaca un rol a carui importanta variaza de la un sistem de drept la altul.

In dreptul privat, unele sisteme admit obiceiul ca izvor direct de drept, in timp ce altele, intre care si sistemul nostru, nu admit obiceiul decat in masura in care legea face trimitere la acesta.

2. Jurisprudenta (practica judiciara)

Jurisprudenta, adica ansamblul hotararilor judecatoresti date intr-o anumita problema, nu este admisa in sistemul nostru (cu toate nuantarile facute in literatura juridica) ca fiind izvor de drept. Dupa cum am vazut, ea constituie izvor de drept in sisemul anglo-saxon, unde judecatorul este tinut sa se conformeze precedentelor judiciare in materie.

3. Doctrina

Doctrina, adica literatura juridica, rod al preocuparilor teoreticienilor dreptului, nu constituie izvor de drept. Ea este analizata totusi in acest context deoarece poate influenta solutiile judecatorilor sau, prin propunerile formulate, poate conduce la adoptarea de noi norme juridice sau abrogarea ori modificarea celor existente. Asemenea propuneri se numesc de lege ferenda (despre legea care urmeaza sa fie elaborata), in sensul ca au in vedere o forma viitoare, imbunatatita, a normei juridice analizate, prin contrast cu reglementarea de lege lata (despre legea in vigoare), notiune care desemneaza prevederile in materie existente in present.

Norma juridica

Norma juridica se defineste ca fiind o regula de conduita generala,impersonala si obligatorie, care poate fi indeplinita, la nevoie, prin forta coercitiva a statului. Din aceasta definitie decurg trasaturile esentiale ale normei juridice:

a) norma juridica are caracter general; ea prescrie (prevede,impune) o conduita tipica (un model de comportament) ce se adreseaza tuturor persoanelor care indeplinesc conditiile din ipoteza normei;

b) norma juridica are caracter impersonal, in sensul ca ea nu se adreseaza direct unei persoane. Chiar si in ipoteza in care vizeaza un organism unipersonal, norma juridica nu are in vedere persoana care, vremelnic, ocupa functia respectiva, ci institutia in sine.( exemplu, normele constitutionale care privesc atributiile Presedintelui sau ale Avocatului Poporului nu se adreseaza, in concret, persoanei care indeplineste, temporar, functia publica respectiva, ci institutiei insasi)

c) norma juridica are un caracter obligatoriu, ea putand fi impusa

subiectului de drept prin constrangere.

Normele juridice pot fi cuprinse in legi, decrete, hotarari guvernamentale, ordonante si ordonante de urgenta ale guvernului, alte acte normative, cum ar fi deciziile organelor administratiei locale. Este utila determinarea apartenentei normei juridice la un anumit act normativ, in vederea aplicarii principiului ierarhiei actelor normative, in virtutea carora normele juridice cuprinse in acte normative cu o forta juridica inferioara trebuie sa fie conforme cu normele juridice cuprinse in actele normative de o forta juridica superioara

Actiunea normei juridice

Norma juridica actioneaza pe trei coordonate esentiale: intr-un anumit interval de timp, pe un teritoriu determinat si asupra unor anumite categorii de persoane.

Actiunea in timp a normelor juridice

Dreptul nu este static, de la o perioada la alta, statul este interesat in

reglementarea in chip diferit a unor anumite raporturi sociale. Aceasta face ca legile sa se succeada in timp, fiind inlocuite pe masura ce se modifica realitatea sociala, pe care o reflecta si o slujesc.

1.Intrarea in vigoare marcheaza momentul din care legea devine aplicabila

De regula, acesta este momentul in care legea este publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, putand fi cunoscuta de catre toate

subiectele de drept carora li se adreseaza. Din momentul in care a devenit publica, "nimeni nu va putea invoca necunoasterea legii".

Art. 78 din Constitutie prevede: "Legea se publica in Monitorul

Oficial al Romaniei si intra in vigoare la data publicarii sau la data

prevazuta in textul ei". Asadar, este posibil ca in textul unui act normative sa se prevada o data ulterioara la care legea urmeaza a intra in vigoare; aceasta mai ales in cazul actelor normative importante, pentru cunoasterea si intelegerea carora este nevoie de timp.

_ Spre exemplu, art. 78 din Ordonanta de urgenta nr. 26/2000 cu

privire la asociatii si fundatii prevede ca "prezenta ordonanta intra

in vigoare in termen de 3 luni de la data publicarii in Monitorul

Oficial al Romaniei, Partea I".

2. Iesirea din vigoare a unei legi este momentul din care aceasta

inceteaza sa se mai aplice. Iesirea din vigoare a unei legi se realizeaza prin abrogarea acesteia, care poate fi expresa sau tacita

Abrogarea expresa se realizeaza prin precizarea textuala a faptului

ca un anumit act normativ se abroga

_ Spre exemplu, art. 24 din Legea nr. 999 privind unele masuri

de protectie a persoanelor incadrate in munca prevede ca "la data

intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga Legea nr. 83/

privind unele masuri de protectie a persoanelor incadrate in

munca

Tot o abrogare expresa, dar indirecta, intalnim in cazul in care in

noul act normativ se prevede ca "orice dispozitii contrare se abroga

Abrogarea implicita intervine atunci cand este adoptat un nou act

normativ, avand dispozitii incompatibile cu cele cuprinse in vechiul act

normativ. Numai un act normativ de forta juridica egala sau superioara

poate abroga tacit dispozitiile vechiului act normativ.

Majoritatea autorilor considera ca abrogarea este singura modalitate

de iesire din vigoare a unei legi. Caderea in desuetudine a unei legi nu

poate fi considerata o modalitate sigura de iesire din vigoare.

Caderea in desuetudine reprezinta imprejurarea in care o lege nu

se mai poate aplica deoarece au disparut conditiile necesare pentru

aceasta, fascicolul de relatii sociale pe care le reglementeaza nu mai

exista sau s-a modificat fundamental.

Multe acte normative socotite initial ca fiind cazute in desuetudine

au putut fi revigorate prin revenirea la realitatea sociala care le motivase.

_ Spre exemplu, Codul comercial, intrat in vigoare in 887, desi

neabrogat formal, a fost considerat iesit din vigoare prin cadere in

desuetudine in perioada comunista. Totusi, Codul comercial a redevenit actual dupa 1989, astfel incat astazi este din nou considerat in vigoare.

Intre momentul intrarii si momentul iesirii din vigoare a legilor, actiunea lor in timp este supusa urmatoarelor principii

a. Principiul neretroactivitatii

Potrivit acestui pricipiu, un act normativ nu se poate aplica decat imprejurarilor petrecute dupa intrarea sa in vigoare. El va fi inaplicabil

imprejurarilor petrecute anterior intrarii sale in vigoare, si anume sub

imperiul legii vechi.

Intr-adevar, subiectele de drept nu pot fi obligate sa respecte decat

actele normative aflate in vigoare, adica adoptate si date publicitatii. O

modificare ulterioara a legii nu ar putea avea efecte decat asupra situatiilor intervenite dupa publicarea respectivei modificarii.

De altfel, unele acte normative reglementeaza expres problemele nascute din succesiunea legilor in timp, cu aplicarea principiului neretroactivitatii.

_ Spre exemplu, art. 83 alin. ( ) din Ordonanta Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii prevede: "Asociatiile si fundatiile constituite pana la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante, in conditiile Legii nr. 2 924 pentru persoanele juridice, isi pastreaza personalitatea legal dobandita. Acestor asociatii si fundatii li se aplica, de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante, regimul juridic prevazut de aceasta".

Principiul neretroactivitatii, precum si exceptia sa, sunt consacrate

in Constitutie: "Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile" (art. 5 alin.2).

Retroactivitatea legii penale mai blande este prevazuta in art. 3 din

Codul penal, potrivit caruia: "In cazul in care de la savarsirea infractiunii pana la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea cea mai favorabila

Asadar, prin exceptie, daca intre momentul savarsirii unei infractiuni si momentul ramanerii definitive a hotararii instantei s-a modificat legea penala, astfel incat fapta a fost dezincriminata sau a fost supusa unei pedepse mai usoare, faptuitorul va beneficia de aceasta din urma reglementare si nu i se va aplica (asa cum principiul neretroactivitatii ar dicta) legea in vigoare la data savarsirii faptei.

_ Spre exemplu, art. 86 din Codul penal incrimina ca infractiune

"intreruperea cursului sarcinii savarsita de catre femeia insarcinata". Prin Decretul lege nr. 989, publicat in Monitorul Oficial in data de 27 decembrie 989, aceasta fapta a fost dezincriminata (nu mai constituie infractiune). Consecinta este ca, chiar si in ipoteza in care fapta a fost savarsita inainte de 27 decembrie 989, prin exceptie de la principiul neretroactivitatii legii, va fi aplicabila noua lege, care nu o mai incrimineaza

Daca insa, inainte de modificarea legii penale, hotararea de condamnare a autorului faptei a ramas definitiva (adica au fost exercitate toate caile de atacare a hotararii sau termenul pentru exercitarea acestora a expirat), hotararea se va executa.

Principiul neretroactivitatii legii nu este o inovatie a Constitutiei din , ci un principiu traditional de drept. El este prevazut si in art.

din Codul civil, potrivit caruia: "Legea dispune numai pentru viitor; ea nu are putere retroactiva". Dar consacrarea constitutionala a principiului neretroactivitatii are o semnificatie deosebita: ea opreste legiuitorul de la posibilitatea de a mai prevedea ca, prin exceptie, un anumit act normative are putere retroactiva. Sub imperiul actualei Constitutii, o asemenea prevedere ar fi neaplicabila, deoarece ar fi considerata neconstitutionala

Cu toate acestea, doctrina admite ca, alaturi de ipoteza legii penale mai blande, o anumita categorie de legi ar putea avea efecte retroactive.

Este vorba despre legile interpretative, adica de acele acte normative prin care organul emitent al unei norme juridice, insuficient de clare, revine asupra acesteia, lamurindu-i intelesul printr-o interpretare cu character obligatoriu. Se considera ca legea interpretativa face corp comun cu cea interpretata, retroactivand, asadar, pana la intrarea in vigoare a acesteia din urma, ca si cum de la inceput nu ar fi existat decat un singur act normativ, cu un inteles complet lamurit.

b. Principiul aplicarii imediate a legii noi

In mod simetric principiului neretroactivitatii, principiul aplicarii imediate a legii noi prevede ca o norma juridica nu se poate aplica imprejurarilor intervenite dupa iesirea ei din vigoare; noua lege se va aplica imediat ce a intrat in vigoare, excluzand aplicabilitatea celei vechi.

Spre deosebire insa de principiul neretroactivitatii, principiul aplicarii imediate a legii noi nu este consacrat constitutional, ceea ce inseamna ca legiuitorul poate prevedea, prin exceptie, ca o anumita lege continua sa si produca efectele si dupa intrarea in vigoare a legii noi.

Aceasta exceptie poarta numele de ultraactivitatea legii vechi.

Actiunea in spatiu a normelor juridice

Ca principiu, normele juridice sunt teritoriale si personale, in sensul

ca se aplica pe teritoriul statului in care au fost adoptate si asupra cetatenilor acelui stat.

In ramurile de drept public, cum este dreptul penal, principiul teritorialitatii este consacrat expres: "Legea penala se aplica infractiunilor savarsite pe teritoriul Romaniei" (art. 3 din Codul penal). De la principiul teritorialitatii exista insa o serie de exceptii, care vizeaza atat aplicabilitatea legii penale romane in afara teritoriului tarii, cat si, dimpotriva, inaplicabilitatea legii penale romane in cazul unor infractiuni savarsite pe teritoriul Romaniei.

In domeniul dreptului privat, actiunea legii este supusa

- dreptului intern, care reglementeaza raporturi juridice intre subiecte de drept de cetatenie romana, desfasurate pe teritoriul Romaniei;

- dreptului international privat, care reglementeaza raporturile juridice cu element de extraneitate. Elementul de extraneitate reprezinta o imprejurare de fapt datorita careia un raport juridic are legatura cu doua sau mai multe sisteme de drept. Elementul de extraneitate nu este un element distinct al raportului juridic alaturi de subiecte, continut si obiect, dar intra in componenta acestora. De exemplu, obiectul unui contract de vanzare-cumparare este situat in strainatate, sau una din partile contractante este de alta nationalitate

Elementul de extraneitate poate consta in cetatenia unuia sau ambelor parti ale raportului juridic, situarea bunului in strainatate, incheierea sau executarea in strainatate a unui contract etc

Actiunea normelor juridice asupra persoanelor

Din punct de vedere al subiectelor la care se aplica, legile civile se impart in 3 categorii:

1. legi civile cu vocatie generala de aplicare
2. legi civile cu vocatia aplicarii numai persoanelor fizice
3. legi civile cu vocatia aplicarii numai persoanelor juridice

Normele juridice se aplica in mod egal tuturor subiectelor de drept.

Astfel, potrivit art. 6 alin. ( ) din Constitutie, "Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatii publice, fara privilegii si fara discriminari".

Ordonanta Guvernului nr. 37/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare detaliaza continutul principiului egalitatii intre cetateni si al excluderii oricaror privilegii si discriminari. Potrivit ordonantei, discriminarea este definita ca fiind "orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta, pe baza de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex sau orientare sexuala, apartenenta la o categorie defavorizata sau orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrangerea sau inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor

fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul public, economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vietii publice".

Dar actiunea normelor juridice este limitata la categoria de persoane care indeplinesc conditiile si se afla in circumstantele descrise in ipoteza normei. Astfel, pe langa normele cu vocatie generala de aplicare (cum este, spre exemplu, art. 22 alin. ( ) din Constitutie: "Dreptul la viata, precum si dreptul la integritate fizica si psihica ale persoanei sunt

garantate") exista si numeroase norme care se adreseaza numai unor

categorii determinate de persoane (militari, persoane juridice, studenti,

salariati, membri de sindicat, functionari publici, persoane care au in

ingrijire un copil, comercianti, organe de urmarie penala, apatrizi etc.)