Hotararile care pot fi atacate cu recurs

Hotararile care pot fi atacate cu recurs

Toate hotararile judecatoresti, indiferent de categoria din care fac parte, sunt susceptibile de recurare. De aceea, pot fi atacate cu recurs atat sentintele cat si deciziile, respectiv incheierile. Pentru fiecare categorie de hotarari exista limitari si un regim juridic de atacare corespunzator. Sediul materiei se afla in art.385¹ care ofera liniile directoare in aceasta privinta.

Potrivit art.385¹ C.p.p., astfel cum a fost modificat prin Legea nr.141/1996 si Legea nr.281/2003, pot fi atacate cu recurs:

a)   sentintele pronuntate de judecatorii, in cazul infractiunilor mentionate in art.279 alin.2 lit.a, precum si in alte cazuri prevazute de lege;

b)  sentintele pronuntate de tribunalele militare in cazul infractiunilor mentionate in art.279 alin.2 lit.a si al infractiunilor contra ordinii si disciplinei militare sanctionate de lege cu pedeapsa inchisorii de cel mult 2 ani;

c)   sentintele pronuntate de curtile de apel si Curtea Militara de Apel;

d)  sentintele pronuntate de Sectia penala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie;

e)   deciziile pronuntate, ca instante de apel, de tribunale, tribunalele militare teritoriale, curtile de apel si Curtea Militara de Apel, cu exceptia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Cele patru categorii de sentinte la care face referire art.385¹  lit.a-d reprezinta un segment relativ redus de cazuri din numarul total al sentintelor posibile.

Calea de atac a recursului nu poate functiona direct impotriva altor sentinte decat cele anume precizate in art.385¹ C.p.p. lit.a-d prin saltul peste grad normal de jurisdictie care urmeaza, respectiv cel al apelului. Aceasta teza este enuntata in art.385¹ alin.4 aratandu-se expres ca "nu pot fi atacate cu recurs sentintele in privinta carora partile nu au folosit apelul ori cand apelul a fost retras daca legea prevede aceasta cale de atac. Pentru a se ajunge la casarea unei sentinte este deci obligatorie trecerea prin calea de atac a apelului ori de cate ori acest lucru este posibil.

Sentintele recurabile avute in vedere de art.385¹ lit.a-d se refera la hotarari prin care judecatoriile, tribunalele militare, curtile de apel, respectiv Sectia penala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie rezolva fondul cauzei .

In art.385¹ lit.a in afara sentintelor pronuntate de judecatorii in cazul infractiunilor mentionate in art.279 alin.2 lit.a se au in vedere si alte sentinte prevazute de lege.

Legiuitorul a considerat ca celelalte ipoteze eventuale pe care le-a apreciat recurabile in cazul sentintelor se refera la hotarari din aceasta categorie, dar prin care instanta se dezinvesteste, fara a solutiona fondul cauzei (art.311 alin.1).

In art.361 se stabileste regula generala ca nici o sentinta de dezinvestire nu este supusa apelului. Cand legiuitorul a dorit ca o hotarare de dezinvestire sa nu fie supusa nici unei cai de atac a spus-o expres (de ex. art.42 alin.4 referitor la declinarea de competenta). Per a contrario celelalte sentinte de dezinvestire nu pot fi atacate cu apel, recursul fiind insa posibil in toate cazurile.

Se aminteste in acest context sentinta de restituire pentru completarea urmaririi penale (art.333 alin.3), sentinta de dezinvestire pe motiv ca cercetarea a fost efectuata de un organ necompetent (art.332 alin.3) s.a.

Din modul in care aceasta norma completatoare se plaseaza in redactarea art.385¹, prin inserarea dispozitiei la lit.a s-ar putea considera ca intreaga reglementare se reduce la nivelul cadrului avut in vedere in economia generala a textului. Aceasta interpretare restrictiva ar conduce la concluzia ca cele exprimate anterior cu privire la recurarea altor sentinte decat cele care solutioneaza fondul cauzei, se aplica exclusiv in cadrul hotararilor pronuntate de judecatorii nu si de instante de alt grad.

In realitate este vorba de o inadvertenta in sistematizarea normei art.385¹, legiuitorul neavand motive sa considere, ca ceea ce a prevazut valabil pentru judecatorie nu ar fi in egala masura aplicabil si pentru sentintele de acest gen pronuntate de alte instante (tribunale, curti de apel etc.) .

Cu toate ca in art.385¹ C.p.p., exista o singura ipoteza de recurs impotriva deciziilor si mult mai numeroase pentru sentinte, regula generala o constituie prima situatie. Legiuitorul a considerat conceptual diferit recursul actual de modul sau anterior de reglementare dandu-i in principiu natura juridica corespunzatoare acceptarii acestei institutii ca a doua cale de atac ordinara, ceea ce duce la realizarea recursului ca o forma de judecata constituind al treilea grad de jurisdictie.

Toate deciziile pronuntate in apel sunt recurabile, cu exceptia acelora care dispun reluarea ciclului procesual de la nivelul primei instante.

Este normal, ca in cazul cand apelul a omologat sentinta, eventual gresita a primei instante, calea de atac a recursului sa fie deschisa si rostul celui de al treilea grad de jurisdictie sa fie intrutotul justificat.

Potrivit art.385¹ alin.4 teza II persoanele prevazute in art.362 pot declara recurs impotriva deciziei pronuntate in apel chiar daca nu au folosit apelul daca prin decizia pronuntata de instanta de apel a fost modificata solutia din sentinta si numai cu privire la aceasta modificare.

Incheierile pot fi si ele atacate cu recurs. Intrucat incheierile in mod obisnuit sunt hotarari intermediare celor care rezolva fondul cauzei sau adiacente numai problemelor legate de esenta litigiului, este firesc sa aiba in principiu acelasi regim si in recurs ca in cadrul apelului.

Regula este ca incheierile nu se ataca separat decat daca legea permite expres aceasta. Art.385¹ alin.2 prevede ca incheierile pot fi atacate cu recurs numai odata cu sentinta sau decizia recurata. Cele doua variante au in vedere ca incheierile se pronunta ori in cadrul unei judecati in prima instanta ori in cadrul unui apel si ca atare premerg fie o sentinta fie o decizie. Orice incheiere pronuntata in una din situatiile prevazute in art.385¹ lit.a-d, in care sentinta primei instante este recurabila, pot fi atacate cu recurs odata cu sentintele respective. In toate celelalte cazuri, incheierile se ataca odata cu deciziile pronuntate de instantele de apel.

Daca recursul se declara impotriva unei sentinte sau decizii calea de atac se considera exercitata si impotriva incheierilor, chiar daca acestea au fost date ulterior pronuntarii hotararilor recurate (art.385¹ alin.3) .

Spre deosebire de apel, la care nu se manifesta abateri de la regula ca incheierile se ataca odata cu fondul cauzei, in cazul recursului exista derogari anume prevazute de lege, cand se permite atacarea separata a unei incheieri, fara a fi necesara desfasurarea integrala a judecatii in gradul de jurisdictie corespunzator si abia ulterior odata cu sentinta sau decizia sa fie atacate toate hotararile adiacente asa cum consacra teza generala.

Cazurile in care legea permite expres introducerea separata a unor recursuri sunt destul de numeroase. Astfel, art.141 alin.1 C.p.p. prevede ca incheierea data in prima instanta si in apel prin care se dispune luarea, revocarea, inlocuirea, incetarea sau mentinerea unei masuri preventive poate fi atacata separat cu recurs. Instanta poate lua cu titlu procesual masura de siguranta prevazuta de art.113 sau art.114 C.p. Incheierea instantei de judecata poate fi atacata separat cu recurs (art.162 alin.6 C.p.p.) s.a.