Testamentul

Testamentul

Sectiunea I - Notiunea de testament. Conditii de validitate

Originea testamentului si a devolutiunii succesorale testamentare se pierde in negura timpului, testamentul fiind intalnit in Egiptul antic, in Israel in timpul lui Moise, in Sparta, in Atena, unde a fost introdus in timpul lui Solon si la triburile germanice.

El a fost insa ridicat pe culmi legislative in Roma antica, unde se considera o dezonoare a muri fara testament. Jurisconsultul roman Ulpian definea testamentul ca fiind "manifestarea in conformitate cu legea a vointei noastre, pentru a avea tarie dupa moarte".

In Legea celor XII Table a fost inscris principiul echivalentei testa­mentului cu textul legii: "Ceea ce seful familiei (pater familias) a dispus prin testament asupra bunurilor sau tutelei copiilor sai sa fie ca o lege".

Testatorul era comparat cu un rege care porunceste: "Dicat testator et erit lex voluntas ejus

Ratiunea pentru care se acorda o exclusivitate si mai tarziu preemi­nenta testamentului este explicata de o lege din Codul lui Justinian: "Din tot ce se poate refuza mai putin oamenilor este facultatea unui muribund de a avea o ultima vointa, el care in curand nu va mai avea nici una".

Omnipotenta lui pater familias a fost insa marginita la inceputul Imperiului Roman prin introducerea unor limite ale dreptului de a dispune, care fac sa apara pentru prima data notiunea rezervei succesorale.

Dreptul de a testa a fost in anumite perioade istorice contestat si chiar desfiintat.

De regula, aceasta contestare sau chiar negare a fost un corolar al negarii dreptului de proprietate privata, cum a fost in cazul revolutiei franceze din 1789 sau al revolutiei ruse din 1917.

Desi acest punct de vedere radical nu a fost consacrat legislativ tale quale, totusi, in perioada socialismului obiectul proprietatii si al masei succesorale ce putea fi transmisa a fost din ce in ce mai limitat.

Constitutia Romaniei prevede expres in art. 42 ca "Dreptul la mostenire este garantat".

Protectia dreptului la mostenire a figurat initial in proiectul Constitutiei ca alineat 2 al art. 41, care se referea la garantarea dreptului de proprietate si a creantelor asupra statului.

Consacrarea sa intr‑un text constitutional distinct se datoreaza impor­tantei deosebite pe care o prezinta dreptul de mostenire, precum si faptului ca in majoritatea constitutiilor democratice dreptul de mostenire este consacrat in texte diferite de cele care consacra dreptul de proprietate.

O dispozitie speciala care sa garanteze dreptul de mostenire a aparut necesara si pentru motivul ca in sistemul legislativ al fostelor tari socialiste dreptul de mostenire era supus unor ingradiri esentiale atat in obiectul sau, cat si prin taxele succesorale, avand ca finalitate ca dreptul de mostenire sa revina in cele din urma statului.

Pentru a preveni astfel de abuzuri si a garanta si pe aceasta cale dreptul de proprietate, Constitutia a inscris un text constitutional cu caracter special privind garantarea dreptului la mostenire in Romania.

Definitia, caracterele juridice si cuprinsul testamentului

Codul civil consacra principiul libertatii testamentare, dispunand in art. 955 alin. (1) ca "Patrimoniul defunctului se transmite prin mostenire legala, in masura in care acela care lasa mostenirea nu a dispus altfel prin testament".

Libertatea testamentara nu este insa absoluta. Legea prevede in mod imperativ unele ingradiri ale vointei liberale a testatorului in scopul protejarii intereselor patrimoniale ale unor categorii de mostenitori legali (rezerva succesorala).

Testamentul este actul unilateral, personal si revocabil prin care o persoana, numita testator, dispune, intr-una din formele cerute de lege, pentru timpul cand nu va mai fi in viata (art. 1034 C.civ.).

a) Testamentul este un act juridic unilateral, care contine deci mani­fes­tarea de vointa unilaterala a testatorului de a produce anumite efecte juridice.

El va trebui prin urmare sa indeplineasca conditia de validitate ceruta pentru actele juridice cu titlu gratuit privind capacitatea, viciile de consim­tamant, cauza si modalitatile vointei.

Este un act juridic unilateral pentru ca exprima vointa unei singure persoane, a testatorului, si va produce efecte la moartea acestuia.

Acceptarea legatului nu trebuie confundata cu acceptarea ofertei in materie contractuala.

Testamentul si acceptarea legatului sunt acte juridice unilaterale dis­tincte, care nu conduc la incheierea unui contract, fiind exprimate in momente diferite, si prin ipoteza, neputandu‑se intalni in timpul vietii testatorului si a Legatarului.

b) Testamentul este un act juridic esentialmente personal si individual care nu poate fi incheiat prin reprezentare sau cu incuviintarea ocrotitorului legal.

El este si un act individual care exprima vointa unei singure persoane. Art. 1036 C.civ. interzice sub sanctiunea nulitatii absolute ca doua sau mai multe persoane sa testeze prin acelasi testament, una in favoarea celeilalte sau ambele in favoarea unei terte persoane.

c) Testamentul este un act juridic pentru cauza de moarte (mortis causa), intrucat efectele sale se produc numai la moartea testatorului;

d) Testamentul este un act juridic solemn

Vointa testatorului trebuie manifestata, sub sanctiunea nulitatii absolute in una din formele prevazute de lege;

e) Testamentul este un act juridic esentialmente revocabil.

Testatorul poate revoca sau modifica dispozitiile sale testamentare pana in momentul mortii sale, fara ca acest lucru sa fie calificat ca un abuz de drept.

Renuntarea anticipata expresa la dreptul de revocare este nula absolut.

Cuprinsul testamentului

Din enumerarea caracterelor juridice ale testamentului rezulta ca acesta este un act juridic exceptional, carmuit de unele reguli de fond si forma derogatorii de la dreptul comun.

Testamentul nu este un act juridic omogen cum este definit de art. 1034 C.civ., ci constituie o simpla forma in care pot fi imbracate mai multe acte juridice de sine statatoare, fiecare avand regimul sau juridic specific.

Obiectul principal al testamentului il constituie legatele, adica dispo­zitiile de ultima vointa ale testatorului privind transmiterea patrimoniului sau la moartea sa. Insti­tuirea de mostenitor este principiul si baza intregului testament.

Nu mai putin Codul civil permite existenta testamentului, chiar fara instituire de legatari, dar cuprinzand alte dispozitii de ultima vointa ale testatorului privind mostenirea sa.

In acest sens, art. 1035 C.civ. prevede ca: "Testamentul contine dispozitii referitoare la patrimoniul succesoral sau la bunurile ce fac parte din acesta, precum si la desemnarea directa sau indirecta a legatarului. Alaturi de aceste dispozitii sau chiar si in lipsa unor asemenea dispozitii, testamentul poate sa contina dispozitii referitoare la partaj, revocarea dispozitiilor testamentare anterioare, dezmostenire, numirea de executori testamentari, sarcini impuse legatarilor sau mostenirilor legali si alte dispozitii care produc efecte dupa decesul testatorului".

Testamentul poate deci sa cuprinda alaturi de legate, sau chiar in lipsa legatelor, si alte dispozitii de ultima vointa ale testatorului, si anume:

a) sarcini impuse legatarilor sau mostenitorilor legali de natura patrimoniala (legate) sau de alta natura;

b) numirea unui executor testamentar, imputernicit sa execute dispo­zi­tiile testamentare;

c) exheredari, adica inlaturarea de la succesiune a unor mostenitori legali;

d) revocarea totala sau partiala a unui testament anterior ori retracta­rea revocarii anterioare;

e) partajul de ascendent;

f) recunoasterea de catre mama a unui copil neinregistrat in registrul de stare civila sau daca copilul a fost trecut in registrul de stare civila ca nascut din parinti necunoscuti. Recunoasterea, chiar facuta prin testament, nu se poate revoca;

g) recunoasterea de catre tata a copilului conceput si nascut in afara casatoriei. Recunoasterea, chiar facuta prin testament, nu se poate revoca;

h) dispozitii cu privire la funeralii si ingropare, precum si orice alte dispozitii de ultima vointa.

Dispozitiile testamentare cuprinse in testament reprezentand acte juridice de sine statatoare pot produce efecte la date diferite.

Legatele si celelalte dispozitii legate de transmisiunea succesorala vor produce efecte la moartea testatorului.

Recunoasterea de filiatie va produce in schimb efecte imediat de la redactarea testamentului, adica de la data manifestarii de vointa a testato­rului. Ea se deosebeste de celelalte dispozitii testamentare, in mod esential si prin irevocabilitatea sa.

In concluzie, actele juridice unilaterale continute intr‑un testament trebuie sa indeplineasca conditiile de validitate de fond specifice cerute pentru categoria din care face parte.

Ele trebuie sa fie analizate fiecare in parte, intrucat este posibil ca un act juridic cuprins in testament sa fie nul fara sa atraga nulitatea celorlalte acte juridice (exemplu, caducitatea unui legat nu afecteaza eficacitatea altor legate). La fel, revocarea unui legat nu aduce atingere valabilitatii celorlalte legate sau altor dispozitii testamentare.

In schimb, forma testamentara fiind comuna, viciile de forma afec­teaza toate dispozitiile a caror validitate este conditionata de validitatea testamentului.

Recunoasterea unui copil prin testament prezinta cele mai multe diferente fata de celelalte dispozitii testamentare. Recunoasterea unui copil este un act irevocabil si produce efecte nu de la moartea testatorului, ci imediat de la manifestarea de vointa in forma dispozitiei testamentare. Recunoasterea este valabila de asemenea, chiar daca testamentul ar fi nul pentru vicii de forma, daca sunt indeplinite conditiile pentru validitatea recunoasterii.

Regulile de interpretare a contractelor sunt aplicabile si testamentului, in masura in care sunt compatibile cu caracterele juridice ale acestuia.

Elementele extrinseci inscrisului testamentar pot fi folosite numai in masura in care se sprijina pe cele intrinseci (art. 1039 alin. (1) C.civ.).

Interpretarea dispozitiilor testamentare trebuie sa se faca dupa vointa reala (dovedita) a testatorului, si nu dupa sensul literal al termenilor.

Intentia testatorului va fi deslusita din continutul testamentului si numai exceptional din imprejurari exterioare, iar in caz de indoiala, clauza se interpreteaza in favoarea mostenitorilor legali, si nu a legatarilor.

De asemenea, clauza testamentara se interpreteaza in sensul in care poate avea un efect, nu in acela in care nu ar avea nici unul.

In sfarsit, clauzele testamentare se interpreteaza unele prin altele, dandu‑se fiecareia intelesul ce rezulta din intregul act.

Legatul in favoarea creditorului nu este prezumat a fi facut in compensarea creantei sale.

Conditii de fond pentru validitatea testamentului

Fiecare dispozitie testamentara trebuie sa indeplineasca conditiile generale de validitate ale actelor juridice (unilaterale) si conditiile de validi­tate specifice categoriei de acte din care face parte (recunoastere de paterni­tate, iertari de datorii etc.).

A. Capacitatea

Pentru ca dispozitia testamentara sa fie valabila, testatorul trebuie sa aiba capacitatea de a dispune prin liberalitati sau alte acte juridice refe­ritoare la transmisiunea succesorala (dezmosteniri, revocarea testamentului anterior etc.), iar cel gratificat, sa aiba capacitatea de a primi prin testament.

Art. 987 prevede ca orice persoana este capabila de a da si primi prin liberalitati, cu respectarea regulilor privind capacitatea.

Conditia capacitatii de a dispune prin liberalitati trebuie indeplinita la data la care dispunatorul isi exprima consimtamantul.

Capacitatea este regula, iar incapacitatea, exceptia.

Incapacitatile trebuie sa fie expres prevazute de lege si sunt de stricta interpretare.

Nimeni nu poate renunta, in tot sau in parte, la capacitatea de a dispune si de a primi prin testament, intrucat aceasta ar insemna o renuntare in parte la capacitatea de folosinta ori, nimeni nu poate renunta nici in tot, nici in parte, la capacitatea de folosinta sau la cea de exercitiu.

Cel lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa nu poate dispune de bunurile sale prin libertati, prin exceptia cazurilor prevazute de lege.

Sub sanctiunea nulitatii relative, nici chiar dupa dobandirea capacitatii depline de exercitiu persoana nu poate dispune prin liberalitati in folosul celui care a avut calitatea de reprezentant ori ocrotitor legal al sau, inainte ca acesta sa fi primit de la instanta tutelara descarcare pentru gestiunea sa. Se excepteaza situatia in care reprezentantul ori, dupa caz, ocrotitorul legal este ascendentul dispunatorului (art. 988 C.civ.).

In afara incapacitatilor legale (de jure) expuse mai sus, exista si cazuri de incapacitate naturala, cand testatorul capabil de drept (de jure) este, in fapt (de facto lipsit temporar de discernamantul necesar pentru a dispune prin testament.

"Testamentul este valabil numai daca testatorul a avut discernamant si consimtamantul sau nu a fost viciat" (prevede art. 1038 alin. (1) C.civ.).

Lipsa discernamantului in momentul intocmirii testamentului (din cauza alienatiei sau debilitatii mintale ori a starii de boala, betie, hipnoza, substante halucinogene sau stupefiante etc.) trebuie sa fie dovedita de cel interesat, nefiind prezumata legal ca in cazul interzisului judecatoresc pe toata durata interdictiei.

Nu este incapabil sa testeze comerciantul persoana fizica aflat in stare de reorganizare si lichidare judiciara (faliment).

Capacitatea de a dispune prin testament se apreciaza la data intocmirii actului, cand testatorul isi exprima vointa.

Sanctiunea incalcarii incapacitatilor legale sau a incapacitatii naturale de a testa, care au ca finalitate protejarea vointei incapa­bilului si a intereselor familiei lui, este nulitatea relativa a tes­tamentului.

Sunt incapabili de a primi prin testament:

1) medici, farmacisti sau alte persoane, in perioada in care, in mod direct sau indirect, ii acordau ingrijiri de specialitate dispunatorului pentru o boala considerata mortala.

Sunt exceptate liberalitatile facute sotului, rudelor in linie dreapta sau colateralilor privilegiati si libertatile facute altor rude pana la al patrulea grad inclusiv, daca, la data liberalitatii, dispunatorul nu are sot si nici rude in linie dreapta sau colaterali privilegiati.

Incapacitatea exista si in privinta preotilor sau a altor persoane care acordau asistenta religioasa in timpul bolii considerate mortale.

Daca dispunatorul a decedat din cauza bolii, termenul de prescriptie a actiunii in nulitate relativa care sanctioneaza incalcarea dispozitiei legale curge de la data la care mostenitorii au luat cunostinta de existenta liberalitatii.

In cazul in care dispunatorul s-a restabilit, legatul devine valabil.

Incapacitatea se intemeiaza pe o prezum­tie de influenta pe care o alta persoana o exercita asupra vointei liberale a testatorului muribund.

2) Sunt, de asemenea, lovite de nulitate relativa legatele in favoarea:

a) notarului public care a autentificat testamentul;

b) interpretului care a participat la procedura de autentificare a testamentului;

c) martorilor, in cazurile prevazute la art. 1043 alin. (2) (martori la autentificarea testamentului) si art. 1047 alin. (3) (martorii in cazul testamentelor privilegiate);

d) agentilor instrumentatori in cazurile in care acestia intocmesc un testament privilegiat;

e) persoanelor care au acordat asistenta juridica la redactarea testamentului (art. 1005 C.civ.).

Conditia capacitatii de a primi un legat trebuie indeplinita la data deschiderii mostenirii testatorului (art. 987 alin. (4) C.civ.).

Sanctiunea nulitatii relative se aplica si liberalitatilor deghizate sub forma unui contract cu titlu oneros sau facute unei persoane interpuse (art. 992 alin. (1) C.civ.).

Sunt prezumate pana la proba contrara ca fiind persoane interpuse ascendentii, descendentii si sotul persoanei incapabile de a primi liberalitati, precum si ascendentii si descendentii sotului acestei persoane (art. 992 alin. (2) C.civ.).

B. Consimtamantul

Pentru valabilitatea testamentului se cere ca vointa testatorului capabil sa nu fie alterata de vicii de consimtamant.

Viciile de consimtamant, supuse in principiu reglementarilor de drept comun, prezinta totusi unele particularitati in materie testamentara.

In primul rand, datorita continutului eterogen, complex, al testamen­tului, este posibil ca viciul de consimtamant sa altereze numai una sau cateva dispozitii testamentare, celelalte ramanand valide, spre deosebire de lipsa de capacitate care invalideaza testamentul in intregime.

In al doilea rand, dolul se prezinta in materie testamentara sub forma captatiei si sugestiei.

El consta in intrebuintarea unor manopere (mijloace) viclene si frauduloase de catre viitorul legatar sau chiar de catre un tert, cu intentia de a castiga increderea testatorului si a‑l determina pe acesta sa dispuna de averea sa in sensul in care nu ar fi facut‑o din proprie initiativa.

In materie testamentara se admite ca manoperele frauduloase pot proveni chiar si de la un tert, care a actionat din proprie initiativa fara sa fi fost instigat de viitorul legatar si chiar daca acesta nu a cunoscut activi­tatea tertului.

Sanctiunea viciilor de consimtamant ale testatorului este nulitatea relativa a testamentului sau numai a dispozitiilor testamentare afectate de vicii.

Termenul de prescriptie al actiunii in anulare este cel de drept comun si incepe sa curga de la data deschiderii succesiunii.

C. Obiectul si cauza dispozitiilor testamentare

Pentru a fi valide, dispozitiile testamentare trebuie sa aiba un obiect determinat sau determinabil si licit, iar cauza lor sa fie reala, licita si morala.

Regulile generale privind obiectul si cauza actelor juridice se aplica si in cazul testamentului cu urmatoarele precizari.

Validitatea dispozitiilor testamentare, in functie de obiect si cauza, trebuie analizata cu privire la fiecare dispozitie testamentara in parte, existand o independenta relativa sub acest aspect a dispozitiilor testamen­tului conceput ca forma juridica.

Obiectul legatului trebuie sa fie in circuitul civil.

El poate fi si un lucru viitor, care sa inceapa sa existe chiar dupa deschiderea succesiunii.

Nu sunt insa admise actele asupra unor mosteniri nedeschise (art. 956 C.civ.).

Nu poate deci forma obiect al legatului o succesiune viitoare (alta decat a testatorului) nedeschisa. Un astfel de legat este nul absolut.

Legatul cu titlu particular al unui bun individual determinat care ar apartine unei alte persoane, facut de testator in cunostinta de cauza este valabil, iar cel insarcinat cu executarea legatului este obligat la alegerea sa, sa dea fie bunul in natura, fie valoarea acestuia la deschiderea mostenirii.

In schimb legatul este nul relativ daca testatorul, fara sa stie, a dispus de lucrul altuia (art. 1064 C.civ.).

Cauza imediata (proxima) a dispozitiilor testamentare este intentia liberala a testatorului (animus testandi) aceeasi in toate testamentele.

Caracterul real, licit si moral sau dimpotriva fictiv, ilicit si imoral al cauzei se cerceteaza insa in raport de causa remota (scopul mediat si concret diferit de la testament la testament), adica in raport cu ce l‑a determinat in concret pe testator sa dispuna in favoarea legatarului.

Astfel, liberalitatea facuta pentru a remunera intretinerea relatiilor sexuale este nula, avand o cauza imorala.

Validitatea cauzei se cerceteaza in raport cu momentul redactarii testamentului, adica in momentul exprimarii vointei testatorului.

Existenta unei cauze valabile este prezumata relativ de lege (art. 1239 alin. 2 C.civ.).

Fictivitatea, ilicitatea sau imoralitatea cauzei trebuie sa fie dovedita prin orice mijloc de proba de catre cel care cere constatarea nulitatii dispozitiilor testamentare.

Conditii generale de forma pentru validitatea testamentului

Pentru a fi valabila si a produce efecte, vointa testatorului trebuie sa se manifeste, sub sanctiunea nulitatii absolute, in formele prevazute de lege.

Legea stabileste doua conditii de forma, generale si comune tuturor testamentelor, si anume, forma scrisa si forma actului separat.

A. Forma scrisa

Formalismul legal in materie testamentara este determinat de intentia legiuitorului de a proteja vointa liberala a testatorului de influente sau presiuni, de a proteja interesele mostenitorilor legali (rudele si sotul defunctului) si, in sfarsit, de a crea si un instrument probatoriu destinat sa evite dubiul si controversele asupra ultimei vointe a de cujus‑ului.

Forma scrisa a testamentului este ceruta de lege indiferent de felul testamentului si de imprejurarile in care a fost redactat.

Testamentul verbal (nuncupativ) este lovit de nulitate absoluta.

Forma scrisa este prevazuta de lege ad solemnitatem (pentru validi­tatea testamentului) si nu doar ad probationem (pentru dovedirea lui).

Rezulta deci ca intentia testatorului de a dispune pentru cauza de moarte nu poate fi dovedita prin alte mijloace de proba (de exemplu, martori), chiar daca ar exista un inceput de dovada scrisa sau daca a fost impiedicat sa testeze dintr‑un eveniment de forta majora.

Forma scrisa este ceruta pentru validitatea intregului testament, a testamentului in ansamblul sau si nu numai a legatelor.

Orice persoana care pretinde un drept ce se intemeiaza pe un testament trebuie sa dovedeasca existenta si continutul lui in una din formele prevazute de lege.

Daca testamentul a disparut printr-un caz fortuit sau de forta majora ori prin fapta unui tert, fie dupa moartea testatorului, fie in timpul vietii sale, insa fara ca acesta sa-i fi cunoscut disparitia, valabilitatea formei si cuprinsul testamentului vor putea fi dovedite prin orice mijloc de proba (art. 1037 C.civ.).

Pretinsul legatar va trebui sa dovedeasca: existenta testamentului, continutul si validitatea sa de fond si formala si faptul distrugerii sau pierderii.

B. Forma actului separat

Art. 1036 C.civ. interzice sub sanctiunea nulitatii absolute testamentul reciproc, adica ca "doua sau mai multe persoane sa dispuna prin acelasi testament, una in favoarea celeilalte sau in favoarea unui tert".

Ceea ce interzice legea este nu intrunirea materiala in cadrul aceluiasi inscris a doua testamente, ele fiind independente chiar si in acest caz, ci intrunirea juridica a vointelor liberale a doi sau mai multi testatori in cadrul aceluiasi testament.

Testamentul reciproc contravine caracterului unilateral, personal si individual al testamentului si este sanctionata cu nulitatea absoluta.

C. Sanctiunea

Nerespectarea conditiilor de forma privind intocmirea testa­mentului este sanctionata cu nulitatea absoluta a actului.

Efectele nulitatii absolute sunt atenuate in anumite cazuri.

a) Astfel, testamentul nul pentru vicii de forma da nastere unei obli­gatii morale in sarcina mostenitorilor defunctului, care poate constitui cauza juridica a obligatiei civile pe care si‑o asuma un mostenitor de a executa ultima vointa a defunctului, chiar daca este exprimata intr‑un testament nul.

Potrivit art. 1010 C.civ. "Confirmarea unei liberalitati de catre mostenitorii universali ori cu titlu universal ai dispunatorului atrage renuntarea la dreptul de a opune viciile de forma sau orice alte motive de nulitate, fara ca prin aceasta renuntare sa se prejudicieze drepturile tertilor".

b) Sanctiunea nulitatii testamentului pentru nerespectarea formei nu afecteaza dispozitiile testamentare care, potrivit legii, pot fi facute si in alta forma decat aceea testamentara, daca forma ceruta de lege pentru acel act este respectata. (de exemplu, recunoasterea de filiatie facuta printr‑un testament conjunctiv autentic, nul, este totusi valabila pentru ca este facuta in forma autentica.)

c) Testamentul autentic, sau testamentele privilegiate nule pentru nerespectarea conditiilor de forma sunt valabile ca testa­mente olografe daca sunt scrise, datate si semnate.

Art. 1050 C.civ. prevede principiul conversiunii formei testamentare dispunand ca "Un testament nul din cauza unui viciu de forma produce efecte daca indeplineste conditiile prevazute de lege pentru alta forma testamentara".

Valabilitatea conditiilor de forma ale testamentului se apreciaza dupa legea romana in vigoare la data intocmirii lui, conform princi­piului tempus regit actum.

In ce priveste mostenirile cu element de extraneitate, mostenirea este supusa legii statului pe teritoriul caruia defunctul a avut, la data mortii, resedinta obisnuita (art. 2633 C.civ.).

O persoana poate sa aleaga ca lege aplicabila mostenirii in ansamblul ei, legea statului a carui cetatenie o are.

Existenta si validitatea consimtamantului declaratiei de alegere a legii aplicabile sunt supuse legii alese pentru a carmui mostenirea.

Declaratia de alegere a legii aplicabile se poate face in oricare din formele prevazute pentru validitatea testamentului. Aceeasi lege carmuieste si conditiile de forma pentru revocarea declaratiei (art. 2634 C.civ.).

Legea aplicabila mostenirii stabileste, printre altele si conditiile de fond ale testamentului, modificarea si revocarea unei dispozitii testamentare precum si incapacitatile speciale de a dispune sau de a primi prin testament si partajul succesoral (art. 2636 C.civ.).

In ce priveste conditiile de forma ale testamentului, potrivit art. 2635 C.civ. "Intocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sunt socotite valabile daca actul respecta conditiile de forma aplicabile fie la data cand a fost intocmit, modificat sau revocat, fie la data decesului testatorului, conform oricareia dintre urmatoarele legi:

a) legea nationala a testatorului;

b) legea domiciliului acestuia;

c) legea locului unde actul a fost intocmit, modificat sau revocat;

d) legea situatiei imobilului ce formeaza obiectul testamentului;

e) legea instantei sau a organului care indeplineste procedura de transmitere a bunurilor mostenite".

In ce priveste interzicerea testamentului reciproc, consideram ca ea este o interdictie de forma, a carei incalcare este sanctionata cu nulitatea absoluta a testamentului, dar care nu se aplica unui testament facut intr‑o tara a carei legislatie nu interzice testamentul conjunctiv.

Sectiunea a II‑a - Diferite feluri de testamente

§ 1. Conditii speciale de forma. Notiuni generale

Pentru a produce efecte juridice, vointa testatorului trebuie exprimata in scris.

Codul civil prevede diferite forme scrise prin care poate fi manifestata ultima vointa a testatorului.

In functie de forma scrisa ceruta de lege, testamentele pot fi testamente obisnuite (ordinare) si testamente privilegiate (exceptionale).

Referindu‑se la testamentele ordinare (obisnuite), art. 1040 C.civ. prevede ca: "Testamentul ordinar poate fi olograf sau autentic".

Codul civil reglementeaza insa in art. 1047 si alte testamente, denumite privilegiate, care se incheie in imprejurari exceptionale (testa­mentul militarilor, testamentul facut in timp de epidemie, testamentul maritim).

In sfarsit, legea speciala permite intrebuintarea unor forme speciale de testament pentru legatele care au ca obiect anumite sume de bani sau pentru dispozitiile testamentare ale cetatenilor romani aflati in strainatate.

Enumerarea felurilor de testamente este limitativa si orice alta forma intrebuintata cu finalitatea de exprimare a ultimei vointe a testatorului este nula absolut si nu produce efectele testamentului.

Intre diferitele feluri de testamente nu exista ierarhizare, ele au valoare juridica egala, expresie a principiului echivalentei formelor testamentare.

Rezulta de aici ca nu este necesara pentru revocarea sau modificarea dispozitiilor testamentare o simetrie a formelor, adica o identitate a formei actului modificator sau revocator cu testamentul modificat sau revocat.

Intre diferitele feluri de testamente exista insa multe deosebiri din punctul de vedere al fortei probatorii a inscrisului in care este materializat testa­mentul.

Testamentele ordinare

A. Testamentul olograf

Art. 1041 C.civ. prevede ca "Sub sanctiunea nulitatii absolute, testamentul olograf trebuie scris in intregime, datat si semnat de mana testatorului".

Testamentul nu poate fi deci facut prin mijlocirea unui intermediar sau mandatar.

El trebuie sa fie opera exclusiva si personala a testatorului.

Testamentul olograf prezinta mai multe avantaje, fiind accesibil oricui stie sa scrie, poate fi facut oriunde si oricand, nu necesita cheltuieli si mai ales asigura secretul dispozitiilor de ultima vointa ale testatorului.

In schimb, el are si inconvenientele inscrisurilor sub semnatura privata, putand fi falsificat si sustras de cei interesati, daca nu a fost depus intr‑un loc sigur (de exemplu, la un birou notarial) sau nu a fost facut in mai multe exemplare. In plus, el nu ofera nici o protectie testatorului impo­triva viciilor de vointa.

Cele trei cerinte legale cumulative - scrierea, datarea si semnarea de catre testator - sunt conditii cerute ad solemnitatem (pentru valabi­litatea testamentului), si nu ad probationem.

a) Scrierea testamentului olograf

Prima conditie ceruta pentru existenta testamentului olograf este ca el sa fie scris in intregime de mana testatorului.

Se presupune ca in acest mod testamentul va fi expresia libera si constienta a vointei testatorului.

Testamentul poate fi scris pe orice suport material: hartie, scanduri, pergament, in dosul unei fotografii etc.

Testamentul olograf poate fi facut si sub forma unei scrisori sau carti postale (per epistolam), fiind necesar si suficient ca scrisoarea sa fie scrisa, datata si semnata de testator, data postei neputand inlocui data scrisa de testator.

Testamentul poate fi scris cu orice instrument (stilou, pix, creion, carbune, diamant pe sticla, sange etc.) si in orice limba, care fireste poate fi tradusa, si chiar stenografiat de testator.

Este insa interzis ca testamentul sa fie dactilografiat sau scris la calculator sau prin intermediul altor mijloace tehnice moderne (telegrafiat etc.) care nu pot oferi in mod categoric certitudinea ca scrierea este opera testatorului si ca reprezinta prin ea insasi ultima vointa a acestuia si care ar impiedica sau cel putin ar ingreuna verificarea autenticitatii inscrisului in caz de litigiu.

Testamentul scris de o alta persoana va fi nul.

Chiar si un singur cuvant scris de o mana straina pe marginea sau in cuprinsul actului ar vicia intregul testament, daca ar face parte din acesta si daca ar afecta dispozitiile testamentare, modificandu‑le, completan­du‑le sau anulandu‑le, si daca a fost cunoscut de testator.

Solutia contrara ar permite tertilor sa desfiinteze sau sa modifice vointa exprimata de testator in testament.

Daca insa testatorul nu a avut cunostinta despre stersatura, modificarea sau completarea unei dispozitii testamentare facute de o persoana straina, testamentul va fi valabil asa cum a fost conceput de testator.

Aceeasi va fi solutia in cazul in care scrierea straina nu are nici o legatura cu dispozitiile de ultima vointa ale testatorului. Testamentul va fi valabil, intrucat vointa testatorului nu a fost cu nimic afectata.

b) Data testamentului olograf

Testamentul olograf trebuie sa fie datat de mana testatorului, adica acesta sa arate proprio manu ziua, luna si anul cand a facut testamentul.

Datarea testamentului se face in cifre sau in litere sau chiar prin referire la un eveniment a carui data se poate stabili cu certitudine.

Data testamentului prezinta importanta pentru a stabili daca testatorul a fost capabil sau nu sa testeze in momentul intocmirii testamentului.

Daca sunt mai multe testamente cu dispozitii contrare si incompatibile, data cea mai recenta va stabili care testament este revocat si care ramane valabil.

Data poate fi pusa la inceputul sau la sfarsitul testamentului. Ea poate fi inserata si in cuprinsul testamentului, dar instanta va aprecia daca ea se refera numai la dispozitiile care o preced sau si la cele care urmeaza.

Ora cand a fost intocmit testamentul poate fi dovedita in caz de litigiu prin orice mijloc de dovada.

Incertitudinea datei viciaza testamentul, ca si lipsa totala a datei.

Daca data este incompleta sau eronata din cauza unei greseli, ea va putea fi intregita sau modificata de instanta judecatoreasca in temeiul unor elemente intrinseci testamentului.

Se admite ca se pot folosi si elemente extrinseci testamentului, dar numai daca ele isi au sorgintea in elementele intrinseci ale acestuia (exemplu, data aplicata de posta pe un testament intocmit pe o carte postala).

In cazul in care testamentul este antedatat sau postdatat intentionat de testator, deci data este falsificata, testamentul va fi nul.

Dovada falsitatii datei se poate face prin orice mijloc de proba intrinsec sau extrinsec testamentului.

c) Semnatura testatorului

Semnatura testatorului atesta faptul ca dispozitiile testamentului repre­zinta ultima sa vointa, ca emana de la el si ca are un caracter definitiv si nu de simplu proiect.

Semnatura cuprinde de obicei numele si prenumele testatorului, dar este valabil si testamentul semnat cu semnatura pe care testatorul o folosea in mod obisnuit si care permite identificarea lui, chiar daca ea reprezinta pseudonimul sau o porecla ori initialele numelui si prenumelui sau.

Testatorul trebuie sa semneze testamentul proprio manu.

Este nul testamentul in care, in locul semnaturii, testatorul a folosit parafa, sigiliul ori stampila sau a pus degetul, ele nefiind echivalente cu semnatura.

Semnatura testatorului, ca si data trebuie sa figureze pe testament si nu doar pe plicul in care acesta este inchis.

Semnatura figureaza de obicei la sfarsitul testamentului.

Art. 1041 C.civ. definind testamentul olograf arata ca acesta trebuie sa fie "semnat de mana testatorului", deci semnatura trebuie sa incheie actul.

Totusi, se admite ca cerinta legii este indeplinita, chiar daca semnatura a fost pusa la inceputul sau in cuprinsul testamentului, daca rezulta nein­doielnic ca prin semnatura pusa pe act testatorul si‑a insusit toate dispozitiile testamentului.

Cerinta legii este considerata a fi indeplinita, in cazul in care testa­mentul, fiind scris in continuare pe mai multe foi, a fost semnat si datat doar la sfarsit.

In schimb, se considera ca este nul testamentul care ar fi semnat numai pe margine, in loc de a fi semnat in josul actului.

Nu este admisibila completarea sau rectificarea semnaturii testatorului.

Lipsa semnaturii atrage nulitatea testamentului.

Modificarile, stersaturile si completarile aduse testamentului, care ar reprezenta dispozitii noi, trebuie sa fie datate si semnate de testator.

In sfarsit, Codul civil cere ca inainte de a fi executat, testamentul olograf se va prezenta unui notar public pentru a fi vizat spre neschimbare.

In cadrul procedurii succesorale, notarul public procedeaza, in conditiile legii speciale, la deschiderea si validarea testamentului olograf si il depune in dosarul succesoral. Deschiderea testamentului si starea in care se gaseste se constata prin proces-verbal.

Cei interesati pot primi, pe cheltuiala lor, copii legalizate ale testamentului olograf.

Dupa finalizarea procedurii succesorale, originalul testamentului se preda legatarilor potrivit invoielii dintre ei, iar in lipsa acesteia, ramane spre pastrare in arhiva notarului public.

d) Puterea doveditoarea a testamentului olograf

Desi este un act juridic solemn, testamentul olograf este materializat intr‑un inscris sub semnatura privata scris, semnat si datat de testator si, ca atare, el este supus recunoasterii celor carora li se opune (de regula, mostenitorii legali, dar si succesorii lor in drepturi).

Potrivit art. 261 alin. (1) C.proc.civ. "Inscrisul sub semnatura privata recunoscut de cel caruia ii este opus sau, dupa caz, socotit de lege recunoscut, face dovada intre parti pana la proba contrara."

Prin urmare, mostenitorii legali carora li se opune testamentul pot adopta doua atitudini: fie sa recunoasca valabilitatea testamentului, adica ca acesta este scris, datat si semnat de testator, situatie in care testamentul se va bucura de aceeasi putere probatorie ca si inscrisul autentic, urmand ca procedura succesorala sa isi urmeze cursul; fie sa nege ca scrierea sau semnatura, ori si scrierea, si semnatura ar apartine testatorului sau sa declare ca nu cunosc scrierea sau semnatura acestuia.

In aceste din urma situatii, instanta in cadrul procedurii contencioase va proceda la o verificare de scripte sau va dispune efectuarea unei expertize criminalistice avand ca obiectiv sa se stabileasca daca scrierea si semnatura apartin defunctului sau nu.

In ce priveste data testamentului olograf, desi fiind inscris sub semna­tura privata, data lui, pentru a fi certa, ar trebui sa indeplineasca conditiile cerute de art. 266 alin. (1) C.proc.civ., practica juridica a decis totusi ca, daca scrierea si semnatura testatorului au fost recunoscute de mostenitorii legali sau daca s‑a stabilit prin verificarea de scripte sau prin expertiza ca apartin testatorului, data testamentului este prezumata pana la proba contrara a fi cea reala.

Dovada caracterului fals al datei incumba mostenitorului care contesta data testamentului si ea poate fi facuta atat cu elemente intrinseci, cat si cu elemente extrinseci testamentului.

B. Testamentul autentic

Testamentul este autentic daca a fost autentificat de un notar public, sau de o alta persoana investita cu autoritatea publica de catre stat, potrivit legii.

Cu ocazia autentificarii, testatorul poate fi asistat de unul sau de doi martori (art. 1043 C.civ.).

Testamentul autentic prezinta avantajul ca poate fi folosit si de persoa­nele care nu stiu sa scrie si sa citeasca sau de persoanele care din orice cauza (infirmitate, paralizie etc.) nu pot semna.

In al doilea rand, ca orice act autentic, el face dovada pana la inscrierea in fals si de asemenea este pus la adapost de pierdere, sustragere sau distrugere, intrucat un exemplar original se pastreaza in arhiva notarului public si oricand se poate elibera un duplicat al testamentului.

In sfarsit, fata de modul in care se intocmeste, pericolul sugestionarii sau captatiei testatorului este mult mai mic in comparatie cu testamentul olograf.

Testamentul autentic prezinta insa si doua dezavantaje in raport cu testamentul olograf, si anume el nu poate ramane secret, iar pe de alta parte, din cauza formalitatilor la care este supus, este mai greu de intocmit si mai costisitor, iar lipsa vreuneia dintre formalitati il expune pericolului anularii.

Autentificarea testamentului se face potrivit normelor notariale privind autentificarea inscrisurilor.

Competenta teritoriala a notarilor publici in aceasta materie este gene­rala, astfel ca autentificarea testamentului poate fi facuta la orice birou notarial din tara.

Testamentul poate fi redactat de notar, de avocatul testatorului sau de insusi testator, sotul, ascendentii sau descendentii lui, daca au o pregatire juridica superioara (art. 44 alin. 1 din Legea nr. 36/1995).

Testatorul isi dicteaza dispozitiile in fata notarului, care se ingrijeste de scrierea actului si apoi i-l citeste sau, dupa caz, i-l da sa-l citeasca, mentionandu-se expres indeplinirea acestor formalitati. Daca dispunatorul isi redactase deja actul de ultima vointa, testamentul autentic ii va fi citit de catre notar.

Dupa citire, dispunatorul trebuie sa declare ca actul exprima ultima sa vointa.

Testamentul este apoi semnat de catre testator, iar incheierea de autentificare de catre notar.

In cazul in care testatorul nu poate semna, in act se va face o mentiune corespunzatoare, aratandu-se si cauza de impiedicare. Mentiunea va fi citita testatorului de catre notar, in prezenta a doi martori, aceasta formalitate subliniind absenta semnaturii testatorului.

Declaratia de vointa a surdului, mutului sau surdomutului, stiutori de carte, se va da in scris in fata notarului public, prin inscrierea de catre parte, inaintea semnaturii, a mentiunii "consimt la prezentul act, pe care l-am citit".

Daca surdul, mutul sau surdomutul este, din orice motiv, in imposibilitate de a scrie, declaratia de vointa se va lua prin interpret, dispozitiile alin. 1 aplicandu-se in mod corespunzator.

Pentru a lua consimtamantul unui nevazator, notarul public va intreba daca a auzit bine cand i s-a citit cuprinsul testamentului, consemnand acestea in incheierea de autentificare.

Testamentul se intocmeste in limba romana.

Cetatenilor apartinand minoritatilor nationale sau persoanelor care nu vorbesc sau nu inteleg limba romana li se acorda posibilitatea de a lua cunostinta de cuprinsul actului printr‑un interpret.

Testamentul redactat de testator si prezentat spre autentificare va fi in limba romana.

La cererea justificata a testatorului, notarul public poate autentifica testamentul intocmit de acesta intr‑o alta limba decat cea romana, numai daca notarul instrumentator cunoaste limba in care este intocmit testa­mentul sau dupa ce a luat cunostinta de cuprinsul acestuia prin interpret, caz in care un exemplar tradus in limba romana si semnat de cel ce a efectuat traducerea va fi atasat la dosar.

Pentru autentificarea testamentului, notarul public verifica si stabileste in prealabil identitatea testatorului.

Testatorul poate fi identificat de notarul public prin mentiunea in incheiere ca este cunoscut personal de acesta.

In cazul in care nu‑l cunoaste, notarul public este obligat sa se convinga de identitatea testatorului, dupa caz, prin:

a) acte de identitate sau legitimatii oficiale prevazute cu semnatura, stampila si fotografia posesorului;

b) atestarea avocatului care asista partea;

c) doi martori de identitate, cunoscuti personal de notarul pu­blic sau legitimati conform literei a).

Nu poate fi martor de identitate minorul sub 18 ani, cel care figureaza in act ca beneficiar sau parte si cel care din cauza unei deficiente psihice sau fizice nu este apt pentru dovedirea identitatii.

Intrucat testamentul este un act eminamente personal, nu este admisa reprezentarea testatorului la autentificarea testamentului, acesta trebuind sa fie prezent in persoana la autentificare, fie la sediul biroului notarial, fie in afara sediului biroului notarial, daca testatorul este impiedicat sa se prezinte, din motive temeinice, la sediul biroului (este netransportabil, in spital sau la domiciliu, pe patul de moarte).

Daca notarul public are indoieli cu privire la deplinatatea facultatilor mintale ale testatorului, procedeaza la autentificare numai daca un medic specialist atesta in scris ca testatorul poate sa‑si exprime in mod valabil consimtamantul in momentul incheierii actului.

Pentru a lua consimtamantul testatorului, notarul public, dupa citirea testamentului, il va intreba daca a inteles continutul acestuia si daca cele cuprinse in act exprima vointa lui, dupa care testatorul va semna testamentul.

In cazul acelora care din pricina infirmitatii, a bolii sau din orice alte cauze nu pot semna, notarul public, indeplinind autentificarea testamen­tului, va face mentiune despre aceasta imprejurare in incheierea pe care o intocmeste, mentiunea astfel facuta tinand loc de semnatura.

Notarul public sau testatorul pot solicita ca martorii de identitate sa fie prezenti si la semnarea actului.

Autentificarea testamentului se constata printr‑o incheiere de autentifi­care, ce va cuprinde:

a) sediul biroului notarial;

b) denumirea incheierii si numarul acesteia;

c) data indeplinirii actului notarial;

d) numele si prenumele notarului public;

e) locul unde s‑a indeplinit actul notarial, in cazul indeplinirii in afara sediului biroului notarial, precizandu‑se imprejurarea care justifica intocmirea inscrisului in acel loc;

f) numele si domiciliul testatorului, mentiunea prezentarii sale in persoana, modul in care i s‑a constatat identificarea;

g) aratarea indeplinirii conditiilor de fond si de forma ale testatorului;

h) constatarea indeplinirii actului notarial si a citirii acestuia de catre testator;

i) mentiunea perceperii taxelor de timbru, a onorariului si cuantumul acestora;

j) semnatura notarului public;

k) sigiliul notarului public.

Incheierea de autentificare a testamentului va cuprinde, sub sanctiunea nulitatii, pe langa datele prevazute mai sus, si urmatoarele mentiuni:

a) constatarea ca s‑a luat consimtamantul testatorului;

b) constatarea ca inscrisul a fost semnat in fata notarului de testator;

c) numarul de anexe;

d) dispozitia de investire cu forma autentica care se exprima prin cuvintele: "Se declara autentic prezentul inscris".

Toate exemplarele testamentului autentificat, cerute de testator, precum si cel care se pastreaza in arhiva biroului notarial se semneaza in fata notarului public de catre testator, dupa caz, de martorii existenti, atunci cand este ceruta prezenta lor, si daca este cazul de cel care a redactat inscrisul in conditiile legii.

In situatia in care refuza indeplinirea autentificarii testa­mentului, notarul public va da in 5 zile de la inregistrarea cererii o incheiere de respingere, numai daca testatorul staruie in cerere si dupa ce i s‑a atras atentia ca actul solicitat este contrar legii sau bu­nelor moravuri.

Incheierea va cuprinde si motivarea refuzului, calea de atac, plangerea la judecatorie si termenul de exercitare.

Indeplinirea actului notarial poate fi respinsa si pentru neplata taxelor si onorariului stabilit, imposibilitatea identificarii partilor sau lipsa lor de discernamant.

Indeplinirea cerintelor legale pentru autentificarea testamentului trebuie sa fie mentionata expres in incheierea de autentificare si sa rezulte deci din insusi actul autentic.

Nu este admisibila dovedirea indeplinirii acestor cerinte cu probe extrinseci incheierii de autentificare.

In cazul in care testamentul nu a fost autentificat cu respectarea dispozitiilor legale, sanctiunea este nulitatea absoluta ca testament autentic.

El poate insa valora ca testament olograf, daca indeplineste conditiile de validitate ale acestuia, fiind scris, datat si semnat de mana testatorului.

In scop de informare a persoanelor care justifica existenta unui interes legitim, notarul care autentifica testamentul, are obligatia sa il inscrie, de indata, in registrul national notarial tinut in format electronic potrivit legii. Informatii cu privire la existenta unui testament se pot da numai dupa decesul testatorului (art. 1046 C.civ.).

Testamentul autentificat cu respectarea dispozitiilor legii face dovada erga omnes pana la inscrierea in fals in ce priveste constatarile personale, in cadrul atributiilor legale ale notarului public propriis sensibus, visus et auditus), cum ar fi identifi­carea testatorului, faptul ca acesta a consimtit la autentificarea testamen­tului, declarand ca reprezinta vointa sa sau faptul ca l‑a semnat in fata nota­rului etc.

In ce priveste veracitatea continutului declaratiilor testatorului, con­sem­nate in incheierea de autentificare sau in testament, acestea fac dovada pana la proba contrara pentru ca testatorul poate face o declaratie minci­noasa, iar notarul nu poate decat sa ia act de aceasta declaratie, neavand posibilitatea sa verifice daca ea corespunde sau nu realitatii.

Testamentele privilegiate

Testamentele privilegiate sau exceptionale sunt acelea pe care legea, din cauza imprejurarilor exceptionale in care sunt facute, le scuteste de indeplinirea formalitatilor obisnuite, permitand inlocuirea lor in forme simplificate de autentificare, derogatorii de la regulile autentificarii inscri­surilor.

De aceea testamentele privilegiate sunt cunoscute si sub denumirea de testamente autentice simplificate.

Testamentul exceptional este o forma facultativa si alternativa pentru testatorul care, aflandu‑se in situatii exceptionale, poate recurge la intocmirea unui testament olograf.

Art. 1047 C.civ. dispune ca: se poate redacta in mod valabil un testament in urmatoarele situatii speciale:

a) in fata unui functionar competent al autoritatii civile locale, in caz de epidemii, catastrofe, razboaie sau alte asemenea imprejurari exceptionale;

b) in fata comandantului vasului sau a celui ce-l inlocuieste, daca testatorul se afla la bordul unui vas sub pavilionul Romaniei, in cursul unei calatorii maritime sau fluviale. Testamentul intocmit la bordul unei aeronave este supus acelorasi conditii;

c) in fata comandantului unitatii militare ori a celui care il inlocuieste, daca testatorul este militar sau, fara a avea aceasta calitate, este salariat sau presteaza servicii in interesul fortelor armate ale Romaniei si nu se poate adresa unui notar poublic;

d) in fata directorului, medicului sef al institutiei sanitare sau a medicului sef al serviciului ori, in lipsa acestora, in fata medicului de garda, cat timp dispunatorul este internat intr-o institutie sanitara in care notarul public nu are acces.

In toate cazurile mentionate mai sus este obligatoriu ca testamentul sa se intocmeasca in prezenta a doi martori.

Testamentul privilegiat se semneaza de testator, de agentul instrumentar si de cei doi martori. Daca testatorul sau unul dintre martori nu poate semna se va face mentiune despre cauza care l-a impiedicat sa semneze.

Dispozitiile privind semnarea testamentului sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute.

Prevederile art. 1042 C.civ. privind prezentarea testamentului inainte de executare notarului public pentru a fi vizat spre neschimbare, iar in cadrul procedurii succesorale, notarului public competent care procedeaza in conditiile legii speciale, la deschiderea si validarea testamentului olograf si il depune in dosarul succesoral se aplica in mod corespunzator si in privinta testamentului privilegiat.

Testamentul privilegiat devine caduc la 15 zile de la data cand dispunatorul ar fi putut sa testeze in vreuna din formele ordinare. Termenul se suspenda insa, daca testatorul a ajuns intr-o stare in care nu-i este cu putinta sa testeze.

Caducitatea nu se aplica dispozitiei testamentare prin care se recunoaste un copil.

Alte forme testamentare

In afara testamentelor ordinare si a testamentelor privilegiate, legea civila prevede reguli speciale de forma pentru:

- dispozitiile (clauzele) testamentare avand ca obiect sume de bani depuse la Casa de Economii si Consemnatiuni (C.E.C.) sau alte institutii speciale;

"Dispozitiile testamentare privind sumele de bani, valorile sau titlurile de valoare depuse la institutii specializate sunt valabile in formele simplificate prevazute de legile speciale aplicabile acestor institutii" prevede art. 1060 C.civ.;

- testamentele cetatenilor romani aflati in strainatate.

A. Testamentul avand ca obiect sume de bani depuse la C.E.C.

Statutul Casei de Economii si Consemnatiuni aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 888/1996 prevede in art. 22 ca "Titularul depunerii are dreptul sa indice C.E.C.‑ului persoanele carora urmeaza sa li se elibereze sumele depuse in caz de deces. Depunerile asupra carora nu s‑au dat dispozitii testamentare se elibereaza de C.E.C. mostenitorilor legali si testamentari".

Prin urmare, legea speciala reglementeaza in privinta sumelor depuse la C.E.C. o forma speciala de testament, numita dispozitie testa­mentara sau clauza testamentara.

Practic, dispozitia testamentara se da pe formularul tipizat "Foaia de depunere", in caseta nr. 3, intitulata "Dispozitie testamen­tara (valabila dupa decesul titularului)", completandu‑se de catre titularul libretului numele si prenumele legatarului si anul nasterii, dupa care titularul va semna.

Pe baza acestei dispozitii, functionarul C.E.C. va completa pe verso‑ul copertei libretului C.E.C., in caseta nr. 4, numele si prenumele, precum si anul nasterii legatarului.

Dispozitia testamentara poate fi data numai de titularul libretului, indiferent daca o alta persoana a facut depunerea pe numele sau.

Ea poate fi facuta in favoarea unei singure sau a mai multor persoane.

Dispozitia testamentara are efecte numai cu privire la depunerile de pe un anumit libret C.E.C.

Dispozitia testamentara este un legat cu titlu particular facut prin tes­t­a­ment si este supusa conditiilor de fond prevazute pentru liberalitatile testamentare.

Clauza succesorala va produce efecte numai la decesul titularului libretului.

Legatul va culege suma de bani existenta in depozit la data decesului titularului libretului si nu cea existenta la data stipularii clauzei testamentare.

Suma testata nu se include in masa bunurilor de impartit intre succesorii universali sau cu titlu universal.

Clauza testamentara poate fi anulata sau poate fi revocata printr‑un alt testament (ordinar sau privilegiat), fara a fi necesara respectarea unei simetrii a formelor testamentare, dar revocarea produce efecte fata de C.E.C. numai din momentul instiintarii acestuia.

Spre deosebire de testamentul olograf, pentru valabilitatea clauzei testamentare este necesara doar semnatura titularului libretului.

Este motivul pentru care clauza testamentara a fost calificata ca fiind un testament olograf simplificat.

Legatarul poate cere oricand dupa moartea titularului libretului predarea sumei de catre C.E.C., cu conditia sa fi acceptat mostenirea in termenul de prescriptie al dreptului de optiune succesorala.

Reglementarile privind clauza succesorala avand ca obiect depunerile la C.E.C. nu pot fi extinse in lipsa unei prevederi legale exprese si la depunerile bancare. Legea bancara nr. 58/1998 nu contine o prevedere asemanatoare art. 22 din Statutul C.E.C.

B. Testamentul facut de un cetatean roman in strainatate

Intocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sunt considerate valabile daca actul respecta conditiile de forma aplicabile, fie la data cand a fost intocmit, modificat sau revocat, fie la data decesului testatorului, conform oricareia dintre legile urmatoare:

a) legea nationala a testatorului;

b) legea resedintei obisnuite a acestuia;

c) legea locului unde actul a fost intocmit, modificat sau revocat;

d) legea situatiei imobilului ce formeaza obiectul testamentului;

e) legea instantei sau a organului care indeplineste procedura de transmitere a bunurilor mostenite (art. 2635 C.civ.).