Generalitati privind dreptul procesual penal

Generalitati privind dreptul procesual penal

Savarsirea infractiunilor duce la nasterea raportului juridic de drept penal in virtutea caruia apare dreptul statului de a trage la raspundere penala pe faptuitor si obligatia acestuia de a suporta consecintele faptei sale.

Pentru ca tragerea la raspundere penala sa se materializeze in sanctiunea prevazuta de lege este nevoie atat de o activitate statala, cat si de un organism specializat care realizeaza mecanismul de solutionare a conflictului ivit intre societate (respectiv stat) si infractor. De aceea, in orice organizare statala si cu atat mai mult in cadrul unui stat de drept exista o putere sau autoritate judecatoreasca a carei sarcina fundamentala este infaptuirea justitiei.

Justitia, reprezentand modalitatea in care se manifesta in mecanismul statal puterea judecatoreasca, era firesc ca in Constitutia Romaniei sa se inscrie norme care evoca aceasta autoritate atat sub aspectul ei organizatoric cat si functional. Astfel, art.126 alin.1 precizeaza ca justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege; de asemenea, art.124 alin.1 inscrie teza ca justitia se infaptuieste in numele legii; referindu-se la conflictul dintre colectivitate si infractor, izvorat din savarsirea infractiunii, art.130 alin.1 subliniaza ca in activitatea juridica Ministerul Public reprezinta interesele generale ale societatii.

Pentru a se ajunge la actul de justitie nu este suficienta numai activitatea instantelor si a Ministerului Public. Descoperirea infractiunilor si realizarea tragerii la raspunderea penala a celor vinovati antreneaza si alte organe specializate.

Organele statului imputernicite sa realizeze ansamblul activitatilor mentionate mai sus poarta denumirea de organe judiciare.

Notiunea de organ judiciar este mai larga decat cea de organ judecatoresc. Interpretarea rezulta din sensul larg, constitutional, potrivit caruia organele judiciare, tin de autoritatea judecatoreasca si sunt grupate sub aspectul sistematizarii in Capitolul VI al Titlului III din Constitutie. In cuprinsul normelor referitoare la autoritatea judecatoreasca se disting, in primul rand acele organe care au evident caracter judiciar, respectiv instantele judecatoresti si Ministerul Public, ele fiind formate din magistrati adica persoane avand calitatea de reprezentanti tipici si detinatori exclusivi ai acestei autoritatii judecatoresti.

In notiunea de organe judiciare se cuprind si organele de politie. Potrivit art.131 alin.1-3 din Constitutie Ministerul public isi exercita atributii prin procurori constituiti in parchete, iar parchetele functioneaza pe langa instantele de judecata si conduc si supravegheaza activitatea de cercetare penala a politiei judiciare. Organele de politie la care fac referire normele constitutionale si normele Codului de procedura penala sunt organizate potrivit unor reglementari distincte; ele isi indeplinesc atributiile de regula in cadrul urmaririi penale, dar au sarcini si in realizarea altor activitati procesuale. Astfel, potrivit art.130 din Constitutie instantele judecatoresti dispun de politia pusa in serviciul lor; textul se refera la politie ca organ administrativ.

Definitia si scopul procesului penal

Procesul penal este activitatea reglementata de lege, desfasurata intr-o cauza penala, de catre organele judiciare cu participarea partilor si a altor persoane, ca titulare de drepturi si obligatii, avand ca scop constatarea la timp si in mod complet a infractiunilor si tragerea la raspundere penala a celor care le-au savarsit, in asa fel incat prin aceasta sa se asigure ordinea de drept precum si apararea drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor.

In literatura juridica de specialitate din tara noastra definitia procesului penal data de diversi autori este in general foarte apropiata de cea enuntata, neinregistrandu-se deosebiri esentiale. Convergenta de opinii este determinata, pe de o parte de faptul ca cele mai multe elemente ale definitiei se regasesc enuntate expresis verbis in normele legale, iar pe de alta parte de imprejurarea ca mecanismul general, sarcinile mari si institutiile fundamentale ale procesului penal sunt bine conturate si elucidate de multa vreme in stiinta juridica.

Elemente definitorii care caracterizeaza procesul penal. Definitia adoptata cuprinde principalele elemente care caracterizeaza procesul penal. Analizarea acestora este necesara pentru a avea imaginea corecta a notiunii.

a) Procesul penal constituie in primul rand o activitate. Insusi termenul de proces este derivat din latinul "procedare" care inseamna a progresa, a avansa, a evolua. Desi de origine latina cuvantul nu era folosit in dreptul roman in acceptiunea sa juridica actuala, pentru judecata fiind utilizat termenul de "judicium". Cuvantul a intrat in vocabularul juridic si a devenit traditional prin intermediul glosatorilor din Evul mediu (aproximativ sec. XII). Notiunea de proces este folosita chiar in afara vocabularului juridic, totdeauna in sensul desemnarii unui fenomen in plina miscare, dezvoltare, deviere.

Denumirea de proces penal provine de la specificul activitatii judiciare, care se desfasoara progresiv de la descoperirea infractiunii si pana la condamnarea inculpatului si punerea in executare a hotararii judecatoresti penale.

b) Procesul penal este o activitae reglementata de lege. Institutiile procesuale cat si activitatea de ansamblu se desfasoara in limitele celei mai sticte legalitati. Legea reglementeaza amanuntit drepturile si obligatiile participantilor, modul de efectuare a activitatilor, succesiunea acestora, continutul diferitelor acte procedurale etc.

Intre activitatile procesuale si normele juridice care le reglementeaza exista o legatura indisolubila. Principiul legalitatii trebuie sa aiba in procedura penala aceeasi implicatie si rezonanta ca in dreptul penal sau in orice alta ramura de drept. Daca in dreptul penal exista inca de multa vreme dictonul "nullum crime sine lege" si "nulla poena sine lege", in mod similar este indeobste cunoscuta si admisa legatura dintre formele procesuale si modul lor de reglementare prin norme juridice si care s-a materializat si ea in adagiul "nullum judicium sine lege".

c) Procesul penal se realizeaza intr-o cauza penala. Ceea ce determina desfasurarea procesului penal este imprejurarea ca organul judiciar este sesizat de existenta litigiului penal izvorat din savarsirea unei infractiuni. Nici un proces penal nu se poate realiza pe o alta baza.

Fapta savarsita sau presupusa ca fiind savarsita constituie obiectul material al procesului penal, iar raportul juridic de drept penal ca manifestare a conflictului de drept survenit reprezinta obiectul juridic al acestuia. Obiectul material si cel juridic determinand declanstarea si intreaga desfasurare a procesului penal poarta denumirea de cauza penala, denumire sinonima cu cea de litigiu penal sau pricina penala folosita in practica judiciara.

d) Activitatea procesuala se realizeaza de diversi subiecti procesuali. Potrivit definitiei procesual penal se desfasoara de catre organele judiciare cu participarea partilor si a altor persoane. In procesul penal organele judiciare sunt: organele de cercetare penala, Ministerul Public, instantele judecatoresti. Persoanele care participa la procesul penal pot fi numeroase. Ca persoane care participa in procesul penal pot fi date ca exemplu partile: inculpatul, partea vatamata, alte persoane: aparatorul, martorul, expertul etc.

Activitatea judiciara este desfasurata de organele judiciare cu participarea altor subiecti procesuali avand calitatea de titulari de drepturi si obligatii.

Scopul procesului penal. Definitia examinata anterior indica o finalitate precis delimitata pe care legea de procedura penala o inscrie in prima sa norma sub titlul marginal de "scopul procesului penal".

Potrivit art.1 C.p.p. procesul penal are ca scop constatarea la timp si in mod complet a faptelor care constituie infractiuni astfel ca orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala (alin.1).

Procesul penal trebuie sa contribuie la apararea ordinii de drept, la apararea persoanei, a drepturilor si libertatilor acesteia, la prevenirea infractiunilor precum si la educarea cetatenilor in spiritul respectarii legilor (alin.2).

Din continutul art.1 rezulta ca scopul procesului penal este privit sub un indoit aspect: unul direct, mai apropiat si este formulat in mod concret (art.1 alin.1), celalalt fiind enuntat in termeni generali (art.1 alin.2).

Scopul imediat al oricarui proces penal rezida in constatarea infractiunilor si justa pedepsire a infractorilor. Legea subliniaza ca activitatea procesuala urmeaza sa se desfasoare la timp, prefigurandu-se astfel operativitatea ca unul dintre principiile fundamentale ale activitatii judiciare, si in mod complet, respectiv in asa fel incat faptele sa fie cunoscute sub toate aspectele care intereseaza si se impun in vederea solutionarii cauzei.

In ceea ce priveste scopul general, procesul penal trebuie sa contribuie la apararea ordinii de drept, la apararea persoanei, a drepturilor si libertatilor acesteia, la prevenirea infractiunilor, precum si la educarea cetatenilor in spiritul respectarii legilor.

Nu intamplator numeroase legislatii pun un accent atat de mare pe scopul major inscris in art.1 C.p.p., care prevede ca o axioma regula de neclintit ca "nici o persoana nevinovata nu trebuie sa fie trasa la raspundere penala".   

Daca spiritul de dreptate, echitate si justete cere ca orice vinovat sa fie totdeauna pedepsit, acelasi spirit impune ca vinovatia celui in cauza sa reprezinte o certitudine pentru a nu se ajunge la eroare judiciara.

Intelepciunea populara si folclorul, care circula in multe limbi din cele mai felurite locuri de pe glob, au subliniat intr-o exprimare de esenta ideea ca "e preferabil sa scape o suta de vinovati nepedepsiti decat sa fie pedepsit un singur nevinovat".

Fazele procesual penal

Notiunea de faza procesuala. Procesul penal cuprinde numeroase activitati ce se desfasoara intr-un angrenaj de acte procesuale. Multitudinea componentelor impune o grupare a acestora, astfel incat intregul - foarte complex dar reprezentand totusi o unitate - sa fie despartit in mai multe diviziuni.

Impartirea procesului penal in faze nu raspunde numai unor necesitati metodologice de analiza, prezentare sau studiu. Fazele procesului penal se manifesta efectiv in realitatea desfasurari procesuale si se impun in realizarea acestei activitati. Reglementarea moderna, in contradictie cu contructiile si sistemele procesuale din vechime, a scos in evidenta necesitatea ca procesul sa fie alcatuit din mai multe faze.

Fazele procesului penal constituie diviziuni ale acestuia, in care se efectueaza un complex de activitati desfasurate succesiv, progresiv si coordonat, intre doua momente proeminente ale cauzei penale, pe baza de raporturi juridice caracteristice, in vederea realizarii unor sarcini specifice.

Sistemul actual al Codului de procedura penala reflecta impartirea obiectiva, a procesului penal in cele trei mari faze ale sale: urmarirea penala, judecata si punerea in executare a hotararilor judecatoresti.

Urmarirea penala reprezinta prima faza a procesului penal si se situeaza intre inceputul urmaririi penale si trimiterea inculpatului in judecata prin rechizitoriul procurorului.

Judecata incepe odata cu sesizarea instantei si cuprinde toate activitatile procesuale ce se desfasoara pana in momentul ramanerii definitive a hotararii penale.

Punerea in executare a hotararilor constituie ultima faza cuprinzand intreaga procedura prin care hotararea penala definitiva se pune in aplicare, pana in momentul in care este sesizat organul de executare; executarea propriu-zisa nu este reglementata de normele de procedura plasandu-se in afara procesului penal.

Trecerea procesului penal prin cele trei faze reprezinta schema sa tipica. Este posibil ca procesul penal sa nu parcurga toate aceste faze. De pilda, incetarea urmaririi penale sau scoaterea de sub urmarire penala pot intrerupe continuarea procesului penal in celelalte faze; de asemenea, pronuntarea unei achitari la judecata poate inlatura realizarea fazei de punere in executare a hotararii penale. In unele cauze, procesul penal poate incepe direct cu faza judecatii, lipsind in acest caz faza urmaririi penale. De exemplu, in procedura plangerii prealabile, in ipoteza cand declansarea procesului de catre procuror sau organele de cercetare nu este permisa, plangerea se va adresa instantei de judecata procesul penal demarand direct in fata organului respectiv.

Fazele procesului penal realizeaza obiective specifice subsumate sarcinii generale a procesului penal. Astfel, art.200 C.p.p. prevede expres care este obiectul urmaririi penale, iar pentru faza judecatii Constitutia si legea de organizare judecatoreasca fixeaza sarcinile concrete ale justitiei. Procesul penal trece in faza urmatoare numai dupa realizarea sarcinilor fazei precedente. Neindeplinirea corespunzatoare a acestor sarcini poate determina reintoarcerea cauzei la o faza deja parcursa (art.270 alin.1 lit.b si c C.p.p.).

Cerintele de sistematizare ale procesului penal in reglementarea legala si in studierea acestuia de catre stiinta dreptului impun o periodizare mai minutioasa a activitatilor cronologice si gruparea lor in diviziuni inca mai reduse. De aceea, fiecare faza a procesului penal se subdivide la randul ei in anumite etape, stadii, momente, niveluri etc.

Astfel, faza judecatii poate parcurge etapa judecatii in prima instanta si a judecatii in caile de atac. La randul ei judecata in prima instanta cuprinde masurile premergatoare judecatii, sedinta de judecata si apoi deliberarea si pronuntarea hotararii. Subimpartirea sedintei de judecata e posibila in continuare in: inceputul judecatii, cercetarea judecatoreasca, dezbaterile si ultimul cuvant al inculpatului.

Dreptul procesual penal, ramura distincta a

sistemului de drept din Romania

Multa vreme normele de procedura penala nu se materializau in dispozitii legale deosebite de cele de drept penal substantial, reglementarea tuturor aspectelor realizarii justitiei penale facandu-se nediferentiat. In asemenea conditii, nu se putea admite existenta unei ramuri distincte a dreptului procesual penal in sistemul dreptului.

O reglementare procesual penala completa, sistematizata si independenta de dreptul material, eventual de alte dispozitii legale, nu apare decat in dreptul modern. Codurile de procedura penala, in acceptiunea actuala a acestor legi cu caracter general, nu se intalnesc propriu-zis in istoria dreptului decat in secolele XIX si XX.

Subliniem ca in dreptul romanesc s-a recunoscut in mod constant, mergand inapoi inca in veacul trecut, ca dreptul procesual penal este o ramura de drept distincta.

Fiecare ramura a dreptului, ca ansamblu de norme juridice, este studiata de o anumita ramura a stiintei dreptului.

Stiinta dreptului procesual penal se preocupa de studierea dreptului procesual penal ca ramura a sistemului de drept.

Dreptul procesual penal reprezinta o ramura distincta a stiintei dreptului avand un obiect propriu de studiu. Obiectul acestei stiinte ii formeaza studierea normelor juridice care reglementeaza desfasurarea procesului penal si care in totlitatea lor constituie dreptul procesual penal.

Dreptul procesual penal roman ca stiinta juridica, cuprinde un sistem de cunostinte cu valoare de adevar obiectiv despre dreptul procesual penal ca ramura a sistemului de drept din Romania. In timp ce obiectul de reglementare al dreptului procesual penal, ca ramura de drept, il constituie procesul penal, obiectul de studiu al dreptului procesual penal, in intelesul de stiinta juridica, il constituie normele de drept procesual penal.

Intreaga activitate procesuala este inscrisa in anumite norme juridice. Ansamblul acestor norme formeaza dreptul procesual penal.

Dreptul procesual penal cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementeaza procesul penal.

In exprimarile legii si chiar in practica judiciara foarte adeseori alaturi de terminologia de drept procesual penal, cu sensul mai sus precizat, apare si cel de "procedura penala". Insasi codul roman actual ca si cel anterior, precum si marea majoritate a codurilor care reglementeaza desfasurarea procesului penal in diverse tari, poarta denumirea consacrata si arhicunoscuta de Cod de procedura penala.

Precizarile facute ajuta la departajarea dar si apropierea notiunilor de drept procesual si procedura penala. De aici si obisnuita de a nominaliza ramura de drept care reglementeaza procesul penal atat cu denumirea de drept procesual penal cat si cu aceea de procedura penala.

In sens larg, diferentele de nuanta se estompeaza si modalitatile de exprimare ajung cvasinonime.

Dreptul procesual penal este format dintr-un ansamblu de norme juridice de forma, in raport de dispozitiile de drept penal care sunt considerate norme de fond. Se obisnuieste a spune ca in opozitie cu dreptul penal care constituie dreptul substantial sau material dreptul procesual penal este un drept formal.

Sunt considerate norme juridice de forma toate normele care trateaza organizarea jurisdictiei represive, competenta acesteia precum si modul de desfasurare a procedurii in fata organelor respective.

Impartirea normelor penale in norme sau legi de fond si norme sau legi de forma are o importanta teoretica si practica deosebita.

Astfel, in ceea ce priveste interpretarea normelor penale consecintele vor fi mult diferentiate. Normele sau legile de fond sunt de cea mai stricta interpretare explicarea lor avand de regula un sens restrictiv. Opus acestei tendinte, in interpretarea normelor de forma explicarea sensului legii poate fi extensiva, suplimentul analogic functionand din plin, pentru ca ceea ce se urmareste este realizarea in cat mai bune modalitati a activitatii concrete de justitie.

La fel, daca este vorba de aplicarea in timp a normelor penale de fond, retroactivitatea devine posibila atat in conditiile art.12 C.p. (dezincriminarea faptei de catre legea noua) cat si a celor din art.13 C.p. (aplicarea legii penale mai favorabile). Dimpotriva, normele de forma si deci legea de procedura penala este in principiu de imediata aplicare, formele procesuale promulgate de legea in vigoare fiind aplicabile situatiilor viitoare, ulterioare intrarii ei in vigoare, dar ramanand castigat cauzei tot ce s-a indeplinit procesual valabil anterior, potrivit legii iesite din vigoare.

Normelor juridice procesual penale

Dupa cum e indeobste admis si subliniat in intreaga doctrina procesuala, legile de procedura cuprind trei categorii de norme: a) de organizare judiciara; b) de competenta; c) de procedura propriu-zisa.

Normele de organizare sunt inscrise de regula in legile de infiintare si functionare a organelor judiciare. Constituie asemenea norme cele inscrise in legea de organizare judiciara, (cuprinzand referiri si la Ministerul Public) in actele normative vizand organizarea si functionarea organelor de cercetare ale politiei judiciare (in mod obisnuit din cadrul Ministerului de Interne), precum si a altor organe de cercetare speciale (organe militare de cercetare, capitani de porturi etc.). De exemplu, in Legea de organizare judiciara se indica ierarhia instantelor judecatoresti sau a parchetelor de la diverse niveluri, se stabilesc modul de compunere al instantelor de judecata, se precizeaza cum se accede la functia de judecator si cum se poate pierde aceasta functie, se fac referiri la stributiunile principale ale procurorilor in supravegherea urmaririi penale si in activitatea de judecata.

Normele de competenta stabilesc drepturile si obligatiile organelor judiciare de a desfasura activitatile care le intra in atributii in functie de diferite criterii cum ar fi: natura cauzei penale si complexitatea acesteia, gradul sau specializarea organului judiciar indrituit, calitatea persoanei implicate s.a.

Normele de procedura penala propriu-zise reprezinta cele mai multe dispozitii din cuprinsul dreptului procesual penal, ele disciplinand de obicei desfasurarea urmaririi penale, a judecatii si a punerii in executare a hotararilor penale definitive.

Clasificarea normelor procesual penale. Dupa sfera lor de aplicabilitate, normele de procedura pot fi generale si speciale. Normele generale mai poarta si denumirea de norme de drept comun. Ele se aplica totdeauna, orice exceptie sau derogare urmand sa fie marcata in mod expres.

Normele speciale se aplica numai in anumite cauze speciale sau situatii au caracter derogator. De exemplu, normele inscrise in art.465-479 C.p.p. se aplica numai pentru urmarirea sau judecarea unor infractiuni flagrante.

Categoriile juridice de norma generala si norma speciala nu trebuie confundate cu cele de lege generala si speciala. Majoritatea normelor generale de procedura penala se gasesc, cum este firesc, in codul de procedura penala, care este legea generala in materie cuprinzand cele mai multe dintre reglementarile procesual penale existente in legislatie. Legea generala poate insa cuprinde si norme speciale, asa cum s-a exemplificat chiar mai sus.

In sfarsit, normele generale si speciale nu trebuie confundate cu normele de parte generala si parte speciala ale Codului de procedura penala. Daca o asemenea diferentiere este mai mult sau mai putin categorica in materia normelor penale, similitudinea nu se regaseste cu tot atata claritate, putand fi chiar disimulata in domeniul dreptului procesual penal.

Actualul Cod de procedura penala din Romania a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1969 inlocuind cu aceasta ocazie Codul din 1936. In legatura cu Codul pe care il aplicam azi, nu trebuie uitat ca el a fost editat in conditiile social-politce corespunzatoare ale statului totalitar. De aceea, la relativ scurta vreme dupa evenimentele din decembrie 1989 a fost nevoie de interventia unor modificari legislative care sa puna legea de procedura de acord cu nevoile imediate ale tranzitiei (Legea nr.30/1990 - M.Of. nr.128/17.11.1990, Legea nr.45/1993 - M.Of. nr.147/1.07.1993, Legea nr.141/1996 - M.Of. nr.289/14.11.1996, Legea nr.281/2003 - M.Of. nr.468 din 1.07.2003, O.U.G. nr.109/2003 - M.Of. nr.749/26.11.2003 s.a.). Aceste modificari, precum si cele viitoare vor impune in cele din urma elaborarea unui Cod de procedura in care activitatea judiciara sa fie reglementata in cele mai bune conditii, in conformitate cu prefacerile social-economice si politice ale societatii romanesti si potrivit cu toate valentele statului de drept.

Codul actual de procedura penala este impartit in doua mari parti: partea generala si partea speciala.

Parte generala cuprinde principiile fundamentale si institutiile de baza ale procesului penal, precum si regulile comune cele mai insemnate care se aplica in tot cursul procesului penal. Partea generala este formata din urmatoarele titluri:

- regulile de baza si actiunile in procesul penal (art.1-24);

- competenta (art.25-61);

- probele si mijloacele de proba (art.62-135);

- masurile preventive si alte masuri procesuale (art.136-170);

- acte procesuale si procedurale comune (art.171-199).

Partea speciala reprezinta o reglementare cronologica a procesului penal in dinamica sa concreta, urmand evolutia activitatilor si formelor procesuale, astfel cum ele se realizeaza in mod obisnuit si cuprinde urmatoarele titluri:

- urmarirea penala (art.200-286);

- judecata (art.287-414);

- executarea hotararilor penale (art.415-464);

- proceduri speciale (art.465-524).