Dreptul hindus

Dreptul hindus

In primul rand trebuie remarcat faptul ca dreptul hindus nu inseamna dreptul indian. Doar acea parte a locuitorilor Indiei ce se considera ca religie hindusi sunt hindu. In consecinta dreptul indian si dreptul hindus nu sunt sinonime. Dreptul indian este dreptul statului India ce se aplica tuturor locuitorilor indiferent de religie, in schimb ce, dreptul hindus, este dreptul ce se aplica doar comunitatii hindu.

Asa cum remarca Genevieve Chretien-Vernicos, faptul de a vorbi despre conceptia hinduista despre drept incepe cu un paradox, deoarece in traditia hindusa nu exista un termen care sa explice conceptul de drept. In 1772 guvernatorul britanic ordona ca in toate procesele vizand succesiunile, casatoria, castele si celelalte practici si institutii religioase sa se aplice hindusilor propriile lor legi.

Pentru a intelege despre ce este vorba si care sunt consecintele a trebuit sa se faca un mare efort pentru studierea si traducerea cartilor sanscrite in care erau codificate legile hinduse. Aceste carti erau un fel de tratate de Dharma pe care traducatorii occidentali le-au tradus prin termenul echivalent in cultura lor carte de drept sau cod, traducand cuvantul dharma prin cuvantul drept.

Si indienii au urmat aceasta practica, dar atunci cand au tradus conceptul de drept in limbile moderne au utilizat alti termeni. Astfel, in dictionarele hindi moderne avem doi termeni pentru a desemna dreptul, unul este imprumutat traditiei arabo - persane musulmane Kanun, si celalalt traditiei sanscrite hinduse Vidhi, acesta din urma devenind termenul oficial de desemnare a notiunii de drept in Constitutia indiana.

Acest lucru se datoreaza faptului ca limbile indiene moderne utilizasera toate cuvantul dharma pentru a desemna un alt concept importat din occident : religia.

Acest lucru s-a datorat faptului ca in traditia hindusa nu exista ideea unui drept separat de religie sau cea unei religii separate de alte reguli de viata sociala. Pivotul acestui model este dharma ce nu inseamna nici religie nici drept ci reprezinta conceptiile hinduse despre drept. Pentru a intelege mai bine lucrurile trebuie sa analizam notiunea de dharma, dupa aceea sursele notiunii dharma si in al treilea rand caracteristicile lui dharma.

Notiunea de dharma

Cuvantul dharma este format cu sufixul ma de la radacina dhar sau dhr.

Aceasta radacina exprima actiunea de a tine, de a suporta, de a mentine, de a proteja, de a pastra. Dharma este maniera in care sau mijloacele prin care cineva tine suporta sau mentine. Printr-o alunecare de sens, aceasta devine nu numai maniera de a face lucrurile ci singura maniera de a le face.

Dharma este maniera in care trebuie sa tinem , sa purtam si sa suportam sau sa mentinem. La nivel cosmic dharma este maniera in care se mentine orice lucru, maniera in care cosmosul sau echilibrul cosmosului este mentinut. La nivel microscopic ea reprezinta maniera in care fiecare element constitutiv al cosmosului contribuie in felul sau la mentinerea echilibrului general.

Este clar ca fiecare element cosmic are propria sa dharma, dar in practica hindusii isi indreapta atentia asupra lui Dharma fiintelor vii . Fiecare individ are propria sa dharma, propria sa svadharma determinata in mod esential de doi factori : apartenenta la una din cele patru etape ale vietii ( asrama ) si apartenenta la una din cele patru clase sociale ( varna).

Dharma fiecaruia reprezinta modul in care el trebuie sa se comporte pentru a sustine ordinea cosmica existenta.

In ceea ce priveste domeniul de actiune al lui dharma putem preciza ca aceasta regleaza toate activitatile indiferent de natura unei persoane. In primul rand ea regleaza activitatile cotidiene, cand trebuie sa se trezeasca, cum trebuie sa-si imparta ziua, cand trebuie sa mearga la culcare, ce trebuie sa manance atat calitativ cat si cantitativ.

Dharma regleaza si relatiile umane cu puterile supranaturale, ea prescrie ritualurile ceremoniilor prin care aceste relatii sunt intretinute, atingand aici registrul religiei. De asemenea dharma guverneaza relatiile dintre un individ cu semenii sai, contractele sociale si toate celelalte norme ce in societatea noastra tin de domeniul dreptului.

Dreptul hindu este cu toate celelalte aspecte activitatilor unui hindu parte din dharma hindu. Regulile dreptului hindu vor fi gasite in tratatele de dharma desi aceste texte contin o multitudine de alte reguli ce nu au practic nimic in comun cu dreptul. Cu alte cuvinte dharma principala sursa de drept admite alaturi de ea si alte surse de drept.

Sursele dreptului hindu

Sursele dreptului hindu sunt : dharma careia trebuie sa-i punem in evidenta atat sursele materiale cat si cutumia.

Sursele materiale ale lui dharma provin dintr-o revelatie (sruti) care a fost partial scrisa si imbogatita in continuare prin traditie si comentarii ulterioare.

Cuvantul sruti semnifica auditie de unde a auzi de unde revelat. Dharma provine dintr-o revelatie de care au beneficiat anumiti alesi si care a fost partial scrisa in texte sacre numite Veda ce semnifica cunoastere si intelepciune.

Vedele sunt formate din patru parti dintre care cea mai veche rigveda dateaza de aproximativ 1100 ani inainte de Hristos. Profesorul Sinha spune ca rigveda este textul cel mai sacru pentru hindusi si ca el constituie o parte a traditiei vie hindu. Aceasta literatura vedica este in totalitate de natura religioasa si de aceea a fost nevoie ca ea sa fie dezvoltata si interpretata.

Traditia Smriti

Smriti inseamna memoria de care ne amintim si care este mereu prezenta in viata noastra, cu alte cuvinte smriti inseamna traditia. Autori hindi, numiti intelepti au interpretat intre anii 600 si 100 I.H., revelatiile, modelandu-le intr-o stiinta juridica numita dharma.

Lucrarile lor se numesc in general dharmasastrahs, adica tratate de dharma la care distingem din punct de vedere cronologic doua tipuri: dharmasutras si dharmasastras.

Darmasutras reprezinta cartile de darma in proza succinta si enigmatica ce sunt utilizate si pentru alte ramuri ale cunoasterii cum ar fi yoga si arhitectura. Ele enunta preceptele de dharma sub forma aforismelor.

Aceste manuale au fost scrise cu siguranta intre anii 600 si 300 I.H. Cele mai vechi si cele mai celebre sunt atribuite autorilor Gautama Apastamba Vasistha si Baudhayana.

Aceste prime lucrari sunt destul de vagi si nu dau prea mare atentie aspectelor juridice ale lui dharma. Ulterior, regulile de drept au aparut in scrierile religioase.

Dupa anul 300 I.H. au aparut dharmasastras-le ce au dat numele lor intregii invataturi. Ele sunt mult mai detaliate si sunt scrise in versuri, in distihuri de 12 silabe numite sloka.

Dintre cele mai semnificative putem aminti pe cele ale lui Manu numite manusmriti. Ele reprezinta traducerea in versuri metrice a unei lucrari anterioare atribuita lui Manu, devenind cel mai influent discurs de drept si de doctrina hindusa, atat in India, cat si in Asia de Sud-Est.

O alta lucrare importanta este Yajnavalkya, scrisa in numele unui intelept ilustru ce a trait intre anii 100 si 300 D.H. si contine cu preeminenta dreptul hindus in perioada colonizarii britanice.

In domeniul dharmasastras introducem si poemele epice cunoscute sub numele de mahabharata. Mahabharata contine marea istorie epica a bataliei triburilor bharatas, triburi ariene ce au invadat India si este cel mai important epic existent pana azi.

El descrie o istorie cadru si un ansamblu de naratiuni in care mai multe istorii succesive sunt incluse in interiorul alte istorii.

Fondul poemului dateaza cu siguranta din anii 500 I.H., dar textul actual contine multe adaugiri ulterioare ce fac imposibila datarea cu precizie a diverselor sale parti.

El este divizat in 18 parti, iar doctrinele juridice le regasim in majoritatea lor in partea a XII-a, sub denumirea de santi parva. Primele 129 de capitole prezinta obligatiile regelui, urmatoarele 38, trateaza despre obligatiile speciale in timp de rastriste, iar ultimele 189 de capitole, vorbesc despre moarte si iesirea din existenta terestra.

De asemenea putem considera ca surse ale dreptului o lucrare ce apartine domeniului artha, ce in traducere inseamna stiinta utilului si a guvernarii.

Aceasta lucrare are un continut machiavelic, punand mai mult accentul pe artha, decat pe dharma, sustinand ca scopul scuza mijloacele.

O alta sursa a dreptului hindus este reprezentata de comentariile sau interpretarile ulterioare numite nibandhas.

Incepand din secolul al VIII-lea, nu s-au mai scris noi dharmasastras, in schimb, vechile scrieri au inceput sa fie interpretate in lucrari ce se numesc nibandas. Ele au fost mult utilizate in perioada coloniala, fara a se mai face mult caz despre traditionala dharma.

Cutuma

Cutuma, denumita achara, este de asemenea considerata ca o sursa de drept, intelegandu-se prin aceasta ca o extindere a practicii judiciare, fara ambiguitate in ceea ce priveste virtutile. Chiar si cartile anterioare evoca posibilitatea cutumei numind-o practica bunelor sadacara sau practica savantilor sistacara: "Legile tarii, castele, familiile care nu se opun textelor, dispun de autoritate. Cultivatorii, comerciantii, crescatorii de animale, creditorii, mestesugarii, au autoritatea de repeta si de a face cunoscute regulile .

Daca in principiu sastras-ele sunt sursa teoretica a dreptului, in practica, maximele si cutumele erau dominante. In fiecare localitate, fiecare casta are propriile sale cutume, propriul sau tribunal numit panchayat sau propria adunare locala. Aceasta adunare locala rezolva toate dificultatile sau conflictele ce apar in interiorul castei, sprijinindu-se pe opinia publica locala. Ea judeca conform lui dharma adaptat nevoilor locale ale castei si intervine in orice fel de problema religioasa si juridica, aplicand pedepse ce pot merge de la dispret, pana la excluderea din casta.

Caracteristicile lui Dharma

Desi dharma este ceea ce se apropie cel mai mult de semnificatia notiunii de drept, are totusi un statut particular si foarte complex. Dharma nu prevede drepturi, ci doar indatoriri. Fondat pe credinta ca exista o ordine universale inerenta naturii si lucrurilor, ordine necesara conservarii lumii, dharma reprezinta ansamblul obligatiilor ce se impun oamenilor, deoarece ele decurg in mod necesar din ordinea naturala a lucrurilor. In consecinta, conceptul nostru de drept subiectiv apare pentru un hindus cu adevarat exotic, deoarece pentru ei dharma se axeaza pe ideea de datorie si nu pe cea de drept.

Un caracter particular al lui dharma dezvoltat in dharmasastras, vizeaza rolul pe care il are regele si obligatiile ce ii incumba acestuia. Regele ce se numeste raja nu are nici el drepturi, ba din contra, cum dharma lui este cea mai elevata, are obligatia de a-si face supusii fericiti (ranjayati). Inca o data, obligatiile lui sunt concepute ca o contributie obligatorie a sa la mentinerea echilibrului general. Responsabilitatea sa este de a mentine un echilibru intre indivizii din regatul sau. El trebuie sa-l protejeze pe cel slab impotriva atacurilor celui puternic, ca cel puternic sa nu-l devoreze pe cel slab, cum pestele mare il inghite pe cel mic.

Dharma nu este aceeasi pentru toti, ea depinde pe deoparte de casta la care apartine individul, iar pe de alta parte, de varsta sa si de stadiul de viata in care se gaseste.

Ce intelegem prin casta?

Casta reprezinta un ansamblu de persoane ce poseda prin nastere dreptul de a se casatorii intre ele si de a manca impreuna. Organizarea sociala al Indiei este caracterizata de acest sistem al castelor.

Conform unui text din Rigveda, hindusii sunt repartizati in principal in patru caste, varnas:

brahmanii - insarcinati cu predarea intelepciunii si cu sacrificiile;

kastriyas - razboinicii insarcinati sa protejeze ordinea cu ajutorul armelor;

varsyas - insarcinati cu comertul;

sudras - insarcinati cu cultivarea pamantului.

Restul populatiei este expulzata in afara castelor si considerati paria sau chandalas. In realitate, sistemul este mult mai complex, deoarece el se combina cu alt sistem, numit jati, sistem ce exista deja in India in momentul invaziei triburilor ariene.

In India exista aproximativ 2000 de caste ordonate ierarhic, fiecare casta manifestand un real dispret fata de castele inferioare.

Cum aveam patru caste, ca structura de organizare sociala, la fel viata fiecarei persoane cunoaste si ea patru stadii sau etape de dezvoltare.

Prima etapa este cea de elev, brahmancharine, ce reprezinta inceputul vietii si trebuie sa fie consacrata celibatului, austeritatii si studiului.

A doua etapa reprezentata de grahastha, este cea a sefului de familie sau a stapanului casei.

A treia etapa este reprezentata de vanaprastha si reprezinta ermitul retras in padure si debarasat de bunurile materiale ale acestei lumi.

Ultima etapa este cea de sanayasin ce reprezinta stadiul ascezei si ascetul ca persoana.

Desi dharma este un drept revelat, spre deosebire de dreptul evreiesc sau musulman, el nu este absolut, dharma se propune fara a se impune, fiind doar din punct de vedere teoretic imuabil.

Faptul ca dharma se propune fara a se impune, se datoreaza faptului ca el se suprapune unei societati deja existente in care fiecare casta, fiecare religie, fiecare familie, fiecare grupare sociala, isi aveau propriile cutume particulare.

Brahmanii care au compus dharmasastra nu erau pur teoreticieni si nu se considerau ca legislatori, ci ei erau mai degraba moralisti a caror misiune esentiala era de a revela oamenilor regulile de conduita ce decurgeau din natura lucrurilor. Regula ce trebuia respectata, cutuma, trebuia sa fie conforma cu invatatura din sastra. In caz de conflict, regula prevazuta in dharma se estompa in fata regulii cutumiare, fara a reprosa oamenilor absorbiti de sarcinile lor cotidiene, faptul ca se conduc in functie de obiceiurile lor ancestrale. De asemenea, chiar dharmasastra recunoaste intaietatea cutumei asupra regulii de dharma. Cel ce urmeaza obiceiul stramosilor nu produce nici un rau, declara Manu (IV, 178), recomandand chiar regelui de a se informa asupra obiceiurilor castelor, a regiunilor si ale familiilor si de a fixa obligatiile fiecaruia in conformitate cu aceste cutume (VIII, 41).

Astfel, in conformitate cu natura sa proprie, regula ce decurge din dharma nu se poate impune, ea nu poate decat sa se propuna, iar prescriptiile facute de asa zisii legislatori, nu devin reguli de drept, decat in masura in care ele sunt acceptate de catre populatie, devenind astfel o practica.

In ceea ce priveste faptul ca dharma nu este decat din punct de vedere teoretic o lege imuabila, totusi, desi textele prezinta o anumita fascinatie uniforma, propun adesea solutii diferite la aceeasi problema. Desi in teorie dharma relevata este eterna si imuabila, aceste solutii diferite le putem pune pe seama unor variatii locale sau temporare, desi avem de a face adesea cu opinii diferite in acelasi text. Exista doua explicatii pentru aceasta stare de lucru:

exista numeroase ocazii in care dupa enuntarea unui subiect particular din dharma, anumite reguli suplimentare sa fie introduse pentru ca acesta sa poata fi aplicat doar in caz de nevoie, fapt ce se traduce in general prin situatie de nevoie sau de urgenta, apat. Desi apat este folosit adesea, el nu a fost niciodata definit cu claritate. Putem deduce ca el se refera la stari de calamitate generala, cum ar fi inundatiile sau perioadele de seceta, dar el se refera de asemenea si la starea de urgenta ce vizeaza unul sau mai multi indivizi. Aceasta teorie a apad-ului, poate fi considerata ca posibilitate pe care autorii textelor de dharma o lasa ca dreptul sa poata fi adaptat circumstantelor.

Teoria conform careia dharma este eterna si imuabila, trebuie adaptata unui alt concept foarte popular in hinduism. Hindusii, ca si vechii greci si alte civilizatii, considera ca succesiunea celor patru varste ale lumii (yugas), se realizeaza ca o decadere de la ce este mai bun, la ce este foarte rau. Timpul prezent este cel al varstei lui Kali, adica, ne aflam in epoca Kaliyuga. In perioada primei varste, echivalentul varstei de aur la greci, dharma era perfecta, dar s-a diminuat cu un sfert la fiecare etapa urmatoare, ajungand ca in prezent, in epoca Kali, dharma s-a diminuat, ramanand doar un sfert din ea. In consecinta, numeroase practici de evitat sunt descrise in textele dharma. De exemplu, textele cele mai recente au utilizat acest criteriu pentru a explica pozitiile anterioare si contradictiile ce apar in texte, in sensul ca practici ce erau autorizate in primele varste ale lumii, trebuie evitate in etapa actuala de Kaliyuga. Hinduismul crede in deteriorarea graduala a lumii si in teoria eternului retur a celor 4 varste. Concluzia logica pentru un hindus este ca dharma si dreptul sunt de fapt supuse unei schimbarii continuu.