DREPT CONSTITUTIONAL

CONTROLUL CONSTITUTIONALITATII LEGILOR EXERCITAT DE CURTEA CONSTITUTIONALA

Statul de drept

Aceasta sintagma reflecta interdependenta dintre cele doua fenomene sociale, fiecare avand tendinte opuse: statul (puterea) de dominatie si supunere, dreptul de ordonare si franare. Un renumit jurist francez, L. Duguit, spunea ca "dreptul fara forta e neputincios dar forta fara drept este o barbarie". Statul de drept presupune armonizarea, echilibrarea raporturilor celor doua componente, in sensul domniei legii, adica a suprematiei ei absolute in scopul prezervarii drepturilor si libertatilor individuale. El a aparut in secolele XVII-XVIII, in cadrul revolutiilor din tarile occidentale indreptate impotriva arbitrariului feudal. In epoca noastra conceptul a fost reactualizat, in urma experientelor totalitare din mai multe tari europene.

Prin trasaturile sale, vom observa ca, de fapt, statul de drept se identifica cu statul liberal-democratic. Oricum, reprezinta stadiul cel mai avansat de organizare social-politica, validat de experienta istorica, ceea ce nu inseamna ca nu este perfectibil.

In ceea ce priveste categoria 'stat de drept', in literatura de specialitate au fost elaborate cateva zeci de definitii ale ei, ceea ce e firesc daca avem in vedere faptul ca cel mai adesea este tratata in interdependenta cu categoria de 'democratie' careia ii gasim alte cateva zeci de definitii. Jaques Chevallier defineste 'statul de drept' ca fiind 'tipul de regim politic in care puterea statului se afla incadrata si limitata de catre drept'.

Conceptul statului de drept a fost elaborat in Europa continentala la sfirsitul secolului al XX-lea de catre doctrina juridica germana, insasi expresia 'stat de drept' - 'Rechtsstaat'- apare pentru prima data in terminologia juridica germana in secolul al XIX-lea , apoi doctrina franceza - 'Etait et droit'-, pentru ca treptat sa se generalizeze pe continent sub diferite terminologii proprii fiecarei limbi: 'Estado de dereche' in spaniola, 'Stato di dirito' in italiana, etc. Specialistii apreciaza ca izvorul de la care a plecat teoria juridica in elaborarea categoriei 'Rechtsstaat' este filosofia kantiana referitoare la societatea civila, in care individului ii sunt garantate drepturile naturale; pentru Kant constrangerea transforma starea precara a libertatilor subiective in stat de drept.

Principiile 'statului de drept' sunt repere metodologice de construire a lui. In opinia prof. Tudor Draganu principiile statului de drept sunt urmatoarele:

I.   Principiul drepturilor si libertatilor naturale fiintei umane

Este bine cunoscut faptul ca in antichitate statul era considerat valoarea suprema. Aceasta ii conferea prerogative nelimitate, pe care si le-a exercitat pina in secolul al XX-lea d. Hr.. Constitutia italiana zisa 'a lui Mussolini' stabilea 'Statul este totul, individul - nimic'. Chiar la acest inceput de mileniu III, exista regimurile totalitare care proclama suprematia absoluta a statului, lipsind de continut libertatile cetateanului.

Declaratia drepturilor omului (1789) a preluat ideile de filosofie sociala ale lui John Locke - adevarata 'biblie a liberalismului si individualismului' - si a statuat in art. 2 ca 'scopul oricarei asociatiuni politice este pastrarea drepturilor naturale si indescriptibile ale omului', iar in art. 16 a rezumat conceptia despre statul de drept:: ' orice societate in care granita drepturilor nu este asigurata si nici separatia puterilor determinata, nu are constitutie'.

Principiul filosofic al drepturilor si libertatilor naturale ale fiintei umane inseamna nu numai ca fiinta umana, in individualitatea ei, se naste purtandu-le, ci si faptul ca, de cand exista fiinta umana, exista drepturile si libertatile ei. Drepturile si libertatile inerente naturii umane sunt imprescriptibile de catre stat, pe de o parte, iar pe de alta sunt inalienabile de catre cel care este titularul lor. Aceasta inseamna ca statul este limitat tocmai de ceea ce e natural in drept, de individul uman, subiectul unui sistem de drept fiind expresia sistemului dreptului, aceasta avand si temeiul in conditia umana, pe coordonatele ei 'omni et soli' aceleasi.

II   Principiul adoptarii democratice a legilor

Daca 'statul de drept' este statul domniei legii, ca sa se impuna respectului general legea nu poate fi expresia arbitrara a vointei unei minoritati de indivizi, ci ea trebuie sa izvorasca din principiul natural al drepturilor si libertatilor omului si sa fie o sinteza a intereselor si aspiratiilor intregii comunitati. Numai daca legea va fi expresia fidela a vointei generale, ea va putea corespunde tuturor si fiecaruia, astfel incat sa fie exclusa posibilitatea sa devina opresiva pentru unii si sa creeze privilegii pentru altii. Acest principiu si- a gasit consacrarea inca in art. 6 al Declaratiei din 1789: 'Legea este expresia vointei generale. Toti cetatenii au dreptul de a concura, personal sau prin reprezentanti, la formarea ei'.

III. Principiul separatiei puterilor statului

Sintetic acest principiu se exprima astfel: puterea statului, una, se infatiseaza in functiile acesteia. Existenta acestei premise este deosebit de importanta pentru fiintarea si functionarea statului de drept.

Fondatorul teoriei separatiei puterilor statului nu este cunoscut. Unii aprecieaza ca acesta ar fi fost filosoful englez John Locke (1632 - 1704) in cartea Essay on civil government, altii ca ar fi Charles Montesqieu (1689 - 1755) in lucrarea L esprit des lois

Dupa Montesqieu, in orice stat exista trei puteri distincte: puterea legiuitoare, puterea executiva si cea judecatoreasca. Aceste trei puteri trebuie sa atribuie unor organe separate si independente unele de altele. Montesquieu arata ca experienta dovedeste ca orice om care are o putere este inclinat sa abuzeze de ea'. De aceea, este necesar sa se gaseasca un mijloc pentru a stavili aceasta tendinta inerenta naturii umane, incat, 'pentru a nu se putea abuza de putere, trebuie ca prin asezarea lucrurilor puterea sa opreasca puterea', scrie filosoful francez. Statul are o singura putere - puterea de stat de a legifera, de a executa legea, de a o aplica; aceasta poate fi exercitata de un singur organ, care sa legifereze, sa execute legea si sa o aplice - sursa de numeroase abuzuri, cum au dovedit-o monarhiile absolute. Daca statul si-ar crea organe distincte, dar inlauntrul sau, carora sa le revina uneia - competenta de a legifera, alteia - competenta de a executa legea, alteia - competenta de a aplica legea, atunci riscul abuzurilor scade la minimum. Aceste organe nu pot functiona izolat intre ele, fie si pentru simplul motiv ca sunt organe ale statului. Depasirea competentei de catre un organ sau dezacorduri intre organe creeaza disfunctionalitati intregului stat.

IV. Principiul independentei justitiei

In cadrul sistemului de frane si contragreutati, decurgand din aplicarea principiului separatiei puterilor in stat, deosebit de importanta pentru realizarea telurilor statului de drept este existenta unei justitii independente, in sensul unui sistem de organe chemat sa infaptuiasca activitatea jurisdictionala, distinct de puterea legiuitoare si de cea executiva si capabil sa se sustraga influenselor acestora.

Justitia este de stat, adica este organ al sistemului etatic, cu functia de a solutiona conflictele si litigiile, astfel incat ordinea de drept insituita de el sa aiba continuitatea nealterata, conform cu legile adoptate de roganul sau legislativ.

Principalele garantii speciale prin care se asigura aplicarea sanctiunilor in baza strictei respectari a legii si in baza unei obiective stabiliri a situatiei de fapt sunt:: independenta instantelor judecatoresti, reglementarea functionarii acestor organe conform principiilor contradictorialitatii, al dreptului la aparare si al obligativitatii motivarii hotararilor.

Ca garantie a independentei justitiei in Constitutia Romaniei din 1991 este prevazuta in art. 124 inamovibilitatea judecatorilor, prevedere regasita si in legea organizarii instantelor judecatoresti nr. 92/1992 cu modificarile succesive.

Inamovibilitatea este o institutie in temeiul careia un functionar public, odata legal numit, nu poate fi revocat sau retrogadat decat pe baza unei hotarari disciplinare sau a unei condamnari penale, insotita de pedeapsa accesorie a pierderii functiei, iar transferarea lui intr-o functie echivalenta in grad sau avansarea lui nu poate avea loc fara consimtamantul sau, nici macar in interes de serviciu. Acesta a fost intelesul dat notiunii de inamovibilitate de Legea romana a statului functionarilor publici din 19 iunie 1923.

Cand a aparut in Germania si mai apoi in Franta, teoria statului de drept se prezenta ca o rationalizare a puterii statale si a dreptului, in esenta sa conturata si implinita, avand la baza principiul ierarhiei normelor si supunerea intregului aparat de stat fata de drept, indeosebi a executivului, fapt realizat in Franta in mod progresiv, unde judecatorul administrativ de la o totala subordonare fata de executiv ajunge la independenta fata de aparatul administrativ.

'Statul de drept' a progresat independent de orice efort de conceptualizare de la revolutia franceza incoace, pana la ultimul sfert de veac al sec. al XIX-lea, cand apare conturata clar doctrina germana a statului de drept (Rechsstaat), care pune in cauza raporturile administratiei de stat cu dreptul si constituie punctul de pornire in constructia statului de drept.

Privita prin filtrul sensibil al statului de drept, democratia inceteaza de a mai fi doar o domnie a regulii majoritatii, ea reprezentandu-se acum ca o tehnica de organizare si exercitare a puterii de asa maniera incat sa nu se poata realiza o deturnare a acestuia in folosul personal sau de grup al celor ce o detin. Aceasta viziune noua a democratiei este strans legata de teoria statului de drept privind principiul separatiei puterilor statului, independenta justitiei, pluralismul politic, s.a., toate rezultatul unei rationalizari a deptului natural, care postuleaza preeminenta individului in raport cu statul, tinandu-se cont in acelasi timp si de valorile colective ale vietii sociale, adaptate locurilor, timpurilor si conditiilor.

Principiile fundamentale ale democratiei:

- Suveranitatea poporului.
- Guvernul alcatuit cu acordul celor guvernati.
- Domnia majoritatii.
- Drepturile minoritatilor.
- Garantarea drepturilor fundamentale ale omului (un raport just intre drepturi si libertati, intre obligatii si indatoriri, intre libertate si responsabilitate).
- Existenta unui cadru legislativ (in care sa fie prevazute drepturile si libertatile fundamentale ale omului, sa se prevada egalitatea in drepturi a tuturor cetatenilor de a gandi si de a se organiza in mod liber, de a-si manifesta liber pozitiile fata de conducatori).
- Alegeri libere si echitabile (existenta unui mecanism politic care sa asigure conditiile pentru exercitarea libera de catre toti cetatenii, a dreptului de a alege si de a fi alesi: vot universal direct si secret).
- Respectarea procedurilor legale.
- Limitarea constitutionala a puterii guvernantilor.
- Pluralism social, economic si politic ca conditie sine-qua-non a democratiei.
- Separatia puterilor in stat (puterea legislativa, puterea executiva si puterea judecatoreasca) fiind o necesitate si o garantie impotriva instaurarii totalitarismului.
- Respectarea valorilor de toleranta, pragmatism, cooperare si compromis.
- Dreptul de organizare profesionala si politica libere.
- Existenta mijloacelor de informare in masa care sa se manifeste liber (unii politologi considera presa scrisa ca fiind 'a patra putere in stat').
- Organizarea si conducerea democratica a societatii sa cuprinda toate sferele vietii sociale.

Conceptul de democratie este indisolubil legat de notiunea de pluralism. Ea isi gaseste concretizarea in multitudinea de partide si organizatii politice, sindicale, religioase etc, exprimand diversitatea conceptiilor si organizatiilor care se interpun intre individ si stat. Pluralismul politic este un principiu dupa care functionarea democratica a societatii, garantarea drepturilor si libertatilor cetatenesti sunt conditionate de existenta si actiunea mai multor forte politice si sociale aflate in competitie. Prin instituirea pluralismului politic drept camp de manifestare a democratiei, puterea politica nu mai troneaza deasupra societatii, ci se intersecteaza cu toate segmentele structurii sociale intr-un mecanism chemat sa functioneze pe baza legitimitatii, a libertatii. Aristotel spunea ca libertatea este 'principiul fundamental al guvernamantului democratic.'
In faza revolutiilor burgheze, cand s-a facut trecerea la suveranitatea nationala, s-au conturat, pe fundalul recunoasterii omului ca fiinta concreta, nu abstracta, anumite drepturi si libertati. Ele se vor proclama sub denumirea de 'declaratii ale drepturilor omului si ale cetateanului'. Pentru a fi indeplinite, poporul trebuie sa-si exercite puterea pe principiul libertatii. Toate democratiile occidentale au recunoscut drepturile omului, printre care amintim:

- dreptul la libertate
- dreptul la libertatea de exprimare
- dreptul la libertatea de gandire
- dreptul la libertatea presei
- dreptul la viata
- dreptul la proprietate
- dreptul la securitate
- dreptul la intrunire si la asociere
- dreptul la aparare egala din partea legii
- dreptul la o judecata prompta si dreapta
- dreptul la libertatea credintei si a constiintei

Acestea sunt drepturi ce nu pot fi abrogate de nici o putere, sunt asa numitele drepturi inalienabile. Ele decurg din suveranitatea poporului. Rolul drepturilor este de a proteja individul asupra abuzurilor venite din partea autoritatilor.
'Fiecare epoca si generatie trebuie sa fie la fel de libera sa actioneze pentru sine, in toate cazurile, ca epocile si generatiile care au precedat-o.Omul nu are nici un fel de proprietate asupra omului si nici o generatie nu are vreo proprietate asupra generatiilor care urmeaza.' (T. Paine, 'Drepturile omului').
Democratia reprezentativa s-a format in jurul parlamentelor. Parlamentul este cel care legitimeaza guvernamantul democratic. Functia lui esentiala este de a face legi si de a sustine si controla puterea executiva (adica Guvernul). In Romania Parlamentul este bicameral: Senatul si Camera Deputatilor, ambele alese prin vot direct si secret de catre guvernati o data la patru ani.

Democratia s-a dezvoltat si se dezvolta numai in masura in care relatia dintre conducatori si condusi (guvernanti si guvernati) se inclina in favoarea celor din urma, cand condusii impun conducatorilor, prin modalitati si mijloace variate, respectarea drepturilor fundamentale ale individului.

Una dintre premisele statului de drept este si suprematia constitutionala, invederata in primul rand prin controlul constitutionalitatii legilor, pentru ca in absenta sa constitutia nu are decat o importanta simbolica.

Controlul constitutionalitatii legilor teoretizat de Kelsen (1918), este organizat in doua mari sisteme: controlul printr-un organ jurisdictional, denumit si sistemul american si controlul printr-un organ unic special si specializat sau sistemul european.

Modelul american cunoaste, de asemenea, doua sisteme: sistemul difuz cand controlul poate fi efectuat de orice instanta din tara respectiva si sistemul concentrat, cand controlul apartine numai instantei supreme.

Diferenta dintre cele doua modele de control al constitutionalitatii legii nu trebuie supraestimata caci, in fond, urmaresc acelati scop, iar tendinta este de apropiere dintre cele doua sisteme, american si european, datorita miscarii de jurisdictionalizare crescanda. Metodele folosite de Curtile Constitutionale contribuie la raspandirea in mod crescand a influentei lor in sistemul politic, dandu-le mijloace de a duce o veritabila politica jurisdictionala.

Justitia constitutionala a cucerit in mod progresiv o pozitie centrala in sistemul institutiilor liberale; prin garantarea echilibrelor constitutionale si prin protectia drepturilor si libertatilor ea exercita o influenta majora in intregul sistem politic. In masura in care spectrul 'guvernamantului judecatorilor' este destul de agitat, deseori conflictul latent de legitimitate care-l opune puterii politice constrange justitia constitutionala la o anumita prudenta, tradusa printr-o politica jurisprudentiala oscilanta intre activism si rezerva, potrivit cu contextul politic.

In Romania, odata adoptarea Constitutiei in 1991, a fost adoptat modelul european Controlul constitutionalitatii legilor, indiferent ca este anterior promulgarii legilor sau posterior, infaptuit pe cale de exceptie este incredintat unui organ special si specializat care poarta numele de Curtea Constitutionala.

Intocmai ca modelul ei francez, Curtea Constitutionala a Romaniei este alcatuita din noua judecatori, numiti pentru un mandat de 9 ani, trei de Camera Deputatilor, trei de catre Senat si trei de Presedintele Republicii. Aceasta curte se reinnoieste cu o treime din judecatorii ei, din trei in trei ani in conditiile prevazute de Constitutie [art. 152, alin (2)] si de legea nr. 47/ 1991 care-i reglementeaza organizarea si functionarea.

Aceasta institutie - Curtea Constitutionala- reprezinta 'o premiera' in Romania, o inovatie a Constitutiei din 1991, in sistemul anterior competenta de control a constitutionalitatii legilor apartinand Parlamentului socialist (M.A.N.), iar in sistemul Constitutiei din 1923 Inaltei Curti de Casatie si Justitie. In legatura cu organul competent a realiza controlul constitutionalitatii legilor, in Adunarea Constituanta s-au purtat vii si ample discutii. Doua solutii erau prioritar preconizate:

1. crearea unui organ ' special si specializat' pentru efectuarea acestuia ( Consiliul Constitutional, cum era intitulat initial in Tezele pentru elaborarea Constitutiei' sau Curtea Constitutionala) si

2. revenirea la sistemul Constitutiei din 1923, la traditia existenta in domeniu inca din 1912, adica la controlul judecatoresc al constitutionalitatii legilor.

Controlul constitutionalitatii legilor se poate efectua - asa cum reiese din art. 144, lit. 'a' si 'b' : a) la sesizare si b) din oficiu, acesta din urma realizandu-se intr-o singura situatie, si anume in cazul initiativelor de revizuire a Constitutiei.

a) Controlul realizat la sesizare poate fi, dupa caz, 1) un control anterior si preventiv si 2) un control posterior si sanctionator.

Controlul constitutionalitatii legilor se efectuaeaza, in primul rand, asupra legilor, inainte de promulgare. Este , deci, un control abstract si a priori. In alte state, precum Italia, Germania, etc, exista un control abstract si a priori, dreptul de sesizare fiind incredintat nu numai unor organe de stat ci si cetatenilor. Sesizarea poate apartine Presedintelui Romaniei, unuia dintre Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului, Curtii Supreme de Justitie si unui numar de cel putin 50 de deputati sau 25 de senatori. In alte state, dreptul de a sesiza organul de jurisdictie constitutionala este atribuit si cetatenilor, mai ales in situatii de incalcare a drepturilor fundamentale prevazute de Constitutie. Alteori este atribuit si altor organe decat cele ce au la noi acest drept. Astfel, de exemplu in Germania, cetatenii au dreptul la un astfel de recurs, potrivit art.93, alin. 4a din Legea fundamentala, precum si comunele sau asociatiile comunale. In al doilea rand, controlul se efectueaza asupra regulamentelor Parlamentului. In acest caz, Curtea actioneaza la sesizarea unuia din presedintii celor doua Camere, a unui grup parlamentar sau a unui numar de cel putin 50 de deputati sau 25 de senatori.

In vederea exercitarii cu eficacitate a controlului constitutionalitatii legilor inainte de promulgare si a atingerii scopurilor urmarite prin reglementare - asigurarea suprematiei Constitutiei - s-au adoptat reguli prin intermediul carora se faciliteaza si se ordoneaza dreptul de sesizare a Curtii Constitutionale. Astfel, legea trebuie comunicata in termene precise organelor ce au dreptul de sesizare (conform art.17, alin.2, din Legea nr. 47/1992) sau, in cazul parlamentarilor, trebuie adusa la cunostinta data la care legea a fost depusa la secretarii generali ai Camerelor. Sesizarea facuta de un organ trebuie comunicata celorlalte care au dreptul la sesizare. Se solicita, de asemenea, punctul de vedere al celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, care il pot prezenta pina la data dezbaterilor.

Dezbaterea are loc in plenul Curtii. In privinta obiectului dezbaterilor, art. 20 din Legea 47/1995 prevede ca acestea se vor purta 'asupra prevederilor mentionate in sesizare, cat si asupra celor de care, in mod necesar si evident, nu pot fi disociate'. Avand in vedere subiectivismul care nu poate fi evitat in identificarea regulilor care 'in mod necesar si evident' nu pot fi disociate de cele expres prevazute in sesizare, regula inscrisa in acest articol este o portita prin care se poate iesi dincolo de 'campul constitutional', dincolo de vointa Constituantei. Se poate vorbi, chiar, daca practica o va confirma, de un fel de 'drept de autosesizare' al Curtii Constitutionale, singura competenta a decide pana unde se intinde controlul, in aceasta circumstanta.

In urma dezbaterilor Curtii, decizia se ia cu votul majoritatii judecatorilor ti se comunica Presedintelui Romaniei. Daca s-a declarat neconstitutionalitatea legii, decizia se comunica si presedintilor celor doua Camere.

In aceasta situatie, potrivit art. 145, alin. 1 din Constitutie, legea urmeaza a fi reexaminata.

Daca legea este adoptata in aceeasi forma, cu o majoritate de cel putin doua treimi din numarul membrilor fiecarei Camere, obiectia de neconstitutionalitate este inlaturata, iar promulgarea devine obligatorie. In cazul in care, insa, in una din Camere nu se obtine majoritatea de doua treimi, prevederile declarate neconstitutionale prin decizia Curtii Constitutionale se inlatura din lege, operandu-se cu aprobarea Camerei, corelarile tehnico-legislative necesare.

Daca legea in ansamblul ei este declarata neconstitutionala, ea nu se mai trimite Presedintelui Romaniei spre promulgare.

Controlul anterior se exercita din oficiu intr-o singura situatie, si anume cu pcazia initiativelor de revizuire a Constitutiei, asa cum se statueaza in art. 144, lit. a.

In legatura cu initiativa de revizuire a Constitutiei, trebuie precizat mai intai faptul ca, potrivit art,146, acesta poate veni de la Presedintele Romaniei, la propunerea Guvernului, de la o patrime din numarul deputatilor sau a senatorilor si la el putin 500 000 de cetateni, in conditiile expres prevazute aici. retinand ca initiativa poate apartine si cetatenilor, este necesar sa observam ca interpretarea art.144 lit.h - care da an competenta Curtii Constitutionale verificarea indeplinirii conditiilor pentru exercitarea initiativei legislative de catre cetateni' - trebuie sa se faca in lumina prevederilor art.144, lit. a. Initiativa cetatenilor, atunci cand se refera la Constitutie, la revizuirea ei, trebuie, deci din oficiu controlata, din punct de vedere a constitutionalitatii ei, de catre Curtea Constitutionala. Obiectul controlului il formeaza in acest caz respectarea normelor de exercitare a initiativei de revizuire, precum cele referitoare la organele sau persoanele ce au drept de initiativa legislativ-constitutionala, cele referitoare la momentul in care se declanseaza initiativa (stiut fiind ca ea nu poate fi exercitata pe perioada prelungirii mandatului Camerelor), cele referitoare la limitele revizuirii. Curtea nu se poate, deci, pronunta asupra conformitatii regulilor ce formeaza obiectul normativ al initiativei cu dispozitiile si principiile Constitutiei. Numai Parlamentul, ca 'adunare constituanta derivata'poate decide in acest sens. Si pentru ca numai acesta poate decide - in conditii 'prereglementate' prin art.146-147 din Constitutie, - credem ca singurulcare mai poate aprecia , eventual, conformitatea noilor reglementari cu spiritul Constitutiei este poporul, care in caz de incalcare a principiilor constitutionale sau de 'frauda la constitutie' poate infirma, cu ocazia referendumului, prevederile art.147, decizia Parlamentului.

In privinta controlului constitutionalitatii regulamentelor Parlamentului, care este un control posterior, s-au stabilit de asemenea reguli riguroase de natura a se asigur eficacitatea si operativitatea acestei activitati.

Daca prin decizia plenului Curtii Constitutionale se constata neconstitutionalitatea unor dispozitii ale Regulamentelor, Camera sesizata va reexamina aceste dispozitii, pentru punerea lor de acord cu prevederile Constitutiei, potrivit art. 22, alin. 4 al Legii nr 47/ 1992. Asa cum s-a precizat in decizia Curtii Constitutionale nr 45/1994, pentru regulamentele parlamentare nu exista posibilitatea inlaturarii obiectiei de neconstitutionalitate, care - in art. 145, alin 1 din Constitutie- este prevazuta doar pentru legi. In acest sens, in art. 118, alin. ultim din Regulamentul camerei Deputatilor se precizeaza:' In cazurile de neconstitutionalitate constatate conform art. 144, lit 'b'), dispozitiile declarate neconstitutionale nu se mai aplica. In vederea inlocuirii acestor dispozitii, Camera va reexamina textele declarate neconstitutionale pe baza raportului Comisiei juridice, de disciplina si imunitati.

In privinta controlului posterior asupra legilor si ordonantelor, in art. 144, lit. c se prevede , facandu-se referire la Curtea Constitutionala, ca aceasta 'hotareste asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor judecatoresti privind constitutionalitatea legilor si ordonantelor'.

Exceptia poate fi ridicata de una din parti sau din oficiu, de instanta judecatoreasca (precizare adusa textului constitutional prin legea nr. 47 /1992). In tacerea legii exceptia poate fi ridicata in orice faza a procesului, dar nu in fata Curtii Constitutionale. Cel ce ridica exceptia de necostitutionalitate trebuie sa specifice care anume texte , articole, paragrafe etc, sau principii din Constitutie sunt incalcate.

In activitatea Curtii Constitutionale s-au ridicat cateva probleme in legatura cu acest lucru, dintre care amintim:

1. Cum trebuie sa procedeze instanta constitutionala in situatia in care textul este gresit invocat

2. Ce se intampla daca nu se face trimitere la un text precis, ci se invoca in general neconstitutionalitatea?

3. Toate textele invocate vor trebuisupuse controlului de constitutionalitate sau numai cele de care depinde judecarea cauzei?.

1. Curtea Constitutionala intr-o decizie recenta, a apreciat ca, desi autorul exceptiei s-a referit la un alt articol, Curtea se poate pronunta asupra exeptiei de neconstitutionalitate pentru ca' detaliile' oferite de partea care a ridicat exceptia pot conduce la identificarea corecta a articolului invocat.

2. Curtea Constitutionala a aratat in situatia in care nu este indicata nici o prevedere din Constitutie care este incalcata prin legea invocata, nu avem de a face cu o execptie de neconstitutionalitate asa cum este inteleasa aceasta sintagma din interpretarea Constitutiei. Astfel, in decizia nr 44/1998 s-a precizat ca 'instanta de contencios constitutional nu este in masura sa se substituie partii cu privire la invocarea unor motive de neconstitutionalitate. deoarece ar exista, astfel, un control de constitutionalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil in raport cu prevederile art.144 lit c) din Constitutie si cu cele cuprinde in Legea nr 47/1992.

3. Curtea Constitutionala a opinat in sensul ca in cadrul litigiului constitutional se vor avea in vedere 'numai dispozitiile legale de care depinde judecarea cauzei'.

Legea nr. 47 in forma in care a fost modificata prin Legea 138/1997, stabileste, deci, cateva conditii de admisibilitate a exceptiei de neconstitutionalitate, adica conditii necesare pentru ca instanta de contencios constitutional sa poata trece la judecarea in fond a litigiului. cele mai importante sunt:

a) Exceptia sa se refere la o lege sau o ordonanta in vigoare;

b) Exceptia sa se refere la texte legale - legi, paragrafe, articole , etc - de care sa depinda judecarea cauzei;

c) Exceptia sa fie ridicata de o parte a litigiului sau din oficiu de catre instanta judecatoreasca;

d) Exceptia sa fie ridicata in fata instantelor judecatoresti, adica instantele jurisdictionale, precum organele de jurisdictie administrativa, Colegiul jurisdictional al Curtii de Conturi sau in fata Curtii Constitutionale,

e) Exceptia sa se refere la texte precise si nu la modul general;

f)  Exceptia sa nu aiba ca obiect o prevedere legala a carei constitutionalitate sa fi fost stabilita conform art.145, alin. 1 din Constitutie; si

g) Exceptia sa nu aiba ca obiect prevederi legale constatate ca neconstitutionale printr-o decizie anterioara a Curtii Constitutionale.

Curtea Constitutionala- organ de jurisdictie constitutionala creat dupa model occidental, verificat de practica celor aproximativ 80 de ani ce s-au scurs de la instituire - si-a dovedit deja utilitatea si competivitatea. Din iunie 1992 si pana azi a desfasurat o intensa si rodnica activitate, indeosebi in domeniul controlului constitutionalitatii legilor, intr-o perioada in care problema conflictului de legi in timp s-a alaturat celei privind neconstitutionalitatea unor acte normative, creand mari dificultati de interpretare si aplicare a normelor juridicee. Vand de rezolvat un volum imens de sesizari, cu precadere legate de exceptiile de neconstitutionalitate ridicate in fata instantelor judecatoresti, Curtea Constitutionala a contribuit substantial la reyolvarea unor importante probleme de drept intr-o perioada de tranzitie, in care, in campul normativ juridic exista inca multe legi anterioare Constitutiei, care trebuie inlocuite sau, dupa caz, 'armonizate' cu noua ordine constitutionala.