Alte institutii procesuale legate de competenta

ALTE INSTITUTII PROCESUALE LEGATE DE COMPETENTA

Declinarea de competenta si conflictele de competenta

Declinarea de competenta. Pentru a putea desfasura activitatea procesuala, orice organ judiciar trebuie sa fie competent.

Organele au obligatia sa-si verifice competenta din oficiu; aceasta verificare poate avea loc si ca urmare a exceptiei de necompetenta ridicata de catre cei interesati.

Cand un organ constata ca nu este competent, isi declina competenta. Declinarea de competenta reprezinta o institutie prin care se realizeaza autocontrolul asupra competentei organului judiciar, autocontrol care se efectueaza din oficiu sau la cerere. Organul care stabileste ca nu are competenta trebuie sa determine in acelasi timp cui ii revine aceasta. Declinarea de competenta a instantei penale nu este posibila in favoarea unui organ din afara sistemului jurisdictional ori a unui organ judiciar strain. Asupra declinarii organul de urmarire hotaraste prin ordonanta, iar instanta prin sentinta.

Potrivit art.42 C.p.p., organul care isi declina competenta trimite dosarul organului aratat ca fiind competent prin actul care dispune declinarea.

Declinarea de competenta atrage dezinvestirea organului care a luat hotararea. Actul prin care s-a dispus declinarea, constituie in acelasi timp actul de sesizare al organului in favoarea caruia a fost declinata competenta.

Daca declinarea s-a dispus avandu-se in vedere necompetenta teritoriala, actele si masurile organului desesizat raman valabile legea statuind mentinerea acestora.

Declinarea de competenta dispusa de instanta prin hotarare nu poate fi atacata prin nici o cale de atac (art.42 alin.4 C.p.p.).

Conflictele de competenta. Intre doua sau mai multe organe judiciare se poate ivi un conflict de competenta. Conflictul de competenta este de doua feluri: negativ si pozitiv.

Conflictul pozitiv de competenta apare cand doua sau mai multe organe judiciare se recunosc concomitent competente sa solutioneze o cauza penala.

Conflictul negativ de competenta intervine cand doua sau mai multe organe judiciare isi declina competenta reciproc, unul in favoarea celuilalt.

In practica judiciara anumite conflicte de competenta se nasc si ca urmare a nerespectarii unor dispozitii care ar fi evitat conflictul. De exemplu, o instanta superioara care nu-si proroga competenta in caz de schimbare a incadrarii juridice declinandu-si competenta in favoarea instantei inferioare, poate crea inutil un conflict negativ.

Pentru evitarea oricarui conflict de competenta, acesta trebuie rezolvat ori de cate ori se iveste. Potrivit art.43 C.p.p. conflictul de competenta se rezolva de organul ierarhic superior si comun organelor aflate in conflict. Cand conflictul de competenta se iveste intre o instanta civila si una militara, solutionarea conflictului este de competenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Sesizarea instantei competente sa rezolve conflictul pozitiv se face de catre instanta care s-a declarat cea din urma competenta si de catre instanta care si-a declinat cea din urma competenta in caz de conflict negativ. Sesizarea se poate face si de catre procuror sau de parti.

Desi legea nu prevede expres in literatura de specialitate si in practica judiciara s-a considerat, ca hotararea prin care s-a rezolvat conflictul de competenta nu este supusa nici unei cai de atac.

Cu ocazia solutionarii conflictului de competenta se poate constata ca nici una din instantele aflate in conflict nu este competenta, aceasta revenind unei alte instante fata de care organul de judecata care rezolva conflictul nu este superior comun. In acest caz dosarul se inainteaza instantei superioare comune. In urma rezolvarii conflictului instanta desemnata nu se mai poate declara necompetenta afara de cazul cand in urma completarii cercetarii judecatoresti situatia de fapt se schimba, imprejurare ce atrage competenta altei instante.

Regulile enuntate sunt valabile si in cursul urmaririi penale. Daca conflictul intervine intre doua organe de cercetare penala competenta se stabileste de catre procurorul care exercita supravegherea activitatii de cercetare penala. Conflictul de competenta ivit intre procurori se rezolva de procurorul superior comun (art.45 C.p.p.).

Incompatibilitatea, abtinerea si recuzarea

Incompatibilitatea este o institutie prin intermediul careia anumite persoane facand parte din organele care desfasoara activitati procesual penale sau care ajuta la solutionarea unor cauze sunt impiedicate sa participe la activitatea procesuala. Impiedicarea prevazuta de lege se justifica prin interventia unor imprejurari personale de natura a pune sub semnul indoielii obiectivitatea acestor persoane.

Desi incompatibilitatea nu reprezinta o negare a competentei, totusi cei incompatibili nu au drept sa desfasoare activitatea procesuala daca se afla intr-una din cauzele prevazute de lege. Pot fi incompatibile urmatoarele persoane: judecatorul, magistratul asistent, grefierul de sedinta, procurorul, organul de cercetare penala, expertul, interpretul si asistentii judiciari.

Sunt cauze de incompatibilitate:

- judecatorii care sunt soti sau rude apropiate intre ei nu pot face parte din acelasi complet de judecata (art.46);

- judecatorul care luat parte la solutionarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiasi cauze intr-o instanta superioara sau la judecarea cauzei dupa desfiintarea hotararii cu trimitere in apel sau dupa casare cu trimitere in recurs; de asemenea, judecatorul care si-a exprimat anterior parea cu privire la solutia ce s-ar putea da nu mai are dreptul sa participe la judecarea acelui proces (art.47);

- este incompatibil a judeca in cauza respectiva potrivit art.48: judecatorul care anterior a pus in miscare actiunea penala ori a dispus trimiterea in judecata sau a pus concluzii in fond ca procuror sau a emis mandatul de arestare in cursul urmaririi penale (lit.a); judecatorul care anterior a fost aparator sau reprezentant al vreuneia dintre parti (lit.b); judecatorul care a fost expert sau martor (lit.c); exista imprejurari din care rezulta ca judecatorul sotul sau o ruda apropiata este interesat sub orice forma in solutionarea cauzei (lit.d).

Toate aceste cazuri sunt valabile si pentru asistentii judiciari (art.101 din Legea nr.304/2004).

Pentru incompatibilitatea procurorului, magistratului asistent, grefierului, organului de cercetare penala, expertului si interpretului legea prevede in general unele din cazurile deja enumerate (art.49).

Procurorul este incompatibil in imprejurarile corespunzatoare prevazute in art.48 lit.b-d pentru care este incompatibil si judecatorul; in plus procurorul care a participat ca judecator in prima instanta nu poate pune concluzii la judecarea cauzei in caile de atac. Acesta este un caz tipic de incompatibilitate pentru procuror.

Magistratul asistent sau grefierul este incompatibil in acelasi conditii ca procurorul cu exceptia cazului tipic prevazut pentru procuror.

Organul de cercetare penala poate fi incompatibil in cazurile prevazute pentru judecatori (art.48 lit.b-d); in plus pentru organul de cercetare penala si pentru procuror mai exista si alt caz de incompatibilitate. Astfel, cel care a efectuat urmarirea penala este incompatibil sa o completeze sau sa o refaca cand instanta dispune restituirea cauzei in acest scop.

In legatura cu incompatibilitatea expertului si interpretului in art.54 se precizeaza ca dispozitiile art.48 se aplica in mod corespunzator.

Abtinerea este institutia prin care cel aflat intr-una din cazurile de incompatibilitate poate cere sa fie inlocuit (art.50 C.p.p.).

Abtinerea nu produce efecte prin simpla ei declarare, ci trebuie ceruta de cel aflat in stare de incompatibilitate si produce efecte in masura admiterii.

Persoana care se abtine declara aceasta de indata ce a luat cunostinta de existenta cazului de incompatibilitate. Declaratia se face in timpul judecatii si se adreseaza presedintelui instantei, iar in faza de urmarire penala procurorului care supravegheaza cercetarea penala; daca se abtine procurorul care supravegheaza sau efectueaza urmarirea penala declaratia se adreseaza procurorului ierarhic superior.

Abtinerea se rezolva potrivit procedurii de solutionare a cererii de recuzare (art.52-53 C.p.p.).

Recuzarea. Persoana incompatibila care nu s-a abtinut poate fi recuzata de parti pe tot parcursul procesului de indata ce se cunoaste cazul de incompatibilitate (art.59 C.p.p.).

Recuzarea este o institutie prin intermediul careia partile pot inlatura din activitatea procesuala persoanele incompatibile. Recuzarea apare ca o garantie a dispozitiei care obliga pe cei incompatibili sa se abtina.

In cursul judecatii recuzarea se formuleaza de catre parte cu aratarea cazului de incompatibilitate.

In cursul urmaririi penale cererea de recuzare se adreseaza organului de cercetare penala, fie procurorului.

Procedura de solutionare este reglementata de art.52 C.p.p. pentru faza de judecata si art.53 C.p.p. pentru faza de urmarire penala.

In cursul judecatii asupra abtinerii sau recuzarii instanta se pronunta prin incheiere, iar in cursul urmaririi penale procurorul se pronunta prin ordonanta.