Raspunderea patrimoniala. Reglementarea juridica. Trasaturile raspunderii patrimoniale.

Raspunderea patrimoniala. Reglementarea juridica. Trasaturile raspunderii patrimoniale.

Principala reglementare a raspunderii patrimoniale o constituie Codul muncii in art.269-275, Codul civil.

Raspunderea patrimoniala are un caracter reparatoriu si se intemeiaza, potrivit art.270 alin.1 din Codul muncii, pe "normele si principiile raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si in legatura cu munca lor" .

Asadar, raspunderea patrimoniala este o forma a raspunderii civile[1] contractuale, care consta in obligativitatea salariatilor de a repara pagubele materiale produse angajatorului din vina si in legatura cu munca lor .

Rezulta ca din punct de vedere al modului de aplicare al regulilor avem : - regulile generale sunt cele din dreptul comun (cele care reglementeaza raspunderea civila contractuala) regulile speciale prevazute de Codul muncii (trasaturi).

1.Raspunderea patrimoniala are la baza contractul individual de munca fiind conditionata de existenta si executarea contractului individual de munca.

2.La baza raspunderii patrimoniale sta vinovatia celui in cauza. In general, ca regula, nu opereaza prezumtia de culpa, existand si exceptii - lipsuri cantitative in gestiune opereaza o prezumtie simpla de vinovatie a gestionarului.

3.Raspunderea patrimoniala este o raspunderea individuala, excluzand solidaritatea. In cazul in care prejudiciul a fost produs de mai multi salariati, raspunderea se stabileste pentru fiecare angajat in functie de gradul de vinovatie si proportional cu salariul sau net de la data constatarii pagubei.

4.Raspunderea patrimoniala are ca obiect numai repararea prejudiciilor materiale

5.Reglementarea raspunderii patrimoniale se face prin norme imperative, ceea ce inseamna ca nu se pot insera clauze de agravare a raspunderii salariatului derogatorii de la lege.

6.Stabilirea raspunderii patrimoniale se face , in lipsa acordului scris, numai de catre instanta de judecata, prin procedura solutionarii conflictelor de munca.

7.Din punct de vedere al executarii silite raspunderea patrimoniala are un caracter limitat, efectuandu-se, de regula, asupra unei parti din salariul( cel mult o treime de salariul).

1. Raspunderea patrimoniala a angajatorului fata de salariatii sai

Potrivit art.269 din Codul muncii "angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit vreun prejudiciu material din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul".

Angajarea raspunderii patrimoniale a angajatorului se face numai daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:

sa existe o fapta ilicita, care in cazul persoanei juridice reprezinta o fapta a uneia sau a mai multor persoane din colectivul sau.

Salariatul sa fi suferit un prejudiciu material in timpul indeplinirii atributiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul

Sa existe un raport de cauzalitate intre fapta ilicita a angajatorului si prejudiciul material suferit de salariat

Culpa angajatorului este prezumata, fiind aparat de raspundere numai daca face dovada ca neindeplinirea obligatiilor se datoreaza unei cauze care nu-i poate fi imputata

Cazuri in care angajatorul raspunde patrimonial:

1.salariatul este impiedicat sa munceasca

2.intarzierea nejustificata a platii salariului sau neplata acestuia

3.despagubirea cuvenita in cazul constatarii nevinovatiei penale a persoanei suspendate din functie

4.obligatia de a plati despagubiri in caz de anulare a concediului de odihna, total sau partial

5.neluarea masurilor de paza necesare pentru protectia echipamentului de protectie si personal

2. Raspunderea patrimoniala a salariatilor fata de angajator.

Art.272 din Codul muncii prevede obligatia salariatului de a restitui sumele de bani nedatorate primite de la angajator, bunurile care nu i se cuveneau, iar pentru serviciile prestate la care nu era indreptatit este obligat sa suporte contravaloarea lor.

Scopul raspunderii salariatilor este de a apara patrimoniu angajatorului, de a preveni producerea altor pagube.

Salariatul raspunde patrimonial numai daca sunt intrunite cumulativ urmatoarele conditii[3]:

A. Persoana vinovata de producerea prejudiciului trebuie sa aiba calitatea de salariat, deci sa aiba un contract individual de munca incheiat cu angajatorul pagubit.

Exceptii: - raspunderea patrimoniala a ucenicilor la locul de munca, a celor care sunt parti intr-un contract de calificare sau de adaptare,

- salariatii detasati fata de angajatorul cesionar.

B. Fapta ilicita si personala a salariatului, savarsita in legatura cu munca sa.

Pentru stabilirea raspunderii patrimoniale , caracterul ilicit al faptei se analizeaza in raport cu obligatiile de serviciu, asa cum rezulta ele din lege, din contractul individual de munca, regulamentul intern.

Se considera fapta in legatura cu munca, si orice alta fapta care , intr-o forma sau alta, are legatura cu atributiile de serviciu, nu numai exercitarea propriu-zisa a atributiunilor de serviciu

C. Prejudiciul material suferit de angajator

Prejudiciul constituie o modificare a patrimoniului, in sens negativ, constand in diminuarea activului(rebuturi) sau in cresterea pasivului(amenzi).

Valoarea prejudiciului cuprinde atat prejudiciul efectiv, cat si beneficiul nerealizat.

Pentru a putea sta la baza raspunderii patrimoniale a salariatului, prejudiciul trebuie sa cumuleze urmatoarele conditii:

Sa fie real, ceea ce inseamna ca salariatul raspunde numai pentru valorile efectiv pierdute din patrimoniul angajatorului, iar nu si pentru valorile stabilite ca pierdere numai sub aspect nominal

Sa fie cert, atat in privinta existentei, cat si in privinta evaluarii sale. Dovada certitudinii prejudiciului cade in sarcina angajatorului, fiind necesar ca din actele de constatare a pagubei sau din alte probe sa rezulte fara dubiu intinderea cuantumului pagubei.

Sa fie actual

Sa fie cauzat direct angajatorului.

Prejudiciul poate fi produs printr-o fapta ilicita in legatura cu executarea contractului de munca, direct in patrimoniu.

Prejudiciul indirect, cand angajatorul raspunde in mod direct, in calitate de comitent pentru prepusul sau, fata de tertul prejudiciat.

Sa fie material. Repararea prejudiciului se face numai prin echivalent banesc( prin calculul si plata unor despagubiri banesti), potrivit art. 273 alin.1. Nu se pot acord despagubiri pentru daune morale suferite pentru prejudiciul cauzat.

Sa nu fi fost reparat la data la care angajatorul solicita acoperirea faptei.

Evaluarea prejudiciului[4] se face in functie de normele speciale, iar in lipsa acestora, evaluarea se face potrivit normelor dreptului civil, in raport cu preturile existente la momentul in care se realizeaza acordul partilor ori in momentul sesizarii instantei de catre cel pagubit.

D. Sa existe raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu cauzat

E. Vinovatia

Consta in atitudinea psihica a persoanei fizice fata de fapta sa ti fata de consecintele pagubitoare. Presupune discernamantul autorului, dar si vointa libera in desfasurarea conduitei sale.

In cadrul raspunderii patrimoniale, distinctia intre formele de vinovatie si gradele culpei nu are relevanta practica. Salariatul raspunde patrimonial chiar si pentru cea mai usoara culpa a sa.

Culpa comuna intre salariat si angajatorul, persoana juridica nu este de conceput.

3. Cauzele de neraspundere patrimoniala

Potrivit Codului muncii , la art.270 alin.2 "salariatii nu raspund de pagubele provocate de forta majora sau de alte cauze neprevazute si care nu puteau fi inlaturate si nici de pagubele care se incadreaza in riscul normal al serviciului"

Astfel, salariatul care a produs un prejudiciu prin fapta sa personala in legatura cu munca nu va raspunde patrimonial daca a intervenit una din urmatoarele cauze:

1.Executarea unui ordin legal de serviciu.

Se considera ca executarea unui ordin legal - in fond sau in aparenta - nu atrage raspunderea patrimoniala, daca s-a produs o paguba. Aceasta situatie este normala, deoarece salariatul primind un ordin nu are dreptul de a-l cenzura sub aspectul utilitatii si oportunitatii lui.

Situatia se schimba, atunci cand este vorba de un ordin ilegal, sub aspectul continutului sau al formei, cand ducerea la indeplinire a acestuia atrage raspunderea pentru eventualele pagube cauzate.

2.Starea de necesitate

In situatia in care un salariat a savarsit o fapta pentru salvarea de la un pericol iminent - care nu putea fi inlaturat altfel - a vietii sale, sanatatii sau integritatii corporale sale sau a altei persoane, a unui bun important al sau ori al altuia, ori interes public, nu raspunde patrimonial daca prin savarsirea faptei respective a cauzat un prejudiciu.

Daca salariatul putea sa prevada ca paguba rezultata din savarsirea faptei sale este mai mare decat cea pe care incearca sa o salveze, va raspunde patrimonial, deoarece cauza de neraspundere nu opereaza.

Totusi daca salariatul a putut, in mod verosimil, sa creada ca prin fapta sa evita o vatamare mai grava, el beneficiaza de exonerare datorita starii de necesitate, chiar daca in final s-ar stabilii ca prejudiciul cauzat prin interventia sa este mai mare decat cel a carei evitare a urmarit-o .

3.Forta majora si cazul fortuit

Salariatii nu raspund de pagubele provocate de forta majora sau de alte cauze care nu puteau fi inlaturate, potrivit art.270 alin.2 din Codul muncii.

4. Riscul normal al serviciului.

Prin risc al serviciului se intelege pierderea rezultata din activitatea normala de serviciu, care nu poate fi imputat unui anumit salariat. Producerea riscului trebuie sa se prezinte ca un fenomen normal in raport cu imprejurari concrete, fie datorita conditiilor existente la anumite locuri de munca, fie datorita naturii intrinseci a unor anumite materiale supuse procesului muncii.

Riscul normal al serviciului poate fi : risc normat si risc nenormat

Risc normat cuprinde pierderile inerente procesului de productie ce se incadreaza in limitele prevazute de lege.

Riscul nenormat intervine cand pierderile sunt neinsemnate, acceptabile pentru activitatea desfasurata, in cazul celor care executa o obligatie de diligenta, sau in situatia pierderilor care, desi depasesc limitele normale, nu s-au produs totusi din cauza vinovatiei vreunei persoane .