PERSONALITATE - HABITAT CONJUNCTURAL - ACT INFRACTIONAL

A. Profilul personalitatii infractorului

1. Concepte, trilogii, particularitati

Diagnosticarea cat mai corecta a profilului psihocomportamental al infractorilor¹, evidentierea cat mai exacta a cauzelor care au determinat comportamentul lor antisocial constituie cerinte esentiale pentru conturarea programelor terapeutic-recuperative din cadrul institutiilor corectionale.

Cercetarea complexa a fenomenului infractional, sub toate aspectele sale, deschide largi perspective explicatiei stiintifice a mecanismelor si factorilor cu rol favorizant, permitand o fundamentare realista a masurilor generale si speciale orientate catre prevenirea si combaterea manifestarilor antisociale.

Cercetarile moderne consacrate psihologiei actului infractional sunt in mod constant pluridisciplinare. O analiza strict psihologica a actului infractional, consta in analiza modului in care personalitatea infractorului (inteligenta, afectivitatea, motivatia si vointa) se manifesta in pregatirea, savarsirea si in atitudinea postinfractionala.

Personalitatea infractorului este fondul pe care trebuie sa se incruciseze, in cadrul duelului judiciar, functiile acuzarii si apararii pentru ca, in ultima instanta, pedeapsa este impusa infractorului, iar efectele sale sunt conditionate de aceasta personalitate. Elementele pozitive ale personalitatii vor putea conduce spre o pedeapsa mai usoara, pe cand cele negative vor trebui infrante printr-o pedeapsa mai aspra. Exista si situatii in care pedepsele sunt insuficiente, acestea generand, de obicei, fenomenul recidivei sau al obisnuintei infractionale, carora societatea nu le-a gasit remedii propice.

Conceptul de personalitate este esential pentru o justitie ce se fundamenteaza pe adevar, stiinta si dreptate, in care primeaza ideea de recuperare sociala a infractorului. De aceea justitia isi racordeaza activitatea la serviciile psihologiei judiciare.

Factorii psihologici nu actioneaza direct, nemijlocit si univoc asupra individului, ci prin filtrul particularitatilor sale individuale, particularitati ale caror radacini se afla in mica masura in elementele innascute ale personalitatii si in cea mai mare masura in antecedentele sale, in istoria personala. Toate acestea ii determina un anumit tip de comportament disfunctional, un anumit mod de a actiona si reactiona in spatiul psihologic, in modul de a rezolva situatiile conflictuale care apar mereu in acest spatiu.

Infractorul se reprezinta ca o personalitate deformata, ceea ce ii permite comiterea unor actiuni atipice cu caracter antisocial sau disocial.

Infractorul apare ca un individ cu o insuficienta maturizare sociala, cu deficiente de integrare sociala, care intra in conflict cu cerintele sistemului valorico-normativ si cultural al societatii in care traieste. Pe aceasta baza se incearca sa fie puse in evidenta atat personalitatea infractorului, cat si mecanismele interne (mobiluri, motivatii, scopuri) care declanseaza trecerea la actul infractional ca atare (Banciu, 1992).

Studiindu-se diferite categorii de infractori sub aspectul particularitatilor psihologice, s-a reusit sa se stabileasca anumite caracteristici comune care se regasesc la majoritatea celor care incalca in mod frecvent legea.

1. INSTABILITATEA EMOTIV-ACTIONALA. Datorita experientei negative, a educatiei deficitare primita in familie, a deprinderilor si practicilor antisociale insusite, infractorul este un individ instabil din punct de vedere emotiv-actional, un element care in reactiile sale tradeaza discontinuitatea, salturi nemotivate de la o extrema la alta, inconstanta in reactii fata de stimuli. Aceasta instabilitate este o trasatura a personalitatii dizarmonic structurata a infractorului adult sau minor, o latura unde traumatizarea personalitatii se evidentiaza mai bine decat pe planul componentei cognitive. Instabilitatea emotiva face parte din starile de dereglare a afectivitatii infractorilor care se caracterizeaza prin : lipsa unei autonomii afective, insuficienta dezvoltare a autocontrolului afectiv, slaba dezvoltare a emotiilor si sentimentelor superioare, indeosebi a celor morale etc. Toate acestea duc la lipsa unei capacitati de autoevaluare si evaluare adecvata, la lipsa de obiectivitate fata de sine si fata de altii.

2. INADAPTAREA SOCIALA. Este evident ca orice infractor este un inadaptat din punct de vedere social. Inadaptatii, cei greu educabili, de unde se recruteaza intotdeauna deviantii, sunt elemente a caror educatie s-a realizat in conditii neprielnice si in mod nesatisfacator. Anamnezele facute infractorilor arata ca, in majoritatatea cazurilor, acestia provin din familii dezorganizate (parinti decedati, divortati, infractori,

Bus, I. - "Psihologie judiciara", Presa Universitara Clujeana, 1997 - Excelente observatii ale practicianului.

alcoolici), unde nu exista conditii, priceperea sau preocuparea necesara educarii copiilor. Acolo unde nivelul social-cultural al parintilor nu este suficient de ridicat, unde nu se da atentia cuvenita normelor regimului zilnic, se pun implicit bazele inadaptarii sociale. Atitudinile antisociale care rezulta din influenta necorespunzatoare a mediului duc la inradacinarea unor deprinderi negative care , in diferite ocazii nefavorabile pot fi actualizate, conducand la devianta si apoi la infractiune.

SENSIBILITATEA DEOSEBITA. Anumiti excitanti din mediul ambiant exercita asupra lor o stimulare spre actiune cu mult mai mare ca asupra omului obisnuit, ceea ce confera un caracter atipic reactiilor acestora. Pe infractor il caracterizeaza lipsa unui sistem de inhibitii, elaborat pe linie sociala. Atingerea intereselor personale, indiferent de consecinte, duce la mobilizarea excesiva a resurselor fizice si psihice.

4. DUPLICITATEA COMPORTAMENTULUI. Constient de caracterul socialmente distructiv al actului infractional, infractorul lucreaza in taina, observa, planuieste si executa totul ferit de ochii oamenilor, in general, si ai autoritatilor, in special. Reprezentand o dominanta puternica a personalitatii, duplicitatea infractorului este a doua lui natura, care nu se mascheaza numai in perioada in care comite fapta infractionala, ci tot timpul. El joaca rolul omului corect, cinstit, al omului cu preocupari de o alta natura decat cele ale "specialitatii" infractionale. Acest "joc" artificial ii denatureaza actele si fapte cotidiene, facandu-l usor depistabil pentru un bun observator. Necesitatea tainuirii, a "vietii duble", ii formeaza infractorului deprinderi care il izoleaza tot mai mult de societate, de aspectul normal al vietii.

5. IMATURITATEA INTELECTUALA. Aceasta consta in incapacitatea infractorului de a prevedea pe termen lung consecintele sale antisociale. Exista ipoteza ca infractorul este strict limitat la prezent, acordand o mica importanta viitorului. Arbuthnot (1987) concluzioneaza faptul ca acesta este centrat pe prezent si nu discrimineaza cert delincventa de nondelincventa.

Imaturitatea intelectuala nu se suprapune cu rata scazuta a coeficientului de inteligenta (IQ), ci inseamna o capacitate redusa de a stabili un raport rational intre pierderi si castiguri in proiectarea si efectuarea unui act infractional, trecerea la comiterea infractiunii facandu-se in conditiile unei prudente minime fata de pragurile de toleranta a conduitelor in fapt (Bogdan si colab.,1983).

6. IMATURITATEA AFECTIVA. Consta in decalajul persistent intre procesele cognitive si afective, in favoarea celor din urma. Datorita dezechilibrului psiho-afectiv, imaturitatea afectiva duce la o rigiditate psihica, la reactii disproportionate, predominand principiul placerii in raport cu cel al realitatii. Imaturul afectiv recurge la comportamente infantile (accese de plans, crize etc.) pentru obtinerea unor placeri imediate, minore si uneori nesemnificative. Nu are o atitudine consecventa fata de problemele reale si importante, este lipsit de o pozitie critica si autocritica autentica, este nerealist, instabil emotional. Imaturitatea afectiva asociata cu imaturitatea intelectuala predispune infractorul la manifestari si comportamente antisociale cu urmari deosebit de grave.

7. FRUSTRAREA. Este o stare emotionala resimtita de infractor atunci cand este privat de unele drepturi, recompense, satisfactii etc.,care considera ca i se cuvin sau cand in calea obtinerii acestor drepturi se interpun obstacole. Frustrarea este resimtita in plan afectiv-cognitiv ca o stare de criza (o stare critica, de tensiune) care dezorganizeaza, pentru momentul dat, activitatea instantei corticale de comanda a actiunilor, generand simultan surescitarea subcorticala.

Infractorii reactioneaza diferentiat la situatiile frustrante, de la abtinere (toleranta la frustrare) si amanare a satisfactiei pana la un comportament agresiv. Cei puternic frustrati au tendinta sa-si piarda pe moment autocontrolul actionand haotic, inconstant, atipic, agresiv si violent, cu urmari antisociale grave.

8. COPLEXUL DE INFERIORITATE. Este o stare pe care infractorul o resimte ca un sentiment de insuficienta, de incapacitate personala. Complexul de inferioritate apare in urma unor deficiente, infirmitati reale sau imaginare fiind potentate si de catre dispretul, dezaprobarea tacita sau experimentata a celorlalti.

Complexul de inferioritate incita adesea la comportamente compensatorii, iar in cazul infractorilor la comportamente de tip inferior orientate antisocial.

J.Pinatel (1971) arata ca la majoritatea marilor delincventi exista un nucleu al personalitatii ale carui elemente componente sunt : egocentrismul, labilitatea, agresivitatea si indiferenta afectiva.

9. EGOCENTRISMUL reprezinta tendinta individului de a raporta totul la el insusi ; el si numai el se afla in centrul tuturor lucrurilor si situatiilor. Atunci cand nu-si realizeaza scopurile propuse devine invidios si susceptibil, dominator si chiar despotic. Egocentricul nu este capabil sa vada dincolo de propriile dorinte, scopuri, interese. Este un individ care nu este capabil sa recunoasca superioritatea si succesele celorlalti, se crede permanent persecutat, considera ca are intotdeauna si in toate situatiile dreptate. Isi minimalizeaza defectele si insuccesele, isi maximizeaza calitatile si succesele, iar atunci cand greseste, in loc sa-si reconsidere pozitia, ataca cu virulenta.

10. LABILITATEA este trasatura personalitatii care semnifica fructuatia emotivitatii, capriciozitatea si , ca atare, o accentuata deschidere spre influente. Individul nu-si poate inhiba sau domina dorintele, astfel ca actiunile sale sunt imprevizibile. Labilitatea emotionala presupune o insuficienta maturizare afectiva, individul fiind robul influetelor si sugestiilor, neputand sa-si inhibe pornirile si doritele in fata pericolului public si a sanctiunii penale.

11. AGRESIVITATEA apare atunci cand individul este impiedicat sa-si satisfaca dorintele si se manifesta printr-un comportament violent si distructiv. Cele mai cunoscute forme de agresivitate sunt : autoagresivitate si heteroagresivitatea. Autoagresivitatea consta in indreptatea comportamentului agresiv spre propria persoana, exprimandu-se prin automutilari, tentative de sinucidere sau chiar sinucidere. Heteroagresivitatea presupune canalizarea violentei spre altii, manifestandu-se prin forme multiple, cum ar fi : omuciderea, talharia, violul, tentativa de omor, vatamarea corporala etc.

J.Pinatel mai distinge doua forme distincte ale agresivitatii : ocazionala si profesionala. Agresivitatea ocazionala se caracterizeaza prin spontaneitate si violenta, fiind mai des intalnita in crimele pasionale. Agresivitatea profesionala se caracterizeaza printr-un comportament violent, durabil, care se releva ca o constanta a personalitatii infractorului, acesta manifestandu-se agresiv in mod deliberat, constient.

12.INDIFERENTA AFECTIVA este strans legata de egocentrism si mai poarta numele de insensibilitate morala. Ea se caracterizeaza prin incapacitatea infractorului de a intelege durerile si nevoile celorlalti, prin satisfactia resimtita fata de durerile altora. Indiferenta afectiva reda in fond starile de inhibare si dezorganizare emotionala. Aceasta latura a personalitatii infractorului se formeaza de la varste timpurii, fiind una din principalele carente ale procesului scolarizarii, un rol important detinandu-l in acest plan functionarea defectuasa a structurii familiale, precum si stilul educational adoptat in cadrul acestei microstructuri. De obicei, infractorul nu este constient de propria-i stare de inhibare emotionala, ceea ce explica atat calmul cat si sangele rece cu care sunt comise o serie de infractiuni de o violenta extrema. Legatura stransa dintre indiferenta afectiva si egocentrism consta in faptul ca infractorului ii este strain sentimentul vinovatiei, al culpabilitatii.

Aceste componente ale personalitatii infractoare se pot intalni si la celelalte persoane (neinfractori), insa la acestea nu sunt elemente dominante ale personalitatii, nu au consecinta si frecventa intalnita la infractori, nu sunt orientate spre infractionalitate.

Ca urmare a orientarii axiologice, a sistemului de valori pe care il poseda, infractorul este incapabil din punct de vedere psihic sa desfasoare o munca sociala sustinuta. Aceasta incapacitate este dublata de dispretul fata de munca , de atitudinea negativa fata de cei ce desfasoara o activitate organizata productiva. Nu se poate spune insa ca aceasta atitudine, ca aceasta incapacitate fizica este generata de deficiente ale vointei. Procesele volitive functioneaza la ei in mod normal, continutul lor se indreapta spre actiuni confictuale in raport cu societatea, spre actiuni antisociale. Dezgustul fata de munca, lipsa unor preocupari sustinute care sa dea un scop mai consistent vietii, provoaca la ei o stare de continua neliniste, de nemultumire de sine, o continua stare de irascibilitate. Aceasta neliniste alimenteaza tendinta, elaborata in cursul vietii lor, spre vagabondaj si aventuri, ceea ce le convine foarte mult deoarece le favorizeaza activitatea infractionala. Faptul ca in decursul activitatilor, infractorii isi constituie un stil specific de lucru, poate sugera uneori saracie de idei sau lipsa imaginatiei creatoare, dar in acelasi timp mai probabil o specializare superioara, fapt ce contrazice teoria despre inteligenta nativa, specifica a infractorilor. Analizand modul lor de lucru ajungem sa recunoastem ca este vorba, in cea mai mare parte a cazurilor, de idei simple, cu mici variatii pe acelasi motiv fundamental. Cu toate acestea, maiestria lor poate oglindi uneori ingeniozitate, inventivitate, fantezie precum si o dexteritate deosebita ce se dobandeste pe baza unui antrenament indelungat.

Traind in conflict cu societatea si actionand mereu impotriva ei, prin succesele obtinute in activitatea infractionala devin increzuti, orgoliosi, supraapreciindu-se si ajungand la manifestari de vanitate, adeseori puerile. Infractorul se simte mereu in continua aparare legitima fata de societatea care refuza sa-i ofere de buna voie ceea ce capriciul lui de moment pretinde. Elementul lui vital si in acelasi timp si o trasatura fundamentala a caracterului sau este minciuna.

Lipsa unui microclimat afectiv, eschivarea de constrangeri social-morale, lipsa unor valori etice catre care sa tinda, il fac pe infractor indiferent fata de viitor, ii imprumuta o atitudine de totala nepasare fata de propria-i soarta. Din acest motiv aparentul curaj de care da dovada, reprezinta de fapt insensibilitate, indiferenta in urma tensiunii continue, in urma obisnuintei de a fi mereu in pericol. Egoismul inabuse complet orice urma de compasiune, si ca urmare poate duce la acte de mare cruzime. Se remarca sentimentalismul ieftin al infractorului, care are o forta mobilizatoare majora, constituind resortul care il impinge spre actiune.

Profilul psihocomportamental al infractorului a fost prezentat la modul general, cuprinzand acele elemente care se pot desprinde din analiaza trasaturilor.