Modele administrative prebirocratice

Modele administrative prebirocratice

Potrivit sociologului german Max Weber omenirea a folosit de-a lungul timpului doua forme fundamental diferite de administrare[1]: cea pe baze traditionale, denumita de Weber: Gemeinschaft si cea pe baze rationale: Gessellschaft. Cele doua tipuri identificate de Weber sunt indisolubil legate de ceea ce el numeste autoritate sau forma de dominare. Asa cum am mentionat mai sus, autoritatea este definita ca fiind puterea acceptata. Cu alte cuvinte cei asupra carora se exercita o anumita putere considera ca persoana sau institutia care constituie sursa acestei puteri are o anumita indreptatire sa o foloseasca (acceptam ca presedintele Ion Iliescu este indreptatit sa ocupe fotoliul prezidential, chiar daca nu l-am votat, nu ne place persoana sau nu suntem de acord cu actiunile sale). Asa cum am afirmat si mai sus, Max Weber a identificat trei forme sub care se manifesta autoritatea, clasificare imbratisata de catre majoritatea specialistilor .

Autoritatea de tip traditional: potrivit acestui model de dominare, ne supunem unei persoane sau institutii pentru ca asa au procedat si stramosii nostri. Monarhiile sau comunitatile conduse pe principii religioase sunt forme de organizare in care acest tip de autoritate este determinanta in formularea deciziilor care privesc colectivitatea. De cele mai multe ori relatiile de subordonare nu sufera analize critice, rationale din partea subiectilor, ci sunt acceptate ad-hoc in baza cutumei. De altfel, multi specialisti afirma ca aparitia rationalismului in gandirea filosofica si politica a insemnat inceputul sfarsitului pentru monarhiile absolutiste din Europa (nu intamplator, conservatorismul, aparut in perioada Revolutiei Franceze ca o incercare de a salvgarda vechea stare de lucruri europeana a avut ca principala tinta a criticilor sale rationalismul promovat de ideologia liberala).

Autoritatea charismatica este bazata pe calitatile exceptionale, reale sau imaginare, ale unui anumit lider. Conform lui Weber, definim charisma ca fiind "o anumita calitate a unui individ, datorita careia este considerat diferit de celelalte fiinte umane, atribuindu-i-se insusiri sau puteri supranaturale, supraumane sau cel putin exceptionale"[3]. In categoria oamenilor charismatici pot fi incluse persoane care isi atribuie sau le sunt atribuite puteri magice (vrajitorul Merlin din legenda regelui Arthur este un foarte bun exemplu); la fel, slujitorii diferitelor religii au constituit totdeauna indivizi care au exercitat o influenta de tip carismatic asupra enoriasilor; asisderea, intemeietorii de religii (bazandu-se pe exemplul acestei categorii Weber a concluzionat ca aceasta forma de autoritate a fost cea mai relevanta din punct de vedere istoric: este suficient sa-i mentionam pe cei doi profeti: Iisus Hristos si Mahomed pentru a intelege si accepta argumentul lui Weber) ; persoanele dotate cu calitati intelectuale deosebite (uneori mimate), pot sa exercite, de asemenea, o forma de autoritate charismatica asupra discipolilor.

Importanta acestei forme de dominare nu a scazut nici in zilele noastre (este motivul pentru care insistam asupra ei). Procesele electorale moderne sunt din ce in ce mai mult caracterizate de "heliocentrism", altfel spus predominanta centrului in raport cu organizatiile teritoriale ale partidelor angajate in competitie. De cele mai multe ori insa, acest heliocentrism se manifesta prin influenta foarte mare pe care un anumit personaj (de regula, seful partidului) o are asupra imaginii partidului in randul electoratului si prin urmare asupra numarului de voturi obtinute de partid. Ulterior, in procesul de guvernare, calitatile, reale sau imaginare, ale liderului isi pastreaza importanta in asigurarea acceptarii de catre cetateni a politicilor propuse de partid (a se vedea cartea lui Roger Schwartzemberg, Statul spectacol)[5].

Autoritatea de tip legal-rational este caracteristica societatilor moderne si se bazeaza pe constientizarea rationala a avantajelor care decurg din existenta si respectarea regulilor formale (legilor). Este foarte greu sa mentionam aici toti autorii care au abordat problema supunerii voluntare a indivizilor in schimbul unor avantaje (de cele mai multe ori asigurarea sigurantei fizice).  In fazele incipiente de dezvoltare a formatiunilor statale aceasta supunere s-a manifestat fata de un suveran (principe) ulterior transferandu-se catre institutii politice si catre legi.

Dupa cum lesne ne putem da seama, cele trei forme de autoritate nu sunt regasite decat arareori in forma pura, in marea majoritate a cazurilor intalnindu-se combinatii ale acestora. Astfel, chiar in cadrul organizatiilor moderne, care sunt construite dupa principii rationale, a caror functionare se bazeaza pe reguli, practicile "traditionale", "informale", izvorate din activitatea curenta ocupa un loc important. La fel, relatiile din cadrul unor astfel de institutii sunt in mare masura dependente de personalitatea celor care le populeaza, conducatori sau angajati. Pentru exemplificare, sa incercam sa ne aducem aminte de diferenta de eficienta in activitatea Ministerului Edutiei Nationale, intre perioada 1997-1998, cand ministru a fost Virgil Petrescu si perioada "Andrei Marga".

La fel, comunitatile umane in care forma de dominare este traditionala sau charismatica dezvolta in timp reguli care sunt mai mult sau mai putin formalizate. Acest subiect va fi tratat pe larg mai jos.

Dupa cum se poate usor imagina, Gemeinschaft se bazeaza cu precadere pe autoritatea de tip traditional, peste care se suprapune, de cele mai multe ori, cea de tip charismatic. in vreme ce in cadrul modelului Gessellschaft  dominanta este autoritatea de tip legal - rational.