Evolutia doctrinei si legislatiei romanesti in materia contenciosului administrativ

Evolutia doctrinei si legislatiei romanesti in materia  contenciosului administrativ

Institutia contenciosului administrativ din tara noastra este, in mare parte, rezultatul unor acumulari de ordin doctrinar si legislativ, determinate de evolutia ideilor si orientarilor politice, filozofice si juridice care s-au succedad in timp.

Fara a aprofunda, in cele ce urmeaza vom infatisa principalele perioade ale evolutiei istorice a contenciosului administrativ in Romania:

1. Contenciosul administrativ a fost instituit pentru prima data in tara noastra prin Legea nr.167 din 11 februarie 1864 pentru infiintarea Consiliului de Stat, fiind deci organizata dupa modelul francez si regasindu-se printre reformele administrative realizate de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Consiliul de Stat facea parte din puterea executiva si avea rolul de a initia proiectele de lege ce urmau a fi prezentate de Guvern in Adunarea Electiva ( Parlamentul din vremea respectiva), de a elabora instructiunile de aplicare a legilor dar si, ceea ce este important in context, avea prerogativa de solutionare, in contencios, a litigiilor in materie administrativa. Pe fondul acestei prerogative, Consiliul de Stat putea solutiona litigii referitoare la hotararile ministrilor sau la acte emise de prefecti ori alte entitati administrative date cu exces de putere sau cu incalcarea legilor ori a altor acte normative in vigoare. Totodata, art.26 din Legea susmentionata, abilita Consiliul de Stat sa solutioneze, in cazuri expres prevazute de lege, reclamatii ale persoanelor particulare (fizice sau juridice), in cazul in care, un ministru sesizat anterior, nu a raspuns petitiei in termenul de 15 zile. Legea instituie si reguli procedurale privind dreptul la aparare , admisibilitatea cererii (intre care, o conditie este parcurgerea procedurii prealabile), caile de atac, etc. Contenciosul administrativ era unul de interpretare, in sensul ca hotararea viza interpretarea aplicabila unui text de lege, pe fondul caruia s-a declansat litigiul, urmand ca autoritatea administrativa vizata sa tina cont de interpretarea data de Consiliul de Stat.

2. In perioada 12 iulie 1866 - l iulie 1905 Consiliul de Stat a fost desfiintat prin Legea pentru impartirea diferitelor atributiuni ale Consiliului de Stat iar atributiunile de contencios administrativ au fost incredintate autoritatilor judecatoresti (curti de apel si instante judecatoresti de drept comun), trecandu-se deci la modelul anglo-saxon.Competenta instantelor judecatoresti s-a format pe cale jurisprudentiala, dar, in aceasta perioada capata dimensiuni practice institutia exceptiei de ilegalitate[1]

3. In perioada l iulie 1905 - 25 martie 1910, dupa adoptarea Legii pentru reorganizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Sectiunea a III-a a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a devenit competenta sa judece recursurile in contra unor categorii de acte administrative sau chiar de jurisdictie precum si recursurile impotriva regulamentelor si ordonntelor adoptate cu incalcarea legii, inclusiv recursurile impotriva actelor administrative adoptate de prefecti si de autoritatile publice locale.

4. In perioada 25 martie 1910 - 17 februarie 1912, prin Legea Curtii de Casatie din 25 martie 1910, sistemul contenciosului administrativ instituit prin Legea din 1905 a fost desfiintat, iar pricinile de aceasta natura se solutionau de catre tribunalele de judet. In baza acestei legi a fost recunoscut particularilor dreptul de a ataca in justitie actele administrative emise cu incalcarea legii, autoritatile judiciare de drept comun fiind investite cu prerogativele contenciosului in anulare. Este instituit principiul judecarii cu precadere si de urgenta, in complet de 2 judecatori

5. Competenta stabilita prin Legea Curtii de Casatie din 25 martie 1910 nu a durat decat doi ani pentru ca prin Legea de reorganizare a Curtii de Casatie si Justitie din 17 februarie 1912 cauzele de contencios administrativ au fost atribuite, din nou, Sectiunii a III-a a Curtii de Casatie, situatie care a durat pana in 1925.

6. Dupa adoptarea Constitutiei din 1923, una din cele mai moderne constitutii europene din epoca, prin Legea pentru contenciosul administrativ din 23 decembrie 1925 competenta de solutionare a litigiilor de acest gen a fost incredintata instantelor judecatoresti de contencios administrativ, care aveau deplina jurisdictie, putand chiar sa anuleze actele administrative constatate ca fiind ilegale. Aratam, fie si numai pentru similitudinea cu legislatia actuala, cateva  prevederi din legea respectiva:"oricine se pretinde vatamat in drepturile sale printr-un act administrativ de autoritate facut cu calcarea legilor si a regulamentelor, sau prin reaua vointa a autoritatilor administrative de a rezolva cererea privitoare la un drept, poate face cerere pentru recunoasterea dreptului sau la instantele judecatoresti competente." Instantele competente erau Curtile de apel de la domiciliul reclamantului.

Ca si in legislatia actuala, erau exceptate controlului judiciar actele de comandament cu caracter militar, dar si actele de guvernamant.

7. In perioada 9 iulie 1948 - 26 iulie 1967 contenciosul administrativ, pe cale directa, a fost redus doar la cateva categorii de acte administrative, lasandu-se astfel cetatenii la discretia organelor administratiei de stat.

Initial, prin Decretul nr.128/1948 Contenciosul administrativ a fost desfiintat, astfel incat instantele judecatoresti au pierdut dreptul de a controla activitatea organelor administratiei de stat (organe care, in timp, si din ce in ce mai pregnant, se suprapuneau, pana la identitate, cu organele partidului unic). In insasi expunerea de motive a Decretului nr. 128/1948 se mentioneaza, fara echivoc intentia legiuitorului:"sa se impiedice ca actele autoritatii sa fie puse in discutie de particulari, iar acestia sa mai aiba dreptul sa cheme statul in judecata pentru ca actele lui sa fie cenzurate de o autoritate subordonata"

8. In perioada 26 iulie 1967 - 8 decembrie 1990 contenciosul administrativ in tara noastra a fost infaptuit de instantele judecatoresti, in conditiile prevederilor Legii nr. 1 din 26 iulie 1967 cu privire la judecarea de catre tribunale a cererilor celor vatamati in drepturile lor prin acte administrative ilegale. Desi, in general, aceasta lege - inspirata din Legea din 1925 - era bine redactata, partea negativa a acesteia rezulta din aceea ca, de regula, cererile celor vatamati in drepturile lor prin acte administrative ilegale erau respinse pentru ca judecatorii care solutionau aceste conflicte juridice erau "alesi" de catre consiliile populare, adica de organele ale caror acte ar fi trebuit sa le cenzureze. Fata de aceasta practica, cei vatamati in drepturile lor, prin acte administrative ilegale, renuntau la introducerea unor cereri la instantele judecatoresti, ceea ce a dus la reducerea, an de an, a numarului cauzelor solutionate de instantele judecatoresti de contencios administrativ.

9. Legea contenciosului administrativ nr. 29 din 7 noiembrie 1990 adoptata la scurt timp dupa evenimentele din decembrie 1989, a creat premisele de a face din contenciosul administrativ un mijloc efectiv de control al legalitatii activitatii organelor administratiei publice - organe ale puterii executive - de catre instantele judecatoresti - organe ale puterii judecatoresti. Desi cu unele imperfectiuni sesizate de diversi autori, aceasta lege a asigurat, cu succes, vreme de peste un deceniu, protejarea drepturilor legale ale persoanelor fata de abuzurile administratiei.

10. In baza experientei acumulate prin aplicarea Legii nr. 29/990 precum si ca urmare a noilor reglementari cuprinse in Constitutia Romaniei adoptata in anul 2003 in perspectiva viitoarei aderari la Uniunea Europeana, Parlamentul Romaniei a adoptat la 2 decembrie 2004, Legea nr. 554 a contenciosului administrativ, in vigoare la data redactarii prezentului curs, lege ale carei trasaturi si continut urmeaza afi detaliate.