Relieful si valorificarea in turism

RELIEFUL SI VALORIFICAREA IN TURISM

RESURSA MORFOTURISTICA

Relieful constituie elementul major in structura potentialului turistic al unui teritoriu, devenind resursa turistica datorita asocierii dintre elementele atractive morfologice (creste, abrupturi, pesteri, etc.) si motivatia care sta la baza deplasarii persoanelor spre locul de consum al produsului turistic. Potentialul turistic este inteles ca rezultat al asocierii spatiale dintre resursa turistica (fondul turistic) si baza tehnico-materiala (Cocean, 2004). Exprimarea valorica a potentialului turistic apartine unei evaluari subiective, datorita imposibilitatii aprecierii cantitative riguroase a componentelor sale. Dintre criteriile de apreciere a potentialului turistic amintim: caracterul de unicat (regional, national, local), valentele turistice, modul in care satisface si timpul cat satisface cererea turistica, favorabilitatea sau restrictivitatea punerii in valoare a obiectivului turistic (Cocean, 1984).

Relieful constituie elementul major din componenta potentialului turistic  natural, reprezentand atat suportul celorlalte componente ale invelisului geografic cat si resursa turistica.

Relieful constituie suportul dezvoltarii componentelor hidro-atmosferice si biotice, al desfasurarii activitatilor turistice determinand impreuna cu clima principalele caracteristici ale peisajelor.  Anumite asocieri morfologice si morfometrice ale reliefului, pot constitui resurse turistice. Criteriile de identificare ale resursei turistice (fig. 1) se refera la structura si complexitatea componentelor cu valente turistice. Pentru identificarea potentialului turistic al reliefului se apeleaza la anumite criterii (Maier, 2001; Melinda Candea si colab., 2003):

dispunerea treptelor de relief;

complexitatea reliefului si tipurile genetice de relief;

forme de relief cu aspect aparte: varfurile si crestele montane, platourile muntoase, versantii muntilor, pasurile si trecatorile, vaile intramontane, stanci, turnuri, puncte de belvedere, abrupturi, si defilee, chei, pasuri, pesteri, avene etc.;

accesibilitatea;

gradul de concentrare al obiectivelor turistice legate de relief;

adancimea fragmentarii reliefului;

densitatea fragmentarii reliefului;

treptele morfogenetice sau hipsometrice;

orientarea si panta versantilor;

Analiza reliefului in functie de criteriul atractivitatii turistice, a fost abordata diferit in literatura, remarcandu-se necesitatea identificarii parametrilor atractivi din cadrul sistemului geomorfologic (Mac, 1998). Dintre formele de relief cu valenta atractiva mentionam: varfurile, crestele, abrupturile, pasurile si trecatorile, cheile, defileele, canioanele, craterele si conurile vulcanice, vaile, tarmurile, pesterile si avenele, ponoarele, campurile cu dune. Din asocierea unor astfel de forme rezulta relieful carstic, vulcanic, glaciar, eolian etc.

Peisajele geomorfologice atractive turistic,  reflecta rolul dominant al unui factor sau combinatii de factori, cuprinzand forme de relief variate din punct de vedere morfologic dar constituind principala resursa turistica naturala. Dintre peisajele geomorfologice cu valente turistice amintim: peisajele glaciar si periglaciar, peisajul fluvial, peisajul litorar, deltaic, peisajul montan, peisajul vulcanilor, peisajele climatelor aride, polare, peisaje carstice, antropice, etc..

Fig. 1 Tipuri de resursa turistica

Studiul formelor de relief se realizeaza in cadrul Geomorfologiei, ca disciplina ce isi propune descrierea formelor de relief si explicarea genezei acestora. Din punct de vedere etimologic, termenul de geomorfologie provine de la termenii: geo - pamant, morpha - forma si logos - stiinta. Termenul este folosit pentru prima data de catre Newmann in 1854, iar impunerea ca stiinta s-a realizat fie in cadrul geografiei, fie in cel al geologiei. Impunerea ca stiinta a geomorfologiei se realizeaza in secolul XIX ca urmare a necesitatii cunoasterii si valorificarii resurselor subsolului, a potentialului hidroenergetic din cadrul teritoriului. In secolul XX are loc o diversificare a geomorfologiei, diferentiindu-se mai multe ramuri: geomorfologie climatica, structurala, dinamica si experimentala etc.. Se remarca doua directii de dezvoltare ale acestei stiinte:

directia europeana (Franta, Germania, Olanda) in care geomorfologia intra in componenta geografiei;

directia americana, pragmatica, in care geomorfologia este inclusa geologiei.

In Romania primele studii de geomorfologie sunt realizate in cadrul Societatii de Geografie infiintata in 1875, si in cadrul departamentelor de Geografie al Universitatii de Geografie din Bucuresti, Cluj, Iasi (1900-1903). Geomorfologia studiaza formele de la suprafata scoartei terestre, dar si mecanismele, procesele care au generat aceste forme. Prin urmare vom defini geomorfosfera ca fiind spatiul in care are loc generarea formelor de relief. Relieful este constituit din asocierea de forme, pozitive si negative, situate la interfata dintre litosfera si atmosfera sau hidrosfera, fiind o componenta ce exprima forma exterioara a substratului din cadrul invelisului geografic (componentele invelisului geografic sunt: substratul, mediul hidro-atmosferic, comunitatea).

Geomorfosfera reprezinta spatiul in cadrul caruia se genereaza formele de relief, limita superioara fiind situata la suprafata scoartei terestre, iar cea inferioara se confunda cu limita inferioara a invelisului geografic - Discontinuitatea Mohorovicic.

Exista doua abordari in geomorfologie asupra obiectului de studiu. Prima conceptie, aprofundata de catre J. Büdell, considera ca geomorfologia studiaza suprafata scoartei terestre ca limita intre atmosfera, hidrosfera si litosfera. A doua conceptie porneste de la ideea ca explicarea formelor de relief impune studiul spatiului dintre suprafata morfologica si Discontinuitatea Moho.

Principii utilizate in studiul reliefului

Principiile reprezinta idei care reflecta conditionari intre elementele unei sistem,  ele stand la baza teoriilor si legilor.

Principiul cauzalitatii spune ca orice proces, fenomen este rezultatul unei cauze; explicarea formelor are la baza relatia cauza-efect; orice proces, orice forma are o cauza.

Principiul contrariilor (antagonismului): factorii interni reprezentati de miscarile tectonice determina forme tectonice care, ulterior, sunt prelucrate de catre agentii externi.

Principiul echilibrului si al dezechilibrului - materia se afla intr-o continua miscare si transformare sub impulsul diferentelor energetice din cadrul invelisului geografic. Pe fondul acestei miscari se diferentiaza sectoare de echilibru si sectoare de dezechilibru. 

Principiul evolutionist a fost enuntat in geomorfologie de catre W. M. Davis ("Teoria ciclului geografic"), si exprima faptul ca relieful parcurge mai multe stadii carora le corespund forme de relief diferite.

Principiul comparatiei vizeaza cunoasterea realitatii prin confruntarea elementelor din aceeasi familie.

Principiul selectiei - pentru analiza resursei turistice, activitatea de cercetare cauta sa selecteze din multitudinea de caracteristici ale formelor doar pe acela care dau nota de atractivitate pentru forma de relief.

Principiul actualismului - procesele si fenomenele care se desfasoara in perioada actuala  pe suprafata terestra pot fi folosite pentru explicarea unor forme de relief rezultate in trecut.

Factori, agenti si procese geomorfologice

Factori morfogenetici - totalitatea elementelor din geosistem care intretin generarea formelor de relief. Se diferentiaza factori interni, directionati din interiorul scoartei, si factori externi, cu actiune dinspre exterior. O a doua diferentiere a factorilor se bazeaza pe caracterul pasiv sau activ al factorilor (factori activi, factori pasivi).

Agentii morfogenetici sau morfodinamici - corpuri, materiale gazoase, lichide, solide care, prin dinamica lor, determina transformari fizice, chimice asupra scoartei terestre.

Procese morfogenetice (morfodinamice) - actiuni ale agentilor in urma carora rezulta o forma.

Procese exogene:

a)         meteorizatia - acele procese care prepara substratul prin actiuni fizice

sau chimice

b)         procese gravitationale - totalitatea proceselor care determina deplasari ale maselor din cadrul versantilor (prabusire, surpare, alunecare de teren)

c)         eroziunea si transportul

d)         acumularea

Procese endogene:

a)         procese diastrofice (orogenice si epirogenice)

b)         procese vulcanice.