Tratatul de la Maastricht. Uniunea Europeana.

Tratatul de la Maastricht. Uniunea Europeana.

Inca din 1972, in cadrul reuniunii 'la varf' de la Paris sefii de state si de guverne si-au manifestat intentia de a transforma ansamblul relatiilor lor intr-o Uniune Eropeana desemnand in acest sens pe L. Tindemans (prim ministru al Belgiei) pentru a elabora un raport privind continutul si modalitatile de realizare a Uniunii. Raportul Tindemans (prezentat doi ani mai tarziu) reunea o serie de propuneri ce vizau:

- intarirea coeziunii interne si externe a Europei comunitare;

- cresterea rolului institutiilor existente;

- adancirea integrarii sub toate aspectele si a cooperarii politice pana la elaborarea unei politici externe comune[1]; desi realist raportul nu a fost acceptat de state.

Consiliul European, la initiativa guvernelor Italiei si Germaniei in iunie 1983 a adoptat 'Declaratia solemna asupra Uniunii Europene' pe baza careia Parlamentul a declarat si adoptat un proiect de tratat privind Uniunea Europeana (proiect trimis statelor spre examinare).

Tratatul asupra Uniunii Europene[2] - negociat in anul 1991, semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht si intrat in vigoare, dupa parcurgerea procedurii de ratificare prin referendum de toate statele membre la 1 noiembrie 1993 - precizeaza in chiar Titlul I 'Dispozitii comune':

- art. A§1: 'Prin prezentul Tratat Inaltele Parti contractante instituie intre ele o Uniune Europeana de aici inainte denumita Uniune';

- art. A§2: 'acest tratat marcheaza o noua etapa in procesul de creare a unei Uniuni din ce in ce mai stransa intre popoarele Europei in care deciziile sunt luate pe cat de mult posibil la nivelul cetateanului';

- art. A§3: 'Uniunea se va infiinta pe Comunitatile Europene dublate de politicile si formele de cooperare stabilite prin acest Tratat. Ea are ca misiune organizarea de o maniera coerenta si solidara a relatiilor dintre statele membre si dintre popoarele acestora'.

Dintre modificarile, mutatiile aduse de Tratatul de la Maastricht amintim:

- Tratatul instituie Consiliul European ca organ comunitar si il califica drept Institutie suprema a Uniunii care reuneste sefii de state si de guverne ale statelor membre;

- sunt stabilite noi directii de actiune, noi obiective in politicile comunitare referitoare la: mediul inconjurator, protectia consumatorilor, protectia sanatatii, retelele de transport transeuropene, educatie, cultura;

- Tratatul instituie o cetatenie a Uniunii Europene. Este cetatean al Uniunii Europene orice persoana care are cetatenia unui stat membru. Din aceasta calitate decurg:

1. dreptul de libera circulatie si sejour pe teritoriul statelor membre (acest drept este prevazut si in Tratatul CEE, dar sub aspect economic, Tratatul de la Maastricht relevand si o dimensiune politica);

2. dreptul de a alege si de a fi ales la nivel local si la nivel european indiferent de locul unde cetatenii Uniunii isi au resedinta (ceea ce inseamna ca orice cetatean al Uniunii care isi are resedinta intr-un stat membru al carui resortisant nu este isi poate exercita aceste drepturi in alegerile locale in aceleasi conditii ca si cetatenii acelui stat[3]);

3. dreptul de a se bucura de protectie diplomatica in terte state se concretizeaza in asigurarea acestei protectii in statele terte nemembre ale Uniunii de catre autoritatile diplomatice si consulare ale oricarui stat membru pentru cetatenii Uniunii ce sunt resortizanti ai unui stat membru ce nu este reprezentat in statul nemebru respectiv. Protectia, asigurata in aceleasi conditii ca si cea oferita propriilor nationali, presupune existenta acordului statului tert[4];

4. dreptul de petitionare (poate fi exercitat cu conditia ca obiectul cererii adresate Parlamentului European sa vizeze o chestiune ce este de competenta Comunitatii si sa se refere la petitionar).

- Tratatul consacra principiul subsidiaritatii. Din reglementarea art. A alin. 2 TM ('Prezentul Tratat marcheaza o noua etapa in procesul de creare a unei Uniuni fara sfarsit in care deciziile sunt luate cat mai mult posibil de catre cetateni) rezulta conceptia politica asupra subsidiaritatii in sensul de a fi favorizate in mod sistematic nivelurile cele mai apropiate de cetateni (state sau regiuni) in momentul in care se adopta o decizie, Uniunea intervenind in cazurile de absoluta necesitate. Mai mult, Tratatul de la Maastricht fixeaza limitele interventiei comunitare facand apel la principiul proportionalitatii (art. 3B 'Comunitatea actioneaza in limitele competentelor care ii sunt conferite si a obiectivelor care sunt desemnate prin prezentul tratat. In domeniile care nu sunt de competenta sa exclusiva Comunitatea nu intervine, conform principiului subsidiaritatii, decat daca si in masura in care obiectivele actiunii considerate nu pot fi realizate de o maniera satisfacatoare de catre statele membre si poate astfel, avand in vedere dimensiunile sau efectele actiunii considerate, sa fie mai bine realizata la nivel comunitar. Actiunea Comunitatii nu depaseste ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor prezentului Tratat)[5]. Aceste dispozitii sunt privite de doctrina ca o simpla atribuire de competente realizata de state in favoarea Uniunii, statele ramanand factorul de reglementare de baza, de drept comun, bucurandu-se de plenitudinea competentelor. Insasi introducerea principiului proportionalitatii, care priveste atat competentele exclusive (concurenta, politici comerciale comune, conservarea resurselor biologice ale marii') cat si cele concurente, Comunitatile putand interveni in reglementarea raporturilor sociale decat alaturi de state (protectia mediului, politica agricola, sanitara si sociala), este de natura sa limiteze o actiune comunitara intrucat aceasta este tinuta sa nu depaseasca ceea ce este necesar pentru atingerea finalitatii urmarita prin Tratate. In privinta institutiilor principiul proportionalitatii le impune sa nu foloseasca decat mijloace strict proportionale cu obiectivele urmarite, iar pe de alta parte, ele nu pot depasi atributiile recunoscute in vederea realizarii obiectivului comunitar, fiind obligate sa actioneze de asa maniera incat sa atinga cat mai putin suveranitatea statelor;

- o alta modificare a Tratatului de la Roma vizeaza realizarea Uniunii Economice si Monetare[7] in trei etape: prima etapa pana la sfarsitul anului 1993 priveste crearea unei piete unice a capitalurilor, a doua priveste crearea unei monede unice (responsabil in acest sens fiind Institutul Monetar European) si a treia etapa priveste crearea unei monede unice si stabile a unei Banci Centrale Europene independente;

- Tratatul de la Roma mai este modificat si in privinta structurii institutionale (deoarece este inclusa in randul institutiilor comunitare si Camera de Conturi, constituita in 1977, al carei principal rol consta in verificarea administrarii fondurilor Comunitatii si combaterea evaziunii fiscale si se constituie Comitetul Regiunilor, organism consultativ care la solicitarea Consiliului Ministrilor sau a Comisiei Europene ori din proprie initiativa elaboreaza opinii in chestiuni de competenta sa) si a procedurii legislative (in sensul ca a fost dat Parlamentului dreptul de codecizie alaturi de Consiliu in anumite domenii ce privesc piata unica, dreptul de a cere Comisiei sa inainteze anumite propuneri legislative si posibilitatea de a uza de dreptul de veto pentru a respinge o propunere legislativa);

- dispozitii noi reglementeaza probleme relative la securitate permitandu-se Uniunii sa intervina in elaborarea unei politici de aparare comuna si atribuindu-se Uniunii Europene rolul de a elabora o politica comuna de aparare si de a pune in practica actiuni comune ale statelor membre (deciziile si actiunile Uniunii cu consecinte in domeniul apararii nu pot sa afecteze nici specificul politicii de aparare al statelor membre si nici obligatiile asumate de statele membre pe baza Tratatului Atlanticului de Nord)[8];

- Potrivit Tratatului de la Maastricht cooperarea in domeniul justitiei si al afacerilor interne va privi:

1. politica de acordare a azilului;

regulile referitoare la trecerea frontierelor externe ale statelor membre si exercitarea controlului acestei treceri;

3. politica de emigrare si politica referitoare la cetatenii tarilor terte aflati pe teritoriul Uniunii avandu-se in vedere:

- conditiile de intrare si circulatie a resortisantilor statelor terte, pe teritoriul Uniunii;

- conditiile de stabilire a resedintei cetatenilor statelor terte pe teritoriul Uniunii, inclusiv cele referitoare la intregirea familiei si obtinerea de locuri de munca;

- combaterea imigratiei neautorizate, a stabilirii rezidentei si a obtinerii de locuri de munca in mod ilegal in Comunitate;

4. combaterea consumului de droguri in masura in care acest domeniu nu este acoperit de prevederile pct. 7-9;

5. combaterea fraudei la nivel international in masura in care aceasta nu este acoperita de prevederile pct. 7-9;

6. cooperarea juridica in materie civila;

cooperarea juridica in materie penala;

8. cooperarea juridica in materie vamala;

9. cooperarea  politiilor in vederea prevenirii si combaterii terorismului, traficului ilegal de droguri, precum si a altor forme grave de criminalitate internationala, incluzand daca este necesar, aspecte ale cooperarii vamale in legatura cu organizarea la nivelul Uniunii a unui sistem de schimburi de informatii, in cadrul unui Oficiu european de politie EUROPOL (art. K.1 din TM).