Procesul comunitar

Procesul comunitar

1. Reguli generale de procedura

Procedura in fata Curtii face obiectul unui regulament de procedura adoptat la 19 iunie 1991 si modificat de mai multe ori, ultima modificare datand din 2008[1]

Regulile de procedura ale Tribunalul sunt aproape identice in forma si continut cu cele ale Curtii de Justitie. Tribunalul judeca in Camere de cate trei sau cinci judecatori dupa aceeasi procedura aplicabila la Curtea de Justitie, cu deosebirea ca Tribunalul poate renunta la faza scrisa

Deciziile privind crearea Tribunalului de Prima Instanta, care sunt cuprinse in protocoalele privind statutul Curtii de Justitie, contin reguli care stabilesc competenta fiecareia dintre cele doua instante in scopul evitarii unor situatii de concurenta a competentelor acestora in judecarea fondului cauzelor.

In cazul in care Tribunalul de Prima Instanta considera ca nu are competenta de a supune dezbaterii si a hotari asupra unei actiuni in privinta careia este competenta Curtea de Justitie, el va indrepta acea actiune la aceasta Curte. In mod asemanator, cand Curtea de justitie apreciaza ca o actiune este de competenta Tribunalului de Prima Instanta, ea va trimite acea actiune Tribunalului, dupa care aceasta Curte nu va putea sa-si decline competenta.

Judecata se desfasoara cu respectarea principiului contradictorialitatii, este publica si presupune existenta a doua faze: o faza scrisa, in care cererea de chemare in judecata odata inregistrata, este numit un judecator raportor insarcinat cu studierea dosarului, care cu privire la faptele in discutie si privire la punctul de vedere al partilor , si o faza orala, in cadrul careia este prezentat raportul preliminar al judecatorului - raportor, pledoariile partilor si concluziile avocatului general.

Deliberarile au loc in "Camera de consiliu", au caracter secret si la ele participa judecatorii prezenti la faza orala a judecatii, numarul acestora trebuind sa fie impar. Hotararea se ia cu majoritate simpla si ea angajeaza in mod colectiv Curtea, opiniile separate neputand fi facute public.

Prezenta partilor este obligatorie in toate fazele procesului, reprezentarea lor facandu-se prin agenti ai institutiilor comunitare sau ai statelor membre, ori prin avocati, in cazul persoanelor fizice sau juridice.

Procesul se desfasoara in limba paratului, sau in cea pe care o alege reclamantul, daca parat este o institutie comunitara.

Caracteristicile procedurii in fata instantelor comunitare:

Contradictorie

Publica

Mixta (scris si oral)

De tip inchizitorial

Gratuita

Procedura ordinara consta in:

1. Faza scrisa, care presupune:

Sesizarea Curtii (stat membru, resortisant al unui stat membru, institutie/organ comunitar, instanta nationala)

Plangerea

se depune la grefier;

este obligatorie;

trebuie redactata intr-una dintre cele 23 de limbi comunitare

se introduce in anumite termene de decadere (1 luna - 5 ani)

Termenul de recurs

este inscris in tratate;

sunt prevazute si termene de distanta;

daca actul emana de la o institutie comunitara - termenul se implineste la 15 zile de la data publicarii actului;

nu poate fi suspendat

Faza orala, care:

Debuteaza cu audierea publica a raportului prezentat de judecatorul raportor

Presedintele Camerei deschide dezbaterile - partile NU au dreptul sa pledeze personal (agenti, avocati, consilieri)

Avocatul general prezinta concluziile

Presedintele inchide dezbaterile - cauza este luata in deliberare

3. Deliberarea si hotararea

Deliberarea:

este secreta;

are loc in Camera de Consiliu;

nu se admite procedura opiniei separate.

Hotararea:

este data in numele Curtii;

se prezinta in sedinta publica;

trebuie semnata de presedinte, judecatorul raportor, judecatorii care au participat la deliberari, grefier.

Minuta hotararii (parafata) se depune la grefa.

Actiunile in fata instantelor comunitare

1. Recursurile directe

In cadrul atributiilor jurisdictionale ale Curtii de Justitie, pot fi exercitate in fata acestuia urmatoarele tipuri de actiuni:

a) Actiunea in anulare

Este calea de drept prin care reclamantul contesta legalitatea unui act comunitar care provine de la o institutie comunitara.

Pot fi atacate cu recurs in anulare actele adoptate de Parlamentul European si de Consiliul UE, in comun, actele Consiliului, Comisiei, ale Bancii Central Europene (altele decat avizele si recomandarile), precum si actele adoptate de Parlamentul European menite sa produca efecte fata de terti.

Acestea trebuie sa fie acte juridice si sa produca efecte de drept. Motivele de anulare sunt incompetenta, incalcarea formelor substantiale, incalcarea tratatului sau a oricarei reguli de drept referitoare la aplicarea sa. Recursul poate fi formulat de catre un stat membru, de catre o institutie comunitara (mai ales de Comisie si Consiliul UE, dar si de catre Parlament si Banca Central Europeana in vederea ocrotirii prerogativelor lor) precum si de orice persoana fizica sau juridica, resortisant al statelor membre ale UE, daca actul atacat il priveste in mod direct si individual.

Termenul de recurs este de doua luni si incepe sa curga fie de la publicarea actului, fie de la notificarea sa reclamantului, fie din ziua cand reclamantul ia cunostinta de actul respectiv, atunci cand beneficiar este un alt subiect de drept.

Efectul admiterii recursului consta in declararea nulitatii actului contestat. In situatia in care actul este un regulament, Curtea de Justitie va indica, daca apreciaza ca este necesar, acele efecte ale regulamentului anulat care trebuie considerate ca definitive.

Un caz special de recurs in anulare il constituie plangerea introdusa de functionarii publici comunitari impotriva sanctiunilor disciplinare ce le-au fost aplicate, sau impotriva modului in care le-a fost rezolvata petitia inaintata autoritatii investite cu puterea de numire .

Inainte de a se adresa Curtii Europene de Justitie, functionarii comunitari trebuie sa parcurga o procedura administrativa prealabila, in fata autoritatii care a dictat sanctiunea disciplinara sau a celei investite cu puterea de numire.

In termen de 3 luni de la primirea raspunsului la procedura administrativa prealabila trebuie sa fie sesizata instanta judiciara comunitara.

b)    Actiunea in carenta

Este actiunea aflata la dispozitia institutiilor comunitare (cu exceptia CEJ), a statelor membre si a persoanelor fizice si juridice prin care acestea solicita Curtii sa constate abtinerea institutiilor comunitare. (Parlament, Consiliul U. E. si Comisia Europeana) intr-o problema in care acestea aveau obligatia sa actioneze.

Inainte de sesizarea Curtii cu un recurs in carenta este obligatorie efectuarea unei proceduri administrative prealabile , constand in invitarea institutiei respective sa actioneze. Daca in termen de doua luni de la aceasta invitatie, institutia nu-si exprima pozitia, reclamantul poate sa sesizeze Curtea Europeana de Justitie intr-un alt termen de doua luni care curge de la data cand institutia comunitara trebuia sa raspunda.

Admitand actiunea, Curtea declara ilegala abtinerea institutiei comunitare; aceasta fiind obligata sa ia masurile care se impun pentru executarea hotararii Curtii, deci sa emita actul respectiv, reclamantul avand si dreptul de a fi despagubit.

c) Exceptia de ilegalitate

Este procedura prin care se poate obtine anularea unui act normativ ilegal in momentul in care acesta este executat printr-un act individual; anulare care nu s-a putut abtine pe calea unui recurs in anulare fie datorita termenului scurt in care poate fi introdus acesta, fie din pricina lipsei calitatii procesuale active, actele normative putand fi contestate doar de catre statele membre sau institutiile comunitare.

In acest caz, potrivit art. 184 din Tratatul CEE, persoanele fizice sau juridice pot sa ridice, in cadrul procesului de anulare a deciziei individuale, exceptia de ilegalitate a actului normativ. Exceptia de ilegalitate apare astfel ca o procedura accesorie cererii principale de anulare a deciziei individuale si nu poate fi invocata de catre particulari in cazul in care puteau contesta actul pe calea unui recurs in anulare . Ea poate fi insa invocata de orice parte a litigiului, chiar si de catre un stat membru, desi acesta putea actiona si pe calea unui recurs in anulare.

Daca prin hotararea Curtii este constatata ilegalitatea actului normativ in discutie, el devine inaplicabil in cazul respectiv insa nu este anulat, continuand sa produca efecte juridice. Doar decizia emisa in baza actului normativ va fi anulata.

d)    Actiune in constatarea neindeplinirii de catre un stat membru a obligatiilor ce-i revin

Este actiunea intentata de catre Comisia Europeana sau de catre un stat membru prin care i se cere Curtii Europene de Justitie sa se pronunte cu privire la conformitatea cu dreptul comunitar a actiunilor statului membru.

Inainte de investirea Curtii cu judecarea cauzei se desfasoara o faza administrativa constand in examinarea cauzei de catre Comisie, pe baza observatiilor prezente de statul in cauza si emiterea unui aviz prin care i se cere luare unor masuri pentru inlaturarea abaterii. In cazul in care statul nu se conformeaza, Comisia poate sesiza Curtea de Justitie. Aceasta faza administrativa este obligatorie si in situatia in care un stat membru invoca neindeplinirea de catre alt stat membru a obligatiilor ce-i revin, trebuind sa fie sesizata mai intai Comisia care emite de asemenea un aviz motivat. Sesizarea directa a Curtii se poate face numai daca intr-un termen de trei luni de la data cererii Comisia nu emite avizul.

Prin hotararea pe care o ia, Curtea poate numai constata neindeplinirea obligatiilor si obligarea statului parat la indreptarea comportamentului sau, dar nu poate anula actele emise de autoritatile interne, pentru ca astfel s-ar substitui judecatorului national.

Executarea hotararii Curtii este obligatorie, prevazandu-se si posibilitatea aplicarii unor sanctiuni pecuniare statelor care nu se conformeaza, sub forma unei sume forfetare sau a unei amenzi .

Actiunea in daune contra institutiilor comunitare

Este o actiune in raspundere necontractuala exercitata in temeiul art. 215 din Tratatul CEE, care prevede ca in materie de raspundere extracontractuala, comunitatea trebuie sa repare daunele cauzate de institutiile si de agentii sai in exercitarea functiilor lor.

Prin introducerea ei reclamantul urmareste obtinerea de compensatii pentru daunele cauzate prin actul comunitar.

De obicei actiunea in daune insoteste recursul in anularea actului comunitar din care izvorasc prejudiciile, dar poate fi exercitata si separat, atunci cand persoana interesata nu poate sa atace direct actul sau cand acesta a fost anulat.

Cooperarea judiciara intre instantele nationale si Curtea de Justitie - trimiterea preliminara

I. Dispozitii generale[9]

1. Sistemul trimiterilor preliminare reprezinta un mecanism fundamental al dreptului Uniunii Europene, mecanism menit sa confere instantelor nationale mijloacele de a asigura o interpretare si o aplicare uniforme a acestui drept in toate statele membre.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competenta sa se pronunțe cu titlu preliminar cu privire la interpretarea dreptului Uniunii Europene și cu privire la validitatea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii. Aceasta competența generala ii este conferita de articolul 19 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind Uniunea Europeana (JOUE 2008, C 115, p. 13, denumit in continuare "TUE") și de articolul 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (JOUE 2008, C 115, p. 47, denumit in continuare "TFUE").

3. Potrivit articolului 256 alineatul (3) din TFUE, Tribunalul are competența sa judece trimiteri preliminare adresate in temeiul articolului 267, in domenii specifice stabilite de statut. Avand in vedere ca statutul nu a fost adaptat in aceasta privința, Curtea de Justiție, denumita in continuare "Curtea", este singura competenta sa se pronunțe cu titlu preliminar. 4. Chiar daca articolul 267 TFUE confera Curții o competența generala, diferite dispoziții prevad totuși excepții sau restricții in ceea ce privește aceasta competența. Este vorba in special despre articolele 275 și 276 TFUE, precum și de articolul 10 din Protocolul (nr. 36) privind dispozițiile tranzitorii la Tratatul de la Lisabona (JOUE 2008, C 115, p. 322). 5. Intrucat procedura intrebarilor preliminare se bazeaza pe colaborarea dintre Curte și instanțele naționale, este util, pentru a asigura eficacitatea acestei proceduri, sa se comunice instanțelor naționale informațiile care urmeaza. 6. Aceste informații practice, lipsite de orice forța obligatorie, au drept scop sa orienteze instanțele naționale cu privire la oportunitatea efectuarii unei trimiteri preliminare și, daca este cazul, sa le ajute sa formuleze și sa prezinte intrebari Curții. RO 5.12009 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 297/1

Rolul Curții in cadrul procedurii intrebarilor preliminare

7. In cadrul procedurii intrebarilor preliminare, rolul Curții este acela de a oferi o interpretare a dreptului Uniunii sau de a se pronunța cu privire la validitatea acestuia, și nu de a aplica acest drept la situația de fapt care face obiectul acțiunii principale, rol ce revine instanței naționale. Curtea nu este competenta sa se pronunțe cu privire la problemele de fapt ivite in cadrul acțiunii principale și nici sa soluționeze divergențele de opinii in interpretarea sau aplicarea normelor de drept național.

8. Curtea se pronunța asupra interpretarii sau validitații dreptului Uniunii, incercand sa ofere un raspuns util pentru soluționarea litigiului, insa instanța de trimitere este cea careia ii revine sarcina de a trage concluziile adecvate din raspunsul Curții, inlaturand, daca este cazul, aplicarea normei naționale in discuție.

Decizia de a adresa o intrebare Curții

Autorul intrebarii

9. In contextul articolului 267 TFUE, orice instanța a unui stat membru, in masura in care trebuie sa se pronunțe in cadrul unei proceduri menite sa conduca la o hotarare cu caracter jurisdicțional, poate, in principiu, sa adreseze Curții o intrebare preliminara ( 1 ). Calitatea de instanța este interpretata de Curte ca o noțiune autonoma a dreptului Uniunii.

10. Indiferent daca parțile din acțiunea principala au solicitat sau nu au solicitat trimiterea preliminara, instanța naționala este singura care poate avea inițiativa de a sesiza Curtea cu titlu preliminar.

Trimiterea in vederea interpretarii

11. Orice instanța poate sa adreseze Curții o intrebare referitoare la interpretarea unei norme a dreptului Uniunii in cazul in care apreciaza ca este necesar pentru soluționarea unei acțiuni cu care a fost sesizata.

1 Cu toate acestea, o instanța ale carei hotarari nu pot face obiectul unei cai de atac interne este obligata, in principiu, sa sesizeze Curtea cu o astfel de intrebare, cu excepția cazului in care exista deja o jurisprudența in materia respectiva (iar in contextul eventual nou nu exista nicio indoiala reala cu privire la posibilitatea de a aplica aceasta jurisprudența) sau a cazului in care interpretarea corecta ce trebuie data normei de drept in cauza este evidenta.

13. Astfel, o instanța ale carei hotarari sunt susceptibile sa faca obiectul unei cai de atac poate, in special in situația in care se considera suficient de lamurita de jurisprudența Curții, sa decida ea insași cu privire la interpretarea corecta a dreptului Uniunii și cu privire la aplicarea acestuia situației de fapt deduse judecații. Cu toate acestea, o trimitere preliminara se poate dovedi deosebit de utila, intr un stadiu corespunzator al procedurii, atunci cand se ridica o noua problema de interpretare ce prezinta un interes general pentru aplicarea uniforma a dreptului Uniunii in toate statele membre sau atunci cand jurisprudența existenta nu pare a fi aplicabila unei noi situații de fapt.

14. Instanței naționale ii revine sarcina de a arata de ce interpretarea solicitata este necesara pentru soluționarea cauzei cu care a fost investita.

( 1 ) Conform articolului 10 alineatele (1)-(3) din Protocolul nr. 36, atribuțiile Curții de Justiție in ceea ce privește actele adoptate, in temeiul titlului VI din TUE, in domeniul cooperarii polițienești și al cooperarii judiciare in materie penala, anterior intrarii in vigoare a Tratatului de la Lisabona (JO 2007, C 306, p. 1) și nemodificate de atunci, raman totuși neschimbate o perioada maxima de 5 ani de la data intrarii in vigoare a Tratatului de la Lisabona (1 decembrie 2009). In aceasta perioada, astfel de acte nu pot face, așadar, obiectul unei trimiteri preliminare decat din partea instanțelor statelor membre care au acceptat competența Curții, fiecare stat stabilind daca posibilitatea de sesizare a Curții aparține tuturor instanțelor sale sau este rezervata celor care se pronunța in ultima instanța.

Trimiterea in vederea aprecierii validitații

15. Deși instanțele naționale au posibilitatea de a respinge motivele de invaliditate invocate in fața lor, doar Curtea este competenta sa declare invalid un act al unei instituții, al unui organ, al unui oficiu sau al unei agenții a Uniunii.

16. Orice instanța naționala trebuie, așadar, sa adreseze o intrebare Curții in situația in care are indoieli cu privire la validitatea unui asemenea act, indicand motivele pentru care apreciaza ca actul menționat ar putea fi lovit de invaliditate.

17. Cu toate acestea, atunci cand exista indoieli serioase cu privire la validitatea unui act al unei instituții, al unui organ, al unui oficiu sau al unei agenții a Uniunii, pe care se intemeiaza un act intern, instanța naționala poate in mod excepțional sa suspende temporar aplicarea acestuia din urma sau sa ia orice alta masura provizorie in privința sa. In aceasta situație, instanța naționala este obligata sa adreseze Curții intrebarea privind validitatea, indicand motivele pentru care apreciaza ca actul menționat nu este valid.

Momentul in care poate fi adresata o intrebare preliminara

18. Instanța naționala poate adresa Curții o intrebare preliminara de indata ce constata ca, pentru a soluționa cauza cu care a fost investita, este necesara o decizie asupra aspectului sau a aspectelor privind interpretarea sau validitatea; instanța naționala este cea mai in masura sa aprecieze in ce etapa a procedurii este oportuna adresarea unei asemenea intrebari.

19. Cu toate acestea, este indicat ca decizia de a adresa o intrebare preliminara sa intervina intr o etapa a procedurii in care instanța de trimitere este in masura a defini cadrul factual și juridic al problemei, astfel incat Curtea sa dispuna de toate elementele necesare pentru a verifica, daca este cazul, aplicabilitatea dreptului Uniunii in litigiul principal. In vederea unei bune administrari a justiției, ar putea fi de asemenea util ca intrebarea preliminara sa fie adresata in urma unei dezbateri contradictorii.

Forma trimiterii preliminare

20. Hotararea prin care instanța naționala adreseaza Curții o intrebare preliminara poate sa imbrace orice forma admisa de dreptul intern in materia incidentelor procedurale. Trebuie insa avut in vedere ca acesta este documentul care sta la baza procedurii derulate in fața Curții și ca aceasta din urma trebuie sa aiba la dispoziție elementele care sa ii permita formularea unui raspuns util pentru instanța naționala. Mai mult, cererea de pronunțare a unei hotarari preliminare este singurul act care se comunica persoanelor indreptațite sa depuna observații in fața Curții - in special statele membre și instituțiile -, aceasta fiind, de asemenea, singurul act care face obiectul unei traduceri.

21. Ținand seama de necesitatea traducerii cererii, se impune ca aceasta sa fie redactata intr o maniera simpla, clara și precisa, evitand detaliile inutile.

2 Deseori, sunt suficiente cel mult 10 pagini pentru a expune in mod adecvat contextul formularii cererii de pronunțare a unei hotarari preliminare. Pastrandu și caracterul succint, decizia de trimitere trebuie totuși sa fie suficient de completa și sa conțina toate informațiile pertinente pentru a permite Curții, precum și subiectelor indreptațite sa formuleze observații sa iși faca o idee clara cu privire la cadrul factual și juridic al acțiunii principale. Decizia de trimitere trebuie, in special, sa respecte urmatoarele cerințe:

- sa cuprinda o expunere succinta a obiectului litigiului, precum și a faptelor pertinente, astfel cum au fost constatate, sau, cel puțin, sa prezinte ipotezele de fapt pe care se intemeiaza intrebarea preliminara;

- redea conținutul dispozițiilor de drept intern care ar putea fi aplicate și sa identifice, daca este cazul, jurisprudența naționala pertinenta, indicand de fiecare data referințele exacte (de exemplu, pagina unui jurnal oficial sau a unui anumit repertoriu de jurisprudența, eventual cu trimitere la site uri internet); RO 5.12009 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 297/3

- sa identifice cu suficienta precizie dispozițiile dreptului Uniunii relevante in speța;

- sa explice motivele care au determinat instanța de trimitere sa formuleze intrebarile privind interpretarea sau validitatea anumitor dispoziții ale dreptului Uniunii, precum și legatura dintre aceste dispoziții și legislația naționala aplicabila acțiunii principale;

- sa cuprinda, daca este cazul, un rezumat al argumentelor esențiale ale parților din acțiunea principala.

Pentru a facilita lectura și posibilitatea de a face referire la decizia de trimitere, se recomanda ca diferitele puncte sau paragrafe ale acesteia sa fie numerotate.

23. In sfarșit, instanța de trimitere poate, daca apreciaza ca este in masura sa o faca, sa iși expuna succint punctul de vedere cu privire la raspunsul care urmeaza sa fie dat la intrebarile adresate cu titlu preliminar.

24. Intrebarea sau intrebarile preliminare trebuie sa figureze intr o parte distincta și in mod clar individualizata a deciziei de trimitere, de regula la inceputul sau la sfarșitul acesteia. Ele trebuie sa fie inteligibile fara a face referire la expunerea de motive a cererii, care va oferi insa contextul necesar pentru o apreciere adecvata. Efectele trimiterii preliminare asupra procedurii naționale 25. Formularea unei intrebari preliminare determina suspendarea procedurii naționale pana la momentul la care Curtea se pronunța. 26. Cu toate acestea, instanța naționala ramane competenta in ceea ce privește luarea de masuri asiguratorii, mai ales in cadrul trimiterii in vederea aprecierii validitații (a se vedea punctul 17 de mai sus). Cheltuielile de judecata și asistența judiciara 27. Procedura intrebarilor preliminare in fața Curții este gratuita și aceasta din urma nu se pronunța asupra cheltuielilor de judecata ale parților din acțiunea principala; sarcina de a se pronunța asupra acestui aspect revine instanței naționale. 28. In cazul in care o parte nu dispune de resursele necesare și in masura in care normele de drept intern o permit, instanța de trimitere poate acorda acestei parți asistența judiciara pentru acoperirea cheltuielilor, in special a celor de reprezentare, ocazionate de desfașurarea procedurii in fața Curții. Aceasta din urma poate de asemenea acorda un astfel de sprijin in ipoteza in care partea in cauza nu beneficiaza deja de asistența judiciara pe plan național sau in masura in care aceasta asistența nu acopera sau acopera numai parțial cheltuielile efectuate in fața Curții. Corespondența dintre instanța naționala și Curte 29. Decizia de trimitere și documentele relevante (in special, daca este cazul, dosarul cauzei, eventual in copie) trebuie sa fie expediate direct Curții de catre instanța naționala, prin scrisoare recomandata (la adresa "Grefa Curții de Justiție, L-2925 Luxemburg", tel. +352 4303-1). 30. Pana la pronunțarea deciziei, grefa Curții va pastra legatura cu instanța naționala, careia ii va comunica in copie actele de procedura. 31. Curtea va comunica instanței de trimitere hotararea pronunțata. Ar fi binevenit ca instanța naționala sa informeze Curtea cu privire la modul in care a utilizat aceasta hotarare in cadrul acțiunii principale și sa comunice, eventual, hotararea finala data in cauza. RO C 297/4 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 5.12009.

II. Procedura preliminara de urgența (PPU)

3 Aceasta parte a notei aduce indicații practice privitoare la procedura preliminara de urgența aplicabila trimiterilor preliminare referitoare la spațiul de libertate, securitate și justiție. Aceasta procedura este reglementata prin articolul 23a din Protocolul (nr. 3) privind Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene (JOUE 2008, C 115, p. 210) și prin articolul 104b din Regulamentul de procedura al Curții. Posibilitatea de a solicita aplicarea acestei proceduri se adauga celei de a solicita aplicarea procedurii accelerate, in condițiile prevazute la articolul 23a din protocolul menționat și la articolul 104a din Regulamentul de procedura. Condițiile de aplicare a procedurii preliminare de urgența 33. Procedura preliminara de urgența poate fi aplicata numai in domeniile reglementate prin titlul V din partea a treia a TFUE, referitor la spațiul de libertate, securitate și justiție. 34. Aplicarea acestei proceduri este decisa de catre Curte. In principiu, o astfel de decizie este adoptata numai la cererea motivata a instanței de trimitere. In mod excepțional, Curtea poate decide din oficiu ca o trimitere preliminara sa fie judecata potrivit procedurii preliminare de urgența atunci cand aceasta pare a fi necesara. 35. Procedura preliminara de urgența simplifica diferitele etape ale procedurii in fața Curții, insa aplicarea sa presupune importante constrangeri pentru aceasta din urma, precum și pentru parți și pentru celelalte persoane interesate care participa la procedura, in special statele membre. 36. Prin urmare, aceasta procedura trebuie solicitata numai in imprejurari in care este absolut necesar ca hotararea Curții cu privire la trimiterea preliminara sa fie pronunțata in cel mai scurt termen. Fara a fi posibil sa se enumere aici in mod exhaustiv astfel de situații, mai ales datorita caracterului variat și evolutiv al normelor Uniunii ce reglementeaza spațiul de libertate, securitate și justiție, o instanța naționala ar putea, de exemplu, sa decida prezentarea unei cereri de aplicare a procedurii preliminare de urgența in urmatoarele situații: in cazul, prevazut la articolul 267 al patrulea paragraf din TFUE, al unei persoane deținute sau lipsite de libertate, atunci cand raspunsul la intrebarea adresata este determinant in aprecierea situației juridice a acelei persoane sau atunci cand, cu ocazia unui litigiu privind autoritatea parinteasca sau incredințarea copiilor, competența instanței sesizate in temeiul dreptului Uniunii depinde de raspunsul la intrebarea preliminara. Cererea de aplicare a procedurii preliminare de urgența 37. Pentru a permite Curții sa decida rapid daca este cazul sa aplice procedura preliminara de urgența, cererea trebuie sa prezinte imprejurarile de drept și de fapt care demonstreaza urgența și in special riscurile care pot aparea in cazul in care trimiterea urmeaza procedura preliminara normala. 38. In masura in care este posibil, instanța de trimitere precizeaza, in mod succint, punctul sau de vedere cu privire la raspunsul care trebuie dat la intrebarea sau la intrebarile adresate. O astfel de precizare faciliteaza adoptarea unei poziții de catre parți și de catre celelalte persoane interesate care participa la procedura, precum și decizia Curții, contribuind astfel la celeritatea procedurii. 39. Cererea de aplicare a procedurii preliminare de urgența trebuie prezentata intr o forma care sa permita grefei Curții sa constate imediat ca dosarul trebuie sa beneficieze de o examinare specifica. In acest scop, cererea trebuie prezentata intr un document distinct de decizia de trimitere sau intr o scrisoare de insoțire care menționeaza in mod expres aceasta cerere. 40. Referitor la decizia de trimitere insași, caracterul succint al acesteia este cu atat mai important intr o situație de urgența cu cat contribuie la celeritatea procedurii. RO 5.12009 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 297/5

Corespondența dintre Curte, instanța naționala și parți

41. Pentru comunicarea cu instanța naționala și cu parțile din fața acesteia, instanțele naționale care prezinta o cerere de aplicare a procedurii preliminare de urgența sunt invitate sa indice adresa electronica și eventual numarul de fax pe care Curtea va putea sa le utilizeze, precum și adresele electronice și eventual numerele de fax ale reprezentanților parților in cauza.

4 O copie a deciziei de trimitere semnate impreuna cu o cerere de aplicare a procedurii preliminare de urgența pot fi transmise in prealabil Curții prin e mail (ECJ Registry@curia.europa.eu) sau prin fax (+352 43 37 66). Examinarea trimiterii preliminare și a cererii va putea incepe inca de la primirea unei astfel de copii. Cu toate acestea, originalele acestor acte trebuie transmise grefei Curții in cel mai scurt termen.