Principiul si exceptia in privinta liberei circulatii a salariatilor

Principiul si exceptia in privinta liberei circulatii a salariatilor

Reglementarea comunitara este continuta in dispozitiile art. 48-51[1] din Tratatul CEE ce au ca obiect libera circulatie a salariatilor. Aceste dispozitii se aplica de la sfarsitul perioadei de tranzitie si constituie principiul interdictiei oricaror discriminari fondate pe nationalitate intre muncitorii statelor membre, in privinta angajarii, remunerarii si a altor conditii de munca (art. 48 (2)).

Libera circulatie a lucratorilor in interiorul Comunitatii implica dreptul lucratorilor:

a) de a accepta ofertele efective de munca;

b) de a se deplasa liber in acest scop pe teritoriul statelor membre;

c) de a se afla intr-unul din statele membre, in scopul exercitarii unei activitati conforme cu dispozitiile legislative, de reglementare si administrative care guverneaza angajarea lucratorilor nationali;

d) de a ramane pe teritoriul unui stat membru, dupa ce a  fost angajat in acest stat, in conditii care se stabilesc de catre Comisie, prin masuri de aplicare (art. 48 (3)).

Observam ca principiile care definesc libera circulatie a lucratorilor sunt formulate in termeni generali, dar masurile de aplicare n-au fost lasate la discretia statelor membre caci organele Comunitatii detin largi puteri in acest sens, puteri definite de Tratat[3].

Astfel, conform art. 49 CE[4] Consiliul 'dupa consultarea Comitetului economic si social, adopta, prin regulamente sau directive, masurile necesare pentru realizarea liberei circulatii a lucratorilor mai ales:

a) prin asigurarea unei stranse colaborari intre organele administrative nationale din sectorul muncii;

b) prin eliminarea acelor proceduri si practici administrative, precum si a acelor termene de acces la locurile de munca disponibile care rezulta fie din legislatia interna, fie din acorduri incheiate anterior intre statele membre si a caror mentinere ar constitui un obstacol in libera circulatie a lucratorilor;

c) prin eliminarea tuturor termenilor si a celorlalte restrictii prevazute fie de legislatiile interne, fie de  acordurile incheiate anterior intre statele membre si care impun lucratorilor din alte state membre conditii diferite pentru libera alegere a unui loc de munca fata de cele impuse propriilor lucratori;

d) prin instituirea unor mecanisme adecvate pentru intalnirea ofertelor si cererilor de pe piata fortei de munca si pentru echilibrarea lor, in conditii care exclud riscurile grave pentru nivelul de trai si de ocupare a fortei de munca in diferite regiuni si industrii[5].

Tot in vederea asigurarii liberei circulatii a lucratorilor Consiliul este indrituit sa adopte masuri ce privesc domeniul securitatii sociale; in acest scop, ia masuri pentru a asigura dreptul lucratorilor imigranti si al succesorilor lor in drepturi:

a) la cumulul tuturor perioadelor luate in considerare de diferitele legislatii nationale pentru a dobandi si a mentine dreptul la prestatii sociale, precum si pentru plata acestor drepturi;

b) la plata prestatiilor catre persoanele rezidente pe teritoriul statelor membre (art. 4 ex. art. 51 CEE).

Competentele precizate de textele amintite au fost utilizate si au dus la adoptarea de directive si regulamente destinate sa asigure o libertate efectiva a circulatiei lucratorilor[6].

De exemplu, prin Regulamentul nr. 1612/1968 (din 15 octombrie 1968) relativ la libera circulatie a muncitorilor in interiorul Comunitatii, Consiliul a oferit modalitatile de acces la o slujba prin:

- suprimarea permiselor de lucru pentru resortisantii comunitari;

- accesul la slujbe si exercitiul unei slujbe, in alt stat membru cu acelasi rang de prioritate ca si  resortisantii statului de primire. Curtea de Justitie, in acest sens a precizat ca toate dispozitiile legislative sau profesionale care fixeaza conditii de recrutare neprevazute pentru nationali trebuie indepartate, si astfel a declarat ca inaplicabila, resortisantului unui stat membru, o conventie colectiva care rezerva un tip de slujba doar pentru resortisantii nationali (hot. Walrove, 12 decembrie 1974, dos. nr. 36/74, Dec. p. 1405);

- un tratament identic cu cel al resortisantilor nationali in privinta ansamblului conditiilor de lucru (salariu, somaj, securitate sociala). In acest sens putem oferi exemplul sportivilor profesionisti: cel mai cunoscut este cazul Bosman solutionat in 1995 (CJCE, 15 decembrie 1995, dos. nr. C-415/93, Rec., p. 5040). Conform reglementarilor edictate de asociatiile de fotbal la expirarea contractului care leaga un jucator profesionist de un club, acest jucator nu poate fi angajat de un alt club inainte de plata de catre acesta, a unei indemnizatii de transfer, de formare ori promovare, clubului de origine. J.M. Bosman, fotbalist profesionist de nationalitate belgiana era titularul unui contract de munca la Royal Club de Liège (R.C.L.), club de prima divizie contra unei sume de 120.000 franci belgieni. Cu putin inainte de expirarea contractului RCL i-a propus un contract cu un salariu mai mic cu 30.000 franci belgieni minimul prevazut de regulamentul federal al Uniunii Regale Belgiene a Societatilor de fotbal (URBSFA). Inainte de refuzul lui Bosman, RCL i-a propus un transfer, astfel ca Bosman a fost angajat de un club francez de divizia a II-a Dunkerque pentru un salariu lunar de 100.000 franci belgieni si o prima de angajare de 900.000 franci. Cele doua cluburi au convenit transferul temporar al jucatorului contra platii de catre Clubul Dunkerque a unei indemnizatii de transfer de 1.200.000 franci catre RCL, plata exigibila la receptia de catre Federatia franceza de fotbal a certificatului de transfer eliberat de URBSFA si un drept de optiune in favoarea unui transfer definitiv al jucatorului contra platii unei indemnizatii de 4.800.000 franci belgieni.

Aceasta conventie a fost supusa unei conditii suspensive conform careia certificatul de transfer trebuia remis de URBSFA la Federatia Franceza de fotbal inainte de primul meci al sezonului. URBSFA, pretextand ca are dubii cu privire la solvabilitatea clubului din Dunkerque nu a trimis niciodata acest certificat. Mai mult, RCL l-a suspendat pe Bosman, impiedicandu-l sa joace tot sezonul. Curtea de Apel din Liège a condamnat pe RCL si URBSFA sa plateasca o suma lunara lui Bosman si a cerut Curtii de Justitie sa interpreteze art. 48 CEE cu privire la regulile instaurate de asociatiile sportive, relative in special la indemnizatiile de transfer.

Curtea de Justitie a raspuns astfel: 'art. 48 din Tratat se opune aplicarii de reguli, conform carora un jucator profesionist de fotbal, resortisant al unui stat membru, la expirarea contractului care-l leaga de un club, nu poate fi angajat de un club al altui stat membru decat daca acesta din urma a varsat clubului de origine indemnizatia de transfer (de formare sau promovare). O atare regula reprezinta o piedica la libera circulatie a muncitorilor, deoarece ea impiedica jucatorii sa paraseasca clubul de origine la expirarea contractelor ce-i leaga de acesta. Art. 48 se opune si clauzelor de nationalitate edictate de asociatiile sportive conform carora in momentul meciurilor de competitie, cluburile de fotbal nu pot alinia decat un numar limitat de resortisanti ai altor state membre: este vorba de o discriminare pe motiv de nationalitate total contrara art. 48[7]'.

Pe langa directive si regulamente ale Institutiilor comunitare trebuie mentionata si crearea unor organe speciale instituite pentru asigurarea si urmarirea aplicarii liberei circulatii a lucratorilor:

- un Comitet consultativ si un Comitet tehnic care asista Comisia in problemele legate de lucratori;

- un Birou european de coordonare care asigura relatiile dintre administratiile nationale, centralizarea statisticilor si prezentarea regimurilor sau activitatilor care cunosc un excedent sau un deficit de mana de lucru;

- un Comitet permanent de munca a fost instituit printr-o decizie a Consiliului (din 14 decembrie 1970, JOCE, 17 decembrie 1970)[8] cuprinzand reprezentanti ai Consiliului, Comisiei, ai organizatiilor de patroni si salariati (si prezidat de reprezentantul statului care asigura presedintia Consiliului) are ca scopuri, pe langa asigurarea unei politici comune in materie si organizarea de discutii intre partenerii sociali (patroni si salariati).

Ca exceptie de la principiul statuat de art. 48.3 CEE, prin reglementarea imediat sebsecventa, data de art. 48.4 din Tratatul CEE sunt exclusi de la libera circulatie a salariatilor angajatii administratiei publice.

Deoarece reprezinta o exceptie de la principiul liberei circulatii, atat Curtea cat si Comisia considera ca ea trebuie interpretata restrictiv. Este vorba de salariatii care au legatura cu activitati specifice administratiei publice, adica persoane investite cu exercitiul unei puteri publice si care detin astfel responsabilitatea realizarii intereselor generale ale statului.

Printre functiile specifice statului vizate de aceasta derogare se numara: fortele armate, politia sau alte forte de ordine, magistratura, diplomatia, administratia fiscala. De asemenea, mai sunt vizati salariatii din ministere, bancile centrale sau profesorii din invatamantul superior abilitati sa elibereze diplome (acte de participare la exercitiul unei puteri publice).

Nu sunt supuse acestei exceptii: serviciile publice cu caracter industrial si comercial (electricitate, posta) sanatate publica, invatamant primar si secundar din institutii publice, cercetare stiintifica si toti angajatii subalterni din administratia publica[9].