COMUNISMUL[1]

Comunismul este un termen care se poate referi la una din mai multe notiuni: un anume sistem social, o ideologie care promoveaza acest sistem social, sau o miscare politica care doreste sǎ implementeze acest sistem.

Ca sistem social, comunismul este un tip de societate egalitarista in care nu exista proprietate privata si nici clase sociale. In comunism toate bunurile apartin societatii ca intreg, si toti membrii acesteia se bucura de acelasi statut social si economic. Probabil cel mai cunoscut principiu al unei societati comuniste este: "Fiecare dupa puteri, fiecaruia dupa nevoi".

Ca ideologie, termenul de comunism este un sinonim pentru Marxism si pentru diversele ideologii derivate (cel mai notabil exemplu este al Marxism-Leninismului. Printre altele, Marxismul propune conceptia progresului in istorie, potrivit cǎreia exista patru faze ale dezvoltarii economice: sclavia, feudalismul, capitalismul si comunismul, "conceptia materialistǎ", potrivit cǎreia din sistemul economic derivǎ toate celelalte sisteme (social, juridic,) si "conceptia determinismului", potrivit cǎreia fiecare individ dintr-o clasǎ are un gen de comportament indus nu de gandirea acelui individ ci de clasa la care apartine (acest concept determinist este cel care a folosit la justificarea lagǎrelor de re-educare, in care au murit milioane de oameni in decursul secolului XX, marea majoritate a acestora in China).

Ca si miscare politica, comunismul este o ramura a miscarii socialiste, de care se diferentiaza in principal prin dorinta comunistilor de a instaura un sistem comunist in locul unuia capitalist, de multe ori prin metode revolutionare.

Marxismul este o teorie sociala bazata pe lucrarile lui Karl Marx[2], un filozof, economist, jurnalist si revolutionar german din secolul al XIX-lea, care a colaborat in elaborarea sus-numitei teorii cu Friedrich Engels . Marx s-a inspirat din filozofia lui Georg Hegel, din economia politica a lui Adam Smith, din teoria economica Ricardiana si din socialismul francez din secolul al XIX-lea, pentru a dezvolta o cercetare critica a societatii care se dorea atat stiintifica cat si revolutionara. Aceasta critica a atins cea mai sistematica expresie (desi neterminata) in lucrarea lui de capatai Das Kapital, Capitalul: O cercetare critica a economiei politice.

De la moartea lui Marx in 1883, diferite grupuri din toata lumea au apelat la marxism ca baza intelectuala pentru linia politica si tactica lor, care pot fi in mod spectaculos diferite si contradictorii. Una dintre primele mari sciziuni a aparut intre aparatorii social-democratiei - (care afirmau ca tranzitia la socialism putea aparea intr-o societate democratica) - si comunisti - (care afirmau ca tranzitia la socialism poate fi facuta numai prin revolutie). Social-democratia a aparut in interiorul Partidului Social Democrat German si a avut drept rezultat abandonarea radacinilor marxiste, in vreme ce comunismul a dus la formarea a numeroase partide comuniste.

Desi mai sunt inca multe miscari sociale si partide politice revolutionare marxiste in toata lumea, de la prabusirea Uniunii Sovietice si a statelor ei satelite, mai sunt relativ putine tari care au guverne care se descriu drept marxiste. Desi intr-un numar de tari occidentale sunt la putere partide social-democrate, ele s-au distantat cu multa vreme in urma de legaturile lor cu Marx si cu ideile lui. In prezent numai Laos,  Vietnam, Cuba si Republica Populara Chineza au guverne care se descriu ca fiind marxiste. Coreea de Nord este descrisa in mod inexact drept marxista, atata vreme cat atat Kim Il Sung si Kim Jong Il au respins ideile marxiste conventionale in favoarea variantei 'comunismului coreean' , ciuce. De asemena, despre Libia se afirma uneori ca ar fi comunista, dar Muammar al-Qaddafi a cautat sa conduca tara catre socialismul islamic.

Unii dintre membrii scolilor de neamestec guvernamental si "individualism" cred ca principiile statelor moderne burgheze sau a marilor guverne pot fi intelese ca marxiste. Manifestul Comunist al lui Marx si Engels include un numar de pasi pe care societatea trebuie sa ii faca pentru ca muncitorii sa se elibereze de societatea capitalista. Unele dintre aceste masuri apar ca fiind introduse in forma Keynesianismului, a statului bunastarii, a noului liberalism si a altor schimbari ale sistemului din unele tari capitaliste. Exista persoane care cred ca unii dintre reformatorii din statele capitaliste sunt, (sau au fost), "marxisti nedeclarati", de vreme ce ei sprijina politici care sunt similare cu pasii pe care credeau Marx si Engels ca trebuie sa-i parcurga o societate capitalista dezvoltata. Alti indivizi vad, in conformitate cu teoria marxista a materialismului istoric, reformele capitaliste ca vestitori ai viitorului comunist.

Pentru marxisti, aceste reforme reprezinta raspunsul la presiunea exercitata de partidele si sindicatele clasei muncitoare, ele insele raspunzand la abuzurile simtite din partea sistemului capitalist. Mai mult, aceste reforme reflecta eforturile de 'salvare' sau de 'imbunatatire' a capitalismului (fara a il aboli) pentru a face fata prabusirii pietei datorita ineficientei sistemului.

Radacinile socialist-utopice ale marxismului. Prin socialism utopic definim ansamblul conceptiilor socialiste care se refera la instaurarea orinduirii socialiste ca o cerinta a ratiunii, ca o concretizare a unui ideal moral; ansamblul conceptiilor socialiste si comuniste care preced constituirea teoriei socialiste ca stiinta.

Primele teorii comunist-utopice inchegate apar in perioada formarii capitalismului, ca o expresie a aspiratiilor maselor taranesti si ale saracimii oraselor catre o societate echitabila, dreapta si lipsita de exploatare. Principalii socialisti si comunisti utopici au fost, in perioada Renasterii, Th. Morus (termenul socialism utopic provine de la titlul cartii Utopia, in care Th. Morus descria viitoarea societate ideala) si Campanella, in sec. 17-18, Meslier, Mably, Morelly, Babeuf in Franta, Winstanley in Anglia.

Dupa revolutiile burgheze, in perioada postrevolutionara, a evidentierii contradictiilor capitalismului, s-au afirmat cei trei mari socialisti utopisti: Saint-Simon, Charles Fourier si Robert Owen, precum si Dézamy, Cabet etc. Socialistii si comunistii utopisti au facut o critica patrunzatoare societatii bazate pe exploatare si au prevazut unele dintre trasaturile viitoarei societati socialiste si comuniste: desfiintarea proprietatii private asupra mijloacelor de productie, organizarea planificata a productiei, desfiintarea opozitiei dintre oras si sat, a opozitiei dintre munca fizica si cea intelectuala, obligatia tuturor membrilor societatii de a munci si repartitia produsului social dupa munca, respectiv dupa nevoi, emanciparea femeii, raspunderea societatii pentru libera dezvoltare a individului, disparitia claselor etc.

Ei au conceput socialismul in mod idealist, nu ca un rezultat necesar al dezvoltarii istorice, impus de cerintele vietii materiale a societatii ci, dupa cum a spus Engels, ca o intruchipare a "adevarului absolut, a ratiunii si a dreptatii eterne"; ei au elaborat proiecte fictive despre societatea viitoare si au crezut ca socialismul se va putea instaura prin simpla propagare a ideilor socialiste, prin reformele generoase ale claselor posedante sau ale conducatorilor de stat, respectiv prin forta exemplului unor colonii comuniste pe care au incercat sa le intemeieze.

Intemeietorii socialismului stiintific au prelucrat in mod critic si au preluat elementele valoroase ale socialismului utopic, care a devenit astfel unul dintre izvoarele conceptiei Iui Marx.

In tarile romane, ideile socialismului utopic au fost raspindite in prima jumatate a sec. 19 de catre Teodor Diamant, organizatorul falansterului de la Scaieni (1835-1836). Ideile socialismului utopic au influentat si pe unii revolutionari pasoptisti, ca Ion Heliade-Radulescu, Cezar Bolliac etc.

Radacinile hegeliene ale marxismului. Hegel a propus o forma a idealismului in care dezvoltarea ideilor in contrariile lor este tema conducatoare a istoriei umane. Acest proces dialectic presupune uneori acumulari treptate dar alte ori cere salturi discontinui, schimbari violente ale status quo-ului existent. Figuri istorice precum Napoleon Bonaparte sunt, conform interpretarilor hegeliene, mai degraba simptome si unelte ale proceselor dialectice impersonale de baza decat modelatoare ale acestora.

Marx si membrii grupului Tinerii Hegelieni din care facea si el parte, au pastrat cea mai mare parte a modului de gandire al lui Hegel. Dar Marx "l-a adus pe Hegel cu picioarele pe pamant", conform propriei viziuni, schimband idealismul dialectic in materialism dialectic. Marx a urmat curentul altui Tanar Hegelian, Ludwig Feuerbach. Ce ii deosebeste pe cei doi este parerea lui Marx ca umanismul lui Feuerbach este excesiv de abstract si de aceea nu mai putin idealist decat sistemul pe care il dorea sa-l inlocuiasca, cu alte cuvinte, notiunea concreta de Dumnezeu gasita in crestinismul institutionalizat care legitimiza puterea represiva a statului prusac. In loc de aceasta, Marx dorea sa dea prioritate ontologica la ceea ce el numea "procesul vietii adevarate" a fiintelor umane adevarate, dupa cum el si Friedrich Engels au spus in 1846 in lucrarea "Ideologia germana".

Materialismul dialectic, conceptie filozofica intemeiata de Karl Marx si Friedrich Engels, de definste drept teoria despre raportul dintre materie si constiinta, despre legile cele mai generale ale schimbarii si dezvoltarii naturii, societatii si gandirii, care este in acelasi timp baza filozofica a marxismului.

Materialismul dialectic reprezinta unitatea dintre metoda dialectica marxista si materialismul filozofic marxist.

Materialismul dialectic este o conceptie stiintifica de ansamblu asupra lumii si, totodata, o metoda revolutionara de cunoastere si de transformare a realitatii. Aparitia materialismului dialectic reprezinta o profunda revolutie savarsita in filozofie.

Tezele fundamentale ale materialismului dialectic au fost elaborate incepand de la mijlocul deceniului al cincilea al sec. XIX. Aparitia materialismului dialectic a fost un fenomen determinat de cauze social-economice si de intreaga dezvoltare anterioara a stiintei si filozofiei, Marx si Engels aratand limitarea de clasa a conceptiei burgheze despre lume.

In timp ce scolile filozofice care au precedat marxismul isi puneau ca obiectiv explicarea lumii, materialismul dialectic isi pune ca obiectiv transformarea revolutionara a realitatii. Printre premisele naturalist-stiintifice ale constituirii conceptiei materialist-dialectice despre lume se numara: elaborarea teoriei celulare, formularea legii conservarii si transformarii energiei si descoperirea principiilor evolutiei (expresia cea mai inchegata a evolutionismului fiind darvinismul).

Izvorul teoretic al materialismului dialectic este filozofia clasica germana. Precursorii ei directi sunt, in primul rand, G.W.F. Hegel (care, in contextul idealismului sau, a elaborat totusi, in principiu, multilateral dialectic) si L. Feuerbach (care, in contextul metafizicii sale, a dezvoltat conceptia materialista asupra lumii). Materialismul dialectic este prima forma pe deplin consecventa a materialismului, ingloband intr-o explicatie unitara domeniile naturii, societatii si gandirii.

Elaborand teoria stiintifica materialista pe baza principiilor fundamentale ale dialecticii, materialismul dialectic considera ca dezvoltarea are ca izvor contradictiile interne ale obiectelor si proceselor, ca schimbarile calitative (salturile) se realizeaza pe temeiul unor acumulari cantitative anterioare, prin negarea starilor calitative vechi de catre altele noi.

Materialismul dialectic a innoit si a imbogatit gnoseologia (teoria cunoasterii) prin tezele sale privind cognoscibilitatea lumii, caracterul activ al procesului de cunoastere, caracterul obiectiv si concret al adevarului, dialectica relativului si absolutului in procesul cunoasterii si, mai ales, prin dezvaluirea rolului practicii in cunoastere.

Materialismul dialectic arata ca principiile dialecticii decurg direct din studiul legilor lumii obiective, ca dialectica obiectiva (a lucrurilor) determina dialectica subiectiva (a ideilor) care are insa si legile sale specifice, autonomia sa relativa. Desi concorda prin continutul lor obiectiv cu legile naturii si cu cele sociale, legile gandirii constituie doar o reflectare a celor dintai in constiinta oamenilor, aceasta reflectare neavand un caracter mecanic, nemijlocit, automat, ci unul mediat, constructiv, creator.

Materialismul dialectic realizeaza, de semenea, unitatea dialecticii, teoriei cunoasterii (gnoseologiei) si logicii. In virtutea acestui fapt, atit teoria cunoasterii, cit si logica adopta viziunea dialectica asupra lumii, abordeaza fenomenele sub raportul dezvoltarii lor istorice, interpreteaza corect corelatia dintre istoric si logic, in sensul ca logicul reflecta in mod sintetic istoricul, de care este, in ultima instanta, determinat.

Reprezentand generalizarea multilaterala a realizarilor tuturor stiintelor despre natura si societate, reflectand veridic legile fundamentale ale existentei si cunoasterii, conceptia filozofica a lui Marx in ansamblul ei, constituie si o metoda stiintifica de cunoastere si de transformare revolutionara a lumii si, prin aceasta, a omului insusi. Sprijinindu-se pe datele stiintelor, materialismul dialectic ofera totodata acestora un puternic si eficace instrument teoretic si metodologic, orientat spre noi sinteze creatoare.

Aparitia materialismului, impreuna cu crearea materialismului istoric si a economiei politice marxiste, a facut posibila transformarea socialismului din utopie in stiinta. Materialismul dialectic este o conceptie vie, care se imbogateste continuu pe baza generalizarii continue a practicii si a datelor stiintei.

Materialismul istoric este parte integranta a filozofiei intemeiate de Karl Marx si Friedrich Engels, reprezentand conceptia filozofica materialist-dialectica despre societate, despre structura sistemului social, legile generale si fortele motrice ale dezvoltarii sociale; materialismul dialectic extins la studiul vietii sociale.

Spre deosebire de stiintele sociale particulare, care studiaza domenii limitate ale vietii sociale, materialismul istoric trateaza societatea in unitatea si interactiunea laturilor ei, procesul istoric in ansamblul sau. De aceea materialismul istoric constituie un indreptar teoretic si metodologic pentru toate stiintele sociale particulare si, in acelasi timp, generalizeaza datele furnizate de acestea.

Creat in deceniul al cincilea al sec. XIX, materialismul istoric a constituit o schimbare revolutionara in conceptiile despre societate. Pana la Marx si Engels aceste conceptii erau dominate de idealismul istoric, chiar daca unii gǎnditori premarxisli (Aristotel, Helvétius, J.-J. Rousseau, istoricii francezi din perioada Restauratiei s.a.) s-au apropiat de o interpretare materialista a unor procese si fenomene sociale. Insusindu-si critic intuitiile si previziunile socialistilor utopici, ca si unele descoperiri ale economiei clasice engleze, situandu-se pe pozitiile proletariatului modern, clasa revolutionara, Marx si Engels au extins consecvent, pentru prima oara in istoria gandirii, materialismul la interpretarea vietii sociale. Crearea materialismului istoric a permis intelegerea istoriei societatii ca un proces care se desfasoara legic, a permis transformarea studierii societatii intr-o stiinta.

Problema fundamentala a filozofiei, raportul dintre existenta si constiinta, capata in cadrul materialismului istoric forma particulara a raportului dintre existenta sociala si constiinta sociala. "Nu constiinta oamenilor le determina existenta, ci, dimpotriva, existenta lor sociala le determina constiinta" (K. Marx) este teza fundamentala a materialismului istoric.

Potrivit materialismul istoric, latura determinanta a vietii sociale este procesul productiei bunurilor materiale. Productiei materiale ii sunt proprii doua feluri de relatii: raporturile oamenilor cu natura, care se exprima in fortele de productie, si relatiile dintre oamenii insisi, relatiile de productie. In reteaua complexa a relatiilor sociale, materialismul istoric distinge relatiile de productie ca relatii materiale, obiective, ca relatii fundamentale care determina intr-un fel sau in altul, de cele mai multe ori, mijlocit, relatiile spirituale, ideologice. Fortele de productie si relatiile de productie alcatuiesc modul de productie si determina procesele vietii sociale, politice si spirituale.

Sistemul relatiilor de productie constituie structura economica, baza unei societati determinate, pe care se inalta o suprastructura corespunzatoare juridica si politica si careia ii corespund anumite forme ale constiintei sociale. In timp ce ganditorii premarxisti se limitau in explicarea vietii sociale la mobilurile ideale ale activitatii oamenilor (scopuri, nazuinte, idei), Marx si Engels au aratat ca in spatele mobilurilor ideale ale actiunii istorice a maselor, a claselor sociale, stau interesele lor materiale, determinate, la randul lor, de situatia acestor clase in sistemul dat de relatii de productie. Aceasta a permis prezentarea evolutiei societatii ca un proces "istoric-natural" (Marx), adica guvernat, ca si natura, de legi fara cunoasterea carora nu poate fi vorba de vreo stiinta sociala. Totodata, desprinderea relatiilor de productie ca relatii sociale fundamentale care le determina pe toate celelalte, a permis intemeietorilor materialismul istoric sa elaboreze categoria de formatiune sociala.

Procesul istoric este succesiunea formatiunilor sociale, inlocuirea unei formatiuni inferioare cu alta superioara, determinata de dialectica interna a modului de productie si a intregii formatiuni socio-economice. In societatile intemeiate pe proprietatea privata asupra mijloacelor de productie contradictiile inerente modului de productie se manifesta in lupta politica dintre clasele sociale, a carei dezvoltare duce la revolutia social-politica, forma de trecere de la o formatiune social-economica la alta.

Pe o anumita treapta de dezvoltare, fortele de productie intra in contradictie cu relatiile de productie existente, in cadrul carora s-au dezvoltat pana atunci. Atunci incepe o epoca de revolutie sociala, care inlocuieste relatiile de productie invechite cu altele noi, corespunzatoare fortelor de productie care s-au dezvoltat. Odata cu schimbarea bazei economice, se produce, mai mult sau mai putin repede, schimbarea intregii suprastructuri. Materialismul istoric este metoda si teoria pentru studierea procesului de aparitie, dezvoltare si declin al formatiunilor social-economice. Sursa contradictiilor din formatiunile bazate pe clase antagoniste este deosebirea de situatie si de conditii de trai ce exista intre clasele in care se imparte societatea respectiva.

Materialismul istoric subliniaza, de asemenea, independenta relativa a ideilor, a institutiilor si organizatiilor in dezvoltarea sociala, si mai ales actiunea lor inversa asupra vietii materiale a societatii. Intrucat baza dezvoltarii sociale este modul de productie, rolul hotarator in istorie il au producatorii directi ai bunurilor materiale - masele populare.

Aratand caracterul obiectiv al structurii societatii si al dinamicii acesteia, materialismul istoric constituie, impreuna cu materialismul dialectic, fundamentul teoretic al socialismului stiintific

Leninismul este o teorie politica si economica avand la baza marxismul. Este o ramura a marxismului, iar din deceniul al doilea al secolului XX a fost ramura dominanta a sa. Leninismul a fost dezvoltat in principal de liderul bolsevic Vladimir Ilici Lenin[4], care de altfel l-a si pus in practica dupa Revolutia rusa. Teoriile lui Lenin au fost o sursa de controverse inca de la inceput, avand critici atat dinspre stanga (de exemplu: social-democratii, anarhistii si chiar alti marxisti), dinspre centru (de exemplu: liberalii) si dinspre dreapta (de exemplu: conservatorii, fascistii, etc).

Lenin afirma ca proletariatul nu poate atinge constiinta revolutionara decat prin eforturile unui partid comunist care isi asuma rolul de 'avangarda revolutionara'. Lenin mai credea ca un asemenea partid nu-si putea atinge scopurile decat prin intermediul unei organizari disciplinate cunoscuta drept centralism democratic. In plus, leninismul afirma ca imperialismul este ultima forma a capitalismului, iar capitalismul nu poate fi rasturnat de la putere decat prin mijloace revolutionare (orice incercare de a "reforma" capitalismul din interior fiind sortita esecului. Lenin credea ca distrugerea statului capitalist se va face prin revolutia proletara si prin inlocuirea democratiei burgheze cu dictatura proletariatului (un sistem al democratiei muncitoresti, in care ei ar fi detinut puterea politica prin intermediul unor consilii numite soviete).

Teoria lui Lenin referitoare la imperialism dorea sa imbunatateasca si sa corecteze opera lui Marx, explicand un fenomen pe care acesta din urma nu-l prevazuse: transformarea capitalismului intr-un sistem global, (iar nu unul national, asa cum il descrisese Marx). In centrul teoriei sale despre imperialism se afla ideea conform careia natiunile capitaliste avansate din punct de vedere industrial evita revolutia prin exportarea fortata in pietele coloniiilor inrobite si prin exploatarea resurselor lor naturale. Aceasta ar fi permis natiunilor capitaliste dezvoltate din punct de vedere industrial sa-si mentina muncitorii multumiti, in parte prin cearea unei aristocratii muncitoresti. Ca un rezultat, capitalismul era capabil sa fie condus prin expresia politica a aristocratiei muncitoresti - partidele social-democratice, catre punctul in care revolutia nu mai era posibila in cele mai avansate natiuni (asa cum prevestise Marx), ci mai degraba in cel mai slab stat imperialist, acela fiind Rusia.

Oricum, daca revolutuia se putea produce numai intr-o tara slab dezvoltata, aceasta ridica o mare problema: o asemenea tara subdezvoltata nu era capabila sa dezvolte un sistem socialist, (in teoria marxista, socialismul este stadiul de dezvoltare care ar fi urmat dupa capitalism si ar fi fost precursorul comunismului), deoarece capitalismul nu ar fi fost dezvoltat complet intr-o asemea tara si deoarece puterile externe ar fi incercat sa zdrobeasca revolutia cu orice pret. Pentru rezolvarea acestei probleme, Lenin propunea doua solutii posibile:

Revolutia din tara subdezvoltata ar aprinde scanteia revolutiei intr-o tara capitalista dezvoltata (Lenin spera, de exemplu, ca revolutia rusa va aprinde flacarile revolutiei in Germania). Tara dezvoltata ar fi instaurat socialismul si ar fi ajutat tara subdezvoltata sa faca la fel.

Revolutia ar izbucni in mai multe tari subdezvoltate in acelasi timp sau intr-o succesiune rapida; aceste tari urmau sa se uneasca intr-un stat federal capabil sa lupte cu marile puteri capitaliste si mai apoi sa instaureze socialismul. Aceasta o fost ideea originala din spatele formarii Uniunii Sovietice.

Oricare ar fi fost calea urmata, socialismul nu ar fi putut supravietui numai intr-o tara saraca. De aceea leninismul chema la revolutia mondiala intr-o forma sau alta. Leninistii din ziua de azi vad deseori globalizarea ca pe o forma moderna de imperialism.

Catre sfarsitul deceniului al treilea al secolului al XX, Uniunea Sovietica a inceput sa se indeparteze de linia politica a lui Lenin si sa se apropie de ceea ce este denumit in mod curent "stalinism", cei mai multi dintre tovarasii lui Lenin ("vechii bolsevici") pierind in Marea Epurare. In China, leninismul a fost baza de organizare atat a Kuomintangului cat si a Partidului Comunist Chinez. Mai tarziu, comunistii chinezi au dezvoltat teoria maoista. Astazi, termenul "Leninism" (sau, mai des, "Marxism-Leninism") este folosit in autocaracterizarea a trei ideologii separte, care isi au radacinile in leninism, dar care altfel sunt foarte diferite una de cealalta: Stalinismul, Maoismul, si Trotkism. Daca maoismul poate fi apreciat ca o subcategorie a stalinismului din multe puncte de vedere, trotkismul si stalinismul sunt adversari de neimpacat. (Trotkistii s-au opus a ceea ce ei considerau drept politici nedemocratice ale Uniunii Sovietice sub conducerea lui Stalin, ca si a altor tari care urmasera exemplul acestuia, in vreme ce stalinistii se opuneau a ceea ce ei considerau drept o tradare a marxismului de catre trotkisti ).

Stalinismul este o ramura a teoriei politice si un sistem politic si economic introdus de Iosif Vissarionovici Stalin[5] in Uniunea Sovietica. Lev Trotki a descris acest sistem ca fiind totalitar si aceasta caracterizare a ajuns sa fie folosita in mod curent de criticii stalinismului.

Termenul "Stalinism" este uneori folosit pentru denumirea unei ramuri a teoriei comuniste, dominanta in Uniunea Sovietica si in tarile din sfera de influenta a URSS-ului, pe timpul vietii si dupa moartea lui Stalin. Termenul folosit in Uniunea Sovietica si de cei mai multi care i-au sustinut mostenirea este de fapt "marxism-leninism", denotand faptul ca Stalin insusi nu era un teoretician, ci mai degraba un lector care a scris cateva carti intr-un libaj lesne de inteles si in contrast cu Marx si Lenin, a adus putine contributii teoretice noi. Mai degraba, stalinismul este o interpretare a ideilor celor de mai inainte, un anumit sistem politic aclamand ca aplica acele idei in moduri potrivite cu nevoile de schimbare ale societatii, asa cum a fost tranzitia de la "socialismul in pas de melc" de la inceputul anilor treizeci la industrializarea fortata a planurilor cincinale. Uneori, termenul compus marxism-leninism-stalinism, (sau invataturile lui Marx, Engels, Lenin si Stalin), era folosit pentru a demonstra pretinsa mostenire si succesiune. In acelasi timp, multe persoane credincioase marxismului sau leninismului, vedeau stalinismul ca o pervertire a ideilor marilor ganditori de stanga. Trotkistii, in particular, sunt antistalinisti virulenti, considerand stalinismul o politica contrarevolutionara care foloseste marxismul ca scuza.

Stalinistii credeau ca Stalin era cea mai inalta autoritate in materie de leninism (dupa moartea fondatorului statului sovietic din 1924), deseori subliniind ca Lev Trotki nu a intrat in partidul bolsevic pana in 1917 si argumentand ca el nu credea in necesitatea existentei partidului comunist de avangarda. Din 1917 pana in 1924, Lenin, Trotsky, si Stalin apareau deseori uniti dar, de fapt, diferentele ideologice nu disparusera niciodata.

In disputa lui cu Trotki, Stalin a micsorat importanta rolului muncitorilor in tarile capitaliste avansate, (de exemplu, el a postulat ca in Statele Unite clasa muncitoare s-a imburghezit devenind aristocrati ai muncii). De asemenea, Stalin s-a contrazis cu Trotki in problema rolului taranilor, precum in China, unde Trotki dorea o insurectie urbana iar nu un razboi de guerila cu baza in zonele rurale

Cele mai importante contributii ale lui Stalin la teoria comunista au fost:

Socialism intr-o singura tara ;

Teoria "ascutirii luptei de clasa odata cu dezvoltarea socialismului", un fundament teoretic care justifica represiunea politicǎ a oponentilor.

Transformand si folosindu-se de mostenirea lui Lenin, Stalin a extins sistemul administrativ centralizat din Uniunea Sovietica pe durata anilor douazeci si treizeci. O serie de doua planuri cincinale au dezvoltat masiv economia sovietica. Au aparut cresteri in multe sectoare, in mod special in productia de carbune si de otel. Societatea sovietica a fost adusa de la o situatie de inapoiere de zeci de ani fata de occident, la una de egalitate si asta in numai treizeci de ani, (cel putin conform anumitor aprecieri statistice). Unii istorici economici apreciaza azi ca a fost cea mai rapida crestere economica atinsa vreodatǎ.

Datorita prestigiului si influentei revolutiei ruse invingatoare, multe tari, de-a lungul secolului al XX-lea, au cautat o alternativa la sistemul economiei de piata si au urmat modelul politico-economic dezvoltat in URSS. Acestea au inclus atat regimuri revolutionare  cat si post-coloniale din lumea in curs de dezvoltare. Dupa moartea lui Stalin in 1953, succesorul sau, Nikita Hrusciov, a repudiat politicile lui, a condamnat cultul personalitatii lui Stalin in discursul secret la Congresul al XX-lea al partidului in 1956, si a initiat destalinizarea si liberalizarea (in cadrul acelorasi limite politice). Drept consecinta, cea mai mare parte a partidelor comuniste din lume, care mai inainte aderasera la stalinism, l-au abandonat si, in masura mai mare sau mai mica, au adoptat pozitia reformatoare moderata a lui Hrusciov. O exceptie notabila a fost Republica Populara Chineza care, sub conducerea lui Mao Zedong, a intrat in conflict cu "revizionismul" noii conduceri sovietice, ceea ce a dus la ruptura chino-sovietica din 1960. Mai tarziu, China a urmat in mod independent ideologia maoista. Albania a luat partea partidului comunist chinez in ruptura chino-sovietica si a ramas atasata de stalinism pentru deceniile care au urmat, sub conducerea lui Enver Hoxha.

Unii istorici au trasat paralele intre stalinism si politica tarului Petru cel Mare. Ambii conducatori doreau cu disperare ca Rusia sa ajunga din urma tarile vest-europene. Ambii au reusit sa cucereasca noi teritorii, transformand Rusia intr-o putere conducatoare a Europei, chiar daca pentru putin timp. Altii il compara pe Stalin cu Ivan cel Groaznic, cu politica de opresiune (oprichnina) si de reducere a libertatii oamenilor de rand.

Trotkismul este o teorie a marxismului asa cum a fost formulata de Lev Trotki[6]. Termenul este uneori folosit in mod inexact ca sa denumeasca diferite curente politice care se pretind in traditia marxista si care se opun atat stalinismului cat si capitalismului.

Trotki a aparat ideea revolutiei proletare, asa cum a definit-o in teoria sa a "revolutiei permanente" si a adus argumente ca in tarile in care revolutia burghezo-democratica nu a triumfat deja, (cu alte cuvinte, in tarile in care nu s-a introdus democratia capitalista, asa cum era Rusia inainte de 1917), era necesar ca proletariatul sa preia din mers telurile si ale acestei revolutii burgheze si sa le transforme in sarcini permanente, prin ducerea la indeplinire a sarcinilor revolutiei sociale, (a revolutiei "socialiste" sau "comuniste"), intr-un proces neintrerupt. Trotki credea ca noul stat socialist nu va fi capabil sa faca fata presiunilor tarilor capitaliste ostile daca nu vor izbucni repede revolutii socialiste si in alte tari. Aceasta teorie a fost avansata in opozitie cu pozitia factiunii staliniste din partidul comunist care sustinea ca poate fi construit in Uniunea Sovietica "socialismul intr-o singura tara".

In spectrul politic al marxismului, trotkismul este considerat a fi la stanga. Exprimat in limbaj peiorativ, trotkistii sunt descrisi drept "deviationisti de stanga". Unii marxisti care se opun trotkismului il privesc ca fiind in serviciul dreptei deoarece, in viziunea lor, nu acesta este drumul adevarat catre socialism.

Trotki a dezvoltat mai tarziu teoria ca statul muncitoresc din Rusia a devenit un "stat muncitoresc birocratic degenerat". (Guvernele comuniste similare din Europa Rasariteana, care au aparut dupa al doilea razboi mondial fara o revolutie, au fost denumite de catre unii trotkisti "state muncitoresti deformate"). Multe dintre criticile lui Trotki la adresa stalinismului au fost cuprinse in cartea Revolutia tradata.

"Trotkist" a devenit o eticheta folosita de stalinisti pentru a denumi un tradator. In razboiul civil spaniol, erau numiti "Trot" de catre elementele sprijinite de URSS, acele persoane banuite sau dovedite a fi spioni fascisti sau elemente provocatoare. George Orwell a scris despre aceasta practica in cartea sa Homage to Catalonia (Omagiu Cataloniei) si in eseul Spilling the Spanish Beans (Divulgarea secretului spaniol).

In 1938 Trotki a fondat Internationala a patra. De la moartea lui, aceasta organizatie s-a divizat de mai multe ori. Partidele si grupurile trotkiste sunt notorii pentru tendinta lor de sciziune in grupuri mai mici, care se cearta pe chestiuni teoretice care par nesemnificative sau de neinteles pentru cineva din afara, dar care au consecinte practice majore pentru cei care sustin acele pozitii.

Unii trotkisti sustin ca fenomenul este unul specific mai degraba tarilor dezvoltate decat celor din lumea a treia. Din punct de vedere istoric, acest lucru nu este adevarat, in momentul fondarii (1938) Internationalei a patra, trotkismul era un fenomen politic de masa in Vietnam, Sri Lanka si, doar putin mai tarziu, in Bolivia. Exista si o miscare trotkista substantiala in China, printre membrii sai numarandu-se si fondatorul miscarii comuniste chineze, Chen Duxiu.

Dupa 1945, miscarea de masa trotkista a fost distrusa in Vietnam si a fost marginalizata in alte tari. Totusi, in Sri Lanka si in Bolivia, partidele trotkiste au devenit partidele de masa ale muncitorilor mai inainte de a avea parte mai tarziu de infrangeri si de pasi inapoi. In ambele tari au ramas grupuri trotkiste semnificative insa. In anii din urma, trotkismul a capatat un sprijin mai larg in unele tari mai putin dezvoltate din America Latina precum Argentina si Brazilia, unde exista mii de suporteri. In alte tari ale lumii a treia, ideile trotkiste sunt mai difuze si in general limitate la lumea intelectualilor, dar pot fi gasite forme diluate de trotkism in ideologiile unor miscari progresiste din Africa de Sud.

Nici un partid comunist de guvernamant, (sau vreo revolutie comunista reusita), nu a recunoscut in mod deschis legaturile cu ideile trotkiste, desi influenta lor in cateva miscari sociale importante este foarte evidenta.

PRINCIPALELE OPERE ALE IDEOLOGILOR COMUNISTI

"Anti-Dühring", opera clasica a marxismului, scrisa de Friedrich Engels, publicata mai intai sub forma de articole (1877-1878) in ziarul Vorwärts din Leipzig, ziar al Partidului Social-Democrat German, apoi in volum separat (1878) sub titlul Domnul Eugen Dühring revolutioneaza stiinta. Este indreptata impotriva scrierilor filozofice, economice si sociale ale lui Eugen Dühring, socialist de catedra mic-burghez. Trei capitole din aceasta lucrare au fost publicate in 1880 intr-o brosura de popularizare, sub numele Dezvoltarea socialismului de la utopie la stiinta.

Lucrarea cuprinde o Introducere si trei sectiuni: Filozofie, Economie politica si Socialism. In Introducere este expusa deosebirea dintre materialismul dialectic si materialismul metafizic, conceptia materialista a istoriei si radacinile social-economice ale socialismului stiintific.

In sectiunea Filozofie este criticat materialismul mecanicist si metafizic al lui Dühring si sunt expuse teze importante ale materialismului dialectic cu privire la materie, miscare, spatiu, timp, infinit, legile dialecticii, teoria adevarului, precum si teze ale materialismului istoric despre morala si drept. In partea consacrata materialitatii lumii sunt generalizate progresele inregistrate de stiintele naturii in secolul trecut.

In sectiunea Economie politica, Engels face o expunere sintetica a economiei politice stiintifice, in spiritul conceptiei lui Marx. Demonstrand caracterul primordial al economicului in raport cu politicul in procesul aparitiei proprietatii private, Engels combate teoria violentei a lui Dühring. Capitolul al X-lea al acestei sectiuni (intitulat Din Istoria critica) a fost scris de Marx.

Ultima sectiune, Socialismul, expune dezvoltarea istorica a socialismului de la utopie la stiinta si dezvolta teoria productiei si a repartitiei in societatea socialista, precum si probleme referitoare la revolutia socialista, la familie si educatie in societatea socialista si la procesul disparitiei statului in comunism.

"Caiete filozofice", conspecte ale lui V.I. Lenin asupra mai multor lucrari filozofice, continand extrase din lucrarile respective, insemnari, observatii critice si teze proprii. Majoritatea acestor conspecte au fost intocmite in anii 1914-1916.

Caietele filozofice au aparut pentru prima oara in volum separat in 1933. Prima traducere romaneasca s-a facut in 1956. Volumul al 38-lea al editiei a patra ruse a operelor lui V.I. Lenin (tradus in 1959) cuprinde o seama de materiale neincluse in editiile anterioare (conspectele asupra unor lucrari ale lui G.V. Plehanov, V.M. Suleatikov, A.M. Deborin etc.).

Caietele cele mai vechi contin conspectele lucrarilor Sfanta familie de Karl Marx si Friedrich Engels si Prelegeri despre esenta religiei de Ludwig Feuerbach, intocmite de Lenin in anii 1895, respectiv 1909. Caietele din 1914-1916 (in numar de noua) cuprind conspectele asupra cartilor lui Hegel Stiinta logicii, Prelegeri de istorie a filozofiei si Prelegeri de filozofie a istoriei, asupra cartii lui Ferdinand Lassalle Filozofia lui Heraclit Obscurul din Efes, asupra cartii lui Aristotel Metafizica, precum si fragmentul In jurul problemei dialecticii (1915).

Caietele filozofice prezinta o importanta deosebita pentru valorificarea stiintifica a istoriei filozofiei si pentru elaborarea creatoare a dialecticii materialiste. In Caietele filozofice, Lenin a formulat cunoscutele teze privind contradictia ca esenta a dialecticii, unitatea dintre dialectica, logica si gnoseologie, drumul dialectic al cunoasterii, raportul dialectic dintre general si particular, radacinile gnoseologice ale idealismului etc. Caietele filozofice cuprind, totodata, teze referitoare la dezvoltarea creatoare a materialismului istoric.

"Capitalul", opera fundamentala a lui Karl Marx, elaborata aproape de-a lungul intregii sale vieti. Lucrarea cuprinde patru volume, dintre care primul a aparut in 1867, iar al doilea, al treilea si al patrulea (Teorii asupra plusvalorii) au aparut postum.

Prin Capitalul Marx realizeaza o adevarata revolutie in economia politica, fǎcand o analiza cuprinzatoare a economiei capitaliste si a legilor acesteia. El dezvaluie procesul de producere si de reproducere a capitalului, desavarseste teoria valorii bazate pe munca, elaboreaza teoria plusvalorii, piatra de temelie a economiei politice marxiste, prin care se explica pentru prima oara mecanismul exploatarii capitaliste a muncitorilor. Marx arata tendinta istorica a acumularii capitaliste, care duce in cele din urma la "exproprierea expropriatorilor" (a capitalistilor).

In Capitalul Marx a infatisat baza economica obiectiva a antagonismului dintre proletariat si burghezie si a aratat ca rolul clasei muncitoare este de a fi constructorul societatii comuniste, dand astfel socialismului stiintific fundamentul sau teoretic.

Capitalul este nu numai opera economica fundamentala a lui Marx, ci si o importanta opera filozofica, o aplicare a dialecticii materialiste la studiul societatii umane. Marx analizeaza contradictiile capitalismului, inlantuirea si dezvoltarea lor, transformarea contradictiilor din factori de dezvoltare ai capitalismului in factori ai negarii si desfiintarii sale. El aplica la studiul formatiunii capitaliste logica dialectica, si cu deosebire metoda ridicarii de la abstract la concret (dezvoltand-o, in opozitie cu dialectica speculativa hegeliana, nu ca producere a realului, ci ca procedeu de reproducere pe plan logic a concretului real), precum si principiul unitatii dintre istoric si logic.

Totodata Marx a aplicat in Capitalul conceptia materialist-istorica la studiul concret al unei formatiuni social-economice determinate, a capitalismului, verificand astfel aceasta conceptie, transformand-o dintr-o ipoteza intr-o teorie (Lenin).

Prima traducere romaneasca integrala a Capitalului (vol. I) a aparut in 1947. Fragmente din Capitalul au aparut in limba romana intre anii 1911 si 1922.

"Contributii la critica economiei politice", opera teoretica a lui Karl Marx, publicata in 1859. Lucrarea cuprinde o analiza a marfii, a formei valoare, a procesului schimbului si a banilor, care va fi reluata si dezvoltata de Marx in sectiunea I din primul volum al Capitalului.

Prefata expune pe scurt, intr-o pagina devenita celebra, esenta conceptiei materialiste a istoriei, iar Introducerea contine o expunere teoretica a metodei dialecticii, sub aspectul ridicarii de la abstract la concret, aplicata ulterior de Marx in Capitalul si in alte lucrari.

In Introducerea acestei opere este precizata pozitia sa epistemologica cu privire la dialectica procesului cunoasterii stiintifice ca reproducere ideala, conceptuala (concretul logic), istoriceste perfectibila a complexitatii reale (concretul real-obiectiv) cu ajutorul unei succesiuni de operatii categoriale de analiza si sinteza, de conceptualizare, relevand insemnatatea principiului istoricitatii pentru epistemologia stiintelor sociale.

"In productia sociala a vietii lor, oamenii intra in relatii determinate, necesare, independente de vointa lor - relatii de productie -, care corespund unei trepte de dezvoltare determinate a fortelor lor de productie materiale. Totalitatea acestor relatii de productie constituie structura economica a societatii, baza reala pe care se inalta o suprastructura juridica si politica si careia ii corespund forme determinate ale constiintei sociale.

Modul de productie a vietii materiale determina in genere procesul vietii sociale, politice si spirituale. Nu constiinta oamenilor le determina existenta, ci, dimpotriva, existenta lor sociala le determina constiinta.

Pe o anumita treapta a dezvoltarii lor, fortele de productie materiale ale societatii intra in contradictie cu relatiile de productie existente, sau, ceea ce nu este decat expresia juridica a acestora din urma, cu relatiile de proprietate in cadrul carora ele s-au dezvoltat pina atunci. Din forme ale dezvoltarii fortelor de productie, aceste relatii se transforma in catuse ale lor. Atunci incepe o epoca de revolutie sociala. Odata cu schimbarea bazei economice are loc, mai incet sau mai repede, o revolutionare a intregii uriase suprastructuri. Atunci cand cercetam asemenea revolutionari, trebuie sa facem intotdeauna o deosebire intre revolutionarea materiala a conditiilor economice de productie, care poate fi constatata cu precizie stiintifica si formele juridice, politice, religioase, artistice sau filozofice, intr-un cuvant formele ideologice, in care oamenii devin constienti de acest conflict si-l rezolva prin lupta. Dupa cum un individ oarecare nu poate fi judecat dupa ceea ce gandeste despre sine, tot astfel o asemenea epoca de revolutie nu poate fi judecata prin prisma constiintei sale. Dimpotriva, aceasta constiinta trebuie explicata prin contradictiile vietii materiale, prin conflictul existent intre fortele de productie sociale si relatiile de productie.

O formatiune sociala nu piere niciodata inainte de a se fi dezvoltat toate fortele de productie, pentru care ea ofera suficient camp liber, si noi relatii de productie, superioare, nu apar niciodata inainte ca in sanul vechii societati sa se fi copt conditiile materiale ale existentei lor. De aceea omenirea isi pune intotdeauna numai sarcini pe care le poate rezolva, caci la o examinare mai aprofundata se va constata intotdeauna ca sarcina insasi se naste numai atunci cind conditiile materiale ale rezolvarii ei exista deja sau, cel putin, sunt in proces de devenire.

In linii generale, modurile de productie asiatic, antic, feudal si burghez-modern reprezentau respectiv epoci de progres ale formatiunii economice a societatii. Relatiile de productie burgheze reprezinta ultima forma antagonista a procesului de productie social, antagonista nu in sensul unui antagonism individual, ci al unui antagonism care ia nastere din conditiile sociale de trai ale indivizilor; dar fortele de productie care se dezvolta in sanul societatii burgheze creeaza totodata conditiile materiale ale rezolvarii acestui antagonism. De aceea cu formatiunea sociala burgheza se incheie preistoria societatii omenesti".

"Critica Progamului de la Gotha", lucrare scrisa de Karl Marx in 1875, in care sunt discutate si criticate tezele proiectului de program alcatuit de conducatorii social-democratiei germane in vederea Congresului de unificare de la Gotha (1875) si sunt dezvoltate tezele socialismului stiintific formulate in lucrarile anterioare ale lui Marx si Engels si, in special, doctrina despre societatea comunista: necesitatea perioadei de tranzitie de la capitalism la comunism, necesitatea si natura statului in aceasta perioada, ca stat al dictaturii proletariatului, fazele societatii comuniste, repartitia produsului social in comunism.

In Critica Progamului de la Gotha, Marx fundamenteaza necesitatea obiectiva a celor doua faze ale societatii comuniste: faza socialista si faza comunista propriu-zisa. El arata ca in prima faza principiul repartitiei este: "De la fiecare dupa capacitati, fiecaruia dupa munca". In a doua faza, cand munca nu va mai fi un mijloc de intretinere, ci "prima nevoie vitala", cand nivelul inalt al productivitatii muncii va da posibilitatea crearii unui belsug de produse, societatea va putea inscrie pe stindardul ei: "De la fiecare dupa capacitati, fiecaruia dupa nevoi".

"Dialectica naturii", lucrare fundamentala a filozofiei marxiste, scrisa de Friedrich Engels intre 1873 si 1886.

Pornind de la datele obiective furnizate de fizica, matematica, chimie, biologie etc., Engels demonstreaza in Dialectica naturii caracterul universal al dialecticii si al legilor ei, universalitatea procesului dezvoltarii si al transformarii, a unitatii si luptei contrariilor, a trecerii cantitatii in calitate, a negarii negatiei.

Fundamentand stiintele naturii si matematice in lumina materialismului dialectic, Engels dezvolta urmatoarele idei: legatura indisolubila dintre materie si miscare; specificul calitativ al diferitelor forme ale materiei in miscare si al stiintelor care le studiaza (mecanica, fizica, chimia, biologia); trecerea dialectica de la o forma de miscare a materiei la alta si, implicit, de la o stiinta la alta.

Dialectica naturii cuprinde: un istoric succint al stiintelor naturii in sec. XVI-XIX, in care Engels demonstreaza ca insasi dezvoltarea acestor stiinte a determinat afirmarea tot mai puternica a gandirii dialectice si infirmarea gandirii metafizice; o expunere ampla a legilor si a categoriilor dialecticii materialiste si a unor importante probleme de logica dialectica si de teorie a cunoasterii; consideratii cu privire la structura dialectica a diferitelor stiinte, precum si remarcabilul studiu Rolul muncii in procesul transformarii maimutei in om, care schiteaza bazele unei conceptii materialist-istorice a antropogenezei.

Dialectica naturii reprezinta prima sinteza filozofica materialist-dialectica a stiintelor moderne ale naturii. Dezvoltarea de catre Engels in Dialectica naturii a materialismului si a dialecticii ca metodologie a stiintelor se realizeaza nu numai prin analiza si generalizarea rezultatelor stiintelor particulare, dar si prin reconsiderarea critica a filozofiei, a idealismului clasic german (Hegel) si a materialismului mecanicist in special.

"Ideologia germana", lucrare scrisa de Karl Marx si Friedrich Engels in anii 1845-1846.

Ea a fost consacrata combaterii idealismului "tinerilor hegelieni" (B. Bauer, M. Stirner s.a.) si a "socialismului adevarat" mic-burghez (K. Grün), precum si criticii materialismului antropologic, contemplativ si inconsecvent al lui Ludwig Feuerbach.

Pornind de la analiza activitatii reale, materiale a oamenilor, a practicii social-istorice, Marx si Engels formuleaza aici principalele idei ale materialismului istoric: constiinta sociala ca reflectare a existentei sociale; esenta umana ca ansamblu al relatiilor sociale; rolul fundamental al relatiilor economice, categoria de formatiune social-economica; lupta de clasa ca forta motrice a dezvoltarii societatilor antagoniste; statul ca dictatura politica si juridica a clasei dominante economiceste.

In aceasta lucrare este continuata elaborarea notiunilor de instrainare si de reificare, precum si tezele initiale ale teoriei marxiste despre revolutia socialista. In Ideologia germana este analizata aparitia ideologiei inteleasa aici de Marx si Engels ca falsa constiinta, ca o conceptie care inverseaza raportul dintre existenta sociala si constiinta sociala, considerand ca rolul principal in istorie il au ideile, reprezentarile oamenilor si nu productia materiala si relatiile "obiective stabilite pe baza ei intre oameni". Ideologia germana a fost publicata postum, in 1932.

"Ludwig Feuerbach si sfirsitul filozofiei clasice germane", lucrare filozofica in care Friedrich Engels analizeaza raportul dintre filozofia lui Marx si izvoarele ei teoretice si expune concis tezele fundamentale ale filozofiei marxiste; a fost publicata in nr. 4-5 (1886) ale revistei Neue Zeit, iar in volum separat in 1888.

Engels dezbate in aceasta lucrare, printre altele, sensul rational si importanta istorica a dialecticii hegeliene, necesitatea reconsiderarii ei materialiste; contradictia dintre metoda si sistem la Hegel; deosebirea principiala dintre dialectica lui Marx si cea hegeliana; rolul istoric si limitele materialismului lui Feuerbach; problema fundamentala a filozofiei; critica agnosticismului; limitele istorice ale materialismului mecanicist din sec. XVIII, conceptia materialist-dialectica despre obiectul filozofiei; esenta conceptiei materialiste a istoriei si revolutia produsa de aceasta in studiul fenomenelor sociale; corelatia dintre baza si suprastructura si alte probleme ale materialismului istoric.

"Manifestul Partidului Comunist", document teoretic si programatic al socialismului stiintific, scris de Karl Marx si Friedrich Engels la sfirsitul anului 1847, la solicitarea Congresului al II-lea al Ligii Comunistilor, si publicat in februarie 1848.

Este expusa aici noua conceptie despre lume, materialismul dialectic si istoric, teoria socialismului stiintific, a luptei de clasa si a rolului istoric revolutionar al proletariatului. Manifestul Partidului Comunist infatiseaza lupta de clasa ca lege fundamentala a dezvoltarii oranduirilor antagoniste si pune in evidenta structura de clasa a societatii capitaliste, inevitabilitatea destramarii capitalismului si a victoriei comunismului, rolul istoric al proletariatului si al partidului comunist ca avangarda a clasei muncitoare.

Desfiintarea proprietatii privat-capitaliste asupra mijloacelor de productie si transformarea ei in proprietate colectiva, arata Manifestul Partidului Comunist, constituie baza pentru desfiintarea intregului ansamblu de relatii sociale intemeiate pe exploatare si asuprire.

Manifestul Partidului Comunist cuprinde o critica teoretica a principalelor curente socialiste neproletare: feudale, burgheze, mic-burgheze, precum si a socialismului utopic, expunand bazele strategiei si tacticii luptei politice a clasei muncitoare.

Chemarea cu care se incheie Manifestul Partidului Comunist - "Proletari din toate tarile, uniti-va!" - afirma caracterul internationalist al miscarii comuniste si valoarea generala a ideologiei clasei muncitoare.

"Istoria tuturor societatilor de pana azi este istoria luptelor de clasa".

"In aceeasi masura in care se dezvolta burghezia, cu alte cuvinte capitalul, se dezvolta si proletariatul, clasa muncitorilor moderni, care nu traiesc decat atata vreme cat munca lor sporeste capitalul. Acesti muncitori, care sunt siliti sa se vanda cu bucata, sunt o marfa ca oricare alt articol din comert si prin urmare sunt supusi deopotriva tuturor vicisitudinilor concurentei, tuturor oscilatiilor pietei".

"Conditia esentiala pentru existenta si dominatia clasei burgheze este acumularea bogatiei in mainile unor particulari, formarea si sporirea capitalului; conditia existentei capitalului este munca salariata".
  "Comunistii se deosebesc de celelalte partide proletare numai prin aceea ca, pe de o parte, in lupta proletarilor din diferite natiuni ei scot in evidenta si sustin interesele comune, independente de nationalitate, ale intregului proletariat; pe de alta parte, prin aceea ca, pe diferitele trepte de dezvoltare ale luptei dintre proletariat si burghezie, ei reprezinta intotdeauna interesele miscarii in totalitatea ei".

"Scopul imediat al comunistilor este acelasi ca si al tuturor celorlalte partide proletare: constituirea proletariatului ca clasa, rasturnarea dominatiei burgheziei, cucerirea puterii politice de catre proletariat".

"Ceea ce caracterizeaza comunismul nu este desfiintarea proprietatii in general, ci desfiintarea proprietatii burgheze".

"A fi capitalist inseamna a ocupa in productie nu numai o pozitie pur personala, ci si o pozitie sociala. Capitalul este un produs colectiv si nu poate fi pus in miscare decat prin activitatea comuna a numerosi membri ai societatii, ba, in ultima instanta, numai prin activitatea comuna a tuturor membrilor societatii. Capitalul nu este deci o forta personala, ci o forta sociala. Asadar, atunci cand capitalul este transformat in proprietate colectiva, apartinand tuturor membrilor societatii, aceasta nu inseamna transformarea unei proprietati personale in proprietate sociala. Ceea ce se transforma este numai caracterul social al proprietatii. Ea isi pierde caracterul ei de clasa".

"Va ingroziti cǎ vrem sa desfiintam proprietatea privata. Dar in societatea voastra actuala proprietatea privata este desfiintata pentru noua zecimi din membrii societatii; ea exista tocmai datorita faptului ca nu exista pentru noua zecimi. Ne imputati deci ca vrem sa desfiintam o proprietate care presupune conditia necesara ca imensa majoritate a societatii sa fie lipsita de proprietate".

"Comunismul nu ia nimanui posibilitatea de a-si insusi produse sociale, el ia doar posibilitatea ca prin aceasta insusire sa fie aservita munca altuia".

"S-a obiectat ca prin desfiintarea proprietatii private va inceta orice activitate si ca o lene generala va cuprinde lumea. Daca ar fi asa, societatea burgheza ar fi trebuit demult sa piara din cauza trandaviei, caci in aceasta societate cei care lucreaza nu agonisesc, iar cei care agonisesc nu lucreaza".
  "Proletariatul va folosi dominatia lui politica pentru a smulge burgheziei, pas cu pas, intreg capitalul, pentru a centraliza toate uneltele de productie in mainile statului, adica in mainile proletariatului organizat ca clasa dominanta, si pentru a mari, cat se poate de repede, masa fortelor de productie".

"Cand, in cursul dezvoltarii, vor fi disparut deosebirile de clasa si intreaga productie va fi fost concentrata in mainile indivizilor asociati, atunci puterea publica isi va pierde caracterul ei politic. In sensul propriu al cuvantului, puterea politica este puterea organizata a unei clase pentru asuprirea alteia. Daca proletariatul, in lupta sa impotriva burgheziei, se uneste in mod necesar ca clasa, daca, prin revolutie, devine clasa dominanta si, ca clasa dominanta, desfiinteaza vechile relatii de productie facand uz de forta, atunci el desfiinteaza, odata cu aceste relatii de productie, si conditiile de existenta ale antagonismului de clasa, ale claselor in genere, si prin aceasta, propria sa dominatie de clasa.

Locul vechii societati burgheze, cu clasele si antagonismele ei de clasa, il ia o asociatie in cadrul careia dezvoltarea libera a fiecaruia este conditia pentru dezvoltarea libera a tuturor".

"Sa tremure clasele dominante in fata unei Revolutii Comuniste. Proletarii n-au de pierdut in aceasta revolutie decat lanturile. Ei au o lume de cistigat".

"PROLETARI DIN TOATE TARILE, UNITI-VA!"

"Manuscrise economico-filozofice din 1844", lucrare neterminata a lui Karl Marx si ramasa in manuscris, in care sunt consemnate rezultatele propriei sale dezvoltari filozofice: procesul trecerii lui Marx pe pozitiile socialismului stiintific, ale materialismului dialectic si istoric, prin valorificarea critica si depasirea economiei politice clasice burgheze, a antropologismului lui Feuerbach si a dialecticii idealiste hegeliene.

De o insemnatate deosebita este critica "dialecticii absolute" a lui Hegel, dezvaluirea influentei exercitate de idealismul absolut hegelian asupra interpretarii categoriilor si principiilor dialecticii ("depasirea", "negarea negatiei", "contradictia" etc). In cadrul acestei critici, Marx isi expune propria sa interpretare materialista asupra dialecticii, conceputa ca teorie a dezvoltarii realitatii obiective (naturala si sociala), a cunoasterii acesteia in cadrul practicii sociale.

In aceasta lucrare Marx elaboreaza interpretarea sa materialista asupra conceptelor de practica sociala (de transformare a ambiantei, de autoconstituire a fiintei umane) si de instrainare (demonstrand ca inlaturarea instrainarii omului de sine insusi e posibila numai prin inlaturarea proprietatii private, adica prin instaurarea oranduirii comuniste).

In Manuscrise economico-filozofice din 1844 sunt expuse, de asemenea, bazele teoretice (filozofice) ale umanismului marxist: analiza structurii si dinamicii conditiei umane, a modului de existenta specific omului.

"Materialism si empiriocriticism », lucrare filozofica a lui V.I. Lenin, scrisa in 1908 si publicata in 1909.

Principalul curent filozofic impotriva caruia este indreptata cartea este empiriocriticismul (machismul), ea fiind in acelasi timp o riposta data revizionistilor rusi, care au incercat sa substituie empiriocriticismul materialismului dialectic. Insemnatatea filozofica a lucrarii consta insa nu numai in critica facuta empiriocriticismului, ci in primul rand in contributia lui Lenin la dezvoltarea materialismului dialectic si a materialismului istoric.

Pe baza descoperirilor din stiintele naturii de la sfirsitul sec. XIX si inceputul sec. XX, Lenin elaboreaza in Materialism si empiriocriticism definitia stiintifica a materiei, dezvolta teoria marxista a cunoasterii si indeosebi conceptia despre adevar, despre raportul dintre adevarul relativ si adevarul absolut, despre rolul practicii in cunoastere, precum si teoria materialist-dialectica despre miscare, spatiu si timp, cauzalitate, necesitate si libertate etc. O importanta particulara acorda Lenin legaturii indisolubile dintre materialismul dialectic si descoperirile stiintelor naturii, precum si problemei filozofice mai generale a raportului dintre fondul si forma materialismului, insistand asupra perenitatii fondului materialismului si relativitatii formei sale in functie de gradul dezvoltarii stiintei; el demonstreaza de asemenea ca stiintele contemporane ale naturii confirma tezele materialismului dialectic.

Evidentiind cauzele idealismului "fizic"  si semnificatia filozofica a acestuia, Lenin pledeaza pentru insusirea dialecticii de catre oamenii de stiinta in vederea depasirii crizei filozofico-metodologice a fizicii contemporane. In Materialism si empiriocriticism, Lenin supune criticii subiectivismul si empirismul sociologic al empiriocriticismului si empiriomonismului, precizand si aprofundand conceptia lui Marx despre raportul dintre existenta sociala si constiinta sociala. Materialism si empiriocriticism reprezinta un model de aparare principiala a bazelor filozofice ale materialismului dialectic, impletita cu atitudinea creatoare fata de teorie.

"Originea familiei, a proprietatii private si a statului" , lucrare a lui Friedrich Engels aparuta in 1884, in care materialismul istoric este aplicat la studiul comunei primitive, al constituirii familiei si al functiilor indeplinite de ea, ca si la procesul scindarii societatii in clase.

Folosind cercetarile antropologului si etnografului american L.H. Morgan si alte rezultate ale stiintei din epoca sa, Engels arata cum acestea furnizeaza un material istoric inedit ce confirma conceptia materialista a istoriei elaborata de Marx.

In capitolele urmatoare, Engels analizeaza procesul destramarii comunei primitive (urmarind acest proces la greci, la romani si la germani), demonstreaza ca proprietatea privata, clasele si statul sunt fenomene social-istorice si arata cauzele economice care le-au dat nastere. El explica modul cum dezvoltarea fortelor de productie, cresterea productivitatii muncii, aparitia plusprodusului si adancirea diviziunii sociale a muncii au dus la aparitia proprietatii private, la formarea claselor sociale. Dezvaluind originea si esenta de clasa a statului, subliniaza ca statul a aparut pe baza proprietatii private asupra mijloacelor de productie, ca el este instrumentul clasei dominante din punct de vedere economic, care, cu ajutorul lui, devine dominanta si din punct de vedere politic.

"Rolul muncii in procesul de transformare a maimutei in om", schita a unei explicatii materialiste a antropogenezei, scrisa de Friedrich Engels in 1876 si inclusa, ulterior, in Dialectica naturii.

Engels reia si concretizeaza aici, in lumina rezultatelor biologiei, paleontologiei si antropologiei si in special a teoriei lui Darwin despre originea animala a omului (1871), teza materialist-dialectica si istorica despre rolul hotaritor al muncii, al practicii in dezvoltarea societatii, aplicand-o la solutionarea problemei genezei fiintei umane. El analizeaza rolul muncii in aparitia unor trasaturi fundamentale ale omului care il deosebesc de lumea animala, cum sunt limbajul (si gandirea, respectiv constiinta, indisolubil legate de limbaj), existenta in societate, capacitatea de "a stapani" natura, precum si in geneza particularitatilor anatomo-fiziologice distinctive ale omului (stationarea verticala, structura specific omeneasca a mainii, dezvoltarea creierului etc.). Teza si concluzia fundamentala a lucrarii este ca "munca insasi l-a creat pe om".

"Teze despre Feuerbach", schita prealabila a lui Karl Marx pentru o critica a filozofiei lui Ludwig Feuerbach, scrisa in primavara anului 1845 sub forma a 11 teze si publicata pentru prima oara de Friedrich Engels in 1888.

Tezele expun succint limitele materialismului premarxist, in general, ale materialismului lui Feuerbach, in special, si traseaza caile dezvoltarii filozofiei materialiste. Criticand caracterul contemplativ al vechiului materialism, Marx subliniaza necesitatea includerii categoriei practicii in teoria cunoasterii si in conceptia despre om, in general, a dezvoltarii pe baze materialiste a ideii rolului activ al subiectului. Marx arata aici insemnatatea principiala a relatiilor sociale in definirea conceptului de om: esenta umana nu este ceva abstract imuabil, inerent "individului izolat" membru al unei specii biologice, ci "ansamblul relatiilor sociale", concrete, istoriceste determinate. Sarcina filozofiei este de a face "critica acestei esente reale", a relatiilor sociale, si implicit de a nu se limita la "interpretarea" lumii existente, ci de a o "schimba" (teza 11).