Perspective definitorii asupra globalizarii

Perspective definitorii asupra globalizarii

2. Hiperglobalistii, scepticii si transformistii. Totusi, in cadrul dezbaterilor ample asupra procesului globalizarii au fost identificate trei scoli de gandire, respectiv hiperglobalistii, scepticii si transformistii, scoli cu perspective diferite asupra fenomenului, care nu deriva din pozitii sau atitudini ideologice traditionale. Intr-o perspectiva generala, aceste scoli se disting prin abordarile privind natura, esenta si efectele globalizarii. Astfel, pentru hiperglobalisti, "globalizarea contemporana defineste o era noua in care popoarele de pretutindeni sunt tot mai mult supuse sanctiunilor pietei globale"[1]. Scepticii, dimpotriva, "argumenteaza ca globalizarea este in esenta un mit care ascunde realitatea unei economii internationale din ce in ce mai divizate in trei blocuri regionale majore, in care guvernele nationale raman foarte puternice" . In sfarsit, pentru transformativisti "pattern-urile contemporane ale globalizarii sunt concepute ca neavand precedent istoric, astfel incat statele si societatile de pe intreg globul trec printr-un proces de schimbare profunda, pe masura ce incearca sa se adapteze la o lume tot mai interconectata, dar cu un grad ridicat de incertitudine" .

Pentru hiperglobalisti, globalizarea, care este in primul rand un fenomen economic, defineste o noua epoca a istoriei umane, este o proiectie catre societatea civila globala, o reconfigurare fundamentala a cadrului actiunii umane, in care popoarele de pretutindeni sunt tot mai mult determinate de legile pietei globale. "Hiperglobalistii sustin ca globalizarea economica aduce dupa sine «denationalizarea» economiilor prin instituirea unor retele transnationale de productie, comert si finante. Intr-o astfel de economie «fara granite», guvernele nationale sunt reduse la ceva mai mult decat curele de transmisie pentru capitalul global sau, in cele din urma, la simple institutii intermediare inghesuite intre mecanismele de guvernare locala, regionala si globala, din ce in ce mai puternice" .

Scepticii, in replica, contesta toate afirmatiile principale ale hiperglobalistilor, vad in globalizare doar un mit, vorbesc mai degraba de niveluri sporite de internationalizare decat de globalizare. "Scepticii considera teza hiperglobalista drept fundamental eronata si totodata naiva din punct de vedere politic, de vreme ce subestimeaza puterea durabila a guvernelor nationale de a reglementa activitatea economica internationala. Departe de a fi scapat de sub control, fortele internationalizarii depind ele insele de puterea de reglementare a guvernelor nationale pentru a asigura continuarea liberalizarii economice ( . ). Scepticii tind, de asemenea, sa ignore prezumtia conform careia internationalizarea prefigureaza aparitia unei noi ordini mondiale, mai putin statocentrica. Departe de a considera ca guvernele nationale devin imobilizate din cauza imperativelor internationale, ei atrag atentia asupra centralizarii lor tot mai evidente in reglementarea si promovarea activa a activitatii economice transfrontaliere. Guvernele nu sunt victimele pasive ale internationalizarii, ci, dimpotriva, principalii ei arhitecti" .

Deosebindu-se atat de hiperglobalisti, cat si de sceptici, transformativistii, desi constata ca procesul de globalizare nu are precedent in istorie, considera ca directia acestei reconstructii ramane nesigura, intrucat este vorba despre un proces contingent si contradictoriu. Ei vad in globalizare un proces istoric pe termen lung, cu o dinamica fara un final previzibil, care presupune reconstruirea autoritatii guvernelor nationale. "Sustinand ca globalizarea transforma sau reconstituie puterea si autoritatea guvernelor nationale, transformativistii resping atat retorica hiperglobalista a sfarsitului suveranitatii statului-natiune, cat si afirmatia scepticilor conform careia «nu s-a schimbat mai nimic». In schimb, ei sustin ca un nou «regim al suveranitatii» inlocuieste conceptiile traditionale despre statalitate ca forma de putere publica absoluta, indivizibila, exclusiva din punct de vedere teritorial si de suma-zero ( . ). Astfel, suveranitatea, puterea statala si teritorialitatea se afla astazi intr-o relatie mult mai complexa decat in epoca in care a luat nastere statul-natiune modern. Intr-adevar, transformativistii argumenteaza ca globalizarea este asociata nu numai cu un nou «regim al suveranitatii», ci si cu aparitia unor noi si puternice forme non-teritoriale de organizare economica si politica in domeniul global, asemenea corporatiilor multinationale, miscarilor sociale transnationale, agentiilor de reglementare internationale etc. In acest sens, nu se mai poate spune ca ordinea mondiala este una pur statocentrica sau una guvernata preponderent de catre state, in conditiile in care autoritatea a devenit din ce in ce mai impartita intre agentii publice si private de la nivel local, national, regional si global. Statele-natiune nu mai reprezinta singurele centre sau formele principale de guvernare si autoritate in lume" .