Legislatie romana de armonizare cu dreptul comunitar in materia egalitatii sexelor si a discriminarii

Legislatie romana de armonizare cu dreptul comunitar in materia egalitatii sexelor si a discriminarii

CONCEPTE CHEIE:

Nediscriminare si egalitate de sanse la locul de munca

OG nr. 137

Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii

Legea nr.202/19 aprilie 2002

Agentia Nationala pentru Egalitatea de Sanse intre Femei si Barbati (ANES)

Codul muncii enumera (art.5) ca principiu fundamental al dreptului muncii principiul egalitatii de tratament fata de toti salariatii si angajatorii.

Prevederile cu valoare de principiu ale Codului muncii sunt insa tratate pe larg in Ordonanta Guvernului nr. 137/31 august 2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare Actul legislativ contine importante definitii ale notiunilor de discriminare, hartuire si victimizare.

Sectiunea I a Capitolului II, intitulata 'Egalitatea in activitatea economica si in materie de angajare si profesie', enumera o serie de fapte considerate a fi contraventii sanctionate cu amenda ce se poate aplica si persoanelor juridice si care sunt constatate de catre Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii.

Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, infiintat prin ordonanta, este autoritatea nationala care investigheaza si sanctioneaza faptele sau actele de discriminare prevazute in textul acesteia.

In vederea combaterii faptelor de discriminare, Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii isi exercita atributiile in domenii cum sunt: prevenirea faptelor de discriminare, medierea, investigarea, constatarea si sanctionarea acestora, monitorizarea cazurilor de discriminare, acordarea de asistenta de specialitate victimelor discriminarii.

Legea nr.202/19 aprilie 2002 privind egalitatea de sanse intre femei si barbati vizeaza armonizarea legislatiei interne cu normele comunitare referitoare la promovarea egalitatii de sanse intre femei si barbati.

Preluand prevederile esentiale din normele comunitare, Legea nr. 202/2002, reglementeaza masurile de promovare a egalitatii de sanse intre femei si barbati, interzice discriminarea directa si indirecta dupa criteriul de sex in domeniile muncii, educatiei, sanatatii, culturii si informarii, participarii la decizie, instituie modalitatile de rezolvare a sesizarilor, reclamatiilor sau plangerilor privind discriminarea si desemneaza autoritatile publice responsabile cu aplicarea legii.

Titlul II al legii contine prevederi privind la egalitatea de sanse si tratament intre femei si barbati in domeniul in domeniul muncii, intelegandu-se ca in relatiile de munca ea se refera, conform art. 7 alin. (1), la:

a) alegerea ori exercitarea libera a unei profesii sau activitati;

b) angajare in toate posturile sau locurile de munca vacante si la toate nivelurile ierarhiei profesionale

c) venituri egale pentru munca egala;

d) informare si consiliere profesionala, programe de initiere, calificare, perfectionare, specializare si recalificare profesionala;

e) promovare la orice nivel ierarhic si profesional

f)  conditii de munca ce respecta normele de sanatate si securitate in munca, conform prevederilor legislatiei in vigoare

g) beneficii, altele decat cele de natura salariala, precum si la securitate sociala;

h) organizatii patronale si organisme profesionale, precum si la beneficiile acordate de acestea.

O serie de practici care dezavantajeaza persoanele de un anumit sex sunt interzise a fi utilizate de catre angajator, in legatura cu relatiile de munca. Aceste practici sunt enumerate la alin. (1) al articolului 9 si se refera la

a) anuntarea, organizarea concursurilor sau examenelor si selectia candidatilor pentru ocuparea posturilor vacante din sectorul public sau privat;

b) incheierea, suspendarea, modificarea si sau incetarea raportului juridic de munca ori de serviciu

c) stabilirea sau modificarea atributiilor din fisa postului;

d) stabilirea remuneratiei;

e) beneficii, altele decat cele de natura salariala, precum si la securitate sociala

f)  informare si consiliere profesionala, programe de initiere, calificare, perfectionare, specializare si recalificare profesionala;

g) evaluarea performantelor individuale;

h) promovarea profesionala;

i)  aplicarea masurilor disciplinare;

j)  dreptul de aderare la sindicat si accesul la facilitatile acordate de acesta

k) orice alte conditii de prestare a muncii, potrivit legislatiei in vigoare.

Prin Legea nr. 202/2002 a fost infiintata Agentia Nationala pentru Egalitatea de Sanse intre Femei si Barbati (ANES), ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, in subordinea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, care, printre alte atributii, primeste reclamatii/plangeri privind incalcarea dispozitiilor normative referitoare la principiul egalitatii de sanse si tratament intre femei si barbati si al discriminarii dupa criteriul de sex, de la persoane fizice, persoane juridice, institutii publice si private (art. 24).

Astfel, angajatii au dreptul ca in cazul in care se considera discriminati dupa criteriul de sex sa formuleze sesizari/reclamatii catre angajator sau impotriva lui, daca acesta este direct implicat, si sa solicite sprijinul organizatiei sindicale sau al reprezentantilor salariatilor din unitate pentru rezolvarea situatiei la locul de munca.

In cazul in care aceasta sesizare-reclamatie nu a fost rezolvata la nivelul angajatorului, prin mediere, persoana angajata care prezinta elemente de fapt ce conduc la prezumtia existentei unei discriminari directe sau indirecte dupa criteriul de sex in domeniul muncii are dreptul sa transmita sesizarea/reclamatia atat Agentiei Nationale pentru Egalitatea de Sanse intre Femei si Barbati, cat si sa introduca cerere catre instanta judecatoreasca competenta, la sectiile specializate pentru conflicte de munca ori de asigurari sociale in a caror raza teritoriala de competenta isi desfasoara activitatea angajatorul sau faptuitorul ori, dupa caz, la instanta de contencios administrativ, dar nu mai tarziu de un an de la data savarsirii faptei (art. 43 alin.(1) si(2)).

In  textul legii nr. 202/2002 s-au integrat prevederile Directivei Consiliului 97/80/CE privind aducerea dovezii in cazurile de discriminare bazata pe sex. Directiva 97/80/CE a luat in considerare opinia Curtii Europene de Justitie conform careia stabilirea unor reguli privind sarcina probei se impune atunci cand exista o aparenta de discriminare si ca, in cazurile in care aceasta situatie se confirma, punerea in aplicare efectiva a principiului egalitatii de tratament necesita ca sarcina probei sa revina partii parate.