Ideologia ca "spectacol total" si reflex paradigmatic al biopoliticului

Ideologiile reprezinta constiinta politica a unei comunitati, transmiterea si receptarea ei, ca si efectele pe care le are asupra societatii. Ideologiile pot fi privite ca produse teoretice, ca modalitati de comunicare politica si ca instrumente de actiune politica, ca arme de lupta politica.

a) Privite ca produse teoretice, ideologiile pot fi considerate, dupa Pierre Ansart[1], drept componente centrale ale spiritualitatii politice. Ideologia este substanta unei culturi politice, veritabila purtatoare a unei anumite scheme de valori, a unei anumite viziuni asupra lumii pe baza careia se constituie o serie de strategii actionale.

Considerate in sistemul de ansamblu al culturii (spiritualitatii, in termenii lui Ansart), ideologiile, au fost puse alaturi de religii si de bunul simt[2]. Ca si aceste sisteme de credinte, si ideologiile sunt vazute ca fiind alcatuite din mecanisme extrapersonale de perceptie, judecata si manipularea lumii. Experiente diferite ale unor grupuri interpretate de catre anumiti lideri sau teoreticieni prin prisma unor conflicte sociale duc la ideologii politice variate si variabile.

De asemenea, intelese teoretic, ideologiile sunt formulele culturale cele mai explicite si explicitate, ale segmentarilor si regruparilor politice. Ele reflecta omogenitati (solidarizarile la nivel de sistem) si segmentari politice existente (solidarizarile si desolidarizarile la nivel de grup), dar si proiecteaza omogenitati si segmentari viitoare. Ideologiile alimenteaza distantele dintre grupuri si ca regruparile. Solidarizarile sociale la randul lor vor defini societatea ca fundamental unitara vs multi - structurata (social, cultural, etnic, religios), omogena sau cu clivaje interioare. In functie de ideologii si de difuzarea lor, se structureaza si se afirma constiinta de sine a unui grup social, se construieste identitatea de grup.

b) Privite ca modalitati de comunicare politica intre membrii unui grup politic, intre grupurile politice, ca si intre grupurile active politic si ansamblul societatii, ideologiile, sunt singurele canale de unificare sociala in jurul unor puncte generale de consens politic, dupa cum sunt si singurele instrumente de exprimare a constiintei diviziunilor care alimenteaza conflictele si confruntarile politice. Pornind de aici vom avea comunitati cu inalta constiinta si stima de sine - durabile si, respectiv societati lipsite de asemenea trasaturi, constructii politice precare. Vom avea societati puternic partizanale, constiente de polarizarile lor si in stare sa le medieze politic vs societati slab partizanale, incapabile sa-si medieze politic polarizarile si conflictele.

c) Privite ca mijloace de actiune, ideologiile sunt instrumentele principale de mediere ale solidarizarilor si mobilizarilor politice. Ideologiile sunt imbratisate de indivizi si de grupuri sociale. Indivizii isi identifica locul si rolul in sistemul social dupa schemele propuse de ele, capata si isi definesc interesele, valorile si aspiratiile in matricile propuse de ideologii. In functie de ideologii apar cele mai multe tipuri de solidarizari sociale generale, de grup si intre grupuri. Solidarizarile generale de tipul patriotismului, nationalismului, globalismului sunt produse ideologice si ca urmare apar, se dezvolta si dispar ca efecte ale ideologiilor. Solidarizarile partizane marcate de ideologii se constituie pe diverse planuri si in functie de diferite axe. In planul foarte general, apar doua efecte ale ideologiilor: 1) neparticiparea si 2) participarea politica. Credintele si experientele transmise prin ideologii ca evolutiile politice nu pot fi influentate duc la neparticipare politica. Credintele politice ca aranjamentele politice sunt rezultatul actiunii oamenilor intemeiaza participarea politica. In planul median, ideologiile orienteaza si mobilizeaza participantii pentru pastrarea vs schimbarea in societate. Ideologiile alimenteaza solidarizarile: a) pentru mentinerea identitatii vs pentru cucerirea altei identitati; b) pentru mentinerea status quo -lui social - conservatoare - vs pentru schimbare - de tip reformist sau de tip revolutionar; c) impotriva oricarei identitati institutionale - anarhiste. In absenta ideologiilor nu sunt imaginabile miscarile si rezistentele politice pe aceasta axa. In planul partizanatelor concrete ideologiile nutresc identificarile doctrinare, identificarile de partid ca si raporturile cu puterea care guverneaza.

Tot ideologiile si forta lor de patrundere in social alimenteaza forta miscarilor sociale, gradul de adeziune a participantilor la miscari sociale. Astfel dupa gradul de raliere a oamenilor in jurul unei ideologii vom avea ideologii cu puternica rezonanta sociala si fara rezonanta sociala, respectiv societati puternic ideologizate vs societati pragmatice, imune fata de propaganda si ideologie.

Cum rezulta din cele de mai sus, ideologiile sunt locatiile pluralismului politic. Asa ca expulzarea lor prin acceptarea tacita a fripturismului ca tel al confruntarii politice, sau prin indoctrinarea omogena a omenirii cu aceleasi vederi si aplauze, dezechilibreaza sistemul si il expune la destructurare.

Viitorul ideologiilor

Confruntarea ideologica activata, cand sub numele "sfarsitului ideologiilor" , cand sub cel viitorului lor are o istorie aproape la fel de lunga ca si viata ideologiilor. In proclamatiile anilor 90 "sfarsitul ideologiilor", revine in scrierile cele mai populare - Sfarsitul istoriei si ultimul om (1993), cartea lui Fukuyama de exemplu. Dar si proclamatiile despre viitorul lor s-au inflamat odata cu aparitia cartii lui Huntington Ciocnirea civilizatiilor (1996). Cele doua carti si partizanatele amorsate de ele sunt indiscutabil pledoarii ideologice, pe care le-am evocat doar pentru a releva actualitatea dezbaterii despre ideologie si rolul sau in viata politica contemporana.

Redam mai jos abordari doua abordari analitice ale problemei.

Dupa Sartori[5], mizeria contemporana a ideologiei consta in doua pierderi substantiale: 1) "epuizarea idealurilor" in sensul moral al cuvantului si transformarea intregii probleme care alcatuia rostul ideologiei de justificare a impartirii prajiturii sociale intr-o problema economica: sa creasca prajitura; 2) criza ideilor, in sensul ca ideile actuale si-au pierdut temeinicia rationamentelor . Criza idealurilor in lumea de azi este una ingrijoratoare. Criza ideilor este remediabila pe termen scurt.

Totusi, dupa Sartori, in sens strict politic, putem spune ca anumite ideologii - de exemplu marxismul s-a epuizat, dar nu s-a epuizat Ideologia ca atare.[9] In plus, rostul ideologiilor ca surse si expresii ale idealurilor politice este peren. Revirimentul ideologiilor la sfarsitul anilor 60, al exploziilor de nationalism mesianism acolo unde prajitura este mica si rea, demonstreaza cu precadere aceasta.

Asadar Sartori ne propunem sa intelegem Ideologia in sens larg, ca Idealo-gie politica - am zice noi - si ca teorie despre impartirea legitima a beneficiilor politice si ne avertizeaza ca Ideologia este in criza, ca depozitara de idealuri politice si acest lucru este rau. Omul este un animal in cautare de idealuri. "Idealurile pot modela lumea reala, dar in acelasi timp pot si esua in vendete, in functie de modul in care stim sa ne raportam la pericolul opus si sa intelegem ca principiile duse la extrem tind sa actioneze in sens invers." Erorile pot deveni orori! A preveni acest dezastru este esential pentru fiecere generatie politica. Caile de prevenire sunt aplicabilitatea programelor si congruenta dintre scopuri si mijloace.

Terence Ball si Richard Dagger in cartea lor despre ideologiile politice, demonstreaza ca ideologiile au roluri constante si inepuizabile in viata politica, ca datele empirice actuale si analizele logice arata ca ideologiile au vitalitate si viitor. Mai mult autorii gasesc ca dezbaterile ideologice sunt de actualitate chiar in legatura cu idealul general al omenirii contemporane: idealul democratic

Dupa autorii citati caderea comunismului singura dezbatere transata este legata de epuizarea uneia din cele trei cai consacrate de realizare a idealului democratic . Realizarea idealului democratic pe calea sustinuta de comunisti, a democratiei populare este de acum compromisa. Democratia populara s-a dovedit inapta politic sa construiasca si sa mentina. Dar, si in legatura cu realizarea idealului democratic, au ramas active confruntarile dintre Democratia Liberala si cea Sociala. Alegerea intre ele presupune o alegere de tip ideologic. "in viitorul apropiat principala lupta va fi dusa intre liberalism si socialism, fiecare proclamandu-si devotiunea fata de democratie."[13]

Ideologiile eliberarii vor avea desigur un rol in politica, dar ramane deschisa intrebarea daca ele se vor constitui in centre separate de orientare politica, daca se vor alinia la una din orientarile consacrate - liberalism, socialism, conservatorism - sau daca vor fi absorbite de una din aceste orientari. Predictia aici este, nu doar precara, ci de a dreptul inutila pentru ca " "lumea politica este capabila mereu sa ne surprinda"

Realitatea probeaza vitalitatea ideologiilor clasice, adaptate lumii contemporane [15] si aparitia unor noi teme de confruntare ideologica. Liberalismul, socialismul conservatorismul aliniaza fortele politice ale contemporaneitatii. De asemenea s-au deschis noi subiecte de dezbatere si aliniere ideologica in plan politic. Autorii citeaza:

Nationalismul care a nutrit eliberarea coloniala, miscarile de purificare etnica, miscarile separatiste si skinheads, Ku Klux Klan Natiunea Ariana etc;

Religia nutreste orientari politice de tipuri diferite de la Teologia eliberarii la Dreapta religioasa americana si la teocratiile islamice.

Problematica mediului inconjurator va obliga miscarile politice sa se pronunte intr-un fel sau altul privind solutionarea politica a unor probleme de mediu ca efectul de sera, ploi acide, deseuri toxice, epuizarea resurselor etc

Analiza logica a tezei despre sfarsitul ideologiilor ii arata slabiciunile. Autorii aduc patru argumente pentru a evidentia precaritatea ideii ca am intrat in era sfarsitului ideologiilor. Si anume: 1) teza a fost repetata in istorie; 2) exista clivajele sociale care sa alimenteze diferite ideologii; 3) teza sustine de fapt triumful unei ideologii si nu sfarsitul Ideologiei. 4) apar continuu noi provocari pentru pozitii politice partizane si noi dificultati in realizarea consensului.

Teza a mai aparut in istorie. Autorii citeaza momentul lui 1960 marcat de consensul vestic privind aceleasi scopuri politice si deci acceptarea incetarii razboiului ideologic. Momentul a fost proclamat de cartea lui Daniel Bell The End of Ideology Momentul consensului a avut viata scurta. Miscarile studentesti si cele de eliberare au aratat superficialitatea consensului si inconsistenta ideologiei sfarsitului. Daca aceasta teza a gresit este probabil sa greseasca din nou.

Clivajele sociale si pozitiile politice diferite exista, iar reflectarea lor ideologica poate sa adauge disputelor dintre ideologii in interiorul ideologiilor. Disputele dintre liberalii bunastarii si liberalii neoclasici nu au cum sa se stinga si sa genereze un consens in privinta rolului guvernului in societate.

Pretentia lui Fukuyama ca ideologiile s-au sfarsit si ca liberalismul a triumfat se bazeaza pe doua prezumtii false: a) ca triumful unei ideologii insemna anularea Ideologiei, a atare; b) ca liberalismul ar fi triumfat. Prima este evident falsa , iar doua confruntata cu realitatea conflictelor nationaliste (ex Yugoslavia) si religioase (Jihadul islamic contra McDonald) din ultimii ani pare cel putin naiva.

Provocarile ecologice contemporane si cele ale terorismului global ac actuale functiile sociale si rolul politic al ideologiilor. Ca urmare ideologiile au vitalitate si viitor.

In continuitatea ideilor inventariate putem spune ca Ideologia este o parte inseparabila a functionarii complexului politic. Ea nu poate fi nici condamnata la expulzare - ar fi condamnare ideologica - nici ingropata de vie - ar fi o oroare morala.

Ideologiile ca proiecte sociale, legitimabile moral si aplicabile social reprezinta - alaturi de altele - un mijloc de modelare sociala rationala si o resursa motivationala de angajare a cetatenilor ca persoane libere in procesul politic. Ele sunt viabile, tocmai pentru ca sunt necesare stapanirii miscarilor haotice ale socialului, ca si motivarii cetatenilor sa participe la luarea deciziilor politice. Utilizarea Ideologiilor trebuie insa ponderata si modelata de invatamintele care vin din intamplarile care au transformat, dupa expresia lui Sartori, erorile in orori.

Idealurile politice sunt necesare ansamblului social si bunastarii individuale. In lumea contemporana ele sunt intr-o criza importanta, sunt esuate in idealuri ale corpului. Totusi si in aceasta lume cu idealuri politice epuizate exista unul care este cu certitudine viu: Democratia. Ea este de aparat si de sustinut, chiar in conditiile crizei: " Democratiile noastre ne dezamagesc, dar nu ne tradeaza."

Asa cum am mai aratat, in orice societate ideologiile sunt menite sa legitimeze exercitiul puterii. De aceea ideologiile nu explica nimic, ci ele aserteaza si postuleaza valori. Intr-o societate imagocentrica, asa cum este societatea noastra, "ideologicul nu poate fi separat de estetic, iar reprezentarea isi are intotdeauna politica sa."[17] Societatea noastra este saturata de imagini deoarece imago-vizualul a devenit parghia cea mai eficace a puterii. Tendinta este ca imaginea sa devina si parghie privilegiata a schimbarii de vreme ce suportul video apare tot mai mult ca principal vehicul al informatiei. In acest univers imagocentric procesul de "educare" a cetateanului nu mai reprezinta o optiune, ci un dat inevitabil. Aceasta educatie directionata ramane in mod esential impregnata ideologic. Ea este conform expresiei lui Peter Sloterdijk un "DRESAJ". In aceste cadre reapare pericolul pe care-l semnala Nietzsche in urma cu o suta de ani : acela ca omul sa devina " o bestie dementa si trista"

Faptul ca suntem cetatenii temporali ai unei societati ai spectacolului se explica, macar in parte printr-o deturnare formala a modalitatilor de expresie ale puterii : "Spectacolul este capitalul ajuns la un asemenea grad de acumulare incat devine imagine.[19]"

Nu se poate spune clar daca asistam azi la agonia "galaxiei Guttenberg" sau doar la o criza a docilitatii individului obosit de "dresaj" si "regularizare sociala". In mod cert zorii "roiului de galaxii Argus" isi anunta arogant prezenta. E cea mai buna ocazie de a reanima biopoliticile in epoca in care ochii care nu se inchid niciodata, nu descopera lumea, ci mai degraba o pierd. Deriva ideologiilor de formula clasica (stanga si dreapta nu sunt azi intr-o opozitie atat de radicala) se explica, cel putin in parte, prin caracterul ambivalent al spectacolului de imagine, devenit "principala productie a societatii actuale".[20] Imaginea este vulnerabila la dedublarea sensului. Ea rezolva dificultatile de conservare a coerentei pe care le intampina textul. Sfarsitul istoriei nu este un fenomen strain de invazia si rafinamentul simulacrelor-imagine. "Cand ideologia, devenita absoluta, prin detinerea puterii absolute, s-a transformat dintr-o cunoastere fragmentara intr-o minciuna totalitara, gandirea istoriei a fost atat de perfect nimicita incat istoria insasi, la nivelul cunoasterii celei mai empirice, nu mai poate sa existe." Si daca se afla destul de usor argumente in favoarea unui consens referitor la sfarsitul istoriei, (nu neaparat al istoriei, ci al conceptului clasic de istorie) nu la fel stau lucrurile in ceea ce priveste un eventual sfarsit al ideologiilor caci: "Spectacolul este ideologia prin excelenta, pentru ca el expune si manifesta in toata plenitudinea sa esenta oricarui sistem ideologic: saracirea, aservirea si negarea vietii reale. Spectacolul este efectiv expresia separatiei si indepartarii omului de om."

Imaginile sunt forme ale ideologiei. Ele dau aceeasi falsa constiinta a intalnirii (iluzia intalnirii) cu o realitate, nu asa cum este ea, ci cum am fost "invatati" ca aceasta trebuie sa fie. In societatea spectacolului isi afla implinirea idealul amoralismului din politicile clasice: imaginea-spectacol sterge discret granitele dintre adevar si fals, dintre bine si rau. Ideologiile vizuale raspund mai bine exigentelor de eficienta ale noilor "principi". Puterea, care este la fel de veche ca omul, inseamna arme. Puterea e aceeasi mereu, armele ei cunosc un progres continuu. Razboiul militar clasic e desuet. La moda sunt razboaiele psihologice unde rapaitul metalic al gloantelor este inlocuit cu soapta melodios-otravitoare a mega-masinii. Se pretinde uneori ca dezinformarea ar reprezenta doar o forma de utilizare abuziva si maligna a adevarului. Vina celui care lanseaza dezinformarea e insotita, pentru noi, de un fel de admiratie tacita, caci confectionarea unui zvon credibil e simultan un certificat de inteligenta adaptativa. Iar cei care cred, sunt tratati, in mod implicit, ca fiind limitati in potentialul lor, daca nu chiar socotiti imbecili. Functia principala a puterii nu mai este cea clasica (de a gestiona un set de interdictii) , ci tot mai mult aceea de a seduce si a penetra. Esenta puterii gliseaza dinspre formele dominatoare ale "violentei legii" catre tehnicile controlului si ale manipularii. In aceste cadre ia nastere conceptul modern de biopolitica. (Medicina moderna devine un instrument politic prin asumarea sarcinilor de "securitate sociala".) Foucault remarca faptul ca biopolitica renaste intr-o societate care s-a metamorfozat in propria politie politica. Si nu este deloc miraculos faptul ca, pe fondul criticilor antiumaniste (care debuteaza cu Nietzsche si Heidegger) revine odata cu apetentele contemporanilor pentru biopolitica pericolul "bestializarii" umanului. Celebrul zoon politikon a lui Aristotel e in pericol de a pierde "iubirea de intelepciune". Ce mai ramane de inteles la o societate in sanul careia moartea ajunge sa se inscrie intr-o coerenta logica care trezeste acel sentiment de civism letal care poate impinge fiinta umana sa refuze "rusinea" provocata de degradarea inevitabila a laturii sale biologice.[23] Societatea spectacolului dezinformeaza in maniera metodica o lume pentru care accesul la realitatea neinterpretata ramane un lux. Noi toti traim in aceasta lume care nu ne interzice aproape nimic, dar ne incurajeaza tacit sa dorim doar ceea ce se ofera.

In conceptia lui Jean-François Revel ideologia este o "intreita dispensa: dispensa intelectuala, dispensa practica si dispensa morala".

Dispensa intelectuala consta in a retine din realitate numai elementele favorabile tezei pe care o sustii, ba chiar a inventa aceasta realitate, negandu-le pe altele, omitandu-le cu vederea, ori impiedicand accesul la ele.

Dispensa practica suprima criteriul eficacitatii, elimina valoarea oricarui contraargument, una din functiile ideologiei fiind fabricarea explicatiilor care absolva. Cateodata, explicatia se reduce la o simpla afirmatie, un act de credinta: "Nu socialismului trebuie sa i se impute dificultatile intalnite de tarile socialiste in dezvoltarea lor", scria Mihail Gorbaciov in "Perestroika", volumul sau publicat in 1987. Redusa la armatura ei logica, fraza vrea sa spuna ceva de genul "nu apa este vinovata de problema umiditatii cu care se confrunta tarile inundate".

Dispensa morala anuleaza notiunile de bine si de rau, in ce-i priveste pe protagonistii ideologici; sau, mai degraba, in cazul lor, ideologia tine loc de morala. Ceea ce pentru omul de rand reprezinta o crima sau un viciu pentru ei este cu totul altceva. Absolvirea ideologica a omuciderii si genocidului a fost un subiect amplu tratat de catre istorici. Se spune, insa, mai rar, ca tot ea a sanctificat delapidarea, nepotismul, coruptia. De exemplu, unii politicieni romani au o inalta idee despre propria valoare si moralitate incat, ascultandu-i, rezulta ca prin simplul fapt ca ei practica asiduu coruptia, aceasta se innobileaza, devine cinstita, ajunge chiar o virtute. Dat fiind ca te dispenseaza de adevar, de onestitate si de eficacitate, oferind atatea conforturi, ideologia, fie si sub alte denumiri, a fost intotdeauna la mare cinste. E greu sa traiesti fara ideologie, pentru ca, in lipsa ei, realitatea iti prezinta numai cazuri particulare, care necesita fie o cunoastere adecvata, cu multe riscuri de esec sau eroare in fiecare actiune

E adevarat ca nu poate fi oferita azi o definitie transistorica (ferita de polimorfism si contagiune socio-culturala) a ideologiei. Cred totusi ca exista cateva definiri ale conceptului care pot fi luate in serios. Cateva dintre cele mai interesante ni se par definitiile oferite de Louis Althusser si Karl Jaspers. Iata cum suna ele:

"O ideologie este un sistem (care poseda logica sa si rigoarea sa proprie) de reprezentari (imagini, mituri, idei sau dupa caz, concepte) inzestrat cu o existenta si un rol istoric in sanul unei societati date." (Althusser, L., Pentru om )

"O ideologie este un complex de idei si reprezentari care trec in ochii subiectului drept o interpretare a lumii si a situatiei proprii, care reprezinta pentru el adevarul absolut . " (Jaspers, K., Originea si sensul istoriei.)

In esenta orice ideologie buna este un instrument de guvernare eficace. Asa cum observa Michel Foucault (in Arheologia cunoasterii si in A supraveghea si a pedepsi ), inca din secolul XVII puterea se exercita printr-o supraveghere continua. Aceasta supraveghere exista peste tot (in scoala, in cazarma, in spital) si nu face decat sa confirme in actualitate celebra intuitie a lui Rousseau care afirma ca: "Omul s-a nascut liber, dar pretutindeni e in lanturi."[24]

Pe aceeasi linie a rationamentului Olivier Reboul afirma ca: "ideologia justifica puterea intr-un mod rational, prin consens sau necesitate, disimuland ceea ce puterea are esential: faptul ca ea ramane sacra pentru cei ce o exercita, ca ea trebuie sa fie astfel pentru cei care o suporta si ca presupune o amenintare pentru cei ce o refuza."[25]

In lumina acestor consideratii propunem o definitie a ideologiei care nu poate concura cu relevanta si prestigiul celor mai inainte mentionate dar care este intr-un anume sens revelatoare pentru spiritul grabit al celor mai multi dintre contemporani:

IDEOLOGIA ESTE EXPRESIA UNUI RICOSEU CONTROLAT AL VOINTEI DE PUTERE A INDIVIDULUI DEVENIT CONSTIENT DE PROPRIILE LIMITE (FIZICE SI SPIRITUALE)

Practica politica merge mai departe pe folosirea ideologiilor chiar daca Daniel Bell se temea ca "ideologia este un termen iremediabil deteriorat".

In acest secol s-au consolidat moduri de intelegere diferita ale termenului de ideologie. Utilizat de pe pozitiile de clasa, partid, ideologia a devenit termenul teoretic de exprimare a partizanatului. Utilizat de la inaltimea pozitiilor filosofiei speculative, libera de asumari si de raspunderi, a devenit termenul care renunta la claritate si obiectivitate in favoarea irationalitatii relative a particularului. De aici imperativul dezideologizarii, legat strans de cel al denuntarii utopiilor si al dezvaluirii mecanismelor manipulatoare ale propagandei. Utilizat de catre filosofii politice asumate, termenul si-a regasit sensul partizan. In doctrinele post-totalitare partizanatul s-a autodesfiintat, si-a asumat el insusi limitele de a fi doar o perspectiva asupra socialului, una din variatele perspective posibile, cu avantajele, riscurile si beneficiile ale. Adeziunea la acest tip de partizanat poate fi optiunea cea mai buna, dar nu unica. Raspunderea pentru o optiune sau alta este individuala, chiar daca dezastrele politice sunt dezastre ale polisului, deci si ale celor nevinovati si constransi sa suporte o ideologie dominanta, daca nu-si asuma sarcina (si riscurile asociate) de a lupta pentru o alta mai avantajoasa.

In esenta termenul a circulat si circula cu doua acceptiuni: 1) in perspectiva partizanatului: una pozitiva- legata de ideologia propriei pozitii si una peiorativa legata de ideologia adversa 2) in perspectiva obiectivista: una falsa, irationala si totalizanta si a doua obiectiva, relativa si pluralista.

Sumarizand: termenul circula cu un sens peiorativ intarit de doua perspective si cu doua sensuri nepeiorative, mult eclipsate de catalogarile obisnuite.

BIBLIOGRAFIE GENERALA OBLIGATORIE

Althusser, Louis, «Idéologie et appareils idéologiques d'Etats», in Positions, Editions sociales, Paris, 1976, pp. 79-137.

Ansart, P., Les idéologies politiques, PUF, Paris, 1975.

Aron, Raymond, L'opium des intellectuels, Ed. Gallimard, Paris, 1955

Chatelet, F.(dir.), Histoire des idéologies, Hachette, Paris, 1978.

Debord, Guy, Societatea spectacolului, Ed. EST, Bucuresti, 2001

Dumont, F., Les idéologies, PUF, Paris, 1974

Fukuyama, Francis, Sfarsitul istoriei si ultimul om, Ed. Paideia, Bucuresti, 1994

Hutcheon, Linda, Politica postmodernismului, Editura Univers, Bucuresti, 1997

Larochelle, G., Philosophie et idéologie, PUF, 1995

Lacoue- Labarthe, Philipe, Mitul nazist, Ed. Dacia, Cluj, 1999

Lipjhardt, Adrend, Modele ale democratiei, traducere rom. Catalin Constatinescu, (1999) Iasi, Editura Polirom, 2000, pp. 29-40 si 51 -52

Marx, Karl, Ideologia germana, in Opere, vol 3., Ed. Politica, Bucuresti, 1958

Rousseau, Jean-Jacques, Contractul social, Ed. Stiintifica, 1957, p. 82

Sartori, Giovanni, Teoria democratiei reinterpretata, Ed. Polirom, Iasi, 1999

Servier, J., L'idéologie, PUF, Paris, 1982.

Simon, Michel, Comprendre les idéologies, Collection Synthèse, Chronique Sociale de France et Editions du Cerf, Lyon et Paris, 1978, 254 pages.

Vadée, M., L'idéologie, PUF, Paris, 1973.

Bibliografie recomandabila

Adrendt, Hannah, Originile totalitarismului (1951), traducere Ion Dur Editura Humanitas, Bucuresti, 1994, , Totalitarismul la putere, pp 507-596

Albaster, Anthony, Democratia. Introducere in definirea democratiei, traducere Adriana Baboi Stroe Editura DU Style, 1998, , pp 25-36

Althusser, L. Pour Marx, Maspero, Paris, 1965.

Althusser, L., Lénine et la philosophie, Paris, Maspero, 1972.

Althusser, L., Positions, Editions sociales, 1982.

Althusser, L., Réponse à John Lewis, Paris, Maspero, 1972.

Ansart, P., «Marx et l'imaginaire social», in Cahiers internationaux de sociologie, 1967.

Ansart, P., Idéologies, conflits, pouvoir, PUF, Paris, 1977.

Arendt, H., Condition de l'homme moderne, Calmann-Lévy, Paris, 1983.

Arendt, H., La crise de la culture, Gallimard, Paris, 1972.

Aristotel, Politica, Bucuresti, Editura Antet, Traducere Stefan Bezdechi, pp. 86-87

Aron, R., Trois essais sur l'age idéologique, Plon, Paris, 1966.

Aron, Raymond, Democratie si totalitarism, Ed. All Educational, Bucuresti 2001

Baechler, J. Qu'est-ce que l'idéologie, Gallimard, Paris, 1976.

Baktine, M., Marxisme et philosophie du langage, Minuit, Paris, 1977.

Balibar, E., «Etat, parti, idéologie», in Marx et sa critique de la politique, Maspero, Paris, 1983.

Ball, Terence, si Dagger, Richard, Ideologii Politice si Idealul democratic (1995), traducere rom. Monica Marchis, Romana Careja, Olivia Toderean, Iasi, Polirom 2000,

Barthes, R., Leçon, Seuil, Paris, 1978

Baudouin, Jean, Introducere in sociologia politica, Timisoara Editura Amarcord, 1999, pp 117-177

Baudrillard, J., Pour une critique de l'économie politique du signe, Gallimard, Paris, 1972.

Baudrillard, J.,Oublier Foucault, Galilée, Paris, 1977,

Bell, Daniel, Contradictions structurelles du capitalisme, PUF, Paris, 1979.

Bell, Daniel, The End of Ideology, Glencoe, Free Press, 1967.

Benjamin, W., L'homme, le langage et la culture, Denoël, Paris, 1971.

Bertand, M. «L'homme clivé. La croyance et l'imaginaire», in Je. Sur l'indivivualité, Ed. Sociales, Paris, 1987.

Bertrand, M., Spinoza et l'imaginaire, PUF, Psris, 1983.

Birnbaum, P. La fin du politique, Seuil, Paris, 1975.

Boudon, R. L'idéologie. Ou l'origine des idées reçues, Fayard, Paris, 1986.

Bourdieu, P., Ce que parler veux dire, Fayard, Paris,1982.

Bourdieu, P., Le sens pratique, Minuit, Paris, 1980.

Bourricaud, R., Le bricolage idéologique, PUF, Paris, 1980.

Bruckner, Pascal, L'euphorie perpétuelle, Essai sur le devoir de bonheur, Paris, Grasset, 2000.

Canguilhem, G., Idéologie et rationalité dans l'histoire des sciences de la vie, Vrin, Paris, 1977.

Castelli E. (dir.), Démythisation et idéologie, Paris, Aubier, 1973.

Castoriadis, C., L'institution imaginaire de la société, Seuil, Paris, 1975.

Chasseguet-Smirguel, J., «Quelques réflexions d'un psychanalyste sur l'idéologie», Pouvoirs, no. 11,   1981.

Collectif, Discours et idéologie, Hachette, Paris, 1978.

Collectif, Les idéologies dans le monde actuel, PUF, Paris, 1980..

Colletti, L., Le déclin du marxisme, PUF, Paris, 1984.

Dahl, Robert, Poliarhiile, Ed. Institutului European, Iasi, 2000

Deleuze G., et Guattari F., Qu'est-ce que la philosophie, Minuit, Paris, 1991.

Derrida, J. Spectres de Marx, Galilée, 1993.

Derrida, J., L'archéologie du frivole. Lire Condillac, Galilée, 1973. .

Dumont, L., Essais sur l'individualisme. Une perspective anthropologique sur l'idéologie moderne, Seuil, Paris, 1983.

Dumont, L., Homo aequalis, I. Genèse et Epanouissement de l'idéologie économique, Gallimard, Paris,   &n bsp;1977.

Duprat, G., Analyse de l'idéologie, 2 vol. Galilée, Paris, 1983.

Ehrenberg, Alain, L'individu incertain, Paris, Calmann-Lévy, 1995.

Engels, F., Ludwig Feuerbach et la fin de la philosophie classique allemande, Paris, Ed. sociales, 1966.

Faye, G., Les nouveaux enjeux idéologiques, Ed. Le Labyrinthe, 1985.

Faye, J.P., Langages totalitaires, Paris, Hermann, 1972.

Flahaut, F., La parole intermédiaire, Seuil, Paris, 1978.

Forrester, Viviane, L'horreur économique, Paris, Fayard, 1996.

Fossaert, R., La société, Tome VI, Les structures idéologiques, Seuil, Paris, 1983.

Foucault, M., «Vérité et pouvoir», in L'arc, no. 70, 1977, pp. 150-160.

Foucault, M., L'ordre du discours, Paris, Gallimard, 1971.

Foucault, M., Surveiller et punir, Gallimard, Paris, 1975.

Foucault, M., A supraveghea si a pedepsi, trad.rom. Bogdan Ghiu, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1994

Fukuyama, Francis, La Fin de l'histoire et le dernier homme, Paris, Flammarion, 1992.

Fukuyama, Francis, Sfarsitul istoriei si ultimul om, Editura Paideea, Bucuresti, 1996

Gabel, J., La Fausse conscience. Essai sur la réification, Minuit, Paris, 1962.

Gauchet, M., « Les droits de l'homme ne sont pas une politique », Le Débat, 3, 1980.

Gauchet, M., « Malaise dans la démocratie. L'école, la culture, l'individualisme (Alain Finkielkraut, Gauchet, Marcel, « un échange », Le Débat, 51, 1988.

Goux, J-J., Freud, Marx, Economie et symbolique, Seuil, Paris, 1973.

Gramsci, A., Gramsci dans le texte, Ed. Sociales, Paris, 1977.

Green, A., «Sexualité et idéologie chez Marx et Freud», Etudes Freudiennes, no. 1-2, 1969.

Habermas, J., Connaissance et intérêt,.Gallimard, 1976.

Habermas, J., La technique comme science et idéologie, Gallimard, Paris, 1973.

Hamon, P. Texte et idéologie, Paris, PUF, 1984.

Hegel, G.W.F., Principes de la philosophie du droit, Vrin, Paris, 1986.

Heidegger, M., Lettre sur l'humanisme, Aubier, Paris,1964.

Heidegger, M., Nietzsche, (2 volume), Gallimard, Paris, 1971.

Herbert, T., «Pour une théorie générale des idéologies», in Cahiers pour l'analyse, no. 9, 1973.

Horkheimer, M. et Adorno T., La Dialectique de la raison, Paris, Gallimard, 1974.

Horkheimer, Max, Théorie traditionnelle et théorie critique, Gallimard, Paris, 1974.

Huntington, Samuel, Ordinea Politica a societatilor in miscare, Editura Institutului European, Iasi, 1998

Kaes, R., L'idéologie. Etudes psychanalytiques, Bordas-Dunod, Paris, 1980.

Kofman, Sarah, Camera obscura. De l'idéologie, Galilée, Paris, 1973.

Labica, G. «Idéologie», in Dictionnaire critique du marxiste, PUF, Paris, 1985.

Labica, G., (dir.), Idéologie, symbolique, ontologie, CNRS, Paris, 1987.

Labica, G., Le statut marxiste de la philosophie, (chap.. XVI), PUF, Paris, 1985.

Labica, G., Pour une approche critique du concept d'idéologie», Revue du Tiers Monde, XV, no. 57,   1974. .

Larochelle, Gilbert, Philosophie de l'idéologie. Théorie de l'intersubjectivité, Paris, PUF, 1995.

Le Culte de la performance, Paris, Calmann-Lévy, 1991.

Lefebvre J.-P., et Macherey P., Hegel et la société, PUF, Paris, 1984.

Lefort, C. , «L'ère de l'idéologie», in Encyclopaedia Universalis, Symposium, Paris, 1985, pp. 762-776.

Lefort, C., «Esquisse d'une genèse de l'idéologie dans les sociétés modernes», in Textures, 1974.

Lefort, C., «La naissance de l'idéologie et l'humanisme», in Les formes de l'histoire, Gallimard, Paris,   1978,

Legendre, P., L'amour du censeur, Seuil, Paris, 1974.

Legendre, P., L'empire de la vérité. Introduction aux espaces dogmatiques industriels, Fayard, Paris,    1983.

Lenine (Valdimir Ilitch Oulianov), Oeuvres choisies, Ed. de Moscou, 1971.

Lévinas, E., « Idéologie et idéalisme », in De Dieu qui vient à l'idée, Paris, Vrin, 1986, p. 17-33.

Lévinas, E., Autrement qu'être ou au-delà de l'essence, La Haye, Martinus Nijhoff, 1974.

Lipovetsky, G., L'ère du vide. Essais sur l'individualisme contemporain, Gallimard, Paris, 1983.

Lukacs, G., Histoire et conscience de classe. Essai de dialectique marxiste, Minuit, Paris, 1960.

Lukacs, Georg, Ontologia existentei sociale, (1972) vol 2, trad. rom., George Purdea, Vasile. Dem. Zamfirescu, Ed. Politica, Bucuresti, 1986, 824 pag.

Manent, Pierre, La démocratie et la nation in "Studia Politica", Nr. 1/ 2001, pp. 9-17

Mannheim, K., Idéologie et utopie, Marcel Rivière, Paris, 1956.

Marcuse, H., L'homme unidimensionnelle. Essai sur l'idéologie de la société industrielle avancée, Minuit,   Paris, 1968.

Marga, Andrei, Actiune si ratiune in conceptia lui Jurgen Habermas, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1985.

Marx, Contributions à la critique de l'économie politique, Paris, Ed. sociales, 1957.

Marx, K., Le 18 Brumaine de Louis Bonaparte, Paris, Ed. Pauvert, 1964.

Marx, K., Le Manifeste du parti communiste, Paris, Ed. sociales, 1966.

Marx, K., Manuscrits de 1844, Paris, Ed. Sociales, 1962.

Marx, K., Misère de la philosophie, Paris, Ed., sociales, 1947.

Magureanu, Virgil, Studii de sociologie politica, , Editura Albatros, Bucuresti, 1998

McKeena, George, The Drama of Democracy. American Government and Politics (1994), Guilford, Conneticut, The Dushkin Publishing Group Inc., 1994

McLellan, David, Ideologia (1987),Editura DU Style, Bucuresti, 1997, Traducerea Adriana Badescu,

Mihut, Liliana - Despre Pluralism in America, , Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1997

Nietzsche, F., Le nihilisme européen, UGE 10/18, Paris, 1976, recueil de textes rassemblés et commentés     par A. Kremer-Marietti.

Oakeshott, Michel, Rationalismul in politica (1962), trad. rom. Adrian Paul Iliescu, Editura All Educational, Bucuresti, 1995

Papaioannou, K., «Idéologie, praxis, aliénation», in De Marx au marxisme, Gallimard, Paris, 1983.

Pêcheux, M., Les vérités de la Palice, Maspéro, Paris, 1975.

Platon, La république (diverses traductions disponibles)

Polanyi, Karl, La Grande Transformation : aux origines politiques et économiques de notre temps, Paris,    Gallimard, 1983.

Reboul, O., Langage et idéologie, PUF, Paris, 1980.

Ricoeur, P. & altii, Démythisation et idéologie, Aubier, Paris, 1973.

Sartori, Teoria democratiei reinterpretata, Editura Polirom, Iasi, 1999, Traducere rom.

Senelart, Michel, Artele guvernarii, (1995), traducere rom. Sanda Oprescu, Editura Meridiane, Bucuresti, 1998

Sfez, L., Critique de la communication, Seuil, Paris, 1988.

Shils, E., «The concept and function of ideology», International Encyclopedia of Social Science.

Weber, M., Economie et société, Plon, Paris, 1971.

Weber, M., L'éthique protestante et l'esprit du capitalisme, Plon, Paris, 1964.

Wilden, A., Système et culture, Boréal Express, Montréal, 1983.

Zapirtan, Liviu Repere in Stiinta politicii, Editura Fundatiei Chemarea, Iasi, 1992