Ideea unitatii europene

IDEEA UNITATII EUROPENE

Desi conceptul de unitate europeana este unul foarte utilizat, aceasta idee nu este noua ci are radacini adanci la nivelul istoriei continentului. La inceputuri ea a fost abordata din perspectiva gasirii unei solutii pentru evitarea conflictelor dintre statele batranului continent si prin consecinta pentru o viata mai buna a populatiei. De altfel, securitatea si bunastarea sociala s-au pastrat de-a lungul timpului pana in ziua de azi ca principalele forte motrice ale integrarii europene.

Grecia Antica

Platon a fost primul ganditor care a sustinut ideea pacii prin organizarea unei confederatii.

Grecia (ca si Europa pe care o prefigura din acele timpuri) a optat pentru ideea de federalizare. Explicatia consta in diversitatea reliefului sau, evolutia cetatilor grecesti (orase-cetate) individualismul si mandria cetatenilor. Toate acestea contraveneau unei centralizari restrictive. Insa amenintarea venita din partea persilor in principal sau a pretentiilor de dominatie a Spartei, i-a determinat pe greci sa se unifice pentru a se apara.

In aceea vreme, dupa batalia de la Marathon, 490 i.hr. s-a constituit Confederatia cetatilor grecesti( Confederatia/Liga de la Delos[1]) care dispunea de institutii religioase si politica comune precum si de un forum de solutionare a diferendelor dintre cetati (Consiliul Anfictionilor). Prin intermediul ligii, orasele confederate au depus eforturi pentru a inlatura conflictele si pentru a rezolva diferendele pe calea arbitrajului.

Unirea nu s-a putu infaptui datorita fermei opozitii a unor orase cetati. Alexandru cel Mare a realizat pe cale militara ceea ce libertatea doar a schitat, cu oarece stangacie. Federalizatorul macedonean a fost ultima speranta, dar grecii nu s-au unit sub conducerea sa, unii impotrivindu-se. Desi au fost inventatorii universalismului, grecii n-au putu totusi, beneficia de acesta.

Epoca romana

Datorita prevalentei pornirilor razboinice de cucerire a fost parasita ideea de arbitraj, romanii neconcepand ideea solutionarii diferendelor dintre ei si populatiile barbare in alt mod decat prin razboi. Pax romana - aspiratia Romei - avea in vedere unificarea intregii Europe dar sub dominatie romana. Pentru prime data lumea civilizata (bazinul mediteranean in intregime, Italia, Marea Britanie, Germania) a fost timp de cateva secole unita sub aceeasi lege, sub autoritatea unui singur "cap", a unei comande unice.

De-a lungul secolelor, Europa, va pastra nostalgia acestei unitati originare. Europei medievale, lumea romana i-a transmis ca mostenire nu numai frontiere dar si un set de valori: limba latina - limba oficiala in occidentul continentului pana la finele evului mediu - , impresionanta sa cultura, stiinta dreptului si ideea de imperiu universal.

Crestinismul ca expresie a pacii europene

Principiul unitatii europene este in primul rand de natura spirituala, deoarece chiar si atunci cand puterea s-a servit de mijloace brutale in atingerea ideii de unitate, ea a vizat construirea unei solidaritati sufletesti (unirea inimilor).

In expresia sa cea mai pregnanta, crestinismul este sinteza romanitatii (ramasa vie in amintire) si a evolutiei barbarilor ferm institutionalizata de   Carol cel Mare. In forma s-a invizibila insa, ea este unica patrie comuna a Evului mediu.

Popoarele de pe continent nu erau decat domenii private ale printilor. Nu sunt proprietati comune, nu apartin locuitorilor, acest lucru nu se va intampla curand. Regimul feudal este cel al fragmentarii teritoriale, al divizarii suveranitatii care exista pretutindeni dar nu este concentrata nicaieri. Orice feudal este un suveran, potrivit extinderii stapanirii sale. Chiar si ultimul dintre nobili detine o parte din putere, insa este dependent de un alt feudal care este suveranul sau. Cel mai puternic dintre regi trebuia sa dea socoteala cel putin teoretic imparatului. Urmand cursul logic, imparatul trebuia sa dea ascultare Papei, care la randul sau, sa dea socoteala lui Dumnezeu. Din pacate, institutia papala aspira la o dominatie totala, religioasa si politica asupra lumii occidentale. Papa vroia sa fie deasupra tuturor lucrurilor (sfinte si pamantesti).   

Pe parcursul intregului Ev Mediu aceasta chestiune a originii si detinerii puterii supreme a fost una dintre cele mai controversate. Se punea permanent intrebarea cui apartinea puterea: Papei sau imparatului. Lacomia de putere a papilor a fost remarcabila. Iata ce spunea Papa Bonifaciu al VIII-lea intr-o bula a sa - Uma Sanctum - "Papa este personalitatea spirituala care judeca toate si nu este judecat de nimeni". Istoriceste vorbind, Sfantul Scaun se putea prevala de faptul ca, dupa crestinare, a contribuit sa nasterea tuturor statelor crestine din Occident, cu exceptia Frantei. In acesti termeni se exprima, in deplina libertate, Sfantul Scaun.

In ciuda tuturor conflictelor iscate intre biserica (Papa) si monarhie, crestinismul are si un rol pozitiv; dupa anul 1000 prin intermediul unor sinoade si concilii bisericesti au fost institutionalizate o serie de masuri menite sa asigure Pax Dei (pacea lui Dumnezeu). Institutia armistitiului lui Dumnezeu mergea ceva mai departe interzicand practicarea razboiului duminica. In cazul unui conflict armat, daca se ajungea la armistitiu incepea miercuri si dura pana luni dimineata, ca si intregul post al Pastelui. Aceste decizii se generalizeaza in mai multe parti ale Europei Occidentale. Papii sunt de acord cu ele.

Credinta comuna ca si abilitatea si prestigiul unor suverani Pontifici a facut posibila realizarea unui sistem medieval de arbitraj. In Evul Mediu crestin, s-a apelat la practica arbitrajului, care nu a fost un cuvant inutil sau o procedura intortocheata, ci o forma de exercitare suverana a unei autoritati care se impunea tuturor, fiind deci respectata.

Concilierea, expresie caracteristica crestinismului a fost forma ecumenica si regionala a arbitrajului crestin. Ei i se datoreaza printre altele autoritatea din punct de vedere spiritual al Papei. Deciziile luate in cazurile concilierii prin care se rezolvau diferendele dintre imparati si regi aveau cea mai mare sansa de a fi ascultata deoarece concilierea utiliza cea mai puternica arma pentru a-i convinge pe credinciosi : excomunicarea. 

Aceasta nu inseamna ca in Evul Mediu razboiul a fost eliminat din viata societatii. Importanta ramane aspiratia   

Proiecte si scenarii de unificare europeana[3]

Reintrand in posesia patrimoniului lasat de antici impotriva unor realitati conflictuale, incepand cu finalul Evului Mediu si continuand in toate epocile, spirite luminate au gandit diverse modele de organizare politica a Europei. In lipsa modelului de stat-natiune, iar ulterior pentru perfectionarea sau pentru inlaturarea acestuia, au existat, asa cum le numim astazi "proiecte" pentru o altfel de Europa. Acolo unde ratau sau "exagerau" mai marii politic sau religiosi, acolo incercau filosofii, artistii, juristii . Motivatia constanta a acestor vizionari, a acestor proiecte a fost PACEA.

Dante Alighieri (1265-1321) - poet si diplomat florentin, este probabil primul care intr-un Ev mediu inca in desfasurare a gandi o la o Putere suprema care sa arbitreze litigiile intre monarhii feudali, dar cu respectul "diversitatii de popoare si obiceiuri"[4]. Mai tarziu, in lucrarea sa "Monarhia", dante ia partea Sfantului Imperiu Romano-german impotriva Sfantului Scaun si a Oraselor-state din Italia. Ca urmare a acestei indrazneli Dante a fost expulzat politic din orasul sau Florenta, in 1302 si a trait restul vietii La Ravenna si Verona.

Contemporan cu Dante,  Pierre Dubois prin lucrarea sa "Tratat de politica generala" ii sugereaza lui Filip cel frumos al Frantei constituirea unei federatii europene cu un Consiliu compus din laici si ecleziasti care sa regleze diferenta dintre monarhii feudali. De asemenea, in lucrarea sa "De recuperatione Terrae Sanctae" Dubois cerea o reforma a Bisericii, un invatamant laic si propunea organizarea unei federatii europene cu un organism central, un Consiliu format din oameni intelepti, priceputi, credinciosi si bogati pentru a fi feriti de corupere. jumatate laici, jumatate clerici. Pentru Pierre Dubois nici o natiune nu este superioara alteia si, in concluzie, nu poate pretinde sa o domine. Suveranii, fie ei mici sau mari, sunt toti egali in drepturi. Pentru a asigura pacea, trebuie preintampinat razboiul prin institutii corespunzatoare si in primul rand prin organizarea unui arbitraj international.

Apararea Europei in fata adversarilor musulmani nu poate reusi decat daca lumea europeana se va concilia. Pierre Dubois avea vii in minte eforturile conjugate ale printilor europeni pentru eliberarea Locurilor Sfinte cucerite de musulmani. Cruciadele, opt la numar (prima in 1096 si ultima in 1270), au avut toate destine schimbatoare. Era o riposta europeana care consolida, fie si numai pentru o perioada, sensul solidaritatii si capacitatea de aparare a continentului sub un steag religios comun. Cruciadele s-au continuat cu 'reconquista', adica cu luptele pentru izgonirea musulmanilor din Europa, din Spania (de la mijlocul secolului al VIII-lea pana in 1492). Este de semnalat ca la Dubois problema federalizarii, mai exact a confederalizarii, a luat o turnura mai stiintifica, argumentele fiind de natura juridica. Nici proiectul lui nu a avut vreo rezonanta, desi prin ideile exprimate juristul francez isi depaseste epoca sa.

Georges Podiebrad[5] (1420-1471), regele Boemiei, spera intr-o confederatie care sa intareasca o crestinatate prea divizata. Pornind de la principiile de non-agresiune si de ajutor mutual, el propunea o alianta europeana - pentru a rezista in fata pericolului otoman - condusa in comun de un colegiu de printi care sa arbitreze neintelegerile dintre state si astfel s-ar asigura pacea europeana. Fiecare tara urma sa dispuna de cate un vot, sa se creeze o armata comuna, o instanta de judecata si un buget administrat in comun. Acest sistem politic european era compus din Adunare, Curte de justitie, buget comun, armata comuna, proceduri, functionari etc. Transmis mai marilor Europei de atunci "proiectul Podiebrad" nu are trecere la unii monarhi si la Papa.

Daca sfarsitul Evului mediu declanseaza primele preocupari de organizare politica a Europei, poate surprinde faptul ca in secolul Renasterii nu apar idei in sensul unitatii politice a Europei. Din contra, in aceasta atat de dinamica perioada a civilizatiei europene, Machiavelli, reluand rigoarea si realismul romanilor, "substituie universalismului destul de pasiv al crestinismului, o etica a puterii pusa in serviciul afirmarii natiunilor"[6]. In urmatoarele secole, o data cu amplificarea cautarilor politice in teorie incepe, cum s-ar spune astazi, si o coexistenta a "Europei imaginare" cu cea a statelor natiune nu a scutit civilizatia europeana de convulsii, au continuat sa apara deci si alte proiecte europene.

Maximilien Sully (1560-1610), fost ministru al lui Henric al IV-lea, ii atribuie monarhului pe care l-a slujit idei care ii apartin, sub titlu "Marele Proiect al lui Henric al IV-lea". Se pleca de la constatarea unui dezechilibru al fortelor politice susceptibil de a fi cauza tulburarilor violente si a razboaielor sangeroase. Numai o Europa echilibrata, fundamentata pe o repartizare armonioasa a teritoriilor si fortelor, ar fi capabila sa inlature cauzele razboaielor. Era o idee noua, aceea a echilibrului fortelor, idee care a devenit un principiu de baza al politicii internationale.

Sully viza reorganizarea Europei sub forma unei federatii cu numele de 'Republica crestina' compusa din 15 state (5 monarhii elective, 6 monarhii ereditare si 4 republici, dar fara Rusia). Intre aceste state cateva consilii cu competente si sedii religioase (Danzing, Nurnberg, Viena, Bologna . ), iar deasupra consiliilor regionale un "Consiliu foarte crestin" compus din reprezentantii "celor 15". In sprijinul acestui consiliu se prevedea si o armata comuna. Aceasta "republica" tinea insa de domeniul fanteziei: se apropiau in mod arbitrar principatele si regatele, se muta o provincie de la o entitate statala la alta. Cu toate defectele sale, elaboratul lui Sully poate fi considerat ca un prim plan de reorganizare europeana conceput intr-o maniera politica.

Ideea unui arbitraj european in vederea evitarii conflictelor armate, a asigurarii unei paci permanente isi facea din ce in ce mai mult loc.

Hugo Grotius, jurist si diplomat olandez (1583-1645) autor a unui cod de drept international public evoca in lucrarea "De jure belli ac pacis" necesitatea infiintarii unor adunari care sa judece litigiile ce vor aparea intre state. In arbitrarea unor astfel de litigii nu ar fi facut parte statele direct interesate.

Emeric Crucé, preot si matematician francez publica in 1623 o lucrare - Discurs asupra posibilitatilor si mijloacelor de stabili o pace generala si libertatea comertului in lume in care preconizeaza o adunare mondiala in care capetele incoronate sa fie reprezentate si care sa dispuna de o forta armata pentru a-si impune hotararile. In lucrarea ","Nouveau Cynée"organizarea pacii internationale se efectua prin arbitraj, iar pe langa acest scop economia si comertul la nivel european, in principal, se puteau realiza printr-o adunare permanenta cu sediul la Venetia, care sa reuneasca reprezentanti din statele crestine. Cruce nu excludea nici participarea din afara Europei (Turcia, Japonia).

William Penn (1644-1718), quaker englez si legislator american, britanicul care organizeaza coloniile americane (in memoria caruia s-a dat numele statului Pennsylvania) a publicat a publicat in 1693 un "Eseu asupra pacii prezente si viitoare a Europei". El preconiza instituirea unei 'diete europene' compusa din reprezentatii statelor, intr-un numar proportional cu importanta demografica a fiecaruia. Dieta ar fi trebuit sa dispuna de o forta armata, iar deciziile sale s-ar fi luat cu o majoritate de trei sferturi. In acest fel se va putea instaura pacea, se va dezvolta comertul si prosperitatea generala, se vor reduce cheltuielile si inarmarile. Era un proiect de inspiratie federativa apropiat de ideile filozofului olandez B. Spinoza.

In acelasi sens dar mai elaborat, in "Proiectul pentru a face pacea permanenta in Europa" (1713), Irénée de Castel (1658-1743) - abatele de Saint Pierre - gandea ca pentru evitarea razboaielor si asigurarea unei 'paci prezente si viitoare' pentru dezvoltarea comertului, suveranii ar trebui sa incheie o alianta perpetua, sa se supuna unui 'senat european' care sa dispuna de o armata comuna, intretinuta prin contributii varsate de tarile membre. Acest Senat european ar fi avut atribute legislative si judiciare, fiind compus din 40 de membri care sa se reuneasca la Haga. Conditiile ideale pentru realizarea pacii erau: alianta continua intre suverani, respectarea deciziilor Seantului, interventie colectiva impotriva statelor recalcitrante etc. Se propune astfel un sistem de securitate colectiva care sa asigure existenta si integritatea statelor participante.

J. J. Rousseau (1712-1778) vedea o 'republica europeana' numai daca monarhii isi vor abandona natura lor lacoma si belicoasa iar popoarele se vor emancipa si ca urmare vor deveni mai intelepte.

Unul din pionierii dreptului international, diplomatul si publicistul elvetian Em. Vattel (1714-1767) scria ca Europa constituie un sistem politic, un corp format printr-o multitudine de relatii si interese si ca toate acestea fac din statele continentului 'un fel de republica ale carei membre cu toate ca sunt independente sunt unite' prin intermediul interesului comun 'pentru a mentine ordinea si libertatea'.

Perioada care a urmat Revolutiei franceze si pana prin preajma primului razboi mondial a fost martora mai multor idei si proiecte de organizare europeana care vizau organizarea pacii, emanciparea popoarelor, libertatea si egalitatea ca o conditie a fraternitatii umane. Se remarca acum nume de mare semnificatie.

Filozoful german Immanuel Kant (1724-1804) a publicat in 1795 "Proiectul pentru o pace perpetua". El propune ca prim pas spre o 'federatie a statelor libere' o alianta confederativa intre statele suverane organizata pe baza unei 'constitutii'. Mare filosof isi exprima convingerea ca o pace perpetua se poate obtine atunci cand natiunile vor atinge un stadiu de moralitate, cand aceasta pace va fi in primul rand intre natiuni si nu numai intre suverani, cand decizia de a face razboi va depinde de vointa comuna a cetatenilor.

Contele de Saint-Simon (1760-1825) a expus in Despre reorganizarea societatii europene sau despre necesitatea si mijloacele de a reuni popoarele Europei intr-un singur corp politic, pastrand fiecaruia independenta sa nationala utilitatea pe care ar avea-o instituirea unui 'parlament european'. Combatand opiniile care promovau nationalisme excesive, Saint-Simon preconiza o societate industrialista europeana in care conducerile sa fie asigurate de elitele administrative si economice. Parlamentele tarilor urmau sa recunoasca suprematia unui parlament european iar guvernele nationale suprematia unui guvern supranational. Acest guvern urma sa dea socoteala parlamentului european care era investit si cu puterea de a judeca dezacordurile ivite intre tari. In acest fel, printr-o reforma globala a societatii, se va putea instaura concordia si armonia universala.

O personalitate marcanta a timpului sau a fost si patriotul si revolutionarul italian Giuseppe Mazzini (1805-1872) republican si european convins, considerat ca 'pionier al Federatiei europene'. Acesta insista pentru o "sfanta alianta a popoarelor" si cheama la "unitatea morala a Europei", dar se opune federalizarii Italiei.

Un alt italian, Carlo Cattaneo (1801-1869) a enuntat chiar formula de 'Statele Unite ale Europei'.

Ernest Renan (1823-1892) considera ca o autoritate centrala, un fel de 'congres' al 'Statelor Unite ale Europei' va corija principiul nationalitatilor prin federalizarea statelor de pe continent.

S-au exprimat in acelasi sens alte ilustre personalitati: Lamartine (1790-1869) a lansat Manifestul catre Europa sau Victor Hugo (1802-1885) un Apel pentru Statele Unite ale Europei (1851). Mai tarziu, Victor Hugo afirma ca 'Europa are nevoie de o nationalitate europeana', iar intr-un mesaj adresat Congresului Pacii de la Lugano, scria: 'cu siguranta acest lucru formidabil, republica europeana, o vom avea. Vom avea aceste State Unite al Europei care vor incorona lumea veche'

Charles Fourier (1772-1837) preconiza instituirea unei autoritati superioare suveranitatilor nationale; P. J. Proudhon (1809-1865) in Despre principiul federativ (1863) scria despre o 'Federatie Dunareana', care trebuie creata in cadrul unei Europe Federate. El aprecia secolul XX ca va fi 'era federatiilor'; statele nationale se vor dezmembra prin descentralizare in regiuni. Karl Marx (1818-1883) vedea o republica europeana ca fiind posibila numai prin fraternizarea proletariatului. In acelasi spirit J. Jaurès (1859-1914) considera ca numai proletariatul va fi forta decisiva de unificare in Europa si in lume. Acestia si inca altii au fost precursorii intr-un fel sau altul ai ideii de federalizare europeana.

Pe plan economic s-au intensificat relatiile dintre state. Adam Smith cu doctrina libertatii comertului international, Michel Chevalier, doctrinar al liberului schimb, cu suprimarea in unele tari a taxelor vamale, cu incheierea de tratate bazate pe liber-schimbism, cu intensificarea circulatie libere a capitalurilor si a fortei de munca si altii inca, au contribuit intr-o mare masura mai cu seama in cadrul geografic al Europei la crearea unor premise in directia unui spatiu economic, daca nu unificat, cel putin cu unele trasaturi comune.

Spre sfarsitul secolului trecut insa rivalitatile economice au devenit mai ascutite si o data cu acestea si tensiunile dintre state.

Toate aceste proiecte aveau valori deosebite. Unele erau vagi aspiratii teoretice, altele programe mai inchegate, dar toate au marcat pe parcursul timpului o continuitate de preocupari spre acelasi tel.

BIBLIOGRAFIE:

Irina Moroianu Zlatescu, https://www.irdo.ro/file.php?fisiere_id=540&inline=, Editura I.R.D.O., Bucuresti, 2008;

Octav Bibere, Uniunea Europeana: intre real si virtual, Editura All Educational, Bucuresti, 1999