Evolutia economica a romaniei

EVOLUTIA ECONOMICA A ROMANIEI

Unul dintre principiile fundamentale ale Uniunii Europene, inca de la primii sai ani de functionare, a fost acela ca integrarea trebuie sa fie accesibila oricarei tari europene. Datorita divizarii artificiale a continentului, aceasta posibilitate a putut fi valorificata de tarile central si est europene abia incepand cu anii '89 - '90 in urma prabusirii regimurilor comuniste din statele respective. Astfel, colapsul C.A.E.R. a dat o reorientare a comertului Romaniei catre Uniunea Europeana - in contextul general al fostelor tari comuniste - aceasta grupare interstatala devenind dupa Revolutia din 1989 cel mai important partener comercial al Romaniei.

Integrarea Romaniei in Uniunea Europeana este insa nu doar un proces de durata ci si unul care implica respectarea stricta a cerintelor de aderare; desi Uniunea incearca sa-si extinda exigentele si in alte sfere decat cea pur economica - politica externa si de securitate comuna, problemele de mediu, aspectele de cooperare judiciara internationala - nu poate neglija faptul ca ea a inceput prin a fi o solutie viabila pentru redresarea economica a Europei de dupa cel de-al doilea razboi mondial.

Dezideratul nr. 1 al Uniunii Europene este o egalizare economica, sociala, politica a statelor membre, cu prezervarea identitatii nationale si orice stat care doreste sa adere ulterior trebuie sa si dovedeasca posibilitatea de a se conforma standardelor economice ridicate ale Uniunii.

In acest sens, studierea evolutiei economiei romanesti de dupa '90 este relevanta sub aspectul viabilitatii unei economii de piata: inflatia, Produsul Intern Brut, somajul, comertul exterior, structura proprietatii, deficitul bugetar.

1. Produsul Intern Brut

Produsul Intern Brut (P.I.B.) exprima valoarea totala a bunurilor finale produse de agentii economici rezidenti pe teritoriul tarii in decursul unui an. El reprezinta principalul agregat macroeconomic al Sistemului Conturilor Nationale , reflectand rezultatele performantelor economice ale statului, valoarea de piata a productiei finale.

Determinarea indicelui PIB se poate realiza prin trei metode: metoda de productie, metode veniturilor si metoda cheltuielilor. Prima metoda consta in determinarea volumului productiei finale realizate in tara in perioada respectiva. A doua metoda se realizeaza prin insumarea veniturilor ce exprima remunerarea factorilor de productie cu alocatiile pentru consumul de capital fix. Ultima metoda utilizata presupune totalizarea cheltuielilor efectuate pentru achizitionarea bunurilor ce alcatuiesc productia finala.

Analiza PIB-ului in contextul economiei post-decembriste din Romania ajuta la aprecierea sanselor pe care tara noastra le are cu privire la integrarea in Uniunea Europeana.

Aspiratiile Romaniei in aceasta privinta nu pot prinde insa un contur real decat prin luarea in considerare a cerintei obiectivitatii. O economie viabila nu se cladeste dintr-o imagine deformata asupra realitatii ci din cunoasterea obiectiva a nevoilor sociale si a posibilitatilor de satisfacere a acestora.

2. Deficitul bugetar

Dupa Decembrie 1989, sistemul bugetar al Romaniei a fost organizat intr-o conceptie noua , impusa de economia de piata, renuntandu-se la formula "bugetului unic de stat", derivata din planul national uni, instrument al centralismului excesiv, trecandu-se la un sistem de bugete distincte, elaborate, aprobate si executate in conditii de deplina autonomie: bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale etc.

Un sistem bugetar sanatos trebuie sa se prezinte echilibrat intrucat excedentul cheltuielilor de efectuat asupra veniturilor obtinute conduce la deficitul bugetar; in Romania acest deficit se incearca a fi acoperit prin emisiune monetara, care insa are drept rezultat deprecierea monedei, cresterea preturilor, deci automat inflatie.

Sub aspectul veniturilor, in perioada 1991-2000, bugetul de stat a fost alimentat frecvent cu sume importante, majoritatea provenind din impozite indirecte. Cu toate acestea si cheltuielile au inregistrat o crestere constanta, cele mai importante fiind facute in domeniul apararii ordinii publice si cel al apararii nationale. Pentru actiuni economice si industrie s-au alocat insa de la bugetul de stat sume aproape modice, insuficiente pentru a sustine actiunea statului de reabilitare in domeniul economic.

Desi este general recunoscut ca intr-o tara aflata in curs de tranzitie trebuie incurajate intreprinderile mici si mijlocii care nu implica un efort financiar prea consistent - de altfel inexistent pe piata de capital - Romania a continuat o perioada, in traditia economiei inchise, comuniste sa incurajeze si sa sustina financiar asa-zisii "mamuti", intreprinderi mari, falimentare. Participarea statului la capitalul social al acestor agenti economici a justificat repetate scutiri si esalonari ale taxelor cuvenite statului, finantari si subventii, in detrimentul initiativei particulare care nu a fost incurajata. Aceasta politica economica eronata, contrara doctrinelor economice europene, a adancit si mai mult criza economiei romanesti. In plus, s-a recurs constant la virari de credite intre subcapitolele bugetare, in detrimentul unor domenii care ar fi trebuit sa beneficieze de sprijin material din partea statului: traditionala agricultura; cercetare-dezvoltare; sanatate, asistenta sociala. Ca urmare a redirectionarii ilogice a banilor publici, bugetul de stat a inregistrat in ultimii ani un deficit important.

3. Inflatia[4]

Un simptom dintre cele mai relevante ale sistemului economiei unei tari, in esenta un indice al starii de echilibru/dezechilibru al diferitelor segmente ale pietei este inflatia. Problema inflatiei este una dominanta a lumii moderne. Afirmata ca fenomen major in cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea si mai ales dupa cel de-al doilea razboi mondial, inflatia consta intr-o "rupere de echilibru la un moment dat dintre masa monetara si masa de bunuri" .

Inflatia a fost considerata ca fiind fenomenul economic cel mai de temut "dezordinea dezordinilor", deoarece loveste in moneda iar moneda nu este altceva decat exprimarea valorii tuturor lucrurilor.

Inflatia este un dezechilibru care afecteaza, in proportii diferite, toate economiile nationale, si care poate fi sesizat prin doua tendinte majore, si anume: cresterea generalizata a preturilor si scaderea puterii de cumparare a banilor. Se considera ca inflatia este o stare caracterizata prin cresterea permanenta mai rapida a volumului puterii de cumparare fata de volumul bunurilor si serviciilor, astfel incat din aceasta rezulta cresterea veniturilor si preturilor in timp ce valoarea banilor scade.

Masurarea inflatiei porneste, bineinteles, de la consensul teoretic cu privire la formele de manifestare ale fenomenului, dar realizarea in fapt a acestei intentii ramane o problema complexa.

Instrumentul la care se apeleaza cel mai des in acest scop este indicele general al preturilor sau indicele sintetic al preturilor. Acesta, cu toate ca are anumite insuficiente, exprima, in linii generale, cresterea preturilor ca fenomen de ansamblu care afecteaza economia. Nu orice crestere a indicelui general al preturilor este expresia directa a inflatiei. Deci pentru a trage o cocluzie corecta cu privire la natura inflationista sau a cresterii indicelui general al preturilor, adesea, sunt necesare informatii si analize suplimentare.

Cealalta tendinta majora ce caracterizeaza situatia de inflatie, scaderea de cumparare a banilor, consta in relevarea faptului ca in decursul unei perioade relativ lungi, volumul bunurilor si serviciilor ce se cumpara intr-o economie scade in comparatie cu masa monetara si nivelul preturilor. Aceasta se determina ca un raport intre masa monetara si nivelul preturilor, aratand cate bunuri si servicii se pot cumpara cu cantitatea de bani existenta in economie, la un nivel dat al preturilor.

Pentru intelegerea inflatiei, cea mai mare importanta o are cunoasterea mecanismului sau de declansare si desfasurare pe baza caruia pot fi concepute modalitatile de interventie, de combatere a cauzelor care au generat-o.

In acest sens, punctul de pornire il reprezinta dezechilibrul pe care-l marcheaza inflatia - intre masa monetara excedentara in comparatie cu volumul bunurilor si serviciilor. Indiferent de cauzele care genereaza acest dezechilibru, excedentul de masa monetara de care dispun agentii economici reprezinta de fapt o cerere de bunuri si servicii nesatisfacuta. Daca din diferite motive (insuficienta factorilor de productie, imposibilitatea de a mari eficienta lor, progresul tehnico-stiintific lent etc.) volumul bunurilor si serviciilor ramane in urma masei monetare, aceasta situatie determina o crestere a preturilor si scaderea proportionala a puterii de cumparare a banilor, concretizand astfel prezenta inflatiei.

Elasticitatea ofertei, cresterea sau scaderea volumului fizic al bunurilor economice in raport cu variatia veniturilor, sunt decisive pentru instalarea starii de inflatie.

Deoarece efectele inflatiei actioneaza in sensuri diferite, ele se rasfrang asupra vietii economice prin cresterea instabilitatii si prin cautari febrile ale agentiilor economici de a diminua efectele sale negative sau de a se sustrage lor. Din aceste cautari s-au nascut masurile antiinflationiste, de o mare complexitate, care se pot imparti in doua mari grupe:

a) de aparare sau protectie a agentilor economici impotriva cresterii preturilor si scaderii puterii de cumparare a banilor;

b) de diminuare si control a onflatiei .

Din prima grupa de masuri, cea mai importanta prin dimensiunile sale este indexarea. Aceasta constituie o crestere procentuala sau in sume absolute a veniturilor agentilor economici, indeosebi a salariilor si pensiilor, lunar, trimestrial sau semestrial, astfel incat sa acopere parsial sau total cresterea preturilor si scaderea puterii de cumparare a banilor, generate de inflatie.

A doua grupa cuprinde masuri care contribuie la refacerea echilibrului economic deteriorat de inflatie.

Asupra masei monetare se actioneaza in special prin:

cresterea dobanzii creditelor acordate de banci;

cresterea rezervelor monetare obligatorii ale bancilor;

limitarea creditului de consum (vanzari in rate);

"inghetarea" salariilor si preturilor;

echilibrarea bugetului de stat si a balantei de plati externe;

Dintre masurile care vizeaza sporirea bunurilor economice, cele mai frecvent utilizate sunt:

dezvoltarea activitatilor productive cu scopul de a mari oferta de bunuri si servicii;

introducerea si dezvoltarea productiei noilor bunuri si servicii;

schimbarea si adaptarea structurii activitatilor economice in vederea apropierii ofertei de volumul si structura cererii de bunuri economice;

Asadar impotriva inflatiei se promoveaza intotdeauna "pachetele de masuri", care trebuie astfel concepute incat sa se completeze cat mai bine, pe termen mediu si lung, intrucat implica o readaptare a intregii economii la o noua stare de echilibru si aceasta nu se poate realiza dintr-odata, pe termen scurt.

Somaj

In termenii pietei muncii, somajul reprezinta excedentul ofertei fata de cererea de munca, suprapopulatia relativa deoarece formeaza un surplus de forta de munca in raport cu numarul celor angajati. In plus, fata de somajul denumit normal (care nu poate fi resorbit, un somaj nedeterminat de factori conjuncturali si monetari, neinflationisti) exista somajul ciclic, structural, tehnic si tehnologic. Aceste din urma forme sunt cele care se dovedesc a fi cu adevarat indici ai sanatatii economice a unui stat.

Rata ridicata a somajului din Romania dovedeste gresita concepere organizatorica a factorilor de productie; falimentul economiei nationale de dupa '90, dezorientarea legiuitorului in reglementarea noilor conditii ale economiei de piata au condus la o crestere necontrolata a somajului, cu efecte importante asupra echilibrului bugetar. O parte importanta a banilor publici a fost alocata pentru acoperirea cheltuielilor cu indemnizatiile de somaj, ajutor de integrare profesionala, plati compensatorii si alocatii de sprijin in loc sa fi fost finantate diverse programe guvernamentale pentru reconversia profesionala a somerilor.

Rata ingrijoratoare a somajului a atras atentia statului roman si a fortelor sociale, devenind o preocupare generala. Astfel, au fost luate o serie de masuri de diminuare si limitare a efectelor acestuia, scopul pe termen scurt fiind atenuarea consecintelor sale, pe termen lung urmarindu-se diminuarea sau chiar resorbirea resurselor de munca aflate in stare de somaj.

Cele mai importante masuri luate de statul roman privesc pregatirea si calificarea celor aflati in cautarea unui loc de munca si facilitatile acordate agentilor economici care creeaza locuri de munca destinate acestei categorii defavorizate.

Diminuarea reala a somajului nu poate fi realizata decat prin crearea de noi locuri de munca si prin asigurarea de catre stat a unei piete a muncii, flexibile, generatoare de oferte de munca diversificate.

5. Structura proprietatii

In ceea priveste structura proprietatii, perioada de dupa Decembrie 1989 a relevat o fundamentala schimbara conceptuala in plan juridic, cu consecinte importante in domeniul economiei. A fost abandonata teza marxista a "proprietatii colective", care concentra factorii de productie in sistem cooperatist si descuraja initiativele particulare si accesul liber la activitatile economice. Prevederea cuprinsa in Constitutia Romaniei din 1991 - "proprietatea este publica sau privata" a facut posibila aparitia unei vaste legislatii in domeniu, care a marcat trecerea Romaniei la o economie de piata. Statul si unitatile administrativ-teritoriale sunt in prezent titulari ai doua patrimonii distincte: cel avand ca obiect bunuri de importanta nationala, asupra carora dreptul de proprietate se exercita in regim de drept public, ele fiind inalienabile, dar putand fi date in administrarea regiilor autonome sau institutiilor publice, concesionate, inchiriate sau date in folosinta gratuita si cel avand ca obiect bunuri asupra carora autoritatile statului au un drept de proprietate privata, putandu-le instraina liber catre particulari.

Practic, aceasta din urma forma a dreptului de proprietate este cea care asigura accesul liber la activitatile economice si libera initiativa intrucat prin mecanismul legii a fost posibila trecerea bunurilor din domeniul public al statului in cel privat si apoi instrainarea lor catre agentii economici, care au putut lua astfel fiinta.

6. Comertul exterior

In conditiile revolutiei tehnico-stiintifice contemporane, ca urmare a impactului acesteia asupra economiei mondiale, se produce o continua diversificare a proceselor de productie si o neincetata amplificare a diviziunii internationale a muncii, ceea ce conduce la conturarea unor raporturi de complementaritate intre economiile nationale din diverse state. Comertul international reprezinta modalitatea specifica in care si prin care se infaptuieste circulatia bunurilor si a cunostintelor de la o tara la alta. Integrarea Romaniei in acest circuit a inlaturat izolarea impusa de Cortina de Fier si a facut posibila participarea tarii noastre la viata comerciala internationala, pentru realizarea progresului economic si social.

Abolirea sistemului totalitar in Romania si realizarea tranzitiei la economia de piata au schimbat radical realitatile economice si juridice in tara noastra; dirijismul si etatismul economic au fost inlocuite cu principiile libertatii comertului si al promovarii liberei initiative. La 1 februarie 1993 Romania a semnat la Bruxelles Acordul european instituind o asociere cu Comunitatile Europene si statele membre ale acestora prin care tara noastra si-a asumat obligatia de a liberaliza comertul. Principiul director ramane cel al dezvoltarii durabile, in special in industrie, investitii, agricultura, energie, transport si dezvoltare regionala.

Pentru a-si alinia economia la standardele impuse de Uniunea Europeana, Romania trebuie sa respecte un complex de cerinte, dintre cele mai importante fiind:

capacitatea de a produce bunuri si servicii cerute pe piata mondiala si ceea ce implica o productie "de scara" si asociata cu o calitate superioara, forta de a sustine si asimila rezultatele cercetarilor stiintifice si de proiectare integrate productiei, asigurarea unui management de calitate permanent care sa permita atat realizarea unei inalte productivitati a muncii, cat si costuri de productie scazute, realizarea unei rate de economizare si de investitii suficiente de bani pentru a asigura echilibrul si cresterea economica.

Acest grad inalt de competitivitate si convergenta a performantelor economice poate fi atins doar printr-o stricta aliniere si integrare a economiei romanesti in economia Uniunii Europene.

Dezideratul nu poate fi atins, insa, decat printr-o incurajare efectiva, inclusiv in plan legislativ, a relatiilor comerciale.

In perioada post-revolutionara, Romania a facut eforturi pentru largirea ariilor de comert international, stabilind astfel de raporturi cu o serie de state din Uniune. S-a evidentiat o crestere constanta a volumului exporturilor catre statele vest-europene, ceea ce denota intentiile Romaniei de a satisface parametrii de integrare in spatiul unic european.

Pe de alta parte, cresterea importurilor de bunuri si servicii in Comunitate a condus la nu doar la o atat de necesara infuzie de cunostinte si tehnologie, ci si la sporirea gradului de competitivitate a produselor nationale, care pentru prima data au avut o concurenta reala.

Consumatorul national a devenit, pe aceasta cale, un consumator avizat, libera circulatie a marfurilor a facilitat si libera circulatie a serviciilor, oferind o alternativa la tot ceea ce inainte de Revolutie era plasat sub eticheta singurului produs posibil, "cel mai bun".

Diversificarea produselor de pe piata romaneasca a devenit atractiva nu doar pentru consumatorul national final ci si pentru intermediar precum si pentru consumatorul vest-european, ceea ce a condus la o crestere a investitiilor, cu ample implicatii in ramuri precum: turismul, industria mica, artizanat si industria alimentara.