Doctrine ale partidelor politice

Doctrine ale partidelor politice

Ideologiile si doctrinele politice, se constituie in suporturi pentru actiunea politica . Generate de lupta pentru pozitii de conducere in societate si de ciocnirea intereselor divergente, ideile politice sunt elemente constitutive ale vietii politice. In raport cu termenii de doctrina si ideologie, cel de idee politica are o sfera mai larga. "Istoria doctrinelor - arata Jean Touchard -,face parte din istoria ideilor, dar ea nu reprezinta intreaga istorie a ideilor, ea nu este, poate, nici chiar partea ei esentiala" . Exegetul francez compara, de altfel, o idee politica cu o piramida cu mai multe etaje: cel al doctrinei, cel pe care marxistii il numesc praxis, cel al vulgarizarii, cel al simbolurilor si reprezentarilor colective.

Provenind din latinescul "docere" - invatamant, stiinta, doctrina -, termenul "doctrina" desemneaza un ansamblu de notiuni si idei coerente, despre care se afirma ca sunt adevarate si prin care se pretinde a se furniza o interpretare a faptelor, o orientare a actiuni.

Spre deosebire de ideologie, doctrina poate fi elaborata de un partid sau chiar de o persoana (doctrina lui Richelieu, doctrina Monroe, doctrina Brejnev, doctrina lui Mao etc.). Ideologia, in schimb, este o opera colectiva, prezinta un caracter mai larg, mai plastic si mai adaptabil la realitate. Ideologiile preiau din doctrinele politice valori, concepte, argumente si incearca sa le aplice diverselor familii politice angajate in praxis, comportamentelor actorilor politici individuali si colectivi. Ideologiile si doctrinele se constituie in suporturi pentru actiunea politica.

Denumirea partidelor politice, din societatea contemporana este foarte variata si de regula exprima conceptia doctrinara, pe fondul careia isi elaboreaza programul. Exista deci, o legatura intima intre continutul acesteia si continutul programelor partidelor politice. In acest sens distingem partied liberale, conservatoare, republicane, democrat - crestine-catolice, agrariene, democrat-nationale etc., care in majoritatea lor au adoptat denumirea dupa aceea a doctrinelor politice.

Prin doctrina de partid, in conceptia noastra trebuie sa intelegem totalitatea ideilor, teoriilor, conceptiilor, tezelor cu privire la viata politica si sociala, la modalitatile de organizare si conducere a acesteia, precum si in legatura cu destinul si interesele omului in societatea data, cu relatiile acestuia si pozitia sa fata de stat, de puterea politica.

Alaturi de diversitatea de partide politice intalnim o mare diversitate de doctrine politice. Diversitatea doctrinelor politice, in conditiile societatii contemporane reflecta, pe de o parte, divergentele, opozitia de interese a numeroase partide, grupari politice, iar pe de alta parte, tendintele acestor grupari de a-si reconsidera si adapta conceptiile si programele la mutatiile din viata sociala, precum si tendinta de innoire a mijloacelor de influentare si formare a constiintelor, de atragere a prozelitilor.

In istoria vietii politice, a partitismului din societatea moderna s-au remarcat doua doctrine politice fundamentale, odata cu nasterea societatii capitaliste si anume:

1.Doctrina liberala si

2. Doctrina conservatoare

Doctrinele liberale au adoptat aceasta denumire si au inceput sa se manifeste, dupa revolutiile burgheze, indeosebi, dupa Revolutia Franceza din anul 1989. Sistemul de idei si conceptii al burgheziei liberale a avut ca scop combaterea, demonstrarea inconstientei, a caracterului perimat . .. al ideilor si conceptiilor feudale, clericale.

Denumirea si in primul rand continutul doctrinei conservatoare exprima opozitia fata de doctrina liberala. Totusi, aceasta denumire nu a fost adoptata pentru a ilustra un interes strans, ingust, de clasa, o coalitie cu feudalismul, ci pentru a marca preocuparea unei parti a burgheziei, respectiv a marii burghezii, pentru conservarea unor valori si interese nationale perene, a unor traditii, aspiratii, precum si impotriva tendintelor reformatoare excesive ale unei alte parti a burgheziei mijlocii precum si a celorlalte forte antifeudale, revolutionare.

La parcursul dezvoltarii societatii capitaliste s-au estompat insa deosebirile intre doctrinele liberale si conservatoare, ramanand astazi doar deosebiri neesentiale.

In societatea occidentala contemporana intalnim o multitudine de doctrine politice, unele din ele fiind desprinse din doctrinele clasice susmentionate, initiale, reprezentand o varietate a acestora, intr-o forma sau alta. Mai ales in perioada postbelica s-a produs o proliferare si diversificare accentuata a doctrinelor politice.

Dintre acestea o larga circulatie cunosc indeosebi doctrinele: democrat crestine,

neoliberale, neconservatoare, tehnocratice. agrariene, democrat - nationale, crestin-sociale,

socialiste si social - democrate. etc.

a. Doctrinele democrat-crestine - reprezinta, in genere, o adaptare a doctrinei religioase la viata social-politica contemporana. Aceasta este expresia unei incercari de relansare a doctrinei liberale clasice, de adaptare la mutatiile care au intervenit in perioada de dupa razboi in structurile si mecanismele vietii economice si sociale, politice,in raportul de forte dintre clasele sociale, grupurile politice nationale, etc. Aceasta doctrina democrat-crestina a dobandit o mare influenta, bazandu-se pe compromiterea grupurilor de dreapta, care au realizat o anumita colaborare, prin unii exponenti ai sai, cu fascismul intern, cu partidele fasciste, in timpul celui de-al doilea razboi mondial.

Contand pe discreditarea liberalilor si a partidelor lor, partidele democrat crestine au adoptat pozitii de conjunctura, abordand in programele lor, obiective politice de mare audienta la public, reforme sociale, in primul rand, care interesau masele populare. Ele au speculat privatiunile si inechitatile cu care s-au confruntat masele populare in anii razboiului si ai teroarei regimurilor fasciste, promitand acestora ample imbunatatiri ale nivelului de trai prin introducerea unor reforme social-economice radicale. Doctrina democrat crestina, - ca si programele partidelor respective au un caracter eclectic, dualist, reprezentand un "mixtum compositum" intre preceptele religioase, de provenienta doctrinara catolica si unele teze fundamentale ale doctrinei clasice liberale. Ele isi propun, asa cum am mai subliniat, manipularea opiniei publice, a electoratului, a clientelei electorale, atragerea cu prioritate a paturilor mijlocii in vederea izolarii acestora de partidele de stanga, pe care le sprijina de regula, aceste categorii sociale periferice .

Aceasta doctrina cunoaste o influenta deosebita, mai ales in Italia, Germania, Austria, Olanda, Belgia s.a. din Europa, precum si in unele tari din America Latina, ca Brazilia, Argentina, Peru s.a.

b. Doctrinele neoliberale. Acestea sunt fundamentate pe principiile liberalismului  clasic, indeosebi, pe principiul: "lasati sa se faca, lasati sa treaca" (laissez fair, laissez passer) profereaza conceptii politice destinate mai ales clientelei electorale, eterogene, provenind din diverse grupuri sociale. Pornind de la aceste principii, doctrina neoliberala se pronunta si stimuleaza initiativa privata, libera intreprindere, libera concurenta. O alta teza de baza este aceea a sustinerii rolului de regular al statului in economie, necesitatea implicarii acestuia in dirijarea economiei, pe baza promovarii capitalismului monopolist de stat, care reprezinta o fuziune a intereselor statului cu cele ale monopolurilor. Conform doctrinei neoliberale, statul trebuie sa asigure functionarea optima, competitiva a economiei nationale, reglarea si planificarea indicativa a acesteia, precum si debuseurile, piata internationala pentru plasarea produselor monopolurilor nationale, in conditii avantajoase.

Pe plan politic, doctrina neoliberala se pronunta pentru promovarea unei democratii pluraliste, a liberei confruntari politice, pluripartitismului, sufragiului popular bazat pe votul universal, egal, direct si secret, libertatea de organizare si manifestare, libertatea constiintei civice, religioase, a minoritatilor nationale, a presei, considerata a patra putere etc. Aceasta doctrina critica tendintele politice autoritare si totalitare din cadrul regimurilor nedemocratice, pledand pentru virtutile regimului politic democratic, a parlamentului si a principiului separatiunii puterilor in statul de drept.

Particularitatile acestei doctrine sunt exprimate in urmatoarele teze:

a. participarea tuturor claselor, categoriilor sociale la conducerea societatii;

b. participarea clasei muncitoare la conducerea intreprinderilor si la distribuirea beneficiilor; c. realizarea armoniei intre toate clasele si categoriile sociale, asigurarea bunastarii lor materiale si spirituale.

Doctrina liberala romaneasca a contribuit substantial, prin liderii PNL., in frunte cu Bratienii, la dezvoltarea doctrinei.

c. Doctrina neoconservatoare. Aceasta reprezinta o modernizare si adaptare a principiilor clasice ale doctrinei conservatoare la conditiile societatii contemporane, dominata de consecintele revolutiei stiintifice si tehnice contemporane si revolutia informationala liberale, in general, formuland principiul de importanta cardinala, pentru asigurarea progresului social.

Reprezentantii acestei doctrine pledeaza pentru o imbinare judicioasa a traditiei cu inovatia, a clasicului cu modernul, atat in ceea ce priveste sistemul de conceptii politice, ansamblul de valori politice, cat si mecanismele practice politice, a obiectivelor curente si de perspectiva ale partidelor conservatoare din tarile capitaliste. Aceasta doctrina ca si partidele aderente, cunosc o influenta deosebita in Anglia, Australia, Canada, precum si in mai multe

Una din liniile directoare ale orientarii conservatoare este ingradirea puterii legiuitoare, a parlamentelor vremelnice si a institutiilor novatoare pe plan social, politic si moral. Facandu-se distinctie intre conceptia conservatoare - care este ratiune a de a fi a conservatorismului istoric - si progresul conservator care este ratiunea de a fi a unui partid conservator la un moment si intr-o anumita tara, C. Radulescu Motru apreciaza ca orientarea doctrinara conservatoire este aceeasi la toate partidele conservatoare intr-o epoca de cultura. Activitatile partidelor conservatoire din fiecare tara in parte depind de programele lor, iar programele trebuie sa mentina unitatea de conceptie, care sa le asigure succesul. "Orientarea conservatoare nu are o definitie constanta pentru teoreticieni in gandirea oamenilor de actiune si mai putin, in gandirea adversarilor ea ajunge sa se confunde cu toate extravagantele" (C. Radulescu Motru).

O categorie de partide politice conservatoare sunt destul de influente, de multa vreme in numeroase tari. Ele au aparut si s-au dezvoltat ca expresie a doctrinei cu acelasi nume, doctrina politicojuridico-filosofica conservatoare, care se bazeaza pe cultul exagerat al trecutului, pe pastrarea si perpetuarea structurilor si institutiilor, mentalitatilor si traditiilor mostenite, considerate rodnice, infailibile si de neinlocuit.

d. Doctrinele tehnocratice. Constituie o varianta moderna a doctrinei liberale clasice, o incercare de adaptare a principiilor acesteia la particularitatile societatii contemporane aflata sub incidenta revolutiei stiintifico-tehnice si informationale. Exponentii acestei doctrine se pronunta, pledeaza in numele rationalizarii tehnice si a eficientei economice pentru cresterea rolului tehnocratilor, in realizarea concentrarii monopoliste, a extinderii si diversificarii capitalismului monopolist de stat. Teza fundamentala a acestei doctrine este aceea ca rolul oamenilor politici de cariera, de vocatie este perimat depasit si ca rolul lor trebuie preluat in mod inerent de catre tehnocrati: manageri, experti in probleme de calculatoare, de gestiune economica, contabilitate, finante, credit, planificare, prognoza, directori specialisti in probleme tehnice, tehnologice, etc. care ar avea avantajul de a lua decizii obiective, stiintifice inclusiv in probleme socialpolitice, ale conducerii statului. Reprezentantii acestei doctrine critica "incompetenta politicului", a oamenilor politici, denunta coruptia politicianismului si ridica osanele atat competitiei cat si probitatii tehnocratilor, considerati ca s-ar situa in afara intereselor politice. Aceasta doctrina se pronunta ferm pentru dezideologizarea societatii ca si in favoarea depolitizarii acesteia. Aceasta doctrina este sustinuta de unele cercuri ale Partidului Democrat si Republican din SUA, de Partidul Conservator din Anglia, Partidul Liberal Democrat din Japonia, UDR din Franta, s.a.

Platformele noilor partide de tip liberal, social-democrat, democrat-crestine, conservatoare, taranesti etc. s-au conturat, s-au substantializat si ele au capatat un drept de cetate in viata, in scena publica a societatii.

In viziunea acestor teorii, elitele apar ca grupuri de indivizi cu trasaturi deosebite, determinate de starea materiala, calitati, aptitudini personale sau menire istorica. Pentru R. Aron, in orice societate aparitia si rolul elitelor este o manifestare necesara si indispensabila in procesul conducerii politice, a societatii.

Teoriilor tehnocratice - varietate a conceptiilor elitiste - negand in general valoarea, rolul politicului in conditiile revolutiei tehnico-stiintifice contesta in acelasi timp si rolul partidelor politice a institutiilor democratiei moderne in genere. Faptul ca in zilele noastre organele chemate sa adopte decizii politice consulta un numar tot mai mare de tehnicieni si de experti este considerat de unii ideologi occidentali, adepti ai teoriei tehnocratiei ca o "dovada" ca Parlamentul , partidele politice , in asemenea conditii isi pierd orice valoare, si ca in ansamblul politicului se restrange.

Tot mai multi adversari ai teoriei tehnocrate subliniaza faptul ca partidul politic, omul politic in viziunea acesteia ar servi drept paravan pentru tehnocrat, precum si tendinta de a dezbate in secret problemele de importanta cardinala, practic orice problema statala cu caracter economic sau politic.

Doctrina tehnocratica inlocuieste dezbaterile publice, in forum, in organismele politice consecrate (partide, parlamente, etc.) cu analizele inchise ermetic, intr-un cerc restrans, tehnicist, care estompeaza confruntarile democratice largi de opinii.

Ideologia tehnocratica urmareste, in ultima analiza, accentuarea tendintelor de limitare si estompare a democratiei clasice. Aceasta sustine, in consens cu interesele unor cercuri adversare democratiei, ca statul, devine, fortuit, un mecanism dirijat pe baza de programare cibernetica, computeriala si nu pe baza de consens democratic, popular. Autorii tezelor tehnocratice nu se sfiiesc sa pretinda ca masele populare nu trebuie sa actioneze pentru un rol hotarator in conducerea societatii, ci sai cedeze cercurilor tehnocratice, cu alte cuvinte, democratia ar trebui sa cedeze in fata tehnocratiei.

Teoriile tehnocratice indiferent de profilul lor vizeaza excamatarea realitatilor social-economice si politice prin construirea unor metode aberante de organizare speciala, In scopul abaterii fortelor progresiste de la atitudine a participativa politica, militara, de la lupta pentru reprezentarea lor democratica in organele de putere, de la preocuparea pentru promovarea unei politici echitabile, a unei democratii participative, avansate, populare, autentice.

e. Doctrina social-democrata

Din punct de vedere ideologic, cele mai multe partide socialiste si social - democrate au exclus din programele lor tezele fundamentale ale maximului, devenite vetuste, anacronice in perioada postbelica.

O larga raspandire in randul partidelor social democrate, o au teoriile despre "socialismul etic" si "socialismul democratic". Statul capitalist contemporan este considerat ca exponent al intereselor generale, iar protestul, contestarea sociala sunt limitate la revendicarea unei democratii sociale, mai consecvente, la sporirea masurilor de protectie sociala a indivizilor.

In Statutul "Internationalei Socialiste" creata in anul 1951, si conceputa ca o Uniune Internationala a Partidelor Socialiste, se arata ca aceasta este o asociatie a partidelor si organizatiilor care cauta sa stabileasca ( sa promoveze) socialismul democratic.

In ultimele decenii asistam la o evolutie pozitiva a partidelor social-democrate in ceea ce priveste modul de abordare a problemelor economice, politice si sociale, mai ales in tari ca Franta, Spania, Grecia, Portugalia, Suedia, unde detin chiar statutul de partide guvernamentale, aflate la conducerea guvernelor, a puterii executive.

Cele mai multe partide social-democrate, socialiste de centru-stanga sub aspect strategic si tactic pun problema schimbarii limitate in structurile traditionale, clasice, ale societatii capitaliste. "Sarcina social-democratiei-sublinia Bruno Kreisky, liderul societatilor din Austria nu este de a face alt lucru decat capitalismul, ci de a-l face mai bun, adica de a face ce este posibil in domeniul reformelor".

Asistam in ultimii ani, la o "reideologizare a social-democratiei". Au fost create in acest sens centre de cercetare stiintifica, s-au organizat sistematic conferinte si simpozioane pe plan national si international cu participarea teoreticienilor "socialismului democratic".

In orientarea doctrinara a celor mai multe partide social-democrate intalnim o deplasare sensibila spre conservatorism, perceptibila mai ales la partidele din Marea Britanie, Portugalia, S.U.A. s.a..

O alta tendinta doctrinara si strategica in randurile social-democratiei contemporane este reprezentata de afirmarea unor pozitii critice in analiza societatii capitaliste contemporane. Se constata aparitia unor opozitii intre unele partide socialiste, social-democrate si marile monopoluri, opozitie care a imbracat elemente noi si antreneaza chiar unele partide de guvernamant, alaturi de partide socialiste aflate in opozitia politica.

De asemenea, unele partide socialiste de stanga sau grupari din cadrul partidelor socialdemocrate de centru-stanga, continua sa proclame marxismul ca fundament al conceptiei lor teoretice si se pronunta prin programele lor pentru transformari mai radicale in efectuarea societatii capitaliste. Se poate concluziona in sensul ca partidele socialiste si social-democrate contemporane traverseaza perioada unor importante mutatii de ordin doctrinar, teoretic si totodata de ordin politic, practic reflectat in efortul de depasire a unor limite si obstacole ideologice, de adaptare a unor pozitii mai realiste, capabile sa duca la afirmarea idealurilor traditionale ale social-democratiei.

Drept concluzie a acestui capitol, putem iarasi mentiona necesitatea recurgerii la niste definitii inglobante ale partidelor politice, si nu a unora cu caracter de specificare. O astfel de definitie ne-a fost oferita de D.Gusti - 'partidul politic este o asociatie libera de cetateni, uniti in mod permanent prin interese si idei comune, de caracter general, asociatie ce urmareste, in plina lumina publica, a ajunge la puterea de a guverna pentru realizarea unui ideal etic social'. In ce priveste tipologizarea partidelor, pentru a fi in pas cu cele mai moderne elaborari teoretice din domeniu, a fost necesar de a prezenta tipologia propusa de R.Gunther si L.Diamond, bazata pe trei criterii: organizarea formala, angajarile programatice si normele strategice ale partidului. Consideram ca aceste criterii sunt mult mai functionale pentru actuala realitate, decat clasicele 'organizarea, scopul si ideologia'. In ce tine de sistemele de partide, era necesar de a prezenta mai multe tipologii, deoarece, asa cum o vom vedea pe parcurs, practica sistemelor de partide romanesti nu incape in tiparele unei tipologii anume. In sfarsit, cu o oarecare anticipare, dupa analiza principalelor doctrine, putem afirma ca rolul doctrinelor politice in spatiul politic romanesc consta, esentialmente, in a individualiza formatiunile politice, a le delimita ideologic in raport cu adversarii si concurentii politici. Doctrina, deci, nu impune necesar si o riguroasa transpunere practica a ideilor pe care le contine. Situatiile in care partidele actioneaza consecvent, in conformitate cu principiile lor programatice, sunt foarte rare. Si chiar daca nu se poate spune despre partidele romanesti ca dau dovada de o totala neglijare a doctrinei lor la nivel de practica, nu putem, oricum, distinge in acea practica un set coerent de politici apartinand de un set de valori consacrate. Astfel, pentru partidele politice romanesti asumarea unei doctrine nu presupune si o politica corespunzatoare.