Emergente ale culturilor ca fundament al liderului politic: structura si structurari

EMERGENTE ALE CULTURILOR CA FUNDAMENT AL LIDERULUI POLITIC: STRUCTURA si STRUCTURARI

Fenomenul liderismului este unul ubicuitar. Acesta poate fi depistat in orice perioada istorica, in orice tip de organizare sociala sau nivel al civilizatiei. Nu exista societati in care sa nu fie evidenta manifestarea puterii. Conducerea este un lucru complex si subtil si incepem sa-i intelegem dinamica studiind reactiile celor dominati, a maselor si nu caracteristicile statice ale indivizilor. Predispuse supunerii, ele prefera sa asculte de acela care se declara direct sau indirect, violent sau mai putin violent forta stapanitoare.Aceasta pentru ca liderul politic le satisface toate nevoile, cele mai elementare-afiliere, securitate, dar si nevoile complexe de actualizare.

Desi dorim evitarea unei abordari evolutioniste, totusi putem observa evolutia istorica a fenomenului puterii la nivelul socialului marcata de schimbari cruciale: sedentarizarea, aparitia scrisului, a legilor, ancorarea intr-un teritoriu, aparitia constiintei comune. Multitudinea de lideri atit in plan diacronic cit si sincronic ne determina la urmatoarea clasificare a liderilor politici: charismatici, situationali, cu anumite trasaturi de personalitate, tranzactionali.Modelul autoritatii charismatice releva dominatia bazata pe influenta spirituala personala. Acestia fascineaza masele si devin pentru ele un obiect de adoratie. Modelul trasaturilor de personalitate presupune faptul ca pentru a deveni un bun conducator, individul trebuie sa detina insusiri care fac dintr-o persoana un favorit al puterii. Cercetarile in domeniu releva ideea ca multimile au nevoie nu atat de lideri cu anumite insusiri fizice, psihice, cat de lideri pentru anumite imprejurari, situatii. Conform modelului tranzactional, leadership-ul nu este altceva decat un proces de schimb social.

Intrucit fenomenul liderismului este unul social-politic acesta inregistreaza un relativism fiind si un fenomen socio-cultural. Liderul politic s-ar identifica cu personalitatea de baza a culturii din care provine. A. Kardiner atesta ca, in cadrul fiecarui grup social, exista o structura de conduita comuna intregului tot social, pe care o numeste personalitate de baza. Prin personalitate de baza el desemneaza o configuratie psihologica specifica, proprie membrilor unui grup social concret, ce se obiectiveaza intr-un anumit stil de viata, pe care indivizii construiesc apoi variante singulare. Pe de o parte exista raporturi cauzale de la mediu la individ, pe de alta parte de la individ la mediu. Aceasta distinctie vizeaza in interiorul unei culturi doua categorii de institutii: primare si secundare. Cele primare sunt acelea care dau continut actiunii mediului asupra individului, sint cele care formeaza dispozitia psihologica a unei societati (familia, educatia), iar secundare- acelea care se alimenteaza din retroactiunea asupra sa,reprezinta ideologia unei societati (religia, miturile). Personalitatea de baza echivaleaza cu individualitatea puternica, adica cu cel care domina masele- liderul politic.

Am consolidat cercetarea printr-un studiu empiric,pentru a verifica valabilitatea si fidelitatea teoriilor in realitatea concreta. Analiza de continut, am desemnat-o ca avind cea mai mare eficienta si relevanta din moment ce documentele sociale s-au dovedit a fi cu o inalta valoare comunicationala despre subiectul abordat Aceasta metoda am utilizat-o pentru stabilirea unei corespondente directe dintre imnurile nationale si culturile pe   care le reprezinta.Imnul este una dintre cele mai vechi forme de poezie din literatura universala prin care se preamareste divinitatea unui erou,patria sau chiar un eveniment. Nefiind doar un text pus pe note, ci un element reprezentativ al psihologiei unui popor, imnul isi asuma o complexitate de functii:de solidarizare;de reliefare a idealurilor nationale;de creare a imaginii culturii;de simbolizare a unei entitati statale.Deci imnul reprezinta un mijloc de individualizare, de comunicare a simbolurilor principale decupate dintr-o cultura intr-o maniera foarte specifica. Din punct de vedere istoric si cultural, imnurile deriva de la stravechile totemuri caracteristice societatilor arhaice. Imnul este acelasi totem , dar intr-o forma culturalizata. In acelasi context, trebuie de mentionat ca imnul reprezinta "un combustibil" inepuizabil in manifestarea indiscreta, uneori chiar dura a etnocentrismului.

Atit ca text, cit si ca muzica,imnurile conserva un fond comun, reliefeaza un inconstient colectiv solidificat, dar care se manifesta sub forme putin diferite ale arhetipurilor la diverse culturi. Astfel,efectuind analiza de continut a 12 imnuri nationale, am putut detecta o lista de categorii tangente pentru toate imnurile in mai multe sau mai putine puncte, in dependenta de prioritatea valorilor pentru cultura respectiva. Acestea ar putea fi:sentimentul de mindrie nationala/etnocentrism;apel la solidaritate, fraternizare;elemente de geografie;patos al momentelor istorice;apartenenta la o religie.

Sentimentul de mindrie nationala inregistreaza gradatii de la o tara la alta.Ca exemplu se impune imnul Austriei, Germaniei si Rusiei unde e evidenta grandoarea,pozitionarea pe un soclu foarte inalt in raport cu alte state/culturi, pe de o parte, si imnul Republicii Moldova,al Braziliei,unde un astfel de sentiment este putin potentat, pe de alta parte. Aceasta realitate isi are si o explicatie istorica:statele care au avut o dominatie politica seculara, au reusit sa-si consolideze o identitate puternica, in raport cu alteritatea dominata. Aceasta particularitate este relevata si printr-o nuanta de limbaj, exemplu dihotomic fiind imnul "Desteapta-te, romane" si Imnul National al Rusiei. In primul observam repetarea tripla a sintagmei "acum ori niciodata", ceea ce sugereaza o pozitie sub semnul "to be, or not to be", incertitudine mascata. Al doilea insa marcheaza o inalta incredere in sine:"Rusia, statul nostru sacru . ../Vor ramine agoniseala ta in veci!".

Analiza de continut am mai aplicat-o studiind cazul presedintelui Federatiei Ruse, Vladimir Putin si cel al Fuhrerului Adolf Hitler.Ca material de studiu am folosit cartea « Vladimir Putin-din prima sursa » si filmul « Hitler-triumful raului ». Consider ca documentele poseda un continut suficient de relevant in prezentarea celor doua caractere, dar si in sustinerea veridicitatii conceptului « personalitate de baza ». Putin si Hitler reprezinta prototipuri clasice de lideri, a caror dominatie asupra maselor e foarte evidenta,acestia reprezentind un « ego » puternic al poporului si culturii din care provin aflate in momente de maxima criza, pe fundalul unei cotituri radicale.

In urma cercetarii efectuate, am ajuns la concluzia ca maselor le este absolut indispensabil un lider, care, este un exponent fidel al acestora. Acesta poate fi asociat cu Eu-l constient,partea care relationeaza cu realitatea externa. Masele se analogizeaza cu inconstientul, incontrolabile si necenzurate. Chiar si la cel mai avansat stadiu al civilizatiei persista nevoia de lider, aceasta depozitindu-se in inconstientul colectiv. Masele ramin la aceleasi caracteristici de-a lungul umanitatii, in special, cu acelasi grad de flexibilitate.

Din moment ce liderul, mai intii de toate este un element al culturii si apoi un depozitar al acesteia, rezulta ca e suficient sa cunoastem alte culturi ca sa ne dam seama de liderul acestora si de regimul politic promovat si, invers, e suficient sa cunoastem in profunzime liderul politic a acestora pentru a ne crea o imagine mentala despre o cultura sau alta.

Credem ca e indispensabil, astazi, in momentele globalizarii cunoasterea culturilor si a liderilor politici. Aceasta ar facilita colaborarea eficienta la nivel de state, precum si ar explica esecul unor relatii la nivelul incompatibilitatii dintre culturi.

Cu anumite riscuri, putem afirma ca studiul liderilor politici, ca exponate al culturilor din care fac parte, ar conduce la ideea ca leadership-ul poate fi educabil, adica s-ar putea institutionaliza aceasta sub forma dezvoltarii controlate, a unei artificializari a liderilor. E necesar doar de precizat ca e imposibil de "aclimatizat" indivizi din alte culturi pentru a-i face lideri. Un argument il poate constitui cazul grecilor fanarioti care au condus Moldova si Tara Romaneasca. Desi acestia au reusit sa dezvolte economia, cultura acestor tari, ei niciodata nu au fost perceputi ca apartinind acestor natiuni, puterea lor nu a fost recunoscuta, nu a fost legitimata. Prin urmare, cel care "incarneaza" cele mai multe pattern-uri cuturale, care este cel mai tipic, acela insufla mai multa incredere, o securitate mai inalta maselor, le cristalizeaza constiinta de "noi",chiar daca liderul politic respectiv are o imagine deosebit de negativa pentru reprezentantii altor culturi (acest din urma caz chiar ar putea fi folosit ca un factor de potentare a imaginii).

Faptul ca liderii politici reprezinta personalitati de baza ale culturilor poate fi deci justificat prin confruntarea pattern-urilor acestora cu cele care pot fi extrase din continutul produselor culturale-simbolistica nationala (imn, heraldica), literatura, arta. De exemplu, in personalitatea lui Hitler se regaseste si conceptia filosofului Nietzsche, a poetului H. Heine, a muzicianului R. Wagner. Inca o data putem privi cultura ca un sistem in care elementele structurii sint compatibile, un element sugerind parca caracteristica celuilalt, astfel ca sistemul sa fie integru si functionabil.

Consideram ca subiectul abordat merita in continuare a fi explorat, in vederea imbunatatirii relatiilor formale si neformale dintre state si culturi. Trebuie deja sa evitam abordarea cultului personalitatii. Aceasta deja sugereaza ca admitem existenta unor personalitati capabile sa supuna aproape neconditionat, fapt care pe unii imediat ii raliaza in rindurile obiedientilor, iar pe altii, mai putini, ii mobilizeaza intru acapararea acestei puteri. Deci, cultura precede liderului politic, iar acesta nu este decit actorul care stie sa-si joace cel mai bine rolul.