Democratia
Aparitia si evolutia istorica a
democratiei politice
Problema formei de guvernamant, amecanismelor detinerii si exercitarii ei, a
principiilor si valorilor pe care aceasta se intemeiaza, a grupurilor si
claselor sociale ce pot participa la actul conducerii sociale a constituit o
tema permanenta de meditatie si disputa in gandirea si practica vietii sociale,
ea fiind prezenta inca din antichitate. In aceste societati, in special in cea
greceasca ateniana, disputele politice in jurul puterii privind detinerea si
exercitarea ei au generat doua grupari social-politice distincte, aristocratia
si democratia, precum si doua din cele mai importante forme de guvernamant ale
acestei societati, aristocratica si democratica.
Primele conceptii teoretice si practice in legatura cu democratia dateaza inca
din antichitatea ateniana, de unde deriva si sensul etimologic al termenului
demos-popor si kratos-putere, autoritate, adica detinerea si exercitarea
puterii de catre popor. Sensul etimologic al democratiei, de guvernare a
poporului de catre acesta, continutul sau social-politic, nu a fost acelasi in
toate perioadele si societatile, el a cunoscut o evolutie continua in functie
de formele si principiile in care acesta si-a gasit intruchiparea, de natura sistemului
social, de valorile pe care acesta s-a intemeiat, de acceptiunea data notiunii
de popor si insasi democratiei.
O prima analiza teoretica despre democratie o realizeaza Aristotel in lucrarile
sale Politica, Etica si Constitutiile. Dominat de ideea realizarii Binelui
general, el asociaza guvernamantul cu Constitutia, considerandu-le lucruri
identice, de aceea, spune el, este suficient sa cercetam cine si in folosul cui
guverneaza, pentru a sti ce fel de guvernamant are statul respectiv si ce
constitutie ii corespunde.
In Politica, vorbind despre formele de guvernamant, Aristotel considera
democratia o forma impura, fiind identica sau aceeasi cu demagogia. O asemenea
apreciere a lui Aristotel asupra democratiei isi are explicatia in conceptia pe
care o da notiunii de popor si cetatean. Pentru el notiunea de cetatean nu era
echivalenta cu totalitatea locuitorilor adulti dintr-o comunitate sociala, ci
ea se rezuma la proprietari, numai acestia puteau intruni calitatile de
cetatean, iar poporul era format din cetatenii proprietari. Cetatenii
proprietari bogati dau oligarhia, iar cei saraci demosul-democratia. De aici,
si confuzia pe care o face Aristotel intre democratie-sinonima cu saracia sau
demagogia si oligarhia cu bogatia. Iata cum rezuma el acest fapt: 'Ceea ce
distinge in mod esential democratia de oligarhie este saracia si bogatia;
oriunde puterea este in mana bogatilor este oligarhie; oriunde puterea este in
mana saracilor, este demagogie'.1
Fiind asimilata cu saracia si demagogia, democratia apare pentru Aristotel o
forma de guvernamant impura sau corupta la fel ca tirania.
Asa cum a fost conceputa si aplicata, democratia ateniana a avut o serie de
limite, cum ar fi:
-Ea era aplicata in cadrul unei comunitati mici-oras, cetate, rezumandu-se la
Atena si zonele limitrofe. Sfera ei de manifestare, de cuprindere a fost mai
mult teoretica decat practica, ea nefiind o forma de guvernamant a practicii
politice. Democratia nu era un fenomen, un proces permanent, ci ea alterna cu
formele totalitare, dictatoriale.
-In actiunea ei practica, democratia ateniana se baza pe egalitatea reala a
cetatenilor, data de proprietate, fiind conceputa si bazata pe proprietate.
Ea avea o sfera relativ ingusta de cuprindere a vietii sociale, inclusiv
a notiunii de popor, importante segmente ale acestuia, sclavi, femei, oameni
liberi care efectuau munci fizice erau exclusi din cadrul sau si deci si de la
exercitarea puterii;
-Alegerea magistratilor, a celor ce urmau a exercita functiile publice se facea
prin tragere la sorti, fapt ce ii diminuau din forta, capacitate, eficienta,
intrucat unii din cei desemnati puteau sa nu aiba nici o inclinatie sau
competenta in exercitarea functiilor, facand astfel din democratie o forma de
guvernamant ineficienta, incapabila de a rezolva in cele mai bune conditii
problematicile vietii sociale.
Cu toate aceste limite, democratia sclavagista ateniana care a fost cea mai
reprezentativa pentru aceasta perioada istorica, avea sa conserve principii de
baza pentru conturarea democratiei moderne si a caror valabilitate s-a pastrat
si astazi si nu pot lipsi din continutul acesteia, cum ar fi: egalitatea
tuturor cetatenilor in exercitarea puterii; alegerea reprezentantilor puterii;
posibilitatea revocarii acestora, etc.
In feudalism, ca urmare a dominarii sale de absolutismul monarhic si de dogma
teologica, democratia a cunoscut o perioada de regres. Ca forma de guvernamant
si guvernare ea dispare, ceea ce se mentine fiind numai anumite elemente,
aspecte de democratism, acestea fiind prezente in cadrul obstilor satesti sau a
republicilor orasenesti. Nici sub aspect teoretic, democratia nu a cunoscut
evolutii remarcabile in perioada feudala, abia in secolul al XVII-lea, odata cu
descompunerea acestei formatiuni sociale si afirmarea reprezentantilor dreptului
natural si a tezei contractualiste, cel putin conceptual, teoretic, democratia
realizeaza progrese. Prin continutul laic al dreptului natural si promovarea
conceptiei de egalitate intre oameni, a dreptului participarii tuturor
cetatenilor la actele conducerii sociale, democratia cunostea o consolidare a
continutului si a statutului sau.
La randul sau, teoria contractualista, prin modul de concepere a constituirii
statului- un contract incheiat intre cetateni si autoritate pe baza bunei
intelegeri- dar mai ales prin posibilitatea si legitimitatea inlaturarii
acestuia in cazul cand autoritatea nu-si indeplineste obligatiile contractuale,
fapt ce echivala cu inlocuirea puterii, face ca democratia sa constituie deja o
alternativa politica de guvernare, de impunere a ei de catre cetateni, de
popor.
Adevarata dezvoltare atat din perspectiva conceptual, teoretica, dar mai ales
din perspectiva practicii politice, o va cunoaste democratia politica odata cu
societatea moderna capitalista, cu elaboratele doctrinar politice ale acesteia,
liberalismul, conservatorismul sau social-democratia. In noile conditii
democratia este identificata cu principiul suveranitatii poporului, exprimata
in dreptul sau de a desemna si controla guvernarea natiunii, care este
realizata de pe principii si valori noi.
O asemenea concepere a democratiei venea in intampinarea aspiratiilor si
intereselor noii clase sociale burghezia, a conceptiilor acesteia de
restructurare si reorganizare pe baze si principii noi, democratice a puterii
si a vietii politice.
12. Doctrina liberala si democratia politica
Axata si centrata pe individ conceput ca proprietar si intreprinzator, pe om ca
fiinta rationala, purtatoare si promotoare a propriilor sale aspiratii si
interese, doctrina politica liberala a acordat o deosebita importanta problemei
democratiei.
Liberalismul a dat o noua viziune, conceptie asupra locului si rolului
individului in societate, relatiei si a raportului sau cu politica, cu puterea.
De aici, s-a nascut teza fundamentala a liberalismului 'individul ca scop,
politica ca mijloc'. O asemenea teza voia sa exprime, pe de o parte, rolul
rezervat politicii in societate, iar, pe de alta parte, sa marcheze ruptura
radicala fata de conceptia feudala privind statutul individului in societate.
Noul raport, pe care liberalismul il concepea, asigura relatiaindividului cu
politica inteleasa ca putere si regim, reflecta, de fapt, esenta
democratismului politic liberal in ceea ce priveste guvernarea.
Nu individul trebuie sa se afle in slujba politicului, a puterii, ci invers,
puterea trebuie sa fie un mijloc, un instrument care sa-l slujeasca, sa-l
serveasca pe cetatean, sa-i creeze acel cadru social, economic, politic si
juridic care sa-i permita realizarea propriilor sale scopuri si interese.
Democratismul politic liberal pune in locul autoritatii traditionale si a
privilegiilor feudale, individul cu interesele si aspiratiile sale, insotit de
un larg sistem de drepturi si libertati cetatenesti, civile si politice.
Principalul teoretician si fondator al democratismului politic liberal din
perioada moderna franceza este Benjamin Constant (1767-1830). Intregul
democratism politic liberal promovat de B. Constant are ca fundament
Constitutia, ea este actul juridic suprem al oricarei societati, fundamenteaza,
reglementeaza si orienteaza intreaga viata politica, a relatiilor dintre stat
si indivizi.
Principala preocupare a lui B. Constant a fost analiza libertatii individului,
in stransa corelatie cu Constitutia: 'nici o libertate fara Constitutie si
nici o Constitutie fara libertate', sustinea B. Constant. Dupa parerea sa,
afirmarea si extinderea libertatii in societatea moderna este conditionata de
limitarea puterii etatice, fapt ce s-ar putea realiza prin opinia publica si
accentuarea separarii puterilor in stat. In societatea moderna, libertatea
individului este personala, civila si cetateneasca si consta in independenta
acestuia fata de stat, fata de autoritate, afirma B. Constant.
B. Constant a fost un adept al democratismului atenian, el sustine ca in
societatea moderna drepturile si libertatile politice trebuie sa apartina
cetateanului proprietar. Bazat pe ideea proprietatii, votul trebuie sa fie
cenzitor, iar Parlamentul sa fie reprezentantul cetatenilor proprietari. Insasi
participarea la viata politica a cetatenilor este conditionata de proprietate.
In societate, dupa B. Constant in functie de proprietate se creaza doua
categorii de cetateni: cei ce detin proprietate si care pot participa la viata
politica, iar sfera drepturilor si libertatilor este larga, consistenta; cei ce
nu detin proprietate si in consecinta nu pot participa la activitatea politica
si implicit aria libertatilor si drepturilor este restransa. Aceasta situatie
este normala si justificata intrucat proprietatea este cea care asigura cetateanului
posibilitatea instructiei cunoasterii si de aici, competenta necesara
participarii lor la viata social-politica.
Un alt ideolog al democratismului politic liberal este Ch.Alexis Tocqueville.
Domeniul democratismului politic, caruia i-a acordat o deosebita atentie
Ch.Alexis Tocquiville, a fost cel al egalitatii, al legaturii ei cu libertatea,
in conditiile societatii democratice dezvoltate. Pentru aceasta, el a luat ca
model de studiu societatea nord-americana, unde, datorita conditiilor specifice
in care s-a nascut aceasta comunitate, oamenii au fost de la bun inceput egali.
Alaturi de libertate, egalitatea trebuie sa constituie un principiu fundamental
al oricarei democratii. Dupa opinia sa, egalitatea trebuie sa cuprinda:
egalitatea in fata legii, egalitatea politica, egalitatea de conditii.
'Egalitatea -spune Ch.Alexis Tocqueville- este proprie fiecarui individ
dar extinsa la nivelul natiunii, ea devine dogma suveranitatii
poporului.'2
Un loc si rol aparte a avut in cadrul democratismului politic liberal puterea
etatica. Din dorinta de nu impieta sau ingreuna initiativa cetatenilor, de a-i
asigura posibilitatea de actiune si miscare, democratismul liberal a conferit
puterii etatice un rol-status minimal in relatiile sale cu societatea civila si
politica, cu subiectii sociali. Acest rol a constat in a asigura acel cadru
social, economic, juridic si politic necesar desfasurarii activitatii
societale, fara a-l stanjeni pe individ.
Toti fondatorii liberalismului au vazut in cresterea puterii etatice principalul
pericol al democratismului politic. Asa de exemplu, J. Bentham, desi vede
necesitatea si utilitatea statului in societate, rolul acestuia este limitat la
apararea persoanei si societatii, fara insa ca aceasta sa impieteze initiativa
individului sau sa-l constranga.
O pozitie apropiata in privinta rolului puterii etatice o are Ch. A. de
Tocqueville. De teama despotismului, a dictaturii, el se opune cresterii
rolului puterii etatice. Cel mai bine a sintetizat pozitia liberalismului fata
de puterea etatica Serge Christophe Koln 'liberalii sunt cei mai
extremisti in antietatism si antisector public'.3
Forma de guvernamant sustinuta si promovata de liberalism a constituit si ea o
nota distincta a democratismului politic liberal. Adversar al absolutismului si
despotismului, paradigma liberala s-a pronuntat pentru monarhie constitutionala
sau republica constitutionala, spre aceasta din urma inclina cea mai mare parte
a burgheziei, intrucat ea era mult mai in masura sa asigure libertatea
servindu-se de Constitutie si se apropia mult mai mult de conceptiile privind
democratismul politic.
3. Doctrina politica conservatoare si democratia politica
Desi conservatorismul nu poate fi acuzat de lipsa de democratie, fata de
liberalism, luat ca doctrina de referinta, aceasta paradigma da o alta
intelegere si interpretare conceptului de democratie, continutului ei, modului
de exprimare in practica, scopului si utilitatii sale sociale.
In teoria si practica conservatoare, democratia nu este perceputa ca o
participare larga si activa a intregului popor, ci sub diferite pretexte, ea
este redusa la segmentul aristocratic-burghez, la elita societatii.
Democratia, in sensul larg de fenomen social-politic, este privita ca o
institutie superficiala, incapabila sa asigure obiectivitatea promovarii
intereselor tuturor indivizilor si grupurilor sociale. In locul democratiei,
inteleasa ca putere a poporului, este promovata democratia elitelor, unde
calitatea si capacitatea intelectuala a acestora are rol hotarator in
conducerea societatii.
O asemenea abordare a democratiei nu este intamplatoare, ea trebuie conectata
cu conceptia naturalist-divina pe care conservatorismul o da puterii,
independenta ei fata de vointa umana si in consecinta a caracterului ei
absolut.
Daca in doctrina liberala oamenii sunt considerati liberi si egali prin nastere
si dispun de drepturi si libertati social-politice, in conceptia conservatoare
oamenii sunt inegali, au inzestrari naturale specifice si diferentiate.
Societatea conservatoare este conceputa si structurata pe principiile
inegalitatii sociale a oamenilor si claselor sociale, a prezentei in cadrul
acestora a unui grup de elita inzestrat cu capacitate intelectuala de exceptie,
de a conduce. Numai aceasta elita naturala este in masura sa imbine regulile
traditiei, ale mostenirii trecutului cu datele concrete ale prezentului si
singura capabila sa asigure stabilitatea societatii, conducerea ferma si
autoritara a ei.
Democratismul politic conservator da o alta intelegere relatiei dintre
individ-stat-societate. In gandirea si practica liberala in cadrul acestei
relatii, primatul il are individul, in schimb in reflexiile filosofice-politice
ale conservatorismului si in practica sociala, nu individul constituie punctul
de atractie, dimpotriva, individul este 'topit' in cadrul acesteia,
subordonat colectivitatii si autoritatii. Omul, individul este dependent de
societate, careia ii datoreaza aproape totul si il sustine in toate
imprejurarile.
Statul in raport cu individul este un organism generat de legi proprii,
independent de vointa oamenilor. El imbratiseaza toate activitatile si
interesele individului, fiind 'punctul de sustinere al tuturor nevoilor
reale fizice si morale', asa cum preciza Adam Muller.
Prin urmare, individul nu este independent in relatia sa cu statul, nici macar
cu actiunile si conduita sa, deoarece si acestea ii sunt impuse de statutul
social pe care il confera traditia.
In democratismul conservator regula majoritatii nu are nici o valoare politica
sau programatica, ea se rezuma la democratismul elitist de sorginte
aristocratic burgheza. Modelul de societate propus de conservatori este unul
static, limitat din punct de vedere participativ, unul care priveste inapoi si
se refugiaza in valorile si normele trecutului. In What is Conservatorism, S.
Possany formuleaza clar sensul social al conservatorismului 'Teza centrala
a conservatorismului consta in aceea ca inainte de a construi ceva nou,
valoarea creata trebuie conservata'.4
Unul din teoreticienii conservatorismului, Ralph Adams Cram incercand sa
gaseasca modele optime de organizare sociala si politica, ajunge la concluzia
ca democratia ar fi incapabila sa constituie ea insasi un asemenea model, ca
atata timp cat societatea este fundamentata pe inegalitate sociala, nici nu ar
fi posibila si necesara o participare a tuturor indivizilor la actul
conducerii, solutia preconizata fiind: puterea sa apartina aristocratiei
'naturale'.
In practica politica conceptia mai rigida, mai limitata a democratiei politice
conservatoare si-a gasit expresie in sustinerea unor regimuri politice mai
autoritare, a unor forme de guvernamant care au oscilat intre monarhie,
monarhii constitutionale, pana la republici parlamentare, constitutionale si
prezidentiale, unele dintre acestea imbracand chiar forme 'forte'.
4. Doctrina social-democrata si democratia politica
O alta conceptie despre democratie relativ diferita de cea liberala si mai ales
conservatoare este cea promovata de social-democratia europeana. Aceasta
orientare concepe democratia intr-o stransa unitate intre laturile sale
esentiale, libertate, egalitate, protectie sociala si putere. Obiectivul
principal al acestei doctrine este realizarea echitatii si dreptatii sociale,
apropierea conditiilor de viata intre toti membrii societatii. Includerea in
baza sa doctrinara si in practica social-politica a protectiei sociale,
constituie trasatura distincta a social-democratiei, un principal element de
departajare a acestui elaborat fata de celalalte paradigme doctrinare si
ideologice contemporane. Protectia sociala a devenit in cadrul
social-democratiei axul sau central de sprijin si actiune, elementul
fundamental al acestei paradigme, fapt ce a propulsat-o in universul doctrinar
contemporan. Ea a devenit astazi, in cea mai mare parte a tarilor din Europa
apuseana si nordica doctrina de guvernare, de fundamentare a democratismului
politic.
5. Doctrinele nedemocratice si democratia politica
O cu totul alta intelegere teoretica si realizare in practica sociala au dat-o
democratiei politice elaboratele si paradigmele doctrinare nedemocratice,
dictatoriale, asa cum este cazul fascismului, neofascismului sau a doctrinei
comuniste de sorginte marxista. In esenta, aceste elaborate nu tin cont de
vointa si interesele cetateanului, au ca fundament statul totalitar, principiul
separatiei puterilor in stat fie nu se aplica, fie aplicarea sa este formala,
are loc limitarea sau suspendarea drepturilor si libertatilor cetatenesti,
lipseste pluralismul si pluripartidismul politic ideologic si opozitia
politica, in procesul guvernarii se folosesc metode si mijloace de la cele
legale pana la cele ilegale bazate pe forta, violenta, constrangere fizica,
psihica, teroare si frica.
Regimul fascist a constituit cea mai drastica limitare a democratiei in
general, a celei politice in mod deosebit. Pentru intreg fascismul, forta,
teroarea, violenta sub toate formele sale fizica, psihica sau politica a
constituit metoda de impunere a propriilor sale scopuri si interese.
Organismele si institutiile politice democratice, partidele politice si-au
incetat activitatea, opozitia politica a fost lichidata. In centrul vietii
politice a fost impus cultul personalitatii Fuhrerului. Pentru fascism,
Fuhrerul, Ducele personifica insasi puterea. El este deasupra statului, a
legii, este forma vie si concreta a ideii de drept. Fiind reprezentantul ales,
predestinat al rasei superioare, actiunile intreprinse si legile emise de
acesta sunt deasupra oricarei discutii si nu au nevoie de justificare. Propria
sa vointa este in acelasi timp vointa poporului. Conducatorul fascist este
identificat cu insasi poporul, acesta este totul, fara el poporul nu exista.
O limitare si o restrangere considerabila a cunoscut democratia in cadrul
regimului si a doctrinei comuniste. Pentru a-si legitima existenta si a da
impresia de democratism, regimurile comuniste au creat teoretic-propagandistic
asa numita democratie populara pentru inceput si apoi cea socialista. In
practica, acestea nu au avut nici o acoperire, au fost formale, fara nici un
suport material economic sau politic. In realitate au fost o incalcare
flagranta a drepturilor si libertatilor cetatenesti, o abdicare deschisa de la
principiile si valorile democratismului. Societatea civila si politica a fost
lichidata, sau ceea ce a ramas din ea a fost subordonata puterii, partidului
unic de esenta comunista.
Superioritatea democratiei socialiste ar rezida din dictatura proletariatului
care ar reprezenta si promova interesele celor ce muncesc, a majoritatii. In
fapt si in practica sociala, democratia promovata de regimul comunist este
formala, propagandistica, ea nu este rezultatul, produsul vointei maselor si
nici a intereselor acestora. Statul de drept dispare, locul lui este luat de
statul bazat pe forta, pe dictatura partidului unic, de esenta comunista.
In unele societati comuniste, printre care si Romania, a fost promovat cultul
personalitatii, al conducatorului partidului comunist, fapt ce va limita si
restrange si mai mult continutul si sfera democratismului sau ceea ce mai
ramasese din aceasta.
In numele dictaturii proletariatului, a democratiei s-au facut numeroase crime,
abuzuri, nedreptati.
Regimurile politice fasciste si democratia promovata de acestea au fost
infirmate de istorie si eliminate. O soarta asemanatoare o au regimurile si
democratia socialista, care au disparut din societatile europene, iar in
celalalte se afla intr-o profunda restructurare.
6. Principiile si valorile democratiei politice
Existenta si functionalitatea unei vieti politice democratice impune cu
necesitate respectarea unor principii si valori de baza, fara de care
democratia nu poate fi conceputa.
1.Statul, ca element important al oricarui sistem politic, trebuie sa se bazeze
si sa functioneze pe lege, adica sa fie un stat de drept.
O caracteristica esentiala a statului de drept o constituie pluralismul si
pluripartidismul politic si ideologic. Fara prezenta pluralismului, exprimat
prin partidele de opozitie, nu poate fi vorba de o democratie autentica, reala.
Numai in aceste conditii este posibila pluritatea de opinii, de alternative politice,
un control eficientasupra guvernantilor. Raymond Aron considera ca regimurile
cu mai multe partide politice asigura 'exercitarea legala a puterii'.
Regimurile monopartidiste sunt incompatibile cu insasi notiunea de democratie
politica,cu lupta democratica pentru putere, cu alternanta la puetere, fapt
probat din plin de sistemul politic comunist . Referindu-se la acest aspect, R.
Aron aprecia: 'Cand un partid si numai unul singur are monopolul
activitatii politice, statul este inseparabil legat de el. Intr-un regim de
partide multiple ca in Occident Statul este neutru prin faptul ca tolereaza
o pluritate de partide'5.
2.Constitutia trebuie sa fie temeiul, fundamentul oricarui regim democratic,
legea sa fundamentala. In ea trebuie inscrise si garantate drepturile si
libertatile cetatenesti, principiile detinerii si exercitarii puterii, printre
care la loc de frunte trebuie sa figureze principiul separatiei acesteia, a
eligibilitatii si reprezentativitatii organelor si reprezentantilor acestora, a
egalitatii cetatenilor indiferent de sex, rasa, religie, apartenenta etnica sau
stare sociala.
3.Democratia trebuie sa fie larga, activa si participativa, sa cuprinda toate
domeniile si segmentele vietii sociale, atat la nivelul macro cat si
micro-social. Ea exprima situatia individului in societate, drepturile si
libertatile de care acesta se bucura in mod real, conditiile care-i sunt create
pentru participarea sa la conducerea societatii. Democratia este un 'mod
de viata', o totalitate de valori morale, un ideal care vizeaza
participarea fiecarui cetatean la organizarea si conducerea societatii.
Referindu-se la democratie, la impactul ei cu cetatenii, G. Burdeau
opineaza:'Democratia este astazi o filosofie, un mod de a trai, o religie
si, in chip aproape accesoriu o forma de guvernamant, o semnificatie atat de
bogata ii vine atat din ceea ce este ea in mod efectiv, cat si din ideea pe
care si-o fac oamenii despre ea cand investesc in democratie speranta lor
intr-o viata mai buna'6. Adevarata democratie este aceea care proclama
omul ca valoare suprema a actiunii si civilizatiei, face totul pentru
realizarea aspiratiilor si intereselor sale.
4.Toate organismele si institutiile puterii atat cele locale, cat si centrale,
trebuie sa intruneasca vointa si adeziunea cetatenilor, sa le reprezinte si sa
le promoveze interesele si aspiratiile. La randul lor, cei alesi trebuie sa fie
responsabili in fata celor ce i-au delegat, iar in cazul in care acestea nu-si
indeplinesc obligatiile asumate, cetatenii sa aiba posibilitatea de a-i revoca.
5.Mijloacele de informare, mass-media cu rol major in formarea si orientarea
constiintei civice si politice a cetatenilor, trebuie sa se afle intr-o stare
de absoluta independenta si obiectivitate fata de putere, de societate.
Democratia nu poate fi abordata in mod abstract, in afara relatiilor sociale
reale. Ea este produsul unui ansamblu de conditii, de valori si principii fara
de care nu poate fi analizata si inteleasa, cum ar fi:
- natura sistemului social-politic. Din acest punct de vedere democratia, in
acceptiuneacea mai generala, este o forma de organizare a relatiilor politice,
fiind legata, direct sau indirect, de puterea politica;
- nivelul dezvoltarii vietii materiale si spirituale;
- capacitatea fortelor politice de a determina dezvoltarea democratica a
societatii;
- nivelul constiintei si culturii politice.
Astazi, mai mult ca oricand, se poate afirma ca nu exista state si popoare care
sa nu fie preocupate, intr-un fel sau altul, de problema democratiei.
Practica vietii social-politice trecute si prezente, dovedeste ca democratia a
fost si este forma de guvernamant, de organizare si conducere a societatii cea
mai dorita si acceptata de oameni, de cele mai multe comunitati sociale,
singura capabila sa exprime si sa promoveze esenta umana, sa o apere si sa-i
asigure realizarea, implinirea idealurilor si intereselor sale.
Note bibliografice:
1. Aristotel, Politica, III V, Editura Antet, 1996, p. 7.
2. Charles Alexis Tocqueville, Despre democratie in America, Editura Humanitas,
Bucuresti, 1992, p. 414.
3. S.G. Kolm, Le contract social liberal, Philosophie et pratique de
liberalisme, Presse Universitaries de France, Paris, 1985, p. 35.
4. Russell A. Kirk, The conservative mind, From Burke to Elliot, Chicago,
Ed.III, 1968,