SOCIAL-DEMOCRATIA[1]

Democratia sociala sau social-democratia este o doctrina politica care s-a lansat spre sfarsitul secolului XIX. Initial, suportul pentru democratie sociala a venit de la marxisti, si primele partide social-democrate au inclus socialisti revolutionari, precum Rosa Luxemburg si Vladimir Lenin, langa socialisti moderati ca si Eduard Bernstein si Karl Kautsky.

Acest curent in miscarea muncitoreasca internationala a aparut in jurul anului 1900, avand  teoretician de frunte pe Eduard Bernstein . Teoria revizionismului sustine caracterul perimat al marxismului ortodox si inlocuirea acestuia din urma cu teorii conforme cu actualitatea. Prin formularea lui Bernstein, dupa care nu scopul final, ci miscarea reprezinta esenta, sunt atacate tezele fundamentale ale marxismului ortodox (precum principiul luptei de clasa). Bernstein afirma ca realitatea dezminte tezele marxiste ale pauperizarii proletariatului, acumularii capitalului si impartirii societatii in exploatatori si muncitori (tradusa intr-o lupta de clasa tot mai ascutita) si, prin urmare, teoria sociala marxista trebuie revizuita. Sustine ca statul de drept reprezinta mai putin expresia puterii de clasa, pe cat este un instrument in mainile proletariatului, cu ajutorul caruia sa reformeze societatea intr-un cadru legal. In plus, reformele sociale obtinute prin presiunea exercitata de partidele muncitoresti si sindicate demonstreaza ca se pot obtine imbunatatiri si in cadrul ordinii sociale de drept. Din aceste motive, Bernstein cere social-democratiei sa nu se pregateasca pentru revolutie, ci sa se straduiasca sa ajunga la reforme sociale pe calea parlamentara si, daca este cazul, sa colaboreze si cu partidele nesocialiste. Tezele lui Bernstein au fost dezbatute timp indelungat in sanul Partidului Social-Democrat German. Desi au fost aspru criticate de Rosa Luxemburg, K. Kautsky, Lenin s.a., revizionismul s-a bucurat de o tot mai larga simpatie in cercurile social-democrate din interiorul si din afara Germaniei. In 1925, Partidul Social-Democrat German preia fraiele teoriei revizioniste, consemnata in Programul de la Heidelberg.

Social-democratia se revendica de la principiile 'socialismului democratic', stabilite de partidul social-democrat german la congresul de la Bad-Godesberg (1951) si preluate apoi de alte partide ('laburist' - in Marea Britanie, 'socialiste' - in tǎrile scandinave si latine). Ele urmǎresc o desprindere totalǎ de ideile marxiste si ducerea unei politici zisa 'realistǎ', de reforme sociale, in cadrul unor partide parlamentare de centru-stanga. Ideile social-democrate se reclama de la principiile revolutiei franceze : libertate, egalitate si fraternitate (termenul actual : solidaritate), vizand o societate bazatǎ pe actiunea comuna a tuturor cetatenilor, care au aceleasi drepturi si raspunderi. Interesele economice nu trebuie sa puna piedici democratiei, aceasta fiind capabila a stabili cadrul economic si a fixa limite actiunii factorilor de piata. Fiecare cetatean, in calitate de salariat sau consumator, trebuie sa aiba un cuvant de spus in stabilirea si repartitia productiei, in privinta organizarii si conditiilor de munca. Printre figurile marcante ale social-democratiei sec. XX pot fi mentionati: Leon Blum, Olof Palme, Salvador Allende, Willy Brandt, Lionel Jospin, Segolene Royal.

Social-democratia moderna pune accent pe o reforma legislativa graduala a sistemului capitalist, cu telul de a face acest sistem mai echitabil si uman. Doctrina social-democrata este astazi raspandita prin lume, fiind in multe tari, mai ales in Europa, cea mai puternica forta de stanga.

In general, social-democratii suporta:

O economie de piata sociala (economie mixta), cu prevederi legale pentru protejarea municitorilor, consumatorilor si intreprinzatorilor mici;

Un sistem extensiv si complex de protectie sociala pentru a contracara efectele saraciei si pentru a-i proteja pe cei care nu pot sa lucreze intr-un sistem de piata libera (adica, somerii si pensionarii);

Un nivel de taxare relativ ridicat, mai ales taxare progresiva, pentru a redistribui venitul intr-o societate ;

Un sistem de invatamant si sanatate oferit de guvern (public), finantat din taxe ;

Conditii minime garantate prin lege pentru muncitori (salar minim, protectie impotriva concedierii necinstite, etc.) ;

Protectia mediului (desi multe partide social-democrate nu pun accent pe politici ecologiste) ;

Multiculturalism, drepturile minoritatilor, si o politica relativ deschisa fata de migratie ;

O politica sociala seculara si progresiva. Majoritatea partidelor social-democrate suporta casatoria intre persoane de acelasi sex, avortul si politici liberale privind droguri recreationale;

O politica externa care suporta promovarea democratiei, protectia drepturilor omului si, unde este posibil, multilateralism.

Prin socialism se intelege ansamblul doctrinelor social-politice care urmaresc reformarea societatilor umane prin desfiintarea proprietatii private asupra mijloacelor de productie si de schimb si punerea acestora sub controlul statului.

Cuvantul "socialism" isi are originea la inceputul secolului al XIX-lea. A fost pentru prima oara, autodefinitoriu, in engleza, in 1827, pentru a-i descrie pe discipolii lui Robert Owen. In Franta, din nou, autodefinitoriu, a fost folosit in 1832, pentru a-i descrie pe discipolii doctrinelor lui Saint-Simon, iar dupa aceea de Pierre Leroux si J. Regnaud in l'Encyclopédie nouvelle. Folosirea termenului s-a raspandit rapid si a fost folosit diferit in diferite locuri si momente, atat de grupuri cat si de indivizi care se considera socialisti sau de oponentii acestora. Desi exista o mare diversitate de opinii printre grupurile socialiste, toti sunt de acord ca isi au radacinile comune in luptele din secolul al XIX-lea si al XX-lea ale muncitorilor din industrie si din agricultura, lupte duse conform principiului solidaritatii si aparand o societate egalitarista, cu o economie care, in viziunea lor, ar fi servit masele largi populare, nu doar pe putinii bogati.

Socialismul trebuie privit ca forma de organizare sociala, in care interesul societatii primeaza in fata interesului unui individ, sau a unui grup restrans de indivizi si vine in opozitie cu liberalismul, care reprezinta sistemul social, in care primeaza interesul individului, sau al unui grup restrans de indivizi, in fata interesului societatii. Privit din acest punct de vedere, socialismul are ca atribut democratia, care vine si il defneste ca putere a poporului.

Economia socialista pune la baza statul, ca administrator al bunurilor societatii, bunuri comune, care sa stea la baza dezvoltarii intregii societati, avand ca prioritate necesitatile acesteia legate de cresterea continua a nivelului de trai. Preturile economiei socialiste trebuie sa asigure continuarea activitatilor economice si dezvoltarea de perspectiva pe termene de scurta si lunga durata. In acest sens, va impune pietii un mercurial al preturilor, care va sta la baza impozitarii celor care sunt in afara lui; in acest fel liberalizarea preturilor va avea o bariera in calea speculei pana la nivelarea pietii cu produsele dificitare. Initiativele particulare vor fi stimulate in domeniile deficitare ale cerintelor sociale si limitate cele care sunt daunatoare societatii, prin parghiile financiare la dispozitia statului.

Acestea sunt doar principii de baza, care sa stabileasca un cadru legislativ adecvat, care sa aiba la baza lui omul cu necesitatile lui, care sa asigure fiecarui individ al societatii conditii de trai si de perpetuare a speciei, de recreere si de respect reciproc, sa aduca cetǎteanului demnitatea cuvenita ca om, ca membru al societatii in care traieste, munceste, isi gaseste fericirea si participa activ la bunastarea intregii natiuni si a perpetuarii acesteia.

Este o oranduire sociala bazata pe exercitarea puterii politice de catre clasa muncitoare aliata cu celelalte clase si categorii sociale muncitoare, pe proprietatea sociala asupra mijloacelor de productie si pe realizarea retributiei potrivit principiului "de la fiecare dupa capacitati, fiecaruia dupa munca depusa".

Momentul decisiv pentru nasterea social-democratiei a fost Conferinta de la Zimmerwald, Elvetia, in perioada 5 septembrie - 8 septembrie 1915. A fost o conferinta internationala socialista, care a marcat inceputul ruperii coalitiei dintre aripa socialistilor de stanga, (comunistii), si aripa socialistilor de dreapta (social democratii), coalitie cunoscuta sub numele de Internationala a doua.

La conferintǎ au participat 38 de delegati din Rusia, Polonia, Italia, Elvetia, Bulgaria, Romania, Germania, Franta, Olanda, Suedia si Norvegia. In ajunul conferintei, Vladimir Ilici Lenin a organizat un grup de socialisti internationalisti, Stanga Zimmerwald, care a protestat impotriva socialistilor de centru si centru-dreapta majoritari la conferinta, (Centrul Zimmerwald, condusa de Robert Grimm).

Principala problema discutata la conferinta a fost cea a luptei proletariatului pentru pace pe durata primului razboi mondial. Pe durata discutiilor asupra acestei probleme, socialistii de stanga au prezentat o rezolutie si un manifest care dezvaluiau caracterul imperialist al razboiului, care condamnau in mod hotarat sovinismul social si care chemau clasa muncitoare din tarile implicate in razboi la declansarea razboiului civil, care ar fi avut ca scop castigarea puterii politice, pentru organizarea socialista a societatii. Majoritatea participantilor la conferinta a respins ambele documente, propunand o rezolutie limitata la o declaratie pacifista. Lenin, in numele celor de stanga, a cerut o definire concreta a sloganurilor politice. Lenin a declarat ca societatea se afla in ajunul unei ere revolutionare, in timpul careia masele erau gata sa porneasca lupta revolutionara, deci ar fi fost necesar sa se mentioneze mijloacele prin care aceasta lupta avea sa se desfasoare.

Conferinta a avut o rezolutie de compromis, un manifest care in multe din multe puncte de vedere nu corespundea platformei ideologice a Stangii Zimmerwald dar, ca un tot, corespundea sarcinii mobilizarii proletariatului international in lupta impotriva imperialismului si a razboiului si de asemenea recunostea caracterul imperialist al razboiului si mentiona, (desi in expresii insuficient de clare), falsitatea sloganului 'aparǎrii patriei' si tradarea fǎptuita de conducatorii celei de-a doua Internationale. 'Manifestul', nota Lenin, 'indica de fapt un pas inainte catre despartirea practica de oportunismul si de sovinismul social'. Participantii la conferinta au fost de acord cu o rezolutie de simpatie cu cei persecutati datorita razboiului, care exprima simpatia frateasca cu deputatii bolsevici ai Dumei exilati in Siberia si de asemenea simpatia pentru Karl Liebknecht, Rosa Luxemburg, Klara Zetkin 'si toti ceilalti tovarasi, care sunt persecutati sau arestati pentru faptul ca sunt impotriva razboiului.'.

A fost creata o comisie internationala socialista, care era de fapt un nou birou socialist international, (ales in ciuda dorintei celui vechi), care avea la baza manifestul, care condamna explicit tacticile vechiului birou. La conferinta de la Zimmerwald au fost prezentate doua pozitii distincte si care erau si au ramas independente: cea a celor de centru si de centru-dreapta, care a prevalat la conferinta, si cea a revolutionarilor internationalisti. Criticand pozitia majoritatii, Lenin a subliniat ca "Stanga Zimmerwald" trebuie sa actioneze in continuare in cadrul Asociatiei Zimmerwald. Lenin a mai spus ca ralierea la pozitia "Stangii Zimmerwald", desi partiala, a fost cel mai mare succes al conferintei.

Asadar, social-democratia a aparut ca o necesitate de revizuire fundamentala a ideologiei marxiste in conditiile industrializarii de la sfirsitul sec. al XIX-lea. Revizionismul reformist, sustinut de catre Eduard Bernstein si Karl Kautsky, a vizat doua planuri corelate: moral si social-prospectiv. Socialismul democratic a pledat pentru o societate democratica si un om liber, accentuind importanta si oportunitatea caii pasnice, legale si democratice spre socialism. Sarcina principala pentru social-democratie a fost cucerirea drepturilor politice de catre masele largi ale populatiei, folosirea adecvata a acestora in vederea ameliorarii situatiei social-economice.

Pe pozitii reformist-pragmatice s-au plasat si socialistii francezi, grupati in jurul lui Benoit Malon, Alexandre Millerand si Jean Jaures. Socialismul constructiv teoretizat de belgianul Henri de Man a devenit o doctrina profunda, filozofica si morala. Aparitia acestor curente se datoreaza eforturilor de a canaliza miscarea muncitoreasca si socialista intr-o albie pasnica spre a imbunatati conditiile dezvoltarii economice, ale socializarii capitalurilor si ale democratizarii vietii politice.

Astfel, doctrina social-democrata s-a intemeiat pe evolutionismul social, umanism si pe ideea respectarii dreptului individual la alegere si decizie. Libertatea, democratia, solidaritatea, echitatea si justitia sint principiile si valorile social-democratiei. Primele trei formeaza triada conceptuala definitorie a acestei doctrine din care decurg celelalte solutii social-democrate.

Statul social-democrat presupune existenta unei structuri organizationale puternice, a drepturilor suverane si a monopolului exercitarii legitime a fortei. Autoritatea statului se bazeaza pe convingeri si consens, obtinute prin alegeri libere, competenta intelectuala si statut moral. Ideologii acestei doctrine considera obligatorie exercitarea controlului social asupra puterii de stat.

Obiectivul major al partidelor social-democrate este: garantarea tuturor drepturilor sociale ale oamenilor; lichidarea formelor de discriminare sociala si asigurarea conditiilor de dezvoltare libera a indivizilor, ca o conditie a dezvoltarii intregii societati.

Partidele social-democrate s-au constituit in Internationala Socialista - creatǎ in anul 1951, la Conferinta de la Frankfurt pe Main (30 iunie - 3 iulie) care reuneste 143 de partide socialiste, social-democrate, laburiste si organizatii de pe toate continentele. Sediul Internationalei Socialiste se aflǎ la Londra. Obiectivele programatice ale organizatiei sunt definite in documentul 'Scopurile si sarcinile socialismului democratic', adoptat la Conferinta de constituire si in declaratia reuniunii Consiliului General (Oslo, 1962), intitulatǎ 'Lumea azi - perspectiva socialistǎ'.

Evolutia ideologica postbelica a partidelor social-democrate si socialiste din tarile dezvoltate se caracterizeaza prin respingerea socialismului revolutionar marxist si prin accentuarea strategiei reformist-pragmatice. Dupa 1970, social-democratia cunoaste o puternica tendinta de mondializare, prin amplificarea participarii si a colaborarii internationale a partidelor social-democrate din America Latina, Africa, Asia in cadrul Internationalei Socialiste. In aceeasi perioada, social-democratia a depasit caracterul de clasa. Partidele social-democrate nu mai sint partide exclusiv muncitoresti. S-a produs in mod deliberat o largire a bazei sociale, ca rezultat al adaptarii ideologice la conditiile concrete social-istorice.

In anul 2002, din 38 de tari europene examinate, in 18 se aflau la guvernare social-democratii. In trei tari, precum Marea Britanie, Grecia si Suedia, social-democratii guverneaza de unii singuri, fara aliati. In celelalte 15, social-democratii guverneaza in baza unor coalitii formate cu liberalii si crestin- democratii. Daca am evalua ponderea procentajului obtinut de partidele de diferite orientari doctrinare am vedea ca, in 2002, Europa era preponderent de culoare 'roza'. Partidele social-democrate chiar si in tarile in care se afla in opozitie sint foarte puternice, acumulind aproximativ 10-30% de voturi. Pe al doilea loc dupa pondere, se situeaza partidele de orientare crestin-democrata. Liberalii, desi fac parte din cele mai multe guverne de coalitie, totusi au o pondere procentuala mult mai scazut decit cea a social-democratilor si crestin-democratilor. Aceasta se explica prin faptul ca partidele liberale au fost, practic, intotdeauna partide de cadre si furnizoare de idei, pe care de foarte multe ori le accepta si implementeaza atit social-democratii, cit si crestin-democratii, conservatorii. Astfel, in 12 tari social-democratii guvernau impreuna cu liberalii. In altele 6 tari, crestin-democratii erau cei care guverneaza impreuna cu liberalii. In 3 tari, foarte prospere, social-democratii, liberalii si crestin-democratii guvernau impreuna.

Astǎzi se pot identifica in vestul Europei patru tendinte reprezentate de guverne social-democrate care contureazǎ profile programatice si politice diferite. 'A treia cale' britanicǎ este esential orientatǎ spre piatǎ, in timp ce Olanda impune modelul unei alte 'a treia cǎi', conform cǎreia strategia de abordare a pietelor este stabilitǎ prin consens. Dacǎ pentru socialistii francezi statul continuǎ sǎ rǎmanǎ 'le maitre', Suedia a ales 'a treia cale', a statului reformator, concentrat pe valoarea bunǎstǎrii. Aceste etichetǎri nu inseamnǎ desigur cǎ, de exemplu, francezii nu recunosc importanta liberei concurente sau cǎ suedezii si britanicii exclud interventia statului ca instrument de stopare a esecului economic. Insǎ intensitatea, mijloacele, telurile si efectele acestor concepte politice se diferentiazǎ in interiorul social-democratiei europene.

'O social-democratie innoitǎ', scria la un moment dat britanicul Anthony Giddens[3], unul dintre teoreticienii 'celei de-a treia cǎi', 'trebuie sǎ se situeze la stanga fata de centru, deoarece miezul ei este constituit in continuare din accentul pus pe dreptatea socialǎ si politicǎ emancipatoare'. Dacǎ social-democratia intentioneazǎ sǎ rǎmanǎ credincioasǎ valorilor ei de bazǎ, chiar in conditiile globalizǎrii, ar trebui sǎ se orienteze spre universalizarea libertǎtilor si sǎ creeze premisele sociale si culturale, pentru ca toti sǎ poatǎ profita concret de dreptul la libera manifestare a propriilor aptitudini.