Registrul ideologic cultural al poporanismului

Registrul ideologic cultural al poporanismului

Ca si  curentul ideologic samanatorist, curentul poporanist produs in aceeasi epoca, in acelasi context de problematica istorica, este orientat ideologic spre realizarea unei culturi nationale, obiectiv care trebuia sa fie precedat de infaptuirea reformelor politice si socio-economice. Pe latura sa culturala (si implicit literara, literatura fiind o componenta a culturii), poporanismul este expresia acelorasi comandamente nationale si sociale ale epocii si se fundamenteaza ideologic pe doua coordonate majore 1. specificul national; 2. prim-planul ruralitatii.

In Istoria literaturii romane, George Calinescu prezinta poporanismul cultural si literar sub titlul "Teoria specificului national. Momentul 1906", cu marcarea anului de aparitie a revistei Viata romaneasca, revista-suport care a lansat curentul si l-a dus in apogeu. (Samanatorismul, fata de care prezinta aspecte asemanatoare,dar si diferentiatoare, este prezentat de Calinescu cu sintagma "Tendinta nationala. Momentul 1901") G.Calinescu evidentiaza - prin titlul de prezentare a poporanismului ca si in cel al samanatorismului - tocmai  coordonata fundamentala care defineste substanta ideologica a celor doua curente: orientarea prioritara ideologica spre problematica identitatii si specificitatii nationale, a etnosului in cultura (in arta si literatura).

Conceptia poporanista, cu o mai pronuntata orientare teoretica, se contureaza pe linia diferentelor de idei intr-o permanenta relatie polemica, la un pol cu samanatorismul (considerat ca o directie extremist nationalista si ruralista), iar la celalalt pol cu miscarile ideologice moderniste in afirmare progresiva. Pe aceeasta coordonata majora de sustinere a specificului national - printr-o multitudine de lucrari si articole difuzate mai ales in presa de profil (predilect in Viata romaneasca, revista centrala a acestui curent) - poporanismul adopta o pozitie de mijloc, moderata, intre caracterul exclusivist (nationalist-ruralist) al samanatorismului si deschiderile curentelor moderniste.

Intre lucrarile poporaniste orientate in dezbaterea problematicii specificului national, se retin cu deosebire studiile celor doua personalitati de varf ale miscarii, Constantin Stere (mentorul politic al curentului) si criticul Garabet Ibraileanu (mentorul spiritual-cultural si literar al poporanismului). Sub influenta gandirii europene concretizata in lucrari diverse de filozofie generala, de filozofie a culturii, debuturile teoretice - ideologice poporaniste situeaza specificul national pe fundamentul conceptului de rasa. Influentele de viziune cele mai pregnante vin pe filiera franceza, vizand in special gandirea lui Hippolyte Taine, filozof, critic si istoric literar francez. Aceasta marcheaza predilect inceputurile poporanismului, studiile unor teoreticieni poporanisti, in frunte cu Garabet Ibraileanu, liderul de opinie al acestora. Astfel se incearca - precum Ibraileanu in studii de inceput, ca Scriitori si curente (1906) - definirea etnosului (a specificitatii nationale) in arta, pe baza conceptului de rasa Diferentierile identitare culturale sunt raportate initial la conceptul de rasa, prin influenta evidenta a gandirii filozofice europene, particular franceze. Dar pe parcursul evolutiv al ideologiei culturale poporaniste, se renunta la aceasta referinta a rasei, care este inlocuita cu cea de popor. Ibraileanu, de pilda, se simte obligat sa rectifice -in studiile ulterioare - raportarea etnosului la rasa, pe care o considera o eroare, argumentand cu justete ca "azi nu exista rase ca atare pe pamant si mai ales in Europa. Toate popoarele sunt un amestec de rase". In consecinta, incercand identificarea etnosului (a specificului national) ca o categorie care confera identitatea, caracterul distinct al unei culturi (implicit al unei literaturi), trebuie sa se aiba in vedere poporul si nu rasa.

Gravitand in jurul etnosului, a ideii de specificitate culturala (in arta si literatura), viziunile poporaniste se configureaza cu mai multa moderatie si nuantare, comparativ cu cele samanatoriste centrate in aceeasi zona de maxim interes (cea a etnosului).

Samanatoristii exaltasera ideea de specificitate (principiul etnosului) cu atata fervoare incat il desprinsesera de principiul esteticului, (ajungand astfel sa promoveze valori mediocre si chiar nonvalori culturale, artistice si literare, numai pentru ca raspundeau imperativului de reflectare a etnosului, adica a specificului rural-traditional. Polemizand cu acest nivel extremist de gandire, poporanistii propun o viziune mai moderata si mai supla. Ibraileanu, de exemplu, sustine cu obstinenta de la primele sale abordari teoretice (inca din 1906), in numeroase studii elaborate peste timp ca specificitatea nu naste genialitate sau talent (Fara talent nu exista nimic si deci nici caracter specific). Dimpotriva, creatorii (scriitorii) de mare valoare, de un inalt nivel estetic sunt intotdeauna expresia obiectiva a spiritului national si, astfel, se plaseaza cu opera lor in universalitate. Deci etnosul exista intr-o simbioza cu esteticul, in determinarea acestuia.

Situarea preocuparilor in aceasta zona de maxim interes a intelegerii si promovarii specificului national in cultura, conduce la incercari multiple de determinare a "factorilor specific-nationali". Garabet Ibraileanu stabileste cu claritate si convingere, in studiul Caracterul national in literatura romana, o triada a "factorilor specific-nationali"(in Viata romaneasca, 1922, nr.11)

a. Factorul prim in definirea specificului national este cel lingvistic (limba nationala). In sensul interesului manifestat pentru pastrarea specificului national lingvistic, se explica preocuparea poporanistilor pentru problemele limbii. Studii aparute in publicistica de profil (Viata romaneasca) sub semnatura lui V. Radu (Poporanismul, limba si literatura noastra; Renasterea limbei noastre literare), a lui Constantin Stere (Limba literara) pledeaza pentru cultivarea unei limbi cu caracter popular (prin care poporanistii inteleg, de fapt, limba taraneasca); este condamnat excesul neologistic, care ameninta fizionomia limbii nationale, autenticitatea ei.

b. Cel de-al doilea factor specific-national este istoria .

c Cel de-al treilea factor este literatura, In studiul sau intitulat Limba literara, Constantin Stere subliniaza si el contributia literaturii la definirea specificului national. Individualitatea nationala se manifesta in primul rand prin cultura populara ("in cantecele, in baladele, in credintele, in obiceiurile populare, in toate creatiunile maselor, crescand si dezvoltandu-se o data cu el"); in continuare specificul national este marcat  prin arta si in stiinta ("apoi vin operele de arta, gandirea stiintifica si filozofica in cari se concentreaza puterea creatoare a geniului national") (p.197)

2. Sigur ca teoria specificului national si aplicarea ei culturala au primit, ca si in cazul samanatorismului, o orientare spre ruralitate, considerata de ambele curente ideologice, expresia unica a spiritului national. Conditia nationala a culturii inseamna pentru ambele curente ideologice reflectarea in cultura (in sens larg), in arta si literatura, in special, a fizionomiei spirituale a ruralului. Nationalizarea culturii (adica dezvoltarea ei in spirit national) trebuie sa aiba pecetea spiritualitatii etnice, adica emblema modelului spiritual rural. Ambele curente opereaza aceasta reductie a etnosului la universul rural.

Difera insa conceptia asupra ruralului, ceea ce produce distantarea cele doua curente ideologice si pozitionarea lor intr-o relatie polemica  Diferenta de viziune asupra ruralului este bine surprinsa de G. Ibraileanu in studiul Ce este poporanismul? (in Viata romaneasca, an XVII, 1925, nr.1), care pune fata-n fata, intr-o relatie antinomica imaginea taranului in perspectiva samanatorista fata de imaginea taranului in perspectiva poporanista In optica samanatorista "se criticau formele noi, se regreta vechiul regim si se admira taranul patriarhal, ca o ramasita a vremurilor lui Mihai si Stefan.Si se idealiza acest taran tocmai pentru ca era atat de ramas in urma si in afara de viata civilizata europeana". Este criticata aceasta conceptie traditionalist-samanatorista potrivit careia specificitatea noastra culturala s-ar identifica exclusiv cu un stil de viata regresiv al unei ruralitati arhaice, fiind suspendata ideea de evolutie, de modernitate, de progres.Viziunea poporanista construieste o alta imagine asupra taranului: "Noi vedem in taran altceva. Taranul social, taranul sarac, taranul care are nevoie de reforme, de ridicare, de transformare. Aceasta transformare presupune totala occidentalizare a tarii, distrugerea totala a formelor vechi. Idealul nostru n-a fost taranul pitoresc, cu plete, cu chimir, care nu stie sa citeasca si sta in poeticul bordei, cantand din trisca. Idealul nostru a fost taranul imbracat europeneste care are casa de caramida si grajd idem, care stie carte, (), taranul alegator, membru intr-un club, taranul intr-un sat luminat cu electricitate, taranul lucrand ogorul cu masini perfectionate, ori lucrand la fabricile create in preajma satului, in legatura cu agricultura"(p.143-144).

Cu o gandire mult mai deschisa si mai moderata - fondata pe spiritul liberal - fata de viziunea samanatorista (traditionalist exclusivista si conservatoare) care respinge influentele moderne europene la nivelul culturii si civilizatiei romanesti, poporanismul recunoaste - prin opiniile ganditorilor care il reprezinta - deschiderile europene si importanta lor pentru formele de cultura si civilizatie autohtona.

Teoreticieni, doctrinari ai curentului ideologic poporanist inteleg mecanismul interferentelor culturale, rolul unor influente externe in procesul evolutiv al culturii si civilizatiei romanesti. "Aparator al nationalitatii"(G.Calinescu, Istoria literaturii romane, p.660), Garabet Ibraileanu respinge gandirea conservatoare-nationalist exclusivista a samanatorismului, semnaland multiple insertii si influente externe in cultura romana, de-a lungul timpului: "E o naivitate aerul manios cu care conservatorii doctrinari privesc ssa-numitele forme noua si pervertirea mentalitatii romanesti de catre cugetarea straina. Cand se ridica numai impotriva generatiei de la 1848, nu sunt completi caci ar trebui sa se ridice mai intai impotriva influentei slavo-bulgare, care, ea cea dintai a adus forme noua Ar trebui sa se ridice mai cu seama impotriva scoalei istorice moldovenesti, reprezentata prin Miron Costin, un "polonizat" si prin ceilalti - dupa cum cei de la 1848 au fost "frantuziti"; impotriva lui Sincai si Maior, care au incetatenit pe de-a-ntregul o cultura straina in capetele romanesti, caci si autorul Catehismului luteran de la 1544, si Miron Costin si Maior sunt -istoriceste si filozoficeste- predecesorii acelei generatii de la 1848 - Kogalniceanu, Bratianu, Balcescu, Russo, Eliade Radulescu, Rosetti, Ghica, Alecsandri - de care vorbesc conservatorii doctrinari cu dispret, caci toti au transplantat pe pamantul romanesc cultura straina" (Spiritul critic in cultura romaneasca)

Aceste deschideri, relatii si influente nu impieteaza - din unghiul ideologiei culturale poporaniste - asupra profilului identitar-national al culturii si civilizatiei, reprezentand mecanisme firesti in procesele de evolutie.

Tot in sensul unei gandiri deschise - opuse unei intelegeri exlusiviste, samanatoriste - se configureaza doctrinar la poporanisti ideea ca "notiunea de cultura nationala nu e in contrazicere cu cea de cultura universala G.Ibraileanu, Poporanismul literar). Combaterea viziunii inguste extremist nationaliste samanatoriste asociaza pledoaria poporanista pentru o "cultura cu adevarat nationala si de valoare europeana"; poporanismul vedea cultura nationala integrata culturii europene.

Acest spectru ideologic cultural mult mai moderat al poporanismului a ingaduit acestuia sa se impuna ca o directie bine precizata in viata culturala din primele doua decenii ale secolului XX si sa invinga in disputa cu samanatorismul.