Mare compozitor italian,unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai teatrului liric din sec.XIX.A debutat la Scala din Milano cu opera "Oberto"(1839).Verdi a simpatizat cu ideile revolutiei din 1848,al carei suflu eroic,patriotic si libertar strabate intreaga sa opera.Calatoriile in orasele Italiei si in metropolele europene au contribuit la cunoasterea vietii contemporane,care si-a gasit un puternic ecou in creatia sa.Ea cuprinde aproape 30 de opere,muzica vocal-simfonica,celebrul "Recviem"(1874),muzica de camera ("Cvartetul in mi minor",1873).Contributia sa la patrimoniul operei italiene in sec.XIX este fundamentala si a avut un mare rol artistic si social-politic.
In prima perioada de creatie,Verdi a scris opere cu aluzii la situatia Italiei din acea vreme: "Nabucco"(1812), "Lombarzii"(1843), "Batalia de la Legnano"(1849),ele transformandu-l,prin avantul lor revolutionar,intr-un portdrapel al Risorgimentoului,un simbol al miscarii de eliberare.
Din cea de-a doua perioada se remarca "Rigoletto"(1851), "Trubadurul"(1851), "Traviata"(1853), "Bal mascat"(1859), "Forta destinului"(1862), "Don Carlos"(1867), "Aida"(1871),care aduc pe
scena expresia muzicala a pasiunii amoroase,a situatiilor patetice de inspiratie romantica.Dupa o pauza,in amurgul vietii,Verdi a creat capodoperele sale "Othello"(1887) si "Falstaff"(1893),admirabile prin umanismul viziunii lor.Stilul sau se caracterizeaza prin tehnica belcanto-ului,potentata de o legatura organica cu adevarul scenic-dramatic,prin care anticipeaza verismul. Prifunzimea liniei vocale este dublata de o tratare orchestrala sugestiva,deosebit de bogata,in special ultimele lucrari.Conceptia sa componistica se remarca prin preocuparea pentru concizie,prin arta de a repartiza ariile,ansamblurile si corurile,care simbolizeaza elementul popular,si in elaborarea carora Verdi s-a dovedit un mare maestru.
Spre sfarsitul vietii,in creatia sa se contureaza tendinta de suprimare a recitativului sec in favoarea unei formulari cat mai melodice si mai calde,de atenuare a decupajului scenelor,de mentinere a tensiunii dramatice si a discursului muzical continuu.Tot in aceasta perioada se manifesta si inclinarea spre abandonarea bel canto-ului clasic in avantajul unei anumite dezinvolturi fata de tehnica
vocala,subordonarea acesteia unei expresii mai vehemente si mai dramatice.Concomitent cu desfasurarea bogatiei mijloacelor armonice,a unor sonoritati mai alese si a unor formule melodice noi,apare interesul pentru o mai larga si multilaterala tratare orchestrala,subordonata insa,spre deosebire de Wagner(pe care,de altfel,l-a admirat)cantecului si vocii.
Creatia lui,calauzita permanent de o intuitie geniala a specificului si exigentelor teatrului liric,este intruchiparea desavarsita a stilului italian,bazat pe expresivitatea vocii omenesti,pe zugravirea veridica si nuantata a sentimentelor.
