Tulburarile de personalitate ale adultului (psihopatiile)

TULBURARILE DE PERSONALITATE ALE ADULTULUI (PSIHOPATIILE)

1. INTRODUCERE

Sub acest generic de personalitati patologice, sunt definite stari permanente constituite prin deviatii cantitative in raport cu o personalitate afirmativ normala, care se caracterizeaza prin comportamente, stiluri de conduita considerate ca patologice. Simptomatologia psihica este fie episodica, fie pe un plan secundar.

Personalitatea este inteleasa ca un ansamblu de sentimente, de aprecieri valorice, de tendinte si de acte voluntare (K.Schneider).

Notiunea de structura a personalitatii se refera la organizarea psihica profunda, stabila si definitiva a subiectului ce are la baza un trepied format din inteligenta, persoana si somaticul (sensibilitatea vitala si viata instinctiva) care se afla intr-o interdependenta perpetua. Pe buna dreptate, Jaspers afirma ca o inteligenta buna conditioneaza dezvoltarea persoanei si invers, in absenta unei persoane forte o inteligenta superioara se pierde in nisip. De asemenea, sunt de mentionat si relatiile dintre somatic si viata activa a persoanei.

Caracterul ce desemneaza un ansamblu de trasaturi observabile la un individ sau intr-un grup ce definesc un mod, obisnuit de a se comporta intr-un anume tip de situatie sau vis-a-vis de unele obiecte, are o valoare diferentiala, permitand identificarea individului si corespunde aspectului exterior al personalitatii, fiind emanatia in viata relationala a structurii de baza a acestei personalitati. Caracterul se coreleaza indisolubil de aspectele psihice ale personalitatii.

Temperamentul, spre deosebire de caracter, se refera la factorii biologici ai Personalitatii.

Tulburarile de personalitate impun conotatia la notiunea de normalitate care, adesea se raporteaza la un procent majoritar al comportamentelor, celelalte putand fi considerate ca deviante.

Este greu sa se faca o demarcare intre normalitate si patologic. Criteriile statistice raman inacceptabile. Nici criteriul 'idealul colectiv' ce considera ca normali indivizii ce se supun regulilor etice sau institutiilor nu poate fi relevant, intrucat i-ar putea eticheta pe "noncomformisti' ca patologici si deci, ar asimila echilibrul psihologic conformismului social.

Criteriul functional este mult mai operant deoarece se refera la o buna functionare intrinseca a individului, la o functionare optimala ce tine cont de caracteristicile sale psihologice particulare. O decompensare patologica ar corespunde unei perturbari a echilibrului, fara sa se modifice structura de baza si astfel, putem intelege, ceea ce K. Schneider afirma, ca anomaliile cantitative ale personalitatii devin patologice numai atunci cand provoaca o suferinta, fie a individului insusi, fie a societatii.

Termenul de tulburari de personalitate a fost introdus recent, fiind preferat celui de psihopatie, intrucat acesta era utilizat intr-un mod extratensiv si chiar peiorativ.

in elaborarea conceptului privind grupul psihopatiilor, o contributie decisiva au adus scolile germana, engleza, franceza si rusa.

Termenul de psihopatie a fost consemnat pentru prima data de catre Pritchard in 1835 sub numele de dementa morala (moral insanity).

In 1888 Koch a utilizat termenul de inferioritate psihopatica pentru a defini unele stari isterice sau obsesivo-fobice in care conduita psihopatica influenta nefavorabil prognosticul.

Kraepelin, inainte de anul 1900, a introdus termenul de personalitate psihopatica, termen recunoscut si astazi de multe scoli psihiatrice. Printre simptomele cardinale ale acestei categorii de pacienti, Kraepelin mentiona impresionabilitatea, impulsivitatea, excentricitatea, tendinta la minciuna, excrocherii, razbunare si comportamentul antisocial. Aceste trasaturi, insa, puteau fi prezente si in cadrul psihonevrozelor si a unor psihoze.

K.Schneider in 1923, a diferentiat personalitatea normala (suma de sentimente, aprecieri, tendinte si acte volitive ale unei fiinte umane) de o personalitate anormala si de o personalitate psihopatica. Personalitatile anormale sunt considerate ca fiind reprezentate de variatiile si de divergentele situate deasupra sau sub zona mijlocie a tipurilor de personalitate. Stampila anormalului este pusa si asupra indivizilor cu trasaturi pozitive ale unei personalitati integre, pentru simplul motiv ca aceste calitati depasesc media normalului 'Sfantul si marele preot sunt un fel de anormal ca si criminalul insensibil'.

Persoanele psihopatice sunt persoane anormale avand un caracter 'specific' din cauza caruia sufera ei sau societatea, insusi K.Schneider recunoaste ca aceasta definitie se bazeaza numai pe ratiuni practice, fiind cu totul arbitrara.

Koch are meritul de a fi distins aceste doua trasaturi de baza ale psihopatiei, suferinta proprie si suferinta societatii. Evident, este vorba de o suferinta predominant subiectiva in care psihopatul este actorul principal.

Petrilowitsch a combatut opiniile de inspiratie psihanalitica care considerau drept o notiune falimentara, cosul de gunoi al psihiatriei, care duc in final la identificarea psihopatiilor cu nevrozele. Conform rolului dominant al destinului instinctual, individul ar putea fi modelat si traumatizat in mod identic de aceeasi traire si in mod diferit in functie de caracteristicile lui primare, de trasaturile sale, de reactivitatea individuala. Temperamentul este influentat mai putin de factorii mediului extern. Acestia pot avea o actiune modelatoare asupra temperamentului numai daca actioneaza pe o perioada mai indelungata, in schimb, caracterul avand o suprastructura psihologica, este influentat de factorii socio-culturali.

K. J. Leonhard a incercat sa diferentieze personalitatile accentuate de psiho­patii. Personalitatile accentuate se disting printr-o trasatura caracteriala si accentuata care deosebeste subiectul net de medie. Pornind de la zona normalului se diferentiaza gradat personalitati accentuate si personalitati psihopatice.

Scoala engleza prin reprezentantii sai J. C. Prichard si H. Maudsley, pune accentul asupra aspectului de 'nebunie morala' la indivizi fara tulburari delirante si de perceptie, dar care prezinta o inclinatie deosebita pentru comitere de fapte antisociale.

In acest sens Sir David Hendersen (1939) a descris psihopatii ca pe persoane care, desi nu sunt subnormale din punct de vedere mintal, au prezentat 'de a lungul vietii sau de la o varsta relativ timpurie, tulburari de conduite de natura antisociala, de obicei de tip recurent sau episodic, care in multe cazuri s-a dovedit dificil de influentat prin metode de asistenta sociala, penala sau medicala, ori pentru care nu avem masuri adecvate preventive sau curative'.

Scoala franceza, aflata sub influenta conceptiei lui Morel-Mangan despre ereditate ca factor esential in aparitia psihopatiei, utilizeaza si in prezent termenul de dezechilibrati psihici.

Scoala americana a lansat termenul de sociopatie sau de anetopatie, consemnand contributia decisiva a factorilor de mediu in aparitia si dezvoltarea psihopatiei.

Scoala rusa, reprezentata prin Gannuskin, Gurevici, Ghiliarovschi si Suhareva, au evidentiat rolul important al sistemului nervos si al factorilor familiali si educativi in patogeneza psihopatiei. Totodata au emis o serie de criterii de diagnostic in delimitarea acestor tulburari.

2. DEFINITIE

Conform scolii de psihiatrie bucurestene, psihopatiile reprezinta un grup Polimorf de dezvoltari patologice ale personalitatii, caracterizate printr-o suficienta capacitate sau printr-o incapacitate permanenta sau intermitenta de adaptare armonica si supla, la conditiile obisnuite ale mediului familial, profesional sau in general, social.

Pentru S. Rosu si A. Sarbu (1969), psihopatia este o stare morbida determinata multifactorial si caracterizata printr-o permanenta sau episodica incapacitate de integrare armonica si supla a persoanei in ambianta sa cotidiana (familiala si profesionala).

Scoala ieseana subliniaza accentul dizarmonic al personalitatii (dizarmonie heredoconstitutionala sau castigata, prin cauze encefalo-abiotrofizante), care se obiectiveaza prin punctele de cunoastere bine dezvoltate, insa cu o insuficienta capacitate frenatorie asupra pornirilor instinctiv emotionale si a defectivitatii sentimentelor moral sociale in prezenta discernamantului asupra continutului si urmarilor intreprinse.

3. EPIDEMIOLOGIE

Prevalenta pe durata vietii se situeaza intre 2,1 si 33% (Robins si colab. 1884). In general, se accepta ca frecventa raportata la populatia medie este de 5-7%.

Intr-un studiu elvetian rezulta ca 13% dintre adulti si 42% dintre adolescenti au fost diagnosticati avand tulburari de adaptare in cadrul serviciului de urgenta.

La noi in tara, Predescu a gasit o morbiditate de 3,12% in cadrul populatiei generale si de 16,87% in cadrul bolilor psihice.

Repartitia pe sex este diferita. Astfel, in timp ce in copilarie si adolescenta se constata o afectare aproximativ egala a ambelor sexe, la adulti se pare ca raportul femei-barbati este de aproximativ 2 la 1.

Frecventa tulburarilor de comportament scade cu inaintarea in varsta.

4. ETIOPATOGENIA

Modul de producere si de constituire a psihopatiei a suscitat un interes particular. Se admite ca psihopatia este produsul unei constelatii etiopatogenetice diversificate fiind inclusi factori genetici, familiali, somatici (infectiosi, traumatici, toxici, etc.), educativi, sociali, etc.

Rolul factorilor ereditari in aparitia si dezvoltarea psihopatiilor este acceptat, dar avand o pondere destul de redusa. Se admite existenta unei vulnerabilitati genetice, a unei structuri si ierarhizari de functii psihice cu lacuna, cu inegalitati, care aduce dupa sine distorsiuni in arhitectura unei personalitati (A.Sarbu).

Ponderea factorilor genetici a fost evidentiata, in special, in cazul personalitatilor antisociale. Totodata s-a incercat sa se acrediteze corelarea agresivitatii si a potentialului infractogen cu anomaliile cromozomiale, de ex. XYY in acest tip de personalitate fara sa fie confirmata prin studiile ulterioare intreprinse.

Factorii somatici pot fi de natura exogena sau endogena, innascuti sau actionand precoce in timpul sarcinii, sau imediat dupa nastere sub forma unor infectii, traumatisme (de la cele obstetricale pana la cele rutiere), intoxicatii, etc.

Cu toate ca nu exista dovezi directe, certe care sa ateste legatura dintre personalitatea antisociala din viata adulta si leziunile cerebrale din copilarie, s-a sugerat si s-a demonstrat ca un comportament antisocial din copilarie este conditionat de o 'disfunctie cerebrala minima' (leziuni minore cerebrale). La aceste persoane s-au raportat anomalii electroencefalografice, corespunzatoare intarzierii de maturare.

Tulburarea cerebrala poate contribui la aparitia comportamentelor agresive si in situatii cand nu exista o actiune imediata asa cum ea este descrisa in cadrul sindromului 'de dereglare episodica a controlului' (tulburare cu pluricauzalitate organica in care predomina comportamente violente episodice).

Importanta factorilor sociali in aparitia tulburarilor adaptative a fost evidentiata prin numeroase studii, subliniindu-se rolul familiei si a ambiantei in formarea unei personalitati simptome.

Rolul familiei il regasim cel mai bine redat in asertiunea lui Tramer dupa care 'tragedia copilului nervos consta nu atat in faptul ca s-a nascut din parinti nervosi, cat prin aceea ca este obligat sa traiasca impreuna cu ei'.

Influenta familiei se refera, nu numai la exemplul pe cere-l da copilului, ci mai ales prin climatul care-l creeaza, prin toate gesturile, greselile, exploziile sau excesele de dragoste pe care le revarsa asupra sa.

Sistemul educativ apare ca relevant. Parintii care impun o atitudine excesiva, de mare severitate, cu pedepse si amenintari pentru orice fel de manifestare a copilului, ii vor provoca acestuia o teama permanenta, groaza, timiditate, lipsa de initiativa, supunere umila si oarba, care se vor imprima de-a lungul intregii sale existente, in contrast cu aceasta educatie, sistemul educativ bazat pe permisivitate excesiva, mai ales in familiile in care exista un singur copil, duc la prototipul de copil rasfatat, copil vedeta, care nu cunoaste limite in solicitari, care face 'scene' atunci cand este admonestat de alte persoane, si din care se intrevad cu usurinta, tendintele egoiste si tiranice de mai tarziu.

Un posibil mediu de cultura in aparitia tulburarilor adaptative il constituie si educatia competitiva intre parinti, in care parintii se supraliciteaza unul pe altul. Prin acest mod de educatie copiii nu pot invata valoarea si masura lucrurilor, notiunile elementare de intelegere a ceea ce se poate, trebuie sau nu se poate face.

La fel de nociva este si educatia de tip "sfarsit de saptamana". Copilul devine incapabil sa faca o distinctie intre situatiile in care se bucura 'de libertate" si cele cand trebuie sa se conformeze sistemului plin de interdictii.

Conditii favorabile structurarii personalitatilor dezadaptative sunt generate de familiile dezorganizate (divorturi, abandonuri, etc.). Copilul este insuficient supravegheat de catre un singur parinte, iar bunicii au in general, o atitudine permisiva fata de greselile lor.

Scoala, de asemenea detine o pondere importanta in aparitia personalitatilor dizarmonice. in scoala, copilul invata sa se transforme intr-un mediu acceptat de catre societate', preluand traditiile culturale si profilandu-se progresiv spre o profesiune corespunzatoare cerintelor sale personale si ale timpului in care traiesc ( A. Sarbu).

Referitor la importanta sistemului educativ in structurarea personalitatilor sintone, Kerbikov descrie trei tipuri: copilul idol al familiei, copilul cenusareasa a familiei si copilul crescut intr-un mediu in care educatia i-a fost neglijata si unde relatiile erau dominate de afecte primare brutale explozive.

Teoria invatarii avanseaza ipoteza ca personalitatea dizarmonica, mai ales cea antisociala, rezulta dintr-o insuficienta a invatarii sociale.

In acest sens, Scott (1960) a sugerat ca personalitatea antisociala s-ar putea dezvolta prin:

- faptul de-a fi fost crescut intr-o familie antisociala

- absenta modelului educativ familial

- comportamentul antisocial reprezinta o cale de depasire a unor probleme emotionale

- insusi procesul de invatare poate sa fie anormal (mai ales la persoanele care invata lent si care nu reusesc sa dobandeasca un comportament social normal).

Teoriile psihanalitice pun accentul pe perturbarile dezvoltarii libidinale si ale Eului in aparitia caracterului patologic. La randul sau, caracterul patologic rezultat prin mecanismele de aparare preferentiale, se diferentiaza in caractere nevrotice (isteric, fobie, obsesional), psihotic (schizoid, paranoiac), narcisic (depresiv, hipocondriac, abandonic, pervers). De asemenea, psihanalistii au introdus conceptul de nevroza de caracter pentru a desemna 'o nevroza fara simptome', o nevroza redusa la caracter.

Un alt model explicativ al tulburarilor de personalitate este modelul lui Young (1990) ce are la baza teoria lui Beck.

Conform acestui model, tulburarile de personalitate s-ar situa la nivelul structurilor cognitive profunde, prin aparitia unor scheme precoce inadaptate ce apar si se instaleaza inca din copilarie. Aceste scheme sunt disfunctionale, intrucat reprezinta pentru individ adevaruri esentiale (schimbarea fiind perceputa ca o amenintare), se perpetueaza prin ele insasi si se modifica cu mare dificultate. Modificarea lor ar produce aparitia unor probleme interpersonale variate si intense.

Schemele precoce inadaptate ar fi activate prin evenimentele vietii, dupa modelul lui Young (1990) conform fig.:

Fig 1. Modelul explicativ al tulburarilor de personalitate Young J. 1990

Experientele trecutului Schemele precoce inadaptate Distorsiunea informatiei, eveniment, compensatie

</Fig.>

Dupa Young ar exista trei tipuri de procese care ar mentine rigiditatea schemelor: distorsiunea informatiei (procesele cognitive ale lui Beck); evitarea (cognitiva, afectiva si comportamentala); compensatia. Acest model, referitor implicit la sistemul DSM, este coerent si euristic.

CLASIFICARI

S-a incercat sa se delimiteze psihopatia nucleara sau constitutionala in care predomina factorii genetici familiali, restransa ca frecventa, de psihopatia marginala cu o etiologic diversa si un mare polimorfism clinic.

in ceea ce priveste tipologia psihopatiilor autorii si-au propus sa-si sistematizeze modelele, fie dupa criterii clinice, fie caracteriologice sau personologice.

Cele mai cunoscute clasificari sunt cele ale lui Kahn, Gruhle, K.Schneider, Petrilowitsch, Predescu, Romila, CIM 10 si DSM IV.

In clasificarea sa Gruhle incearca sa descrie tipologii pe baza unor anumite proprietati fizice fundamentale cum ar fi: activitatea, dispozitia, rezonanta afectiva, vointa, replierea in sine, stima de sine, modul de elaborare a relatiilor cu mediul.

La randul sau, Kahn diferentiaza o tipologie pe baza analizei structurale sub aspect instinctiv si temperamental.

K. Schneider a delimitat zece tipuri clinice: hipertimic, depresiv, senzitiv si anancast, fanatic, megaloman (histeric-excentrici, renomisti, pseudologi), instabil, exploziv, apatic, abulic, astenic.

Cele noua tipuri descrise de catre Petrilowitsch au la baza patologia temperamentului. Acestea sunt: hipertimici si depresivi, astenici, instabili-emotivi si explozivi, timid (senzitiv, nesigur), histeroid, abulic, fanatici si paranoici, anancast, moral-insanity (antisociali).

CIM 10 izoleaza urmatoarele tulburari specifice ale personalitatii: personalitate paranoiaca, personalitate schizoida, personalitate emotional labila, personalitate disociata, personalitate histrionica, personalitate anancastica, personalitate anxioasa (evitanta), personalitate dependenta, alte tulburari specifice ale personalitatii (excentric, imatur, narcisic, pasiv-agresiv, etc.), tulburarea personalitatii fara precizare (nevroza de caracter, personalitate patologica).1

DSM IV imparte tulburarile de personalitate in trei grupe:

A. cu tipurile paranoid, schizoid, schizotipal

B. cu tipurile antisocial, borderline, histrionic, narcisic

C. cu tipurile evitant, dependent, obsesiv-compulsiv si pasiv-agresiv. Toate teoriile tipologice privind personalitatile patologice pornesc de la proprietatile individuale si de la opozitia polara a variatiei in plus sau in minus.

Cu toate incercarile de a le raporta unui sistem psihopatologic definit si coerent, clasificarile tipologice propuse sunt mai mult sau mai putin artificiale si operante, nereusind sa cuprinda intr-un mod holistic realitatea clinica.

6. SIMPTOMATOLOGIE GENERALA

Debutul tulburarilor de personalitate este propus de DSM IV la sfarsitul adolescentei si la inceputul varstei adulte.

Totusi, manifestarile clinice ale psihopatiei se pot contura inca din perioada prescolara sub forma unor simptome prezumtive (dificultate de acomodare in grup, comportamente egoiste, brutale, elastice). Aceste manifestari se amplifica si se diversifica in perioada scolara si a adolescentei pana la violenta, consum de droguri, delincvente, etc

Binder arata ca in existenta longitudinala a psihopatului se evidentiaza o suita de radicali activi, polarizand o functie sau o latura .a activitatii psihice.

Indiferent de tipologia clinica a psihopatiei, Cekley considera ca o psihopatie se poate atesta cu certitudine in prezenta unui comportament inadecvat cu si fara motivatie, esecuri profesionale inexplicabile, lipsa tulburarilor de inteligenta, iresponsabilitatea afisata, inabilitate speciala de a deosebi adevarul de fals, nereceptivitate la critica, incapacitate de a invata din experienta proprie si a altora, de a iubi, de a fi generos, etc.

Actiunile psihopatului se desfasoara pe un fond de luciditate a constiintei, iar inteligenta lor poate depasi nivelul mediu, fiind incapabili sa-si recunoasca defectele structurale, sa se antreneze si sa-si consolideze mecanismele volitive.

Psihopatii sunt mereu nemultumiti de pozitia pe care societatea le-o ofera dupa criterii, de obicei reale si obiective. Logica si ratiunea lor ramane subordonata impulsurilor, trebuintelor primare, avand o viziune egofila, de organizare hedonica a existentei.

Comportamentul psihopatului se inscrie in caracterizarea facuta de K.Schneider - 'psihopatul ii face sa sufere pe cei din jur in timp ce-si vede de interesele sale meschine'.

7. TIPOLOGIE CLINICA

Descrierea tipologiei tulburarilor de personalitate se va face avand ca reper clasificarea CIM 10.

In plus, se iau in considerare si alte tipuri de personalitate psihopata care, desi nu sunt cuprinse in aceasta clasificare, au o acoperire in practica psihiatrica, cum ar fi timopatiile.

7.1. Tulburarea de personalitate paranoiaca

Aceasta categorie se remarca prin supraestimarea propriei persoane, sentimentul superioritatii fata de ceilalti, orgoliul exagerat, siguranta de sine, convingeri ferme, dispret afisat fata de cei slabi, agresivitati prompte fata de tot ce le-ar leza autoritatea, incapacitate de a dialoga uzand de opiniile celorlalti, de a accepta solutii sau de a face concesii.

Personalitatea paranoiaca se caracterizeaza, indiferent de manifestarile sale clinice, printr-o serie de trasaturi descrise de Genil-Perrin: supraestimarea eului, absenta autocriticii si falsitatea rationamentului, neincredere si susceptibilitate. Aceste trasaturi explica dificultatile insertiei sociale si mai ales existenta , conflictuala a paranoicului, personaj turbulent, egocentric, agresiv si gelos. Atat pentru familia sa, cat si pentru subordonatii sai, paranoicul este de o intransigenta tiranica.

Supraestimarea Eului se manifesta prin suficienta si orgoliu. Este un judecator extrem de sever fata de semeni, dispretuitor. Infailibil in opiniile ce le avanseaza, atunci cand este contrazis se considera neinteles si rau judecat. Incearca intotdeauna sa impuna anturajului punctul sau de vedere. Cand se manifesta sub forma unei modestii exagerate, aceasta mascheaza autofilia.

Absenta autocriticii si falsitatea judecatii ar putea fi considerate ca o consecinta a acestei hipertrofii a eului, precum si psihorigiditatea actelor si judecatilor, autoritarismul si intoleranta fata de ceilalti. Gandirea functioneaza intr-un mod rigid si sistematizat.

Neincrederea si susceptibilitatea domina relatiile cu anturajul, ii suspecteaza pe ceilalti ca ar fi rau intentionati in ceea ce-i priveste si nu are incredere in manifestarile lor fata de ei, punand la indoiala loialitatea lor. Faptele anodine iau o semnificatie personala si intentionala, cautand dovezi in detaliu in sprijinul banuielilor lor fara a tine seama de situatie in contextul ei.

Deseori au o atitudine combativa, obstacolele si insuccesele stimulandu-i in revendicarile lor. in aceasta categorie pot fi inclusi cverulentii, gelosii patologici, fanaticii devotati unilateral si absurd unei cauze politice sociale, religioase.

Spre deosebire de fanaticii combativi, fanaticii pasivi sau contemplativi in care predomina trasaturile astenice (o mare parte a fanaticilor religiosi sau a sectantilor) se multumesc sa-si propovaduiasca credinta cu un sentiment de superioritate fata de toti cei care nu le impartasesc convingerile.

in cadrul psihopatiei paranoiace, ideatia poate lua o intensitate prevalenta si mai rar, deliranta. Continutul manifestarilor delirante este in general, comprehensibil, de mica amplitudine si uneori, reversibil, fapt ce le deosebeste de dezvoltarile prevalente ale personalitatii, de tablourile paranoide din schizofrenii, psihoze paranoide de involutie sau reactive.

7.2. Tulburarea de personalitate schizoida

Se caracterizeaza printr-o restrangere a contactelor sociale afective, preferinta pentru fantezie, activitatile solitare si de introspectie avand limite in a exprima sentimentele proprii si a avea placeri, a fi impasibili, detasati, greu de inteles. Par sa fie indiferenti la elogiile si criticile celorlalti. Leaga prietenii cu dificultate, au putini prieteni apropiati si nu cauta compania celorlalti, indeosebi, prefera activitatile solitare. Pentru anturaj apar inchisi, ciudati, indiferenti, dogmatici, lipsiti de spirit practic.

Acest tip de psihopatie trebuie diferentiat de schizofreniile simple si de tulburarile de tip borderline.

in literatura sunt reprezentati prin naratorul din 'Strainul' lui Camus, cu a sa viziune detasata de realitate, cu nepasarea fata de reactiile celorlalti, cu atentia sa la hatisurile propriei lumi interioare, in filmologie ii regasim sub forma justitiarilor solitari si inflexibili, scumpi la vorba si indiferenti la admiratia femeilor si a multimii.

7.3. Tulburarea de personalitate disociala

Acest tip de personalitate corespunde personalitatii psihopatice descrise de Kraepelin si este considerata ca prototipul psihopatiei sau al dezechilibrului psihic a carei biografie va fi marcata de instabilitate, impulsivitate si inadaptare.

Asa cum s-a aratat si in cadrul descrierii generale a psihopatiilor, manifestarile clinice pot debuta inca din prima copilarie, in adolescenta se constata conflicte repetate cu autoritatea reprezentata de catre parinti si profesori, instabilitate scolara, frecventarea grupurilor marginale sau de delincventi, contactarea experientelor toxicomanice, prostitutie, homo si heterosexuala.

La adult se constata un dispret fata de obligatiile sociale si indiferenta rece fata de cei din jur, existand o diferenta apreciabila intre comportament si normele sociale statuate. Comportamentul nu se modifica prin experientele traite, inclusiv in urma sanctiunilor. Exista o slaba toleranta la frustrari si o limita joasa de descarcare a agresivitatii, inclusiv a violentei, o tendinta de a blama pe altii sau de a justifica un comportament, ducand persoana sa intre in conflict cu societatea prin rationali plauzibile.

Nevoia de a satisface imediat dorintele de moment, influentabilitatea, preferinta spre a-si satisface rapid si facil trebuintele, usurinta cu care trec la actiune, fara a medita asupra consecintelor si lipsa vointei ii fac incapabili de a tezista tentatiilor si exemplelor negative. Schimba frecvent locul de munca, parasind pe neasteptate activitati de care pareau a se fi atasat. Vagabondeaza si se complac in compania celor certati cu respectarea legilor.

Meyer Gross afirma ca acesti psihopati 'traiesc doar in prezent'. Convin­gerea de baza a sociopatului pare a fi 'daca vrei ceva intinde mana imediat si apuca'. Totusi, unii dintre ei nu o fac 'imediat', pentru a-si lua un plus de precautie.

in filme, sociopatul, se bucura de o mare apreciere, caci pentru spectatori este o derulare sa-l vada incalcand regulile pe care le respectam zi cu zi, mai ales atunci cand prezinta un anume umor, iar gustul pentru risc si pentru nou ii fac companioni placuti.

7.4. Tulburarea de personalitate emotional labila

Se caracterizeaza printr-o tendinta neta de a actiona in mod impulsiv si fara consideratia pentru consecintele actiunilor, o dispozitie imprevizibila si capricioasa, printr-un tropism la explozii emotionale si dificultate de a-si controla comportamentele impulsive, printr-un tropism de a adopta un comportament certaret si a intra in conflict cu altii.

Se disting 2 tipuri:

- tipul impulsiv care se manifesta, in special, printr-o instabilitate .motionala si o lipsa de control a impulsivitatii.

- tipul de limita la care predomina printre altele: perturbarea imaginii de sine, stabilirea de proiecte si preferinte personale, prin sentimente cronice de vid, prin relatii interpersonale intense si instabile si printr-o tendinta de a adopta un comportament autodestructor cuprinzand tentative de suicid si gesturi suicidare.

7.5 Tulburarea de personalitate histrionica

Esential, pentru acest tip de psihopatie, este prezenta nu atat a manifestarilor isterice cu caracter critic, cat a unui grupaj de trasaturi de personalitate ca: inclinatia catre demonstrativitate si inautentic, egocentrismul, sugestibilitatea si labilitatea emotionala. Se considera ca ele reflecta existenta unui anumit tip de imaturitate afectiv-comportamentala, la care predomina logica afectiva.

Jaspers, afirma ca psihopatul isteric este, in primul rand, marcat de dorinja exagerata de a parea mai mult decat ceea ce este in realitate. Vanitatea exagerata se confunda dureros cu sentimentul propriei inferioritati. Nemultumit de sine, el se refuza cu incapatanare, cautand prin toate mijloacele sa disimuleze realitatea si sa se prezinte lumii intr-o lumina considerata de el favorabila. Dorinta morbida de a iesi din comun si de a atrage atentia, cu orice mijloc, asupra sa sau de a soca, dublata de incapacitatea de a-si controla doza si adecva reactiile si atitudinile in raport cu efectul lor real asupra anturajului si punctul de vedere a celorlalti (trasatura egocentrica), dau manierei de a fi a psihopatului histeric o nota de demonstrativitate teatrala si inautentica. Manifestarile emotionale sunt exagerat de vii, fara a fi la fel de veridice, profunde si durabile. Stilul discursului sau este, mai degraba, emotional, caci evoca impresii si este lipsit de precizie si detaliu. Are tendinta de a idealiza sau dimpotriva de a deprecia excesiv persoanele din anturajul sau.

Unul din personajele reprezentative ale acestui tip de personalitate este Madam Bovary. Flaubert, prezentand o Madam Bovary care, cu a sa emotivitate, cu setea de iubire, cu dispozitia schimbatoare, cu a sa inclinatie spre reverie, di si cu tendinta de a idealiza un barbat mediocru, ar putea fi un portret graitov, elocvent al personalitatii histrionice.

Si Nadejda, din 'Duelul' lui Cehov, care si-a parasit sotul si a plecat cu un tanar si frumos functionar, este o frumoasa histrionica. Cand acesta se plictiseste de ea, Nadejda acuza brusc tot felul de dureri care nu numai ca nu-l induioseaza pe iubit, ci dimpotriva si atunci Nadejda se resemneaza seducand un alt barbat, pe ofiterul Kirilin.

Un alt personaj celebru, Scarlet O'Hara din romanul 'Pe aripile vantului, vadeste tendinta histrionica de a le starni barbatilor interesul, dar ea se indragosteste cu adevarat doar cand acestia devin inaccesibili.

7.6. Tulburarea de personalitate anancasta (psihastenica)

Psihopatul psihastenie este, in primul rand, nehotarat, chinuit de indoieli continue si in acelasi timp, un fanatic doritor, nesatisfacut de ordine, certitudini si perfectiune.

Pe un fond general de rigiditate afectiva, dubiile, neincrederea, nesiguranta, nehotararea si teama ca lor sau celor apropiati li se poate intampla ceva rau, se intrepatrund cu prudenta excesiva, scrupulozitatea exagerata si nevoia patologica de a controla si a verifica repetat si inutil. Sclav al nevoii acute de ordine, precizie, corectitudine si constiinciozitate, se pierd in detalii si aspecte formale.

Unii autori pun accentul, mai ales, pe latura dubitativa a structurii psihastenice, in timp ce altii subliniaza incapatanarea pentru reguli rigide, ordine si perfectionism (personalitatea compulsiva).

Perfectionismul se reflecta printr-o exagerare extrem de atenta fata de detalii, proceduri, reguli si organizare, adesea in detrimentul rezultatului final.

Tulburarea poate fi insotita de ganduri sau impulsii repetitive si intrusive, neatingand, insa, severitatea unei tulburari obsesional-compulsive.

Acest tip de personalitate trebuie diferentiata de nevroza anxioasa, nevroza obsesiva si nevroza fobica.

Unele personaje, cum ar fi Sherlock Holmes, M.Spock din serialul televizat Star Treck sau neinduplecatul colonel Nicholson din Podul de pe raul Kwai se detaseaza prin trasaturile lor predominant obsesionale.

7.7. Tulburarea de personalitate anxioasa (evitanta)

La acesti psihopati predomina sentimentele de tensiune si de teama, de insecuritate si de inferioritate, o dorinta perpetua de a fi iubit si acceptat, o hipersensibilitate la critica.

Manifesta reticenta in a lega relatii si o tendinta de a evita unele activitati din cauza unei exagerari a pericolelor sau a riscurilor potentiale in situatii banale. Se pot inregistra si multiple acuze cenestopate pe care pacientul le traieste extrem de intens. Hipersensibili, criticile si ironiile ii inspaimanta fiindu-le teama de ridicol. Datorita stimei de sine reduse, de cele mai multe ori isi subestimeaza capacitatile si reusitele. Din teama de esec, opteaza deseori pentru un rol secundar sau pentru posturi mult sub capacitatile lor. Sunt predispusi la crize de anxietate.

J. J. Rousseau, asa cum rezulta din 'Confesiunile' sale, avea o personalitate evitanta, aratand ca era extrem de marcat cand se afla in societate. Superman, atunci cand nu este Supraom redevine Clark Kent, timidul reporter cu ochelari al ziarului Daily Planet, incapabil sa-si marturiseasca sentimentele fata de colega sa, frumoasa Lois Lane.

7.8. Tulburarea de personalitate dependenta (astenica)

Trasatura fundamentala este reprezentata de astenia psihica, intregul comportament poarta amprenta nivelului energetic scazut, a slabei capacitati de efort, a fatigabilitatii crescute, a lipsei de initiativa, entuziasm si, vointa.

Simt nevoia de a fi ajutati si sustinuti de catre ceilalti. Sunt reticenti cand este vorba sa ia decizii si de cele mai multe ori, ii lasa pe ceilalti sa ia decizii importante in numele lor. Decat sa vina cu unele initiative prefera sa accepte initiativele celorlalti. Suporta greu singuratatea ori sa se implice de unul singur in unele activitati. Teama de a nu perturba relatiile cu anturajul ii face deseori, sa spuna mereu 'Da' si sunt extrem de afectati atunci cand sunt criticati sau dezaprobati. Pentru a se face placuti celorlalti, accepta munci mai putin gratificante, preferand discretia. Se percep slabi si incompetenti si au mari dificultati in a face fata vietii cotidiene. Astenia psihica este dublata de o constitutie somatica ce se caracterizeaza prin rezistenta scazuta la efort, in timp ce in sfera instinctuala apar deficiente ca urmare a slabiciunii libidoului.

In general, sunt predispusi la trairi cu caracter depresiv, preocupari hipocondriace, elaborari obsesive si fobii.

Unele cupluri din literatura sunt celebre, in acest sens, Don Quijotte si Sancho Panza, Don Juan si Leporello, Sherlock Holmes si Doctorul Watson, se confirma ca in urma oricarui erou paseste o personalitate dependenta, un personaj discret, devotat, ne-avand o opinie proprie sau viata personala in afara de aventu­rile traite de mentorul sau.

7.9. Tulburari mixte de personalitate

In aceasta categorie de suferinte sunt incluse atat tulburarile de personalitate nespecifice si neclasificabile, cat si cele considerate ca accesorii in comparatie cu un diagnostic principal de tulburare afectiva sau concomitent anxioasa.

7.10. Alte tipuri de personalitati neincluse in CIM10.

Cele mai cunoscute sunt: timopatiile, personalitatea schizotipala si personalitatea borderline.

7.10.1. Timopatiile

Acest tip de psihopatie nu-l mai regasim inclus in CIM 10 si DSM IV, trucat se considera ca ar reprezenta matricea tulburarilor afective sau manifestari larvate ale acesteia.

K. Schneider. Petrilowitsch il descriu ca entitate separata, intrucat tipul ciclotim descris de Kretschmer ca antemergator starilor afective bipolare, este rar intalnit, fara derapaje psihotice.

Sub denumirea de timopatii se descriu timopatii euforici si depresivi.

Timopatii euforici (constitutie psihopatica, hipertimica) se refera la un grup de persoane care se caracterizeaza printr-o dispozitie fundamentala vesela, temperament sanguinic si un anumit grad de activitate ridicata.

Hipertimicii sunt veseli, de un optimism indestructibil, lipsiti de simt critic, imprudenti, prea siguri de sine, superficiali, nepasatori. Sunt de buna credinta cand promit, dar nu se tin de cuvant niciodata, foarte activi, interesati de tot si de toate, plini de initiativa, sociabili, lipsiti de conventionalisme, leaga usor prietenii. Situatiilor conflictuale si frustrante le raspund fie prin nepasare, fie prin violente, lipsite si ele de durata si consistenta. Nu poarta resentimente.

K.Schneider descrie mai multe variante: echilibrat, cverulent, haltlos (nein­franat), pseudologi.

Abuzurile de alcool si de droguri se intalnesc frecvent. Pot comite si fapte antisociale.

Timopatii depresivi sunt pesimisti, cu o tonalitate afectiva sumbra, dura­bila, care coloreaza, ca atare, toate trairile vitale. Mereu sceptici, succesele raman fara ecoul corespunzator, nelinistea si insecuritatea ii domina continuu, retin mai ales, aspectele neplacute ale vietii, carora le acorda o atentie si semnificatie exagerata. Se subapreciaza si minimalizeaza rezultatele celorlalti. Uneori isi mascheaza trairile printr-un comportament fals, hipertimic sau anxios, in general sunt oameni ai datoriei pana la severitate extrema. Nu se bucura de nici un succes si orice destindere sau odihna poarta in sine germenii unei noi depresii, in gandire sunt lenti si ruminativi si se indoiesc mereu de ceea ce fac si de sensul existentei. Preocuparile hipocondriace sunt adesea prezente, in fata unor situatii noi sunt ezitanti, indecisi si se descurajeaza usor. in schimb in activitati de rutina, desi inceti, multi dovedesc responsabilitate, meticulozitate si constiinciozitate pana la perfectionism.

K. Schneider descrie tipurile: posac (sumbru), morocanos (rece, egoist, cicalitor, rautacios) si paranoid.

7.10.2. Personalitatea schizotipala

Tulburarile se manifesta in sfera ideativa, comportamentala si interpersonala inca de timpuriu in viata adulta. Aceste tulburari nu sunt suficient de severe pentru a satisface criteriile schizofreniei.

Sunt suspiciosi, cu convingeri bizare si gandire magica, incompatibila cu normele culturale si care le influenteaza comportamentul. Frecvent sunt superstitiosi si se considera clarvazatori sau cu un simt telepatic deosebit. Copiii si adolescentii pot prezenta fantezii si preocupari bizare. Conceptele sunt exprimate neclar, iar cuvintele pot fi utilizate intr-un mod insolit.

Limbajul este digresiv, vag sau abstract. Apar ca bizari si excentrici in comportament si infatisare, in relatiile interpersonale manifesta o afectivitate inadecvata sau cuartata, parand a fi stupizi si rezervati. Stabilesc cu dificultate relatii interpersonale stabile, neavand prieteni.

Dupa DSMIV aproape 3% din populatie prezinta aceasta tulburare.

7.10.3. Personalitatea borderline

Aceste personalitati sunt marcate de comportamente impulsive, provocate de o dispozitie fluctuanta care le induce o stare de criza cvasiperpetua. Personalitatile borderline sunt asaltate de emotii puternice, greu controlabile, mai cu seama de stari de hetero si autoagresivitate. De multe ori starea de agresivitate, de hiperexcitabilitate este urmata de stari depresive acompaniate de un sentiment de gol si plictis. Fata de cei apropiati formuleaza cereri staruitoare de iubire si sprijin, pe care le alterneaza cu evadari brutale, cand li se pare ca intimitatea ar fi amenintata.

Apeleaza frecvent la alcooluri si stupefiante, de multe ori intr-un mod impulsiv.

in randul acestor personalitati se inregistreaza cel mai mare procent de sinucideri.

Adesea au o imagine incerta asupra propriei persoane, o viziune lipsita de claritate si consecventa asupra propriilor trebuinte, ceea ce le duce la schimbari drastice in materie de prietenii, de profesie sau de parteneri sexuali (vezi sindromul borderline).

8. DIAGNOSTIC SI EVOLUTIE

Diagnosticul tulburarilor de personalitate se face pe baza radicalilor activi regasiti in sectiunea longitudinala a personalitatii si a prezentei principiului dinamicii fenomenului psihopatie.

Prin dinamica psihopatiei se intelege procesul de modificare, de scurta sau de lunga durata, a trasaturilor personalitatii sub influenta diferitilor factori.

Indiferent ca aceste tulburari apar inca din prima copilarie sau din perioada timpurie a adultului, ele vor fi regasite constant de-a lungul intregii existente, sub diferite intensitati, influentand decisiv sistemul relational si mai ales cel adaptabil al persoanei.

Criteriile diagnostice propriu zise specifice sunt descrise atat in CDVI 10, cat si DSM IV pentru fiecare tip de personalitate propus.

Existenta luciditatii, a intelectului normal, pe fondul dizarmoniei caracterial adaptativ, ii diferentiaza de psihotici, la care este prezenta o desincronizare calitativa ideoafectiva.

Absenta constiintei suferintei proprii si mai ales a autocriticii ii departajeaza de nevrotici, la care manifestarile psihopatologice consecinta a complexului patogen interconflictual, sunt recunoscute si hiperconstientizate.

Psihopatii pot prezenta o serie de decompensari reactive de intensitate nevrotica sau chiar psihotica ca urmare a constelatiilor psihotraumatizante. Oricare ar fi intensitatea si gravitatea manifestarilor clinice, predominante in tabloul clinic raman insa, trasaturile principale psihopatice preexistente aparitiei reactiei.

in mod indubitabil, in afara factorilor psihogeni si somatici, un rol important in evolutia psihopatiilor il joaca conditiile de mediu, variatiile inerente ale acestora reflectandu-se in tabloul lor clinic.

in ceea ce priveste evolutia tablourilor psihopatice la climacterium si varsta a treia, parerile sunt impartite. Unii autori sustin ca are loc accentuarea trasaturilor dizarmonice cu posibile si mai frecvente decompensari reactive, in timp ce altii afirma ca aceste trasaturi se estompeaza.

Eventualele traumatisme cranio-cerebrale, infectiile, intoxicatiile, drogurile si in general, orice suferinta afecteaza defavorabil evolutia psihopatiei.

Influentele pozitive ale mediului social reusesc sa mascheze, sa atenueze trasaturile eretice comportamentale in masura in care ele antreneaza si dezvolta acele laturi psihice care amplifica capacitatea functionala a mecanismelor compensatorii.

9. TRATAMENTUL TULBURARILOR DE PERSONALITATE

9.1. Tratamentul profilactic

Frecventa psihopatiilor nucleare s-ar putea restrange prin aplicarea unui program eugenic, prin consilierea genetica a subiectilor cu manifestari psihopatologice evidente de tip anetic.

Promovarea si aplicarea inca din copilarie a unui complex de masuri din |domeniul pedagogiei si a igienei mentale prin care o educatie echilibrata sa 'imbine armonios sanctiunea cu recompensa, ca si existenta unei atmosfere ;,familiale destinse ar putea contribui la limitarea si atenuarea trasaturilor perturbatorii ale acestor personalitati.

9.2. Tratamentul propriu-zis

Intalnirea intre psihiatru sau psiholog si personalitatile patologice se poate produce in circumstante diferite.

Cea mai frecventa este, insa aceea in care pacientul vine sa consulte un psihiatru pentru o alta problema, solicitand mai ales tratarea consecintelor tulburarilor de personalitate: depresii, stari de anxietate, farmaco-dependenta, etc in alte cazuri se adreseaza specialistului persoane din anturajul pacientului nelinistite sau coplesite de comportamentul acestuia.

Personalitatile patologice se dovedesc a fi pacienti greu de tratat, iar atunci cand sunt anxiosi ori deprimati, rezultatele terapeutice nu sunt atat de bune ca in cazul pacientilor fara tulburari de personalitate, ceea ce lezeaza narcisismul psihiatrului.

In prezent sunt tot mai numeroase studii consacrate perfectionarii procedeelor medicamentoase sau psihoterapeutice care ar putea veni in sprijinul acestor personalitati.

Indiferent de natura tulburarii planul terapeutic urmareste sa produca schimbari limitate in conditiile de viata ale pacientului, astfel incat sa aiba mai putin contact cu situatiile care provoaca dificultati si mai multe posibilitati de a dezvolta resursele adaptative si compensatorii ale personalitatii sale.

Psihotropele ocupa un loc restrans in tratamentul tulburarilor de personalitate, mai ales ca unii pacienti se arata reticenti sau sunt stapaniti de teama de a nu le fi astfel transformata personalitatea.

Antidepresivele sau tranchilizantele vor modifica viziunea despre lume a subiectilor anxiosi, vor manifesta mai putin pesimism sau deznadejde subiectii deprimati .Aceste preparate se administreaza pe perioade scurte, existand riscul instalarii dependentei.

Carbonatul de lithium si Carbamazepina reduc variatiile dispozitionale si agresivitatea, facilitand reinsertia sociala.

Tratamentul este, evident, simptomatic iar rezultatele sunt efemere si datorita efectelor secundare ce influenteaza in mod negativ activitatea acestor personalitati.

9.3. Tratamentul psihoterapeutic

Initial, s-a opinat ca utilizarea psihoterapiei este inadecvata din punct de vedere teoretic cu psihopatiile, incapacitatea de a invata din propria experienta si a altora, fiind incompatibila cu procesul invatarii, indispensabil desfasurarii unei psihoterapii.

Ulterior, acest postulat a fost infirmat de experientele clinice.

S-a incercat adaptarea unor tehnici psihoterapeutice, care desi nu au un concept teoretic traditional, au ca mesaj central 'sa facem ceva cu pacientul si nu seva pacientului'.

Principalul mod de comunicare il reprezinta comportamentul si sentimentele clientului. Terapeutul este activ si foloseste 'pressingul terapeutic in cadrul psihoterapiei. in general, se stabileste de comun acord cu pacientul obiectivele psihoterapiei. Acestea trebuie sa fie complete, precise si realiste, de la simplu la complex (de ex.: de la a reduce consumul de alcool pana la a deveni independent).

Daca psihanaliza ramane contraindicata in tratamentul psihopatiilor, psihoterapia suportiva se foloseste, desi mai rar, cu rezultate putin semnificative.

Konberg a modificat acest procedeu psihoterapeutic si-l utilizeaza, in special, in primele faze ale tratamentului.

Psihoterapia de grup este indicata la acei pacienti care pastreaza inca suficiente posibilitati de adaptare, pentru a extrage din ele invataminte referitoare la resocializarea lor treptata.

Terapiile cognitive se arata a fi calea regala in tratamentul tulburarilor de personalitate. Aceste mijloace terapeutice se utilizeaza cu succese notabile, avand la baza modelele cognitive care permit o abordare pragmatica a tulburarilor de personalitate.

Beck si Freeman (1990) au propus utilizarea unui ansamblu de tehnici cognitive si comportamentale cum ar fi: recolta probelor cognitive, identificarea schemelor cognitive prin intermediul gandurilor automatice, utilizarea imageriei mentale, rezolvarea problemei, autoobservarea dirijata, repetitia comportamen­tala, modelarea, jocul rolului, expunerea in vivo, etc.

Cottraux si Mihailescu considera ca tratamentul trebuie sa dureze cel putin doi ani, sedintele desfasurandu-se la un interval de maximum 15 zile.

in cadrul tulburarilor de personalitate paranoiaca s-au utilizat tehnici comportamentale privind controlul anxietatii, cum ar bio feed back, expunerea in vivo, relaxarea focalizata asupra atentiei sociale, tratamentului, informatiei, etc.

in tratamentul personalitatii disociale au fost propuse doua tipuri de interventie care au avut ca obiectiv: controlul iritabilitatii si invatarea controlului pulsiunilor.

in tratamentul personalitatii histrionice sunt indicate tehnicile privind dezvoltarea empatiei si reducerea narcisismului prin utilizarea modelarii, a jocului rolului, a feed-back-ului prin video. Rezultatele sunt incerte.

Antrenarea in competentele sociale, se utilizeaza, in special in cadrul tratamentului personalitatilor evitante. in schimb, controlul anxietatii s-a utilizat in cadrul personalitatilor dependente.

Afirmarea de sine s-a aplicat cu rezultate incurajatoare in tulburarile de personalitate pasiv-agresiva.

Cloninger si Svrakic au propus un program integrativ psihobiologic in tratamentul psihopatiilor, cunoscut sub denumirea 'cei cinsprezece pasi ai programului pentru tratamentul integrativ psihobiologic ai tulburarilor de personalitate'. Acesti 15 pasi sunt cuprinsi in 7 etape, care debuteaza cu grupul terapiilor suportive si se termina in final cu grupul terapiilor integrarii totale (creativitate si fericire).

Tentativele folosirii comunitatii terapeutice in tratamentul personalitatilor disociale au produs importante schimbari in ceea ce priveste asumarea si impartirea indatoririlor si responsabilitatilor, luarea de decizii in grup, confruntarea fiecarei persoane cu efectele pe care actiunile sale le au asupra altora, posibilitatea de a actiona dupa propriile sentimente fara constrangeri sociale (Rapaport si Taylor).

Aprecierea capacitatii de munca are ca scop evaluarea obiectiva a posibilitatilor restante, adaptative si profesionale. Este de preferat reinsertia profesionala si sociala pentru recuperarea bolnavului, pentru fiecare pacient ii mod individual si sa-l plasam intr-un loc potrivit de activitate profesionala, sa incadram intr-un grad mai usor de invaliditate sau in munca normala imediat o: este posibil.

in general, psihopatii raspund in fata legii pentru actele antisociale pe care le comit.

10 STARILE PSIHOPATOIDE

Sub acest generic sunt incluse 'modificari durabile ale personalitatii neatribuibile unei leziuni sau unei boli cerebrale' si 'personalitatea organica' (tulburari de personalitate ce apar datorita unor procese toxice infectioase, traumatisme cranio-cerebrale dupa boli organice, etc).

Predescu si colab. definesc starile psihopatoide 'modificarile in sens patologic ale comportamentului instalate ca o stare permanenta consecutiva unor afectiuni, uneori, adesea cu rasunet cerebral lezional, la persoane cu o dezvoltare psihica normala anterior momentului agresiunii'.

Starile psihopatoide reprezinta, deci, tulburari de adaptare de intensitate variabila care insotesc personalitatea de-a lungul existentei sale si care apar in urma agresiunii determinata de factorii somatici, pe fondul unei personalitati dezvoltate armonios pana in momentul impactului incepand cu varsta de 16 ani.

Ca si tablouri clinice se descriu starile psihopatoide post traumatice, starile psihopatoide dupa diverse encefalite, starile psihopatoide a caror cauza este abuzul de alcool sau de toxice, starile psihopatoide dupa interventiile chirurgicale.

in ceea ce priveste modificarile durabile ale personalitatii neatribuite unei leziuni sau a unei boli cerebrale, se refera la anomaliile de personalitate si de comportament la adult care survin in absenta tulburarilor prealabile ale personalitatii, dupa un factor de stress excesiv si prelungit sau catastrofic, sau in urma unei boli psihice severe.

Diagnosticul starilor psihopatoide se face pe baza istoricului tulburarilor de adaptare si a evidentierii factorilor etiopatogeni in urma investigatiilor clinice si paraclinice.

Evolutia si prognosticul acestor stari este determinat de natura noxei si de gradul de afectare a personalitatii.

Tratamentul implica, pe langa tratamentul etiologic, acolo unde este posibil, si mijloace chimioterapice si psihoterapeutice in functie de manifestarile clinice predominante. Tratamentul este asemanator cu cel din psihopatii.

11. TULBURARI DE OBICEIURISI DE IMPULSURI

Aceasta categorie cuprinde unele tulburari de comportament care nu pot fi clasate la alte tipuri, caracterizate prin actiuni repetate, fara o motivare rationala, clara, incontrolabile si care, in general, sunt contrare interesului propriu al persoanei respective si a celorlalte persoane.

Persoana sustine ca comportamentul sau sta sub influenta impulsiei de a actiona.

Etiologia acestor tulburari este necunoscuta.

Tulburarile sunt regrupate pe baza unor similitudini in tabloul lor clinic, in cadrul lor sunt citate: jocul patologic, incendierea patologica (piromania), furtul patologic (cleptomania), trichotilomania, precum si alte varietati de comportamente neobisnuite, persistente, nesecundare unui sindrom psihiatric recunoscut.

12. Bibliografie selectiva

1. A.P.A. (2000) -Manual de Diagnostic si Statistica a Tulburarilor Mentale-DSM -

IV Ed. APLR, Bucuresti.

Beck AT., Freeman Al (1990) -Cognitive Therapy of Personality Disorders, Guilford

Press, New York.

Bender D., Dolan R., Skodol A. (2001) -Treatment Utilization by Patients with

Personality Disorders, Am. J. Psychiatry,

Binder H. (1960)-Die Psychopatischen Dauerzustande und die Abnormen

Seelischen Reaktionen und Entwicklungen, Psychiatrie der Gegemwart, Vol. II, Springer, Berlin.

Branzei P., Scripcaru Gh., Pirozynski T. (1970) -Comportamentul aberant in relatiile

cu mediul, Ed. Junimea, lasi.

6. CIM (1993) -Clasificarea Internationala a Maladiilor (CIM) - Editia a-10 -a,

OMS- vol. I, Ed. Medicala, Bucuresti.

7. Clekley H. (1950) -The Mask of Sanity. An Attempt to Clarify Some Issue About the

so Called Psychopatic Personality, C.N. Mosby Comp., St. Louis.

Cloninger G., Svrakic D. (2000) -Comprehensive Textbook of Psychiatry,

Seventh Edition, Vol II, Ed. Lippincott Williams & Wilkins, Philadelphia, USA.

Cottraux J. -Les Therapies Comportementales et Cognitives, Ed. Maison,

Paris.

Gelder M., Gath D., Mayou R. -Tratat de psihiatrie - Oxford, Edit. II,

Ed. APLR si GIP, Bucuresti.

Kahn E. -Die Psychopatischen Personlichkeiten, Handbuch des

Geisteskrankheiten, Vol. VI, Berlin.

Kerbikov O. (1970) -Izbrannie Trudi, Moscova.

Koch G. (1995)    -Krampfbereitschaft, Menel, Roma. ,

14. Lelord F., Andre C. (1998) -Cum sa ne purtam cu personalitatile.dificile, Ed. Trei,

Bucuresti.

1 Leonhard K. (1964) -Normale und Anormale Personlichkeiten, Volk und

Gesundheit Veb, Berlin.

16. Mihailescu G., Sechaud M. C., Delsignore A. (1998)    -Precis de Therapie

Comportementale et Cognitive, Ed. Med. et Hyg., Chene -Bourg.

17. Perrin G. (1926) -Les Paranoiaques, Ed. Maloine, Paris.

Pern's C. (2000) -Psihoterapia pacientului dificil, Ed. Hestia, Timisoara.

19. Petrilowitsch N. (1996) -Abnorme Personlichkeiten, Ed. a III-a, Karger A. G.,

Basel.

20. Predescu V., Milea St. (1998) -Psihopatiile, in Predescu V. -Psihiatrie Voi. II, Ed.

Medicala, Bucuresti.

21. Romila A. (1997) -Psihiatria, Ed. APLR, Bucuresti.

22. Sarbu A. (1973) -Psihopatiile -Curs de Psihiatrie, UMF, Cluj - Napoca.

Schneider K. (1950) -Die Psychopatischen Personlichkeiten, Franz Deuticke,

Viena.    f

Schneider K. (1950) -Die Psychopatischen Personlichkeiten, Franz Deuticke,

Viena.

2 Scott P. D. (1968)    -The Treatment of Psychopaths, B. Med. J. 1, 1641-1646.

26. Suchareva G, E. (1955)  -Kliniceskoe Lektii Po Psihiatrii Destoskovo

Vozrasta, Medghiz, Moscova.

.Young J. E. (1990)   -Cognitive Therapy for Personality Disorders: A Schema a  Focused Approach, Profesional Resource Exchange Sarasota.