Tulburarile de limbaj la prescolar

Tulburarile de limbaj la prescolar

Conform literaturii de specialitate varsta dupa care o tulburare de pronuntie, "o abatere de la limbajul standardizat"(M. Gutu, 1975), ar trebui sa ne preocupe este 4,5-5 ani. Pana la aceasta varsta orice abatere de la pronuntia corecta este inca "devreme " sa o numim tulburare de limbaj pentru care trebuie sa apelam la terapia logopedica. Dupa cum mentioneaza majoritatea cercetatorilor, limbajul copilului se formeaza deja la varsta prescolara si este important ca el, copilul, sa fie constient de rolul deosebit pe care il are in viata o exprimare corecta si frumoasa. Majoritatea lingvistilor sustin ca orice copil trebuie sa insuseasca, sa inteleaga si sa posede sensul cuvantului, trebuie sa-l constientizeze. Pentru a comunica cu ceilalti, pentru a-si exprima ideile si sentimentele, copiilor le este necesara o anumita experienta in utilizarea cuvantului. Ei la varsta de 6 ani au bagajul necesar de cuvinte, dar nu intotdeauna sunt capabili sa-l foloseasca corect.. Accentuand ca in jurul acestei varste, un copil este capabil de a-si exprima propriile ganduri si sentimente, lingvistii subliniaza in mod deosebit necesitatea dezvoltarii la cei

mici  a capacitatii de auto-exprimare, de verbalizare a ceea ce gandesc si ceea ce simt, ca pe una din sarcinile primordiale ale educatiei(Tamara Barsanu, 2005).

Copilul care are deficiente de vorbire pe care nu si le-a corectat pana la 5 ani este mai putin comunicativ, din cauza ca stalceste cuvantul, starnind astfel amuzamentul celorlalti. In acest caz este nevoie de foarte multa munca din partea educatorului, atat pentru a corecta deficienta, cat si pentru ai convinge pe ceilalti copii sa nu mai rada de colegul lor care greseste.

Tulburarile de vorbire mai frecvent intalnite la prescolari sunt (Elena Preda, 2007):

A. Dificultati de pronuntie a sunetelor:

○ sigmatismul - pronuntia deficitara a sunetelor "s", "z", "t",

○ rotacismul - tulburarea pronuntiei sunetului "r",

○ capacismul - sunetul "c" se inlocuieste cu "t",

○ fitacismul - sunetul "f"este inlocuit cu sunetul"v"

○ rinolalia - sunetele se nazalizeaza,

○ dislalia silabelor si a cuvintelor: omiterea unuia sau a mai multor sunete.

B. Tulburari de ritm si fluenta a vorbirii:

○ tahilalia - copilul vorbeste repede, repezit evitand sunetele de la sfarsitul cuvintelor,

○ balbaiala - repetarea unor silabe,

○ bradilalia - vorbirea rara, lenta,

○ mutismul electiv - copilul vorbeste doar cu anumite persoane,

○ vorbirea pe inspiratie - la recitari,

○ inhibitii la vorbire - copilul nu vorbeste atunci cand este intrebat.

C. Tulburari de voce:

○ disfonii   cauze fiziologice pareze ale corzilor vocale

○ afonii     inflamatii laringiene

○ intarziere in dezvoltarea vorbirii - unii copii vorbesc monosilabic pana la 4 ani.

○ tulburarile de vorbire patologice - se datoreaza imbolnavirii organelor de auz sau ale aparatului bucal.

Studiile arata ca cele mai raspandite abateri de la vorbirea corecta ale copiilor prescolari sunt defectele de pronuntie(dislaliile), intalnite intr-un procent de 21,21%(Camelia Zidaru, 2008).

In munca de corectare a acestor defecte de vorbire de natura fiziologica, trebuie urmarite trei etape distincte:

1) etapa de depistare si cunoastere a tulburarilor,

2) etapa de formare si consolidare a unor deprinderi articulatorii corecte si de formare a auzului fonematic,

3) etapa de munca individuala sau colectiva pentru corectarea, fixarea si consolidarea sunetelor.

Prima etapa este cea in care educatoarea, de obicei,  folosind un material verbal testeaza modul in care sunt pronuntate sunetele situate la inceputul cuvantului, la mijlocul sau la sfarsitul acestuia.

In urmatoarea etapa, cea de a doua, de fixare si consolidare - prin exercitiile si activitatile  desfasurate in aceasta etapa se urmareste formarea unor deprinderi care sa faciliteze dezvoltarea ulterioara a limbajului in deosebi sub aspect calitativ. Acest gen de exercitii pot cuprinde: realizarea unor programe de gimnastica si de articulare, exercitii senzoriale pentru dezvoltarea auzului fonematic. Efectuarea lor, corespunzatoare poate avea efecte pozitive, precum:deprinderi de respiratie corecta, de dezvoltare a capacitatii toracice si pulmonare, in vederea realizarii unei mobilitati sporite a organelor articulatorii si dezvoltarii auzului fonematic.

In cea de a treia etapa, in scopul corectarii si consolidarii sunetelor, etapele parcurse sunt:

1. efectuarea de exercitii respiratorii si de mobilitate pentru buze, limba(spre exemplu pentru sunetul "s" - expiratie insotita de emiterea sunetului).

2. examinarea unei scurte propozitii in componenta careia este si sunetul care trebuie corectat.

3. izolarea sunetului respectiv in silaba, apoi rostirea lui singulara, pronuntandu-se.

4. demonstrarea modului in care se formeaza sunetul.

5. dupa ce se obtine emiterea corecta a sunetului, urmeaza munca pentru fixarea lui(punerea sunetului in silabe, plasandu-l pe rand la inceput, la mijloc si la sfarsit, introducerea sunetului in cuvinte, pronuntarea sunetului in diferite grupuri).

6. nu este suficient ca sa obtinem doar atat,  mai sunt necesare si exercitii de consolidare a sunetului(reproducerea de texte, poezii, povestiri, descrierea de catre copil a unor ilustratii etc.).

In scopul incadrarii intr-o categorie a tulburarilor de limbaj, educatoarea urmareste: cum este fiecare(temperamental, comportamental), ce stie fiecare(baza de plecare necesara in actul educativ "terapeutic"), ce poate face cu fiecare(ce tipuri de exercitii), gradul si calitatea cooperarii lui cu ceilalti.

Pasii pe care ii parcurge educatoarea in includerea in colectivitate a copiilor cu tulburari de limbaj sunt:

Elaborarea unui plan de actiune in care sunt cuprinsi si ceilalti factori educationali: familia, comunitatea locala, logoped.

Pregatirea intregului personal didactic si mediatic pentru a primi fara diferentieri pe toti copii prescolari.

Asigurarea unui climat primitor si deschis, prin organizarea mediului educational cat mai eficient si stimulator.

Asigurarea unui curriculum flexibil si deschis.

Pregatirea copiilor pentru a se accepta unii pe altii.

Evaluarea fiecarui copil prin observatie directa si indirecta.

Asigurarea accesului tuturor copiilor in programul gradinitei.

Elaborarea unei fise individuale privind succesele sau insuccesele referitoare la corectarea tulburarilor de limbaj.

Metoda principala de lucru cu prescolarii este "exercitiul-joc". Aceasta metoda imbina jocul cu exersarea necesara pregatirii aparatului fono-articulator si utilizarea lui pentru emisia corecta a sunetelor(Elena Preda, 2007). Prin "exercitiul-joc" copii sunt atrasi, interesati, participativi, prelungind uneori "jocul" in afara activitatilor organizate.

Aceasta metoda("exercitiu-joc") se realizeaza prin explicatie, demonstratie din partea educatoarei si imitatie din partea copiilor. Pentru a avea o buna comunicare cu copii, educatoarea trebuie sa fie exemplu de vorbire expresiva, clara, corecta si coerenta, de gestica corespunzatoare, sa aiba capacitate de demonstrare logica si de argumentatie. In acelasi timp educatoarea trebuie sa foloseasca, un vocabular pe intelesul copiilor, sa aiba capacitatea de a antrena copii  intr-un dialog activ. Comunicarea didactica libera, care nu presupune constrangerea in granitele curriculare, incluzand si discutii libere, de acomodare, implica buna cunoastere psihologica a copilului din partea educatoarei, precum si a mediului familial din care provine copilul. Calitatea relatiei de comunicare si cooperare cu copii cu tulburari de limbaj are la baza abilitatile educatoarei de a corela competent cele trei planuri vizate de comunicare:"cine comunica", "cui comunica","ce comunica".